despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Case căzute 147 – Str. Domnița Florica 1

O vedeți din Mărășești, aproape de crucea cu Olimpului – dar casa asta de colț ține de strada Domnița Florica.

mai multe despre Case căzute

Case căzute 146 – Bd. Mărășești 45

Unește Dîmbovița de Parcul Carol și – spre deosebire de alte localități – e situat în cu totul altă parte decît perechea sa – Mărăști… S-a numit și Neatîrnării. Azi e decăzut și n-are nimic – dar nimc! – care să te-mbie să te plimbi pe el; nimic. Casa asta nu-i cea mai necăjită de pe Mărășești; de altfel nici nu-s cine știe ce case care ies în evidență pe aici.

mai multe despre Case căzute

Case căzute 145 – Str. Știrbei Vodă 46

înghesuită-ntre două case mai mari, cu-n parter trist.

mai multe despre Case căzute

Case căzute 144 – Str. Dumbrava Roşie 18

scris de Ando

Strada Dumbrava Roşie leagă Piaţa Cantacuzino (cea unde dau parcul Ioanid şi Grădina Icoanei) de Piaţa Spaniei. Deci într-o zonă de invidiat a oraşului, avem o super-stradă cu clădiri sofisticate – sedii de consulate, case de avocatură, linişte, multă verdeaţă.

Dar, de când colaborez la acest serial, am renunţat să mă mai mir când întâlnesc, chiar în astfel de zone ultracentrale, case abandonate şi aduse în stare de paragină. Este şi situaţia clădirii de pe Dumbrava Roşie nr. 18, colţ cu Aurel Vlaicu, aflată la doi paşi de Piaţa Spaniei.

Ştiu sigur că, după revoluţie, aici a fiinţat – câţiva ani – firma Biotehnos a profesorului Ioan Mânzatu, un personaj notoriu al acelei perioade. Probabil, din motive de revendicare/retrocedare, firma a părăsit clădirea şi s-a mutat în Otopeni.

Iar clădirea, pustie, părăsită de mulţi ani, arată acum cam aşa:

mai multe despre Case căzute

Bd. Corneliu Coposu 6-8. Pur şi simplu… un bloc.

scris de Ando

Decembrie 1989 găsea triunghiul cuprins între străzile Sfânta Vineri, Calea Călăraşi (actual bd. Corneliu Coposu) şi Mircea Vodă aproape complet „defrişat” de tăvălugul demolărilor ceauşiste. Cu excepţia câtorva clădiri, practic, era distrus nucleul vechiului Cartier Evreiesc.

O perioadă, nu s-a construit nimic în acea zonă. Apoi, pe măsură ce se rezolvau problemele de retrocedare, s-a dat liber la noi construcţii, dar – în opinia mea – fără nicio viziune urbanistică de ansamblu. Aşa au apărut acele blocuri înalte, plantate parcă alandala pe un mare maidan. Pe undeva, se repetă haosul urbanistic din partea  de nord a oraşului – mă refer la construcţiile noi care mărginesc pe o latură strada Nicolae Caramfil şi, peste pasaj, bulevardul Aerogării – ambele zone fiind la fel de apetisante pentru afaceriştii imobliari.

De aceea, nici nu m-am mirat când am văzut, de curând, că s-a pornit un nou şantier. Se va construi, ghici ce?… un bloc de birouri, de data asta cu deschidere directă la bd. Coposu. Chiar mă întrebam cât o să mai zacă în paragină acel teren.

 

Şi, din păcate, aşa cum mai spuneam, vom avea o nouă clădire fără personalitate, practic un paralelipiped din beton, sticlă şi metal, rezultatul unui concept arhitectural pe care-l credeam abandonat după 1990.

Paranteză.

Dintotdeauna, am avut un respect, chiar şi un fel de invidie faţă de profesia de arhitect. Unda de invidie m-a lovit în liceu, când pentru majoritatea dintre noi perspectivele profesionale balansau frecvent în zona „inginer sau economist”, iar din categoria “tocilarilor” se recrutau, de obicei, …viitorii medici 🙂 Atunci, am aflat cu uimire că unul dintre colegii de clasă, se pregătea de zor, de peste un an, cu meditaţii în particular, pentru examenul la arhitectură. Ţin minte că a scos un bloc de desen şi ne-a arătat diverse schiţe şi desene la care ne-am uitat cu evlavie şi care l-au săltat undeva, sus, în ochii noştri.

De atunci, în mintea mea, arhitectura a însemnat ceva deosebit, mai mult decât arta de a construi ceva frumos, plăcut ochiului.Am asociat-o, mult timp, cu o anume libertate în gândire şi în atitudine, elemente pe care alte meserii nu ţi le ofereau. Poate doar actoria… Bineînţeles că pe măsură ce anii treceau, realitatea avea să-mi demonteze tăios această marotă. Ajunsesem, chiar să-i compatimesc, oarecum, pe arhitecţi, date fiind constrângerile sistemului comunist, care înăbuşeau şi aplatizau aproape orice ieşire „din rând”. Mă gândeam, deseori, câte idei frumoase, deosebite, îndrăzneţe, câtă imaginaţie au fost îngropate de valul cenuşiu al uniformităţii noilor construcţii (cartiere de locuit, instituţii etc) care se ridicau cu nemiluita în toată ţara. Cât de mari trebuie să fi fost dezamăgirile şi frustrările multor promoţii de arhitecţi din acea perioadă! Câtă imaginaţie spulberată aiurea!

Iar acum, la aproape 30 de ani de la căderea barierelor, când accesul la informaţie şi la documentare este, practic, nelimitat, când ai cele mai noi materiale şi utilaje la dispoziţie, tu vii şi plantezi în centrul oraşului un bloc, parcă geamăn cu cel de pe şoseaua Giurgiului, colţ cu Toporaşi, făcut prin anii 60?!

Case căzute 143 – Str. Mircea Vulcănescu 10, 12 și 14

La numărul 10 – o pereche de căsuțe; la 12 – un bloculeț; la 14 – o vilișoară…

    

mai multe despre Case căzute

Case căzute 142 – Str. Traian Vuia 5

… cum te lași pe lîngă Dalles:

mai multe despre Case căzute

prin fundături VIII

de Ando și HM

Am ales pentru azi niște artere-nfundate mai curioase. Cum ar fi trecerea asta din Cotroceni, dintre străzile Carol Davila și Iatropol:

Nu-nțeleg de ce nu este stradă-stradă; dacă a fost deschisă de tot sau nu; știu doar că pe ea nu poți pătrunde decît cu piciorul. Un alt mister, ca și cel al străzii Nanu Muscel. Nici construirea complexului Cotroceni de aici nu mi-e tocmai limpede: ce fusese înainte acolo? ce s-o fi demolat? și de ce s-o fi construit aici?

Lăsăm de-o parte întrebările fără răspuns și ne-ntoarcem la străduța de mai sus; incredibil, ea are și-un nume: farmacist Aurel Țipeiu. Interesat de persoana acestuia, n-am dat decît peste un anunț găsit într-o foaie din 1914 – „Românul” (ocazie cu care-am mai descoperit și alte cîteva resurse digitale, anume ale Bibliotecii Universitare din Cluj):

Iacătă înc-o stradă necăjită…

… este vorba de strada Italiană; sau de ce-a rămas din bucata ei ce corespundea bulevardului Carol I. Ce s-a-ntîmplat aici? A fost tăiată strada Armand Călinescu, în ideea de a uni strada Vasile Lascăr (Galați, la vremea respectivă) de Paleologu.

… așa că vechia albie a Italianei a rămas stingheră și-nfundată, pe post de parcare. E-n continuare pavată cu piatră cubică și e separată de noua arteră ceaușistă de-un scuar. Ba, ca să fim cinstiți, are și-o fundătură mică, numai a ei:

Să traversăm doar! Pentru că, în dreptul fostului hotel Modern, dăm de o altă mică fundătură. E un ciot din vechia albie a străzii Armenească; nu te-ai gîndi că, de fapt, strada asta se lasă din Calea Moșilor și că doar taie bulevarul Carol I. Ca să fim drepți, se poate circula, totuși, prin fața clădirii (azi de birouri) Modern.

 

O altă stradă mai lungă decît am fi tentați a crede este Arthur Verona. Nu se-oprește defel la Patria, ci continuă peste Magheru, pînă-n strada Nicolae Golescu. Doar că bucata asta e doar o altă fundătură…

Lăsăm la sfîrșit una dintre cele mai nefericite străzi tăiate din București. Care alta – decît Lipscani? Pentru mulți e doar un loc de plimbare între Sfîntu-Gheorghe și Magazinul Victoria, dar…

… dar Lipscani unește Calea Moșilor de Dîmbovița. Este cam tăiată de bulevardul Brătianu, săraca de ea – poți continua plimbarea spre centrul vechi doar prin pasaj…

 

… iar de din jos de Victoria este blocată de vecinătatea apăsătoare a Inspectoratului de Poliție.

 

Case căzute 141 – Str. Vasile Lascăr 27

… în partea de dinainte de Batiștei; pîn’ de curînd a fost un sediu de-al Casei de Sănătate aici. Mare paragină.

mai multe despre Case căzute

Case căzute 140 – Str. Ioan Vodă Caragea 24

… o căsuță ce se ghicește-n spatele unui gard frumos.

mai multe despre Case căzute