După cum știm – nefiind de nimic altceva nevoie decît să privim în jurul nostru – Bucureștiul de azi e altceva, cu totul altceva și decît cel de ieri. Și, mai ales, e altceva decît cel la care visam – la ce-ar fi putut fi, la ce-ar fi meritat să fie, la ce trebuia păstrat, reparat, îmbunătățit, umanizat.
Ghinion – a ieșit așa cum e și acum și asta n-o să se schimbe; că ne place, că nu ne place, nici nu mai contează: important e să înțelegem că el așa este: și că tot așa o să fie.
Cu siguranță cantitatea de construcții noi din ani ăștia o depășește pe cea din vremea ceaușistă, ceea ce-nseamnă că Bucureștiul e deja la al patrulea val de schimbare voluntară într-un secol, după prefacerile interbelice, avîntul muncitoresc de după Război și furia monstruoasă de dinainte de Revoluție – lăsînd la o parte și nenorocirile cutremurelor și bombardamentelor.
Asta e mult pentru un oraș și pentru cetățenii lui – atîta schimbare continuă!
… construim mult, lacom; și construim banal, mediocru, fără să ne rămînă nimic senzațional, „iconic” – asta e diferența față de epocile de dinainte: nimica din ce a fost construit privat ori public nu ne-ndeamnă să căscăm gura și să-l transformăm într-o imagine a noii Capitale.
Oriunde ne aflăm ceva nou, înalt, mătăhălos ne iese-n cale; cu toate astea nimic nu ne rămîne-n cap, fiindcă nimic nu merită. Nici pasajele rutiere noi, nici explozia imobiliară din Pipera, nici edificarea uriașei Catedrale, nici greoaiele ansambluri rezidențiale care apar unde te-aștepți mai puțin!
Unele mai sunt totusi elemente care sa-ti ramana in memorie. Multe sunt intr-adevar, matahaloase dar foarte bine executate ca detalii. Majoritatea insa sunt asa cum ziceti, greoaie si lacome ba chiar agresive. Cum ziceam ca am avut impresia pe la turci – lux pe care, cind te apropii sa-l vezi mai bine, il recunosti ca pe un lux ieftin.
Nu e chiar rău, da – au câte „ceva”, dar nu prea mult.
Nu ma refeream neapart la cele din acele trei imagini, alea sunt din categoria adoua de care ziceam. Dar de turnul din Mihalache-Dr. Felix poti spune ca e destul de emblematic. Ca e prea ca un cui acolo, asta e altceva, intram in partea aia cu lacomia si agresiunea 🙂
Mă-ntreb dacă le-am face mai mari, mai înalte, și mai îndrăznețe, dacă le-am accepta și ne-ar place mai mult
Eu reţin două clădiri care mi se par că ies un pic din tipar:
1.Sky Tower – bineînţeles avantajat de înălţimea sa şi de poziţie
https://designlike.com/wp-content/uploads/2012/10/SkyTower-office-building-Bucharest-07.jpg
2. sediul Comitetului Olimpic, de lăngă Arcul de Triumf
https://simplybucharest.ro/wp-content/uploads/2013/04/cos-1.jpg
@Ando,
Ai dreptate!
Corenel are dreptate in general “ceva nou, înalt, mătăhălos ne iese-n cale; cu toate astea nimic nu ne rămîne-n cap, fiindcă nimic nu merită” – dar exgereaza cu NIMIC: sunt unele (putine, din pacate) ce intr-adevar RAMAN!
Si tu ai perfect dreptate cu cele doua exemple (iar, nu sunt cam putine??), cladirea COR este inedita, iar “cea mai inalta” cum ii zic eu nu este matahalosa, si reprezinta ceva deosebit,chiar daca maine va apare in Capitala un turn si mai inalt …
Eu fac nota discordanta si zic ca acel sediu COSR, desi in gabarite umane, e ca nuca in perete urbanistic vorbind. Nu fructifica in niciun fel vechea poarta din anii ’20 si rezolvarea volumetrica o face sa fie cumva autosuficienta
https://www.google.com/maps/@44.4673584,26.0772581,3a,75y,319.8h,93.99t/data=!3m7!1e1!3m5!1sWFrdl9iE2KYWT91TgVNI3g!2e0!5s20090401T000000!7i13312!8i6656
cand volumul ar fi trebuit sa se subordoneze Arcului de Triumf si rondului, nu sa mai produca o gogoasa concurenta cu false pretentii de spatiu public.