despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Bravo lor!

Au trecut mai bine de trei ani de cînd am lăudat scovergăria (se poate spune așa?) Mica, de pe Lipscani, de peste drum de magazinul Victoria.

Laudele rămîn. Ba chiar se-nmulțesc. Aici nu se fac numai scovergi, ci și alte bunătăți; dulciuri în toată regula.

Nu m-am săturat încă de plăcinta cu mere și pere și nici de prăjitura cu gem și bezea.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

prin fundături VIII

de Ando și HM

Am ales pentru azi niște artere-nfundate mai curioase. Cum ar fi trecerea asta din Cotroceni, dintre străzile Carol Davila și Iatropol:

Nu-nțeleg de ce nu este stradă-stradă; dacă a fost deschisă de tot sau nu; știu doar că pe ea nu poți pătrunde decît cu piciorul. Un alt mister, ca și cel al străzii Nanu Muscel. Nici construirea complexului Cotroceni de aici nu mi-e tocmai limpede: ce fusese înainte acolo? ce s-o fi demolat? și de ce s-o fi construit aici?

Lăsăm de-o parte întrebările fără răspuns și ne-ntoarcem la străduța de mai sus; incredibil, ea are și-un nume: farmacist Aurel Țipeiu. Interesat de persoana acestuia, n-am dat decît peste un anunț găsit într-o foaie din 1914 – „Românul” (ocazie cu care-am mai descoperit și alte cîteva resurse digitale, anume ale Bibliotecii Universitare din Cluj):

Iacătă înc-o stradă necăjită…

… este vorba de strada Italiană; sau de ce-a rămas din bucata ei ce corespundea bulevardului Carol I. Ce s-a-ntîmplat aici? A fost tăiată strada Armand Călinescu, în ideea de a uni strada Vasile Lascăr (Galați, la vremea respectivă) de Paleologu.

… așa că vechia albie a Italianei a rămas stingheră și-nfundată, pe post de parcare. E-n continuare pavată cu piatră cubică și e separată de noua arteră ceaușistă de-un scuar. Ba, ca să fim cinstiți, are și-o fundătură mică, numai a ei:

Să traversăm doar! Pentru că, în dreptul fostului hotel Modern, dăm de o altă mică fundătură. E un ciot din vechia albie a străzii Armenească; nu te-ai gîndi că, de fapt, strada asta se lasă din Calea Moșilor și că doar taie bulevarul Carol I. Ca să fim drepți, se poate circula, totuși, prin fața clădirii (azi de birouri) Modern.

 

O altă stradă mai lungă decît am fi tentați a crede este Arthur Verona. Nu se-oprește defel la Patria, ci continuă peste Magheru, pînă-n strada Nicolae Golescu. Doar că bucata asta e doar o altă fundătură…

Lăsăm la sfîrșit una dintre cele mai nefericite străzi tăiate din București. Care alta – decît Lipscani? Pentru mulți e doar un loc de plimbare între Sfîntu-Gheorghe și Magazinul Victoria, dar…

… dar Lipscani unește Calea Moșilor de Dîmbovița. Este cam tăiată de bulevardul Brătianu, săraca de ea – poți continua plimbarea spre centrul vechi doar prin pasaj…

 

… iar de din jos de Victoria este blocată de vecinătatea apăsătoare a Inspectoratului de Poliție.

 

victimele Revoluţiei

Dacă lunii Decembrie i-am rezervat o parte consistentă de articole despre cum era înainte de Revoluţie, acum poate-ar fi cazul să vedem ce şi cum s-a-ntîmplat cu noi după.

Revoluţia a schimbat tot, chiar şi acolo unde aparent nu s-a schimbat nimic.

La Revoluţie au murit oameni; după Revoluţie au început să moară stări de fapt şi lucruri.

Unul din lucrurile care, odată cu eliberarea anilor 90, s-au schimbat de tot a fost comerţul. Au început să se găsească, să se aducă lucruri. Nu a-nceput să fie bine, dar a-nceput să fie normal.

