despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

2012: deci.

…. nu-s multe de zis. A fost un an în care ne-am văzut serios de treabă. M-am plimbat mai puţin prin oraş (eu) dar am văzut mai multe (mai ales Ando.)

A fost anul în care Simply Bucharest s-a întors către popor, către oameni – în care am început să vorbim mai mult despre ce-şi fac oamenii unii altora, nu despre ce fac autorităţile.

De aia oamenii nenorociţi de falimentul Mic.ro au scris aici 15.000 de comentarii…

De aia am pus pe primul plan interesul oamenilor din oraş – şi nu al lucrurilor: de aia am mers să mănînc acolo unde nu ajunge restul lumii; de aia am scris şi despre lucruri tembele; dar, mai ales, de aia am luat – în premieră – interviuri.

De aia am adus, mai mult ca oricînd, amintiri ale unor oameni care au prins şi alte vremuri; fie că sînt frizeri, desenatori, fotografi – sau, simplu, prieteni

Ăsta a fost 2012.

Zic eu că am făcut treabă bună. Într-un online în care nu mai poţi să-ţi dai seama care articol e sincer, care e original, care e plătit şi care e necesar, noi am scris cu drag şi hărnicie – şi simplu.

2012: de bine, de rău.

O, aş putea, oare să mai scriu de bine? Aş avea ce?

Da’ bine că nu! Mereu încerc să scriu de bine, mă ştiţi!

Uneori îmi place încotro merge Bucureştiul: îmi place cum se transformă într-un oraş pozitiv şi vesel – chiar dacă uneori veselia asta e cam de găină beată.

Centrul e lipicios şi drăguţ; tot mai multe cartiere arată curat şi normal, în urma reabilitărilor termice; şi pot să fac liste nesfîrşite cu aleile şi străduţele asfaltate…

Bine-nţeles, mă iau cu mîinile de cap cînd îmi aud Primarul – moş Oprescu e o catastrofă, dar eu nu doar pe el mi-l am duşman; ci şi pe cei care nu înţeleg că Bucureştiul nu va trăi spunînd mereu NU – ci spunînd DA, sînt gata să fac ceva bun, dom’le!

Şi multe alte mizerii am luat anul ăsta pe picioare.

Şi trebuie să vă zic pentru a nu ştiu cîta oară că mizeriile care dor cel mai mult nu vin nici din partea statului, nici din partea primăriei – ci din partea noastră; personal.

De aia mi se pare şi acum mizerabilă atitudinea Institutului de Recuperare Medicală, care ţine poarta închisă, obligînd pacienţii să ocolească zeci de metri pe jos.

De aia mă umplu de spume cînd văd cîte o dejecţie pusă pe un soclu şi numită artă; de aia scuip pe mitocanii care civilizează, cică, oraşul – şoferi sau biciclişti – uitîndu-şi mitocănia proprie.

Da, dom’le!

Din căciulă: HM – Top 5 2012

scris de Ando

La final de an, aşa cum e bafta mea, am mai primit o “sarcină de serviciu”: să fac un top personal cu cinci articole scrise de HM în 2012, care mi-au plăcut mie cel mai mult. Aparent, relativ uşor.  În realitate, vă spun eu, e un chin atunci când ai bariera unui număr. Aşa că, după prelungi cugetări, evaluări şi “zbateri intelectuale”, am recurs la clasica metodă a biletelor puse în caciulă, pentru că pălărie n-am. Şi sorţii au hotărât, dar ordinea clasamentului e decizia mea :

  1. Umanitate
  2. În Ferentari
  3. La Muzeul Militar
  4. Muie de iarnă
  5. Bucureşteanul

Acum, ce să vă mai zic?

Că au rămas în căciulă alte articole bune, bune de tot, precum: Blatul lui AssanDe ziua ta, criminaluleTrezim copiii-interviu cu Leonard Andreescu

Ca să nu mai spun de oftica pe care am văzut-o că n-am scos nici-unul din articolele de “călătorii” precum: Spre Braşov sau măcar un episod din serialul despre Grecia.

Mamă, şi are omul ăsta un fel de a descrie drumurile, oamenii, locurile văzute în voiajele sale care mă bagă-n boală. După ce le citesc şi văd şi pozele, mă ia, aşa, un dor de ducă… de nu vă pot spune!

Curios, foarte curios e că sorţii n-au dibuit niciunul din cele vreo şase articole despre patiserii, şaormerii, cofetării sau magazine pe care – la fel, cu mare greutate – le selecţionasem pentru căciulă. Şi, pe bune, n-am făcut mânării!

Dar, asta e, a trebuit să fiu consecvent cu propriul “regulament” şi să înghit cu fair-play “pierderile” colaterale. Vorba vine: pierderi. Ele sunt mereu acolo, pe Simply Bucharest!

Ando – 2012: lucrare de control

Sfîrşit de an… bilanţ… ceas de sărbătoare. Ce-am făcut noi bine, ce-am făcut noi rău?

Ne-am zis să ne lăudăm fiecare cu vreo cinci articole – care-or fi fost cele mai faine? Nu citite, nu comentate, nu contestate, nu de luat-aminte – ci articole la care ţinem.

Bună idee! Şi – ca să fie şi mai bună – ne-am zis să aleg eu cinci articole de la el; şi el cinci de la mine. No; iată cum am ajuns eu să vă vorbesc de cinci articole scrise de Ando. Nu le-am ordonat, nu le-am clasificat – doar le-am savurat încă o dată.

Aşa că am ales Despre schelete – pentru felul în care Ando a găsit un subiect nefolosit şi serios – clădirile rămase la stadiu de structură – şi l-a documentat; peste an am văzut ideea preluată şi de presă. Bun!

Am ales articolul Propuneri pentru pescăruşi – pentru că mi-a plăcut atît de mult ideea de a pune în valoare o operă de artă frumoasă care stă ascunsă în Herăstrău!

Casa Scărilor a dovedit odată-n plus cît de mult fler are omul ăsta la găsitul subiectelor – şi cîtă răbdare are să le urmărească.

Discuţia cu nea Marin, frizerul, e unul dintre cele mai frumoase interviuri citite de mine. Să te apropii de un om de toată cinstea şi să îl citeşti cu atîta respect nu-i un lucru pe care-l mai vedem azi. Din păcate.

Şi cum să nu-mi fi mers la inimă articolul de astă-toamnă – ştiţi voi – ăla cu fete? E despre sandale, despre fete, despre chestii vesele şi uşurele – dar cîtă muncă e în spatele lui! Bine, zic că pe undeva, Ando n-a luat-o chiar ca pe-o corvoadă, umblatul după gagici – are şi cercetarea asta academică părţile ei… bune.