despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Gara de Nord, cu ganguri şi fără ganguri

Hai să ne-ntoarcem acasă…

Şi iar la ganguri! – şi o să vedem ce găsim pe lîngă Gara de Nord.

Păi, avem aşa…

… un front de blocuri ce se-ntinde de-a lungul străzii Gării de Nord şi căii Griviţei – care nu are nici măcar vreun gang de trecere…

o stradă blocată (încă una!) de construirea unui bloc şaizecist – e vorba de strada Institutul Medico-Militar, care odinioară corespundea în Witting; acuma se continuă doar printr-un gang…

… şi cîteva ganguri care dau din blocurile şaizeciste de pe ambele părţi ale bulevardului Duca spre Calea Griviţei:

… şi fiindcă tot sîntem în zonă, să citim şi articolul ăsta apărut acum puţin timp pe La pas, în oraş!

Treceri, ganguri, scurtături

După un an de zile ne ocupăm iar de ganguri pe Simply Bucharest. Nu ştiu pe nimeni care să se dea în vînt după ganguri – asta dacă n-a băut cumva vreo bere-două-n plus. Cu toate astea, gangurile  în special şi  trecerile în general sînt folositoare – te-ajută să nu ocoleşti cine ştie ce front de blocuri, să ajungi rapid în vreo străduţă lăturalnică, să te-adăposteşti de ploaie…

Iată cîteva găuri de vierme de prin centrul Bucureştiului!

În Romană, poţi s-o iei prin gangul de la ieşirea de la metrou dinspre coloane şi, prin spatele blocurilor, să ieşi direct în Dacia.

Tot în zonă, dinspre piaţa Lahovari, trecînd prin gangul de la blocul-cu-Avon şi luînd-o prin curtea interioară, ajungi drept în strada Jules Michelet.

Înspre Scala, dacă vii pe strada C. A. Rosetti, te poţi băga prin gangul de după fostul magazin Hollywood Music and Film şi ieşi direct în strada Vasile Conta.

Tot în Vasile Conta poţi ieşi, teoretic, dacă traversezi bulevardul Bălcescu pe la Galeria Orizont şi o iei prin gangul blocului din faţă (zic teoretic, deoarece blocul e în reparaţii acum)

Vizavi de Inter, cam de pe la restaurantul Pescarul poţi să ieşi direct în strada Biserica Enei – prin două ganguri chiar!

Iar din Calea Victoriei, pe lîngă Pizza Hut, o poţi lua direct înspre strada Doamnei – dacă vrei.

Din Splai poţi da direct la Kogălniceanu, dacă te bagi pe-o portiţă ce dă în intrarea Ursuleţului – iar intrarea Ursuleţului e un exemplu splendid de arhitectură interbelică frumoasă, credeţi-mă pe cuvînt!

Din Brezoianu aţi putea- dac-aţi vrea – să ieşiţi drept în Cişmigiu, prin curţile interioare ale blocurilor:

… iar din Calea Griviţei (din apropierea intersecţiei cu Mircea Vulcănescu/Dacia) puteţi ieşi direct înspre Sfinţii Voievozi – trebuie doar s-o luaţi prin intrarea-n Facultatea de Arte şi să continuaţi prin curtea căminelor de la Moxa:

Bucureştiul mai are – oho! – destule ganguri, curţi interioare, intrări semi-secrete, protejate de cîini şi riverani.

Mai puteţi trece, uneori, rapid dintr-o stradă-ntr-alta prin curţile bisericilor – multe biserici au ieşiri înspre două străzi; Pitar-Moş şi Mihai Vodă-mi vin acum în minte.

Dar unde nu sînt ganguri şi treceri – deşi v-aţi fi putut gîndi că sînt? De pildă, prin blocul Zodiac nu poţi trece în strada din spate (Caragea Vodă); intrarea Urali, din spatele fostului hotel Dorobanţi e o fundătură; din strada Doamnei, prin spatele blocului cu fostul cinematograf Luceafărul (azi CinemaPro) nu poţi ajunge în strada Ion Ghica…

despre ganguri în trepteaici | despre străzi înfundate şi ganguriaici

Strazi infundate si ganguri in Bucuresti

Sint multe strazi infundate de blocurile construite de-a lungul marilor bulevarde; fireste ca n-o sa pomenesc de toate! Insa…

Un caz celebru de strada in al carui capat s-a construit un bloc este Masina de Paine – gangul din capatul ei dinspre Stefan cel Mare este insa accesibil masinilor:

Vorbind despre ganguri in trepte, am pomenit de strada George Vraca; ea nu e singura strada blocata de amenajarea Pietei Salii Palatului. Strada Poiana Narciselor a avut ghinionul sa treaca tocmai printr-unul din blocurile ce marginesc Piata – ca atare, acolo e ditamai gangul; cred ca e cel mai lat gang din oras.

Soseaua Titulescu a-nfundat multe stradute, atunci cind a fost re-configurata; de-aceea, gasim de-a lungul ei vreo 7 ganguri, toate pietonale:

N-are rost sa le vedem de-apropae pe toate; doua sint de-ajuns.

Iata gangul din capatul strazii Veronica Micle (fosta Eminescu pe vremea cind actuala strada Eminescu se numea Romana):

Iata si gangul din capatul strazii Petru Maior, dupa ce a fost inchis circulatiei auto:

Odata cu construirea blocurilor saizeciste din piata Kogalniceanu, s-a inchis si strada Progresului (numele n-avea nimic comunist, il gasim si pe planul cadastral de la 1911) intre Bulevard si Calea Plevnei – iata gangurile de la ambele capete; intii dinspre Kogalniceanu:

… si dinspre Plevnei:

Strada se numeste acum Ionel Perlea. In curtea interioara cuprinsa de cele doua ganguri se construieste un bloculet.

Tot acolo, strada Pompiliu Eliade a ramas doar cu acces pietonal din Piata:

… iata cum se infunda!

Piata Amzei a fost ingradita cu blocuri pe trei dintre fetele ei in anii 60; intreaga zona e plina de stradute infundate, curti interioare si ganguri; iata unul dintre gangurile prin care poti ajunge-nspre intrarea Biserica Alba si spre Scoala Generala Nr. 5 (care, desi a fost construita inauntrul cartierului, are adresa si o iesire pe Calea Victoriei):

Ne apropiem de zilele noastre; iata blocul de la Piata 1 Mai, unul dintre putinele blocuri cu o arhitectura mai pretentioasa construite dupa ’80. Tine de strada Clucerului:

La construirea sa s-a inchis iesirea strazii Nicolae Ionescu in bulevardul 1 Mai/Mihalache; acum trebuie sa te strecori ori pe linga piata, ori prin acest gang:

Iata si o vedere mai ampla din spatele blocului; a fost construit cu rampa de acces subterana si are si niste scari exterioare ce duc la primul etaj; mai sint doua rinduri de scari si-n fata blocului, insa sint blocate.

Raminem inc-un pic in zona; intre strazile Alexandru Cimpeanu si Grigore Manolescu poti circula prin spatele blocurilor ce dau inspre bulevard prin gangurile astea:

Desi simt ca vorbim prea mult despre arhitectura ceausista, amintesc ca intre Piata Unirii si Casa Poporului se gasesc 9 ganguri (5 pe partea dreapta si 4 pe stinga); doua sint duble. In plus, ele au fost prevazute inca din proiect cu rampe de acces pentru carucioarele de invalizi – desi sint atit de abrupte incit nimeni n-ar avea curajul sa mearga cu un carucior pe ele. Tot despre bulevardul Unirii, sa amintim ca a fost singurul caz din Bucuresti unde intii s-au plantat copacii si apoi s-au construit blocurile; de aceea zona e atit de verde in zilele noastre.

La sfirsit, un gang mai aparte: e vorba de straduta Macedonschi, din spatele A.S.E., transformata in alee interioara. Pe deasupra este trecerea dintre cele doua corpuri noi ale facultatii:

Vederile aeriene sint de pe Live Maps.

Ganguri cu trepte in Bucuresti

Dupa ce-am inceput sa caut stradutele cu trepte din oras, mi-am dat seama ca avem si citeva ganguri cu trepte; hai sa le luam separat.

Am mai vorbit si de strazi infundate de blocuri construite de comunisti (si o sa mai vorbim): un alt exemplu e strada George Vraca, al carei capat inspre Cimpineanu a fost blocat de unul dintre blocurile ce marginesc Piata Palatului. Iata, s-a pastrat un gang de trecere, cu citeva trepte:

Inc-un gang cu trepte: pe strada Eforie. Se ajunge prin el la Primaria Sectorului 5.

Pe Bulevardul Libertatii (in apropierea intersectiei cu prelungirea Caii 13 Septembrie) gasim un gang in trepte ce coboara inspre actuala intersectie a strazilor Gladiolelor si Tismana; gangul spune totul despre falsa monumentalitate a blocurilor ceausiste:

Plăcuţa buclucaşă

scris de Ando

Cum intri din Piaţa Kogălniceanu pe Calea Plevnei (vorbesc de tronsonul pe care troleibuzul 85 o ia spre Vasile Pârvan), prima stradă la dreapta este Ionel Perlea, unde pe colţ, avem această frumoasă clădire, mărginită, din păcate, de acel calcan jegos.

Ei bine, pe peretele acestei clădiri, lângă uşa de intrare, am găsit această plăcuţă:

M-am gândit că este o greşeală, adică prima clădire a străzii să poarte, deja, numărul 7? Dar nu, clădirile următoare se succed sub numerotarea corectă: 9, 11, 13 etc. Bun, dar unde sunt numerele 1, 3, 5?

Aşa că, venind acasă, am luat la puricat hărţile mai vechi de care dispun şi cred că am găsit explicaţia: actuala stradă Ionel Perlea figura, încă din 1934 (e cea mai veche hartă pe care o am eu) cu numele de Progresului. La fel şi pe harta din 1939, iar administraţiei comuniste, fireşte, i-a convenit păstrarea acestei denumiri.

Nu ştiu precis când sau cu ce ocazie a primit noul nume (după revoluţie), însă detaliul cel mai important pentru reconstituirea noastră constă în faptul că vechea stradă se continua peste Calea Plevnei şi „înţepa” traseul bulevardului (Elisabeta sau 6 Martie sau, acum, Kogălniceanu). Ieşirea străzii în bulevard se vede foarte bine în această fotografie a Agerpres din 1956.

Au venit anii 1959-60, iar noul bloc construit a ciuntit traseul străzii, lăsând însă şi câteva din vechile clădiri prinse în… enclava interioară, adică acelea de unde pornea numerotarea străzii. Accesul la ele se face, de atunci, prin cele două ganguri (din Plevnei şi de pe bulevard).

Dacă problema cu numerotarea am rezolvat-o, în schimb nu-mi dau seama de unde şi până unde apare pe plăcuţa respectivă înscrisul „Piaţa Dr. BOTESCU”. Pe harta din 1939 piaţa respectivă era marcată acolo unde este şi acum bustul medicului-erou Haralambie Botescu, adică la intersecţia Popa Tatu cu Berzei, deci la o distanţă considerabilă.

Dar, la urma urmei, poate că e bine şi aşa, să terminăm istorioara în coadă de peşte, că doar nu le ştim noi pe toate!

cu Bobocul și mai chițibușar

De astă primăvară – ca să nu ne luăm cîmpii fără joacă, parc, copii și alte distracții – batem străzile. Pe jos, pe biclă ori – păcatele mele – în cîrcă.

Ca să nu schimbăm o monotonie pe alta, încercăm să găsim lucruri care să facă ieșitul ăsta mai interesant

Și unele-s mașinile stricate; vechi și stricate – dacă se poate.

Pasiunile, cum se zice, se moștenesc.

Și… mergem… și căutăm… și-mi aduc aminte de curți cu rable, de ganguri puturoase-n care zac droaște ruginite, de cine știe ce mașini uitate pe-un trotuar, de ateliere de tinichigerie unde epave așteaptă să fie tăiate – nu rămîne piatră neîntoarsă!

Și zău că-i tot mai greu să găsești ceva care – pe lîngă „calitățile” cerute – să mai și aibă o poveste!

Și-am văzut, zău că am văzut – și Imeseul de pe Maria Rosetti, și Fordul Taunus din gangul de pe Pitar Moș, și curtea mizeră cu Renaulturi 16, Jaguaruri și Range Rover de pe Philippide, și Mercedesul „coadă de rîndunică” de pe Cobălcescu, și ruginiturile priponite de Poliție pe Candiano-Popescu, și comorile ascunse sub prelate pe străzile Cotrocenilor…

… alte nenumărate curți, fundături și ganguri care de care mai pitite cu Dacii, mașini americane, dube și alte drăcării – cin’ le mai ține rîndul?

Să vedem ce mai găsim.

vesel, curat – nu mai mult

Simpatice, treptele ce scoboară jos, în Romniceanu!

… și-s vesele, numai bune de făcut poze, la o plimbare cu miros de tei.

Trecătorilor din Cotroceni nu le mai e silă și nici frică s-o ia pe aici.

Nu trebuie mult ca să faci ceva binișor.

Ia, un pic de vopsea, două-trei mături… și nu mai recunoști mizeria de dinainte.

Între timp, scările pictate acum șase ani la Filaret, pe strașnica stradă Xenofon, s-au degradat și vopseaua s-a șters de mult.

Străduţe cu trepte – partea întîi | partea a doua | Ganguri cu trepte

pe vremea asta

Micile descoperiri făcute de-a lungul timpului ne-au purtat prin străzi înfundate și ganguri.

Uneori – gîndite prost – gangurile transformă cetățenii dindărătul fronturilor de blocuri în veritabili prizonieri ai disprețului contemporan.

În ultimii ani am fost martorii renovării multor biserici bucureștene; din păcate asta le-a adus sluțirea curților și grădinilor – și ce să mai zici de modernizările brutale de garduri, clopotnițe și alte acareturi?

Deocamdată ideea bucureșteană de mall a ajuns la nivelul ei de sus: după cîteva experimente nefericite ale deceniului precedent – City Mall și Libery – comerțul a-nceput să meargă pe orizontala hipermarket-galerie adiacentă. De ce n-au mers mallurile care n-au mers?

Răsfoim oleacă presa vremii pentru cîteva istorii de-ale mașinilor utilitare

… și citim iar din Alexandru Dinu:  Școlile – partea a doua.

pe vremea asta

Cum de-o rezista bucureșteanul de două luni fără să se bulucească? Asta e mare lucrătură – dar s-a-ntîmplat!

Orașul e gol. Piețele importante ale Capitalei îs pustii. Doar ce ne mai pitim de gardă prin ganguri și scurtături.

Anul ăsta sărim și peste zilele muzeului militar și peste noaptea muzeelor.

Ai fi zis că putem șede departe de Biserică? Uite că ședem.

Ne-aducem aminte de frumoasele plaiuri ale Sucevei – tare i-a-ncercat pe oamenii de pe-acolo spurcăciunea asta de pandemie.

Privind îndărăt, ne-aducem aminte cum s-au construit cîteva din blocurile centrale de după Război și de asemenea cum s-a ridicat Ferentariul; dar fiindcă munca unui Oraș nu se termină niciodată, revedem și lecția contemporană a construirii arterei Buzești – Berzei.

Și viața lui Alexandru Dinu ne poartă de data asta pe Calea Moșilor: din Republicii la Obor.

V V C XXX – complexuri comerciale

de Ando și HM

Primele construcții de apartamente din anii puterii populare au fost, mai degrabă „plombe” ce umpleau goluri rămase din urma Războiului; le-au urmat fronturile întregi de blocuri de pe marile magistrale – Nord-Sud, Ștefan cel Mare, Griviței și nu în ultimul rînd ansamblul Sălii Palatului Republicii – care puteau beneficia de spații comerciale generoase la parter. Odată cu-nceperea construirii marilor ansambluri de blocuri de locuit din anii ’60, a fost aleasă soluția complexurilor comerciale „plantate” la o distanță rezonabilă între ele care să servească cît de cît mulțumitor nevoile locuitorilor.

Soluția este întîlnită, în special, în Drumul Taberei, Balta Albă, Berceni, Militari și Pajura.

Așadar, avem blocuri de locuit – doar de locuit – și concentrări cu specific comercial la care locuitorii ajungeau relativ lesne, pe jos, în cel mult șapte-opt minute.

Specificul vremii este respectat și în arhitectura complexurilor comerciale. Blocurile însele se construiau răsfirat, nu rareori obținînîdu-se veritabile curți interioare liniștite care, zeci de ani, au fost nederanjate cu nimica. Complexurile comerciale sînt pe măsură: copertine, ganguri, retrageri, patio-uri, trotuare generoase – o adevărată risipă de loc, fără a se face însă rabat la capitolul eficiență. Accesul subteran pentru aprovizionare nu este o raritate și nici folosirea subsolului drept parcaj.

Din multitudinea complexurilor care-s de referință pentru acea perioadă amintim doar Favorit, Orizont, Drumețului și Rîndunica din Drumul Taberei, Rucăr, Gloria și Potcoava din Balta Albă, Diham dinspre Pantelimon, Dridu din Pajura, Răzoare și Nițu Vasile din marile ansambluri de locuit din Sudul Capitalei, Apusului și Veteranilor din Militari. Lista lor e, desigur, mai mare. Colocvial, ici-colea le-am cunoscut și ca „Geamuri-multe”.

     

Fără îndoială, ne aflăm într-o perioadă în care întregul cartier este gîndit de la bun început ca un tot armonios. Chiar dacă complexurile erau date în folosință poate mai tîrziu după ridicarea blocurilor de locuit (știm că aprovizionarea inițială s-a făcut improvizat, din barăci, remorci amenajate ori magazine mobile) unitatea arhitecturală a raionului e indiscutabilă. Azi nu mai avem dovezi fotografice, dar pînă și refugiile stațiilor de troleu și autobuz se încadrau în peisajul general, fiind construcții acoperite, cu mini-spații comerciale incluse.

Exemplificăm, mai jos, atmosfera păstrată și astăzi în genul ăsta de complexuri, dînd atenție și detaliilor constructive ce îmbogățeau aspectul vizual.

 

Larghețea asta cu care s-a construit în anii ’60 urma să dispară odată cu faza următoare, în care cartierele de blocuri aveau să se-ntindă și mai mult spre periferie. Se preferă deja soluția blocurilor de zece etaje cu șiruri de magazine la parter – și ele „plantate” judicios astfel încît locuitorii să nu meargă prea mult. Pentru o mai mare ușurătate a aprovizionării cu pîine și lapte, mai subzistă chioșcuri între blocuri și încă se mai practică lăsatul navetelor cu sticle pe trotuar, oamenii pur și simplu servindu-se.

Nu se renunță în totalitate la construirea de complexuri comerciale, dar acestea sunt inferioare din punct de vedere arhitectural – conglomerate de clădiri banale – și încercările arhitecturale din anii ’70 nu se ridică deloc la cele din deceniul precedent. Cu siguranță spațiul începe să fie folosit mai cu zgîrcenie pe orizontală: dispar părțile pietonale, copertinele, terasele.

Reprezentative ar fi clădirile de la Dimitrov și de la Iancului (complexul „Mediaș”), precum și complexul mai generos Matei Ambrozie:

  

Este vădită „sărăcia” arhitecturală pe care o întîlnim la complexul dintre Racoviță și D-tru Petrescu, la extinderea modernă de la Străduinței dinspre Metalurgiei ori în Pantelimon, la „Cosmos”.

 

Nevoile de consum ale populației se satisfac și prin construirea de magazine mari, departamentale, în conceptul „BIG” – Băcănie-industriale-gospodina; foarte interesant cum, în Titan, la o distanță de cîteva minute de mers pe jos, apar două mari construcții comerciale – magazinul „BIG” și magazinul „Titan” (îl mai țineți minte, după Revoluție, ca „Titan Mercato”). La construcția magazinului similar din Drumul Taberei s-a renunțat. În Berceni, pe lîngă „BIGul” arhicunoscut – inaugurat la 22 februarie 1975 -, se plănuia încă unul, în zona Reșița,

 

Odată cu sfîrșitul anilor ’70 sîntem martorii unei îndesiri excesive a blocurilor de locuit și magazinele-fanion mari de pe fronturile stradale deseori sunt etajate, noile artere avînd un caracter comercial vădit.

Totul se schimbă-n anii ’80, cînd, odată cu spațiile rezultate în urma demolărilor excesive apare conceptul cunoscut de bucureșteni ca „Circul foamei” – o duzină de complexuri agro-alimentare uriașe.

  

Surse foto: Berceni de poveste, Silviu PescaruBucureștiul în imagini

Lista episoadelor din seria Civilizaţie publică • Lista episodelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane”