despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Soluția aleasă

Sînt prea aproape alegerile locale și – ca de fiecare dată – nici acum nu știm în cine, ca bucureșteni, să ne punem speranța: nu există nici un contracandidat.

Senzația cetățeanului este că opoziția se-ndreaptă iar spre soluția „decât să fie cel mai bun, mai bine să fie cel care pierde cel mai elegant”.

Ne-am obișnuit – nu-nseamnă că ne convine.

Acest candidat a lipsit și în 2008, și în 2012, și-n 2016.

Știu că-l avem pe Nicușor Dan, un challenger tradițional care n-a învățat și n-a înțeles mai multe în toți anii ăștia, rămînînd același personaj romantic. Dar nici alte fețe, alte opțiuni profesioniste nu avem: Vlad Voiculescu este cumplit de habarnist iar Ciprian Ciucu – cu tot discursul coerent și cu viziunea sănătoasă și cuprinzătoare – nu pare-a fi luat în seamă de ai lui.

Mergem așadar, tacit, spre soluția monstruoasă a inamicului folositor – Gabriela Firea – pe cît posibil lăsat fără dinți din punct de vedere instituțional.

… vă spun un secret – nu merge.

dar dacă o luăm invers?

… alegeri locale? Politică? Candidați? Prea puțin avem ce spune despre astea acum.

Alegerea primarului într-un singur tur e șansa reală în multe cazuri – presupune coalizarea eficace și sinceră împotriva cuiva care trebuie învins. Unirea face minuni și exercițiul ei e bun pentru mersul societății.

Șansa Bucureștiului se joacă – împreună cu ea și slaba posibilitate ca, pe viitor, să-ncepem să funcționăm ca un oraș întreg, nu ca o federație de sectoare.

Asta doar dacă o s-avem mintea s-o luăm invers, pur și simplu alegînd să ne purtăm – de jos în sus – ca și cum am fi în aceeași găleată și nu pe moșii diferite.

Atenție mare, deci, la lupta pe sectoare: importanța lor e prea mare ca să se arunce toate resursele în hărmălaia alegerii unui Primar General.

E ceva ce se poate face; anul ăsta, la o adică, s-ar putea face chiar multe.

Urme ale trecutului (XIV) – Minge… electorală

scris de C. D. Mocanu

Precizare: „Urmele” există și fac parte din colecția mea de vechituri.

A picat din cer. Da! Nu glumesc! Și eu am fost uluit. M-am dumirit când am pus mâna pe ea și am văzut ce simbol poartă inscripționat pe suprafața ei roșie ca steagul defunctului Partid Comunist Român.

S-a întâmplat în toamna anului 2004. România urmărea circăreala, numită oficial campanie electorală, care pregătea alegerile parlamentare. Clovni, scamatori, jongleri, acrobați, atleți ai partidelor implicate se străduiau să atragă temporar, cu orice preț, aprecierea și interesul spectatorilor năuciți de fantezia saltimbancilor.

Vremea îngăduitoare mă ținea încă prin curte. Dinspre sud se auzea zgomotul unui elicopter. Nimic nou! Zona este survolată zilnic de toate categoriile de aeronave, de la avioane ultraușoare la Hercules C130 sau Alenia C-27J Spartan. Rutele de zbor spre est traversează cerul localității ilfovene în care trăiesc de mulți ani. Obișnuit cu astfel de evenimente nu am ridicat ochii. Sunetul însă nu era al unei „râșnițe”, ci al unui elicopter serios care zbura la mică înâlțime și asta ieșea din tipar.

Surpriza a fost că a trecut chiar pe deasupra mea. Abea atunci, speriat, m-am întors să văd ce se întâmplă. Într-o voltă largă, elicopterul se îndepărta spre județul vecin lăsând în urmă, din timp în timp, câte o sferă roșie. Veneau spre pământ cu oarecare lentoare, dovadă că nu erau foarte grele.

Una dintre acestea a aterizat la mică distanță de mine, în mijlocul grădinii pe care mă stăduiam să o pregătesc pentru arat.

Precaut, m-am apropiat cu pași mici. Cînd am zărit cunoscuta siglă a Partidului Social Democrat chestiunea a devenit clară. Mi-am amintit îndată că circăreala era în plină desfășurare. Mai mulți dintre consătenii mei s-au pricopsit cu mingea electorală de volei picată din cer.

Băieții aveau imaginație. Și mai ales bani.

pare-a fi un om bun

nu candidează, da’ pare-a fi un om bun.

dar vedem și noi că nu e bine.

Acușa se țin alegerile prezidențiale – firește, e important cine șade sus, la cîrma Țării. Cu toate astea, pentru prea mulți dintre noi, e și mai important cine șade mai jos: personajul de care depinde calitatea viețuirii de zi cu zi. Degeaba te uiți la președinte ca la soare, dacă primarul face umbră pămîntului degeaba, nu-i așa?

Nepăsarea, neștiința, neputința unui primar ține mii, sute de mii de oameni în mizerie, gunoi, nesiguranță – și pentru oamenii ăștia speranța nu-i președintele… e alt primar, altă administrație.

Cu cît e administrația mai șchioapă, mai rea, mai proastă, cu atît Opoziția trebuie să muncească mai mult. Nu-i corect, știu: dar nimic nu e corect pe lumea asta.

Așadar, treaba Opoziției – adevărata treabă a Opoziției – e să construiască ceva pentru nevoile adevărate ale oamenilor.

Deci de la Opoziție nu vrem intenții frumoase, nu vrem expunere, nu vrem să ne-ntîlnim la fiecare colț de cotitură cu cineva care ne-ndeamnă să semnăm cîte ceva, pentru ceva, contra ceva; nu vrem să ne spună că „nu merge bine!”: știm și noi că nu merge bine…

Acuma, că știm care-i treaba Opoziției, e bine să știm și care-i treaba noastră: pe lîngă aceea de-a fi oameni și cetățeni. Treaba noastră-i simplă: treaba noastră e să știm cine anume e Opoziția.

Opoziția în București este doar U.S.R. – atît. Este de-ajuns să urmăriți ce s-a petrecut de trei ani încoace în consiliile locale, acolo unde faptele și atitudinile se traduc în hotărîri și-s păstrate pentru totdeauna în procesele verbale. Veți vedea cît de bine se-nțeleg toate celelalte partide și entități politice cînd e vorba de persiflat și de flituit încercările de-a produce, în sfîrșit, opoziție în București.

Doar că nu-i simplu

Începură vremuri încurcate: alegeri europarlamentare acuș-acuș, prezidențiale la toamnă…

… și locale peste un an.

Ce mai e un an, cînd te gîndești cîți om fi pierdut deja-n Capitală?

„Om vedea noi ce-om face!” par a-și zice cu toții – cei implicați în politica Bucureștiului.

Pîn’la urmă, avînd asemenea primari de mai mare rușinea, ți-ai putea zice că nu-i mare scofală să scapi de ei.

Din păcate, argumentul gugumăniei nu șade-n picioare; or fi primarii ăștia proști, da tare cred c-ar fi cuminte să-ncepem să știm deja care-s ceilalți – cei care nu-s gugumani, carevasăzică.

Nu ne place de heirupiștii Băluță și Negoiță? Nu-i bai; dar cine-i combate la sectoarele 3 și 4?

Ne e rușine cu anonimii și nepricopsiții de primari din sectoarele 1, 2, 5 și 6? Nemaipomenit; dar cine se ridică să spele rușinea?

Ne vine greața cînd ne gîndim la Primarul Capitalei, Gabriela Firea? Bun; cine-i, atunci, omul care vine să facă ceva, care vrea să facă ceva?

Cu siguranță putem spune că opoziția în Capitală este U.S.R.; nu P.N.L. – ocupat pe alocuri să fie partener constructiv și care, la ultimele alegeri, n-a fost în stare să-și găsească nici măcar un candidat pentru Primărie!

Foarte bine! Cu atît mai mult avem pretenții – da, de la oamenii onești și deștepți avem mai multe pretenții decît de la ăilanți.

Da, fiindcă a trecut vremea-n care era de-ajuns să spui „ăia nu fac bine!” – acuma, mai ales după un exercițiu administrativ de trei ani de zile, ți se cam cere să spui clar „cum o să facem noi bine”.

Cam e momentul: Capitala trebuie luată-n serios.

Acuma să vedem și capitolul ăla scîrbos, care-ncepe cu „doar că…”

Doar că nu-i simplu.

Vedeți voi, este cumplit pentru Opoziție să ajungă la noi cu ce-are de spus. Urîte ghidușii se petrec în presă – la absolut toate nivelurile ei – cînd e vorba s-o țină-n brațe pe Gabriela Firea: ea poate veni oricînd, la orice televiziune, să spună orice, fără a-i fi pus la îndoială nici un cuvînt.

În ziarul „Libertatea” nu găsim nimic critic la adresa Primarului General; ba, cînd se mai zvonește ceva nasol prin alte locuri, apare pe-aici imediat cîte un material despre ce bani se mai aruncă numai în Sectorul 5…

Nimic rău nici pe blogul „Tolo” – nu că actuala administrație locală n-ar fi printre cele mai dușmănoase la adresa presei mici, independente.

… pe blogul „Petreanu” n-a apărut niciodată vreo strîmbă mititică despre Gabriela Firea; autorul nu pierde vreo ocazie să se-arate contra P.S.D. dar – ce-ntîmplare! -, spre deosebire de restul concetățenilor, căsătoria lui a fost oficiată de Primarul General în persoană.

Urme ale trecutului (II) Calendare de buzunar 1965 (VII)

de C. D. Mocanu și HM

Se simte că se-apropie zilele libere, vacanțele!

Șapte calendare scoase de O. N. T. «Carpați» cu frumusețile Patriei: litoralul, munții, Capitala, stațiunile balneo-climaterice – excursii și concedii în toate sezoanele. Încă se obișnuia să ne pocim în engleză ca „Rumania”.

Va urma!

Urme ale trecutului (II) Calendare de buzunar 1965 (V)

de C. D. Mocanu și HM

Că tot se-apropie alegerile

Că tot se nimeri să fie și ziua păcălelilor…

Ce prilej mai nimerit decît să vedem cîteva calendare electorale ale Frontului Democrației Populare, întru victoria sa (cu 99 la sută) la alegerile din 7 martie?

Alegerile erau atît pentru Marea Adunare Națională (cum ar veni, Parlamentul de azi), cît și pentru Sfaturile populare.

În acele vremuri – ca să nu se iște cine știe ce discuții despre lipsa pluripartidismului – la alegeri participa această entitate numită Frontul Democrației Populare și nu Partidul Muncitoresc Romîn. Acestea urmau să se se redenumească, cît de curînd, Frontul Democrației și Unității Socialiste și, respectiv, Partidul Comunist Român.

1965 a fost și anul în care tînăra noastră republică a devenit – din populară – socialistă, odată cu schimbarea Constituției.

Va urma!

soluții pentru toți!

E referendum!

Oamenii-s chemați să se gîndească cum se cade să fie familia.

… mai modernă sau mai tradițională?

Oricum ar fi, familia nu trebuie să fie decît într-un singur fel!

Și anume, unită.

Ei, dar mai sînt și momente-n care treaba cu familia nu e să fie: nu se leagă lucrurile.

Dar și-atuncea – cu ceva haz – ai cum scoate cămașa.

… precum reiese și din afișul din poză.

(poza, de Ando)

îndemnuri electorale de pe ziduri

Civilizație publică XLV – la vot!

(cu completări)

… pare că nu-s decît hoți, mincinoși, neoameni și neobrăzați: dar de mîine de noi ține – nu de ei! – să facă treabă, să lucreze-n interesul nostru.

… s-a mîntuit, el, și tîlharul de pe cruce — om fi și noi în stare să ieșim la liman.

Am strîns, cu-astă ocazie, ce ne mai amintește pe zidurile Orașului de-ndemnurile electorale de-acum șapte decenii. Nu bag mîna-n foc c-or fi toate cu-adevărat de-atunci; dar nu le poți ocoli cu vederea și trebuie să știi ce-a fost. Așadar, încă mai avem pe la Lira

votati-soarele

Pe strada Sadului, prin zona industrial-muncitorească a Ferentariului, mai zac și azi două inscripții ce par a fi din ’48. Le-a pozat Filip:

… pe blocul de toată frumusețea de pe Ana Ipătescu (tot sună mai bine decît Lascăr Catargiu) cu Povernei…

img_3336

… dar și-n vreo două locuri pe Lucaci. Cel cu vopsea roșie, aflat pe colțul cu Matei Basarab, e chiar în dublu exemplar.

img_8083 img_7392

Pe Dimitrie Racoviță, pe-un bloculeț sînt două, încadrînd intrarea:

Și, păstrat pentru cei ce nu vor să uite, pe Arthur Verona, pe zidul casei Mincu.

img_8486

O inscripție cam greu de deslușit se găsește pe Ion Mihalache colț cu Radu Boiangiu.

lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici