„Icoana stelei ce-a murit…”
scris de Brăcă
Copil fiind, prin anii 1950-60, eram intrigat să-i aud pe ai mei folosind cât se poate de firesc niște repere urbane inexistente:
— E imediat cum cobori la Brătianu și mergi pe dreapta, spre Leonida.
Cunoșteam destul de bine bulevardul, dar nici urmă de Brătianu sau de Leonida. Acum, că s-a refăcut monumentul de la Universitate, știe oricine unde era „la Brătianu”.
Leonida fusese patronul magazinului de la parterul blocului de pe bd. Magheru, nr. 28-30. După naționalizare, pe firmă scria „Comaliment”, dar toată lumea îl știa de Leonida. Interesant e faptul că deși în fața lui era un grup statuar impozant, dedicat lui Tache Ionescu și demolat abia prin 1957-58, locul n-a păstrat numele statuii, ci pe al prăvăliei. De unde se vede că păpica atârnă mai greu la cântar decât arta monumentală.
Toponimice care au supraviețuit clădirilor au existat și prin cartiere, nu numai în centru. Iată două exemple din zona Obor-Pantelimon: Beașcă și Predoleanu.
Despre Beașcă i-am auzit vorbind, prin anii ‘70-’80, pe locuitorii mai vârstnici din Parcul Ferdinand – străduțele dintre șoseaua Pantelimon, strada Baicului și gara Obor:
— Ia dă o fugă până la Beașcă, că mi s-a terminat făina pentru cozonaci.
Era un magazin alimentar cu autoservire, la intersecția șoselei Pantelimon cu strada Ritmului. După cum arată, clădirea pare construită pe la 1935-1940. Pe acest amplasament se pare că a fost hanul lui Nae Niculescu-Beașcă, în binecuvântatul veac al XIX-lea. Acum e o sală de pariuri și un restaurant grecesc și nu mai știe nimeni de Beașcă.
Prăvălia lui Predoleanu era în gura Oborului, pe Mihai Bravu, între străzile Ion Maiorescu și Vaselor. A subzistat până în 1978-80, când s-au făcut blocurile P + 10, am prins-o și eu.
Îi zicea Fero-Metal și rivaliza cu cel de lângă biserica Sf. Gheorghe-Nou în privința aprovizionării. La stradă ocupa un front îngust, riscai să treci fără s-o observi. Dar odată intrat, ce să vezi, parcă era un pantof numărul 41 pe dinafară și 45 pe dinăuntru. Nu numai că era foarte adâncă, dar era și înaltă, pe două nivele. Pe ambele laturi avea câte o galerie metalică, pe care urcau doar vânzătorii și aduceau produsele expuse acolo. Așa a fost conceput și construit, pe la 1930, de Eftimie Predoleanu, după ce i-a ars un alt magazin, ce-l avea tot pe Mihai Bravu, dar vizavi. Avea de toate, ce vrei și ce nu vrei: fierărie, vopsele, tot felul de obiecte de uz casnic, cred că avea şi vase emailate, potcoave, unelte şi câte şi mai câte! După naționalizare, numele i-a rămas timp de trei decenii în memoria colectivă nu doar a cartierului, ci a întregului oraș. Când nu știai unde să cauți o ustensilă sau un finisaj mai aparte, erai sfătuit:
— Dar la Predoleanu ai încercat ?
Alte locuri din București care au păstrat numele unor clădiri dispărute, așteptăm de la cititori, în comentarii.
Păi eu, de când mă ştiu, la bulavardul cu cinematografe (actualul Regina Elisabeta) îi spun “6 martie”. Aşa l-am pomenit prima oară, chit că o perioadă s-a numit oficial şi Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Pe urmă era în Piaţa Universităţii, la statui, magazinul Romarta (cu cosmetice şi porţelanuri de lux) de la parterul clădirii (BCR) din spatele statuii ecvestre a lui Mihai Viteazu, magazin poreclit de bucureşteni ”La coada calului”.
