despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Case căzute 294 – Str. Brăilița 2: ce mai e nou

de la Cristian Malide

„Turcul” intră-n reparații, inclusiv făbricuța și magazinul de pîine, care va fi cam o lună-n renovare și extindere.

mai multe despre Case căzute

anii ’90 XXIV – cum se construia

(articol actualizat)

Ce să zici, cu multe urîțenii ne-am procopsit în anii ’90. Clădiri greoaie, nefuncționale, cu accese neprietenoase, din materiale desuete și – mai ales – făcute nu mai trainic decît înainte de anii ăștia. Ia să alegem vreo 20, să le și vedem!

Te doare mintea, bunăoară, de clădirea hotelului „Helveția” de la Aviatorilor – un mausoleu!

Da’ lasă că nici cea din vecinătate – unde funcționa o bancă „franco-română” n-a fost mai pricopsită. În plus, de-abia construită a-nceput să decadă.

Ușcheala asta, a volumelor, a stîlpilor aiurea, a teraselor și-a balcoanelor e o marcă. Ne uităm, după ce terminăm de zgîit la bîzdîgania asta de pe strada Dreaptă, la alta de pe Mihai Eminescu, la două clădiri de pe Matei Voiebod și la o samă de clădiri din Cotroceni:

   

C. E. C. a deschis multe sucursale-n clădiri dintr-astea noi, deși nu se aflau nici în locuri accesibile, nici în locuri unde era nevoie. Și-n blocul ăsta hidos din „parcelarea inginerilor”:

Ideea pare a fi că atuncea cînd clădirea nu suferă de urîțenie cruntă, banalitatea ei doare. Pe Oțetari și pe Mătăsari:

O struțocămilă „de referință” e dihania asta de pe Vasile Lascăr!

 

… precum și asta de pe fostul „Republicii” colț cu Iancu Cavaler de Flondor.

Trecem în revistă și o seamă de clădiri cu funcțiune de birouri apărute mai încoa’ – cînd anii 2000 dădeau să se-apropie. Materialele par mai moderne, însă nu te miră cînd placările au hibe și balustradele ruginesc. Pe rînd, le găsim în Cotroceni, pe Vasile Conta și pe Batiștei.

Blocurile de locuit putem zice – cu îngăduință – că nu erau decît unele care-ar fi putut fi construite-n vremea comunismului „dacă ar fi fost mai bine”… Exemplele de mai jos – Zambaccian, Primăverii, Ernest Broșteanu, Mihai Eminescu și Xenopol:

… nici nu te superi cînd vezi cîte din clădirile acelor ani n-au mai apucat să fie gata: au rămas schelete. Într-un stadiu mai avansat de… neterminare găsim bloculețele astea de pe Pompiliu Eliade și Argentina:

lista articolelor din seria anilor ’90

V V C XXV – chioșcuri vechi

de Ando și HM

Cît a trecut! Un pic și se fac 30 de ani de la Revoluție. Imediat după, noi toți ne-am aruncat într-un vîrtej amețitor, ademenitor și eliberator.

Ne-am umplut de chioșcuri, buticuri, magazinașe, terase – mici și mari afaceri!

Emblema comerțului bucureștean din acei ani a fost, fără tăgadă, chioșcul cu de toate; pripășit stradal lîngă chioșcul deja existent – de ziare, de tutun, de loto, de suc, de înghețată – și implantat în restul orașului… oriunde!

Găsim fără mare greutate și azi, printre blocurile noastre, cîte un chioșc funcțional care are mai bine de un sfert de secol… e ceva!

… cele amplasate mai pe trotuar, mai pe margine, mai pe colț au dispărut – să ne aducem aminte că la-nceputul anilor 2000 a fost o campanie uriașă de demolări și desființări: bună treabă, căci se înmulțiseră îngrozitor. Cîteva au reușit să se extindă și să devină cu timpul magazine adevărate, terase, restaurante, bloculețe – lumea mai uită ce-au fost la-nceput.

Iată însă, în plin centru bucureștean, mai găsim – surprinzător – cîteva urme ale acestor chioșcuri. Au scăpat! Poate și pentru că umpleau goluri dintre clădiri, colțuri, curticele?

În ordinea prezentată, le găsim pe Carol (fost Republicii, un bulevard foarte efervescent și monden la-nceput de ani ’90) – chioșcul a fost recent revitalizat, după ce ani de zile a zăcut nefolosit; pe strada George Enescu (fostă Cosmonauților, de lîngă chioșc se face o trecere spre Jules Michelet); între Arhitectură și Universitate – funcționează! – și pe strada Gerota (fostă Sahia) – închis de vreo cîțiva ani.

Nu face deloc să trecem cu vederea și multitudinea de chioșcuri metalice cu adăpost generos pentru călători amplasate, pînă la mijlocul anilor ’90, în majoritatea stațiilor de autobuz și troleu. Tare puține au mai rămas azi!

La-nceput planul era să se poată vinde și biletele R.A.T.B. la chioșcurile astea – bună ocazie să se renunțe la tonetele regiei din stații! – dar planul a picat iute.

La Kogălniceanu mai găsim două exemplare la datorie!

La Iancului chioșcul e deja-nchis – a funcționat pînă recent.

Lista episodelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane” • lista articolelor din seria anilor ’90lista episoadelor din seria „Civilizaţie publică

Case căzute 302 – Str. Pictor Sava Henția 13

Pe o străduță liniștită din spatele bulevardului Banu Manta, un „building” cum se purta-n anii ’90. Firma desuetă, aparatele de aer condiționat „de geam” sînt, azi, vestigii interesante.

mai multe despre Case căzute

Case căzute 294 – Str. Brăilița 2

de la Cristian Malide

„Turcul” împărățește-n Vitan de mai bine de 20 de ani. A-nceput cu o baracă, pe vremea cînd pîinea turcească era o alternativă la franzela cu care ne obișnuisem ani buni. Iată poze din 1997 cu coada din față. Cîte s-au schimbat de-atunci!

În timp, firma „Köksal” s-a extins și-n Berceni, plus c-o fabrică după Jilava. Aici, lîngă sediul Pompierilor, a ridicat și un bloculeț; de ceva vreme e-n renovare și arată cam în paragină.

mai multe despre Case căzute

V V C XXIII – garajul prefabricat

Acum opt ani, pe vremea asta, făceam primele poze unor rable, fără să-mi dea prin cap că distracția asta avea să-mi aducă prieteni, prilejuri de plimbări și deslușiri de istorii auto.

… e tot mai greu de dibuit mașini vechi interesante – s-au împuținat, s-au trimes la fier vechi.

Precum mașinile astea, se duc și vechile garaje de beton prefabricate.

Odată cu libertatea și promisiunile anilor ’90 s-a ivit și mica „industrie” de îmbunătățiri din și de pe lîngă blocuri.

Oamenii, în sfîrșit, aveau voie din nou să-și închidă balcoanele, așa că meșterii cu aparat de sudură și „acces” la profile metalice nu ședeau o clipă. Cine avea și cum să monteze, pentru geamuri, chedere de caucic șterpelite de prin cine știe ce garaje de autobuze era tare șmecher.

Iar pe locurile virane dintre blocuri se găsea spațiu îndestulător pentru încropitul de garaje din tot soiul de table și scînduri, învelite-n carton asfaltat – cam astea erau materialele la-ndemîna noastră acum un sfert de secol.

N-a trecut mult pînă cînd industria postcomunistă a-nceput să tragă folos de pe urma dorinței omului de a-și ști mașina la adăpost.

Nu se mai construiau blocuri, nu mai era nevoie de panouri prefabricate… Ce dacă? Se construiau garaje din beton prefabricat!

Ce mîndrie a fost pentru vecinul bucureștean să-și puie-n spatele blocului garaj „de Granitu”!

Toate trec…

Garajele astea s-au dovedit, în majoritatea lor, ilegale pe domeniul public. În ultimii zece ani au dispărut dintre blocuri, rămînînd în urma lor spații drepte, trasate, unde parcajul se face autorizat.

Rar mai dai peste cîte-un garaj dintr-ăsta, și cînd o faci îți aduci aminte că deja e un soi de vestigiu.

Lista episodelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane” – aici.

copertine urîte

Una din deprinderile pe care le-am pierdut e aceea de a construi o copertină frumoasă, simplă, elegantă, chit că era pentru o casă ori pentru o construcție comercială, publică!

Obișnuia să ne iasă chiar în anii-n care ridicam blocuri după blocuri! Cu elemente variate, dar armonioase, cu linii îndrăznețe, dar la locul lor, chiar este și astăzi o plăcere să le vezi. Și nu numai să le vezi, ci, mai ales, să beneficiezi de adăpostul lor: ce bine e să-ți fie umbră, ce bine e să nu te bată ploaia…

        

Ca să fie treaba și mai nasoală, în ultimele decenii ne-am și apucat să procopsim cu alcătuiri utilitare din fier și tablă asezonate cu ceva sticlă și plastic clădiri cu iz istoric ce n-au fost gîndite să le primească! Spurcăm nu numai clădirile, dar și împrejurimile!

A fost un avînt prostesc, care astăzi ne-a încărcat cu încropeli ce se deteriorează. Iată, în Cotroceni, cum zace intrarea „oficială” a Arenei de tenis, de pe vremea cînd alde Sever Mureșan organiza pe-aici „openul” României.

Și asta nu-i nimic! Cît de nepotrivită e copertina de autogară trîntită în fața Guvernului!

Cît de hidoasă e copertina teatrului Nottara! Și ce rușine e cea a hotelului Lido.

Mi-aș fi dorit ca, odată cu renovarea acestui hotel, să se renunțe la această improvizație ieftină, nouăzecistă, dar m-am înșelat: copertina a fost curățată, văpsită și păstrată. Halal – hotelul Lido arată a benzinărie, nu a monument istoric…

Case căzute 281 – Calea Dorobanților 99

Actualizare: la sfîrșitul lui februarie 2019 a-nceput un șantier de reabilitare.

Multă vreme, acoperită de pînze publicitare uriașe, am trecut fără să vedem clădirea asta – și mai ales cît de prăpădită este.

La parter a ființat dintotdeauna cinematograful „Volga”. Deși am putea crede că numele l-a primit după Naționalizare, așa a fost el botezat de la bun început.

 

Clădirea tocmai ce-a făcut 80 de ani. Cinematograful mai a funcționat și o bucată din anii ’90, în paralel cu unul din primele cluburi-cult deschise după Revoluție: „Studio Martin”.

Cu numerele, tărășenia obișnuită – clădirea ține de Calea Dorobanților și a fost împărțită în trei bucăți (99, 99A și 99B); cinematograful, însă, apare menționat la numărul 61 al șoselei Ilie Pintilie, azi Iancu de Hunedoara (cu toate că blocurile ce bordează bulevardul se opresc, lipite de clădirea noastră, cu numărătoarea la 37)

mai multe despre Case căzute

turcești: mai bune

„Eti” e o marcă de dulciuri care ne-a însoțit de la primii pași ai comerțului liber de după Revoluție. Laolaltă cu atîtea alte dulciuri turcești – „jeliboane” și alte alea – ne-arătat că dulciurile pot fi colorate, gustoase, fine și, în sfîrșit… dulci.

„Eti” e bine ancorată și azi în piața noastră, și nu doar cu produsele cu care ne-am obișnuit de-atîția ani, precum „Puf”.

De-abia ce-am lăudat marca de napolitane „Dare”, căreia-i facem vînzare bunicică. Găsim, însă, de ceva vreme și alte produse noi – pe care merită să le-ncercăm.

Știți? toate dulciurile astea care vin de pe altă filieră decît cea a mărcilor proprii ale hipermarketurilor ori a marilor firme care monopolizează industria au alt gust: mai puțin fad, mai puțin prefabricat – cum să-l descriem?

După atîtea dulciuri produse prin țările est-europene, cele turcești chiar sar în evidență.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Case căzute 261 – Bd. Pache Protopopescu 109

… un fost institut de cercetare unde, acum mai bine de 20 de ani, a-nceput să funcționeze televiziunea Pro TV. Ce-a-nsemnat Pro TV pentru Țara asta – atunci – e greu de descris și încă de înțeles.

Clădirea e abandonată de cîțiva ani; au rămas – urît, murdar, mizerabil – cîteva troace care să ne-amintească de gloria momentului în care televiziunea cobora în stradă; pe-un zid se mai deslușește scris „Cabina Pro TV”…

 

Televiziunea Pro TV s-a mutat doar două case mai jos – la 105 -, pe locul unde ființase o făbricuță de dulciuri, a cărei istorie o deslușim din terfeloage, așa cum ni-i felul; ocazie cu care vedem și brambureala numerelor poștale de pe-aici…

… și mai demult, s-ar părea că-n locul fabricii de produse zaharoase ar fi fost una de ciorapi. Pe locul unde s-a ridicat clădirea părăsită pe care-am prezentat-o-n episodul de azi a fost o casă cu funcțiune administrativă și înainte, și după Război.

mai multe despre Case căzute • lista articolelor din seria anilor ’90 • Lista episodelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane”