despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

anii ’90 XXI – sluga

Cea mai mare realizare a slugii nu-i să devie stăpîn.

Ci s-ajungă să lucreze pentru cel mai mare stăpîn.

Asta-i toată treaba cu sluga, oameni buni; fiindcă sluga n-o să aibă niciodată cum să fie decît slugă; cea mai mare slugă; cea mai bună slugă; dar slugă mereu.

Cea mai propice perioadă pentru slugă a fost, în Țara noastră, imediat după mijlocul anilor ’90.

Trebuie să-nțelegem acea perioadă.

Se stinsese iureșul de după Revoluție. Încet-încet, se-așeza perioada aceea foarte proastă prin care oamenii treceau: fabrici oprite și șomaj prelungit. Se nășteau primele afaceri private mari, apăreau companii „sănătoase” cu clădiri strălucitoare și mașini multe și scumpe. Politica se-ntorcea cu susu-n jos.

Apăreau primii boși, primii stăpîni – cu bani mulți, cu bani jos, cu bani de dat.

Slugile i-au urmat iute-iute. Au primit nume noi: chief, manager, executive director.

Au primit oase bune, cu carne moale pe ele. Le-au molfăit și și-au pus dinți noi – albi și curați – ca să le roadă de tot.

Tot slugi erau, dar fericite că stăpînii le erau mari – pe cai mari! – și făceau lucruri mari.

Priviți cînd vreunul din stăpînii de-atuncea, azi ba prin pușcării, ba prin alte meleaguri mai însorite, mai povestește de haiduciile din „vremurile bune”. N-o să găsiți laude aduse slugilor… Stăpînii știau că slugile – măgari decorați! – trebuiau călărite și tîrîte.

Priviți cînd directorașii vremii mai scapă cîte-o amintire la moartea vreunui astfel de stăpîn. Pe lîngă invidiile de harem dintre trepăduși, găsiți nenumărate probe de umilire discreționară. Stăpînul – cu cît era mai jupîn! – nu trimetea șoferul după mici, ci pe directorul preferat: că d-aia-l făcuse director.

Sînt sute de astfel de povești, cu mult adevăr în ele.

Cunoaștem, azi, cine-au cam fost stăpînii-n acele timpuri.

E cuminte să nu uităm nici cine-au fost slugile lor.

Case căzute 207 – Bd. Schitu Măgureanu 13

Peste drum de Cișmigiu, de ani buni în paragină:

A ființat aici, pînă-n urmă cu mai bine de un deceniu, și-o terasă-ceva. Ornamentele de sticlă de sub streașină-s deosebite. Merge mînă-n mînă cu blocul din spate. Ceva-ceva se lucrează.

mai multe despre Case căzute

din zbor

Nu-i rea lauda asta de sine, de pe punga de napolitane: „produs în Timișoara de peste 20 de ani”…

 

… fiindcă napolitanele astea – Joe – dinainte să fie preluate și produse de Nestlé – au fost una din cele mai bune lucruri făcute-n Țara noastră după Revoluție. Se numeau Joe I.B.C. și cele cu vanilie se vindeau în ambalaj albastru și cele cu cacao-n ambalaj auriu. Pe sfîrșit de ani ’90 erau delicioase. Și – tot pe-atunci – napolitanele glazurate Dănuț (marcă tradițională, încă de pe vremea industriei socialiste) făceau toți banii; nu le-am mai văzut apoi pe nicăieri.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

exit

Fiindcă-i decembrie, înseamnă c-am intrat în luna cadourilor: așa era chiar și pe vremea cînd în magazine bătea vîntul.

Să pierdem oleac’ de vreme gîndindu-ne și la magazinele care nu mai sînt – dar care-au avut, la vremea lor nu prea îndepărtată, cîte ceva de adus în plus; care-au făcut cîte-un pas spre comerțul civilizat și la-ndemînă de care ne bucurăm; căci n-o ducem rău!

Una din regulile comerțului e că, îndeobște, ce se-nchide nu se-nchide de tot; se transformă.

Să vedem ce nu mai e. Magazinele Plus au fost luate de Lidl – știți. Hipermarketurile Real – primele cu program non-stop – de Auchan. Carrefour a luat Billa; și Billa a fost un pionier al retailului nostru, pe sfîrșit de ani 90.

În ceea ce privește comerțul mai mic, monopolul Mega Image este desăvîrșit. Rînd pe rînd, lanțul a-nghițit supermagazine foarte bune – precum Primăvara, precum Gima (G’Market) – dar și lanțuri create cu ceva osteneală în anii 2000, pe rămășițele fostelor alimentare, ca La Fourmi.

Mega Image – incredibil, nu? – a-nceput cu două supermarketuri, întîi la Lujerului și apoi pe Titulescu; dar asta se petrecea cu două decenii-n urmă!

Au dispărut și magazine ca Univers’All,  Rainbow ori MiniMax – ultimele, în vîltoarea aventurii Mic.ro; Mic.ro merită niște vorbe-n plus, fiindcă a fost cu adevărat o aventură: un lanț uriaș de șopîngăuri care, din 2010, a crescut ca voinicul din poveste, căzînd în brînci în doi ani de zile. La vremea aceea angajații nemulțumiți postaseră peste 13.000 de comentarii pe un forum ad-hoc găzduit de articolele noastre…

O plecare regretată din lumea magazinelor de haine a fost Kiabi – chiar erau bune. În domeniul DYI, Obi și-a luat catrafusele – n-a fost mare pagubă! Amintim benzinăriile Agip și Shell – adevărate repere pentru șoferul anilor ’90 – au fost cumpărate de Mol.

Destulă efervescență, nu? Și cele mai multe din cele de mai sus s-au petrecut în ultimul deceniu.

Civilizație publică XLVI – prăvălii vechi

de Ando și HM

Una din mărcile Capitalei noastre a fost dintotdeauna comerțul. Nu doar fiindcă – vrînd-nevrînd – așa se-ntîmplă-n inima Țării, ci și pentru că așa a fost mereu firea bucureșteanului.

Nemulțumit, nestatornic, neobosit – mereu c-o idee-n cap.

Ne-o fi frapat atmosfera efervescentă de după Revoluție, în care au apărut puzderie de buticuri, magazinașe, chioșcuri, tarabe – dar era doar o reîntoarcere la făgașul tradițional. Bucureșteanul s-a-mpăcat greu cu îngrădirile comunismului – și avea nevoie doar de-un îndemn ca să se-apuce de trebușoarele sale: ia, să ne aducem aminte de perioada de relaxare din vremea mandatarilor

Dacă ne plimbăm pe străzile liniștite și așezate din orice cartier bucureștean cu case, o să ne sară și azi în ochi sute de prăvălii. Cele mai multe, desigur, pe colț, dar nu numai. Mai mici: doar cu un ochi de geam și-o ușă; mai mari: adevărate magazine. Construite – cele mai multe – în anii dintre cele două Războaie.

Jumătate de secol au funcționat ca magazine de stat ori de-a cooperației, ca centre de pîine, ca ateliere meșteșugărești – păstrînd grilaje, storuri și feronerii montate „pe vremuri”. Cu dușumele scîrțîind din ce-n ce mai tare și mirosind a gaz – parchet pus să ție-o viață. Azi, picate, cele mai multe, în mizerie și uitare – nemaifiind căutate din cauza vechimii și-a șubrezimii clădirilor. Pe unele le știm deja, fiindcă-s în case căzute despre care-am tot scris.

Am cules și-am ales – din cele mai amărîte, mai îndeosebi. Ca să nu uităm Bucureștiul nostru vechi – la fel de neliniștit ca cel de azi.

                    

Civilizație publică: lista episoadelor

prin fundături XXII

de Ando și HM

… astăzi parcurgem numai zona adiacentă Șoselei Viilor (din șosea am văzut deja intrarea Viilor și Podgoria) unde se face un mic cartier cu case aidoma, cu pomi bătrîni, cu liniște și mîțe cuminți care vin la poze. Se face din strada ce poartă numele inginerului Dumitru Teodoru – ea însăși are-un colțișor înfundat unde șade, cuminte un Fiat 1300

   

Avem două fundături – una mai lungă și cotită, numită Teremia

… și alta, scurtă, Trăznea!

Șira spinării a acestui cartier e strada Constantin Miculescu, ce-ajunge-n Fabrica de Chibrituri – despre ea am mai vorbit, fiindc-a avut o poartă la mijloc. Lîngă ea, mai e un intrînd al străzii Silexului; nu l-am pozat, întrucît duce-nspre o grădiniță unde se jucau copii.

 

Altminterea, peisajul de-aici face toți banii…

 

… și mîța la fel!

prin fundături XXI

de Ando și HM

Serialul ăsta nu-i despre numărătoarea fundăturilor, ci despre descoperirea lor; așa că mereu ne mai scapă cîte una, cîte două – chiar prin locuri bine cunoscute. Așa că mai revenim pe unde-am mai fost, fiindcă mai dăm…

… dăm, de exemplu, de o fundătură de țară autentică, care se face din strada Sergent Nuțu Ion, pe lîngă casele de la numărul 6… e așa de liniște aici!

… dăm – sub nasul nostru de la-nceput! – de intrarea murdară Buzești

… de bine ce-am tot zis c-am terminat cu tot ce-ar putea fi pe lîngă 1 Mai, am uitat de felu-n care se-nfundă-nspre clădirile sanatoriului Ana Aslan strada ce amintește de artista de teatru Frosa Sarandi (pe unele plăcuțe) sau Sarandy (pe altele)….

… bună vecină cu intrarea Maior Alexandru Cîmpeanu – cam peste drum de Mircea Măcelaru:

Mai departe, intrarea Carol Knappe, adiacentă străzii omonime, botezată după neamțul care, demult-demult, lumina orașul cu ulei de rapiță.

Și – prin dosurile șoselei Titulescu, o intrare care se crăcănează din Cojești și se cheamă Liteni.

prin fundături XX

de Ando și HM

De parc-am avea cum să le dibuim pe toate! – din strada Călușei uitasem să pomenim de intrarea Palmierului; asta e!

Tot pe-acolo mai dăm de intrările Vaselor și Pop de Băsești.

Rămăsesem datori cu recensămîntul fundăturilor de pe partea dreaptă a Căii Moșilor, cum mergi de la Obor spre Centru. Ce avem noi aici?

Prima de care dăm se face din Făinari și se cheamă Peșterii.

 

Dacă ne băgăm printre străzile de-aici, mai găsim fundături: Cobiliței și Precupeții Vechi, din strada Precupeții Vechi.

După ce trecem de Dacia, ne încurcăm oleacă prin spatele blocurilor care acoperă cîteva căsuțe vechi….

… și mai încolo găsim intrarea Procopie Dumitrescu, fostă Cocora:

Este foarte frumoasă! Ea dă din Oltarului… care-i și ea o fundătură, de vreme ce se-nchide traficului pe sub clopotnița bisericii Sfîntu Silvestru.

 

Paralelă cu Oltarului se găsește strada Venerei – azi botezată Părintele Galeriu. Aici avem intrarea Topliceni:

prin fundături XIX

de Ando și HM

… se-ntîmplă ca dintr-o rețea de străduțe paralele una să fie aleasă ca să devină bulevard – așa a fost soarta străzii Turda, odată cu construirea noului pod Grant.

Sau, ca vreo stradă importantă să-și piardă însemnătatea, fiindcă una paralelă era mai bine amplasată în schema orașului și se preta la dezvoltarea acestuia.

Cine știe ce-i aia șoseaua Gherase?

… și că există și azi?

Șoseaua Gherassy apare pe hărți de cînd lumea. Dă-n Colentina – la Doamna Ghica. Pe vremea de-nceput, Doamna Ghica de-abia de se prelungea peste Colentina, înspre Fundeni-încolo; dar, încet-încet, a sporit în importanță, pînă cînd…

… pînă cînd capătul șoselei Gherase dinspre Colentina a fost închis cu blocurile mari ce flanchează intersecția aceea mare și chinuită de azi, de la Doamna Ghica. Așa că, într-un fel, șoseaua Gherase – cea care se furișează azi prin dosuri de blocuri -, e una din cele mai mari fundături ale Capitalei.

Acuma o luăm înapoi, întorcîndu-ne-nspre Centru. După Obor, vedem intrarea Călușei – din strada Călușei, sigur că da.

 

… trecînd de Traian, și afundîndu-ne un pic printre străzile întortocheate dinspre Foișor – precum Rumeoara, care are și ea mica ei fundătură…

… descoperim frumoasa intrare Margareta. Ea dă din strada Dimitrie Onciul.

Din Moșilor – peste drum de Popa Petre – iată și intrarea General Grigore Ipătescu.

Data viitoare, ne-o plimba și pe cealaltă parte a Căii Moșilor.

prin fundături XVIII

de Ando și HM

O fundătură mititică poate fi și obscura Ion Nistor, cîndva și Bibliotecii. Leagă strada Ion Ghica de zona statuilor de la Universitate, prin dosul Palatului Suțu. Se străbate, însă, cu piciorul.

Să rămînem așa, mai prin inima Orașului. Descoperim – în coasta minunatului părculeț Cazzavillan – o înfundătură a străzii Temișana:

… nu prea departe, iată și intrarea Sfîntul Sava.

… un intrînd fără nume, din strada Constantin Cristescu – cea ce coboară din Știrbey în Cobălcescu:

Revenim înspre Mircea Vulcănescu, din care se face intrarea Ștefan Furtună; numele nu i s-a mai actualizat, odată cu rebotezarea străzii mari:

Încheiem plimbarea cu fundătura Ecaterina Teodoroiu, în zona veche a Căii Grivița. Frumos loc. Intrarea s-a mai numit și Osiris, iar strada din care dă – Himerei.