despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

cheia în care privim și înțelegem Bucureștiul

După cum știm – nefiind de nimic altceva nevoie decît să privim în jurul nostru – Bucureștiul de azi e altceva, cu totul altceva și decît cel de ieri. Și, mai ales, e altceva decît cel la care visam – la ce-ar fi putut fi, la ce-ar fi meritat să fie, la ce trebuia păstrat, reparat, îmbunătățit, umanizat.

Ghinion – a ieșit așa cum e și acum și asta n-o să se schimbe; că ne place, că nu ne place, nici nu mai contează: important e să înțelegem că el așa este: și că tot așa o să fie.

Cu siguranță cantitatea de construcții noi din ani ăștia o depășește pe cea din vremea ceaușistă, ceea ce-nseamnă că Bucureștiul e deja la al patrulea val de schimbare voluntară într-un secol, după prefacerile interbelice, avîntul muncitoresc de după Război și furia monstruoasă de dinainte de Revoluție – lăsînd la o parte și nenorocirile cutremurelor și bombardamentelor.

Asta e mult pentru un oraș și pentru cetățenii lui – atîta schimbare continuă!

… construim mult, lacom; și construim banal, mediocru, fără să ne rămînă nimic senzațional, „iconic” –  asta e diferența față de epocile de dinainte: nimica din ce a fost construit privat ori public nu ne-ndeamnă să căscăm gura și să-l transformăm într-o imagine a noii Capitale.

Oriunde ne aflăm ceva nou, înalt, mătăhălos ne iese-n cale; cu toate astea nimic nu ne rămîne-n cap, fiindcă nimic nu merită. Nici pasajele rutiere noi, nici explozia imobiliară din Pipera, nici edificarea uriașei Catedrale, nici greoaiele ansambluri rezidențiale care apar unde te-aștepți mai puțin!

7 comments to cheia în care privim și înțelegem Bucureștiul

Leave a Reply to hm Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>