despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

V V C XXXVI

de Ando și HM

Nu plecăm chiar așa de repede de la „pompierii” de pe Ferdinand. Un detaliu adiacent clădirii ne-ncîntă și azi vederea:

Un frumos model de gard, ridicat pe vremea cînd cu tot avîntul ridicării de blocuri și de cartiere tipizate arhitecții reușeau să se mai joace, îmbogățind vizual monotonia. Ce ne place și mai mult, însă, e că modelul se regăsește replicat în întregul cvartal construit atunci: la intrările de bloc, la ghenele de gunoi ba chiar și ca element decorativ al blocurilor însele!

 

Credem că microraionul Dimitrov e una din reușitele vremii, adăugîndu-se cu succes la o listă întreagă de realizări ce cuprinde frontul cu jocurile balcoanelor de pe Giulești, turnurile de sus de la Mărțișor, blocul emblematic ce străjuiește intrarea-n stadionul 23 August și o serie de ansambluri mai mici și mai mari de pe Maior Coravu, Vatra Luminoasă, Colentina ori Mihai Bravu. Genul acesta de modele-grilaj apare – în alte variante – la multe blocuri construite-n anii ’60: cele mai la îndemînă exemple le găsim pe Griviței și la Gara de Nord.

lista episoadelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane”

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>