despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Semne bune – de ce?

Un an nou, un proiect nou!

Semne bune.

Pentru că am întîlnit îndeajuns de multe imobile care au fost făcute și refăcute în așa fel încît să ne bucurăm mai departe de un oraș frumos.

Pentru că serialul „case căzute” avea nevoie de-o oglindă, în care să putem vedea și binele – nu doar răul.

O casă căzută e, în primul rînd, căzută: de-abia apoi ne punem întrebarea dacă e cu adevărat păcat de ea; dar o renovare, o reabilitare, o reconstruire, o extindere naște mereu controverse subiective care vin înaintea faptului că – uite! – renașterea casei s-a-ntîmplat.

Așa că pornim „semne bune” ca un subiect de sine stătător – cu deja 40 de exemple care ne-au alimentat optimismul în ultimii ani.

Sperăm să strîngem cît mai multe… dar asta nu ține numai de noi, nu-i așa?

Îi mulțumim lui Cristian Malide pentru că ne-a dat ideea.

Semne bune 41 – Str Dimitrie Onciul 31

scris de Ando

Iese bine! Cel puţin, asta e părerea mea. Chiar dacă acum, imediat după renovare, casa parcă e scoasă din ţiplă şi lipseşte acea patină care îi dădea un farmec aparte. Timpul va avea grijă să „rezolve” problema. Ochisem mai demult clădirea asta de pe strada Dimitrie Onciul, mai ales pentru minunatul bovindou din sticlă care nu putea lipsi din colecţia noastră expusă acum câţiva ani.

In urmă cu trei decenii, clădirea nu i-a scăpat nici iscoditorului fotograf Peter Hautzinger, dar pe atunci, bovindoul era bine ascuns sub un clopot de iederă.

Anul trecut, casa a intrat într-o amplă renovare şi, bineînţeles, de câte ori am ajuns în zona Foişorului, am dat o raită să văd cum decurg lucrările. La un moment dat, mi-a fost, sincer, teamă că se va renunţa la acel bovindou care, după mine, era tot chichirezul clădirii. Dar finalul lui 2020 m-a liniştit. S-a lucrat şi la bovindou iar, acum, acesta este la locul lui.

„Semne bune” – toate articolele

Din fugă (83): acum, să vă văd…

scris de Ando

Cum, de unde şi în ce fel descărcaţi aplicaţia pentru acest model de UBER?

7 mașini vechi CXXXII

de Ando, Bobocul și HM

Sfîrșit de an – an greu! – episodul 132 e cu mașini care-au înfruntat, prin trăinicie, trecerea timpului.

O mică dinastie de Forduri: ultimul Taunus (Cortina, dacă era englezesc), Sierra – care i-a succedat – și primul Mondeo (faza a doua).

Două Opeluri bine făcute: ultimul Kadett și primul Vectra

Două Cobre nu strică niciodată la serialul omului: mai ales cînd… nu se strică!

 

Din cînd în cînd, Arourile încă mai merg – și cu grija cuvenită – țin la tăvăleală; altfel – nu.

Rar dai de-o mașină veche așa de bine restaurată; cînd vezi că-i și una din cele mai modeste și banale modele posibile – VW LT– zău că te bucuri că nu se pierde.

Încheiem cu pleiada cuvenită de „japoneze”, care – atunci cînd țin… țin! Honda Accord 4, Mazda 323 5 și Mitsubishi Galant 6:

 

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

Spațiu și lumină

poze de Ando

O colecție de soi, una bogată: „Spațiu și lumină” – cîteva lucrări donate de văduva lui Constantin Lucaci – în fața Primăriei Sectorului 1.

Frumsețea liniilor inoxului vă aduce aminte de legendarul monument din fața Televiziunii Române: e creat de același artist.

Opriți-vă să le vedeți, zău că merită.

… și iar ne-aducem aminte că niciodată n-am reușit să punem în valoare formidabilii „pescăruși” din Herăstrău.

Poșta!

de Ando și HM

Transporturile și comunicațiile-s șira spinării unui stat care funcționează. Cefereul și Poșta au fost, zeci și zeci de ani, o adevărată armată care a ținut țara mare laolaltă.

Cîte de puține lucruri vechi ne-au mai rămas din gloria Poștei Române!

Întîi de toate, fără palatul de pe Calea Victoriei; apoi, în zilele noastre i s-au împuținat localurile, ba pierdute în urma retrocedărilor, ba schimbate cu altele, mai mici și mai dosnice, din cauza chiriilor prea mari.

Din lista vechilor oficii poștale închise din Capitală, putem număra pe cel din Filaret, cel de pe Viitorului, de la doi pași de Piața Galați și pe cel de lîngă Hala Traian, de pe Calea Călărașilor: clădiri lăsate-n voia paraginii.

   

Mai rămăsese pe cîte-un zid vreun suport de veche cutie poștală și – cu ceva noroc – chiar găsim și azi urma uneia, păstrată într-o formă destul de bună la Gara de Nord; bîntuind internetul, dibuirăm altele. Muzeul poștei păstrează și o cutie de cînd hăul. Semnele indicatoare ale telefoanelor publice au fost mai norocoase… și foarte trainice.

 

Cutiile poștale din București – cel puțin – aveau două compartimente, pentru ușurarea sortării trimiterilor. În stînga se punea corespondența „loco” și-n dreapta cea pentru alte localități. Cutiile erau galbene, după aceea au fost roșii.

Ca și cum ar fi ceva de rușine, nici vechea emblemă a Poștei nu se mai găsește amintită pe nicăieri. Odată de P.T.T. a devenit P.T.T.R prin adăugarea serviciilor de radioficare și radiodifuziune (factorul poștal vindea și abonamentele radio-tv), s-a ajuns la modelul care a fost folosit îndelung.

Deși nu-s inedite, reclamele serviciilor poștale din cărțile de telefon ne arată atît aspecte interesante din activitatea P.T.T.R. cît și evoluția societății în sine de după Război, așa că le urmărim, împreună cu o serie de imagini găsite în arhiva Agerpres:

1950:

               

1958:

         

1965-1966:

       

1970:

               

Citiți și despre:

Din fugă: Iskender nu se predă!

scris de Ando

O veste bună pentru fanii acestui gen de haleală. După ce, acum juma de an îi cam cântam prohodul, iată că în acelaşi loc, dar într-un spaţiu împărţit acum cu un „exchange”, Iskender Kebap s-a redeschis!

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Case căzute 380 – Str. Polonă 9

scris de Ando

Acum vreo zece ani, am remarcat-o în special pentru copertina de la intrare. Clădirea era, pe atunci, în renovare şi erau semne că va ieşi ceva frumos, potrivit cu zona selectă în care se află – chiar lângă Piaţa Cantacuzino. De atunci, din păcate, nicio mişcare…

A, ba da! Au pus acea prelată pe gard şi oţetarii, ca de obicei, îşi fac de cap.

mai multe despre Case căzute

Forţa naturii

scris de Ando

Nu e prima oară şi chiar mă bucur când descopăr ceva nou sau deosebit pe acolo, pe unde am mai trecut de nenumărate ori. Aşa s-a întâmplat, recent, şi cu acest straniu rest de trunchi de copac aflat – nici nu ştiu cum e mai bine spus – „la” sau „prin” gardul unei curţi de pe Intrarea Slt. Constantin Stăniloiu, care porneşte din Mătăsari.

Trec des prin zonă şi, iniţial, nu m-am dumirit cum de mi-a scăpat, dar după ce am revăzut imaginile pe care le-am postat în serialul nostru cu fundăturile, am înţeles ce s-a petrecut.

Aşadar, la data fotografiilor, în noiembrie 2016, în acea curte exista încă acel copac masiv.

Recunosc, atunci nu i-am dat o atenţie deosebită şi, fiind aproape tot timpul maşini parcate în dreptul său, nici nu am remarcat ceea ce, acum, se vede extrem de clar.

Cum, când şi de ce a fost tăiat copacul, nu ştiu. Cert este că a fost lăsat acest fragment din trunchiul său şi acum se vede cum mare parte din grilajul metalic al gardului este, practic, „absorbită” de tulpina fostului arbore!

Cu ocazia asta, mi-am adus aminte de o situaţie similară întâlnită acum câţiva ani pe strada Dionisie Lupu. Cred că aici, arborele supravieţuieşte.

Deşi, în mod sigur, nu sunt nişte situaţii total ieşite din comun (numai dacă mă gândesc la asfaltul trotuarelor, frecvent „ondulat” sau efectiv crăpat de rădăcinile de copaci), mă întreb, totuşi: oare câţi ani le-au trebuit acelor arbori ca să „înghită” fierăria gardului ivit în calea lor?… şi nu încetez să admir forţa şi răbdarea cu care natura încearcă, permanent, să-şi reintre în drepturi.

V V C XXXVII

de Ando și HM

… alte rămășițe bucureștene despre care – ce să facem? – așternem și noi cîteva vorbe.

Rămase uitării prin parcuri, mese de șah – dar și o improvizație din tuburi de canalizare pe care-o găsim la postul de pompieri de pe Ferdinand:

 

Un vestigiu cu valoare – suportul firmei luminoase a fostului magazin „1001 articole”, care după Revoluție a devenit „București-Berlin”

Mai pe la periferie acuma, nimeni n-o să-nțeleagă vreodată rostul chinului de a bricola asemenea însemne decorative pentru gardurile și porțile întreprinderilor; de cele mai multe ori se făceau doar că să-i țină ocupați pe elevii ce făceau practică la liceele industriale.

Iacă și-un stîlp, parte a unui aliniament dezafectat, găsit îndărătul blocurilor din 13 Septembrie, pe partea cu Pandurii – stîlpii ăștia fac umbră pămîntului degeaba de zeci de ani.

lista episoadelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane”