prin depresiune

Cînd îl apucă pe bucureştean dorul de ducă, păi se duce; şi se duce oriunde – adică ori la mare, ori la munte.

Ori la depresiune – sau ce-o fi pe la Rîşnov, acolo.

Şi se-ntoarce cu mai multe de zis.

Drumul, oamenii, ţara

Mie-mi place s-o iau prin Tîrgovişte, şi mai apoi pe Rucăr-Bran. Centura Tîrgoviştei e, în continuare, într-un mare hal de degradare, aşa că aş spune că-i mai cuminte să tai oraşul prin centru; mai ales că partea sa veche e drăguţă. Şi-apoi, puţin respect pentru o capitală a Ţării Româneşti ar trebui să arătăm cu toţii, nu?

Ar fi interesant dac-ar fi în Tîrgovişte şi-n împrejurimi un soi de traseu sau de circuit-ceva cu ultimele rătăciri ale lui Ceauşescu în ziua de 22 Decembrie 89; părerea mea.

Părăsind Tîrgoviştea şi apropiindu-te de Cîmpu-Lung, dai de o porţiune pocită (dar pocită rău!) de drum; ţine doar vreo trei kilometri şi e prin zona localităţii Cetăţeni. Urîte locuri! Şi vezi satele de oameni harnici aşezate lîngă cele cu oameni fără căpătîi. Cîrciumile sînt pline de bărbaţi în putere, îndobitociţi şi înrăiţi de băutură şi de şmecherii mărunte. Şi vezi cum singurii oameni care mai muncesc sînt nişte moşi micuţi şi nişte babe pipernicite, şi-ţi dai seama că ţara asta s-a cam dus naibii.  Ăi bătrîni umblă de colo-colo pe biciclete vechi de 40 de ani şi cară una-alta la animale, îngrijesc grădinile; oamenii ăştia nu-şi doresc altceva decît să trăiască simplu şi să moară (cînd o fi) repede şi fără să umble prin spitale.

Oamenii ăştia nu aşteaptă nimic de la noi, şi nici noi nu putem să le facem nimic; e o mare prăpastie în ţara asta între noi toţi.

Pe măsură ce drumul începe să şerpuiască pe munte, te loveşti de ăia care-o lasă cu 20 la oră; se uită la peisaje, le e frică pe serpentine, merg la consum… Îţi vine să-i arunci în prăpastie, pentru că ţin în spatele lor 30 de maşini; n-ar trage un pic pe dreapta, pentru juma’ de minut, nici să-i împuşti.

N-am avut niciodată ipocrizia să pretind că sînt un şofer exemplar; îmi place să conduc în Bucureşti; da – mă încadrez dinamic; da – îmi bag şi-mi scot; dar, să fiu al naibii! dacă te văd în spate că vrei să treci, păi îţi fac loc! Poate ai treabă, cine sînt eu să te judec? Socot că foarte multe accidente se petrec din cauza inconştienţilor care merg mai încet decît trebuie. Aş vrea să-i văd amendaţi în aceeaşi măsură în care sînt amendaţi şi vitezomanii.

… după ce scapi de Argeş, drumul devine bun şi plăcut bucşăraiei; şi ajungi, cătinel, la Bran.

Între Bran şi Rîşnov sînt numai gropi; însă drumul dintre Rîşnov şi Predeal e proaspăt reparat şi e o plăcere să mergi pe serpentine. Am văzut şi că Braşovul şi-a făcut un soi de centură mişto; oricum, după Cristian intri ca-n brînză în oraş.

Branul

Branul e o mizerie plină de şmechereală; a ajuns un loc unde nu ai ce face, decît să stai în curtea pensiunii şi să mănînci şi să bei; e aglomerat şi un loc de parcare în centru e 3 lei şi 50 de bani ora. Castelul – săracul de el – e frumos ca întotdeauna; însă se închide la 6 seara; nici acuma, în toiul verii, cînd e bulucul de pe lume, nu se gîndesc să-l ţie deschis mai mult. Eu numesc asta nesimţire.

Bine, mereu e cîte un tîrg/paranghelie pe la Bran, deci ceva-ceva tot se petrece pe-acolo.

În rest, s-a construit enorm în ultimii ani – în stil mare. Cred că Branul o s-ajungă prima staţiune românească cu veleităţi de all-inclusive.

Braşovul

…. fain oraş. Oare ar merita să te muţi aici, măcar după ce ieşi la pensie?

Măcar ai ce mînca – Sergiana are magazine peste tot; deşteaptă reclama lor locală:

Nu ştiu dac-aş putea supravieţui în Braşov; e prea civilizat. Îmi place cum se circulă şi cum sînt sensurile unice; îmi place cum e valorificat Oraşul Vechi; îmi plac multe – dar nu-mi plac aparatele de parcare pe care trebuie să le alimentezi cu monede; un oraş cu pretenţii ar trebui să-ţi dea posibilitatea să plăteşti şi cu bancnote – să nu mai zic de card, ce mama-naibii!

N-aveam monede – şi n-am de gînd să-ncep să strîng metal doar de dragul Braşovului; aşa că am stat să mă gîndesc ce-i de făcut, fiindcă, spre deosebire de dragul meu Bucureşti, nu s-a ivit nici un ţigan care să-mi găsească un loc de parcare. Trebuia să mă descurc singur. Aşa că m-am gîndit aşa: ‘dac-aş fi acasă, unde-aş parca?’ – şi atunci Cerul s-a luminat şi un minut mai tîrziu lăsam maşina parcată absolut regulamentar, absolut gratis, şi absolut în Centru. P-onoarea mea.

Pe bune – mă scuzaţi c-o ţin langa cu chestia asta – dar dacă eşti civilizat, păi fii pînă la capăt! Pune panouri la intrarea în oraş şi scrie aşa:

BUN VENIT ÎN BRAŞOV! VĂ RUGĂM SĂ AVEŢI MONEDE DE 50 DE BANI LA DUMNEAVOASTRĂ!

Rîşnovul

… dragul de el! Totdeauna am avut o slăbiciune pentru Rîşnov!

E un orăşel deştept, Rîşnovul. Un pic în afara timpului – am regăsit cu plăcere vechile indicatoare casetate din sticlă şi străduţele din coasta dealului:

În Rîşnov am stat la Casa Contelui, unde am dormit ca-n puf; de mîncat, vă recomand restaurantul Intim – au acolo şi-o cafea la ibric, de vis. Iar omleta lor ţărănească e perfectă pentru o plimbare de dimineaţă.

N-am văzut altundeva mîţe mai mari ca-n Rîşnov; motanul ăsta se alinta pe un pervaz, duminica dimineaţa:

… e plin internetul de poze de pisici; acuma e rîndul meu să-l poluez, dar nu m-am putut abţine.

Ziceam că e un oraş deştept; trăieşte de pe urma Cetăţii şi încasează de la fiecare vizitator 10 lei. Ceea ce nu-ţi spune nimeni de jos e că muzeul de sus din cetate e-nchis, şi asta e dezamăgitor, cel puţin dezamăgitor. Primăria a adus două titicare cu care poţi urca la cetate (un drum e 3 lei, dus-întors), ba chiar a năimit şi un ţigan care să cînte pasagerilor la vioară.

Cetatea e aproape aceeaşi; are şi kitsch (se poate altfel?) – uite coşurile de gunoi:

… şi cică poţi coborî în fîntînă cu un soi de scripete, dacă te ţin balamalele (pe tine, că scripetele pare solid).

Însă de sus… Doamne, ce fain se vede!

Tot Rîşnovul şi-a tras şi peşteră modernă; sună ca dracu’, dar aşa e; vechii peşteri Valea Cetăţii i-au lărgit intrarea, i-au pus becuri, poartă şi casă de bilete. Au amenajat şi un drum direct din şoseaua spre Poiană, pe care urci doar 10 minute.

Vara, peştera e deschisă pînă la 8 seara; însă Cetatea închide la 7 – bizar, nu?

Oricum, peştera e destul de mişto; cînd se sting luminile, pentru cîteva secunde, ai ocazia să vezi ce e ăla întuneric absolut. 10 lei intrarea, fireşte; şi-i frig înăuntru.

Stările de fapt

… pe măsură ce bat partea turistică a ţării ăsteia, mă conving tot mai mult de dezastrul lăsat de comunism în noi. Am întîlnit lideri civici şi formatori de opinie, cei pe care seara îi ştiu de la televizor cu mutre îngrijorate şi grave, de parcă şi-ar fi pariat toţi banii pe însănătoşirea societăţii noastre şi ştiu c-o să-i piardă pe toţi… I-am întîlnit pe oamenii ăştia prin restaurante, pensiuni şi hoteluri, lipindu-se de cîrduri de babe străine de diferite sexe; le-am văzut pantalonii stropiţi de băutura scursă în grabă din paharele lăsate pe mese; le-am văzut felul în care fac instrucţie cu chelnerii şi – credeţi-mă – comuniştii ăştia împuţiţi, lingăii utecişti de cursă lungă, atîrnache la toate uşile sînt sărutul Satanei pentru orice afacere onestă; turiştii obişnuiţi îşi lasă mîncarea neatinsă, se ridică şi pleacă, doar ca să nu-i vadă pe ăştia cum aleargă prin holuri şi bucătării, împrăştiind frică şi pretinzînd respect.

Cînd îi vedeţi la uşa voastră, făcîndu-vă cu ochiul şi gîngăvind: ocupă-te de mine şi o să am şi eu grijă de tine, om te fac! scuipaţi-i în faţă.