despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

semne bune!

… uite că-mi place, totuși, cum casa asta de pe colțul străzilor George Enescu (fostă și Cosmonauților, și Alexandru Lahovari) și Biserica Albă a scăpat:

  

Chiar îmi place – nu-mi pare că mastodonții ce-o flanchează ar sufoca-o… prea tare. Poate și trecerea înaltă lăsată spre părculețul din dos ajută – cine știe.

   

… dar cît se mai construiește pe-aici, văleu…

semne bune, iar

… pe Aviatorilor, în coasta Președinției, casa Oromolu iese bine la lumină:

img_5267 img_5268

O să fie-nconjurată de-o chestie de sticlă, dar s-avem răbdare să vedem… produsul finit. Și să se mai scuture copacii.

Case căzute 38 – Str. Negustori 1A (semne bune)

scris de Ando

Se lucrează de zor la clădirea de pe colţul dintre străzile Hristo Botev şi Negustori, clădire pe care o compătimeam noi, acum un an.

DSCN7461 DSCN7462

alte semne bune

pe Calea Griviței, la numărul 50, casa asta a revenit la lumină:

… poate cam prea la lumină; poate cam prea dură, refacerea  – căci nu restaurare este.

Și totuși… nu mă lasă inima să n-o pun printre semnele bune bucureștene.

Dacă greșesc, Adrian Crăciunescu să mă tragă de mînecă.

alte semne bune

… văd tot mai multe case vechi intrate în reparații; renovări; reabilitări.

Unele din aceste operații au rezultate dezamăgitoare, ce-i drept. Dar oricine știe cît de greu e să-i readuci, unei case vechi, strălucirea, păstrîndu-i frumusețea și identitatea. Lipsesc meșteri, lipsesc materiale – și mai ales, lipsesc bani: ăsta-i adevărul.

Pentru multe case – și chiar zone – revenirea la viață e tîrzie. Au trecut prea mulți ani în care a fost mai simplu să razi și să ridici un bloc.

De aceea, fiecare casă recuperată bine e un exemplu pentru toți ceilalți…

Parcelarea Delavrancea e una dintre cele mai frumoase zone bucureștene. S-au construit deja blocuri și-aici; dar case vechi – multe, frumoase – au rămas. Unele-s în reparații masive. Unele au fost deja reparate.

Cum e cea de la intersecția cu strada arh. Ion Mincu:

… Sau cea de la intersecția cu strada Ady Endre. Iat-o, pozată acum cinci ani – și acum.

Știu că s-a pierdut ceva din drăgălășenia aceea de clădire veche; știu că uneori refacerea parcă e un pic brutală – dar știu că s-a făcut cît de bine s-a putut; uneori… atît se poate. Și nu-i chiar atît de rău.

Semne bune…

scris de Ando

“Neputinţa, indiferenţa autorităţilor locale, mafia imobiliară etc. sau – de multe ori – toate la un loc, mutilează fără milă multe zone ale oraşului” cam aşa comentam cu tristeţe la episodul nr. 60 din serialul nostru cu Case cazute, un serial, în esenţă, amar şi lipsit de perspectiva unor rezolvări.

Dar, se întâmplă în oraş şi lucruri bune pe care nu trebuie să le ocolim.

Bunăoară, anul trecut, în episodul  despre strada Grigore Alexandrescu, scriam despre lucrările începute pe locul vechii clădiri pe colţul cu strada Vasile Alecsandri, de fapt, o adevărată ruină.

Recent, am trecut pe acolo şi am descoperit cu plăcere că noua construcţie este pe final. Se poate spune că a rezultat o clădire decentă, care se încadrează fără stridenţe în specificul imobiliar al zonei.

O altă veste bună vine de la colţul străzii Ion Câmpineanu cu bd. Bălcescu, colţ străjuit ani de zile de „strigoiul cenuşiu” al vechii clădiri din care rămăsese doar o coajă de ziduri, sprijinită de nişte hidoase schele metalice, miezul fiind, de mult, demolat. Iată că şi aici a prins deja contur noua clădire, cu nimic mai prejos, estetic vorbind, decât precedenta.

alte semne bune

… la Matache dă să se nască, de cîteva săptămîni, o terasă:

Peste drum, clădirea de pe colț crește deja. Semne bune.

semne bune

semne timide de revenire pe Buzești-Berzei…

Pe Berzei, la colț cu strada Crișana, se deschide un restaurant chinezesc.

Cît o ține? Nu știu. E un semn bun? Măcar atît.

semne proaste

… nasol – banala bicicletă a-ncetat să mai fie un lucru banal. M-a frapat acu’ trei ani felul în care a-nceput să conteze nenorocita de marcă a bicicletei.

Nici la maşini n-am văzut atîtea ifose şi prejudecăţi. Pînă şi ăl cu dacia e acceptat în trafic şi considerat fiinţă umană. Dar biciclistul ghinionist care n-a avut flerul să nu-şi ia o chinezească e un paria; un muc al comunităţii pe două roţi: n-o să-l plîngă nimeni dacă nimereşte sub roţile vreunui camion.

Mă rog, aşa o fi normal – asta o fi societatea spre care mergem cu roţile noastre-nguste: să ne lăudăm cu ce avem şi să-i dispreţuim pe ăi de n-au avut.

Dispreţul începe, însă, din primul moment în care fiinţa omenească ia contact cu un mijloc de transport cu nişte roate.

Priviţi-i, în parc, pe părinţi – cum se mai adulmecă unii pe alţii, cîntărindu-şi lucrurile şi făcînd, în minte, socoteli – cît a costat căruciorul? ce marcă are biberonul? de unde-s luate bluziţele?

Văleu, aşa e, fraţilor. Nici cîinii nu-şi compară pedigriurile – ca oamenii, astăzi.

În esenţă, căruciorul de 10 milioane face fix acelaşi lucru ca şi cel de 40 de milioane. Biberonul de 2 lei are aceleaşi proprietăţi ca cel de 20 de lei. Iar bluziţele cumpărate “trei la zece lei” la cine ştie ce tarabă – trebuie să vă mai zic? – sînt la fel de bune ca cele cumpărate din magazinul din mall.

Cît despre biciclete, da – de-acum încep diferenţierile. A venit primăvara, a fost Paştele – s-au făcut cadouri, e plin prin parcuri de mici biciclete noi: văd că nu prea s-a făcut să-i fi luat, copilului, bicicletă chinezească. Important e să fie din Decathlon şi să nu scrie pe ea First Bike ori DHS: altminterea ţi-ai condamnat copilul la o viaţă amărîtă – pe viaţă.

Ştiaţi însă că-i doar o bicicletă? Şi chinezăria şi ne-chinezăria cîntăresc cam tot pe-acolo, şi merg la fel de uşor, şi se fură – la o adică – la fel de repede.

Semne proaste, deci.

Case căzute – recuperări

scris de Ando

Am mai spus-o: serialul nostru despre casele căzute ale Bucureşti-ului este, în esenţă, un serial trist, amar şi cred că nu sunt necesare argumente suplimentare care să susţină această afirmaţie.

Curând se vor face doi ani de la primul episod şi puţine au fost cazurile în care s-au ivit şi mult doritele “semne bune”, adică acele situaţii în care o astfel de clădire părăginită să fie reparată sau renovată, adică recuperată (chiar dacă de multe ori discutabil, sub aspect arhitectural).

Aşa se face că, personal, mă bucur că am surprins zilele trecute două noi astfel de cazuri.

Prima este casa aflată la nr. 79 de pe strada Grigore Alexandrescu. La un an şi jumătate de la mica noastră excursie, clădirea a fost adusă “la viaţă”:

dscn0569 reabilitare_gr-alexandrescu-nr-79

Mergem acum pe bulevardul Iancu de Hunedoara, unde la numerele 40 și 42, la numai o staţie de tramvai de Piaţa Victoriei, pe un teren generos, se află un ansamblu de clădiri, aparţinând de societatea Biofarm.

Aşa cum se poate vedea în poza de anul trecut, corpul de clădire de la numărul 42, fiind la stradă, ieşea în evidenţă prin aspectul său janghinos. Şi iată cum arată, acum, noua sa “faţă”, suprinsă zilele trecute:

biofarm42_foto-2015 nov-2106_cladire-refacuta_biofarm_bd-iancu-de-hunedoara

Chiar dacă modificările sunt substanţiale, eu zic că putem vorbi de un câştig pentru imaginea de ansamblu a străzii.

mai multe despre Case căzute