despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Din fugă: statuia Generalului Henri Mathias Berthelot

scris de Ando

Cu vremea asta urâtă şi pişăcioasă, nu ştiu când o să ajungem să vedem pe viu statuia.

Noroc că alţii muncesc şi pentru noi, aşa că nouă ne rămâne să semnalăm inaugurarea monumentului Henri Mathias Berthelot (autor Elena Nucă) în piaţeta situată la intersecţia strazilor Gen. Berthelot cu Luigi Cazzavilan.

Dacă unele din statuile prezentate de noi în timp au fost amplasate fie la „barter”- în cadrul unor acţiuni comune, fie din motive nedesluşite deplin, dar pe care nu le comentăm aici, de data ceasta avem de-a face cu un personaj care a iubit România şi chiar a făcut multe pentru această ţară, într-o perioada deosebit de grea!

Foto: Angelo Brezoianu © AGERPRES

7 poze vechi

scris de Ando

Tot scormonind prin „naftalina” arhivei foto AGERPRES, am găsit acest grup de fotografii interesante, care poartă data de 15 aprilie 1948, deci trecute binişor de 70 de ani.

Aşadar, suntem în imediata apropiere de Piaţa Brătianu, adică la intersecţia celor două mari axe ale Bucureştiului de atunci: bulevardul Brătianu cu bulevardele Carol I-Elisabeta sau, pe limbajul de acum, la „rondul” de la Universitate şi încercăm să trecem peste textul banal care însoţeşte imaginile agenţiei: „lucrări de modernizare în centrul Capitalei”!

Dacă datarea fotografiilor este corectă, probabil că sunt şi printre ultimele fotografii în care apare, pe poziţie, monumentul lui I .C. Brătianu, monument ce va fi demolat, conform diverselor surse, chiar în vara acelui an, 1948.

Chiar îmi permit ipoteza că imaginile redau „elanul muncitoresc” cu care se lucra deja la noul amplasament al liniilor de tramvai, linii care, până atunci, ocoleau – în giratoriu – impozantul monument. Rondul şi statuia aveau să dispară curând, piaţeta se va numi Nicolae Bălcescu în loc de Brătianu şi, câţiva ani de zile, aici va fi o banală intersecţie „în cruce”.

Dar şi fără această speculaţie, valoarea documentară a imaginilor este incontestabilă. Oricare dintre noi poate cu răbdare să identifice o grămadă de alte elemente interesante începând, de exemplu, cu modelele de tramvaie, trecând pe la hainele purtate de bucureştenii acelui an şi terminând cu inventarul uneltelor folosite de cei angrenaţi în acţiunea de „remodelare” a zonei.

Pesemne, totuși, pozele să fie prilejuite de o acțiune patriotică, voluntară, subotnicească – dacă ne uităm la amestecul de lucrători și la uneltele lor simple; cu toate lipsurile de după Război, pe șantierele propriu-zise se lucra, totuși, „profesionist”. Însă pe toate șantierele vremii au participat, pe lîngă lucătorii angajați, și „voluntari” – c-or fi fost ei studenți, militari, deținuți ori doar oameni ai muncii din alte sectoare. Așa s-au construit toate! Bine, cînd regimul popular își dădea seama că nici hei-rupul și nici tîrnăcoapele nu erau de-ajuns, lăsa de-o parte mofturile și se apuca să importe mașini și utilaje din Occident; sînt tare simpatice pozele de pe șantierul Stadionului „23 August” pline de camioane vest-germane, că „Molotoavele” – fie sovietice, fie autohtone – se stricau una-două.

Ca să nu mai vorbim de clădiri. Iată, pe colţul din dreapta – dominat de imaginea blocului „Creditul Minier” de pe Batiştei – vedem o parte din conglomeratul de construcţii (prăvălii diverse, terase-restaurant, cofetării, simigerii, farmacii ) care înconjurau clădirea fostului Circ Krateyl.

În sens opus, în pozele 5 şi 6 vedem o parte din spitalul Colţea, cu statuia spătarului Mihai Cantacuzino, dar avem şi o perspectivă a bulevardului chiar dincolo de Sf. Gheorghe.

Poza 7 vine şi ea cu o grămadă de detalii interesante. E făcută aproximativ de pe colţul unde acum se află părculeţul Colţea, cel cu vioara spartă

Aici, am marcat cu X, intrarea pe fosta străduţă Vasile Boerescu, ulterior denumită Ion Vidu. Străjuită pe colţul din dreapta de clădirea fostului Minister de Război (acum sediul APIA – Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură), străduţa pornea din bulevardul Carol I şi a dispărut odată cu lucrările la ansamblul Teatrul Naţional-Hotel Intercontinental. Prin anii ’50, aici erau case de locuit, o mica piaţă, diverse magazine şi, de asemenea, parculeţul sportiv cu arena „Progresul” vestită la acea vreme pentru galele de box pe care le găzduia.

1968 – printre reclame din presa vremii

de Ando și HM

Am cules cîteva din micile reclame ce apăreau acum 50 de ani în presă – adică în cele două mari ziare centrale: „România Liberă” și „Scînteia”. Fie vorba între noi, jumătate de secol mai tîrziu, presa ne e la fel se sărăcăcioasă.

Nu erau ani răi, să știți – belșugul se simțea și-n venituri, și-n consum. Oameni care o duc binișor sînt veseli, așa că aveau de unde să aleagă: filme, cărți, spectacole, concerte. Ne vizitau artiști străini și ai noștri luau seama la ei.

Trupa „Phoenix”, mai pe la-nceputuri, își făcea mîna și cu cover-uri. De reclama discului cu patru melodii se ocupa direcția de resort din Ministerul Comerțului Interior.

Avem o reclamă la lichidul de frînă botezat într-atît de inspirat „Lifrom”, încît denumirea mărcii era protejată. Treabă serioasă.

Decembrie – știe oricine – era luna cadourilor. Un stilou de calitate („Flaro” sau nu) nu era ieftin; așa că „mare-i însă bucuria, cînd cadoul e un stilou”! Mereu s-au făcut rime, ca să meargă reclamele insipide mai ușor.

Revedem și o reclamă la motoreta „Carpați”, pentru care nu era obligatorie purtarea căștii de protecție – la vremea aceea, oamenii se lăsau greu convinși să se protejeze nici cînd mergeau cu motocicletele propriu-zise, puternice și rapide.

Pasta de dinți „Super Cristal” promitea să facă fildeșii… ca de cal.

Pentru doamne și domni, vreo două noutăți din cosmetică: pentru frumusețe, domnii se puteau vopsi și ondula iar doamnele se ajutau cu peruci, bucle meșe, cocuri, cozi executate de lucrătorii de la cooperativa „Igiena”.

Iar pentru gospodine, ca să le fie mai ușor, restaurantele care vindeau preparate și semipreparate se înmulțeau. Și, fiindcă și atunci – și oricînd – scopul comerțului era să vîndă, se inventau concepte precum „luna cadourilor pentru copii” ori „luna preparatelor culinare”; cea din urmă era-n noiembrie, cînd azi ținem „Black Friday”…

Și, fiindcă aveam și ce pescui, dar și cu ce pescui, împînzeam magazinele cu sănătosul pește – care se nimerea, însă, să fie stavrid…

listă de articole selecționate din presa vremii – aici

Case căzute 274 – Str. Vasile Alecsandri 6

scris de Ando

Sper, sincer, să nu fiu piază-rea! De câţiva ani, de câte ori trec pe aici, această clădire îmi pare din ce în ce mai părăginită şi fără viaţă. Ar fi mare păcat să se piardă, mai ales că în zona respectivă colcăie interese imobiliare de mare calibru, interese cărora le-au căzut victime şi alte clădiri valoroase.

mai multe despre Case căzute

Stadionul Republicii în presa vremii

de Ando și HM

Întîi de toate, nițică istorie – anume, pentru cel ce vrea să știe cum s-a ajuns la construirea stadionului Republicii. Se deschide în 1926. Zece ani mai încolo, capătă forme moderne și trainice. Afectat de Război, e reconstruit după. Odată cu demolarea zonei adiacente Casei Republicii, e desființat, astupat și folosit – în parte – ca garaj al uriașei clădiri și-n ziua de azi.

Cel curios să vadă cum s-a ridicat stadionul, va citi articole ca acestea: Întâiul StadionDeschiderea StadionuluiTribunele StadionuluiStadionul ANEFStadionul ANEF – update.

Noi o luăm cam de unde se oprește istoria aceea frumoasă.

În mai 1948, în plină reașezare a vieții și a lucrurilor, aflăm că reconstrucția Stadionului va fi gata pînă pe 23 August; cam așa era calendarul inaugurărilor – ce nu se deschidea pe-Ntîi Mai, se deschidea pe 23 August.

Zis și făcut – sau aproape făcut; în August s-a ținut „festivitatea încheierii lucrărilor”.

… inaugurarea propriu-zisă, o lună mai încolo, pe 25 Septembrie. Hai că nu era rău.

Cu ocazia asta s-au desfășurat și campionatele de Atletism ale Republicii Populare Romîne.

Și, de-acuma, să te ții – meciuri, campionate, festivități. Da’ las-că festivități fuseseră destule și pe vremea veche aici. Doar butaforia și scenografia era alta.

De-abia în zece ani mai încolo – în 1958 – se montează și nocturna. Deja aveam și cel’lalt stadion mare al Capitalei: „23 August”, dar acesta nu urma să aibă nocturnă pînă-n anii ’70! Primul meci oficial se joacă pe 15 mai – odată cu „reușita inaugurare a partidelor nocturne”.

Au trecut ani și izvoadele au tăcut.

Frumoasa arenă a dispărut. În ’87 încă nu fusese acoperită.

Azi ne mai lovim de vechiul zid al tribunelor. Atît.

Atît și atît de trist.

7 mașini vechi CIII

de Ando și HM

Iată-ne la episodul 103, pe care-l dedicăm măgăoaielor, nu mașinilor mici: dube și camioane!

Începem cu un gunoi… de luat gunoiul.

Vedem și-o mașină de pompieri Roman care, după ce-o fi fost casată din flota statului, a ajuns la particulari.

Încă una particulară: de data asta un Magirus Deutz.

Facem și vreo doi pași în trecut, găsind modelele de camioane folosite de pompierii noștri prin 1959 și 1964:

… prin parcurile reci – ale pompierilor, ale altor foste întreprinderi – mai detem de macarele, basculante, camioane Dac și Roman.

Mai vedem o dubă Mercedes 206 ce se ține bine de tot!

… și-un rînd de Forduri Transit mai vechi.

Și încheiem cu un camionel uitat, astă-vară, în bălării.

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

Din fugă: B:MAD

scris de Ando

Adică, pentru cei interesaţi, o bogăţie de informaţii despre patrimoniul Bucureşti: Modernism Art Deco. Un proiect foarte interesant, derulat de igloo habitat şi arhitectură, menit să „popularizeze şi să impulsioneze conştientizarea… valorii pe care o reprezintă arhitectura deco-modernistă – ipostază reprezentativă a modernismului arhitectural din oraşul Bucureşti”. Concret, avem o expoziţie deschisă la parterul Palatului Telefoanelor, de pe Calea Victoriei, unde pe o sumedenie de ecrane sunt proiectate imagini reprezentative pentru acest patrimoniu: edificii publice, birouri şi hoteluri, vile şi imobile cu apartamente, elemente ale limbajului art deco.

Se oferă, gratuit, vizitatorilor şi un ghid bogat ilustrat (peste 200 de pagini) dar, lucru demn de reţinut: oricând, puteţi afla detalii sau găsi imagini pe site-ul proiectului: www.artdecobucharest.ro

 

Hoinareală urbană

scris de Ando

Ce bine ne-au prins pentru hoinăreală frumoasele zile ale toamnei, zile care, iată, rămân, din ce în ce mai mult, undeva, în urma noastră… Grijulii, aşa cum ne ştiţi, am făcut niscai „provizii”, adică am adunat fel de fel de relicve, culmea, de unde? Păi – cu mici excepţii – cam tot de prin locurile unde ne-am mai învârtit, poate de sute de ori!

Aşa că începem cu una din excepţii, să-i spunem… geografică, adică Piaţa Pajura, unde am dat de această interesantă firmă montată pe un stâlp de pe trotuar. Este un exemplu reuşit de design, în armonie cu arhitectura modernistă a anilor ’60 a clădirii alăturate. Mă tot gândesc cu teamă să n-o ia la ochi vreunul din „vrednicii” noştri edili şi s-o uşuiască de acolo la fier vechi, pentru că, nu-i aşa?, e de sorginte comunistă!

Am ajuns şi pe la Şura Mare, adică pe străduţa dintre Olteniţei şi Şoseaua Giurgiului, unde, sus pe blocul de la capătul tramvaielor 19 şi 34, supravieţuieşte un panou de avertizare împotriva incendiilor (pe vremuri, era şi luminos). Şi acum, repede: cine mai ştie care era numărul de telefon de la pompieri?

Revenind pe traseele aşa zis „consacrate”, nu contenim să ne mirăm câte vechituri ne-au scăpat până acum. Iată, sus pe acest bloc de pe tronsonul rămas al străzii Mihai Vodă, ochim un sistem de scripeţi folosit, mai mult ca sigur, pentru ridicarea obiectelor voluminoase la etaje, aşa cum era pe atunci mobilierul din lemn masiv, nedemontabil sau, eventual, pianul.

   

Pe zidul uneia din fostele case cu prăvălii, am găsit o casetă a mecanismului cu clichet şi manivelă, folosit pentru ridicarea/coborârea copertinelor exterioare, acele copertine care pe lângă utilitate, dau, oricând şi oriunde, farmecul arterelor comerciale. Mai punem în colecție și reclama unui oblon metalic marca „Klett”.

Mergem mai departe. Ce rău îmi pare că această deosebită casetă pentru sonerii nu am dibuit-o când trudeam la serialului nostru despre sonerii! Şi zic asta numai când mă gândesc că am aşteptat, poate de sute de ori, troleibuzul în staţia Piaţa Rosetti, unde ea se află şi acum, iar eu… cine ştie unde eram cu ochii!?

A venit momentul să ne îndoim puţin de şale, ca să vedem aceste două nivelmetre. Cel sub formă de placă este pe clădirea Universităţii, celălalt e pe peretele Catedralei Sf. Iosif.

Privirea sus, din nou! Mă gândeam ce plăcut trebuie să fi fost ochiului, când se lăsa seara şi aceste casete pentru număr poştal se aprindeau.

Apropo de casetele „electrice” de mai’nainte, nu e exclus ca acest model de comutator rotativ, uitat pe zidul unui bloc mai vechi de pe strada Luterană, să fie de un leat cu ele.

Tot cu privirea în sus, găsim pe strada Doamnei, lângă fostul palat al Bursei, și inscripția aceasta pe tocul de sus al ușii – Sever Herdan. Nu știm dacă are sau nu vreo legătură cu celebra moară Herdan; prin cărțile de telefon am dibuit doar o altă adresă a acestui Sever, pe fosta stradă Gogu Cantacuzino (mai apoi Alexandru Sahia și azi J.-L. Calderon)!

Şi, ca să terminăm cu un zâmbet, iată ce soluţie simpatică şi ingenioasă a găsit nenea ăsta pentru numărul de casă de la poartă.

din zbor

… pe lîngă monumentele mari – alea pe care le pune ici-colo Primăria și la care oamenii se uită cruciș; exemple, Doamne-iartă-mă, îs destule: căruța cu proști din fața Naționalului, săracu’ Carol pe cal, cartoful înfipt în țeapă de lîngă el – dăm și peste sumedenie de pocitanii mai mici puse te miri pe unde; galeria de voievozi călare sau pe jos, fel de fel de „obligații” de-ale unor state cu care sîntem prieteni…

Așa că am văzut multe – să ne-ajungă.

Cele mai urîte statui sînt, firește, alea puse de primăriile mici, de sector – acolo unde, cînd s-a-mpărțit bunul gust, primarii… lipseau.

În fine!

Ne facem cuvenita datorie să semnalăm un nou Ștefan: anume, la Obor, în fața Primăriei sectorului 2 (acolo unde, mulți ani, a stat monumentul Răscoalei de la 1907, mutat mai la dos de Capitală).

Șade Ștefan tare aprig, așa cum îl știm!

… și, așa cum îi gata să puie mîna pe spadă, zici c-o să taie nădragii la vreun hoțoman care vinde telefoane sau să agațe la o babă care vinde alifii și plasturi.

Ando l-a pozat.

Civilizație publică LVIV – la poartă

de Ando și HM

Poarta se cade a fi pe măsura casei, atunci cînd te numești gospodar și ai și oarece gust. Găsim în București – pe lîngă case încîntătoare – și intrări aidoma.

Am mai remarcat cîte-o poartă mai frumoasă, de-a lungul vremii – precum cea de pe Kogălniceanu, din preajma intersecției cu Vasile Pârvan. Are, locul, o poveste – demult a fost acolo o unitate de pompieri!

 

Ne-a sărit în ochi și poarta fostei fabrici de trăsuri – și garajului – Hermann J Rieber de pe Romulus

Ei, așa că ne-am pus pe treabă: să strîngem niscaiva intrări așa, mai monumentale, mai deosebite, mai de ținut minte – și, mai ales, de admirat. Să le admirăm!

   

După cum le vedeți, unele-s mai meșteșugite, altele-s mai simple; la unele primează eficiența, la altele aspectul impresionant; unele-s doar pentru un om, altele-s pentru ditai mașina… Trecem în vedere, cu ocazia asta, și intrări cu rost de mic gang ori legătură între clădiri…

… cîteva porți-porți mai interesante…

Nu uităm trecerea sub clopotnița bisericii Sft. Silvestru – cea de care ne povestea, demult, Alexandru Dinu; și ne aducem aminte și de poarta veche de sus, de la Mitropolie…

Și, fiind cinstiți pînă la capăt, punem și cîteva intrări mai de Doamne-ajută cu care se făleau blocurile „sovietice” ridicate după Război.

lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici