despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

O (nouă) completare

scris de Ando

Aşa cum spuneam, la ditamai oraşul, nu-i de mirare că, mereu, găsim câte ceva de adăugat la mai vechile subiecte. Iată, de exemplu, noua descoperire – strada Ivărului – care se adaugă la colecţia de străduţe cu trecere în trepte.  Aflată în zona lacului Plumbuita, ea leagă străzile Plumbuita (cea aflată în partea de sus şi care duce la mănăstirea cu acelaşi nume) de Tămâioarei.

7 mașini vechi CXXVII

de Ando, Bobocul și HM

Sîntem la episodul 127. Cine se mai gîndea să mai găsim un ZAZ Tavria? S-a fabricat în Ucraina sovietică. Bașca și precedesorul său – Zaporojețul – o drăcie inspirată din NSU Prinz, care s-a fabricat timp vreo trei decenii.

O mașinuță ce-a fost călărită mult, mai ales de către agenții firmelor de vînzări: VW Polo, generația a patra

Detem peste-o Honda Civic, generația a cincea, tare amărîtă și peste-un coupé din seria următoare, nici el mult mai breaz.

Citroënul Xsara, beneficiind de o varietate destul de bună de modele derivate, n-a fost o mașină rea – doar c-a ajuns-o din urmă vremea, raritatea pieselor și valoarea scăzută de revînzare.

Nici Renault Laguna 2 n-a fost de rușine! Un exemplar ce continuă reușit peste timp linia elegantă a 25-ului.

Privim Nissan Primera 3 ca un pandant al Mégane-ului 2.

 

O Volgă Rechin, ascunsă sub o prelată – ca să-ncheiem așa cum am început, sovietic.

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

Din fugă: bd. Pache Protopopescu 33-35 – „rezolvare”

Clădirea de la numărul 33 făcea parte din serialul nostru cu case căzute. Mai puţin cea, alăturată, de la numărul 35 pe care am omis-o, neavând (în opinia mea) nicio relevanţă arhitectonică. Spun „făcea” pentru că, acum, situaţia se prezintă ca în fotografii. Ce va urma, ce se va construi în loc, rămâne de văzut.

Aiureli de vară

scris de Ando

Aparent, nimic deosebit: un afiş cu conţinut, evident, „demobilizator”, un supravieţuitor din categoria celor gândite, pesemne, să elimine corupţia din noi încă „din faşă”. Amuzant este că l-am găsit postat pe geamul unei… covrigării.

 

Acum, stau şi mă gândesc: cărui om normal la cap i-a trecut prin minte să dea bacşis la covrigi sau la merdenele? De ce şi pentru ce? Sau, mai ştii? Nu e exclus şi un astfel de dialog: „Cât e covrigul? Un leu cinzeci… Ia doi lei şi dă-mi-l pe ăla din spate, cel mai prăjit”.

Priviţi acum acest pachet de şerveţele umede de la Mega Image şi observaţi cât de greu se distinge semnul de unde se trage clapeta de deschidere (l-am marcat eu cu o săgeata galbenă pe imaginea a doua).

 

Cât de neisprăvit să fii, încât să nu foloseşti o altă culoare? Dacă nu te duce capul, măcar te uită un pic la cum fac alţii.

Case căzute 356 – Str. Iancu Căpitanu 10

scris de Ando

Intr-o zonă, aparent, tihnită dar plină de prefaceri şi şantiere imobiliare, la doi paşi de Foişorul de Foc, găsim, părăsită, casa asta. Nici prea-prea, nici foarte-foarte, zace în stadiul ăsta de ani buni. Probabil că eventualul interes pentru ea este (deocamdată) diminuat de clădirea din curtea din spatele ei, care clădire, din ce am văzut, este încă locuită. Dispariţia la „pachet” a celor două case ar elibera însă un teren cu alt potenţial de valorificare.

mai multe despre Case căzute

Se impune o schimbare

scris de Ando

E vorba de felinarele de pe esplanada din faţa Teatrului Naţional. Arată naşpa, mai ales că sunt amplasate în preajma a două clădiri (teatrul şi Inter-ul) care au cu totul alte valenţe arhitectonice.

Nu-mi dau seama de când sunt „plantate” acolo. Am dibuit, de exemplu, pe net, o poză datată 2009, dar este evident că modelul ăsta kitschios (cu tot felul de bride din tablă, cu talerele alea prinse de tije cu o grămadă de şurubăraie) e „rudă” bună cu felinarele din curtea Parlamentului și din întreaga zonă a Centrului Civic.

Recunosc, nu le-am văzut „la lucru”, noaptea, dar oricum, la cât de jigărite arată per ansamblu, îmi menţin părerea că trebuiesc înlocuite.

Din fugă: punct final pentru Iskender kebap?

scris de Ando

Să fie de vină tot perioada asta nenorocită a covidului sau e o coincidenţă? Greu de aflat. A funcţionat de peste 20 de ani, aici pe Şos. Mihai Bravu, lângă colţul cu bd. Ferdinand.

Vad bun, destui clienţi, mai ales seara (deşi, în opinia mea, preţurile erau cam mari). Oricum, erau buni gospodari cu zona din jurul localului. Curăţenie, spălat permanent trotuarul din faţă, câteva băncuţe aranjate cu grijă în jurul arborilor.

Plăcuţa buclucaşă

scris de Ando

Cum intri din Piaţa Kogălniceanu pe Calea Plevnei (vorbesc de tronsonul pe care troleibuzul 85 o ia spre Vasile Pârvan), prima stradă la dreapta este Ionel Perlea, unde pe colţ, avem această frumoasă clădire, mărginită, din păcate, de acel calcan jegos.

Ei bine, pe peretele acestei clădiri, lângă uşa de intrare, am găsit această plăcuţă:

M-am gândit că este o greşeală, adică prima clădire a străzii să poarte, deja, numărul 7? Dar nu, clădirile următoare se succed sub numerotarea corectă: 9, 11, 13 etc. Bun, dar unde sunt numerele 1, 3, 5?

Aşa că, venind acasă, am luat la puricat hărţile mai vechi de care dispun şi cred că am găsit explicaţia: actuala stradă Ionel Perlea figura, încă din 1934 (e cea mai veche hartă pe care o am eu) cu numele de Progresului. La fel şi pe harta din 1939, iar administraţiei comuniste, fireşte, i-a convenit păstrarea acestei denumiri.

Nu ştiu precis când sau cu ce ocazie a primit noul nume (după revoluţie), însă detaliul cel mai important pentru reconstituirea noastră constă în faptul că vechea stradă se continua peste Calea Plevnei şi „înţepa” traseul bulevardului (Elisabeta sau 6 Martie sau, acum, Kogălniceanu). Ieşirea străzii în bulevard se vede foarte bine în această fotografie a Agerpres din 1956.

Au venit anii 1959-60, iar noul bloc construit a ciuntit traseul străzii, lăsând însă şi câteva din vechile clădiri prinse în… enclava interioară, adică acelea de unde pornea numerotarea străzii. Accesul la ele se face, de atunci, prin cele două ganguri (din Plevnei şi de pe bulevard).

Dacă problema cu numerotarea am rezolvat-o, în schimb nu-mi dau seama de unde şi până unde apare pe plăcuţa respectivă înscrisul „Piaţa Dr. BOTESCU”. Pe harta din 1939 piaţa respectivă era marcată acolo unde este şi acum bustul medicului-erou Haralambie Botescu, adică la intersecţia Popa Tatu cu Berzei, deci la o distanţă considerabilă.

Dar, la urma urmei, poate că e bine şi aşa, să terminăm istorioara în coadă de peşte, că doar nu le ştim noi pe toate!

7 mașini vechi CXXVI

de Ando, Bobocul și HM

Ce vedem azi, în episodul 126?

Chiar arătînd reușit, utilitara Fiat Ducato, al cărei model l-am întîlnit și la Peugeot și Citroën și un camionaș Iveco; modelul cabinei îl regăsim, în anii ’80, și la Renault, Daf, Volvo, Magirus.

… un Ford Granada, seria a doua: mare, cu o identitate a lui – ceva ce nu mai aducea a Opel.

Ne bucură întîlnirea cu o mașină cît mai aproape de starea ei de la-nceput – cum e Rekordul ăsta D… că tot vorbirăm de marcă.

Mergem mai departe cu o frumoasă colecție de gîgîlici, care include o veritabilă veselie de Fiat 500, o Broască foarte bine-ntreținută, un Peugeot 205 cabriolet și o pereche de Tigre.

Mai rămînem la Opel, cu mașinuța sportivă oleacă mai mare decît Tigra, anume Calibra. Tigra ținea de Corsa, Calibra de Vectra; Astra are însă propria-i versiune cabrio.

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

Civilizație publică LXXIV – Moțoflendere bucureștene

scris de Ando

Le vedem pretutindeni prin oraş. De toate felurile: dantelării traforate cu migală, bile de buzdugan, săgeţi avântate spre cer, giruete, talere sau farfurioare… aşa că le-am zis, la grămadă, cu de la mine putere: moţoflendere. Le-am adunat în timp, fără o idee anume şi am un singur regret: acela că nu am avut un aparat performant pentru a face fotografii mai reuşite.

Revenim. Fireşte, cele mai sofisticate ornamente de acest gen le găsim pe cupolele impozante ale clădirilor din centrul oraşului.

    

Fenomenul a făcut prozeliţi şi în cartierele mai depărtate de centru, unde mulţi proprietari de case mai răsărite nu s-au lăsat mai prejos când a fost vorba de împodobit acoperişurile.

  

Şi dacă tot suntem la acest subiect, este ocazia potrivită să prezentăm şi materialul scris de arh. Cristian Brăcăcescu despre vestitul artizan al metalului: Alexandru Dimitriu, cel de la care ne-au rămas câteva lucrări remarcabile ale genului.

lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici