despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Civilizație publică LXVI – ceasuri

de Ando și HM

Nu-i prima oară cînd vorbim despre ceasurile publice bucureștene. Și nici măcar a doua oară, să știți! Dar de data asta însă plecăm și la vînătoare prin oraș – ca să ne fie mai ușor, împărțirăm ceasurile găsite pe căprării.

Începem cu ceasuri vechi care nu funcționează, unele de multă, multă vreme!

   

… dar continuăm cu ceasuri vechi care dau în continuare ora exactă!

Sigur că da, unele dintre ceasurile astea au fost reparate odată cu clădirea, ceea ce-i un lucru bun; și chiar putem vedea exemple destule de clădiri noi ori refăcute care au găsit foarte nimerit să-și pună ceasuri pe frontispiciu:

  

… Că n-or fi întotdeauna cine știe ce ceasuri frumoase, nu prea mai contează, nu? Hai să trecem și la cîteva ceasuri de reclamă ale unor magazine:

Categoria următoare e aceea a ceasurilor amplasate pe domeniul public, care pot fi – desigur – funcționale…

… sau rable ruginite, precum cele de la Stația de Salvare, Cuțitul de argint și Șoseaua Alexandriei:

Și terminăm cu cel mai cunoscut ceas dispărut din Capitală, cel de la Universitate, instalat după Război; iată-l în prima sa variantă:

… în varianta următoare, în anii ’70, se-nvîrtea; i-a urmat o una sărăcăcioasă, care-a dispărut în anii ’90:

 

… urma să-i ia locul un ceas în formă de cub-reclamă, care se-nvîrtea; dar pe care nu l-am regăsit pozat. Odată cu dispariția acestuia, n-am mai avut ceas pe colț, la Universitate; cîțiva ani a fost altul în mijlocul rondului (arăta și timpul rămas pînă la intrarea în Uniunea Europeană; după eveniment, a fost mutat la intersecția de la Budapesta).

lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici

Din fugă: după 71 de ani, revine o statuie

scris de Ando

Spuneam că, probabil, acestea erau printre ultimile imagini din 1948 în care apare monumentul original ridicat în memoria lui Ion C. Brătianu, în rondul de la Universitate.

 

Din motive, ca întotdeauna, neelucidate, montarea şi inaugurarea noii variante a statuii a tot fost amânată, aşa că, din tărăgăneala asta dâmboviţeană, s-a ratat ocazia celebrării Centenarului Marii Uniri de anul trecut, s-a dus şi ziua aniversară de 560 de ani a Bucureştiului din septembrie, anul ăsta…

Acum, să vedem dacă, măcar luna asta, noua statuie va fi dezvelită!

Dacia 1300 la 50 de ani

de Ando și HM

Nici nu se pornise bine producția modelului Dacia 1100 la Colibași (azi Mioveni) și după un an ne pregăteam să aducem un alt Renault în tînăra noastră industrie auto.

L-am numit Dacia 1300 și l-am lansat acum juma’ de secol, în toamna lui 1969: s-a văzut vineri, pe 3 octombrie, în cadrul Expoziției Realizărilor Economiei Naționale.

Modelul francez – Renault 12 – de-abia fusese și el lansat; și presa a fost invitată mai tîrziu în octombrie să testeze ambele mașini.

 

Dacia 1300 a continuat să atragă privirile vizitatorilor și la expozițiile următoare, iar din aprilie 1970 s-au început și livrările.

Primele Dacii 1300 erau, desigur, „franțuzești” – cum ar veni, le asambalam; rapid, industria noastră a asimilat complet fabricarea mașinilor. Au urmat variantele break, pick-up și autoutlitarele derivate.

… și, la fel de iute, s-a pus pe roate și industria service-urilor auto dedicate, așa cum ne-arată deja Cartea de telefon din 1970.

Am analizat în detaliu schimbările prin care a trecut Dacia noastră în cei peste 35 de ani de fabricație, iar azi vă arătăm – mai jos – și-o sumedenie de poze cu mașini de prin oraș. Unele merg pe stradă, altele n-o să mai meargă decît la topit.

 

cu imagini și de la Boemul și Andrei Mihailista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici

Case căzute 314 – Calea Călăraşilor 126 / Str. Traian 99

scris de Ando

Vizavi de Hala Traian, pe colţul a două binecunoscute străzi (Calea Călăraşi şi Traian ) supravieţuieşte, în paragină, această clădire cu antecedente… bahice. Pozată în 1976 de Dan Vartanian, era – pe atunci – sediul restaurantului COZIA.

 

Peste drum, pe celălalt colţ, unde zace acum, uitat de timp, un schelet de construcţie, era terasa de vară a restaurantului.

mai multe despre Case căzute

Case căzute 313 – Str. Ion Heliade Rădulescu 33

scris de Ando

Străduţa Ion Heliade Rădulescu duce, din strada Avrig, spre strada Ziduri Moşi şi Piaţa Obor. Mult timp, după 1989, terenul şi casa de aici, de la numărul 33, s-au aflat cam… fără stăpân legal.

A fost perioada în care o gaşcă de conaţionali, ceva mai bronzaţi, îşi făcuse aici un fel de cartier general, de unde derula pe teritoriul pieţei, tot felul de afaceri cu marfă de provenienţă dubioasă.

De vreo doi ani, pare-se că lucrurile s-au lămurit. Terenul a fost curăţat, gardul vechi înlocuit, iar acum putem vedea şi casa. Nu arată chiar aşa de rău, cel puţin la exterior, şi parcă ar fi păcat să dispară.

mai multe despre Case căzute

1959 – Bucureștiul la 500 de ani

de Ando și HM

Pe 20 ale lui Septembrie – azi – e ziua Bucureștiului. 560 de ani face, dacă vreți să știți; 560 de ani de atestare, că așa ne-am obișnuit să ținem socoteala.

La mulți ani!

Ca cadou, ne gîndirăm să-nfățișăm felu-n care presa anului 1959 sărbătorea cei 500 de ani rotunzi ai Capitalei. Toată luna au curs articole lăudînd prefacerile orășenești prilejuite de tînăra putere populară.

Vedem, firește, noile construcții – blocuri, cvartale – precum și cîteva din planurile viitoare. Ni se arată schimbările din zonele Gara de Nord, Grivița, Piața Palatului, Bucureștii-Noi, Muncii, Floreasca. Mai vedem noul combinat APACA și cîteva din clădirile centrale ce umpleau goluri urîte – că așa gîndeam, că ce-i rămas de pe vremea burgheziei numai frumos nu era.

Ca să pricepem mai bine de unde plecasem și, dacă nu unde ajunsesem, măcar încotro vroiam s-ajungem, ni se-arată și cîteva pagini din istoria Bucureștiului, cu antitezele de rigoare.

Apăreau și oamenii Bucureștiului – ei și faptele lor.

Mare chermeză, nu știm să fi fost; dar despre niscai expoziții, spectacole de gală, oaspeți și discursuri – mda, destule discursuri la sesiunea jubiliară a Sfatului Popular! – tot am aflat:

Încheiem cu paginile pline cu poezele, prostioare și gargară dedicate sărbătorii chiar din ziua de 20, care-n 1959 a căzut – frumos – dumineca.

 

Nu fusese taman subiectul „fierbinte” al presei de-atunci: tovarășul Hrușciov taman vizita Statele Unite, Uniunea Sovietică lansase prima rachetă cosmică ce atinsese Luna, și spărgătorul de gheață atomic „Lenin” pleca-n cursa inaugurală – astea erau chestiuni mult mai importante la vremea aia.

listă de articole selecționate din presa vremii – aici

7 mașini vechi CXIII

de Ando, Bobocul și HM

Ce repede le-a ajuns bătrînețea pe mașinile din episodul de azi – toate de-un leat! Cînd te gîndești că-s modele ce atrăgeau interesul în anii 2000, zău că te pune pe gînduri trecerea timpului. N-am n-am ţinut să avem numai maşini Hyundai… doar că aşa ne-au ieşit în drum – ce să faci!

Deci, dacă avem… să le vedem! Sonata a fost un model reuşit, măricel şi confortabil.

Santa Fe a ţinut bine la tăvăleală, de cînd a apărut el.

Tucson – părerea mea! – a fost genul de mașină care-a venit la țanc, pe o nișă-n creștere.

Getz, deşi micuţ, era încăpător şi echilibrat – reuşit.

 

… iar Hyundai Accent a fost multă vreme un model de succes la noi – în vest a mers bine o variantă cu fundul mai scurt -, atît cu seria pe care v-o arătăm (chiar dacă linia îi era deja desuetă), cît şi cu cea care i-a urmat.

Deși nu era decît un Elantra mai șmecherit, modelul Coupé – cunoscut și ca Tiburon – a avut căutare.

… încheiem c-un Elantra (s-a vîndut și ca „Lantra”) pe care l-am găsit pe străduțele din Kavala; pentru unele standarde grecești, chiar se ține bine.

Ce, doar Adrian să ne arate poze cu mașini din Grecia?

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

Dar noi ce avem de gând?

scris de Ando

Zilele trecute am fost, întâmplător, martor la o mică altercaţie izbucnită în urma unei uşoare coliziuni dintre un electro-trotinetist şi o doamnă, undeva pe trotuarul din faţa complexului Intermacedonia din Piaţa Iancului, trotuar îndeobşte destul de aglomerat.

Trotinestul, în mers, a lovit cu cotul – venind din spate – pe doamna respectivă. Din fericire, lovitura nu a fost violentă, părţile mărginindu-se la un scurt „dialog”, fiecare apărându-şi… dreptatea. Doamna că: „ce caută ăla cu trotineta pe trotuar”, trotinetistul replicând cum că: „e dreptul lui pentru că mergea pe pista de biciclete trasată pe trotuar”.

Cum spuneam, totul s-a terminat repede, nefiind timp să apară nelipsiţii „specialişti” de ocazie ca să-şi dea şi ei cu părerea.

Totuşi, cred că trebuie să ne aşteptăm curând la evenimente mai serioase, mai ales dacă ne gândim la perioada imediat următoare. Revin şcolarii, revin studenţii, corporatiştii… oraşul, per ansamblu, vrând-nevrân, revine „la viaţă”, după perioada vacanţelor. Trotineta electrică este lăudată peste tot ca una din soluţiile de transport alternativ-ecologice viabile în oraşele aglomerate (mă rog, personal, cred că e invers, adică sunt mult mai utile în localităţile mici, fără trafic aglomerat).

Trebuie şi e bine de menţionat, că „explozia” acestui mijloc de sharing-transport a provocat şi destule probleme, în marile oraşe ale lumii. Relatările din presă abundă pe acest subiect. Peste tot însă, autorităţile s-au implicat pentru diminuarea, pe cât posibil, a efectelor colateral-negative, impunând spre respectare, atât companiilor de sharing cât şi utilizatorilor, seturi clare de reguli.

Iată, de exemplu, oraşul Montreal, intrat abia din luna trecută pe harta oraşelor cu trotinete electrice. De la început, analizând ceea ce s-a petrecut în alte oraşe mari (Paris, Lisabona), adminstraţia oraşului canadian a pregătit terenul şi a impus o serie de reguli menite să protejeze atât utlizatorii cât şi pe ceilalţi participanţi la traficul urban.

Or, la noi, „la Bucureşti”, se circulă cu trotineta electrică într-o veselie: când pe carosabil, când pe trotuar, când pe trecerile pentru pietoni! Ce cască, ce vestă reflectorizantă! Astea-s poveşti. Nu mai vorbim de felul total aiurea în care, uneori, găseşti lăsate trotinetele după utilizare, sau despre cum cei de la „Lime” înșiși pun trotinetele pe trotuar, blocând trecerea pietonilor!

Aşa că întrebarea din titlu are o noimă: când se vor trezi şi autorităţile noastre să elaboreze acel set minimal de reguli pentru folosirea trotinetelor electrice?

Fostele magazine pentru copii

scris de Ando

Una din cele mai rapide şi abrupte schimbări de după decembrie 1989 s-a produs în reţeaua comercială a oraşului. Să ne amintim ce foşgăială se iscase: multe magazine (dar nu numai) şi-au schimbat peste noapte numele şi profilul, altele s-au închis, dar au apărut şi multe altele noi. Modificările administrative, schimbarea formelor de proprietate, revendicările şi retrocedările de spaţii etc., toate acestea au bulversat vechea reţea comercială. Puţine din aşa zisele „repere” au supravieţuit – mă refer la magazinele mari, gen Unirea, Cocor, Victoria sau Bucur Obor.

In paralel, „lucra” coşmarul din profunzime: dispariţia cvasi totală a furnizorilor tradiţionali adică fabricile de confecţii şi tricotaje, de încălţăminte, de mobilă şi electrocasnice, cosmetice, jucării…

Aşa se face că, acum, după 30 de ani – ajutaţi de fragmente din presa vremii – încercăm să refixăm pe harta memoriei câteva locuri, pe atunci arhicunoscute şi frecventate de bucureşteni şi nu numai, pentru că, de multe ori, şi cei „din provincie” îşi făceau, cumva, drum prin Capitală pentru cumpărături.

Ce să înţeleagă, de exemplu, cel de după 1990, din imaginea dezolantă de azi, de pe strada Doamnei?

Dar aici, vizavi de palatul B.N.R., a fiinţat mult timp, un foarte căutat magazin: „Cei Trei Ursuleţi”. Deschis în 1955, el a devenit repede un nume de referinţă, locul de unde multe generaţii de copii s-au îmbrăcat şi încălţat.

Ca să fiu sincer, nici nu ştiu când s-a închis „Cei Trei Ursuleţi” şi nici cinematograful alăturat – „Doina” – tot aşa, un locaş dedicat celor mici. Ştiu doar că după decembrie 89, pe aici s-au perindat tot felul de restaurante, cluburi etc., o bună perioada fiind, de exemplu, fief-ul vestitului saxofonist Marin Petrache Pechea.

Există zvonul că toată această latură a străzii, acum în paragină, va fi demolată, exceptând clădirea fostei Biblioteci Centrale (Palatul Bursei) şi în loc se va ridica un hotel… Vom vedea.

Revenim. Odată ajunşi aici după cumpărături, era musai să dai o raită şi pe Lipscani sau pe Calea Victoriei, unde aşteptau alte magazine să le calci pragul.

Reţinem de pe panoul din poză alte două nume de magazine cu articole pentru copii, la fel de vestite, la vremea lor:

Aşchiuţă”, deschis în 1961 pe Calea Griviţei, noul cartier muncitoresc în plina dezvoltare, cartier foarte drag liderului comunist de atunci, Gheorghiu-Dej. Magazinul era parte dintr-un complex comercial, aflat vizavi de fostul Club Griviţa Roşie, la doi paşi de staţia de metrou de acum. Tot aici, în rând cu „Aşchiuţă”, avea să funcţioneze, mult timp, magazinul specializat în piese auto pentru FIAT-uri.

Celălalt nume, „Scufiţa Roşie”, ne duce în zona Oborului, la intersecţia Căii Moşilor cu şoseaua Mihai Bravu:

Aici, lucrurile aveau să se schimbe complet încă dinainte de 1989, odată cu reconfigurarea întregii intersecţii ca urmare a lărgirii Căii Moşilor. Magazinul „Scufiţa Roşie” va dispărea şi, aproximativ pe acelaşi colţ, va fi construit un bloc masiv care va adăposti un mare magazin din nou creata reţea „Materna”, deci tot cu articole pentru copii.

 

Şi nu putem încheia periplul fără a aminti de marele magazin universal cu articole pentru copii „Romarta Copiilor” care ocupa subsolul, parterul şi etajul 1 al blocului cu coloane, construit în 1960, pe Calea Victoriei, vizavi de Cercul Militar.

Case căzute 310 – Str. Agricultori 68

scris de Ando

La intersecţia străzii Agricultori cu Ţepeş Vodă, găsim această ponosită clădire „de colţ”. Mai ales după dimensiunea laturii de pe strada Agricultori, bănuiesc că a fost o prăvălie, ceva. Oricum, după cum evoluează zonă, cred că este luată „în vizor”, mai ales că, pe colţul de vizavi, este deja ridicat un blocuşor.

mai multe despre Case căzute