despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

ieftin. fiţi atenţi

prostia merge tare bine de mînă cu reaua-voinţă.

Presa noastră, atunci cînd nu se complace în comoditatea prostiei, are o mare voluptate să se pună la dispoziţia oricui dă mai mult.

Încep, de fiecare dată cînd citesc un articol, să mă gîndesc nu la ce informaţie a vrut să transmită – ci cui îi foloseşte publicarea sa.

Presa bucureşteană tot publică diferite spicuiri din PIDU. Cîte un crîmpei dintr-un plan, cîte o schemă a vreunui viitor spaţiu public – aşa cum le primeşte (ea, presa) de la arhitecţi-sau-ce-sînt-ei.

Măi să fie! Doar că ideile primite sînt din ce în ce mai interesante:

Primăria Capitalei vrea să crească vizibilitatea zonei cuprinse între Piața Unirii și Palatul Parlamentului dedicând-o pietonilor.
“Mutăm Bulevardul Unirii de pe centru pe margine. Zona centrală, unde acum circulă mașinile va deveni pietonală, iar mașinile vor circula pe laterale, unde sunt acum trotuarele”, a precizat pentru B365.ro, arhitectul-șef al Capitalei, Gheorghe Pătrașcu. [link]

… belea! În curînd o să facem pietonală şi autostrada Bucureşti-Piteşti, în ritmul ăsta.

Ceauşescu ar fi mîndru de voi, tovarăşi. Nu-i de ajuns că a nenorocit oraşul ăsta pentru juma’ de secol. A trebuit să veniţi voi, cu viziunile voastre – şi să nenorociţi oraşul şi pentru viitorul secol. Nebunul ăla a distrus legăturile organice şi istorice dintre cartiere – şi voi, în loc să vă gîndiţi să le reparaţi cumva, vreţi să rupeţi oraşul în bucăţi!

Un oraş în care să locuim, în care să ne putem ajunge mai repede acasă – acasă, unde să ne şi placă să locuim – asta vă spune ceva?

13 comments to ieftin. fiţi atenţi

  • De ce s-ar plimba pietonii pe mijlocul bulevardului, fie el fără maşini şi fântânile alea jegoase? Din lipsă de ocupaţie?
    Eu propun închiderea completă a bulevardului şi transformarea întregii zonei sale centrale în parc plantat cu copaci. Maşinile să-şi caute singure un alt traseu. Cum sună propunerea mea?

  • hm

    Da’ de ce să nu mai facem un rînd de blocuri pe mijlocul bulevardului?

    Nu ştiu! Simt că improvizăm prea mult, că spoim prea mult ce-a construit Ceaşcă ăsta…

    Nici nu ştiu, să fiu serios… să iau totul în băşcălie… E tot mai agasant felul în care se iau de-a gata nişte materiale primite.

  • Si asa trotuarele de pe blvd. alea sunt mereu goale, chiar nu inteleg mutarea asta (nu ca ar fi ceva de inteles). Sau poate Patrascu de compania chiar ne iau de prosti.

  • hm

    mie-mi plăcea ideea lui Popescu, cu sacrificarea trotuarului de pe partea sudică pentru linia de tramvai care ar putea funcţiona acolo, pe traseul Ghencea-13 Septembrie-Unirii-Sfînta Vineri (şi mai departe)

  • Ziariştii ăştia sunt şi ei nişte soldaţi trimişi la război doar în izmene. A zis Ghiţă o dudă? O dau repede şi frumos pe site, că e proaspătă şi încă nu şi-au făcut norma la ştiri pe ziua de azi. Mai dramatic este însă faptul că PIDU a devenit normă.

  • hm

    Da – ai spus-o cel mai bine:
    Mai dramatic este însă faptul că PIDU a devenit normă.

  • Dan

    Povestea cu spatiul pietonal pe mijloc e probabil inspirata din Barcelona (celebra Rambla). Doar ca la noi ar uni un nimic cu alt nimic fiindca pietonul in piata Unirii vede deocamdata doar tarabe cu chiloti iar la piata Constitutiei se duce doar la cate un festival al berii sau eventual sa traga frana de mana cand se pune zapada.

  • hm

    Da, şi Casa Poporului o să fie Sagrada Familia.

  • florin

    Trotuare pe mijlocul bulevardelor!Foarte tare;la cati nebuni circula cu masinile prin oras, stirile de la ora 17,vor avea subiecte garla.Fratilor,acum pe bune,nea Patrascu asta,e arhitect-arhitect,sau doar a avut note mari la desen,ca prea le mucizeaza.El in ce oras traieste(si munceste).Sau poate e din familia Jetson,si a nimerit la noi prin gaura de vierme deschisa de Morgan Freeman.Si inca ceva:daca PIDU devine norma,inseamna ca s-a cazut la pace si banul a fost impartit,asa ca trebuie sa ne asteptam la”fapte”.Culmea e ca din jumatea de secol,pusa pe seama lui neaNicu,au trecut ceva mai mult de 20 de ani,si e din ce in ce mai rau.

  • hm

    La pace – cred io – s-a căzut demult.

  • florin

    “Aproape tot orasul este zona protejata,trebuie SCHIMBATA ACEST LUCRU,pt.ca altfel vom avea de suferit”-de la Dumitrascu(arh.sef sect 3)citire.Mai are rost sa comentam?

  • hm

    omul măcar nu e ipocrit, ce să zic; că în sectorul 3 s-au distrus spaţii verzi, o groază.

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>