despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

circulați!

Nu-i nimic de văzut aici – doar un cetățean ca mine și ca tine, cu-n Mercedes și-un tun în curte.

de la Ando

7 mașini vechi CXXIV

de Ando, Bobocul și HM

Ne-am mișcat binișor pe vremea pandemiei și – pe lîngă casă – am dibuit zeci de mașini care merită loc în serialul nostru; așa că-l ducem mai departe cu episodul 124.

N-am nici o părere despre Alfa Romeo 146 – doar o avem aici de dragul colecției. Nu-mi pare că moștenește nimica din modelul 33, care chiar zicea ceva. Măcar succesoarea 147 e plăcută privirii.

Să ne bucurăm de o dubă legendară. Cînd a apărut Fordul Transit prima dată, a-nsemnat un pas imens înainte în lumea vehiculelor mici comerciale europene. În sfîrșit, motorul nu mai ședea înăuntrul cabinei – ca la dubele Saviem ori Mercedes – și nici undeva în spate ori dedesubt – ca la celebrele Transportere de la VW. Să zicem că a fost o adaptare extraordinară dubelor americane la nevoile și specificul european; ceva ce-am putea compara cu „adaptarea” Fordului Mustang la Capri. Transitul pe care-l vedem e socotit a doua generație (e drept că prima a avut două faze distincte) și… azi, după mai bine de juma’ de secol de producție, sîntem doar la a patra.

Rămînem în domeniu cu alte două dube ce s-au dovedit trainice: Renault Trafic și Master, chiar din primele serii. Trafic e cea mică; remarcați-i „nasul” alungit; motoarele-s îngrămădite rău în față și grilajul radiatorului a fost împins înainte.

… de la mare spre mic – iată un Espace din generația a doua; cînd s-a lansat, și mașina asta avea un „nas” olecuță mai lung, din aceleași motive.

… și… și mai mic- Renault Twingo; ai zice despre mașinuța asta c-ar fi trebuit să fie făcută de italieni.

N-ar prea trebui să vedem pe dreapta un Nissan Navara – cine știe de ce nu merge. Mai funcțional e Pathfinderul care-i mai vechi.

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

Hidoşenii

scris de Ando

Chiar nefiind de meserie, îţi dai seama de chinul arhitectului şi, apoi, al constructorului când au de-a face cu câte o parcelă meschina de teren plus, mai mult ca sigur, cu un proprietar care vrea, musai, să faca bici din rahat.

Şi totuşi, chiar aşa fiind situaţia, cum să-ţi iasă aşa ceva?… pentru că, cineva a semnat  proiectul pentru kitsch-ul ăsta de pe strada Latină.

 

Aici, pe strada Spătarul Milescu, din cartierul Baicului, nu s-a mai pus problema parcelei înghesuite şi totuşi (bănuiesc, cu ceva… efort) s-a ajuns la sluţenia asta de „hambar” supradimensionat, care alterează tot aspectul general al străzii.

Noroc că am văzut clădirea asta de pe strada Valeriu Branişte în drum, înainte să ajung la eleganta enclavă de pe Moise Nicoară şi am avut timp să uit de ea, altfel îmi strica ziua. E adevărat, îmi propusesem s-o pozez la întoarcere, însă am plecat pe altă direcţie. Dar nu-i nicio pierdere, de aia avem instantstreetview. Oare ce să fie cu acea supraetajare, aproape ermetică, fără ferestre? Oricum, arată ca dracu’!

O recomandare: napolitana my MOTTO

scris de Ando

Este produsă la Şumen, în Bulgaria.

Foaia de napolitană e fină, bine coaptă şi crocantă, iar crema de cacao e gustoasă şi totusi uşoară, adică nu rămâi cu gustul ăla de… prea săţios, cum se întâmplă cu alte napolitane.

Mai există pachetul de culoare verde, adică varianta cu cremă de alune.

Pachetul are 34 de grame, conţine două bucăţi şi la Carrefour costă 1,50 lei.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

7 mașini vechi CXXIII

de Ando, Bobocul și HM

Începem episodul 123 cu o raritate – o Honda Civic (seria a patra) Shuttle; adică ce se-ntîmplă cînd o mașină de serie japoneză primește o variantă de familie care nu prea are de-a face cu exemplarul din care se trage – precum seria Verso a Toyotelor.

Mai departe… pînă la urmă, e aceeași mașină: Golf, cînd e mică; și Jetta cînd i se adaugă un fund.

 

De la seria a treia a Golfului încolo, a apărut și o variantă combi; berlina însă s-a vîndut ca Vento (o știm ca mașină de poliție ani buni după Revoluție împreună cu Renaultul Chamade). Golfului din generația a patra i-a corespuns Bora; întîlnim însă și Golf și Bora la același combi. VW urma să termine cu brambureala Vento-Bora și să revină la Jetta dup-aceea.

 

O mașină care-a-nsemnat mult pentru noi: Dacia Logan. Elegantă ca un cosciug? Sigur. Dar comodă pentru o familie, îndestulătoare pentru nevoile ei și – una peste alta – fiabilă. Ce să mai zici de combi? Bagi șapte măgădăi în MCV și le rămîne loc și pentru lada cu bere.

A fost precedată de modelul Solenza – prima Dacie făcută bine și după care multă lume a oftat cînd a fost oprită din fabricație.

Mergem să vedem două Fiaturi: adică, firește, Fiețeluri, fiindcă marca asta nu prea face altceva decît mașini mici și micuțe.

Nu știu pe nimeni care să zică că-și dorește un Fiat; cu toate astea Fiaturile se vînd de minune-n toată lumea. Avem în episodul de azi un model Uno – o mașină care a fost simplă și reușită – și un Seicento – un strașnic urmaș al Polski Fiatului și construit tot în Polonia.

De altfel, Fiat a fost o mașină care a fost înșurubată cu succes în Europa comunistă, mai ales prin modelele 124 și 125 care au fost fabricate în Uniunea Sovietică, respectiv Iugoslavia și Polonia.

Mai vedem și ceva dintr-un Ford Capri mai nou plus un Scorpio Sierra care – deși decăzut – încă mai impune respect.

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

Din fugă: treabă lămurită!

scris de Ando

Firavul semn de întrebare cu care terminam articolul de aici nu-şi mai are rostul. Realitatea de pe teren este fără replică.

Din vechea clădire de pe Maria Rosetti nr. 4, mai sunt în picioare doar doi pereţi, şi ăştia ţinuţi cu proptele şi eclise, iar în spatele vremelnicei „cochilii”, se cască groapa pentru fundaţia viitorului bloc.

Case căzute 346 – Str. Inişor 17

scris de Ando

O ştiu de câţiva ani buni. Arată încă bine, mai ales că vara, bolta de viţă maschează mult din clădire. Dar, odată venită vremea rece, frunzele cad şi se vede starea ei de părăsire…

Singurul semn de viaţă, când am pozat-o, a fost o mâţă sperioasă care, după o complicată echilibristică pe spalierele boltei de viţă, s-a strecurat pe sub oblonul rămas câş de la fereastra laterală a etajului.

Lângă ea se face minuscula fundătură-coridor Grindul Mare.

Strada Inișor e între Țepeș Vodă și Matei Voievod și s-a numit înainte Gogoșilor. În cartier sînt încă multe străzi cu nume ce amintesc cultivarea viermilor de mătase: Mătăsari, Duzilor, Frunzei, Borangicului; a mai fost una numită Gîndacilor, pe care se azi o știm ca Teleajen și unde găsim urmele fabricii de șanuri Ludovic.

mai multe despre Case căzute

7 mașini vechi CXXII

de Ando, Bobocul și HM

Episodul 122.

Printre primele mașini noi care-au însemnat ceva după Revoluție la loc de cinste e Kia Sportage: întîia întîlnire semnificativă cu specificul industriei sud-coreene și cu acest concept de mic SUV care, azi, e atît de popular.

Tot Kia și tot de referință – dar un deceniu mai tîrziu – este și Cee’d; mașina care ne-a arătat că le poți avea pe toate: fiabilitate, dotări, garanție uriașă și un preț bun. Greu am dat de un exemplar cu care să putem ilustra episodul de azi!

Iată și altă mașină de referință și cu siguranță tot una care rar poate fi vînată în stare proastă! Firește că-i Škoda Octavia: făcută să ție o veșnicie, aidoma modelului legendar din anii ’50. Portbagaj uriaș cu o deschidere imensă, solidă, închegată – făcută de nemți, nu-i așa – dacă avea și motorul diesel de 1,9 nu se devaloriza.

O căzătură acum – dar nu o mașină rea. Alfa 156; de la Romanian Carspots avem și ceva ce-am putea numi bunica ei, modelul 75.

O dudă italienească veritabilă însă – Fiatul Stilo.

 

Nimeni n-a putut spune vreodată că i-a plăcut Renault 21. N-a ajuns să aibă succesul modelului 18, căruia i-a urmat.

21 e penultimul model Renault care folosea numere în loc de nume; ultimul a fost 19, pe care-l și vedem în versiunea berlină botezată „Chamade” pe care am cunoscut-o în anii ’90 ca prima mașină străină de poliție.

Renault 19 este „mijlociul” între viitorul Mégane și vechiile 9 și 11. Fie vorba-ntre noi, mai degrabă găsim încă modele 11 funcționale decît 19… ori 21.

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

Pasajul subteran (acum, acoperit) de la Mecanică Fină

scris de Ando

Aveam de gând să abordez mai demult acest subiect, dar tot am sperat să fac rost măcar de o fotografie în care să se zărească, chiar parţial, acel pasaj… Nu de alta, dar şi eu am mers prin el, când am fost odată în delegaţie la Mecanică Fină, mai am destui colegi de facultate care au lucrat acolo şi l-au prins funcţional, ba am chiar şi trei vecini de scară, pensionaţi tot de la această fabrică, care s-au oferit cu detalii… verbale. Deci nu se pune problema „dacă şi parcă a fost ceva, cândva”…

Concret: întreprinderea Mecanică Fină situată în zona Obor, era compusă, în mare, din două sectoare: sectorul 1, cel vechi, de pe strada Popa Lazăr, unde figura şi sediul central şi sectorul 2, amplasat şi dezvoltat vizavi, peste şos. Pantelimon. Procesele tehnologice şi activităţile conexe presupuneau, bineînţeles, diverse manevre de transport între cele două sectoare: piese, semifabricate, S.D.V.-uri etc. (să ne gândim, de exemplu, că la sectorul 1 erau ateliere de prelucrare prin aşchiere, iar atelierul de tratamente termice era la sectorul 2).

Până în 1974, această „circulaţie” se făcea prin exterior şi, deci, prin traversarea şoselei Pantelimon! Vă daţi seama ce dandana, mai ales că în capul străzii Popa Lazăr a fiinţat prin anii 60, cârciuma Parângul, adică un ademenitor punct de… popas şi „aprovizionare”!

Aşa că, în acel an, s-a construit un pasaj subteran de legătură între cele două sectoare, pe sub şoseaua Pantelimon.

Departe de a fi un simplu culoar, pasajul era generos în dimensiuni, adică putea trece uşor un autocamion prin el, fiind marcat şi pe planurile cadastrale din acea perioadă.

După 1990, a început perioada furtunoasă a privatizării întreprinderii, s-au produs modificări radicale, iar tunelul a fost astupat cu moloz de la demolările interne şi închis. Aşa că astăzi, nici măcar la fostele capete de acces nu se mai vede vreo urmă.

Da, a fost pasarelă la Palatul de Justiţie.

scris de Ando

Să fiu sincer: îmi cam pierdusem speranţa că voi găsi o dovadă a existenţei acestei pasarele care supratraversa strada Danielopol, despre care povesteam tocmai în ideea că, poate-poate, „agăţ” pe cineva cu o informaţie nouă, un detaliu, ceva.

Intr-o perioadă, m-am străduit, chiar cu mai mult entuziasm, să găsesc ceva, am dat sfoară în ţară, am întrebat în stânga, în dreapta, am fost şi la micul muzeu pe care-l adăposteşte „Curtea de Apel Bucureşti”, cea care funcţionează acum în vechiul Palat al Justiţiei de pe malul Dâmboviţei… nimic.

Incepusem să mă gândesc, mai în glumă, mai în serios să nu fie vreun renghi al memoriei mele… lucru posibil, că eram la vârsta copilăriei când dădusem cu ochii de ea.

Ultima speranţă rămăseseră tot băieţii de la Cartierul Uranus – cei care documentează, neobosiţi, de ani de zile, soarta dramatică a dispărutului cartier şi cărora le-am povestit întreaga tărăşenie.

Ei bine, nu m-au uitat şi, acum câteva zile, am primit de la ei fotografia aeriană care atestă existenţa mult căutatei pasarele!

Incă o dată, le transmit plecăciune şi sincere mulţumiri!