despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Revine hotelul LIDO pe val(uri)?

scris de Ando

Probabil ştiti că, de anul trecut, clădirea fostului hotel Lido a intrat într-un amplu proces de renovare după ce acesta a fost preluat de omul de afaceri Mohammad Murad. Un lucru bun, având în vedere că îndelungatele dispute pentru retrocedare au scos, ani de zile, hotelul din circuit, adăugând încă o nemeritată zonă moartă la aspectul general al bulevardului Magheru.

Deocamdată, clădirea este în continuare acoperită de schele şi „cearceafuri”, semn că lucrările nu sunt finalizate.

Aşa că profităm de prilej şi ne întoarcem în anul 1956 ca să vedem ce ziceau ziarele despre prima importantă renovare a hotelului. Evident, autorităţile comuniste au realizat repede că turismul reprezintă un domeniu rentabil din multe puncte de vedere: atât financiar, cât şi propagandistic. Aşa că, după ce în 1955, se înfiinţează instituţia specializată: O.N.T. Carpaţi (Oficiul Naţional de Turism),

… ţinând cont şi că Bucureşti-ul nu avea ca hoteluri „de vază” decât Athénée Palace, Ambasador şi Lido, în 1956, s-a trecut la renovarea masivă a acestuia din urmă, mai ales că Lido avea în dotare vestitul său bazin cu valuri despre care armyuser a scris atât de documentat.

Datorită fotoreporterului AGERPRES, Armand Rosenthal, avem şi imagini din 1957 cu interiorul hotelului recent renovat.

Astfel revigorat, complexul Lido devine un fel de emblemă şi pentru O.N.T. Carpaţi, instituţie care peste câţiva ani (1961) se va muta la doi paşi, într-unul din cele două blocuri nou ridicate pe locul fostului Muzeu Simu.

Devenit din nou „vedetă”, tot timpul în atenţia şefilor, ansamblul Lido va suferi în timp, diverse şi fireşti modificări şi modernizări, dar – mai ales pentru bucureşteni – atracţia sa principală va rămane tot celebra piscină care chiar stârnea… valuri atunci când se mai defecta !

Surprinzator, la un moment dat, prin 1973, a apărut în presă şi o ambiţioasă, dar repede abandonată variantă de modernizare, prin adăugarea în spate a unui nou corp de clădire.

Ideea urma să revină și-n tulburii ani de după Revoluție, cînd, pentru scurt timp, s-a vorbit despre construirea unui building uriaș în spatele hotelului.

Revenind la renovarea din aceste zile: mai toate comentariile pe care le-am citit se rezumă, în final, la întrebarea: va fi sau nu repus în funcţiune celebrul bazin cu valuri, faima şi atracţia de necontestat a hotelului?

Sau rămânem, în continuare, să-l admirăm în imaginile de arhivă?

Pentru că, deocamdată, cea mai recentă imagine cu bazinul, pe care am preluat-o de la Reptilianul, arată cam aşa…

listă de articole selecționate din presa vremii – aici • despre ștranduri • BragadiruȘtrandul Tei (I)Ștrandul Tei (II)

Case căzute 255 – Bd. Dacia 86

scris de Ando

Ani de zile, pe faţada dezolantă a acestui bloc, aflat la doi paşi de Piaţa Spaniei, a atârnat – după cum se vede, în zadar – clasicul banner „DE VÂNZARE”… Intre timp, probabil că şi agentul imobiliar, descurajat de insucces, a renunţat şi l-a scos din oferta sa.

Dar, dacă tot suntem în zonă, nu-i lipsit de interes să semnalăm că exact vizavi, de prin primăvară, a fost scos la vânzare un alt bloculeţ: cel care a găzduit timp de şase decenii Muzeul Memorial C. I și C. C. Nottara.

7 mașini vechi XCIX

de Ando și HM

99, ăsta e numărul de-nmatriculare al episodului…

Fiindcă-i vară, începem cu-n Aro Spartana, o foarte drăguță creație românească. L-a pozat Cristi:

   

Au trecut anii peste el, și se văd modificările; carosarea artizanală, portierele standard care-au înlocuit variantele decupate ce făceau tot chichirezul mașinii; se mai vede locașul mînerului original, care era asemănător celui de la modelul inițial al Aro 10.

Continuăm cu un model… ce pare banal; dar pe care nu l-aș privi cîtuși de puțin cu superficialitate!

