despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Noutăţi în locuri vechi

scris de Ando

Antim, Justiţiei, Apolodor„per ansamblu, estimez că, într-o perspectivă de maximum 10 ani, această zonă se va schimba radical”. Aşa terminam articolul de acum un an. Cotrobăind din nou zona, zilele astea, ca să profit de lipsa vegetaţiei care maschează adesea clădirile, am constatat că realitatea este mult mai grăbită, date fiind modificările evidente apărute în „cioturile urbane” supravieţuitoare ale vechiului cartier. Să nu ne amăgim cu textele alambicate de pe afişele de şantier, gen: „punere în siguranţă a faţadelor”, „consolidare şi reabilitare construcţie” sau „reconfigurare imobil”. Practic, în cele mai multe cazuri, se demolează vechea clădire (sau ce a mai rămas din ea) şi se construieşte altceva în loc.

Să începem cu ce a dispărut sau e pe cale de dispariţie.

Clădirea de pe Dr. Paul Orleanu 6A, pe care o aminteam noi anul trecut a dispărut deja şi putem vedea şi ce se va construi în loc.

Pe vechea Cale a Rahovei (actualmente George Georgescu) au fost rase ruinele vechiului liceu industrial „Electomagnetica”, eliberându-se astfel o serioasă halcă de teren, unde încă nu ştim ce se va ridica în loc.

Traversăm, un pic, bulevardul Naţiunile Unite. Despre fostul hotel Tranzit am scris recent. La doi paşi, pe strada Vigilenţei, clădirea de la nr. 5 îşi trăieşte şi ea ultimele clipe. Vedem în poza afişului de şantier şi cum va arăta noua clădire.

Ne întoarcem la zona din spatele ministerelor, adică la ce a rămas din fostele străzi Apolodor-Vânători. Apropo de Vânători, fac o paranteză: un bun amic mi-a spus că fosta stradă (inclusiv locuinţa sa) a fost aproape complet demolată pentru a se face loc… „organizării de şantier” adică un loc pentru barăcile şi utilajele celor care lucrau la blocurile noului centru civic!!! Au trecut peste 30 de ani de atunci şi aici încă avem de-a face cu ceva imposibil de definit din punct de vedere urbanistic. Un fel de maidan, străbătut alandala de nişte alei, notate cu o singură adresă: „strada Apolodor,” şi unde tronează mizeria asta de clădire, devenită un permanent şi notoriu adăpost de aurolaci.

Şi totuşi, chiar pe aici, avem încă două bloculeţe ridicate recent (adică în ultimul an), marcate pe hartă cu A şi B .

Ajungem şi la rămăşiţa autentică din vechea stradă Antim. Două clădiri noi (una terminată, cealaltă în lucru ) au modificat vechiul front al străzii. Avem, pentru edificare, şi o imagine din anii 80, de la domnul Dan Perry, fost locuitor al cartierului.

 

Dăm colţul din Antim şi intrăm pe Justiţiei. Acum cinci ani, compătimeam „la pachet” soarta celor trei clădiri de la numerele 46, 48 şi 55. Deocamdată, cea de la numărul 48 e cea norocoasă pentru că aici, am văzut că se lucrează şi tare sunt curios ce va ieşi!

Spun norocoasă pentru că, deşi a stârnit multă vâlvă, clădirea de vizavi, de la numărul 55, arată din ce în ce mai rău.

Din George Georgescu, ne abatem un pic pe Gladiolelor, unde au avansat destul de bine lucrările la noul bloculeţ.

Mai aflăm de la sârguincioşii şi entuziaştii băieţi de la Cartierul Uranus, care au urcat pe dealul Căii Rahovei, că şi aici există un început de retrocedări de terenuri.

Concluzii? Verdicte? E bine sau e rău ceea ce se întâmplă? Greu de spus.Eu unul, legat afectiv de vechiul cartier, regret sincer dispariţia fiecărui detaliu din zona rămasă, dar nu sunt nici partizanul fanatic al păstrării la infinit a unor ruine fără şansă. Din păcate, aici avem de-a face, în primul rând, cu aceeaşi lipsă totală a unei perspective urbanistice care să valorifice şi să sporească, prin atractivitate, enclavele rămase din vechiul şi pitorescul cartier. Să adăugăm: lentoarea cu care se aplică legislaţia (şi aşa complicată) în materie de retrocedări, „laxitatea” (de multe ori, intenţionată) cu care administraţia priveşte degradarea zonei şi, de ce nu, comportamentul nociv al unora din locuitorii rămaşi. Practic, s-a ajuns ca şi în alte părţi ale oraşului, la mâna dezvoltatorilor imobiliari care vor înghiţi cu nesaţ fiecare metru pătrat de teren.

mda, a ieșit așa.

… asta a ieșit între Splai și Kogălniceanu. Un bloc rapid.

Pe frontul gîrlei rămîne multă paragină, după cum știm aici, aici, aici, aici și aici

Case căzute 333 – Str. Alexandru Vitzu 2

…. pe cornișa străzii, e ultima casă frumoasă de-aici: după ea începe hardughia oribilă a Ligii Profesioniste de Fotbal și apoi vin maidanele. Casa are și-o terasă de unde bănuiesc că se vede strașnic orașul.

   

mai multe despre Case căzute

Case căzute 332 – Calea Șerban Vodă 42

Revenim în zonă – o căsuță veche tipică.

Iar despre Șerban Vodă, amintiri de la Venera și de la Nick.

mai multe despre Case căzute

V V C XXVIII – punctul termic

Una dintre cele mai urîte feluri de clădiri cu rol utilitar din lumea noastră este porcăria aceea dintre blocuri numită „punctul termic”.

O hală mizeră, construită mătăhălos în dosul căreia se strîng gunoaie și golani și care, după renovarea și reabilitarea blocurilor, a rămas – alături de postul de transformare electrică – construcția cea mai murdară, împuțită, neîngrijită și urîtă din orice cartier.

Chiar dacă pe alocuri unele din aceste măgăoaie s-au „înveselit”, majoritatea-s o rușine.

Însă astăzi nu starea-n care se găsește punctul termic ne interesează, ci… arhitectura sa.

Căci, așa cum îl cunoaștem prea bine dintre blocuri, este – am zis! – doar o hală, o matahală, ceva inutil de mare și de urît.

Pierdut printre blocurile Berceniului construit în urmă cu juma’ de secol, găsim însă un model de „punct termic” care a fost de la bun început gîndit s-arate cît mai puțin hidos: îmbrăcat în cărămidă aparentă – în ton cu blocurile învecinate – și cu geamuri mari, care să nu-l transforme într-un siloz cretin.

Lista episodelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane”

istoria rămasă se pune pe gard

… din Bucureștiul nostru industrial – pornit în uriaș avînt acum un secol și jumătate – ne-a rămas, de la un timp, istoria.

Dispare.

Clădirile industriale vechi, dărăpănate și neglijate de-a lungul zecilor de ani de exploatare socialistă sînt șubrede. Și, cum sînt înconjurate de hale tîmpe cărora ideea de reconvertire urbană nu li se poate aplica mulțumitor, sînt rase.

Prima fază a acestor preschimbări uriașe a fost apariția mamuților strălucitori cu mii de birouri; acum am trecut la faza-n care – cît mai aproape de inima Orașului – se ridică alți mamuți, dar cu funcțiune de locuit.

Zona industrială istorică aflată între axele urbane Sebastian și Panduri-Tudor-Vladimirescu-Viilor, tăiată de artera ceaușistă „Trafic Greu” a așteptat, pîrloagă, ani buni.

Se mișcă lucrurile și-aici. Lîngă Răzoare se lucrează la un proiect imobiliar pe terenul fostei fabrici de ventilatoare, unde cîteva hale au fost demolate.

S-au montat – la stradă – panouri frumoase, îmbietoare, care ne-arată cît de frumos o să fie.

Și, întrucît văd că e un soi de modă la dezvoltatorii imobiliari să azvîrle pe gard și cîteva crîmpeie din istoria locului pe care-l… dezvoltă, găsim și-aici cîteva.

(link P.U.D. – pdf)

Civilizație publică LXXII – Pe sub arcade şi coloane

scris de Ando

Calvarul verilor toride este simptomatic pentru Bucureşti. Există, desigur, tentaţia să ne raportăm, în acest sens, la temperaturile estivale ale ultimilor ani, dar oraşul a suferit dintotdeauna din cauza vipiei. Ne spune asta, de exemplu, cu vârf şi îndesat, în lucrarea sa – „Viitorul Bucureştilor” (1934) – unul dintre cei mai destoinci primari pe care i-a avut Capitala: Dem. I. Dobrescu.

„Este iarăși adevărat că clima capitalei noatre este extremă, dar avem multe orașe cu o climă extremă și clima lor nu le împiedică să fie orașe foarte frumoase”

Dar el nu se opreşte la o banală constatare, gen „iarna nu-i ca vara”… Om practic, şcolit şi umblat prin lume, el avansează şi o soluţie:

Cred că Bucureştii, cu clima lor călduroasă vara, reclamă clădirile cu arcade, proteguitoare de arşiţa soarelui, care lasă oraşul gol în timpul zilei. Comerțul Bucureștilor ar câștiga foarte mult prin generalizarea arcadelor, pentrucă arcadele ar mări vitrinele și ar îndoi timpul în care amatorii pot să cumpere, întrucât ar putea eși chiar pe timpul căldurilor. Lumina intensă din țara noastră, înlătura inconvenientul arcadelor”

Din păcate (după părerea mea), în acea perioadă, ideea clădirilor cu arcade, atât de răspândite în ţările însorite din jurul Mediteranei, nu prea a prins. Poate greşesc, dar din ce am colindat prin oraş, nu am identificat decât două asemenea clădiri, cu magazine sub arcade sau coloane, construite înainte de 1945, ridicate, ambele, pe Calea Victoriei – în jurul anului 1939.

Una este „Palatul funcționarilor Băncii Naționale a României”, proiectat de arhitectul șef al Băncii, Radu Dudescu, clădire cunoscută şi sub numele de „blocul Rosenthal”, sub ale cărui arcade au fiinţat mai multe magazine sau sedii de bănci. Nu ştiu ce profil au avut acelea de la început, dar sigur, prin anii 70, ştiu că era acolo un vestit magazin de bijuterii. „Era pentru prima dată când în București se construia o clădire cu prăvăliile retrase de la stradă, care permitea pietonilor să circule pe sub arcade, adăpostiți de ploaie sau feriți de căldură.” ne spune Reptilianul, cel care s-a aventurat de mai multe ori în măruntaiele clădirii.

Actualmente, blocul, lăsat în paragină de vreo 20 de ani, a fost băgat de actualul proprietar (Primăria generală) în renovare.

Cealaltă clădire este „blocul Kreţulescu“, în galeria căruia au fost adăpostite de-a lungul vremii mai mai multe librării importante.

Din aceiași ani, ne facem datoria să amintim pavilioanele expoziționale construite în Herăstrău și-n zona de azi a Teatrului Național, centrala telefonică de pe Banu Manta, clădirea construită pe fosta stradă Wilson pentru O. N. T. (ulterior sediul Uniunii Tineretului Comunist), splendidul bufet din Grădina Botanică dar și interesanta ieșire peste stradă a acestui bloc de pe actuala stradă J.-L. Calderon.

   

Strict din acest punct de vedere, deci, fără nicio conotaţie politică, e de menţionat că perioada de după 1950 a fost mult mai… productivă. Deşi nu se încadrează fix în subiectul abordat, trebuie să amintim aici unele din clădirile de locuit ce fac parte din parcelarea Cățelu, și – pentru amploarea sa – adevăratul „brâu” de coridoare de sub arcadele de la parterul corpurilor frontale ale Casei Presei.

 

Dacă la Casa Presei, coridoarele respective au doar rol pietonal, în aceeaşi perioadă s-au construit şi câteva pieţe agro-alimentare unde, într-adevăr, găsim materializată ideea lui Dobrescu – chiar dacă în varianta simplificată – adică avem, din start, nişte construcţii prevăzute cu copertine susţinute pe stâlpi de sprijin. Cumpărătorii puteau astfel, să dea roată pe la magazinele din respectivele clădiri, la adăpost de razele soarelui sau de ploaie.

Avem trei exemple: piata Coşbuc de pe dealul Rahovei…

… piaţa 13 Septembrie de pe strada Antiaeriană…

… dar și complexul comercial din Vatra Luminoasă!

Adevărata „explozie” edilitară avea să se producă însă pe finalul anilor 50, începutul anilor 60. Atunci, împreuna cu alte blocuri, s-au construit şi cele mai multe astfel de clădiri cu magazine adăpostite sub coloane.

Cel mai reprezentativ este, fără îndoială, ansamblul din piaţa Sălii Palatului.

Conceput şi realizat ca adevărat vad comercial, lungul culoar de sub arcul format de blocurile de vizavi de marea Sala, era o modernă anticameră cu vitrine pentru multele magazine de confecţii, încălţăminte, decoraţiuni. Iar în capătul culoarului dinspre Ştirbei Vodă, funcţiona cunoscutul restaurant cu autoservire „Modern”, prevăzut – pentru menținerea preparatelor în stare caldă – „cu instalații de raze infraroșii”.

 

În celălalt capăt al ansamblului, la parterul de sub coloanele blocului-turn era unitatea cafe-braserie (la etaj) cofetarie (la parter) „Union”.

De observat că acum, şi aici, ca şi la blocul de pe Ştirbei Vodă colţ cu Luigi Cazzavillan, de exemplu, deschiderile dintre coloane au fost închise, spaţiul pasajului din spate fiind valorificat de noile buticuri sau localuri.

E momentul să ne dăm seama câte din clădirile arătate astăzi sunt ale lui Octav Doicescu: pavilioanele din Herăstrău, imobilul acesta de pe Cazzavillan, centrala de pe Banu Manta, clădirea de pe Wilson, bufetul din Grădina Botanică, casele din cartierul Cățelu; dar e drept că în arhitectura lui, coloanele-s uneori o interpretare, cumva… a prispelor.

„La coloane”, aşa a intrat, repede, pe lista locurilor de întâlnire a bucureştenilor blocul din Piaţa Romană. Sub coloanele lui se derulează, de la început până în zilele noastre, o intensă activitate comercială.

Nu mai puţin celebru a devenit blocul cu magazinul „Romarta Copiilor” de pe Calea Victoriei. Aflat vizavi de Cercul Militar, la intersecţia cu bd. Elisabeta, blocul are, ca şi cel din Romană, un culoar cu coloane pe toate cele trei laturi de la stradă.

La mică distanţă, pe strada Beldiman, cea care leagă bd. Elisabeta de strada Eforie, găsim, faţă în faţă, alte două blocuri „cu coloane”. La parterul şi subsolul celui unde acum este un KFC a funcţionat, la început, un cunoscut şi bine aprovizionat magazin alimentar din reţeaua Comaliment.

După cum bine se vede, şi aici, prin închiderea spaţiilor dintre coloane, fast-food-ul a câştigat spaţiul culoarului pe unde se intra în magazin.

Vizavi, avem un alt bloc unde în pasajul de sub coloane activează încă diverse: un magazin de bijuterii, un atelier foto parcă etc.

E momentul în care trebuie să recunosc că nu ştiu dacă acest bloc este construit în interbelic sau intră în categoria celor de după 1950!?

Mergem puţin mai încolo, adică pe colţul dintre str. Academiei şi bd. Elisabeta, unde avem un veritabil culoar cu arcade. De vechea clădire Oppler de pe colţ, a fost lipit, pe Academiei, un bloc „şaizecist” şi astfel s-a creat acel pasaj, atât de bine cunoscut pentru mai vechile sale magazine cu piese de radio, TV, magnetofoane. Spaţiile comerciale de acolo sunt şi acum folosite din plin.

Mai avem două blocuri ridicate aproape simultan în Piaţa Naţiunile Unite: turnul Gioconda şi cel de vizavi, din capătul Căii Victoriei, ambele având şi ele astfel de pasaje cu coloane.

 

Să nu uităm de blocul de pe strada Doamnei, colţ cu bulevardul Brătianu (fost 1848) unde, sub coloane, activează câteva anticariate bune.

Ca să completăm colecția, amintim capetele blocurilor-gemene de pe Magheru – O. N. T. și „Eva” – au, la rându-le, coloane și nu trecem cu vederea „peronul” Sălii de Concerte a Radiodifuziunii.

De asemenea, vedem că în multe alte cazuri de blocuri și ansambluri de blocuri construite în perioada anilor 60, chiar dacă parterurile acestora cu destinație comercială nu au coloane, sunt îmbogățite cu copertine deseori inspirate arhitectural.

Pun capăt listei tot cu o clădire, oarecum, în afara subiectului propriu zis, dar la care îmi place mult pasajul pavilionului mai nou, cel dinspre strada Academiei, al Universităţii de Arhitectură.

Aparent, e vorba de o simplă enumerare… şi nu bag mâna în foc că n-am uitat vreunul. Nu ştiu şi nu cred că ideea lui Dem. I. Dobrescu, neglijată de contemporanii săi, a fost luată în seamă de cei „de după”. Se vede însă clar, că fost o perioadă marcată de acest gen de clădiri. A fost un curent arhitectonic sau o decizie „superioară”? De ce, după câţiva ani de elan, s-a renunţat la acest model de clădire? Greu de spus, mai ales din postura noastră de simpli observatori. Oricum, pe actuala foame imobliară crâncenă, când însuşi domeniul public este, uneori, ciumpăvit fără scrupule, e de mirare când mai apare o astfel de clădire – Evocasa Selecta, de pe bd. Ferdinand.

În fine, dacă pe lângă acestea trecem poate cu vederea, cum să ignorăm cea mai cunoscută colonadă a Bucureștiului, anume cea de la Gara de Nord, care se-ntinde mai puțin spectaculos și-nspre corpul caselor de bilete?

lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici

Case căzute 207 – Bd. Schitu Măgureanu 13 – nu mai e

… în timp ce blocul din spate – care dă-n Pompiliu Eliade – capătă o oareșce față – casa asta a dispărut.

mai multe despre Case căzute

blocurile roșii nu mai sînt roșii

Se fac 70 de ani de cînd avem blocurile astea din Ferentari: un întreg cartier care se-ntinde cale de-o stație de tramvai.

Îmbrăcate-n cărămidă, blocurile-s cunoscute tuturor drept „blocurile roșii”. Chiar și după prima etapă a reabilitării termice, culoarea nu s-a pierdut de tot – cel puțin la stradă.

Iată că acum „blocurile roșii” nu mai sînt roșii, ci albe – reabilitarea actuală a primului bloc a distrus pentru totdeauna chichirezul cvartalului.

Case căzute 331 – Șos. București-Ploiești 3-5

Frumos cocoțată, păzind șoseaua.

… și păzită ea însăși mulți ani de zile, întrucît aici a fost sediu de ambasadă.

Paragina pune încet stăpînire pe aici – gardul e mîzgălit cu vopsele și graffiti.

mai multe despre Case căzute