despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

cu 1 și 34

… una din cele mai interesante mișcări din transportul nostru public local a fost pornirea, în sfîrșit, a liniei inelare 1 pe traseul său mare – pe Olteniței, pe la BIG, pe Văcărești-în-jos și – mai apoi – pe Mihai Bravu și tot așa.

Un lucru bun – deși s-or găsi destui cîrcotași care să spună că tramvaiul ăsta cară aer, nu oameni, pe anume părți din traseul său.

Dar, p-onoarea mea, de ce să ne plîngem de multitudinea de linii care aleargă pe Trafic Greu? Călătorii trag folos.

Mie-mi place și merg cu 1 de fiecare dată cînd am nevoie s-ajung din Rahova-n Victoriei.

Și merge bine – relativ bine – în continuare; în sensul că nu merge mai prost…

Cu același drum, s-a reînființat linia 34 – nu credeam că se va mai întîmpla asta. Mă bucur să revăd 34-l din nou în București după șase ani de absență, mai ales că merge și el binișor din ce văd.

Știți? În condițiile actuale – cu toată lipsa de vagoane pe care-o resimte orașul nostru și, mai ales, cu rețeaua nepotrivită ce cauzează trasee ciuntite – cam atît se poate.

Da; e puțin – e prea puțin: știu.

traversări periculoase

… cine merge-n „Orășelul Copiilor”, pe la Brîncoveanu, știe bine cît de aiurea-i să traversezi traficul de pe șoseaua Olteniței – mereu aglomerată, mereu gîtuită. Semafoarele, parcă, nici n-ar fi; zebrele, parcă nici nu se văd. Dar mai e un lucru care te necăjește tare.

Odată cu refacerea parcului, intrarea sa principală s-a mutat. Dacă, înainte, puteai merge direct, pe lîngă stația de metrou, acuma intrarea asta s-a mutat mai departe. Se vede pe harta noastră…

Așa că intrării cele noi nu-i mai corespunde nici o trecere de pietoni. Asta contează, asta deranjează – asta îndeamnă oamenii să facă traversări prostești și periculoase, ca să scutească ocolișul și statul la semafor (că pietonilor, săracii, nu le-ajunge niciodată verdele…) Ce bună ar fi, dacă stai să te gîndești, și-o ieșire din metrou pe partea cealaltă a șoselei, spre bulevardul Brîncoveanu – dar asta-i altă discuție.

Iar dacă treaba asta se mai poate-nghiți, vedem că următoarea trecere de pietoni este… este la 400 de metri (patru sute!!!) distanță – după stația de tramvai numită Opriș Ilie. O trecere la care semaforul este oprit.

Așa că oamenii iar fac lucruri prostești și periculoase, traversînd – ca să intre drept în parc – prin dreptul intersecției cu Stoian Militaru (urîtă intersecție!)

Cred că trebuie făcut ceva; e mai important confortul oamenilor decît traficul rutier. Și, pentru că-n parc merg, îndeobște, copii și bătrîni, pentru siguranța trebuie făcută încă o trecere de pietoni care să corespundă intrării din parc de la Stoian Militaru – una cu semafor!

Pinar: excepțional

Iată-ne iar pe la turci! Tot la „Geamuri-multe”, pe Olteniței, unde fusese pînă anul trecut „Sultan Suleyman”.

Aici este azi Pinar.

Genial-

Genial, și gata – n-ai ce să mai zici: o masă de zile mari – cea mai bună mîncare turcească pe care-am găsit-o aici, în orașul nostru.

Ca bani: ok
Curat: curat
Servire: foarte bună

Deschis şi duminica.

ultima dată acolo: iarna 2017

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Berceni de poveste

… o recomandare: „Berceni de poveste” – un blog despre Berceni și nu numai, fiindcă se-ntinde cam spre tot sectorul 4.

Uite că se poate să scrii despre un cartier și să găsești, cu ceva stăruință, lucruri interesante-n trecutul lui… oricît de anost ți-ar părea.

Și eu revin destul de des prin fosta mea parte de oraș: cu bune și cu rele; cu străzi șerpuitoare; cu Mărțișorul cel cuminte; cu vechea Mandravelă și – desigur – cu Spitalu’ 9.

din zbor: Suleyman e Pinar

Nu mai e Suleyman pe Olteniței, la Geamuri-Multe; în locul lui a deschis alt turcesc – Pinar. Pinar nu-i un nume necunoscut; și-a făcut ani de zile clientelă la colțul dintre Drumul Sării, Ghencea, 13 Septembrie și Antiaeriană: s-o fi extins, s-o fi mutat – tre’ să văd.

LATER EDIT: Pinar nu mai pare a fi-n Drumul Sării – e altă firmă acum.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Case căzute 58 – Calea Piscului F.N.

Iată-ne la marginea Orășelului Copiilor, la un pas de Polivalentă. Găsim aici, înconjurată de bălării, o casă frumoasă și anexa ei. Acum, că-i Iarnă, o vedem mai bine. Habar n-am – nu mai țiu minte – ce-a fost aici, nainte-vreme; Reptilianul zice c-ar fi fost aici o filială de bibliotecă de parc. Mie-mi pare că a fost folosită, la un moment dat, și ca un soi de sediu-magazie al Administrației Parcului.

Nu știu la ce număr să fie casele astea. Cred că țin de Calea Piscului – drumul care unea, dintotdeauna, Șoseaua Olteniței de Văcărești. Polivalenta are, azi, numărul 10. Observatorul Astronomic Militar – care este, cum ar veni, înainte de Polivalentă, pare a avea numărul 68 (deși în ghidurile interbelice îl găsim la 58).

Multe s-au schimbat – cadastral – pe aici; așa că e greu să fim preciși.

Precis, însă, e faptul că paragina… crește.

mai multe despre Case căzute

din zbor

Pars a plecat de tot din lumea restaurantelor – și-i păcat. Pesemne că nu i-a priit mutarea din Făinari la Sfînta Vineri; asta e! Cu toate astea, nu s-a dat bătut: ființează în domeniul cateringului undeva, spre capătul șoselei Olteniței.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

o construire

Acum două luni, un teren gol – curățat de o veche construcție – între Big și Geamuri-multe, pe Olteniței.

Azi, deja se lucrează la etajul patru al ceea ce pare a fi primul bloc de aici…

… merge treaba, cînd vrem.

falimentul ideii de sector

Duminică se nimeri s-avem treabă pe Olteniței – și, fiindcă tot ajunserăm pe-acolo, ne zisărăm să intrăm în Orășel – la Piedone, cum zice lumea de-acuma.

Orășelul era plin-ochi și socotirăm că-i mai sănătos pentru confortul nostru psihic să nu adăstăm prea mult pe-acolo; ne-am luat tălpășița pe dată.

Nu-i asta beleaua. Oamenii au nevoie să iasă duminica, oamenii trebuie să se relaxeze; deși e greu să te relaxezi cu mii și mii de oameni în spate.

E vorba despre falimentul vădit al ideii de sector.

Vedeți voi, Piedone a făcut aici un loc extraordinar de petrecut timpul liber. Acest loc este plin de kitsch, obositor – dar este, totodată, suficient de mare pentru a primi foarte, foarte mulți oameni. Piedone, în sinea lui, a făcut un lucru bun – dar l-a făcut pentru sectorul lui.

Or, bucureșteanul nu trebuie să își ducă viața în sectorul lui. Parcurile și locurile de recreere trebuie împrăștiate prin tot orașul astfel încît să-i fie ușor oricui să ajungă la ele; iar condițiile din fiecare acest loc să fie, firește, similare.

Dar în Parcul lui Piedone merg oameni din sectorul 3, din sectorul 5, din sectorul 6 – logica de primar care a făcut ceva pentru sectorul său e șchioapă.

Un astfel de parc e în folosul unui oraș întreg; e nevoie, deci, ca întregul oraș să participe la buna sa funcționare. Piedone poate face suficiente locuri de parcare gîndindu-se la locuitorii lui; dar aici vin cu mașinile oameni de departe – pentru ei e nevoie de parcări suplimentare, iar aceasta e o investiție mare, a orașului și nu a cartierului. Firește, ar fi splendid să încurajăm oamenii să nu vină cu mașina în parc – dar asta înseamnă că oamenii aceștia au nevoie de un transport public eficient și prietenos care să-i aducă aici. Parcul acesta e legat bine de centru – are metrou; dar de cartierele adiacente nu este legat cum se cuvine. Nici cu bicicleta nu-i comod defel să ajungi aici.

Vedeți? Toate astea nu-s treaba lui Piedone. El s-a ocupat de un parc, dar nu are cum să țină acest parc doar pentru locuitorii peste care-i el primar.

Ideea de sector, așa cum e aplicată în București, e falimentară – iar ce v-am scris eu e numai un exemplu.

RadeTOT

… s-a petrecut între BIG și Geamuri-Multe, pe Olteniței, între blocuri. Marți, a venit RADET de-a săpat o groapă – cine știe ce țeavă trebuia reparată.

S-au mișcat repede, ce-i a lor, e-a lor. Joi, treaba era rezolvată – groapa astupată.

Și-așa de repede s-au mișcat, c-au rupt și un pom înflorit:

Ăsta-i RADET: Rade TOT!