Este Opel Astra! Opel Astra F, ca să fim preciși – codificarea vine de la faptul că Astra prelua, la început de ani ’90, istoria vechiului Kadett (ultimul model de asemenea fiind unul legendar, fie și prin preluarea sa spre fabricare în atîtea alte țări.)

Acest Astra e una din mașinile care-au avut darul să țină – și să țină bine. Nu-i de mirare că și generațiile ce i-au urmat au împînzit șoselele și s-au pretat la utilizări intensive.

Ne face mare plăcere să admirăm și azi linia inspirată a acestui Volvo S80:

… cine credea, la sfîrșit de ani ’90, că suedezii nu-s în stare să revină c-o mașină strașnică, care să te facă s-o dorești, s-a înșelat. Arată bine de tot și azi, după 20 de ani.

Să ne uităm la un alt Ford ușchit. Firește că-i Ka!

Nu contează că-i din generația aceea de Forduri care nu mi-a plăcut niciodată, fiindcă a avut ceva succes, prima lui serie producîndu-se mai bine de zece ani.

Dac-am ajuns la mașini mici, japoneza episodului e pe măsură – Nissan Micra, generația a doua.

Mai jos, un Citroën ZX, printre ultimele cu codificări dintr-astea.

Și încheiem. E vară, e cald, mai avem o mașină-n care să te bată vîntul: Peugeot 306 coupé:

Bine, săraca, în starea-n care se găsește literalmente te bate vîntu-n ea.

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici)

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

din presa vremii: Dacia 1100 – 50 de ani!

scris de Ando

Când e vorba de automobile şi spui Dacia, cred că nouă din zece români se gândesc la Dacia 1300 ceea ce, pe undeva, e firesc: majoritatea celor aproape două milioane de exemplare fabricate de-a lungul a aproape un sfert de secol (1969-2004) s-au vândut la noi în ţară, devenind fără tăgadă „maşina naţională”.

Dar începutul de acum 50 de ani, s-a făcut, de fapt, cu micuţa Dacia 1100, de multe ori, pe nedrept, uitată sau neglijată. Şi pentru că suntem în luna august, merită să vedem cam cum era oglindită în presa vremii apariţia primului automobil românesc.

Mai întâi, prin februarie 1967, aflăm din România liberă că a început construcţia fabricii de la Piteşti–Colibaşi (azi Mioveni), destinată cum zice articolul pentru fabricarea a 40.000 de… Renault 16 pe an!

 

Cum şi de ce s-a ajuns, la această afirmaţie nu ştiu şi n-am reuşit să aflu. Să fi fost o greşeală a reporterului? Sau o promisiune franceză neconcretizată? Sau R 16 ar fi fost cam prea „peste” nasul nostru, fiind o mașină mai degrabă scumpă? Oricum, greu de crezut că francezii ar fi cedat atât de repede licenţa lui R 16 care era atunci „pe val”. Aşadar, prima Dacie avea să fie realizată pe licenţa lui R 8 Major.

E locul unei paranteze interesante: nu întâmplător, cred eu, în aceeaşi perioadă începe şi construirea primei autostrăzi din România, care va lega în câţiva ani Piteştiul de Bucureşti.

Revenim. Practic, primul exemplar a ieşit de pe bandă sâmbătă 3 august 1968 la ora 14… şi un minut!

… dar, conform obiceiului de atunci, data oficială a lansării – şi a fabricii şi a maşinii – avea să fie 20 august, când însuşi „tovarăşul” s-a urcat la volanul unei Dacii 1100 cu care a făcut o tură pe pista de încercare.

 

Evenimentul trebuia în continuare preamărit şi câteva zile mai târziu, la tradiţionala defilare de 23 August, Dacia 1100 este prezentă şi ea in Piaţa Aviatorilor.

Iar vânzarea noului autoturism, adică ceea ce, practic, interesa omul de rând înscris la cumpărarea unei maşini, avea să înceapă în trimestrul IV al anului 1968.

Incet, încet lucrurile au ieşit din zona festivistă, dar presa era presă şi, din când în când,  până la apariţia „vedetei 1300”, mai trăgea cu ochiul la evoluţia micuţei 1100, aducând imagini din halele uzinei:

…. sau, marcând după un an de zile, adică în iulie 1969, cota „10.000” la care ajunsese fabricaţia.

