despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

din presa vremii

venea Primăvara și-n Aprilie ’46 – și am spicuit vreo două materiale mai… de sezon.

cu sîrmă

E vacanţă.

Copii-s pe-afară, fugind după Soare; cu-n gînd la Moşu’ (cînd, pentru o clipită, încearcă să fie cuminţi) şi cu hainele curgînd de pe ei. După un sfert de oră de joacă, cea mai sclivisită pereche de ghete se transformă-n nişte ciubote scîlciate, blugii arată ca nişte burlane cu gîlme, iar fîşurile devin demne de-nvelit maidanezii.

Ăştia-s copiii!

Vacanţa de Iarnă e numai a lor, ai zice. Şi, ştiind asta, tot oraşul se poartă ca atare. Magazinele scot în faţă, pe rafturile bune, doar moşicrăciuni graşi şi goi pe dinăuntru din cicolată, hipermagazinele triplează numărul rîndurilor cu jucării, iar parcurile se împodobesc cu lumini şi apar felurite gherete care vînd gogoşi şi alte chestii aducătoare de carii.

Ăsta-i obiceiul!

Parcurile arată frumos – pe-atît de frumos pe cît îi duce capul pe gospodarii noştri, desigur. La Sebastian, bunăoară, totul e numai lumini şi feerie; dar ce înseamnă asta, cînd priveşti mai de-aproape?

Eu am privit mai de-aproape.

Pe locul de joacă din Parcul Sebastian, cel în formă de corabie, gospodarii au atîrnat luminiţe – pentru ca noaptea să arate frumos.

Iată cum le-au prins de locul de joacă al copiilor:

Prinse cu sîrmă! Prinse cu sîrmă, cu sîrmă lăsată lungă, la nivelul ochilor, la nivelul obrazului, la nivelul mîinilor!

Atîta-i duce capul pe animalele care lucrează în domeniul public. Atît!

Ce, credeţi că atunci cînd s-a hotărît ce, unde, şi cum să se monteze „lumini” nu s-au prevăzut şi bani, pentru coliere, „şoricei”, şuruburi şi tot ce-nseamnă prindere? Ba bine că nu. Dar banii ăia cine ştie unde dracu’ or fi!

Aşa că animalele au legat sîrme peste tot la locul de joacă. Animale!

Ce contează că un copil se poate mutila? Sau că-şi agaţă geaca pentru care părinţii lui au muncit ca s-o cumpere?

Cine răspunde? Animalele n-au răspundere juridică; iar şeful lor, precum şi şeful şefului lor, tot un animal este.

Animalele nu răspund niciodată – doar că animalele nu folosesc sîrmă; animalelor li se pune sîrmă. În nas.

să faci poze

… una dintre cele mai enervante nesimțiri cu care ai de-a face, ca turist pe-aici ori aiurea, e felul în care cineva ți se bagă-n față, cînd ai de gănd să faci și tu vreo poză.

Nu plîng de mila japonezilor care stau juma’ de oră să-și caute cadrul perfect, ci pentru oamenii care vor și ei să ia, la repezeală, o amintire; un clișeu al vreunei scene care nu se mai repetă – înțelegeți voi.

Îmi plac cei care se dau, cuminți, la o parte, pentru două secunde – cît îți ia ție să faci poza. Nu-i costă nimic și fac și-un bine; asta se cheamă, oameni buni, civilizație.

Ce greu e, să faci, bunăoară, un ocol – trei pași – prin spatele fotografului?

Mi se pare un gest, un ceva-care-lași-de-la-tine…

Fiindcă bucureșteanul n-are cultura turismului și nici a turistului, fiindcă bucureșteanul se teme de fotografiat ca băștinașii care credeau că aparatul le fură sufletul, bucureșteanul nu s-ar da la o parte, cînd vede că vrei să faci o poză, nici să-l pici cu ceară.

Și-i păcat, desigur.

Matty: un an

Știați că… acum fix un an începeam să publicăm Una pe zi?