Magazinele, de la an la an, s-au schimbat. Bucureştiul avea un comerţ oribil, cu magazine în care nu se găsea nimic în anii 80. Încet, încet, toate magazinele astea s-au dus. De pe urma unora au rămas nişte vestigii, ca acest A – de la “Alimentara” – care se găseşte la intersecţia străzilor Apolodor cu Sfinţii Apostoli:

… şi dus e magazinul Unirea, pe care Ceauşescu l-a triplat – iar după ’90 era un butic uriaş. În ultimii 10 ani a încercat să fie şi mall, şi loc de întîlnire, şi showroom – dar tot un loc îmbîcsit, murdar şi gălăgios este.

Dus e şi Cocorul. Ce vise avea, să devină mall, magazin de lux! Acuma ar da orice să-l aducă-napoi pe Costel, care repara telefoane şi aducea oameni în magazin…

1001 articole s-a închis şi el; acuma e o bancă în locul lui.

Vulturul de mare nu mai zboară de mult; şi i-a dat drumul peştelui din gheare. Cel mai vechi magazin departamental al Bucureştiului e, acum, spaţiu de birouri. Unii-l deplîng; eu zic că a avut noroc!

Am avut mereu o slăbiciune pentru magazinul Bucureşti. Îmi plăceau vitrinele lui curbate, care îmi păreau – în copliărie – chestii anacronice, somptuase, cum numai înainte de Război se puteau face! Dar ce ruină, ce jeg, ce uitare e magazinul Bucureşti acum!

Simpatia pentru magazinul Victoria o am şi acum. E una din clădirile comerciale păstrate bine. Fostul Lafayette trăieşte, şi mă bucur de asta. De cînd eram de-o şchioapă îmi plăcea enorm scara de incendiu exterioară – era atît de… americană! Între aceste două poze e o dinstanţă de fix jumătate de secol!

A murit demult şi magazinul Sora (la parterul hotelului Dunărea). Era cam ceea ce e acum duty-free-ul pentru cei care schimbă avioanele. Coborai din tren, treceai strada din Gara de Nord, şi intrai în magazinul Sora – şi te-ntorceai acasă cu ceva de la Bucureşti…

… pe măsură ce mă gîndesc mai mult, îmi dau seama că – la noi – comerţul a cam tot fost o victimă. Comuniştii au distrus cît au putut de tare comerţul de dinaintea lor; şi fiindcă comerţul comuniştilor a fost şi fals, şi falimentar, anii 90 l-au distrus şi pe acesta.

Comuniştii au îngenuncheat Sora, Vulturul de mare, Lafaiet-ul, au distrus Taica Lazăr, au trecut peste Predoleanu – însă nu au reuşit să facă oamenii să le uite.

Eu nu l-am prins pe Predoleanu; am crezut mereu că e un magazin cu de toate (scule, unelete, ace, brice…) la parterul unui bloc, în dreptul intrării în Pasajul Obor, cum vii dinspre Dimitrov. Ei, nu e aşa. Predoleanu avusese magazin acolo cu mult înainte. Înainte de a se construi blocurile! – doar că era aşa un magazin bun, că oamenii l-au păstrat şi în minte, şi în inimă. Comuniştii au făcut pe locul lui un magazin modern cu acelaşi specific – dar oamenii tot pe Predoleanu-l ţineau la suflet. Mare lucru!

Comuniştii au făcut magazine mari, în care nu găseai niciodată ce-aveai nevoie.

Magazine Materna, unde toamna te chinuiai să găseşti o uniformă care s-aibă mînecile egale. Ţin minte Materna de pe 1 Mai – acolo unde după ‘89 a fost Generalul Store, urmat de La Fourmi şi – acum – Mega Image. Materna mai e şi-n Buclă, în Drumul Taberei; oţi mai găsi vreun taximetrist care să-şi aducă aminte.

Magazinele Tineretului, ce chix, ce fiasco erau şi ele! Mari, cu etaj. Doar cu mari pile prindeai nişte nădragi cu care nu ţi-era ruşine să ieşi din casă. Nu erau de-ajuns cele de la Podul Băneasa şi de pe Dorobanţi; Ceauşescu a trebuit să facă altul, imens – de 6 etaje, pe bulevrdul Unirii. L-aţi prins ca magazinul Junior, înainte de a deveni Tribunal…

Magazinele mari – BIG-urile, pline cu conserve, pliciuri de muşte şi paltoane cusute cu aţă putredă. BIG Berceni, BIG Titan (nu-l confundaţi cu magazinul Titan, aflat la o staţie distanţă) – unde carnea şi ouăle se dădeau prin dos.

Complexul Bucur Obor, care a prins – şi prinde şi acum – fiindcă locul ăsta are un dever de zile mari; de pe vremea cînd erau aici Moşii şi oborul de vite, lumea vine cu gura caldă.

Magazine mai pe specific, cum era Muzica – Muzica a reuşit să supravieţuiască. Sau Romarta Copiilor, un rai al jucăriilor – care acum e bancă.

Ce comerţ era atunci! Nu-mi pare rău c-a murit! Nu-mi pare rău după halele uriaşe care se numeau magazin de încălţăminte! Pe la care treceam în fiecare zi, pîndind s-aducă cîteva perechi de adidaşi albi!

(în stînga se vede magazinul Clujana de pe Lipscani, în dreapta se vede… azi)

Nu-mi pare rău după nesfîrşitele vitrine pline cu faruri de dacie, corturi şi portbagaje de bicicletă ale magazinelor Auto-Moto-Velo-Sport: nu-mi pare rău, că nu aveau biciclete decît de două ori pe an.

Nu-mi pare rău nici după supermagazine ca UnicPremial, Leonida

Nu-mi pare rău. Nu-mi pare rău nici după comerţul de la-nceputul anilor ’90, cînd se vindea orice, oriunde. Cînd consignaţie însemna că poţi face orice sub firma aia! Cînd puteai vine în dolari sau mărci, cînd puteai vinde ţigări, carne, schimba valută, închiria casete, ţine blugi în aceeaşi cămăruţă.

Comerţul? Comerţul înseamnă multe. Şi civilizaţie, şi legendă – şi toate astea se construiesc greu, în timp. Legendele o să reapară, cîndva…

—————-

Surse:

  • Reclama “Unirea” – Almanahul Scînteia, 1981, scan de Ando
  • Reclama “Radioreceptoare” – Almanahul Satelor, 1989, scan de Ando
  • Magazinul Leonida – Foto Agerpres
  • Magazinul Clujana – Foto Agerpres
  • Magazinul Victoria – Foto Agerpres
  • Panificatie – Foto Agerpres
  • Poze de Ando şi de HM. Mulţumim celor care au contribuit la scrierea articolului.

Ce era înainte acolo II

E vremea să ne ocupăm iar de clădirile apărute după ’90 – şi să ne-aducem aminte ce era înainte acolo.

Data trecută am vorbit de Sofitel, şi am descoperit cu acea ocazie şi o şosea uitată spre Mogoşoaia.

Azi o să mergem – mai întîi – în Piaţa Aviatorilor:

Aşa arată azi, văzută de sus, prin Bing Maps. Cea mai mare clădire de aici e aşa-numitul bloc Connex, ridicat prin 2003-2004. Ce era înainte acolo? Nimic, un spaţiu verde gol, pe care imediat după ’89 a funcţionat o terasă.

Pe vederea aeriană clădirile sînt numerotate în ordinea construirii lor. Aşadar, cu 1 este Hotelul Helveţia, ridicat prin ’92-’93, cu 2 e clădirea unei bănci – al cărei nume îmi scapă, ridicată prin ’93-’94, cu 3 e sediul Alpha Bank, ridicat la-nceputul anilor 2000, cu 4 e blocul Connex (urît mai e!), iar cu 5 e clădirea Petrom, ridicată tot în 2003-2004, pe locul unde se afla fosta alimentară de la Televiziune. Alimentara de la Televiziune era o clădire joasă, ridicată imediat după construirea sediului Televiziunii Române; alimentara avea o cofetărie şi un băruleţ de zi. A fost demolată în 2003.