Conform wikipedia, Dacia 1100 s-a fabricat până în anul 1972 în 37.546 exemplare, plus un număr limitat de modele 1100S (cu putere motoare sporită, având şi două perechi de faruri) acest model fiind cu destinaţie specială: pentru miliţie şi pentru piloţii curselor auto.

Spre bucuria noastră, am găsit destule exemplare şi pentru serialul cu mașinile vechi, din care ne face plăcere să prezentăm la final, o mică selecţie:

          

lista completă a maşinilor publicate – aici • listă de articole selecționate din presa vremii – aici

După juma’ de an

scris de Ando

Atât a trecut de la articolul acesta şi am zis că e timpul să vedem, la faţa locului, ce se mai întâmplă.

Clădirea de pe bulevardul Primăverii, colţ cu strada Heleşteului. Aici încă se lucrează: s-a mai degajat terenul din jur, au dispărut şi ultimele rămăşiţe ale vechiului gard şi, după cum este închis parterul cu panouri, e limpede că se acţionează în special pe interior. Sus, pe unul din pereţii clădirii, este deja montată o mică firmă compusă din 3, maxim 4 litere, ascunsă, deocamdată, cu o folie de plastic negru. Intre timp, am aflat „pe surse” destul de credibile, că aici va fi o galerie de artă. Rămâne de văzut.

In schimb, ansamblul celor două blocuri – unul cu intrarea direct din Piaţa Charles de Gaulle, celălalt din spate, prin strada Pictor Rosenthal – chiar se apropie de final.

Surprinzător, deşi era începută cel mai devreme, clădirea de pe Dorobanţi nr. 212 este înţepenită la stadiul lunii ianuarie. Aici am zbârcit-o cu previziunile dar, sper, în continuare, să nu ne pomenim cu un nou „schelet” imobiliar!

Mergem la categoria… „struţo-cămile” adică la acele clădiri „căpuşate”, folosite drept paravan, într-un fel sau altul, pentru edificarea de construcţii noi.

Mai întâi, pe strada Dumbrava Roşie, colţ cu Aurel Vlaicu. Aşa cum ne aşteptam, vechea clădire (sau mai bine zis, ce a mai rămas din ea) este deja „cocoşată” de masivitatea celei noi.

Pe strada Londra 21, deşi la o scară mai mică, avem cam aceeaşi situaţie, mai bine zis: „Consolidare. Extindere. Supraînălţare”, cum scrie în autorizaţia de construcţie.

Terminăm în strada Masaryk nr. 11, unde lucrurile sunt destul de avansate. Aici avem cele două aspecte: reamenajarea şi consolidarea clădirii vechi, cea de la stradă, şi construirea, în spatele ei, a blocului nou de locuinţe – care se vede cel mai bine din strada laterală: I. L. Caragiale.

 

Planează în continuare semnul întrebării asupra clădirii din capătul opus şantierului (pe Maria Rosetti nr. 4) care, deocamdată, e în picioare dar nu arată prea grozav.

Când faţada trece… în spate

scris de Ando

Greu de spus când om scăpa noi de sindromul ăsta al treburilor începute şi neduse la firescul sfârşit!

Ceea ce vedem în aceste prime imagini, ne duce cu gândul la serialul nostru de case căzute. De fapt, este vorba de vechea clădire a spitalului „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” (mult mai cunoscut ca „spitalul  M.A.I.”), clădire aflată pe bd. Ferdinand.

Acum câţiva ani, s-au finalizat lucrările la noul pavilion, cel de pe strada Vasile Stroescu, stradă paralelă cu bulevardul amintit (placarea a început deja să cadă…)

De atunci, vechea clădire de pe Ferdinand, dezafectată, precum şi curtea aferentă au căzut în… mlaştina neglijenţei. Clădirea v-am arătat-o, iar curtea părăsită şi neîngrijită, a rămas la cheremul anotimpurilor, adică: vara e năpădită de vegetaţia haotică…

… iar în sezonul rece capătă aspecte dezolante.

Şi, fără să vrei, te gândeşti: M.A.I., spital departamental, conducere militarizată – adică ordine, disciplină. Probabil că înăuntru aşa o fi, dar afară, după cum se vede, funcţionează încă nenorocitul „principiu”: faţada să arate bine, în rest – Dumnezeu cu mila!

Excepţii

scris de Ando

Deseori, nu mi-am ascuns dezamăgirea faţă de aspectul construcţiilor noi (în special a blocurilor de locuinţe) care s-au ridicat în Bucureşti după 1989. Poate că după avalanşa de cartiere-dormitor, fără personalitate, care au împânzit oraşul, cu acele artere-canion, uniforme şi cenuşii, multe denumite, entuziast, „bulevarde”, aşteptările au fost prea mari dar, cu riscul de a fi antipatic, îmi menţin părerea exprimată aici.

Aşa se face că mă bucură în mod special când găsesc şi altceva, adică acel plus de imaginaţie care scoate din anonimat o clădire.

Iată un exemplu: la doi paşi de unde locuiesc, pe strada Avrig, pe lângă alte construcţii noi, au apărut recent două blocuri.

Unul este terminat:

Celălalt e în curs de finalizare:

Îmi plac şi le consider, strict ca privitor al străzii, o reuşită, deşi ambele suferă o mare… nedreptate: amplasarea înghesuită, foarte aproape de trotuar le răpeşte mult din perspectivă. Iată, de exemplu, cum, la primul bloc, consolele balcoanelor depăşesc jumătatea trotuarului!

Mă opresc pentru că, de aici, intrăm într-o altă zonă a discuţiilor legate de teren, eficienţă, adică profit etc, etc.

Din fugă: lucrările la podul Mihai Bravu-Calea Văcăreşti

scris de Ando

E vorba de vechiul pod de peste Dâmboviţa, cel de sub arcul pasajului rutier finalizat anii trecuţi. Fără „net”, greu de aflat care e scopul lucrării, pentru că, pe teren, deşi am dat roată locului, nu am văzut vreun panou afişat, dar – din păcate – asta nu mai e o surpriză. Se văd clar intervenţiile asupra zonelor laterale ale podului în vederea lărgirii.

Undeva mai încolo, pe lângă barăcile organizării de şantier există un afiş dar care ne informează despre „reabilitarea colectoarelor principale de canalizare”. Să fie o legătură şi cu lucrările de la podul în discuţie? Probabil.

La fel de interesant este că, pe ambele părţi ale podului, au fost deja amplasate cele două pasarele pietonale semn că, la final, podul va fi rezervat numai pentru circulaţia auto.

7 mașini vechi XCVIII

de Ando și HM

Suntem la episodul 98. Ca-ntotdeauna, îl începem cu ce-i mai bun.

E un Morris Minor: o mașină englezească de o surprinzătoare longevitate – s-a produs de după Război pînă-n anii ’70; era, deci, ceva de capul ei!

Nu rîdeți dacă am ales rabla următoare să fie asta:

Este Renault Mégane! Primul – și primul model din prima serie (găsim pe străzi mai degrabă versiunea cu face-lift). Deși a debutat ca urmaș al modelului micuț 19, în timp a mai crescut oleacă. A fost una din cele mai versatile game ale mijlocului de ani ’90; Mégane se producea și sedan, și break, și hatchback, și cabrio, și coupé; iar varianta de familie Mégane Scénic a avut atît succes încît a devenit iute un model separat. L-aș compara cu gama G al Opelului Astra, din a cărei familie la fel de extinsă a derivat Zafira.

Mai avem un Renault apărut cam în aceeași perioadă și poziționat mai sus decît Mégane – e Laguna. A mai trăit încă două serii, dar recent s-a oprit din producție.

Rabla următoare. Înc-o Volgă Rechin; e ea ruginită, da-i cinstită.

Un Audi 80 bibilit pentru cei mai bine de 40 de ani pe care să tot îi aibă:

Porția de japoneze de azi e-n meniu: două Subaru Justy împreună. Niște mașinuțe mici, da’ 4×4!

… dar dacă e ceva care să fie mic, sigur e Polski Fiatul 126!

 

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici)

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

Din fugă: Catargul Şef

scris de Ando

Ehei, tare mi-ar fi plăcut să-l am când am publicat grupajul ăsta de catarge. N-a fost să fie, l-am ochit acum câteva zile, pe strada Ostaşilor, dar vorba ceea: mai bine mai târziu… Oricum, ca dimensiune, bate tot ce am mai văzut eu prin oraş, aşa că l-am promovat direct la gradul de „Catarg Şef”!

lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici