scris de Ando
Când am făcut, la început de ianuarie, pozele de aici mă gândeam – ca ignorantul – că, gata, odată montată statuia de la faţadă, or să termine clădirea anul asta. Dar, nu. Aici e treabă serioasă, cu mult dichis.In afară de asta, a venit nenorocirea asta de pandemie şi totul s-a dat peste cap. Iată că, între timp, au mai căţărat pe cornişa casei două statui… deci trebuie să mai avem niţică răbdare până la final.
O întrebare, însă, s-a infiripat şi-mi dă brânci: presupunând că această clădire supravieţuieşte, să zicem 50, poate 100 de ani… oare cum or privi-o viitorii bucureşteni?
Cred că o vor privi cam cum privim noi o specie nouă de insectă prin bucătărie. Curioși, surprinși, poate scârbiți și mai ales nedumeriți.
Asta dacă bucureștenii de atunci își vor mai ridica capul din caldarâm și vor fi interesați de ceea ce a fost și este în jurul lor. Pe scurt, nu le va mai păsa. Ar putea să fie așezat acolo și un pterodactil cu pedale.
Se potrivesc foarte bine acele statui cu arhitectura casei și definesc gradul de cultură al „elitelor”. La prima vedere zici că sunt niște potențiali sinucigași pe acoperiș.
Este cumva și un David? Nu cred că maestrul Michelangelo a anticipat la ce altitudine vor ajunge copiile operelor sale.
Da, este şi un David pe cornişa din lateral. Se zăreşte în dreapta primei fotografii, dar eu am un aparat modest care nu îmi permite zoom-uri de calitate. Dar se vede mai bine în link-ul la episodul din luna ianuarie.
http://wumo.com/wumo/2020/09/30
Urmatorul cutremur va da verdictul, cel putin pentru statui.