despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

din zbor

Cine mai ține minte că acum 20 de ani Bucureștiul era numai chioșcuri, tarabe și coșmelii!

Și cine mai ține minte cum au dispărut aproape toate peste noapte, printr-o decizie curajoasă a Primăriei!

Au fost demolate, atunci, terase, magazine și restaurante cu notorietate.

Dintre cele foarte puține care au scăpat putem aminti terasa-restaurant „Derby” din zona Eroilor și terasa „Trestiana” de la intrarea-n parcul Izvor, ambele apărute după Revoluție.

Ca terasă, „Trestiana” nu mai funcționează de multă vreme; dar activitatea a continuat cu un magazinaș și-o patiserie chiar bunicică.

Iată că locul se primenește, transformîndu-se în ditai patiseria „Megapan” – unul din concurenții de pluton de pe piața de profil bucureșteană.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Radio: 30 de ani

O aniversare trecută cu vederea, dar mai importantă pentru noi decît am crede: acum, pe-nceput de an 2020, se fac 30 de ani de cînd ascultăm radio.

În 1990, imediat după Revoluție, au început să emită primele stații particulare de radio.

Din păcate, nu prea mai are nimeni ce să-și aducă aminte de asta. Din radiourile de-atunci, nu mai există niciunul. Dintre vocile de-atunci, de la-nceputuri, azi nimeni nu mai face radio.

Vremurile, firește, se schimbă – ni s-ar părea acum de neconceput să nu existe grilă de programe, să nu existe playlist, să difuzăm aceeași melodie la mai puțin de trei-patru ore distanță, să nu știm pe cine o să ascultăm mîine.

… dar așa a fost atunci; ba chiar mai dihai!

Bezna în care trăisem pe vremea comunismului s-a spart brusc, și radioul particular a-nsemnat o izbucnire de viață și de sunet: e de necrezut cum, în nici doi ani de zile, s-a reușit să se difuzeze toată muzica pe care vestul o ascultase în decenii.

La radio se învălmășeau toate: toată Madonna, tot Queenul, tot Michael Jackson, tot Led Zep-ul, toată Paula Abdul, tot 2 Live Crew-ul, tot… tot de-odată: se difuzau albumele întregi, se citeau versurile melodiilor, se vorbea o engleză dezinvoltă și nimănui nu i-ar fi trecut prin cap să difuzeze măcar vreo melodie românească: nimeni nu mai voia muzică ușoară!

Fiecare DJ își făcea emisiunea cum voia, după cum avea muzica lui trasă pe casete; dacă era o zi ploioasă și dacă avea chef, difuza cîntece legate de ploaie; și dacă ascultătorul avea chef și-oleacă de tupeu, n-avea decît să sune la radio și să ceară să asculte un cîntec… și cîntecul ăla era difuzat!

Așa a fost atunci; și-a fost frumos – și n-avea cum s-o fi ținut așa frumos prea mult; n-avea cum!

Cea mai veche stație radio particulară este azi RFI – în 1990, Radio Delta. Cea mai veche voce de radio e Liana Stanciu: azi, la MagicFM – a început prin ’91, la Radio Contact.

Case căzute 165 – Str. Pompiliu Eliade 8 – revenire

Se mișcă ceva și aici, cu blocul neterminat.

 

mai multe despre Case căzute

Case căzute 294 – Str. Brăilița 2: ce mai e nou

de la Cristian Malide

„Turcul” intră-n reparații, inclusiv făbricuța și magazinul de pîine, care va fi cam o lună-n renovare și extindere.

mai multe despre Case căzute

anii ’90 XXIV – cum se construia

(articol actualizat)

Ce să zici, cu multe urîțenii ne-am procopsit în anii ’90. Clădiri greoaie, nefuncționale, cu accese neprietenoase, din materiale desuete și – mai ales – făcute nu mai trainic decît înainte de anii ăștia. Ia să alegem vreo 20, să le și vedem!

Te doare mintea, bunăoară, de clădirea hotelului „Helveția” de la Aviatorilor – un mausoleu!

Da’ lasă că nici cea din vecinătate – unde funcționa o bancă „franco-română” n-a fost mai pricopsită. În plus, de-abia construită a-nceput să decadă.

Ușcheala asta, a volumelor, a stîlpilor aiurea, a teraselor și-a balcoanelor e o marcă. Ne uităm, după ce terminăm de zgîit la bîzdîgania asta de pe strada Dreaptă, la alta de pe Mihai Eminescu, la două clădiri de pe Matei Voiebod și la o samă de clădiri din Cotroceni:

   

C. E. C. a deschis multe sucursale-n clădiri dintr-astea noi, deși nu se aflau nici în locuri accesibile, nici în locuri unde era nevoie. Și-n blocul ăsta hidos din „parcelarea inginerilor”:

Ideea pare a fi că atuncea cînd clădirea nu suferă de urîțenie cruntă, banalitatea ei doare. Pe Oțetari și pe Mătăsari:

O struțocămilă „de referință” e dihania asta de pe Vasile Lascăr!

 

… precum și asta de pe fostul „Republicii” colț cu Iancu Cavaler de Flondor.

Trecem în revistă și o seamă de clădiri cu funcțiune de birouri apărute mai încoa’ – cînd anii 2000 dădeau să se-apropie. Materialele par mai moderne, însă nu te miră cînd placările au hibe și balustradele ruginesc. Pe rînd, le găsim în Cotroceni, pe Vasile Conta și pe Batiștei.

Blocurile de locuit putem zice – cu îngăduință – că nu erau decît unele care-ar fi putut fi construite-n vremea comunismului „dacă ar fi fost mai bine”… Exemplele de mai jos – Zambaccian, Primăverii, Ernest Broșteanu, Mihai Eminescu și Xenopol:

… nici nu te superi cînd vezi cîte din clădirile acelor ani n-au mai apucat să fie gata: au rămas schelete. Într-un stadiu mai avansat de… neterminare găsim bloculețele astea de pe Pompiliu Eliade și Argentina:

lista articolelor din seria anilor ’90

V V C XXV – chioșcuri vechi

de Ando și HM

Cît a trecut! Un pic și se fac 30 de ani de la Revoluție. Imediat după, noi toți ne-am aruncat într-un vîrtej amețitor, ademenitor și eliberator.

Ne-am umplut de chioșcuri, buticuri, magazinașe, terase – mici și mari afaceri!

Emblema comerțului bucureștean din acei ani a fost, fără tăgadă, chioșcul cu de toate; pripășit stradal lîngă chioșcul deja existent – de ziare, de tutun, de loto, de suc, de înghețată – și implantat în restul orașului… oriunde!

Găsim fără mare greutate și azi, printre blocurile noastre, cîte un chioșc funcțional care are mai bine de un sfert de secol… e ceva!

… cele amplasate mai pe trotuar, mai pe margine, mai pe colț au dispărut – să ne aducem aminte că la-nceputul anilor 2000 a fost o campanie uriașă de demolări și desființări: bună treabă, căci se înmulțiseră îngrozitor. Cîteva au reușit să se extindă și să devină cu timpul magazine adevărate, terase, restaurante, bloculețe – lumea mai uită ce-au fost la-nceput.

Iată însă, în plin centru bucureștean, mai găsim – surprinzător – cîteva urme ale acestor chioșcuri. Au scăpat! Poate și pentru că umpleau goluri dintre clădiri, colțuri, curticele?

În ordinea prezentată, le găsim pe Carol (fost Republicii, un bulevard foarte efervescent și monden la-nceput de ani ’90) – chioșcul a fost recent revitalizat, după ce ani de zile a zăcut nefolosit; pe strada George Enescu (fostă Cosmonauților, de lîngă chioșc se face o trecere spre Jules Michelet); între Arhitectură și Universitate – funcționează! – și pe strada Gerota (fostă Sahia) – închis de vreo cîțiva ani.

Nu face deloc să trecem cu vederea și multitudinea de chioșcuri metalice cu adăpost generos pentru călători amplasate, pînă la mijlocul anilor ’90, în majoritatea stațiilor de autobuz și troleu. Tare puține au mai rămas azi!

La-nceput planul era să se poată vinde și biletele R.A.T.B. la chioșcurile astea – bună ocazie să se renunțe la tonetele regiei din stații! – dar planul a picat iute.

La Kogălniceanu mai găsim două exemplare la datorie!

La Iancului chioșcul e deja-nchis – a funcționat pînă recent.

Lista episodelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane” • lista articolelor din seria anilor ’90lista episoadelor din seria „Civilizaţie publică

Case căzute 302 – Str. Pictor Sava Henția 13

Pe o străduță liniștită din spatele bulevardului Banu Manta, un „building” cum se purta-n anii ’90. Firma desuetă, aparatele de aer condiționat „de geam” sînt, azi, vestigii interesante.

mai multe despre Case căzute

Case căzute 294 – Str. Brăilița 2

de la Cristian Malide

„Turcul” împărățește-n Vitan de mai bine de 20 de ani. A-nceput cu o baracă, pe vremea cînd pîinea turcească era o alternativă la franzela cu care ne obișnuisem ani buni. Iată poze din 1997 cu coada din față. Cîte s-au schimbat de-atunci!

În timp, firma „Köksal” s-a extins și-n Berceni, plus c-o fabrică după Jilava. Aici, lîngă sediul Pompierilor, a ridicat și un bloculeț; de ceva vreme e-n renovare și arată cam în paragină.

mai multe despre Case căzute

V V C XXIII – garajul prefabricat

Acum opt ani, pe vremea asta, făceam primele poze unor rable, fără să-mi dea prin cap că distracția asta avea să-mi aducă prieteni, prilejuri de plimbări și deslușiri de istorii auto.

… e tot mai greu de dibuit mașini vechi interesante – s-au împuținat, s-au trimes la fier vechi.

Precum mașinile astea, se duc și vechile garaje de beton prefabricate.

Odată cu libertatea și promisiunile anilor ’90 s-a ivit și mica „industrie” de îmbunătățiri din și de pe lîngă blocuri.

Oamenii, în sfîrșit, aveau voie din nou să-și închidă balcoanele, așa că meșterii cu aparat de sudură și „acces” la profile metalice nu ședeau o clipă. Cine avea și cum să monteze, pentru geamuri, chedere de caucic șterpelite de prin cine știe ce garaje de autobuze era tare șmecher.

Iar pe locurile virane dintre blocuri se găsea spațiu îndestulător pentru încropitul de garaje din tot soiul de table și scînduri, învelite-n carton asfaltat – cam astea erau materialele la-ndemîna noastră acum un sfert de secol.

N-a trecut mult pînă cînd industria postcomunistă a-nceput să tragă folos de pe urma dorinței omului de a-și ști mașina la adăpost.

Nu se mai construiau blocuri, nu mai era nevoie de panouri prefabricate… Ce dacă? Se construiau garaje din beton prefabricat!

Ce mîndrie a fost pentru vecinul bucureștean să-și puie-n spatele blocului garaj „de Granitu”!

Toate trec…

Garajele astea s-au dovedit, în majoritatea lor, ilegale pe domeniul public. În ultimii zece ani au dispărut dintre blocuri, rămînînd în urma lor spații drepte, trasate, unde parcajul se face autorizat.

Rar mai dai peste cîte-un garaj dintr-ăsta, și cînd o faci îți aduci aminte că deja e un soi de vestigiu.

Lista episodelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane” – aici.

copertine urîte

Una din deprinderile pe care le-am pierdut e aceea de a construi o copertină frumoasă, simplă, elegantă, chit că era pentru o casă ori pentru o construcție comercială, publică!

Obișnuia să ne iasă chiar în anii-n care ridicam blocuri după blocuri! Cu elemente variate, dar armonioase, cu linii îndrăznețe, dar la locul lor, chiar este și astăzi o plăcere să le vezi. Și nu numai să le vezi, ci, mai ales, să beneficiezi de adăpostul lor: ce bine e să-ți fie umbră, ce bine e să nu te bată ploaia…

        

Ca să fie treaba și mai nasoală, în ultimele decenii ne-am și apucat să procopsim cu alcătuiri utilitare din fier și tablă asezonate cu ceva sticlă și plastic clădiri cu iz istoric ce n-au fost gîndite să le primească! Spurcăm nu numai clădirile, dar și împrejurimile!

A fost un avînt prostesc, care astăzi ne-a încărcat cu încropeli ce se deteriorează. Iată, în Cotroceni, cum zace intrarea „oficială” a Arenei de tenis, de pe vremea cînd alde Sever Mureșan organiza pe-aici „openul” României.

Și asta nu-i nimic! Cît de nepotrivită e copertina de autogară trîntită în fața Guvernului!

Cît de hidoasă e copertina teatrului Nottara! Și ce rușine e cea a hotelului Lido.

Mi-aș fi dorit ca, odată cu renovarea acestui hotel, să se renunțe la această improvizație ieftină, nouăzecistă, dar m-am înșelat: copertina a fost curățată, văpsită și păstrată. Halal – hotelul Lido arată a benzinărie, nu a monument istoric…