despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

– şi gata; 2013: articolele anului

Dacă vă interesează o selecţie a articolelor la care ţin eu cel mai mult, o găsiţi mai jos:

2013: tema anului

… în fiecare an ne luptăm cu ceva, cu o stare de fapt, cu o atitudine. S-a întîmplat ca 2013 să fie anul în care am luat în vizor atitudinea tot mai vădită de dispreţ faţă de cei care n-au; de neînţelegere a oamenilor; de frică de a părea sărac.

2013-le pe care-l văd eu e anul în care să fii sărac e mai puţin periculos decît să pari sărac.

Nu vă spun prea multe. M-am gîndit doar să rescriu cîteva din ideile mele, pe care le-aţi citit deja.

Mie mi-e foarte frică de mitocanul care e mai presus de mitocănie – e cel care zice că, din moment ce cîştigă şi din impozitele plătite de el trăiesc nu ştiu cîţi oameni, e mai presus de acei oameni.

Oamenii trebuie s-aibă cum să meargă la spital, la şcoală, să fie loc pentru ei în societatea asta… mă uit la parvenitul mărunt, care grohăie: “eu cîştig bani: eu am dreptul la civilizaţie, am dreptul la respect!” – dar oamenii care nu cîştigă cît el – ăştia n-au dreptul la civilizaţie, n-au dreptul la respect?

Nu există ţări de clienţi; clienţi ai sistemului sanitar – în loc de pacienţi; clienţi ai sistemului educaţional – în loc de elevi. Noi nu sîntem clienţii societăţii – sîntem cetăţeni; altă mîncare de peşte. Cetăţenii nu-şi fac ţara lor separată.

Mereu vin oameni care spun: eheee, trebuie să fim civilizaţi cu forţa! Legi aspre, amenzi grele – doar atunci o să se mişte ţărişoara asta! Doar că ei se gîndesc că civilizaţia trebuie să fie pentru ceilalţi. Nu, bă: civilizaţia e pentru toţi. Vreţi, deci, civilizaţie? Daţi civilizaţie, arătaţi civilizaţie şi nu cereţi civilizaţie.

Civilizaţia se ia; la fel ca şi răceala, rîia, păduchii.

Încă un an: 2013

scris de Ando

Într-un moment de entuziasm (pe care nu l-am înţeles nici acum), HM mi-a adăugat numele, alături de al său, acolo – sub silueta cârtiţei din stânga site-ului – aşa că sunt obligat de “blazonul” blogului să scriu şi eu câteva rânduri… “de bilanţ”.

fotografie de Adrian Szasz

Ce a însemnat 2013?
Mult. Numai dacă ne amintim că blogul ăsta a făcut în septembrie 5 ani!

Sincer, în 2013, eu unul – câteodată- am intrat în panică… din lipsă de subiecte. Am avut însă şi noroc, cum a fost cazul întâlnirii „online” cu Adrian Mureşan, cel cu fabuloasa galerie de fotografii din zona Izvor-Uranus.

Iar când citeşti ce ne-a scris el, acum, pe final de an, parcă uiţi un pic de răutăţile şi mârlăniile care ne înconjoară de la un timp!

Ma bucur ca mica mea munca nu a ramas fara ecou si va asigur ca scopul ei era tocmai intalnirea cu locuitorii vechiului si dragului nostru cartier. Simt acest lucru ca intalnirea cu un bun si vechi prieten si sentimentul e cu atat mai puternic cu cat mi-a permis sa intru in legatura si cu oameni pe care nu i-am cunoscut si care se bucura impreuna cu mine si lacrimeaza impreuna cu mine gandind cartierul Mihai Voda, la trista soarta pe care au avut-o strazile copilariei noastre. Am regasit prieteni vechi, am primit mesaje de la necunoscuti – din USA, din Germania, Elvetia, Belgia, multi dintre ei evocand cunostinte comune, de varste apropiate cu noi dar si fosti profesori de la Romanescu. Am primit mesaj de la o doamna care s-a nascut si a locuit pana la 14 ani cand a fost demolat cartierul, in casa din Mihai Voda nr. 65, in care am locuit si eu pana la 17 ani! Nu ne-am intalnit niciodata. Ma consider cu prisosinta rasplatit prin aceste mesaje. Multe dintre ele am venit si cu ajutorul dumneavoastra si va multumesc si eu pentru asta, dovada ca meritul meu nu e chiar asa de mare, mai trebuie – si iata ca se gasesc – oameni de suflet sa se reuneasca pentru o idee.

În 2013, din nou l-am avut pe Cristian Malide cu ale sale fotografii-document. El a readus în prim plan atât drama cartierului Căuzaşi – Labirint – Văcăreşti sfârtecat de tăvălugul demolărilor ceauşiste cât şi atmosfera generală apăsătoare, cenuşie a acelor ani fără speranţe.

Unde începe Labirintul
Casa, dinspre Labirint – februarie 1988

În 2013, când am intrat în criză “de Matty” prietenii blogului ne-au sărit în ajutor şi, uite aşa, am acoperit aproape 9 luni cu… un zâmbet pe zi !

Da, aşa e cum a scris HM, una peste alta, 2013 a fost un an bun şi musai, tuturor celor care au poposit pe aici (mai mult sau mai puţin, mai des sau mai rar), trebuie să le urăm, ca într-o recentă reclamă, “un 2014 nelimitat de bun”!

2013: lecţia anului

… ne e bine cînd ne dăm seama, la sfîrşitul fiecărui an, că lucrurile bune şi rele pe lîngă care-am trecut ne-au învăţat ceva; aşa ne îmbogăţim.

Nu stau să trec tot comerţul bucureştean în revistă acum; nu mă uit peste însemnări ca să văd unde mi-a plăcut să mănînc şi ce; vreau să vă zic doar c-ar trebui să ne fie ruşine.

Pentru că hitul anului în oraşul nostru este o idee importată – anume franciza moldovenească „La plăcinte”. Uite cu cîte lecţii de comerţ şi de afaceri ne-au dat-o peste bot! În timp ce intreprinzătorul bucureştean încă mai crede că – pentru a avea succes – trebuie să facă pizza, paste, şniţel şi papanaşi, cei din Chişinău şi-au adus aminte că pentru a agăţa clientul îţi trebuie o idee; un cîrlig – cît de simplu!

Simplu: şi-au făcut un fast-food unde poţi mînca plăcinte. Şi altele – dar plăcintele sînt ceea cu ce atrag oamenii.

Şi oamenii au venit; şi vin; şi se reîntorc.

Bravo, fraţilor.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos