despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

pisiconomie!

de la Ando

BRD se ține-n continuare – cu folos – de pisiceli!

Acum, pe Batiştei 26

scris de Ando

„… bloculeţul nostru apare (n.n. pe panoul de şantier) undeva singur, înconjurat de iarba verde, pe un un fond idilic de cer albastru cu norişori pufoşi… când, de fapt, imobilul respectiv, va cam intra „cu bocancii” între cele două clădiri vecine, care au un cu totul şi cu totul alt stil architectonic”.

Asta spuneam anul trecut când demarau lucrările şi este evident că noul bloc, aproape finalizat, este într-o nepotrivită relaţie arhitectonică cu clădirile din imediata apropiere. Senzaţia de „intrus” este accentuată şi de fapul că, pe acea porţiune, strada face o curbă, iar blocul în discuţie, „tras” foarte aproape de trotuar, iese astfel şi mai mult în evidenţă.

Case căzute 198 – Str. Sfînta Vineri 7

scris de Ando

Clădirea e lipită de curtea Templului Coral. Deşi parterul e spoit, semn că unii s-ar încumeta să mai deschidă ceva în acele spaţii comerciale (clădirea are şi bulină), etajele arată, cel puţin la exterior, într-o stare deplorabilă.

mai multe despre Case căzute

7 mașini vechi LXXXVIII

de Ando și HM

De-abia așteptam să v-arătăm episodul ăsta – 88! Fiindcă-l începem cu-n camion Molotov; așa-i zicem GAZ-ului 51. Firește că se trage și el de printr-un camion american; dar asta-i altă poveste.

Iată un Renault Alliance.

… e doar un Renault 11 puțin mai dichisit, produs pentru americani. Barele de protecție supradimensionate o și dovedesc. Iată și de unde provenea:

Renault 11 a fost perechea lui 9. 11 avea două uși, iar 9 avea patru. Nu prea m-am omorît după mașinile astea, dar recunosc acum că aveau linii zvelte – deși neatrăgătoare – și țineau bine la tăvăleală.

 

Am mai văzut noi Citroenuri CX; însă pe ăsta vi-l arătăm pentru grila neagră a hayonului. Se purta acum 30-și-ceva de ani, oferind un oarece plus de sportivitate, fiindcă ducea cu gîndul la mașini mai agresive. Fără să aducă cine știe ce folos aerodinamicității, ajuta să nu bată soarele direct pe cei din spate. A dispărut cu vremea, fiindcă, din păcate, cam lua din vizibilitatea necesară.

O mașină urîtă: Saab 99 GL. Cu toate astea… ne place aerul ei: impune.

Despre ăsta n-ai ce să zici; e cel mai echilibrat Rolls Royce făcut vreodată Silver Shadow II. Simplu, elegant, luxos – genial.

Iată o abordare japoneză destul de reușită a hatchback-ului optzecist – gen dus spre perfecțiune de Renault 25; e Toyota Corolla din seria 5. Corolla se fabrică din ’66 și azi e cam pe la 12-a serie.

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici)

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

Din fugă: o „minune”?

scris de Ando

Vă vine să credeţi? A dispărut un Mega Image! E vorba de magazinul de pe strada Icoanei, aflat la parterul bloculeţului de pe colţul cu Aurel Vlaicu. Acum, acolo e un magazin Annabella.

Nu că aş muri de grija lui Mega Image (ca fapt divers, mai sunt alte două, la nici 500 de metri unul de celălalt, tot în jurul Grădinii Icoanei), dar m-am mirat, obişnuit fiind cu atitudinea lor de „cotropitori” a tot ce se poate în materie de spaţii comerciale.

Case căzute 197 – Str. Radu de la Afumaţi 44

scris de Ando

Pe strada Radu de la Afumaţi (fostă Ghica Vodă), care se întâlneşte spre Ştefan cel Mare cu Viitorului,  altfel o stradă cu case onorabile şi cu câteva bloculeţe chiar interesante, găsim această clădire care zace de câţiva ani într-o ucigătoare paragină.

mai multe despre Case căzute

„Broscuţa” cu noroc

scris de Ando

Pont vândut de un amic: „vezi că e o rablă, într-o curte, în spate la un Mega Image…”

Omul, binevoitor, dar nefiind pasionat, nu-mi dăduse alte detalii, aşa că adresa indicată fiind aproape de casă şi, mai ales, ţinând cont de penuria de astfel de trofee, m-am repezit la locul faptei. Am ajuns la ţanc. In jurul „broscuţei” (un VW beetle, 1300), forfoteau câţiva inşi. „REMAT-ul o aşteaptă”, mi-am zis. Nu era aşa. Cumpărătorul o dorea pentru restaurare şi tranzacţia fiind încheiată, „broscuţa” trebuia urcată pe platformă.

N-a fost treabă uşoară, aşa că a pus umărul şi… subsemnatul. Mai întâi, a trebuit urnită maşina dintre bolovani. Aici, cele 100 de kg ale mele au contribuit decisiv la acţionarea pârghei improvizate dintr-o scândură. Apoi, am trecut la stilul… împins. Alte probleme, pentru că aleea de acces la curte, după ce că era îngustă, era şi exact perpendiculară pe axa maşinii. Vă daţi seama: viraj la aproape 90 de grade, făcut cu cauciurile dezumflate… Plus un câine foarte vioi, care încerca tot timpul să muşte pe unul dintre intruşii care i-au luat comoara din ogradă. Mă rog, totul s-a terminat cu bine, maşina a fost suită pe platformă şi a luat drumul spre atelierul de restaurare.

Să fie într-un ceas bun!

„Răzgândeală”

scris de Ando

Adică, e cam „de porc” şi cu violenţă. Nu dă bine!

7 mașini vechi LXXXVII

de Ando și HM

Suntem la episodul 87, pe care-l dedicăm numai „bărcilor” americane; toate, însă, frumoase. Cum ar fi un Pontiac Bonneville:

Este din seria a patra, cea din anii ’65-70. Urmează un Mercury Grand Marquis – pare-a fi de pe la sfîrșit de ani ’70.

 

Uite-un Oldsmobile Toronado! E cam din aceeași perioadă și din generația a treia a modelului, care-ncepuse să mai lase de-o parte ceva din… ceva-ul de la-nceputuri:

Aceleași vremuri, alt model – un Caddillac Eldorado Biarritz; a opta generație de Eldorado:

Ajungem deja-n anii ’80. Puține mașini americane au ajuns cu atît aplomb în filmele din cea de-a doua jumătate a acelor ani precum Chryslerul LeBaronacest model de LeBaron (e drept, în filme „juca” varianta decapotabilă)

 

Ne-apropiem și mai tare de vremurile noastre. Un Caddillac de Ville banal – e și ultima (a opta) mașină din seria de Ville și-a apărut la-nceput de ani 2000.

 

Mai avem și-o camionetă – Chevrolet S10.

La sfîrșit, să rîdem c-o tărășenie de-aia cu care te dai mare pe la nunți.

 

… AdiP a găsit-o.

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici)

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

Oţetaru’… Ce ne-am face fără el?

scris de Ando

Acum şase ani, Florin spunea că oţetarul este  „o plantă, care îşi începe viaţa ca o buruiană şi se transformă într-un adevărat copac”. Nimic mai adevărat. „Respectivul” se proţăpeşte fără jenă în orice fisură de zid sau petec de pământ părăsit şi, dacă nu se intervine, îşi urmează cu dârzenie drumul până la stadiul de…stăpân vegetal al zonei.

   

E bine, e rău? Problema e mai veche şi interesant este că am găsit un articol din România liberădin 25 septembrie 1964 – articol în care, după ce se lămureşte confuzia oţetar-cenuşar, sunt prezentate şi argumentele favorabile păstrării acestui arbore în oraş.

Revenim la vremurile noastre. Nu-i niciun secret: Bucureştiul suferă enorm, în lunile toride de vară, şi din cauza lipsei de vegetaţie. Beton, asfalt, tăieri necontrolate de pomi şi copaci, spaţii verzi sacrificate. Gropi şi spaţii imense abandonate de ani şi ani, acolo unde s-au demolat clădirile vechi în vederea unor construcţii noi, dar unde nu s-a construit încă nimic. Una peste alta, un oraş rănit!

Noroc – zic eu – cu această vegetaţie spontană care „lucrează” mai bine ca noi. Aşa se face că, de exemplu, groapa de pe locul fostului sediu al M.I.C.M. de pe Calea Victoriei – demolat acum zece ani – a fost năpădită de tufişuri şi oţetari.

Să zicem, deci, mersi că oţetarul sau cenuşarul şi „ruda” lor agăţătoare – iedera – îşi văd neabătut de viaţa lor şi mai oblojesc oraşul cu câteva petece de verdeaţă şi umbră.