despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

prin fundături XLVII

de Ando și HM

Ne-am obişnuit deja. Deseori, apariţia noilor blocuri a golit de conţinut noţiunea clasică de intrare sau fundătură. Harta sau indicatoarele n-au mai ţinut nici ele pasul cu realitatea. Aşa se face că, din strada Maior Coravu, cea care duce la intrarea principală a stadionului Naţional, avem, scriptic, intrarea Caporal Nicolae Cergă.

Şi pe teren, denumirea de „intrare” e atestată cu vârf şi îndesat: sunt cel puţin 6 plăcuţe cu această adresă, fixate numai pe blocul de pe lateral!

In fapt, după cum se vede, este o alee destul de largă cu două căi de acces în strada principală. Culmea e că una din aceste ieşiri în Maior Coravu are şi denumire: strada Motorului, dar nu apare pe harta google! Ca să nu mai spunem că, în capătul „intrării” noastre mai există şi corespondenţă (şi ea circulabilă auto) cu o altă stradă: Slt. Pompiliu Manoliu. Complicat! Cine mai ştie care şi cum a fost vechea configurare din zonă?

Acelaşi aspect îl întâlnim şi în strada Avalanşei, în apropiere de staţia de metrou Timpuri Noi. Găsim aici, lângă un mic grup de blocuri cu patru nivele, un indicator pentru intrarea Albiliţei. Fostă Fluturilor, practic, exceptând singura casă aflată chiar în capăt, acum avem de-a face cu o simplă alee de bloc.

Iată şi intrarea Grindul Mare. Trecută pe hartă ca un firicel, poţi trece de zeci de ori pe strada Inişor, de unde se formează, până s-o dibuieşti, mai ales acum când vegetaţia e în toi.

E de fapt doar un gang – bine marcat, e adevărat – spre intrările în curţile a trei case.

Case căzute 94 – Str. Gheorghe Pop de Băsești 54 (ce mai e nou)

de la Ando

Casa nu mai e.

O să fie alta.

mai multe despre Case căzute

Case căzute 264 – Str. Chindiei 6

O stradă foarte puțin frecventată, și pe nedrept. Bloculețul din pozele noastre ne uimește prin încăpățînarea cu care folosește cît mai mult din îngustimea parcelei.

mai multe despre Case căzute

am ales deja

În timp ce pe alocuri s-o mai găsi cîte unul, cîte altul, să verse o lacrimă după ce-a fost și nu mai e – după ceea ce ne place să zicem „micul Paris”…

În timp ce ne-am obișnuit deja cu intervențiile arhitecturale cotropitoare care-au nimicit centrul Capitalei, lăsînd în urma lor hectarele de beton urît ale Centrului Civic…

În tot acest timp, dragii mei, noi – bucureștenii – am ales deja cum vrem să arate orașul nostru.

Și o s-arate așa cum am ales.

O s-arate cu sticlă, aluminiu, plastic, inox: strălucitor, cu coada sus!

Așa-i în Pipera, așa-i în Regie, așa-i în orice locșor nou unde s-au ridicat office-uri și rezidențiale scumpe.

O să prindem vremea cînd pe la Unirii o să vedem tot mai puțin din ambiția ceaușistă dementă – și tot mai mult din ceea ce, mai pe față, mai pe la spate, ridicăm anii ăștia.

E cazul să-nțelegem: așa o să fie orașul București în viitor.

Și – în tot acest timp; același timp – să-nțelegem că, pe măsură ce ne îndreptăm spre periferie, orașul București o să fie tot mai modest, mai mediocru, mai înghesuit, mai neprietenos: sufocat de cartiere noi cu o arhitectură cît mai puțin ambițioasă.

… am ales!

se-ntîmplă ceva.

Și aici, pe Moșilor 84, se mișcă lucrurile. Mai sînt destule de făcut prin zonă, oho.

prin fundături XLVI/plimbări în București XXVIII

de Ando și HM

Avem iar un episod formidabil! Pretext să și facem o plimbare frumoasă, acum cît toamna-i încă bună cu noi.

E nevoie doar să ne dăm jos din tramvai la Lizeanu și să ne-ncumetăm pe strada asta.

Zicem că-i ultima stradă vie a Bucureștiului – nicăieri altundeva nu mai găsim atîta mic-comerț. Trotuare-nguste, magazinașe prăpădite, pompe funebre, ateliere, mîncătorii și alai de mașini și tramvaie 16 care se chinuie să treacă de Ștefan cel Mare. Trebuie văzut și simțit, nu se poate trage-n poză ce-i aici!

Pe mîna stîngă se fac patru fundături – fără nimic, dar nimic interesant în sine: Depoului, Silozului, Brădetului și Vagonului.

 

… Depoului corespunde-ntr-una din troacele setebiste ce se-ntind pe-aici (de la ele-și și trage numele); Silozului și Brădetului se-nfundă de-a dreptul. Silozului trebuie c-are ceva de-a face cu vechile acareturi ale Morii lui Assan, azi într-o uriașă decădere. Numele unei străduțe din apropiere – Vaporul lui Assan – ce-a mai rămas din ea; „vaporul” era, firește, mașina cu aburi a morii, prima din București.

Intrarea Vagonului, însă, are ceva al ei, care trebuie văzut mai de-aproape.

Nu pentru că-i accesul spre depou și atelierele S.T.B. – ci pentru că bucata asta-i o urmă a vechii căi ferate industriale ce traversa Capitala: o legătură directă dinspre Herăstrău-Aviației (pe o parte din traseul liniei tramvaiului 5) și Gara Obor.

Vedem și-n ziua de azi pe hartă o intrare a Vagonului care se prelungește de la Lizeanu spre dosul Parcului Circului! Și o să pornim puțin pe urmele ei – este traseul vechii șine, desigur.

Acest traseu feroviar să tot fi apărut pe la 1904; nevoia sa era impresionantă. Să ne gîndim la toate fabricile care ființau deja în zonă și care trăgeau folos de pe urma transportului pe drum de fier: Tonola (1865 – de cărămizi, pe locul ei și-a gropii aferente apărînd, înspre zilele noastre, Circul de Stat cu parcul său); morile – azi demolate și devenite „rezidențiale” – Olmazu (1862) și Viața (1892) ; Atelierele S. T. B. (apărute la 1909 pe locul unei alte cărămidării, mărite cu mai bine de trei hectare prin ’27); Moara și fabrica de ulei Assan (1853 – extinsă spre secolul XX cu fabrică de vopseluri); Manutanța Comunală (1878 – de la ea-și trage numele strada Mașina de pîine, cea care trece pe sub un bloc); tabloul se-ntregește mai încoace – spre lacuri – cu fabrica de glucoză și spirt; mai încolo – după șoseaua Colentina – cu cea de săpun Stella (pe la 1883-84)… și să nu uităm de Spitalul Colentina, apărut la 1858!

Dar chiar spre anii ’20 deja se se înțelegea că trenurile nu mai aveau ce căuta într-atît de înăuntrul orașului.

De fapt, în orașul modern care-și dorea să fie Bucureștiul, însăși industria care de dezvoltase aici nu mai avea cum să-și găsească locul.

Linia nu fusese doar pentru mărfuri; în prima ei jumătate de veac au circulat trenuri de călători. Apoi traficul a fost doar industrial, tot mai redus, tot mai local; traseul feroviar dinspre Herăstrău a fost scos din uz după mijlocul anilor ’80. Înainte de asta, odată cu lărgirea și modernizarea șoselei Colentina, se dezafectase traversarea feroviară spre dosurile Oborului.

Cînd spui cale ferată, spui barieră; spui macaz; spui canton. Vedem și azi unul aici, la intersecția străzii Lizeanu cu Vagonului/Reînvierii:

Firește că-i abandonat, dar ne aduce aminte că pe-aici trecea trenul, traversînd strada Lizeanu și mergînd spre Colentina, pe lîngă cimitir.

Azi e linie de tramvai pe Reînvierii; ea s-a pus pe la mijlocul anilor ’70, pentru ca tramvaiele să ocolească prin Lizeanu-Turmelor intersecția cea mare de la Obor, unde se construia pasajul subteran. Mai circulă 36 pe-aici, din an în Paște; rar vine!

Ne-ntoarcem la calea ferată: o ramificație deservea, mai încolo, Moara Assan. Mai departe, alta ducea-nspre Manutanță. În direcția opusă, o altă ramificație se făcea pentru folosul Atelierelor S. T. B. – trenul însă nu cotea, ci trebuia să dea cu spatele ca să intre spre ateliere.

Noi, însă, o să urmărim șina-nspre Circ; pentru asta-i nevoie să mergem pe strada Pîrgarilor: nu mult – și unde se ițește, într-o curte, alt canton părăsit, știm că pe-aici traversa strada calea ferată! După oprirea traficului, șinele au mai putut fi văzute cîțiva ani buni; urmele lor în asfalt s-au mai ghicit și-n urmă cu-n deceniu.

Regăsim traseul șinei mai departe, la intersecția străzilor Șoltuzului cu Sfîntul Niceta. Un alt fost canton, tot într-o curte; dar mai dichisit.

Nu prea-s urme ale șinei între Șoltuzului și Pîrgarilor; cel mult vreo două curți mai ciudate ne lasă impresia că trecuse pe-aicea. Linia era dublă, pentru ușurarea manevrelor, a garării și-a aprovizionării.

Dar, dacă te-ndrepți mai departe, o să vezi o cărăruie. Dac-o apuci pe ea, te afli iar pe traseul vechii căi ferate – azi trecut pe hartă tot ca intrarea Vagonului. Cărarea se lărgește și-i plină de mizerii!

Odată ce te obișnuiești cu mizeria, începe să ți se pară pitoresc și privești cu interes droaștele vechi ce zac prin buruiene.

La doi pași, trece strada Sfînta Ana, dar nu corespunde intrării Vagonului. În nici trei minute, am și ajuns în strada Turnătorilor; după ce trecem de ea, ajungem numaidecît în Județului.

De-aici, șina se ducea mai departe, prin spatele Parcului Circului; un ultim canton e, pesemne, transformat radical într-o casă de locuit extinsă. Aici, a fost, foarte demult, o ramificație pentru deservirea feroviară a fostelor mori și fabrici OlmazuViața și Tonola.

Calea ferată străbate, deci, cartierul în diagonală; trama stradală era de dinaintea punerii șinelor. Străzile, la-nceput, purtau mai toate nume de sfinți: mai apoi – între Războaie – au fost botezate după felurite denumiri de dregătorii. Doar strada Turnătorilor și-a păstrat numele peste timp; doar că prima dată se chema Turnătoriei, după cine știe ce făbricuță pesemne.

Canalizarea s-a introdus aici în 1934-35; după aceea au urmat fireștile lucrări de pavare.

Spre deosebire de alte segmente ale căilor ferate ce străbăteau Capitala, această bucată nu merita nici păstrată, și nici reconvertită într-un coridor urban destinat ori transportului public, ori traficului auto. Cu oareșce osteneală însă, s-ar găsi, pe-acest traseu al intrării Vagonului, rost de-a crea o pistă de biciclete către Parcul Circului.

Face mult s-alegi o zi frumoasă pentru plimbarea pe-aici; altminterea-i tare, tare urît!

Fiindcă orice plimbare-i și una printre amintiri, ne-aducem aminte că sînt – pe forumuri – și poze cu șina, de cînd încă nu dispăruse. Cele alb-negru sînt de prin 1983, cele color de prin ’85.

 

Odată terminată treaba și ieșiți din bălării, e cazul să ne uităm în tihnă la tot cartieru-n care ne găsim. Bulevardul Ghica-Tei (o stradă, în fapt, numele e cam lăudăros!) și străzile adiacente, cu case-tip (nu prea mai găsești două la fel azi) au o atmosferă cuminte; ieșind din parcelarea tipizată născută înainte de al doilea Război, dăm și peste căsuțe amărîte, și peste bloculețe cochete, și peste viluțe cu-n strașnic aer de conac! Cînd ajungi în Maica Domnului, o să te mire puzderia magazinelor cu piese electronice; e un paradis cunoscut pentru pasionații de șurubăreală.

Și nu te-oprește nimeni să mai cauți și alte fundături – chiar mai sînt vreo două: Scheiului, din strada Scheiul de Jos (e și strada Scheiul de Sus) și Pîrgarilor, acolo unde strada cu-același nume face cot cu Județului.

 

… acesta este episodul XXVIII din seria „Plimbări în Bucureşti”; lista episoadelor – aici

Case căzute 263 – Str. Virgiliu 16

Aici, la numărul 16, găsim două rînduri de clădiri: una mai veche și mai îngrijtă și bloculețul ăsta jupuit. În curte mai zace și-o „broască” tare ruginită, pe butuci…

mai multe despre Case căzute

a apărut ceva

Anul trecut vedeam că se construiește pe Calea Dorobanților, lîngă blocul cu zodii.

Anul ăsta vedem și cum s-a construit.

Și tooot vedem; partea asta, între ASE și Perla, mai are loc de vîrît clădiri noi.

se-ntîmplă ceva.

De săptămîna trecută s-a-nceput o organizare de șantier la fostul magazin „București”.

se-ntîmplă ceva.

Niște schele. Om vedea noi de ce.