despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

bă, da’ e incredibil 2

Noi încă ne mai credem în stare să construim, să facem, să dezvoltăm!

Asta pînă cînd ne lovim de realitate: anume de felu-n care… peticim.

Și de felu-n care ne duce mintea să „terminăm” treaba.

Vespasiene vechi în București

Puține, dovezile fotografice bucureștene care atestă civilizația de odinioară în domeniul toaletelor publice! Cu toate că-n interbelic, prin stăruința U. C. B. s-au construit atîtea, încît ar fi ajuns – puse, una după alta, pe-o străduță – să umple un cartier întreg de căsuțe.

Dar, de! Așa sîntem noi, mai pudici. Nu ne-am îngrămădit să le pozăm, deși nu erau chiar la fereală – le găseam în intersecții, scuaruri, acolo unde omul avea nevoie de ele: mai degrabă au scăpat fotografiate – în trecere – cele subterane, ale căror coloane păstrează și azi dovada unei discrete eleganțe.

 

În lipsa dovezilor directe, ne mulțumim, ca de obicei, cu cele ce reies întîmplător din arhive. Și, ca de atîtea ori, ceva-ceva ne-a stîrnit interesul: anume din nou pagina de facebook John d’Orbigny Immobilier, unde am găsit, de curînd, o serie de vespasiene foarte vechi din Paris.

Păi, dacă ne gîndim că nu o dată – ca bucureșteni – am luat o droaie de lucruri pariziene… nu cumva am avut și noi pisoare, vespasiene dintr-astea? Ba bine că nu; iată cîteva care se văd foarte clar!

… le-am colecționat, laolaltă, cu sumedenia de felurite chioșcuri din București pe care le-am înfățișat în mai multe episoade.

Matty

din zbor

Fostul cinematograf „Grivița” s-a demolat de tot – n-a mai rămas nimic din el. Cică o să fie o clădire de birouri-n loc.

o mică bucată de istorie pe strada Subcetate

În Bucureștii noi, pe-o stradă oarecare, o casă oarecare…

Nu știm cînd anume strada Subcetate a purtat numele lui Aristide – fiul lui Nicolae Basilescu, cel ce-a întemeiat cartierul.

Dar vorbele bătrînului Basilescu ne-au rămas în minte: „între mine și Bucureștii-Noui, Dumnezeu a înnodat o legătură indisolubilă, – pe viață și pe moarte: prima ființă înmormântată în Bucureștii-Noui – în Biserica mea – a fost soția mea – soția care m’a ajutat și care m’a încurajat în grelele începuturi ale operei mele, – care m’a susținut cu curagiul și cu sufletul ei în momentele cele mai dificile, – și de al cărui loc de odihnă vecinic voi fi legat, – lângă care voi odihni assemeni, când Dumnezeu va crede că misiunea mea aci pe pământ este terminată”.

Matty

Urme ale trecutului (II) Calendare de buzunar 1972 (II)

de C. D. Mocanu și HM

Sport și plimbare: Clubul sportiv Steaua, Campionatul mondial de hochei și Tarom (care relativ recent se dotase cu Bac-ul 1-11)

Va urma!

Matty

altă hoinăreală de toamnă

… hai că destule zile însorite, de-a dreptul splendide fură toamna asta; cum să nu fi ieșit la plimbare?

Și ce plimbare o fi aia fără Cișmigiu? – atît de cunoscut, atît de bătut, și-atît de plin de frumusețe; și locul unde dai de adevărate găuri în cer… și ce mai cer, acum toamna!

 

… acum, cînd totul cade și decade-n jur, e vremea potrivită să găsești și vechituri uitate agățate pe ici-colo…

… să te miri de cîți ani zace nefolosit bazinul fostei fîntîni arteziene din spatele fostului complex cu restaurant și cofetărie „Perla”…

Da’ mai faci și haz – ia, cum ar veni, de felia asta de casă.

E toamnă; da, natura cade, pică, moare; dar știi așa de bine că tot natura-i căpoasă.

Matty