despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

o altă bucățică de Amsterdam

Tot așa, pe frînturi, și pe fugă – dar o bucățică la fel de gustoasă. Așa mi s-a părut, și cred că-i greu să pară altfel. Rămîne un oraș plăcut, vesel, deschis și prietenos – de zici că toți cei de pe-aicea prezintă Eurovisionul, nu altceva.

Îmi place ca de fiecare dată cînd revin undeva să fac ceva-n plus. Așa c-acuma mă suii într-un tramvai, s-ajung și un pic mai departe de centrul prin care deja mă tot învîrtisem. Mai apoi, fiindcă vremea era prielnică – prima zi cu Soare după o lungă perioadă ploioasă – m-am suit și pe-un barcaz, să văd orașul și de la nivelul apii. Frumos; foarte frumos; doar că, făcînd-o pe inima goală ca s-apuc și eu cît mai mult din lumina zilei, am sărit prînzul – și să te plimbi, flămînd, o oră și ceva pe lîngă restaurante din care te ademenesc mii de mirosuri de mîncare e greu de tot.

… nu că s-ar mînca cu adevărat extraordinar aici, deși se mănîncă bine; peste tot numai „argentiniene”, de parc-am uitat să mîncăm carne obișnuită. O fi și vina noastră; doar cînd te fîțîi destul prin afara Țării, te obișnuiești, cumva, cu hachițele omenești: cutare are nu’ș ce alergie, cutărică nu tolerează juma’ din meniu, așa că-n restaurante ori rumegi frunze, ori ciuguli boabe; dacă nu-ți place, n-ai decît să găsești un fast-food de modă veche și să-ți pui burta la cale!

Da – oamenii se schimbă; nu-nsemnează nici că-i rău, nici că-i bine: ci doar că-i cuminte să iei seama la ce se-ntîmplă cu ei, că din asta vine și sentimentul ăla ciudat de nepotriveală care ne-apasă, încă, în fața celorlalți.

P-aci – hai să ne-ntoarcem la oraș! – se face seară mai tîrziu ca acasă, prinzi mai mult timp să te plimbi și să faci poze. Firește, dacă te trezești dimineața la șapte – că ai și treabă! – îți vine să te bagi la loc între pături de cît de-ntuneric e… Și, să fim cinstiți, nu mereu senin și vesel: ba-i ceață, ba-i nor – așa că oamenii se-mbracă mai grosuț decît m-așteptam; la cît sînt de sportivi și grijulii cu forma lor fizică, m-aș fi gîndit să reziste mai mult la frig…

Deși-i lumină tot timpul: străzile și clădirile-s inundate în neoane și culori. Iar noaptea – cît de tîrziu o fi – oamenii merg, se plimbă, ba chiar și-aleargă. Nu prea doarme Amsterdamul.

Nu doarme și nu stă pe loc; deși centrul pare de muzeu, vezi că-i de asemenea împănat cu sute de clădiri noi, îndrăznețe – uneori ușchite, oleacă brutale – dar a căror funcționalitate e mai presus de orice-ndoială.

Felu-n care funcționează e – la fel cu atmosfera sa prietenoasă – o marcă a orașului.

 

alte călătorii: Barcelona – Milano – Paris – Londra – Istanbul – Napoli – Grecia – Budapesta – Balcic – Iași – Brașov – Sibiu – Neamț – Rîșnov – Valea Doftanei – Amsterdam – Prejmer și Sfînta Ana – Stara Zagora

o bucățică de Amsterdam

… iată-mă și pe-aici…

Am smuls cîteva ore de plimbări de seară și dimineață orașului ăsta – frumos oraș.

Cin’ te-aude că vii de-acolo, musai te-ntreabă dac-ai tras ceva-n piept, ori dac-ai fost pe-acolo, prin cartieru-cela celebru; dar nu asta-i Amsterdamul. Ci mai mult; un oraș ferice, mulțumit, bun, deschis. Nu m-așteptam să-mi placă atît.

Întîi de toate… chiar, cum s-o iei? – o iei încetișor. Aterizezi, nu? Aterizezi. Nu m-omor defel după aeroporturi, da’ Schiphol mi-a plăcut; mi s-a părut prietenos. Și mai prietenos decît aeroportul e felu-n care ajungi de la el în oraș. Fuge trenu’ care te duce-n Gara Centrală, ceva de speriat; și te lasă-mai în buricul tîrgului ca nicăieri altundeva în nici dooj de minute. Și dac-ai ajuns la Gară, ai ajuns unde trebuie – de-acolo, la pas ori cu tramvaiul, ești în mijlocul lucrurilor.

Cu toată fuga trenului, apuci deja să te prinzi de ce-i așa frumos pe-aici. Olandezul care s-așează lîngă tine te salută, cel pe care-l oprești pentru deslușiri îți zîmbește; deși-i vezi pe oamenii ăștia mergînd în treaba lor, pedalînd eficient chiar și cînd nu-s pe bicicletă, au bogăția de-a-ți arăta un gest mic de omenie.

Atmosfera asta te pătrunde imediat; și, repet, asta face Amsterdamul așa plăcut.

Cum zisăi, n-apucai să văd prea multe; nu m-am depărtat prea tare, dar m-am îmbîrligat pe străzi, străduțe, treceri, cheiuri, podețe – fiindcă-i o risipă de asemenea chestii. Treci o apă, mai treci una, și-ncă una, apoi alta; dar nimic din asta nu-i monoton, deși peisajul nu diferă: case, căsuțe – toate vesele și curate, unele mai cîș, altele mai drepte. Multă apă, deci; dar și loc, spațiu – oamenii nu-s siliți să se-nghesuie: au cum și să se-odihnească, și să facă poze, și să caște gura, și să umble-n ritmul lor.

E tare drăguț!

Și, da – biciclete. Bicicleta nu-i un „cult” aici, ci mai degrabă un lucru făr’ de care omul nu poate să se descurce. Nu-i ca la noi, cu bicle scumpe care s-arate că biciclistul nu-i vreun amărît; cei mai mulți au niște fierătanii de factor poștal de la sat – dar gonesc cu ele fără să le pese de ce-au sub fund. Mașini, îs puține, sigur că da – dar nu le privește nimeni cu ură, înțelegeți.

Firește, sînt grămezi – la propriu grămezi – de biciclete parcate; unele par lăsate de ani de zile; și nu m-am prins dacă și ei s-or îmbuba, dimineața, cînd nu găsesc un loc prielnic să-și lege țoacla-n parcare…

Olandezul care, însă, n-are chef să dea la pedale ia tramvaiul și trenul. Mamă, ce mai fug astea! Unele iute și celelalte și mai iute. N-aș zice, însă, că tramvaiul lor e un model de confort interior – nu e! – dar la eficiență nu-l întrece nimeni. Și călătorii, cuminți, dau cu cardul și cînd urcă – și cînd se scoboară.

Cu atîta apă, firește că-s și vapoare, vaporașe și feriboturi. Vase uriașe de croazieră – matahale ce se ițesc peste acoperișurile blocurilor; vaporașe cu care turistul se plimbă; și feriboturi ce duc oamenii de pe-un mal pe altul – și multe maluri sînt! – pe gratis.

E frumos; da – e foarte frumos.

… și plăcut – iar asta îți sare-n față mereu. Ce deosebire față de alte orașe turistice – aici sînt magazine de unde-ți poți lua apă, lucruri, fără să fii tîlhărit; Amsteram nu-i chiar scump, așa cum te-ai speria. Poți mînca; poți mînca chiar mîncare, ca să zic așa: lucruri gustoase, bine făcute. Și dulciuri – multe dulciuri și multe locuri cu multe dulciuri; și mai ales, dulciuri care-s dulci, grele – nu sărăcii sfoiegite, pline cu aer… Și berea aia răcoritoare și gustoasă care mult bine-i face turistului!

Și brînză, cașcaval – lactate grase, gustoase, grele; oamenii ăștia care aleargă, pedalează și transpiră cu zîmbetul pe buze se hrănesc – nu-s ca alți vestici zgîrciți, drămuiți și vani care trăiesc pentru aparențe.

Frumos e, cînd te-ntorci dintr-un loc frumos, să aduci acasă ceva de-acolo – și util e ca lucrul ăla s-ajute cu adevărat acasă. E o lecție olandeză, firește – și nu-i aia că olandezul merge cu bicicleta. Lecția e bunăstarea, mulțumirea, eficiența care merge mînă-n mînă cu omenia; lecția e adecvarea, găsirea locului; și vă rog să mă credeți că nu mă supără cocălărismul celor ce „ne fac de rîs” pe-afară, ci felu-n care cei care ar putea învăța – deștepți, plătiți bine, umblați – rămîn vite; vite nefolositoare nimănui, triste și fără să-și găsească niciodată, nicăieri, nici locul, nici mulțumirea.

 

alte călătorii: Barcelona – Milano – Paris – Londra – Istanbul – Napoli – Grecia – Budapesta – Balcic – IașiBrașovSibiuNeamț – Rîșnov – Valea Doftanei