despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Urme ale trecutului (II) Calendare de buzunar 1966 (V)

de C. D. Mocanu și HM

Partea leului, cum s-ar zice – avem și-o reclamă ai celor care se ocupau de aceste reclame de pe calendare, anume „Recom”.

După o masă gustoasă și consistentă din pastele făinoase mergea un desert hrănitor și bogat în vitamine – gemul de gutui. Și, ca să stingem setea, apa minerală era băutura ideală; și aveam multe ape minerale și-atunci: Biborțeni, Bodoc, Boholt, Borsec, Buziaș, Covasna, Harghita, Lipova, Matild, Poiana Coșnei, Șaru Dornei, Poiana Negri, Vîlcele, Vîrghiș, Zizin și Poiana Vinului!

Va urma!

Matty

Urme ale trecutului (IV) – Culegeri…

scris de C. D. Mocanu

… de exerciții și probleme de algebră și geometrie pentru școala generală sau de exerciții și probleme de matematică pentru examenul de admitere în licee și școli profesionale.

Sunt de pe vremea când, nu numai în liceu ci și în școala profesională, se intra prin concurs. I se spunea examen dar locurile se ocupau în ordinea rezultatelor obținute la prima verificare serioasă a nivelului de pregătire a unui absolvent de școală generală.

Cea alcătuită de Grigore Gheba a apărut la Editura Didactică și Pedagogică în 1967.

  

Eram în clasa a șaptea, știam ce ne așteaptă. Sub îndrumarea inimoasei noastre profesoare de matematică am început prin a ne împrieteni cu un nou instrument de pregătire și am sfârșit prin a lucra serios cu acesta.

Un an mai târziu, în 1968, a apărut o nouă culegere, cea elaborată de Aurelia și Viorel Arimescu. Am folosit-o și pe aceasta cu intensitate sporită.

Munceam pe rupte și nimeni nu se văicărea că ar fi prea mult. Nici elevii, nici părinții, nici profesorii. Pe atunci eșecul înregistrat la examen nu era justificat prin „ne-a dat prea greu” nici de elevi, nici de părinți, nici de profesori.

Matty

Case căzute 243 și 247 – replici actualizate pe str. Roma 47 și Matei Basarab 59

scris de Ando

Din când în când, paşii ne readuc pe drumuri bătute mai demult, aşa că, vrând-nevrând, dăm cu ochii şi cu clădirile pe care le-am „încondeiat”, la acea vreme, în categoria case căzute.

Pe strada Roma 48, de exemplu, clădirea despre care am aflat, la publicare, de la Andrei-Alexandru detalii interesante despre trecutul ei, este acum în plin şantier, sub prelată, decopertată „la roşu”. Aflăm de pe panou şi cam ce lucrări sunt planificate a se efectua până în vara lui 2020: „consolidare și recompartimentare” .

 

O remarcă: pe terenul imediat alăturat, de la nr. 46, deşi conform panoului, trebuia să avem – deja – un alt şantier, e… natură moartă!

Intr-o altă parte de oraş, pe Matei Basarab 59 am constatat, cu bucurie, că ne-am înşelat în evaluarea situaţiei. Clădirea de la stradă nu numai că nu va fi demolată, ci este în plină consolidare. Se observă, de exemplu, noul planşeu turnat la nivelul acoperişului. Mi-a plăcut şi faptul că, deocamdată, bradul de care eram îngrijorat, supravieţuieşte.

mai multe despre Case căzute

Matty

la cofetărie în presa vremii

Dragii moșului, nu-i așa c-am uitat ce bunătăți se făceau la cofetărie odinioară – cu pricepere și rafinament?

Ia să citim, dintr-o reclamă a cofetăriei „Scala” de acum fix juma’ de veac, cam după ce ne lingeam deștele:

Parfeuri, casate, bomboane fine, rulouri cu cremă, ștrudele și trigoane cu brînză de vacă, ștrudele cu caise, plăcinte cu mere, torte cu cremă de nuci (Alcază), pateuri cu brînză și cu carne, batons salés, langues de chat, mille feuilles, pai parmezan, pișcoturi, fursecuri, vol au vent (de umplut cu ciuperci), scoici, coji indiene, coji meringue, tarte linzer, blaturi de tort, țigarete, frișcă…

Cofetăria, deschisă pînă la miezul nopții.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Matty

o duzină de piețe

Mare procopseală n-are Capitala de pe urma locurilor sale largi, publice.

Piața Unirii de azi e – culmea! – mai interesantă și mai prielnică adăstării decît în istorie: o fi distrus Ceaușescu tot centrul și l-a impregnat cu arhitectură greoaie, dar nici una din fețele pieței de dinainte n-avea vreo cine știe ce frumusețe. Părculețul actual e destul de agreabil iar zona de fîntîni, după refacerea de anul trecut, începe să se transforme într-un punct de interes citadin nu numai pentru turiști și să poată fi folosită ca punct de întîlnire.

Din fericire, zona de promenadă a bulevardului Unirii a-nceput să capete o splendidă dimensiune omenească în ultimii ani, mai ales pe partea cu malul Dîmboviței!

Piața Constituției – artificială creație ceaușistă, pe calapodul măreției megalomane – nu are nici măcar un punct prietenos, turistic și nici o continuare directă spre Casa Republicii. Tîrgurile sezoniere, concertele ocazionale o mai umanizează prea rar: în restul vremii e folosită ca parcare peste zi și punct de întîlnire al feluritor automobiliști seara. La capătul uriașului bulevard ce taie Centrul, găsim Piața Alba Iulia, care nu este decît un giratoriu-parcare nevalorificat, deși vecinătatea abundă de restaurante și terase.

Piața Universității – zona aia cu statuile – deși o prelungire neartificială a Centrului Vechi, n-a reușit încă să devină o piață publică, veselă, unde oamenii să se-adune și să se-aștepte. Organizarea de mici evenimente, expoziții temporare, tîrgulețe și alte-alea ar ajuta mult; din păcate, toate astea se-ntîmplă prea rar.

Piața Victoriei e doar un pustiu împărțit între o parcare și o stupidă zonă asfaltată, care nu folosește nimănui. N-ar fi nici o pierdere să se aștearnă un gazon strașnic peste drum de Palatul Victoria.

Piața Aviatorilor a ajuns o junglă idioată, cu copaci ușchiți, cărora șoferul nu poate decît să le dea roată gîndindu-se la ce-au fost puși acolo. Ce să zici? Gogoloiul central a fost umplut cu ceva; vechea configurație interbelică era pe măsura vremii – deșert uriaș, prielnic pentru parade… și atît.

Piața Romană nici măcar nu merită pomenită, e doar un culoar de trecere neîmbogățit de nimica – atît.

Piața Arcului de Triumf – echilibrată și agreabilă vizual – este inaccesibilă în continuare pietonului dornic să viziteze monumentul central.

Piața dintre Ateneu și fostul C. C. al P. C. R. – exceptînd parcarea care, din cînd în cînd, face loc unor evenimente drăguțe – este destul de umană, deși e împărțită, neinspirat, în zone cu ritmuri diferite. Măcar oamenii pot sta-n liniște sub burta calului care-l poartă-n spinare pe regele Carol I și se pot distra în jurul monumentului ca o țepușă dedicat Revoluției. Bineînțeles, cînd Ministerul de Interne va catadicsi să desființeze uriașa sa parcare care a ocupat un spațiu imens, zona va deveni cu adevărat plăcută!

Un locșor drăguț pentru oameni este – mai ales cînd funcționează fîntîna arteziană – piațeta din fața C. C. A., oferind o perspectivă cuminte Bulevardului și Căii Victoriei de pe treptele ce duc spre restaurant.

Piața de la intrarea-n Parcul Carol, cea care adăposteșe fîntîna Zodiacului, este parcare și nimic altceva; pe o trotuar se mai ține-n weekend un tîrg al anticarilor și-n timpul săptămînii se adună elevii școlilor de șoferi care trebuie să dea examenul auto.

Esplanada din fața Academiei Militare rămîne un punct de belvedere interesant, dar nu îndeajuns de valoificat ca spațiu public. Jos, în stradă, se ține o piață volantă care nu contribuie nicidecum la umanizarea zonei.

Cea mai recentă adăugare a unui spațiu larg din Capitală este cea de pe artera Buzești-Berzei: la intersecția cu Mircea Vulcănescu s-a născut o piață rotundă supradimensionată inutil de greu de străbătut de către pieton și înfiorător de plictisitoare, din care – măcar atît! – s-a tăiat o arteră nouă spre Gară.

Listă de articole selecționate despre urbanism și infrastructură – aici

Matty