despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

salvaţi pe mama naibii!

Fiindcă mă trezesc devreme am timp să aflu, de la primul ceas al zilei, toate ştirile tîmpite din oraşul nost’.

Ştiţi – e fascinant ce se întîmplă cu rasa noastră. Am izbutit să ne scoborîm din pomi, să ieşim din peşteri, să ne fabricăm haine şi fel de fel de unelte – ai zice că am evoluat.

Da’ dacă mă uit prin ziare, n-aş fi aşa de sigur. Citii azi în Adevărul despre o iniţiativă civică, care vrea să salveze cîţi mai mulţi copaci din Drumul Taberei; ştiţi – pe-acolo se construieşte metrou, şi asta presupune şantiere, devieri şi gîtuiri de străzi, tăieri de pomi. Mă rog! asta e viaţa – nu poţi să le ai pe toate. Să vă citez însă:

Membrii grupului au venit chiar cu soluţia de a renunţa la staţiile de metrou Romancierilor şi Parc Drumul Taberei, ceea ce ar duce la salvarea a 300 până la 600 de copaci sau cel puţin de a reduce numărul punctelor de acces. “Staţiile de metrou sunt amplasate la 500–700 de metri una de cealaltă şi sunt prevăzute a avea până la şase puncte de acces, ceea ce face ca gurile de metrou să fie situate la o distanţă de aproximativ 300 de metri una de cealaltă. Aşa se explica cum un întreg bulevard cu arbori de cel puţin 30 de ani va fi defrişat. Densitatea staţiilor şi gurilor de acces a fost explicată ca fiind o aliniere la standardele europene, însă „comparaţia aceasta ar avea sens daca am fi la acelaşi nivel cu ţările Uniunii Europene şi la norma de spaţiu verde per capita. Unui bucureştean din sectorul 6 îi revin 17,71 mp de spaţiu verde, faţă de 64 mp unui londonez, 83 mp unui locuitor al Stockholm-ului sau 32 mp unui locuitor al Varşoviei”, au declarat membrii grupului civic Salvăm Copacii!

Deci, fiţi atenţi. PENTRU PRIMA DATĂ ÎN ISTORIE SE CONSTRUIEŞTE UN METROU CU STAŢII DESE ŞI CU MULTE GURI DE ACCES – dar, ghinion! – asta nu se pupă cu spiritul civic al locuitorului din Drumul Taberei.

Dă-i dracu’ de copaci! O să crească alţii! Şi-aşa li se rup crengile la toate vijeliile, fiindcă n-au fost plantate soiurile care trebuie. O să crească alţii!

Dar cum ar fi, omule din Drumul Taberei, să te dai jos din bloc şi să mergi doar cinci minute pînă la metrou? Nu-i mai bine să mergi cinci minute decît să mergi zece minute? Tu ce zici? Că n-o să ai toată viaţa picioare zdravene!

Şi cînd o să ceri chiriaşilor pe apartamentul ăla de trei camere şi cu o singură budă, de-acu’ cinzeci-dă-ani, 70 de euro-n plus, doar fiindcă are staţie de metrou în faţa scării, n-o să-ţi freci mîinile de bucurie?

11 comments to salvaţi pe mama naibii!

  • Filip

    Şi când te gândeşti că problema transportului în comun din Dr Taberei se putea rezolva mult mai ieftin prin modernizarea şi prelungirea liniilor de tramvai care încadrează cartierul la nord şi la sud, plus benzi speciale pentru x68 şi troleibuze…

  • Dan

    Intr-un cartier ca Dr. Taberei a fost tot timpul nevoie de transport de mare capacitate. Pe vremea “cealalta” erau putine masini particulare pe strazi dar nu te puteai urca in trolee si autobuze la ora de varf; o vreme cat s-au inchis fabrici iar numarul autoturismelor a ramas mic s-a putut circula relativ bine; zic de mijlocul anilor ’90 pana un pic dupa 2000. Dupa ce s-au deschis multinationale, economia a decolat si “oamenii muncii” s-au reprofilat cartierul (si orasul in general) s-a umplut de autoturisme iar autobuzele (mult mai putin pline decat pe vremuri) s-au blocat in trafic, singura “bula de oxigen” fiind celebrul tramvai 41 ale carui blocari periodice ajungeau inclusiv in media in rand cu blocarile metroului. Acum criza a mai linistit un pic situatia, de asemenea si oamenii s-au mai obisnuit cu aglomeratia. Iar metroul – sa se faca! Dar nu pana la Erorilor ci macar pana la Iancului!

  • Salut, nu am nici o afiliere cu miscarea in cauza, dar pot spune ca s-au trezit tirziu. Nu de putine ori am tipat la urechi surde ca metroul din DT se face gindit cu curul si nu cu capul. Statiile sunt mult prea dese, iar singura motivatie a desimii lor consta in costurile de santier. “Sa sa faca ca sa avem cit cheltui”. Sa sa sparga, sa sa sape, sa sa… Sa fie clar, nu distanta de la bloc la statii este criteriul de timpitenie, ci distanta INTRE statii. O sa fie un metrou care mai mult are sa stea pe loc. Cit poate sa accelereze un tren in 300 de metri? Luati etalon statiile de azi de la metrou, ca si asta nou, n-are sa semene nici cu metroul din Paris, nici cu ala din Munchen, nici cu ala din Barcelona. O sa semene cu ala din Bucuresti. Si o sa aiba tot trenuri lungi si late care sa inghita multi, multi oameni doar ca o sa opreasca de doua-trei ori mai des. Ia faceti o simulare mentala cit ar dura in conditiile astea un drum intre Tineretului si Victoriei, sa vedem daca va mai pare metroul o idee asa geniala.

    Astia care s-au trezit acum, cind au ingradit jumate de cartier si au macelarit deja 50% din pomii de pe traseu, pot sa doarma mai departe linistiti. Cind vezi ca vine unu’ sa te violeze si stai si stai si stai, si pina nu-i simti madularu-n tine, nu te scandalizezi ca e viol, parca o meriti.

    @Dan: problema cu DT, am spus-o de nu stiu cite ori, nu zace in DT! Si nu, nu au multinationalele nici o smecherie cu aglomeratia din cartier, ca pina sa vina multinationalele, se ducea lumea la serviciu in acelasi ritm. O au insa, cartierele rezidentiale noi si vilele dinspre Domnesti si Bragadiru care au explodat pur si simplu dupa 2000. Cind eram mic, in partea cealalta de Valea Oltului, era cimp. CIMP!!!!!! Timid, extrem de timid s-au brazdat pina in 2000 cite un rind de case la strada, pe ici pe colo. Acum, insa, locuiesc acolo vreo 3000-4000 de oameni. Nu sunt scoli, nu sunt gradinite, nu sunt policlinici, pe scurt nu e oras. Sigur, jigodiile din impobiliare ii spun tot Drumul Taberei, dar evident ca nu e. De ce mama dracu’ crezi ca atunci cind e vacanta scolara se poate circula in Bucuresti, si in timpul anului nu? Ca doar nu se duc toti liceenii de 18 ani la scoala cu masina si nici studenti nu sunt o groaza. Nu, din contra, chiar. Isi duc, in schimb, toti vilosii si clipiriciosii care s-au mutat ei in casa noua, odraslele la cele 5-6 scoli din Drumul Taberei. Si nu poti sa te superi pe ei, ca majoritatea stau in cimp, si nu trec autobuze pe acolo, si mai sunt si haite babane de caini, si nu poti sa trimiti mostenitorii pe jos ca ajung transati. Lasa, e bine sa sunt ei smecheri ca s-au mutat in casa noua, si acum se pling ca fac ore intregi pina la birou. Dar pe ei o sa-i rezolve metroul asta fix o p***, si aia mica si ofilita, ca tre sa se opreasca des din treaba ca sa faca statie. Iar ei tot cu masina o sa mearga, metroul, chiar daca o sa opreasca in Brincusi, pe aia de pe Valea Furcii sau de la Primavara Residence sau din Cartierul Latin, sau de pe unde mai stau imprastiati pe cimp tot rece are sa-i lase, pentru ca tot vor fi prea multi caini ca sa te aventurezi pe jos in cautarea guriilor (dese) de metrou.

    Si numai bine, ca se face metrou in DT, mai pun la cale jigodiile astea inca doua hiper-cartiere in preajma stadionului Steaua. Aia la ce scoli au sa-si duca copii oare?

  • florin

    Ca unul care are deja metroul la o traversare de pietoni de casa,va asigur ca este o treaba nemipomenita.Am ajuns sa-mi vina mai usor sa ma intalnesc cu un prieten din Salajan decat cu unul care sta la Piata Domenii.Si sa stiti ca nu sunt un tip care se entuziasmeaza asa usor.Problema copacilor este de luat in seama si,poate ca, solutiile de evitare a unor defrisari masive sunt mai simple decat par.Aducerea a inca unei linii la si asa aglomerata statie Eroilor va crea si mai multa confuzie la transbordare.Poate ca o statie gen Dristor1-Dristor2 sau Basarab cu legatura spre Bazilescu ar inlesni un acces mai usor si mai simplificat la linia D.T.Unde?Oriunde numai la Eroilor nu!!!Si sa speram ca lucrarile nu vor dura ani lumina.

  • hm

    eu rămîn la ideea mea – staţiile dese şi accesibile sînt de mare, mare ajutor.
    pe vreme pocită, cînd ai bagaje, cînd n-ai maşină.

    Toată viaţa am înjurat porcăria din Berceni, unde metroul ocoleşte cartierul, şi unde eram nevoit să fac pînă la metrou mai mult decît cu metroul în sine.

    Multe chestii trebuie regîndite. distanţa imensă dintre staţiile de corespondenţă tramvai-autobuz, de exemplu. distanţa enormă dintre intersecţii şi staţii. şi altele

  • E extrem de distractiv sa citesti comentariile “idealistilor” de acum doi ani care vedea TER-ul ca un proiect “realizabil”, care visau dispeceri la metrou si isi emiteau pareri educate cum ca 30 km/h e chiar bine pentru autobuze…
    Frate! In Belgia, ca pe acolo am mers cu autobuzul mai intens ca pe nicaieri, e o portiune in centrul Bruxelles-ului care seara e criminala. Blocaj total, mai ceva ca la Razoare in vremurile bune. 5km/h media, si asta cu indulgenta. Dar, si e un foarte mare DAR, in restul timpului si locului, fir-ar ale dracu de autobuze cu si fara burduf, ca zburda cu 60-70 km/h si sub 40 nu coboara. Ba mai mult, sunt unele care dau si 110 ca, deh, le trece ruta un pic pe autostrada si tre sa lege orase la zeci de kilometri distanta (aici e vorba de autobuze normale, nu RATA de la noi ci echivalentul RATx-ului care nu exista in comune si alte orasele mici). Am stat o saptamina in Florenta anul trecut, numai cu autobuzul am mers. Nu era la nivelul celor din Belgia, dar tot peste 40 km/h ii dadea in medie. Despre elvetieni si nemti mai bine sa nu mai spun nimic ca ne facem prea de ris.
    Noi insa, cu tarlaua nostra, lasa ca e bine si asa, lasa ca merge. Poate o sa fie mai bine. Poate o sa se gaseasca solutii. E parfum si ce avem. Ce-om vrea rachete? Maine poimaine se organizeaza Postalionul de Pipera tras de “6 cai frumosi” ca solutie alternativa mai rapida la traficul din Bucuresti, si noi o sa zicem ca e culmea progresului, si ca mai repede nu se poate.

  • S-au trezit cam târziu… nu prea mai au ce salva, că iarna e grea, geroasă şi copacii au ajuns deja lemn de foc (trunchiurile pentru cei din ADP şi ramurile mai mici pentru discriminaţii reprofilaţi sezonier de la adunatul sticlelor şi cerşitul prin 41). Staţiile chiar sunt prea dese şi extrem de prost amplasate. Dar nici aici nu mai putem face nimic… chiar dacă se făceau dezbateri publice (adevărate, nu pe hârtie), proiectul tot aşa era făcut, că tre’ să mănânce şi gura lu’ Astaldi o pâine, după ce au terminat Basarabul (dacă ăla a avut vreo 2 ani ,,bonus”, oare metroul cât o să aibă? Şi, mai important, cât o s-o lălăie Metrorexul după ce sunt gata tunelele?).
    S-a dus naibii şi Drumul Taberei… cândva ,,oază de linişte”, loc unde apartamentele se moşteneau şi unde aveai şi parc şi şcoli şi piaţă şi complexe comerciale (mă rog, C. Market, P**i, MegaI. sau ce au ajuns ele acum). Următorii 10 – 15 ani o să suportăm praf şi blocaje de circulaţie… da’ după aia o să avem tramvai subteran până la Eroilor, de unde iar o să ieşim la troleu sau autobuz până la Universitate sau Gara de Nord.
    —-
    Apropo de şcoli, sunt destule locuri disponibile. A, că mulţi dau şpăgi grase ca să intre la o anumită şcoală (cu nr.7 în coadă), e altă mâncare de peşte. În condiţiile în care şcoala aia învaţă în 2 schimburi şi elevii de V – VIII ies la 20 când îi mănâncă câinii din jur… În restul şcolilor, de obicei, se învaţă într-un singur schimb şi încă mai e loc de clase în sistemul ăsta, iar când s-or ocupa, putem să face învăţământ în două schimburi, că noi când eram copii n-am murit să avem ore de la 13 la 19. Tot ce lipsea cartierului era o infrastrcutură de transport care, eventual, să-i scoată în lume şi pe ăia de au costruit pe la V. Ialomiţei şi Prel. Ghencea, fără să ne blocheze pe noi care stăm de mulţi ani în Dr. Taberei. Dar cum ăia, în general, ţin de Ilfov…

  • farcas

    Traiesc in Drumul Taberei, in zona Romancierilor, de 40 de ani. A fost mereu o mizerie sa ajung in oras. Metroul e o solutie excelenta. Statiile cred ca sunt bine amplasate si merita sa suportam micile inconveniente, inclusiv disparitia unor copaci. Cred ca in cartier va ramane inca suficienta verdeata, chiar si dupa aceea.

  • DANIELA DIACONU

    Deja ma enervez citind, cred ca nimeni din acel grup nu sustine ca nu doreste metrou in DRUMUL TABEREI, au incercat sa se dea niste solutii referitoare la acele statii prea dese si scurte de metrou in ideea ca se mai poate salva ceva din acesti copaci, cu solutii de fapt ar fi trebuit sa vina cei care au produs acest genocid fiindca altii au fost in stare sa construiasca un tunel subteran -pe SUB CANALUL MANECII- iar romanasii nostrii trebuie sa defriseze un cartier intreg -sa le fie RUSINE- nimic nu creste peste noapte, cei care vorbesc despre asa zisa peisagistica ce va urma , nu gandesc la fel ca si cei care comenteaza, ca acei copaci vor ajunge la dimensiunea celor sacrificati in 10-15 ani!!!!!!!Vin si intreb, eu care m-am mutat acum 2 ani in acest cartier datorita vegetatiei, ce ar tb sa fac???? vand si ma mut????? ca vorba aceea creste pretul nu? e metrou in zona!

  • hm

    Stau într-un cartier în care aş da orice şi oricît să am o astfel de legătură rapidă cu restul oraşului. Stau într-un cartier unde staţiile de tramvai sînt amplasate aiurea, la distanţă imensă de intersecţii şi de locurile de unde vin cu adevărat călătorii.

    Accesul uşor la transportul public nu e chiar un moft.

    Din păcate, în Drumul Taberei, ce se taie acuma nu se taie neapărat pentru metrou, cît pentru mutarea utilităţilor. Săparea în sine a tunelurilor va fi, într-adevăr, mai “prietenoasă”.

Leave a Reply to DANIELA DIACONU Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>