Magazinul Dumsil de pe “Muncii”. Văd că acum este ceva sală de sport care a păstrat denumirea: https://www.google.com/maps/place/Dumsil+Gym+fitness/@44.4337712,26.1558935,3a,70.7y,183.6h,91.82t/data=!3m7!1e1!3m5!1sdM7cFgGPRxqd-uoFStjpTQ!2e0!6shttps:%2F%2Fstreetviewpixels-pa.googleapis.com%2Fv1%2Fthumbnail%3Fpanoid%3DdM7cFgGPRxqd-uoFStjpTQ%26cb_client%3Dmaps_sv.tactile.gps%26w%3D203%26h%3D100%26yaw%3D354.69296%26pitch%3D0%26thumbfov%3D100!7i13312!8i6656!4m5!3m4!1s0x40b1fecb7dd3d73d:0xe28a25506923fc6b!8m2!3d44.4335958!4d26.1558484
Discoteca Why Not: https://www.google.com/maps/@44.4270799,26.1244347,3a,60y,86.35h,86.09t/data=!3m6!1e1!3m4!1soo7lQQoOHwYTalPjV2hUzA!2e0!7i13312!8i6656 Mereu când nimeresc un taximetrist mai în vârstă menționez că adresa la care mergem este _pe lângă fosta discotecă Why Not”
Leonida&Co se ocupa cu mașini, nu cu mâncare 🙂 . http://typ3forever.blogspot.com/2009/08/leonida-ep-i-reprezentanta.html
Iar statuia lui Brătianu a fost repusă în mijlocul intersecției cum nu se poate mai prost. Nimeni nu o poate vedea.Țara lucrurilor făcute să fie făcute sau ”a formelor fără fond”.
Citesc frecvent acest blog de ani de zile. Felicitări!
Bună de tot asta! Fiindcă, dacă mă iei la repezeală, și eu pot băga mîna-n foc că Leonida fusese magazin alimentar 🙂
… (iar eu admir frecvent Cîinele)
“La Potcoava” in cartierul Titan.
Ce tare, in sfirsit aflu si eu unde si ce era “Leonida”. Aveam o matusa care locuia in blocul cu coloane de la Piata Romana si mi-a ramas in memorie cum povestea, cind mergeam la ea in vizita in anii ’80 si ’90, cum a cumparat nu stiu ce bunatati de la “Leonida”.
„Leonida” e un caz bun de studiat, cum s-a perpetuat numele.
Dar omul sfințește locul.
Chiar și-n anii ’90, magazinului „fero-metal” din buza pasajului Obor, construit la parterul unui bloc din ansamblul ce luase locul vechiului front de clădiri unde fusese vechiul magazin, i se mai spunea… tot Predoleanu.
https://www.simplybucharest.ro/?p=11858
Mumtumim!
Desigur, magzinul POLAR era cunoscut sub denumirea de leonida, dar eram absolut convis ca anteriorul Leonida fusese tot unmagazin alimentar!
Parintii vorbeau de La Fayette pentu magazinul Victoria, si de Piata Natiunii pentru Unirii.
Eu inca ma refer la “Opereta” pentu piata care si in ’70 se numea oficial Natiunile Unite si Posta Centrala penru Muzeul cu cadoruile primite de Tovarasul.
Iar la Curtea de Arges, vad ca denumirea de “La Ivancea”, deja vintage in anii ’80, a fost oficializata.
Şi locuiţi La Bujavercă!
Schimbarile sunt mai rapide decat dinamica memoriei (fie si “de moment “) colective.Asa acum au devenit desuete denumirile magazinelor, si implicit localizarea fiecaruia, Romarta Copiilor, Cei Trei Ursuleti, Fondul Plastic. Felicitari pentru demersul rememorarilor – intr-adevar, un subiect tentant pentru noi nostalgice schite, nuvele si amintiri (lIterare) !
Taximetristii mai batrani sunt bune surse de nume vechi – nu o data s-a intamplat sa ma intrebe un sofer daca adresa mea din Tei e pe langa “Kent”. Eu sunt nascut dupa 89, dar se pare ca deumirea era atat de faimoasa, ca se facuse si un reportaj pe subiectul asta: https://www.youtube.com/watch?v=DRZ23M19GNU