despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Smart Parking – soluţie sau… agent electoral?

scris de Ando

Iniţial, mă gândisem la titlul “Smart Parking s-a fâsâit?”. De ce aşa ?

Păi, după ce în septembrie  2009 s-a lansat cu tam-tam-ul “necesar” primul astfel de sistem de  parcarea urmat în 2010  încă un “efort– făcut tot de primăria sectorului 6- şi apoi… tăcere!

Bineînţeles că pe site-ul firmei de specialitate sistemul e “la superlativ”  dar mă interesau altfel de informaţii şi comentarii, de genul: cum se comportă sistemul în timp, cei care s-au abonat sunt (sau nu) mulţumiţi, ce zic vecinii unei astfel de parcări  etc. Ca părere personală, la prima vedere, mi se pare o soluţie utilă – mai ales în zonele extrem de văduvite de locuri de parcare – cum este cartierul Militari. Dar ăsta e singurul cartier aflat în această situaţie? De ce nu s-a extins atunci acest gen de parking ?

Şi iată că săptămâna trecută, primarul Onţanu  a trecut la “ofensivă” prezentând un proiect de construire a şase astfel de module în diverse zone ale sectorului 2, cum scrie aici.

Aşa că tot aici, printre multele  vorbe “de alint” – adresate rezervistului-general-primar, am găsit şi un comentariu mai “la obiect”:

„Lânga blocul în care locuiesc, la nici 50 m de fereastră se află o astfel de parcare. Este o sursă de poluare şi de disconfort. Mecanismul parcării nu este zgomotos, dar este neplăcut ca zeci de maşini să tureze motoarele zi de zi. Aşa rezultă zgomot şi noxe. In plus, când nu mai are curent, porneşte generatorul şi în nici 5 minute o să miroasa a fum şi în casă. Uneori generatorul rămâne pornit chiar şi peste 12 ore!!! In mod normal ar trebui ca toţi locatarii din zona în care se doreşte amplasarea unei asemenea parcări, să fie consultaţi. Eu unul nu aş alege o zonă în care să nu fie o astfel de parcare. Puteţi observă o astfel de parcare pe strada Cara Anghel din sect. 6”

Am înţeles: 2012 e an electoral şi va fi folosit tot ‘arsenalul” pentru voturi.

Care e însă realitatea cu sistemul Smart Parking?

E sau nu un câştig pentru cetăţeni ?

15 comments to Smart Parking – soluţie sau… agent electoral?

  • De ce si-ar tura oamenii motoarele? Aia cu generatorul e mai neplacuta intr-adevar. Si, cel mai nasol, se mai intampla ca toti aia 24 care-si lasa masinile in rotisor sa vrea sa plece dimineata in acelasi interval de 15 minute … sa stai la coada pana-ti vine masina …
    Sau invers, sa ajunga toti acasa in intervalul ala de 10-15 minute. Altfel mi se pare o solutie foarte eficienta din punct de vedere al spatiului si al costului. Adica e rezonabil 100 lei/luna cand iti stii masina la adapost si cand ai siguranta ca ai unde sa o lasi.

  • Si mai e o chestie: daca ai Fiat Doblo nu-ti incape in balansoar! 🙂 Asta de la un prieten care n-a putut beneficia din aceasta cauza 🙂 Deci e o limita de inaltime care-i exclude pe detinatorii de balene Q7 sau Cayenne dar care stau intr-o garsoniera in Drumul Taberei 🙂

  • Cred ca este o mare tampenie, bani aruncati, in special pentru voturi si imagine.
    Pe scurt: niste cetateni au cumparat pe doi lei apartamentele din cartierele dormitor construite de Ceausescu ( Iliescu sa traiasca! ), alti au luat cu bani multi, pe credit apartamente in aceleasi cartiere si acum se trezesc ca nu au unde sa-si parcheze masinile … mai sa fie !!! Vine domn’ primar si pe bani colectati si de la mine le face parcari scumpe cu taxe mici … parcari care nu vor fi niciodata rentabile.
    Nu ar fi mai util sa se construiasca odata centura Bucurestiului si sa faca cateva pasaje la intrari pentru a descongestiona orasul? Poate atunci va fi evident ca este mai rentabil sa stai la 10-15 km de Bucuresti, la casa, cu loc de parcare in curte … toate la un pret comparabil cu pretul unui apartament normal.
    Nuuu … plebea prefera blocul, in cutiutza … cu miros de sarmale pe scari si blocaje dimineata si seara.

  • Dan

    Asta cu turatul motorului cred ca vine de la prezenta unei rampe pe care masina trebuie sa o urce imediat dupa plecarea de pe loc pentru a se pozitiona pe platforma. Functionarea prelungita a generatorului este intr-adevar o problema insa cred ca tine si de “Enel” – la cate zeci de amperi probabil ca trage de pe fiecare faza motorul care pune balansoarul in miscare nu m-ar mira sa mai sara si cate o siguranta daca se depaseste sarcina sau apare vreo fluctuatie de tensiune in retea. Fara generator ar fi probabil mai rau insa nu pot sa ma intreb daca nu vorbim si de o implementare proasta a solutiei. Discutiile cu mutatul la casa pe pamant au umplut destul ziarele, blogurile si forumurile – inclusiv in scop manipulativ. In conditiile actuale ale Romaniei – si vorbim de venituri medii, bugete locale sau de bugetul national – solutia optima de rezidenta in mediul urban este condominiumul, adica pe romaneste blocul. Cu apartamente mai mari sau mai mici dupa buget.

  • bogdan

    @usierul: tu unde locuiesti?

  • @Dan
    Acum la margine de Bucuresti … si lucrez in centru. Nu locuiesc in nord ci in sud … pe Splai fac 15-20 de minute pana la job. Cam tot atat faceam acum 2 ani cand stateam la 2 statii de tramvai de firma si mergeam doar bara la bara. Si as fi fericit daca macar de 10% din impozitele pe care le platesc s-ar intoarce si ca avantaj care mine … din pacate se duc doar in pansetule, izolari de blocuri, subventii la Radet si, mai nou in parcari pentru cei care inca nu au aflat ca in toata Europa o parcare costa cam 7-8% din valoarea uni apartament si ca nu primaria este datoare sa le construiasca parcari cu taxe modice.

  • Dan

    Bun, am aflat ca discutam cu un locatar dintr-un ansamblu rezidential nou construit la marginea orasului, situatie care explica oarecum atitudinea negativista la adresa unor investitii urbane (insuficiente) facute de primarie in cvartalele “vechi” (nu de alta dar tu ai platit din buzunar tot ce altii par sa primeasca aparent pe gratis). Ce incercam sa spun eu – ca idee generala – e ca in tara asta nu exista bani pentru a acoperi toate nevoile obligatorii. De fapt nu exista suficient de multi bani nici pentru chestiuni absolut majore iar faptul ca se face “ceva” intr-un loc inseamna ca in alta parte nu se face de fapt nimic.

  • @Dan
    La nevoi obligatorii as trece gradinite si sali de clasa insuficiente, un serviciu pentru persoanele in varsta care mor la propriu de foame in case si poate macar o targa pentru persoanele decedate in urma unui atac de inima ( vezi cazul actorului Hossu dus la masina intr-o patura infecta ). Si poate inainte de a asculta promisiunile primarilor am vedea ca primariile cheltuiesc complet aiurea banii si in acelasi timp se imprumuta pe sume colosale ( stie cineva nivelul de indatorare al primariilor in acest moment ? ).
    Nu stau in complex rezidential si nu cred ca voi dori sa stau vreodata in asa ceva … iar investitii urbane pentru mine inseamna cu totul altceva decat o parcare construita intr-un spatiu ingust pentru un numar extrem de mic de persoane.

  • Dan

    Problema generatiei noastre (25-40) este ca dorim implementarea imediata a unor modele de administrare urbana pe care le-am vazut (sau intrevazut prin intermediul mass media) in tarile asa-zise civilizate. Prima tendinta e intr-adevar sa gandesti in termeni “de ce la ei se poate si la noi nu”, ignorand in primul rand diferentele culturale – ca diferentele de venituri probabil se vor mai estompa in urmatorii 50 de ani. In primul rand noi avem o cultura a aglomerarii care se afla intr-un cerc vicios cu una a supraprotectiei spatiului privat in opozitie cu ignorarea sau minimizarea spatiului public adiacent. Asta nu vine din comunism ci din cultura noastra; in 150 de ani de existenta ai statului roman modern niciodata primariile nu au avut destui bani pentru a pietrui sau ulterior asfalta toate drumurile deci casele s-au construit in principiu numai langa drumurile existente; de aceea avem drumuri nationale in care treci dintr-o comuna in alta pe zeci de kilometri. De asemenea vezi in ce case mici traiesc familii numeroase in mediul rural; te intrebi cum incap 7 persoane in 2 odai mici? Intreaba-te acelasi lucru si daca o sa ai vreodata curiozitatea sa te uiti pe o lista de intretinere la un bloc confort redus (2 sau 3); e in cultura noastra sa ne inghesuim in spatii mici (culmea, in blocurile confort 1 avem un fenomen invers, adica prea putine persoane raportate la suprafata) – simultan cu epatarea. Adica stai cu mama, nevasta si 2 copii la confort 2 dar ai 3 sau 5 masini in fata blocului. De aici ar trebui sa pornim discutia reala despre nevoia de gardulete, panselute si parcari etajate; s-ar putea ca majoritatea votantilor (din categoria de mai sus) asta sa doreasca de fapt!

  • Ando

    Strict la subiectul pe care l-am deschis : nu ma dezmint de prima parare, adica mi se pare una din multele solutii de rezolvare a problemei parcarilor.Repet:una din solutii. Se desprind insa mai multe aspecte care, intial, mi-au scapat . De aia sunt bune comentariile:-) Problema amplasarii. Ar fi dramatic,de exemplu,sa te trezesti cu un astfel de paraleliped cenusiu care se inalta cca. 4 etaje, la cativa metri de ferestre si asta pe termen nelimitat !
    Mai ales ca, in cazul in discutie, se vorbeste de “baterii” de astfel constructii.

    http://economie.hotnews.ro/stiri-imobiliar-11534442-fotogalerie-primaria-sectorului-2-vrea-construiasca-sase-parcari-supraetajate-cartierele-mihai-bravu-colentina-chisinau-pantelimon-vezi-unde-vor-amplasate.htm

    Este deschisa, de asemenea, problema intretinerii unor astfel de module. Banuiesc ca exista un contract de prestari de servicii intre primarie si firma care realizeaza parking-ul. Pentru ca altfel, cine alimenteaza generatorul cu combustibil, cine curata, de exemplu zapada, din fata usilor de acces ?

    Intrebarile mele provin, repet, din faptul ca desi spectaculos la prima vedere, acest model de parking a ramas aproape 2 ani in “stand-by”, iar faptul ca acum , in an electoral, unul dintre cei mai oportunisti dintre primarii de sector l-a resuscitat nu este deloc o garantie.

  • Freesys

    Eu nu prea vad unde e problema in toata situatia asta.Chiar daca am una sau cinci masini, masinile alea sunt taxate si impozitate, drept urmare primaria trebuie sa-mi asigure mie infrastructura necesara pentru exploatarea acestora in conditii de maxima siguranta si confort.

  • bogdan

    cei care sunt ingrijorati de acesta idee: stati linistit, e fum on ochi de la ontanu. pt el prioritatea o are construirea de biserici.

  • Usierul de servicu

    @Dan
    Nu este vorba de diferente culturale, e vorba de lipsa de viziune si de foarte multi bani care ies pentru unii dintr-o dezvoltare haotica ( Becali este cel mai bun exemplu ).
    Daca s-ar fi facut mai repede o centura a Bucurestiului nu s-ar fi dezvoltat atat de mult nordul fata de rest … accesul la aeroport ar fi fost poate aproape la fel de facil si din alte parti. Blocand drumurile, dezvoltatorii s-au concentrat doar in nord … cladirile de birouri sunt preponderent acolo si astazi asistam la o migratie zilnica din toate cartierele catre acea zona … mai mult i-am fortat astfel pe multi sa foloseasca masina pentru ca RATB nu acopera zona iar metroul nu exista. Cat despre parcari cel mai bun exemplu este parcarea din spatele magazinului Unirea … jumate este goala in timp ce strazile din jur sunt blocate de masini parcate aiurea … deh le este greu sa plateasca taxa si sa mearga 5 minute pe jos pana la clubul din Centrul Istoric … trebuie sa mai faca primaria o parcare de 50 mil euro …

  • constantin

    1. Nu se urca nicio rampa.
    2. Nu se tureaza niciun motor-miscarea se face cu motorul oprit, dupa ce soferul paraseste incinta.
    3.Generatorul porneste numai cand este intrerupta alimentarea cu electricitate de la Enel- La tine in ap. de cate ori pe zi se opreste lumina, stii?
    4.Masinaria gandeste singura si alege drumul cel mai scurt pentru a-ti aduce masina. Timpul maxim este de 3 minute,iar el scade cu fiecare masina debarcata.
    Daca va potriviti ceasurile si va dati intalnire in fata garajului,ultimul ar putea sa-si ia masina dupa circa 8-10 min
    5. In lipsa acuta de spatiu, tine cont ca pe doua locuri de parcare se gareaza 12 masini, care la o lungime medie de 5 m ar ocupa 60 metri liniari de trotuar, sau aprox. 184 mp de spatii verzi.
    6.Nevoile contribuabilului care plateste taxa la Primarie pentru masina nu se masoara in ani electorali, ci in respect pentru nevoile lui. Ai de-i alegem mai gandesc si constructiv nu numai distructiv. Cred ca v-ati invatat ca primarii sa dea numai ordine de demolare de garaje nu si de construire a lor.

  • Mai utile ar fi nişte parcări subterane pe sub maidanele cartierelor… numai că şi cele existente sunt destul de nefolosite, având în vedere că locul ,,de reşedinţă” e vreo 60 lei pe an (dacă îl prinzi), parcarea pe trotuar e gratis, iar la subterna probabil e vreo 200 lei pe lună.

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>