… cui nu-i plac girafele? Sînt cele mai frumoase animăluţe care trăiesc la noi. Mi-e aşa de drag să le văd cînd străbat Bărăganul prin lanurile de floarea-soarelui!
De azi girafa s-a-ntors în faţa Muzeului Antipa; a trecut şi pe la ortopedie, şi pe la tinichigerie; a fost vopsită pe casco într-o frumoasă nuanţă care-n catalogul cu vopsele e numită “culoarea senzaţiei de vomă”.
Tot nu ne-am prins cine-a vandalizat-o. Poate-o fi fost chiar violatoarea de taximetrişti, sosită cu trenul de la Tulcea; poate fi oricine.
Muzeul Antipa-şi vede de treabă liniştit, de-acuma. Nu-i plîngeţi de milă: e cel mai vizitat muzeu din Bucureşti, pe departe. Are şi-o terasă în spate. Nu ştiu ce se serveşte acolo; poate supă de fosile de brontozaur, poate salată din cîlţi de cangur împăiat; dar dever este.
domnule, eu am lipsit o vreme din capitală din motive de concediu. şi când mă întorc, înainte de-a mă dumiri despre alte lucruri, aflu, da’ ce zic eu aflu, mă găsesc bombardată cu titluri(scrise sau spuse) despre un viol ş-o girafă. hait, zic, au violat o girafă?! la noi? de tot?
în fine, m-am liniştit. de tot. nimic nu s-a schimbat.
toate-s bune, girafa a scăpat!
… noi mai scăpăm?
eh, noi… ţinem la tăvăleală.
ştii ce mă deranjează de fapt, apropos de biata girafă? nici c-au vandalizat-o, nici c-au pus-o la loc nu mă prea atinge. ce e revoltător este că alte bunuri publice din oraşul ăsta al nostru sunt vai de capul lor şi nu se mai scandalizează nimeni că vai, ce mână criminală. în cartierele mărginaşe vezi la tot pasul bănci, coşuri de gunoi, gărduleţe, fântâni, cabine telefonice arhaice şi alte şi alte obiecte murdare, vandalizate, scuipate, vopsite, scrijelite, mutilate şi chiar de nu ai nevoie să le foloseşti, trebuie să le vezi, să le suporţi imaginea deprimantă care ne apropie de ghetou… pe astea nu le mai recondiţionează nimeni peste noapte, cu tam-tam şi presă…
da, da’ Girafa avea PiaR, fir-ar să fie… restu’ să se ducă pe pustii
Terasa era la fel de necesară ca şi renovarea muzeului. Dar nu fiindcă am fi avut prea puţine terase, în niciun caz.
Era necesară ca să înlocuiască acea curte de pe vremuri, din spatele muzeului. Colţul năpădit de buruieni, de crengi uscate, cu lemnărie veche împrăştiată pe acolo şi cu poarta sudată era unul dintre cele mai creepy locuri din centru.
Buruieni şi lemnărie veche mai erau şi pe altundeva, prin Buzeşti sau Lipscani înainte de bula imobiliară, dar nu şi porţi sudate. Detaliul ăsta scotea curtea din galeria jegului şi o făcea creepy. Dădea senzaţia că a fost abandonată şi închisă fiindcă ascundea ceva urât şi monstruos, de parcă te aşteptai să iasă de acolo cine ştie ce alieni, predatori, sau măcar nişte simpli târâtori 🙂
nu pot să nu fiu de acord, a mai rămas o fîşie decrepită înspre Muzeul Ţăranului, şi se vede urît şi azi…