despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

din zbor (313)

O demolare cu mare spor pe Trafic Greu; se dă jos ce-a mai rămas din clădirile industriale oribile de peste drum de actualul centru comercial „Vulcan”.

După cum s-a arătat și-n presă, în iureșul lucrărilor s-a dărîmat și-o bucată de zid, a ajuns moloz și pe șinele de tramvai, firele electrice s-au rupt, a căzut și-un copac. N-a fost vătămat nimeni.

Alte noutăți nu-s pe aici, deocamdată: doar clădirea a doua din „Afi Tech Park” e ridicată, în rest e încă multă mizerie înspre șoseaua Tudor Vladimirescu.

Nu-mi aduc aminte dacă – acum mai bine de cinci-șase ani – am pomenit de faptul că șoferul nerăbdător putea scurta cu mașina prin curțile astea industriale, ieșind fără probleme înspre strada Gheorghieni. E adevărat că drumul era plin de gropi dar uneori merita aventura, de care pietonul ori biciclistul mai degrabă se ferea din cauza gunoaielor și cîinilor.

Și tot nu-nțeleg de ce stația de tramvai de-aici se cheamă și azi „Inox” – cu toată îngăduința și dragostea pentru istoria noastră industrială, fabrica asta nu mai există; oamenii care coboară caută aici centrul comercial și stația spre asta ar trebui să-i îndrume.

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>