Din cîte ţin minte, Hotelul Helveţia şi banca obscură au fost construite pe locuri libere de alte clădiri, dar s-ar putea să mă-nşel. Clădirea Alpha Bank a luat locul unei vile vechi.

Tot pe vederea aeriană remarcaţi şi felul în care Piaţa Aviatorilor era configurată pentru trafic înainte de 93-94: practic, prin tot cercul acela roşu-transparent se putea circula liber. Insula din mijloc – cea cu monumentul Crucea Mileniului (sau biscuitele, sau coliva lu’ Stalin) a fost construită pentru a ajuta sensul giratoriu.

….

Următoarea oprire e pe Calea Victoriei: unde între clădirea CEC (Cecul Mare, cum îi zicem) şi Magazinul Victoria era, înainte de construirea clădirii Bancorex un scuar frumos. Scuarul îl ţin minte, dar nu mai ţin minte ce era înainte de scuar – şi anume fostul Hotel Lafayette sau Hotelul Francez, demolat din cauza şubrezirii survenite cutremurului din ’77 (mai multe a scris Raiden, la care am găsit şi o poză cu hotelul).

Iertaţi-mă dacă recunosc că-mi place clădirea defunctei bănci Bancorex; nu ştiu de ce – poate pentru că ştiu că se putea construi acolo ceva mult, mult mai urît!

Clădirea Bancorex s-a ridicat prin ’95-’97. Are şi site.

….

La final ne ocupăm de clădirea de birouri de la Armenească – ştiţi, cea din care o parte a ars anul trecut. E ridicată la intersecţia străzii Armand Călinescu cu bulevardul Carol I, în diagonală de fostul Hotel Modern. Ce era înainte acolo? Nimic. Ce era totuşi acolo, înainte de a nu fi nimic? Asta e intersant de văzut:

Strada Armand Călinescu este o stradă nouă, tăiată de comunişti în anii 80: prelungeşte strada Paleologu dincolo de intersecţia cu Moşilor, taie Republicii (adică Carol I) şi, urmînd oarecum o parte din cursul vechii străzi Italiană ajunge pînă la locul unde se-ntîlnesc Batiştei cu Vasile Lascăr.

S-au demolat – la tăierea străzii Armand Călinescu – clădiri dintre Moşilor şi Republicii, clădiri dintre Biserica Armenească şi strada Italiană. Pe locul unde s-a ridicat blocul de birouri actual era (ţin bine minte?) o baie publică şi o bibliotecă.

Deşi harta de mai sus (din 1973) nu o arată clar, tramvaiele circulau pe strada Speranţei (la ducere) şi pe Vasile Lascăr (sau Galaţi, cum îi zicea atunci străzii, la întoarcere), ajungeau în Piaţa Rosetti şi apoi o luau pe Hristo Botev; după ’80 traseul a fost modificat pe noua stradă Armand Călinescu şi-apoi pe Paleologu. Azi nu mai merg tramvaie pe strada Paleologu; şi cred că ultima data au mers prin’ 93-’94!

Clădirea de birouri de pe Armenească a fost începută prin ’97-’98 şi terminată prin 2006.

Poze din Bucuresti: plimbare de toamna

Mijlocul lui Octombrie, 2008: o plimbare de doua ore pe bicicleta prin oras, cu citeva opriri si ocoluri pentru a face pozele astea. Pentru a le vedea mai mari, intr-o fereastra noua, click pe ele.

Pentru inceput, Parcul Carol, vreme putin innorata:

Pina la urma a iesit si soarele:

… asa ca am plecat la drum. Prima oprire, Academia Militara. Intrare in curtea interioara a unui bloc:

Putin mai jos, vedere inspre parcul Romniceanu:

Cel mai frumos punct de belvedere al orasului: Academia Militara, vedere inspre Eroilor:

Stradute in panta pe dealul Cotrocenilor:

Gardul Palatului Cotroceni. Cu multa vreme inainte gardul nu era zidit complet; puteai vedea inauntru prin niste grilaje frumoase.

