despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Niţică răbdare…

… şi va fi gata şi parking-ul supraetajat din capătul şoselei Pantelimon.

scris de Ando

Bineînţeles, fără respectarea termenului de finalizare înscris pe panou (22 august 2020), dar ăsta e un mizilic faţă de cei 7-8 ani pierduţi până acum. Totuşi, anul ăsta s-a lucrat destul de serios şi sunt şanse reale ca în 2021, să fie terminat. I-am zis doar „parking” pentru că mi se pare, excesiv de ambiţios termenul „terminal multimodal – park & ride”. De ce? Păi, de exemplu, spre fundamentala deosebire faţă de cel din Străuleşti, aici în Pantelimon, la „Granitul” (da, staţiile STB poartă încă acest nume) nu ajunge, deocamdată, metroul, iar transportul public de suprafaţă (tramvaiul 55, autobuzul 104), cel la care se presupune că ar apela eventualii amatori spre a ajunge în zona centrală fără maşina proprie, aşa cum se prezintă la ora actuală, este clar inadecvat conceptului „park & ride”.

Oricum, una peste alta, de stricat nu strică să mai fie un parking într-o zonă care este, şi se anunţă a fi, din ce în ce mai aglomerată.

mai multe case căzute

Nici nu știu cum se făcură șase ani de cînd ne veni ideea asta, să înfățișăm casele căzute ale Bucureștiului!

Am văzut vreo 400 de imobile nefericite: mai mari, mai mici; mai frumoase, mai urîte; mai valoroase… sau nu. Rare-s cele care au avut noroc și au revenit la viață; dar nici n-au dispărut un număr covîrșitor de mare.

Însă problema lor rămîne actuală și îngrijorătoare.

Pe zi ce trece, fiecare casă veche devine și mai veche, fiecare crăpătură se adîncește: și fiecare casă veche devine tot mai greu de readus la viață, fiindcă și nevoile și standardele locuirii de azi cresc – tot pe zi ce trece.

Ni se-ntîmplă din ce-n ce mai des ca, la orice plimbare obișnuită prin oraș, să ne iasă-n drum alte și alte clădiri a căror degradare avansează: tot mai multe – atît de multe, că uneori nici nu le mai luăm în seamă!

Iar „patrimoniul” e o vorbă tot mai goală, tot mai departe de interesul imediat cetățenesc – atîta vreme cît Capitala se zbate-n mediocritate și înapoiere.

De asta o să publicăm mai des „case căzute”, nu doar sîmbăta.

Tot pe loc, pe loc, pe loc…

scris de Ando

Mi s-a părut cel mai potrivit titlu pentru situaţia în care stagnează şantierul viitorului patinoar Flamaropol. Ca s-o scurtez: suntem în decembrie şi nimic nu s-a mişcat faţă de ceea ce scriam în ianuarie.

De ce aşa? Probabil, numai doamna Firea ar putea să ne răspundă. Curios că tocmai în acest an electoral, ea nu „a pedalat” pe finalizarea acestui obiectiv dorit şi aşteptat de sportivi şi de public.

Acum, dacă tot suntem ameninţaţi să vină peste noi mormanul de euroi sper ca noul primar general să găsească o soluţie ca să finalizeze acest patinoar. Poate par eu obsedat de subiect, dar aşa mi se pare normal: deşi nu este un obiectiv prioritar, chiar şi… „Noul Bucureşti” merită şi trebuie să aibă un patinoar funcţional tot timpul anului. Şi mai e ceva: eu, unul, nu mă împac, defel, cu lucrările neterminate numai pentru că au fost începute de altul.

7 mașini vechi CXXXI

de Ando, Bobocul și HM

Episodul 131 ar vrea, săracul, să cinstească cumva Ziua Națională – însă reușește doar s-o marcheze după cum merită „industria” auto autohtonă, cea care acum cinci ani ne bătea obrazul că n-o sprijinim. Motivul pentru care n-o sprijinim zace-n parcul rece.

Spălăm oleacă rușinea cu-n Oltcit care zici că-i nou-nouț și cu un camion Roman ce trage – inimos – în continuare troleele stricate la depou.

Dăm peste-un Polski Fiat pitulat dup-un gard…

… și peste-un Volvo 244-ntr-un dos de curte.

Rămînem la mașini nordice, făcute să țină, și ne bucurăm să regăsim un Saab 99 care, după patru ani de la precedenta apariție, arată chiar mai bine!

… un Trăbănțel care a pierdut lupta cu timpul și altul, la care căscăm gura cu mirare.

 

La sfîrșit, căscăm gura și mai tare: nu știm ce-o fi, da’ nici nu ne vine să nu le luăm în seamă.

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

Mai trece o iarna?

scris de Ando

Unul din lucrurile bune făcute de fostul primar Onţanu, prin 2008-2009, a fost repunerea în circuitul normal a pasajelor pietonale subterane din zona Bucur Obor. Este vorba, în primul rând, de cel de sub şoseaua Colentina care pleacă de lângă magazinul Bucur Obor şi iese în faţa blocului „A.C.R.” de pe Colentina, foarte important pentru că el are şi ramificaţii la staţiile tramvaiului 21 (cel de al doilea pasaj fiind cel care subtraversează Calea Moşilor, în cealaltă parte a intersecţiei). O lungă perioadă, aceste pasaje fuseseră deturnate de la scopul lor principal, devenind un fel de bazaruri subterane care adăposteau sumedenie de buticuri, chioşcuri etc. Din cauza forfotei şi a aglomeraţiei generate de acest gen de comerţ (loc prielnic şi pentru prezenţa masivă a hoţilor de buzunare), lumea evita să folosească pasajele pentru adevărata lor menire, adică traversarea în siguranţă. Aşa că foarte mulţi se aventurau în traversarea pe sus, pe carosabil, expunându-se la accidente.

Prin reamenajarea pasajului, dotarea lui cu scări rulante şi, în paralel, a montării de garduri de protecţie la suprafaţă, s-a reuşit – aproape în totalitate – disciplinarea pietonală din zonă. Spun „aproape în totalitate” pentru că mai sunt şi acum zgubilitici care se dau mari, escaladând gardurile de protecţie de pe marginea şoselei pentru a traversa.

In  primavara anului trecut ADP sector 2 a efectuat operaţiunea de schimbare a scărilor rulante de la pasaj. Pentru scoaterea scărilor vechi şi înlocuirea lor cu cele noi, evident, a fost nevoie să fie demontate cupolele de protecţie de la gurile de acces.

Acele cupole, deşi nu arătau prea grozav, îşi aveau rostul lor, adică fereau scările de acele elemente care pot face periculoase treptele: ploaia şi ninsoarea.  Plus că, sunt sigur, nici mecanismelor de acţionare de la scările rulante umezeala în exces nu le face bine.

Te gândeşti că un bun gospodar (că tot suntem în gură, toată ziua, cu „economiile”, cu „refolosirile”, cu „lipsa banilor” etc.) ar fi depozitat acele cupole şi le-ar fi montat la loc. Aşi!

Nu sunt atât de naiv să nu înţeleg şi dedesubturile: urma caiet de sarcini, cerere de ofertă, licitaţie etc. câştigă cine trebuie, montăm alte cupole de protecţie, dar… surpriză: deşi era timp căcălău pentru toată birocraţia, vechea garnitură a primăriei nu a făcut nimic! De ce? Habar n-am! Cert este că nici acum, la data articolului, nu există cupole de protecţie la gurile pasajului. Noroc că iarna trecută a fost una mai blândă, dar nu se ştie cum va fi cea care stă să vină. Asta, ca să trecem peste aspectul dezolant pe care-l oferă intrările în pasaj!

Acum, aştept să văd: îi bagă noul primar de sector „în viteză” pe cei de la ADP ca să termine ceea ce trebuia terminat demult?

V V C XXXVI

de Ando și HM

Nu plecăm chiar așa de repede de la „pompierii” de pe Ferdinand. Un detaliu adiacent clădirii ne-ncîntă și azi vederea:

Un frumos model de gard, ridicat pe vremea cînd cu tot avîntul ridicării de blocuri și de cartiere tipizate arhitecții reușeau să se mai joace, îmbogățind vizual monotonia. Ce ne place și mai mult, însă, e că modelul se regăsește replicat în întregul cvartal construit atunci: la intrările de bloc, la ghenele de gunoi ba chiar și ca element decorativ al blocurilor însele!

 

Credem că microraionul Dimitrov e una din reușitele vremii, adăugîndu-se cu succes la o listă întreagă de realizări ce cuprinde frontul cu jocurile balcoanelor de pe Giulești, turnurile de sus de la Mărțișor, blocul emblematic ce străjuiește intrarea-n stadionul 23 August și o serie de ansambluri mai mici și mai mari de pe Maior Coravu, Vatra Luminoasă, Colentina ori Mihai Bravu. Genul acesta de modele-grilaj apare – în alte variante – la multe blocuri construite-n anii ’60: cele mai la îndemînă exemple le găsim pe Griviței și la Gara de Nord.

lista episoadelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane”

Din fugă: mai bine aşa

scris de Ando

După aproape trei ani de la pulverizarea hidosului schelet de beton ceauşist, iată că se apropie de finalizare noul complex de blocuri de pe colţul format de străzile Nicolae Caranfil şi cpt. Alexandru Şerbănescu.

Mă aşteptam ca lucrurile să se mişte mai repede, având în vedere că vorbim de nordul capitalei, adică o zonă râvnită de multă lume.

Dar e bine şi aşa, iar mie îmi pare important că astfel s-a dat, în sfârşit, o faţă civilizată acestei căi de intrare în Bucureşti.

Aiureli de toamnă

de Ando și HM

Viața merge înainte, la fel și preocupările omenești – fiecare cu ce-l doare, cum se zice:

O fi o poveste tristă-n spate, dar nu putem să nu semnalăm apariția piticului… de cimitir.

 

Mai dihai precum „curcanii” lui Alecsandri – care și-au schimbat porecla în renume – iată-i și cei cărora profesionalismul li-i numele mic.

Iar la noi, în sălbatica Rahovă, încă nu s-a… domesticit maiaua.

Din categoria „am pus un afiș”, zic să luăm aminte și la amenințarea din spatele inofensivului „New text document”.

Și să ne distrăm un pic cu ditai anunțul tipărit pe un garaj: „nu mâzgălii”…

… care e oricum e mai simpatic decît unde se ajunge cînd latifundiarul își apără trotuarul: lanț, lacăt, sîrmă – gunoaie.

Cui nu-i place, n-are ce face: omerta funcționează!

Trei blocuri mutate

scris de Ando

Probabil că nu multă lume îşi mai aduce aminte că lărgirea Şoselei Ştefan cel Mare, vizavi de complexul sportiv Dinamo, s-a făcut în 1983, prin translarea a trei blocuri mai vechi.

Eram la începutul deceniului opt din secolul trecut (uau, cum sună asta: secolul trecut!) şi, deja, vestitul colectiv de la Institutul Proiect Bucureşti, condus de inginerul Eugeniu Iordăchescu, continua cu eficienţă acest gen de lucrări începute în 1982 cu translarea bisericii Schitul Maicilor, prima biserică pe care au salvat-o din calea urgiei demolărilor din cartierul Antim-Uranus.

Intre timp, aşa cum se spune şi în articolul apărut în ziarul Scânteia, prin aceeaşi metodă, au mai fost mutate: biserica Olari de pe Calea Moşilor din Bucureşti şi Casa memorială Anton Pann din Rm.Vâlcea.

Cu această experienţă acumulată, s-a trecut în luna mai 1983, la etapa îndrăzneaţă de translare a primului bloc, cel de pe colţul cu strada Aurel Vlaicu. Indrăzneaţă pentru că mutarea s-a efectuat fără ca locatarii să părăsească clădirea. Mai mult: pe tot parcursul translării, nu au fost oprite utilităţile (gaze, apa, curent, lift).

O paranteză. La finalul articolului cu pricina se vorbeşte despre o viitoare deplasare a „…două monumente din Calea Rahovei 18 şi Calea Victoriei 131, ambele cu valoare istorică şi arhitecturală care vor supravieţui datorită procedeului de translare”. Cel de pe Calea Rahovei era tot o biserică: Sf. Ilie Rahova (translată în iunie 1984, cca. 49 de metri), dar celălalt, de pe Calea Victoriei 131 – Casa Vernescu, a cărei aliniere nefericită lipsea pietonii de trotuar – nu s-a mai mutat.

Revenim. Peste câteva luni, adică în luna septembrie a aceluiaşi an (perioadă necesară pregătirilor, fiind vorba de o mutare mult mai complicată) au fost „împinse” pe noul amplasament şi celelalte două blocuri (la primul bloc se utilizase metoda „tragerii”). Avem şi aici un articol şi câteva imagini de la Agerpres.

Apoi, frontul stradal a fost completat cu două blocuri noi.

Dar, cu echipa inginerului Iordăchescu aveam să ne reîntâlnim peste ani, în 1985, la Piaţa Iancului, mutând mai în spate blocul „de colţ” de pe fostul bd. Republicii, actual Pache Protopopescu.

***

Eforturile şi realizările dr. ing. Eugeniu Iordăchescu și ale colectivului închegat şi condus de acesta, în special pentru salvarea multor edificii de cult, monumente istorice, sunt nepreţuite şi binecunoscute.

Pe de altă parte, poate e momentul potrivit să amintim şi de un precedent la fel de interesant care dovedeşte priceperea şi pregătirea altor generaţii de ingineri constructori de la noi.

Când strângeam materialele pentru acest articol, am dat peste această scanare pe care o făcusem, mai demult, din volumul „Un Bucureşti mai putin cunoscut” scris de Silviu N. Dragomir. Suntem, deci, în anii 1934-35 şi este vorba de salvarea prin supraînălţare a bisericii Rebegeşti (actualmente Creţuleşti), comuna Crevedia, judeţul Dâmboviţa. Inginerul Nicolae Caranfil avea de ce să fie mîndru de strădania sa, de care amintește în „Lucrările de asanare a lacurilor din Valea Colentinei”!

  

Despre lucrarea respectivă, scotocind apoi pe internet, am găsit mai multe detalii interesante.

7 mașini vechi CXXX

de Ando, Bobocul și HM

La 130 de episoade ne lăudăm cu numărul lor în sine, mai degrabă cu recolta strînsă acum. Ei – asta am găsit, asta vă arătăm!

O gîgîlice tare dichisită, pe care nu puteam s-o lăsăm nepozată: Fiat 500.

Încă una – chiar surprinzător de bine păstrată – dar un Ford; un Fiesta.

Tot un Ford; puțin mai mare – dar minuscul pentru standardele din Statele Unite, acolo de unde a venit: e varianta americană de Escort.

Rămînem încă-n categoria automobilelor „de mic litraj” – cum se spunea odinioară – și mai aruncăm un ochi la un Oltcit și la un Peugeot 106.

Mai avem un Peugeot – dar mare: e o variantă break a splendidului 505.

La sfîrșit, ne luăm cîmpii-n fugă – asta, dacă reușim să mai pornim Pontiacul ăsta Firebird.

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.