despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

prin fundături XLVII

de Ando și HM

Ne-am obişnuit deja. Deseori, apariţia noilor blocuri a golit de conţinut noţiunea clasică de intrare sau fundătură. Harta sau indicatoarele n-au mai ţinut nici ele pasul cu realitatea. Aşa se face că, din strada Maior Coravu, cea care duce la intrarea principală a stadionului Naţional, avem, scriptic, intrarea Caporal Nicolae Cergă.

Şi pe teren, denumirea de „intrare” e atestată cu vârf şi îndesat: sunt cel puţin 6 plăcuţe cu această adresă, fixate numai pe blocul de pe lateral!

In fapt, după cum se vede, este o alee destul de largă cu două căi de acces în strada principală. Culmea e că una din aceste ieşiri în Maior Coravu are şi denumire: strada Motorului, dar nu apare pe harta google! Ca să nu mai spunem că, în capătul „intrării” noastre mai există şi corespondenţă (şi ea circulabilă auto) cu o altă stradă: Slt. Pompiliu Manoliu. Complicat! Cine mai ştie care şi cum a fost vechea configurare din zonă?

Acelaşi aspect îl întâlnim şi în strada Avalanşei, în apropiere de staţia de metrou Timpuri Noi. Găsim aici, lângă un mic grup de blocuri cu patru nivele, un indicator pentru intrarea Albiliţei. Fostă Fluturilor, practic, exceptând singura casă aflată chiar în capăt, acum avem de-a face cu o simplă alee de bloc.

Iată şi intrarea Grindul Mare. Trecută pe hartă ca un firicel, poţi trece de zeci de ori pe strada Inişor, de unde se formează, până s-o dibuieşti, mai ales acum când vegetaţia e în toi.

E de fapt doar un gang – bine marcat, e adevărat – spre intrările în curţile a trei case.

prin fundături XLVI/plimbări în București XXVIII

de Ando și HM

Avem iar un episod formidabil! Pretext să și facem o plimbare frumoasă, acum cît toamna-i încă bună cu noi.

E nevoie doar să ne dăm jos din tramvai la Lizeanu și să ne-ncumetăm pe strada asta.

Zicem că-i ultima stradă vie a Bucureștiului – nicăieri altundeva nu mai găsim atîta mic-comerț. Trotuare-nguste, magazinașe prăpădite, pompe funebre, ateliere, mîncătorii și alai de mașini și tramvaie 16 care se chinuie să treacă de Ștefan cel Mare. Trebuie văzut și simțit, nu se poate trage-n poză ce-i aici!

Pe mîna stîngă se fac patru fundături – fără nimic, dar nimic interesant în sine: Depoului, Silozului, Brădetului și Vagonului.

 

… Depoului corespunde-ntr-una din troacele setebiste ce se-ntind pe-aici (de la ele-și și trage numele); Silozului și Brădetului se-nfundă de-a dreptul. Silozului trebuie c-are ceva de-a face cu vechile acareturi ale Morii lui Assan, azi într-o uriașă decădere. Numele unei străduțe din apropiere – Vaporul lui Assan – ce-a mai rămas din ea; „vaporul” era, firește, mașina cu aburi a morii, prima din București.

Intrarea Vagonului, însă, are ceva al ei, care trebuie văzut mai de-aproape.

Nu pentru că-i accesul spre depou și atelierele S.T.B. – ci pentru că bucata asta-i o urmă a vechii căi ferate industriale ce traversa Capitala: o legătură directă dinspre Herăstrău-Aviației (pe o parte din traseul liniei tramvaiului 5) și Gara Obor.

Vedem și-n ziua de azi pe hartă o intrare a Vagonului care se prelungește de la Lizeanu spre dosul Parcului Circului! Și o să pornim puțin pe urmele ei – este traseul vechii șine, desigur.

Acest traseu feroviar să tot fi apărut pe la 1904; nevoia sa era impresionantă. Să ne gîndim la toate fabricile care ființau deja în zonă și care trăgeau folos de pe urma transportului pe drum de fier: Tonola (1865 – de cărămizi, pe locul ei și-a gropii aferente apărînd, înspre zilele noastre, Circul de Stat cu parcul său); morile – azi demolate și devenite „rezidențiale” – Olmazu (1862) și Viața (1892) ; Atelierele S. T. B. (apărute la 1909 pe locul unei alte cărămidării, mărite cu mai bine de trei hectare prin ’27); Moara și fabrica de ulei Assan (1853 – extinsă spre secolul XX cu fabrică de vopseluri); Manutanța Comunală (1878 – de la ea-și trage numele strada Mașina de pîine, cea care trece pe sub un bloc); tabloul se-ntregește mai încoace – spre lacuri – cu fabrica de glucoză și spirt; mai încolo – după șoseaua Colentina – cu cea de săpun Stella (pe la 1883-84)… și să nu uităm de Spitalul Colentina, apărut la 1858!

Dar chiar spre anii ’20 deja se se înțelegea că trenurile nu mai aveau ce căuta într-atît de înăuntrul orașului.

De fapt, în orașul modern care-și dorea să fie Bucureștiul, însăși industria care de dezvoltase aici nu mai avea cum să-și găsească locul.

Linia nu fusese doar pentru mărfuri; în prima ei jumătate de veac au circulat trenuri de călători. Apoi traficul a fost doar industrial, tot mai redus, tot mai local; traseul feroviar dinspre Herăstrău a fost scos din uz după mijlocul anilor ’80. Înainte de asta, odată cu lărgirea și modernizarea șoselei Colentina, se dezafectase traversarea feroviară spre dosurile Oborului.

Cînd spui cale ferată, spui barieră; spui macaz; spui canton. Vedem și azi unul aici, la intersecția străzii Lizeanu cu Vagonului/Reînvierii:

Firește că-i abandonat, dar ne aduce aminte că pe-aici trecea trenul, traversînd strada Lizeanu și mergînd spre Colentina, pe lîngă cimitir.

Azi e linie de tramvai pe Reînvierii; ea s-a pus pe la mijlocul anilor ’70, pentru ca tramvaiele să ocolească prin Lizeanu-Turmelor intersecția cea mare de la Obor, unde se construia pasajul subteran. Mai circulă 36 pe-aici, din an în Paște; rar vine!

Ne-ntoarcem la calea ferată: o ramificație deservea, mai încolo, Moara Assan. Mai departe, alta ducea-nspre Manutanță. În direcția opusă, o altă ramificație se făcea pentru folosul Atelierelor S. T. B. – trenul însă nu cotea, ci trebuia să dea cu spatele ca să intre spre ateliere.

Noi, însă, o să urmărim șina-nspre Circ; pentru asta-i nevoie să mergem pe strada Pîrgarilor: nu mult – și unde se ițește, într-o curte, alt canton părăsit, știm că pe-aici traversa strada calea ferată! După oprirea traficului, șinele au mai putut fi văzute cîțiva ani buni; urmele lor în asfalt s-au mai ghicit și-n urmă cu-n deceniu.

Regăsim traseul șinei mai departe, la intersecția străzilor Șoltuzului cu Sfîntul Niceta. Un alt fost canton, tot într-o curte; dar mai dichisit.

Nu prea-s urme ale șinei între Șoltuzului și Pîrgarilor; cel mult vreo două curți mai ciudate ne lasă impresia că trecuse pe-aicea. Linia era dublă, pentru ușurarea manevrelor, a garării și-a aprovizionării.

Dar, dacă te-ndrepți mai departe, o să vezi o cărăruie. Dac-o apuci pe ea, te afli iar pe traseul vechii căi ferate – azi trecut pe hartă tot ca intrarea Vagonului. Cărarea se lărgește și-i plină de mizerii!

Odată ce te obișnuiești cu mizeria, începe să ți se pară pitoresc și privești cu interes droaștele vechi ce zac prin buruiene.

La doi pași, trece strada Sfînta Ana, dar nu corespunde intrării Vagonului. În nici trei minute, am și ajuns în strada Turnătorilor; după ce trecem de ea, ajungem numaidecît în Județului.

De-aici, șina se ducea mai departe, prin spatele Parcului Circului; un ultim canton e, pesemne, transformat radical într-o casă de locuit extinsă. Aici, a fost, foarte demult, o ramificație pentru deservirea feroviară a fostelor mori și fabrici OlmazuViața și Tonola.

Calea ferată străbate, deci, cartierul în diagonală; trama stradală era de dinaintea punerii șinelor. Străzile, la-nceput, purtau mai toate nume de sfinți: mai apoi – între Războaie – au fost botezate după felurite denumiri de dregătorii. Doar strada Turnătorilor și-a păstrat numele peste timp; doar că prima dată se chema Turnătoriei, după cine știe ce făbricuță pesemne.

Canalizarea s-a introdus aici în 1934-35; după aceea au urmat fireștile lucrări de pavare.

Spre deosebire de alte segmente ale căilor ferate ce străbăteau Capitala, această bucată nu merita nici păstrată, și nici reconvertită într-un coridor urban destinat ori transportului public, ori traficului auto. Cu oareșce osteneală însă, s-ar găsi, pe-acest traseu al intrării Vagonului, rost de-a crea o pistă de biciclete către Parcul Circului.

Face mult s-alegi o zi frumoasă pentru plimbarea pe-aici; altminterea-i tare, tare urît!

Fiindcă orice plimbare-i și una printre amintiri, ne-aducem aminte că sînt – pe forumuri – și poze cu șina, de cînd încă nu dispăruse. Cele alb-negru sînt de prin 1983, cele color de prin ’85.

 

Odată terminată treaba și ieșiți din bălării, e cazul să ne uităm în tihnă la tot cartieru-n care ne găsim. Bulevardul Ghica-Tei (o stradă, în fapt, numele e cam lăudăros!) și străzile adiacente, cu case-tip (nu prea mai găsești două la fel azi) au o atmosferă cuminte; ieșind din parcelarea tipizată născută înainte de al doilea Război, dăm și peste căsuțe amărîte, și peste bloculețe cochete, și peste viluțe cu-n strașnic aer de conac! Cînd ajungi în Maica Domnului, o să te mire puzderia magazinelor cu piese electronice; e un paradis cunoscut pentru pasionații de șurubăreală.

Și nu te-oprește nimeni să mai cauți și alte fundături – chiar mai sînt vreo două: Scheiului, din strada Scheiul de Jos (e și strada Scheiul de Sus) și Pîrgarilor, acolo unde strada cu-același nume face cot cu Județului.

 

… acesta este episodul XXVIII din seria „Plimbări în Bucureşti”; lista episoadelor – aici

Din fugă: Nu vă faceţi grijă! Groapa e la locul ei.

scris de Ando

După aproape un an (fără câteva zile), m-am pomenit din nou cu oarece treburi la capătul Pantelimonului, adică acolo unde Primăria Capitalei ne tot ameninţă cu construcţia unui Park & Ride.

Totul este neschimbat. Mă rog, aproape totul, dacă nu ţinem cont că s-a pus o plasă nouă (din aceea verde, din polietilenă) la gardul din jurul aşa-zisului şantier şi că vegetaţia din groapă a mai crescut. Plus câteva afişe noi. Rămâne să fim sănătoşi şi să vedem ce va fi… la anul, cam tot la vremea asta.

Civilizație publică LVII – „Paznicii” tăcuţi ai demisolurilor

scris de Ando

Foarte multe din blocurile vechi (dar şi destule clădiri, să le zicem, „clasice”, dar mai pricopsite) au la demisol pe lângă anexe (gen boxe) şi diverse spaţii de locuit – camere sau chiar apartamente. Cum s-a ajuns la această soluţie e mult de discutat.

Viaţa locatarilor de la demisol este, la fel, un subiect complex, delicat şi probabil că se pot scrie romane pe marginea lui.

Oricum, pentru clădirile poziţionate direct la trotuar, unul din dezavantajele evidente îl constituie amplasarea ferestrelor, care – din păcate – devine foarte tentantă pentru „musafirii nepoftiţi”.

Aşa se face că, deşi să priveşti lumea de afară printre gratii, nu-i tocmai o fericire, fie direct din construcţia iniţială, fie în timp, s-a recurs, ca mijloc de protecţie, la soluţia simplă şi destul de eficace a barierelor metalice.

De aici, a fost un pas la explozia de modele de grilaje, din care multitudine am selecţionat şi noi câteva pentru că, dacă ne gândim bine, oricât de jos sunt poziţionate, sunt totuşi elemente care contribuie la estetica generală a unei clădiri.

lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici

7 mașini vechi CI

de Ando și HM

E greu s-o iei de la capăt, căutînd noi mașini vechi, mai ales cînd te afli la episodul 101!

Dar ce să faci? O faci – și o faci bine. Iată o mașină frumușică foc: Fiat 1200, versiunea spider a modestului 1100!

 

Cu ocazia asta, mai vedem și-un 124 spider.

Găsirăm și-o mașină utilitară de legendă – din legendele sovietice, nu ale noastre. E UAZ 452: teveul lor, cum s-ar zice. La noi n-a prea ajuns, dar frații bulgari au încă multe-n funcțiune. Se produce, fără mari schimbări exterioare – tot ca o pîine pe roți arată – din ’65 încoace.

O raritate – alta pe-aici, pe la noi – e și acest Nissan Silvia, de pe la-nceputul anilor ’80; o dovadă strașnică a mașinilor sportive ale japonezilor.

  

Mai avem o mașinuță de pe-acolo. Un Mitsubishi Colt care a fost desenat foarte reușit acum 40 de ani!

Intră-n serial – cu toate drepturile – și un Audi TT. Ne dădeau peste nas rău de tot, vecinii maghiari, acum 20 de ani, cînd au început să asambleze mașina asta.

Tot din perioada asta, o mașină versatilă și spațioasă; se pricepeau francezii la așa ceva – că doar ei inventaseră, în anii ’80, Renault-ul Espace. Noi vă arătăm, însă, versiunea Picasso de la Citroën Xsara.

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

prin fundături XLIV

de Ando și HM

Reluăm serialul dedicat fundăturilor și-ncepem sezonul său de toamnă cu niscai restanțe: intrări pe care le-am trecut cu vederea.

Cum ar fi ciotul străzii Praga, dintre Washington și vechiul depou Bonaparte

Sau legătura închisă traficului auto dintre G-ral Christian Tell și străpungerea bulevardului Dacia

Ori micuțul ăsta apendic al străzii drăguțe și puțin știute Căpitan Mircea Vasilescu – undeva între 11 Iunie și Coșbuc

Și – în Cotroceni – o îngustime de-un metru pe care nici n-ai ghici-o, dar merită s-o iei în seamă!

… șerpuiește din străduța General Doctor Emanoil Mihail Severin și-i poartă același nume:

„Europenele” de gimnastică de la Praga 1977 în presa vremii

pregătit cu Ando

Pe 13 mai ’77 începeau „Europenele” de gimnastică de la Praga – pe atuncea-n Republica Cehoslovacă.

Nadia Comăneci și Teodora Ungureanu, pe cai mari: veneau după Olimpiada de la Montreal, ținută-n vara de dinainte.

Povestea, pe scurt, e că fetele au fost furate grosolan de arbitri. Urmarea? Echipa Republicii noastre s-a retras in competiție numaidecît. Articolul din Scînteia de pe 15 mai rezumă cam toată tărășenia.

Ecourile continuau și-n zilele următoare, bineînțeles.

Așa cum ne convine și-acuma, compilam și „reacțiile internaționale”…

Cu părerea-și dădea și Eugen Barbu, ca să dea greutate subiectului:

Ca o oareșce consolare, Nadia avea să primească, la Milano, marele premiu al Asociației presei sportive.

Albumul Nadiei: prima partea doua parte • a treia parte • a patra parte • a cincea parte • a șasea parte • a șaptea parte

Din fugă: catargul-lulea (sau saxofon?)

scris de Ando

Am zis că, odată ce l-am găsit pe marele Şef, gata, am terminat cu catargele. Uite că realitatea ne contrazice, pentru că, întâmplător, am dat peste acest exemplar ieşit din comun datorită formei sale. Un detaliu Art Deco, în formă de lulea (sau saxofon?) care decorează o clădire (şi ea interesantă) aflată pe un tronson al actualei străzi Gladiolelor, tronson denumit – înaintea demolărilor din zonăintrarea Libertăţii.

Case căzute 260 – Calea Șerban Vodă 72

scris de Ando

Lipită de casa de la nr. 70 care, între noi fie vorba, nici ea nu o duce prea grozav (dar am văzut ceva mişcare prin curte, deci e locuită), chiar pe colţul cu bulevardul Mărăşeşti, găsim această clădire cu etaj şi cu spaţiu de prăvălie la parter.

N-a fost o clădire urâtă, ba chiar – zic eu- bine structurată şi proporţionată, plus cu acea curticică de la intrare…Păcat că a ajuns în starea jalnică de acuma!

mai multe despre Case căzute

Din fugă: un lucru bun la Piaţa Amzei

scris de Ando

Încet, lucrările de renovare la Casa Miţa Biciclista, aflată la doi paşi de Piaţa Amzei, se apropie de final. Va fi un plus de valoare pentru toată această zonă a oraşului pentru că, vizavi, se află o altă clădire deosebită: Biserica Amzei, recent renovată şi ea.