Vedere inspre Eroilor Sanitari:

Vedere inspre intrarea in parcul palatului Cotroceni:

In spatele Gradinii Botanice:

Dimbovita, vedere inspre Eroilor:

Spaiul la podul Cotroceni:

Dimbovita, de la Opera. Vechiul minister de Interne, Cladirea Bancorex, cupola Palatului CEC in zare.

Acum, in spatele Palatului Telefoanelor:

Strada Brezoianu:

Strada Cimpineanu, vedere inspre noul Hotel:

Vedere inspre Stirbey-Voda, de la Sala Palatului:

Ateneul Roman, intr-o lumina frumoasa de toamna:

… greu sa-i faci poze fara masinile din fata!

Acum, pe Magheru, vedere inspre blocul Patria:

… si inspre blocul Lido:

Strada Arthur Verona, in sus si-n jos:

Biserica anglicana, sau cit poti poza din ea:

Pe strada Icoanei, la intersectia cu Aurel Vlaicu:

… si cu Schitul Dirvari:

Pe strada Batistei:

Piata Rosetti… detaliu cu trafic:

Cam ce poti vedea la Rond la Universitate: masini, stilpi si fire

Statuile de la Universitate:

Strada Lipscani, intre cladirea Bancorex si magazinul Victoria. Strada se intinde de la Piata Sfintu-Gheorghe pina jos la Dimbovita.

Calea Victoriei la Muzeul de Istorie:

Vederi din Piata Operetei:

Dup-amiaza pe Bulevardul Unirii:

Bulevardul Cosbuc, vedere inspre Rond. Sfirsitul plimbarii.

Urme ale trecutului (X) – Pantofi

scris de C. D. Mocanu

Precizare: „Urmele” există și fac parte din colecția mea de vechituri.

I-am cumpărat în toamna anului 1973 de la „Magazinul universal Victoria – 50 de magazine într-unul singur”.

Au costat mult. Erau printre cei mai scumpi pantofi bărbătești care se găseau în comerțul vremii. Tata avea atunci salariul de 2.040 lei pe lună și nu prea îi venea să dea 360 lei pe o pereche de pantofi. Eu însă, elev în anul V al unui liceu industrial, îmi permiteam.

Lucrasem în vacanța de vară, deși era ultima din „cariera” mea de licean. Am parcurs luna de practică în producție ca angajat și apoi am mai rămas încă una. Diriginta noastră mijlocea pentru toți cei interesați tranzacția cu unitățile Ministerului Energiei Electrice care ne primeau cu brațele deschise.

La bănuții astfel câștigați se adăuga bursa. Asta ne permitea, mie și colegilor mei, să investim în zestrea noastră vestimentară.

***

Primii pantofi domnești i-am primit în 1968. Începusem să ies în lume și magazinele, dealtfel bine aprovizionate, nu ofereau o soluție acceptabilă pentru adolescenții care descopereau bucuria de a fi bine îmbrăcați, măcar la evenimente deosebite sau de sărbători.

Plictisit de căutări, tata a decis să-mi facă, la comandă, o pereche de pantofi. Cel mai apropiat centru specializat era cel din fotografia lui Șerban Lăcrițeanu. Se afla la Sfânta Vineri, pe colțul intersecției dintre Calea Văcărești și Intrarea Sticlari. Mi-am ales modelul, meșterul mi-a luat măsurile, am venit la o probă și în câteva zile m-am ales cu niște pantofi eleganți, comozi, trainici, de bună calitate.

După vreo doi–trei ani, i-am cedat unui văr care i-a mai purtat și el cam tot pe atât.

***

Pe aceștia i-am salvat de la un apropiat care se străduia să scape de ei, dar inima nu prea îl lăsa. Au fost cumpărați de el în 1978 cu ocazia unui eveniment important și fericit care a avut loc atunci în familia lui.

Fostele magazine pentru copii

scris de Ando

Una din cele mai rapide şi abrupte schimbări de după decembrie 1989 s-a produs în reţeaua comercială a oraşului. Să ne amintim ce foşgăială se iscase: multe magazine (dar nu numai) şi-au schimbat peste noapte numele şi profilul, altele s-au închis, dar au apărut şi multe altele noi. Modificările administrative, schimbarea formelor de proprietate, revendicările şi retrocedările de spaţii etc., toate acestea au bulversat vechea reţea comercială. Puţine din aşa zisele „repere” au supravieţuit – mă refer la magazinele mari, gen Unirea, Cocor, Victoria sau Bucur Obor.

In paralel, „lucra” coşmarul din profunzime: dispariţia cvasi totală a furnizorilor tradiţionali adică fabricile de confecţii şi tricotaje, de încălţăminte, de mobilă şi electrocasnice, cosmetice, jucării…

Aşa se face că, acum, după 30 de ani – ajutaţi de fragmente din presa vremii – încercăm să refixăm pe harta memoriei câteva locuri, pe atunci arhicunoscute şi frecventate de bucureşteni şi nu numai, pentru că, de multe ori, şi cei „din provincie” îşi făceau, cumva, drum prin Capitală pentru cumpărături.

Ce să înţeleagă, de exemplu, cel de după 1990, din imaginea dezolantă de azi, de pe strada Doamnei?

Dar aici, vizavi de palatul B.N.R., a fiinţat mult timp, un foarte căutat magazin: „Cei Trei Ursuleţi”. Deschis în 1955, el a devenit repede un nume de referinţă, locul de unde multe generaţii de copii s-au îmbrăcat şi încălţat.

Ca să fiu sincer, nici nu ştiu când s-a închis „Cei Trei Ursuleţi” şi nici cinematograful alăturat – „Doina” – tot aşa, un locaş dedicat celor mici. Ştiu doar că după decembrie 89, pe aici s-au perindat tot felul de restaurante, cluburi etc., o bună perioada fiind, de exemplu, fief-ul vestitului saxofonist Marin Petrache Pechea.

Există zvonul că toată această latură a străzii, acum în paragină, va fi demolată, exceptând clădirea fostei Biblioteci Centrale (Palatul Bursei) şi în loc se va ridica un hotel… Vom vedea.

Revenim. Odată ajunşi aici după cumpărături, era musai să dai o raită şi pe Lipscani sau pe Calea Victoriei, unde aşteptau alte magazine să le calci pragul.

Reţinem de pe panoul din poză alte două nume de magazine cu articole pentru copii, la fel de vestite, la vremea lor:

Aşchiuţă”, deschis în 1961 pe Calea Griviţei, noul cartier muncitoresc în plina dezvoltare, cartier foarte drag liderului comunist de atunci, Gheorghiu-Dej. Magazinul era parte dintr-un complex comercial, aflat vizavi de fostul Club Griviţa Roşie, la doi paşi de staţia de metrou de acum. Tot aici, în rând cu „Aşchiuţă”, avea să funcţioneze, mult timp, magazinul specializat în piese auto pentru FIAT-uri.

Celălalt nume, „Scufiţa Roşie”, ne duce în zona Oborului, la intersecţia Căii Moşilor cu şoseaua Mihai Bravu:

Aici, lucrurile aveau să se schimbe complet încă dinainte de 1989, odată cu reconfigurarea întregii intersecţii ca urmare a lărgirii Căii Moşilor. Magazinul „Scufiţa Roşie” va dispărea şi, aproximativ pe acelaşi colţ, va fi construit un bloc masiv care va adăposti un mare magazin din nou creata reţea „Materna”, deci tot cu articole pentru copii.

 

Şi nu putem încheia periplul fără a aminti de marele magazin universal cu articole pentru copii „Romarta Copiilor” care ocupa subsolul, parterul şi etajul 1 al blocului cu coloane, construit în 1960, pe Calea Victoriei, vizavi de Cercul Militar.

Urme ale trecutului (II) Calendare de buzunar 1966 (I)

de C. D. Mocanu și HM

Mai trece un an… sîntem în ’66. Primele calendare ne laudă serviciile… service-urilor auto ale Uniunii cooperativelor meșteșugărești de consum și magazinele cooperației. Magazinul universal Victoria – interesantă clădire! are propriul calendar; sîntem îndemnați să cumpărăm confecțiile din teron: rezistente, neșifonabile, moderne și ușor de întreținut.

Calendarele, parcă mai vesele, în culori mai vii.

Va urma!

prin fundături XXVIII

de Ando și HM

Rar vezi vreo fundătură într-atît de frumoasă ca cea botezată după pictorul Nicolae Vermont. Se face din calea Moșilor-veche, pe un mic segment adiacent intersecției cu Armand Călinescu și Paleologu ce pare a fi lărgit cu gîndul la o viitoare sistematizare interbelică. Aici, în fundătură, e un regal de dulceață arhitecturală: bloculețe care au făcut din casa scării o operă de artă; detalii superbe precum casete luminoase de număr… ar putea fi o plăcere dacă mizeria din preajmă n-ar pune o pată pe atmosferă.

 

Nu părăsim prea tare zona, deși ne cam mută nasul. Apropiindu-ne de centru, găsim un cot al străduței Ivo Andrić:

… și, dacă tot avem ceva vreme, merită să trecem – între Moșilor și Cavafii Vechi – pe Biserica Răzvan; nu-i o fundătură, da-i o-mbîrligătură de alee ce trece pe lîngă biserica cu-același nume:

Între Circu-foamei, magazinul Unirea și bulevardul Victoria Socialismului au reușit să rămîie-n picioare cîteva case, pe ce-a mai rămas din strada Mămulari. Dăm chiar și de o mică fundătură, frumoasă la origine.

   

… din ea, azi, se poate ajunge în strada Negru Vodă (ea însăși, tehnic, o fundătură, căci se oprește direct în dosul magazinului Unirea) printr-un gang practicabil auto și printr-altul în trepte.

 

scuaruri, ronduri, părculețe… (3)

pregătit de Ando și HM

… veni și vremea să tragem linie. Cu cele din prima și-a doua parte a călătoriilor noastre, socotim peste suta de astfel de mici oaze bucureștene. Și-or mai fi. Pe astea le-am știut; le-am cunoscut; le-am dedus dar nu le-am vînat pe hartă; și a fost ceva de mers pentru a le cuprinde și povesti.

Fără alte farafastîcuri… scuarul de la Gorgani, dintre Silfidelor și Gutenberg:

Frumusețea de piațetă din fața fostului Abator!

Aici fusese pod adevărat, serios – nu o pasarelă ca cea de azi, din vecinătate. Dacă tot am bătut drumul pînă-n partea asta a orașului, era păcat să fi trecut cu vederea și insula-triunghi ce se face acolo unde din Splai se lasă strada Avalanșei.

Dăm tîrcoale Cișmigiului, ca să admirăm rondul larg de la Walter Mărăcineanu; ne-ntoarcem pe Schitu Măgureanu, ca să amintim și micul scuar de peste drum de biserică, unde-i pus bustul Papei Ioan Paul al doilea; mai jos, acolo unde se face Cobălcescu, e un triunghi care-i posibil să fie destul de nou, rezultat al construirii blocului de pe colț; în vecinătate putem aminti, desigur, și părculețul de la Vasile Pârvan – unde-ntorc troleele – și-un triunghi între Plevnei și Știrbei…

 

Pe Berthelot găsim o insulă interesantă, care ajută azi la parcarea mașinilor ce-au treabă pe aici. Din ce cred, vechea albie a străzii este cea din stînga imaginii, ușor sinuoasă – a fost îndreptată-nainte de Război:

Frumos e să amintim și vechea amenajare de la Matache, surprinsă minunat de Șerban Lăcrițeanu. Statuia lui Haralambie Botescu stătea mult mai bine înainte.

… dar și – dacă tot ne uităm peste umăr înapoi – la terasa largă dintre Palatul CEC și Magazinul Victoria, înfățișată de Andrei Bîrsan:

N-a avut o viață chiar așa lungă: de după Cutremur, cînd s-a dărîmat hotelul cunoscut atunci ca Victoria, pîn’ s-a făcut Bancorexul, la mijlocul anilor ’90.

Mergînd pe Maria Rosetti, dăm de scuarul unde-a ajuns statuia lui Caragiale, după ce-a stat la-nceputul anilor ’90 în fața Naționalului, înainte de-a fi pusă „Căruța cu proști”. Se zicea pe-atunci – nu știu de ce – că puseseră capul lu’ nenea Iancu pe-o statuie de-a lu’ Lenin. Mai putem aminti și părculețul dintre Nicolae Filipescu, Tudor Arghezi și C. A. Rosetti:

 

De ce nu ne-am plimba și-n Dămăroaia? Dechiderea generoasă și neașteptată a străzii Piatra Morii, din bulevardului Gloriei place oricui.

Monumentul închinat eroilor din comuna Grivița, căzuți în primul Război, e foarte frumos. Să nu uităm nici părculețul din apropiere – de la Izbiceni.

   

… la-ntoarcere, ne oprim nițel și-n spatele Parcului Copilului, unde – pe Siret – mai e un alt părculeț:

Una dintre cele mai reușite parcelări pe care-o putem aminti se găsește între Mihai Bravu, Maior Coravu și fosta șosea a Vergului.

… atît de frumos au fost desenate străzile aici, cu scuaruri mediane plăcute și cu părculețe! Dacă te-abați pe străzi ca Slăniceanu, Săvulescu ori Hârjeu, le vei găsi pe toate.

 

… dar nici vecinătatea – cartierul Vatra Luminoasă – nu-i deloc de lepădat. Cu atîtea case-tip, ai zice că-i un loc monoton; nicidecum. A fost gîndit cu suficiente locuri verzi: părculețele de azi Nichita Stănescu, Călin Ottoi, Bozioru.

Mergem și-n alt cartier liniștit și frumos: Baicului. Pe strada Amiral Murgescu e un părculeț drăguț și mai e un scuar la interscția cu Eufrosin Potecă:

Ne-aducem aminte și de minunata peluză din fața Gării Obor. Și, la doi pași, pe Ferdinand, trecem pe catastif triunghiul de la Ritmului cu Avrig, cu o pereche mai sărăcăcioasă între Zidurilor și Ferdinand.

Nu părăsim bulevardul și amintim și rondul de la interescția cu Horei.

… și pe cel de pe Pache – de la Școala Iancului:

Și – fără a-l mai fi pozat – părculețul adiacent străzii Cornul Caprei, din cartierul Dristorului. Un rond minuscul găsim la răspîntia dintre Avram Iancu și Dimitrie Racoviță; îl remarci cu greu!

Să vedem și scuarurile de la Icoanei

… micul spațiu verde de pe pe Brezoianu, colț cu Vraca și Matei Millo:

… scuarul numit azi Piața Spaniei:

 

De ce nu? – piațeta asta de pe bulevardul Eroilor:

… retragerea asta folosită ca parcare de pe Hristo Botev, colț cu Negustori:

Era păcat să fi uitat de micul părculeț de la Podul Băneasa, unde s-a construit un bloc acum mai bine de zece ani:

În căutările noastre, ne-am gîndit să ne uităm, mai ales, la vechimea micilor scuaruri; așadar, destule dintre ele, apărute-n anii amenajării contemporane a Capitalei, au fost trecute cu vederea. Fiindcă, totuși, cartierul de blocuri Floreasca-i destul de vechi, am zis să punem, de-aici, două scuaruri de pe strada Rahmaninov. Or fi de pe vremea construirii caselor-tip? Sau de cînd s-au amenajat blocurile de locuințe?

Gata! Cum se zice, pîn-aici am plătit. De-or mai fi și altele… om vedea cum facem.