despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

mă scuzaţi, da’ Profi e un magazin OK

nefericita reclamă a magazinelor Profi i-a făcut pe mulţi să sară de cur-în-sus: cum e posibil să faci o aşa reclamă proastă, neinspirată, ne-creativă şi tot aşa?

Uite că e posibil; şi am mai zis, reclamele nu trebuie să fie neapărat – ca scop în sine – nici creative, nici inspirate; e o tîmpenie monopolul agenţiilor care dictează ce trebuie să digerăm şi cum să ne placă ce înghiţim!

Reclamele au voie să fie simpatice, vă spun eu că nu e nici o greşeală în asta!

… şi reclama asta are ceva… stîngaci… prostesc… dar simpatic.

M-am rîs mult de cei care şi-au promis că nu vor călca vreodată într-un magazin Profi după ce-au văzut reclama asta – mai mare gugumănie, eu n-am pomenit.

Să boicotăm Profi deci, pen’ că face reclame proaste. Să nu mai cumpărăm Nokii, pen’ că s-au retras de la Cluj. Apropo, da’ cum de n-am văzut pe nimeni care să zică să nu mai cumpărăm de la Lidl, pen’ că discriminează românii din Toulouse? A, pen’că românii ăia îs ţigani, deci putem să-i dăm şi noi naibii…

Am aflat şi că tocmai s-a încheiat un soi de campanie de promovare pe bloguri a magazinelor Profi (detalii aici.) Nu mă omor după genul ăsta de articole pe temă comandată; nu cred că ajută cu adevărat. Fiindcă, vedeţi voi, cine scrie la comandă preia o temă, un comunicat oficial – rareori se interesează personal despre subiect. Citind articolele apărute în urma campaniei, am constatat că nu mă înşel – majoritatea înfloreau pe marginea acelelorlaşi idei şi lipsea tocmai ce e cel mai important – şi anume experienţa consumatorului…

Eu unu’ m-am dus la Profi, şi cînd am unul în drum şi am nevoie de ceva, intru la Profi. Chiar e un supermagazin bun. Pare, mai degrabă, interesat să aibă un minim sortiment din cît mai multe mărfuri – am găsit lichid de parbriz (la Mega, Penny şi Lidl nu aveau, de exemplu.) E aprovizionat ca lumea, e OK ca scoruri, găsesc în el lucrurile de care am nevoie.

Uite-aşa. Cînd mă duc la Profi îmi place.

5 comments to mă scuzaţi, da’ Profi e un magazin OK

Leave a Reply to alta marie Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>