Da, fix un an. E drept, am făcut o pauză de o lună, dar zîmbim în fiecare dimineață.

Mulțumesc tuturor celor care ne-au ajutat și ne-au trimis caricaturi. Datorită lor Matty continuă și azi.

de prin Braşov

Fusăi de făcui pe turistul prin Braşov vreo cîteva zile.

Şi – ca orice turist – am căscat gura, am făcut poze, m-am plimbat.

Şi – ca orice turist – am dormit, am mîncat, m-am îndulcit.

Să fac recomandări din Braşov nu-i tocmai un lucru uşor – fiindcă-i plin, oraşul ăsta, de lucruri bune.

Dar, fiindcă-mi plăcură prea mult nişte lucruri, trebe le laud.

De stat, aş mai sta şi data viitoare la pensiunea Casa Chriss. E tare bine pitită-n spatele Dealului Cetăţii, pe strada Dealul Cetăţii – care şerpuieşte-n pantă de mai mare dragul. Pensiunea e mica, liniştită, fantastic de curată şi gazdele-s de toată isprava.

De mîncat, nu m-am dus prea departe de pensiune; am găsit restaurantul La Casa Bistriţeană – care se află pe strada Avram Iancu, la intersecţia cu… Dealul Cetăţii, fireşte. Grozav ce bine-i acolo; vă recomand platoul bistriţean; şi v-aş recomanda şi altele – asta dacă veţi reuşi să mai mîncaţi şi altceva după. Nu-i scump!

Prin centru e greu să nu te-apuce foamea. Nu e om care să nu recomande vreun loc, vreo pizzerie pe acolo – şi nu e om care să nu-l contrazică. Mie restaurantul/pizzerie Normandie mi s-a părut foarte de treabă, să ştiţi!

Fireşte că braşovenii se pricep la dulciuri şi fireşte c-am ajuns şi la a mai de fală cofetărie din Centrul lor vechi – La Vatra Ardealului. Şi am mai găsit înc-o minunăţie, mai într-o parte, care se cheamă Deliciile Kronstdadt. Or mai fi – trebuie să fie; dar mie astea mi-au ajuns. Nu-s ieftine! Dar turistul de-aia-i turist! Să cumpere, să se bucure şi să laude ce i-a plăcut.

Deci, mi-a plăcut.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

plimbări în Bucureşti XV – la Grădina Botanică

… costă 5 lei – intrarea – şi zic că merită.

Grădina Botanică nu e cine ştie ce botanică; e mai degrabă un părculeţ intim. Ce dacă! e linişte şi aer – vorba vine – curat. Găseşti aici nişte copaci tare frumoşi; platani măreţi, brazi înalţi, chiparoşi misterioşi…

Flori – aşa, cam ca-n spatele blocului; dar îi drept şi c-a fost tare, tare secetă. Serele sînt în renovări, dar tot apuci să caşti gura la cactuşi, ficuşi şi orhidee. Serele se-nchid la prînz; grădina stă deschisă pînă seara la 8.

Alei liniştite cu nume caraghioase, labirinturi micuţe…

… un lăcuşor cu raţe, broaşte ţestoase şi o droaie de peşti…

Sîmbăta vin miresici să-şi facă poze-n natură; bunici îşi plimbă nepoţii; copilandri se ascund prin boscheţi – cam aşa e la Grădina Botanică: adică nu prea rău. Cu mult mai multă îngrijire ar fi chiar foarte frumos, da’ tot nu mă plîng prea tare.

tot ce e prostesc nu piere!

nu stiu daca o sa scapam cu viata din iarna asta. Daca e sa ne luam dupa mass-media – nu.
O sa fie zapada de doi metri, polei, ploaie inghetata, o sa ne spintecam cu cutitele in parcarea de la Carrefour pentru o punga de malai…
Da – ai ce transmite. Doar ca, cocotati pe mormanul de romani inghetati, reporterii o sa primeasca, in casca, o informatie din regie: baaaai, murira toti romanii de frig si de foame si inseamna ca noi nu mai avem audienta!

… vedem doar apocalipsa la televizor. Oamenii chinuiti. Exemplele de solidaritate umana si cetateneasca se ignora. Se dau doar stirile negative – de exemplu, ca joi seara s-au golit magazinele; dar a doua zi de ce nu ne-a linistit presa ca magazinele se descurca si se aprovizioneaza?
Cei de la meteo se pricep la prognoze mai rau ca o baba cu reumatism, dar elucubratiile lor sunt prezentate la o ora de varf…

vreau sa vad coltu’ ierbii odata. Imi placea iarna, dar mi s-a cam luat. Pen’ca prea o asociez cu prostia si mizeria.

Din fugă…

scris de Ando

Luni, treburile  de serviciu m-au purtat în zona cartierului Floreasca de unde vă prezint câteva imagini, făcute în grabă.

Clădirea Sky Tower, situată între strada Barbu Văcărescu şi Calea Floreasca, în imediata apropiere de noul pasaj suprateran al şoselei Pipera,  a început să prindă contur.

În zona unde strada Barbu Văcărescu face o curbă uşoară spre stânga, mai precis pe colţul cu strada Gheorghe Ţiţeica, se lucra de zor la finalizarea acestei clădiri cu o arhitectură – zic eu- cel puţin interesantă.

P.S.  tot luni, în jurul orei 12:30, un tramvai de pe lina 41 (pe direcţia Piaţa Presei) s-a defectat. Bun, nimic extraordinar, se  întâmplă. Circulaţia a fost întîrziată cu cca. 20 de minute. În timp ce aşteptam, mă uitam  la panoul de afişaj electronic din staţie şi mă gândeam: nu mai bine, în loc de infantilele şi inutilele anunţuri care curgeau continuu – de genul „RATB o companie pentru transportul dumnevoastră” !? sau „Vă dorim călătorie plăcută” – era afişat următorul avertisment: IMPORTANT! Tramvaiele pe direcţia Piaţa Presei întârzie cca. 20-25 de minute datorită unei defecţiuni apărute pe traseu.

Ştie omul la ce să se aştepte, eventual,  recurge la o altă variantă de deplasare.

Probabil că cer prea mult, nu-i aşa ?

Yahoo! Maps are o versiune nouă de satelit

… mai clară – şi cu siguranţă mai nouă decît ce arată Google Maps din Bucureşti. Nu e la fel de mişto ca Bird’s eye de la Bing, dar – aşa, de curiozitate, e-n regulă.

Aici

Oţetaru’

scris de Florin

Nu, nu este vorba de un miliardar aflat în divorţ, nici de un fotbalist al cărui transfer pe două bile colorate şi trei cioburi de oglindă e prezentat ca o mare realizare a sportului românesc, şi nu e vorba nici măcar de o vedetă mondenă, a cărei singură realizare e că există.

Nu, nu este nimic din toate astea. Este vorba despre o plantă, care îşi începe viaţa ca o buruiana şi se transformă într-un adevărat copac. Remarcabilă este puterea de adaptare a acestei buruieni/tufiş/copac etc. Dacă suntem puţin atenţi o vom vedea aproape peste tot, dar în special pe locurile virane. Un prieten care se chinuie de ceva timp să scape de ea mi-a spus ca planta asta e un fel de bambus autohton, având un ritm de creştere pe”rapid înainte”. De la un timp însă, ea apare în locurile cele mai ciudate, şi anume pe clădirile părăsite.

Pozele de mai jos sunt facute în oraş (şi nu, aşa cum s-ar crede, pe la periferiile uitate de lume): la Gara de Nord, pe Calea Victoriei, pe Moşilor şi, bineînţeles, în Centrul Vechi. Poate că verzitura asta ar trebui să se cheme (în antiteză cu florile de „Nu mă uita“) „M-ai uitat de tot“. Dar cum o imagine face cât o mie de cuvinte, iată şi pozele.