Urme ale trecutului (XX) – Cizme din cauciuc

scris de C. D. Mocanu

De ce ar putea fi nişte cizme din cauciuc urme ale trecutului? Argumentul imediat este dat de vechimea lor. Aşa este! Au rotunjit în toamna anului trecut – 2020 – frumoasa vârstă de patruzeci de ani. Dar mai sunt şi altele:

• Făceau parte din ţinuta obligatorie menită să asigure protecţia celor pe care eu îi numesc cu dragoste,  respect şi recunoştinţă oamenii reţelelor electrice. Le-am primit în septembrie 1980 atunci când am intrat cu drepturi depline în clubul select al reţeliştilor. În peste treizeci şi cinci de ani de activitate continuă am avut şi alte cizme din cauciuc, poate mai arătoase şi mai performante. Acelea nu mi s-au lipit de suflet. Nu purtau cu ele fiorul începutului.

• Sunt în stare bună, le folosesc şi acum, dar în alt scop decât cel pentru care au fost făcute, deşi întreprinderea care le-a fabricat, înfiinţată în 1969, a devenit istorie. Fabrica de Încălţăminte din Cauciuc – FINCA Drăgăşani, căci despre ea este vorba, producea tenişi, bascheţi, papuci de stradă şi de casă, cizme de protecţie pentru noroi şi apă, pentru acizi şi baze, cizme electroizolante, sportive şi pescăreşti. Exportul, cu precădere în U.R.S.S., acoperea o parte semnificativă din deverul întreprinderii.

Încălţămintea de protecţie, pe care şi noi o foloseam din greu, era de foarte bună calitate.

În copilăria mea, înainte de 1969, la putere erau tenişii chinezeşti, bleumarin cu talpă verde, ieftini şi rezistenţi. Apariţia produselor similare fabricate la Drăgăşani (în fotografie) i-a scos de pe piaţă prin interzicerea importului. Cel puţin în faza de început „fincaşii” nu se bucurau de aprecierea utilizatorilor. Tânjeau după performanţele încălţărilor chinezeşti.

Concurenţa nu s-a lăsat prea mult aşteptată. Pantofii de sport tip Adidas, care se produceau şi în România, au devenit un rival de temut. În cele din urmă au câştigat competiţia.

În colecţia mea de urme, adică de vechituri, se găsesc două perechi de cizme produse de FINCA Drăgăşani, ambele din categoria celor de protecţie, dar cu utilizări diferite. Să le vedem:

Piesa grea, înfăţişată în fotografie, o constituie cizmele electroizolante de înaltă tensiune (> 1 kV). Există şi o variantă de joasă tensiune (≤ 1 kV). Pe acestea eu nu le-am avut niciodată în dotare. Ambele fac parte din categoria mijloacelor auxiliare de protecţie împotriva electrocutării.

Singure nu sunt capabile să-şi îndeplinească menirea. Din această pricină sunt doar „auxiliare”. Utilizate împreună cu alte mijloace de acelaşi fel (covoare, podeţe, platforme, panouri, plăci… electroizolante), într-un cadru organizatoric şi tehnic riguros, precis stabilit prin norme obligatorii, asigură un nivel foarte ridicat de protecţie.

Nesocotirea unei singure verigi din acest lanţ de siguranţă conduce la accidente grave, uneori soldate cu victime, dacă nu prin electrocutare, atunci din cauza arsurilor produse de arcul electric.

Mijloacele de protecţie electroizolante au un regim special de întreţinere şi de verificare periodică prin probe efectuate într-un  laborator de înaltă tensiune.

Cizmele astea au fost încercate pentru prima oară la jumătatea lunii ianuarie 1981, atunci când, după ce am depăşit repede faza de lâncezeală prin birouri a stagiaturii şi am parcurs toate fazele autorizării ca bun cunoscător al normelor de protecţie a muncii, am primit liber la instalaţiile de care aveam să-mi leg tot restul vieţii.  Erau alese prin încercare astfel încât să permită utilizarea unor branţuri din pâslă şi a unor ciorapi călduroşi din lână adevărată. Iarna făceau minuni.

După încercare, orice element electroizolant de protecţie primea cuvenitul document (buletin) care atesta verificarea şi se inscripţiona pe el, printre altele, numărul buletinului, data ultimei verificării şi data celei care urma după  un interval de şase luni.

Ca şi colegii mei, le îngrijeam cu mare atenţie. Nu le foloseam decât atunci când lucram în instalaţii aflate sub tensiune, niciodată pentru a mă proteja de noroi sau de umezeală. Nu uitam să le spăl şi apoi să le usuc fără a le expune direct la o sursă de căldură. Le păstram împreună cu buletinul de încercare într-un săculeţ din pânză, la loc  ferit de orice agresiune mecanică.

Cu toate astea, cizmele mele nu au mai trecut de verificarea sorocită pentru ziua de 15 iulie 1982. Pe ele se mai poate distinge încă: Număr buletin 1178, Data încercării 15.01.1982, Data următoarei încercări 15.07.1982. Au străpuns la tensiunea de încercare.

Cele ajunse în această situaţie, cel puţin teoretic, erau imediat casate. Uneori li se decupa la partea superioară a carâmbului un tringhi, ca semn că nu mai erau mijloace de protecţie împotriva electrocutării, şi puteau fi folosite cu succes în alte scopuri. Ale mele au ajuns întregi până azi pentru că erau ale luʼ şefu care a promis că le duce acasă şi după cum se vede în fotografii, s-a ţinut de cuvânt.

La puţin timp după ce am primit dreptul de a lucra în reţele electrice am fost martorul unei întâplări care m-a determinat să-mi completez repede trusoul cu o altă categorie de cizme a căror utilizare nu era obligatorie, dar prindeau bine.

Pentru asigurarea curentului operativ continuu (110 Vcc) necesar instalaţiilor de protecţie –  automatizare aveam în exploatare şi în întreţinere mai multe baterii staţionare de acumulatori, de mare capacitate, cu elementele montate la sol în vase deschise din sticlă. Deşi prin construcţie se luaseră măsuri pentru evitarea scurgerilor şi a acumulărilor de electrolit, accidentele nu puteau fi evitate.

Într-o bună zi, la o astfel de baterie, unul dintre colegi, concentrat pe ce avea de făcut, ajutat de lumina sărăcăcioasă din încăpere, nu a văzut băltoacele adunate pe podeaua antiacidă şi a călcat apăsat în ele. La plecare, până să ajungă la maşină şi-a lăsat tălpile bocancilor pe aleea betonată care ducea la clădire.

A doua zi am luat pe inventarul personal o pereche de cizme rezistente la acizi şi baze, fabricate tot la FINCA Drăgăşani. După ce şi-au consumat durata normată de viaţă au fost casate şi în loc să fie aruncate le-am dus acasă pentru că erau ale luʼ şefu.

Aşa au ajuns în proprietatea mea, pentru uz gospodăresc, două perechi de cizme. Altminteri, ce le-aş  mai fi arătat celor curioşi să ştie cum a fost odată?