despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

prin fundături XIX

de Ando și HM

… se-ntîmplă ca dintr-o rețea de străduțe paralele una să fie aleasă ca să devină bulevard – așa a fost soarta străzii Turda, odată cu construirea noului pod Grant.

Sau, ca vreo stradă importantă să-și piardă însemnătatea, fiindcă una paralelă era mai bine amplasată în schema orașului și se preta la dezvoltarea acestuia.

Cine știe ce-i aia șoseaua Gherase?

… și că există și azi?

Șoseaua Gherassy apare pe hărți de cînd lumea. Dă-n Colentina – la Doamna Ghica. Pe vremea de-nceput, Doamna Ghica de-abia de se prelungea peste Colentina, înspre Fundeni-încolo; dar, încet-încet, a sporit în importanță, pînă cînd…

… pînă cînd capătul șoselei Gherase dinspre Colentina a fost închis cu blocurile mari ce flanchează intersecția aceea mare și chinuită de azi, de la Doamna Ghica. Așa că, într-un fel, șoseaua Gherase – cea care se furișează azi prin dosuri de blocuri -, e una din cele mai mari fundături ale Capitalei.

Acuma o luăm înapoi, întorcîndu-ne-nspre Centru. După Obor, vedem intrarea Călușei – din strada Călușei, sigur că da.

 

… trecînd de Traian, și afundîndu-ne un pic printre străzile întortocheate dinspre Foișor – precum Rumeoara -, descoperim frumoasa intrare Margareta. Ea dă din strada Dimitrie Onciul.

Din Moșilor – peste drum de Popa Petre – iată și intrarea General Grigore Ipătescu.

Data viitoare, ne-o plimba și pe cealaltă parte a Căii Moșilor.

Matty: una pe zi

Succes!

Anu-ăsta, la Sfînta la moaște, s-a-ntrecut – cică – orice record de participare.

uau—

Cu alte cuvinte, zice omul care se crede mai așa… mai deasupra… mai înțelept: atît de proști sîntem.

Eu cred că ăștia care-i privesc de sus pe cei care-au stat ore-n frig la moaște, în realitate crapă – crapă!!! – de gelozie.

De ce? Nu de grija oamenilor, stați liniștiți.

Ci doar pentru că pe oamenii ăștia-i prostește… altcineva.

vai, ce-am uitat.

„Sleep out” e un eveniment caritabil.

Se petrece-n fiecare toamnă: cîțiva oameni de treabă se duc să doarmă-n frig – și dacă-i ploaie, și-n ploaie – o noapte-ntreagă, ca s-atragă atenția asupra celor nevoiți să doarmă-n frig.

Anul trecut, fiindcă era campanie electorală, s-a dus și-un oarecare, candidat al opoziției.

Anul ăsta, fiindcă respectivul s-a ales în Parlament… n-a mai dormit în frig.

A dormit acasă.

Case căzute 191 – Str. Maior Alexandru Câmpeanu 9

La un pas de piața 1 Mai, cum mergi spre Primăria Sectorului 1, pe strada aceea cu „Mircea Măcelaru”, dai de clădirea asta dezafectată de curînd – o folosise firma de materiale de construcții „Baduc”. Istoria îi e interesantă; înainte de Război aveam fabrica de produse metalice „Măcărescu și Necula” – atunci strada se numea Împăcărei. În anii puterii populare, a fost atelierul de radianți al întreprinderii „6 Martie” din Timișoara. Merge bine-bine un bloc aici.

mai multe despre Case căzute

Matty: una pe zi

nu asta vrem toți?

pînă la urmă, oameni buni… zău așa…

… nu asta vrem? Nu de-asta avem nevoie?

Să fim înțeleși: atît.

Case căzute 190 – Str. Vasile Gherghel 59

… colț cu Costache Sibiceanu, în micro-cartierul adiacent parcului Regina Maria – România muncitoare pe vremurile nu demult apuse.

 

mai multe despre Case căzute

Matty: una pe zi

transportul electric – batjocuri istorice

Pare incredibil azi, dar chiar au existat vremuri în care nu eram chiar tălîmbi.

Nu punem nicidecum la-ndoială dezvoltarea Bucureștiului între Războaie – nu era perfectă, dar avea ambiție, avea un plan, avea un rost; și avea în vedere atît nevoile oamenilor, cît și cele ale Capitalei: și așa se năștea un oraș în care viața se ducea mulțumitor.

Atunci, transportul public se-ndesea și lega cătunele ce deveneau, unul după altul, cartiere…

După Război și mai ales după ce lipsurile sale au mai trecut, Capitala începea o nouă viață: creștea, se-nmulțea, se umplea de fabrici, de cvartale de blocuri.

Începea o perioadă prosperă, în care oamenii vedeau că azi e le e mai bine decît ieri.

Sigur – era o prosperitate comunistă, organizată și planificată; și cine s-arăta împotriva ei, o făcea cu un preț uriaș.

Dar să-nțelegem: au fost ani în care s-au ridicat uzine de care oamenii erau mîndri, ani în care s-au construit case în care oamenii se bucurau să se mute…

… și au fost ani în care s-a așternut o rețea de transport public de care oamenii se foloseau.

La 20 de ani după Război, Capitala noastră își construise deja o rețea de troleu extraordinară! O rețea care se lungea și se îmbunătățea de la an la an! Troleul ajungea la Aeroportul Băneasa, la Herăstrău, în Floreasca, în Tei – azi cum mergi din Tei direct în Centru? -, la Gara Obor; troleul ajungea în Titan, în Berceni, în Drumul Taberei, în Militari, înspre Bucureștii-Noi! Cred că numa-n Rahova-Ferentari nu băgaseră troleu, bulangiii…

Fiecare cartier nou de locuit care se construia beneficia de transport electric – iar asta se-ntîmpla cu mai bine juma’ de secol în urmă, fraților.

Da – troleul mergea-ncet, săracul: dar mergea!

Ce s-a ales din toată rețeaua asta construită cu cap? După ce falimentul comunismului a-nceput să se vadă bine, în anii ’80, transportul public a fost sacrificat. Sub pretextul că pe arterele deservite de metrou nu mai e nevoie de transport de suprafață, s-au desființat kilometri după kilometri de trasee de troleu.

Nici azi nu mai e troleu înspre Băneasa, înspre Floreasca, înspre Tei – iar troleul din Berceni rămîne rupt de restul Orașului.

Cu siguranță că a fost o mizerie uriașă și o greșeală peste care nici azi nu se poate trece…

Iar dacă am putea socoti că, la o adică, scoaterea unor trolee nu-i o măsură care să aibă să-și bată joc prea tare de investiția de-a băga acele troleee cu niște ani înainte…

… nu la fel e cu tramvaiele!

Comunismul și-a bătut joc de tramvaie la fel de mult. A-nceput cu scoaterea tramvaielor din Centru, de pe axele Nord-Sud și Est-Vest: dintre Unirii și Victoriei și dintre Iancului și Eroilor. A fost o greșeală a anilor de-nceput? Sigur; a fost, cumva, justificată de nevoile de dezvoltare? – prea puțin. Era, tramvaiul, o victimă la-ndemînă din cauza vagoanelor mici, incomode, zdrăngănitoare și a șinelor predispuse la denivelări și gropi? – mda…

E drept și că s-au întins linii de tramvai înspre toate ieșirile din Oraș unde apăruseră uriașele platforme industriale, dar cu ce trudă s-au așternut linii de tramvai pe bulevarde-ntregi… doar pentru a fi mutate, dezafectate și bramburite peste doar ceva vreme!

Tramvaiul 5 a mers pe Calea Floreasca, între Urgență și Automatica, doar vreo zece ani, știați? A fost scos de pe Calea Dorobanților, băgat pe Floreasca… și scos! – și băgat pe Barbu Văcărescu. Se justifica o așa tîmpenie? Nu: dar Ceaușescu voia liniște pe lîngă lacul Floreasca. Așa că s-a desființat și linia care ducea direct la Aurel Vlaicu…

Tramvaiul băgat pe șoseaua Berceni a fost scos, că dubla metroul; a fost dus pe Iriceanu, înainte de a fi scos și de-acolo.

Tramvaiul băgat pe Armata Poporului – kilometri, kilometri – a fost scos și mutat pe Timișoara. Că aveam metrou. Firesc, poate: dar ce pierdere, ce investiție dublată.

Ce să mai zici de ciuntirile cauzate de construirea Centrului Civic? Pe unele le-nțelegi; dar nu-nțelegi la ce ocolișuri au dus – ocolișuri care ne mănîncă și azi viața! Piața Unirii ar trebui, cu orice preț, să fie străbătută de tramvai!

Toate astea s-au petrecut cu adevărat – și s-au petrecut într-o perioadă scurtă de vreme, în 10-15 ani. Au dispărut tramvaiele și de pe Splai, de pe Calea Griviței, de pe Viilor și Panduri, de pe Coșbuc, de pe 13 Septembrie – o așa decimare a lăsat sechele, a-nsemnat o demoralizare și-a creat premisa de-a-ncepe să privim transportul electric ca pe-o cenușăreasă, ca pe ceva fără de care putem s-o ducem bine-mersi.

… nu-i așa – știți prea bine; nu-i așa. Între autobuzul și troleul modern nu mai sînt diferențe de viteză, nici de confort: am duce-o mai bine cu o flotă de trei ori mai mare de trolee. Tramvaiul de azi este un model de confort și de eficacitate oriunde altundeva – și pasul ca s-ajungem și noi la acest model nu-i așa de uriaș pe cît ne-am speria.