despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

nimic nou: totul vechi

Nu-mi place să abuzez de citate – fiindcă le poţi scoate frumuşel din carte şi să le răstălmăceşti cum vrei – dar cînd dau peste vreun pasaj care-mi place, îl pun deoparte.

Îmi place să mă-ntorc în timp şi să caut să văd cum era văzut Bucureştiul în cărţile scrise în anii dintre Războaie. Bucureştiul era un subiect tare bun. Era un oraş mare, un oraş lacom, un oraş cu oameni lacomi, un oraş care voia să se distreze, să înghită repede, să treacă peste oameni. Era un oraş în plină dezvoltare; era o societate în plină dezvoltare; şi literatura ţinea pasul cu dezvoltarea asta: se scria mult; şi din cărţile astea îţi rămîn nişte chestii prin minte. Am mai luat-o pe urma unor cărţi vechi, ajungînd pe la Piaţa Galaţi sau prin Floreasca; dar azi o să vorbim despre oraş mai în general:

Această aşa-zisă Capitală, această aşa-zisă cetate fară nimic de cetate în ea a trăit şi trăieşte într-un veşnic azi fară un ieri, fară un mâine. Nu ştie ce înseamnă „strânge bani albi pentru zile negre!” E un oraş de „ce-am avut şi ce-am pierdut!” Care cum izbuteşte a împrumuta câteva sute de lei se aruncă într-o birjă ori într-un taxiu şi striga şoferului sau birja­rului: „înainte!… Dă-i drumul înainte, oriunde!” Ce suflet să aibă un asemenea târg şi cetăţenii unui asemenea târg? Urbanism, arhitectură, monumente, muzee?… Simbolul nu e Calea Victoriei, tenia aceasta de stradă lungă-prelungă şi strâmbă, cotită, sucită, corcită, unde toţi îşi vântură o viaţă tot aşa de strâmbă, cotită, sucită, corcită?… Când trec şi îi văd pe toţi, şi mă văd printre dânşii la fel cu dânşii, atunci nu pot suporta oamenii, portul lor, vorba lor, năravurile lor, căci mă recunosc în ei. Îmi stă în gâtlej mâncarea, mi-e coclită gura şi mi-s strepeziţi ochii. Atunci îi urăsc şi-i osândesc şi mi se pare că nu găsesc cuvinte îndestul de grele… Pe urmă mă trezesc iubindu-i cu înduioşare, cum îmi iubesc şi târ­gul acesta în care am să mor fără a fi trăit ceea ce se cheamă o ade­vărată viaţă: viaţa!

Cezar Petrescu a scris asta prin 1930, în cartea Calea Victoriei. Nu-i nici o pagubă imensă dacă nu v-a trecut prin mînă cartea asta; e una din multele în care se vorbeşte cam prea melodramatic despre cum oraşul rău distruge vieţile oamenilor buni. Dar mi-a plăcut, totuşi, cum a văzut Cezar Petrescu Bucureştiul de-atunci; sub aparenţa modernităţii, semăna cu Bucureştiul şi mai vechi: aceleaşi obiceiuri, aceleaşi metehne, aceeaşi nestatornicie, aceeaşi uşurătate – aceiaşi oameni. Seamănă cu Bucureştiul de-acum?

3 comments to nimic nou: totul vechi

  • Ando

    “…a trait si trăieşte într-un veşnic azi fară un ieri, fară un mâine.” Sublim ! Ce inseamna un mare scriitor…Da, Bucurestiul seamana izbitor cu cel din pasajul respectiv.Un adevarat “malaxor” de suflete si destine.Parerea mea este ca iti trebuie,neaparat, un anume psihic sa traiesti aici.Din ce am mai discutat cu diverse persoane,e o diferenta enorma intre ritmul vietii din Bucuresti fata de alte orase din tara iar diferenta s-a accentuat dupa 1989.

  • florin

    Chiar nimic nou!Cel putin Calea Victoriei,nu s-a schimbat cu nimic din ‘930 incoace.Aaa,pardon,acum avem statuia genezei poporului roman din fata Muzeului de Istorie.Si ar mai fi cateva “punte de interes” dar, mi-e cam scarba sa mi le amintesc si sa le amintesc!

  • adrianh

    Foarte frumos scris! Si foarte adevarat 🙂

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>