despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Blocul parazit

scris de Ando

Incet, încet se extinde genul acesta de bloc „parazit” ce se construieşte, pasămite, fără să  afecteze clădirea „paravan”din faţă – clădire care, musai, trebuie păstrată fiind, de obicei, valoroasă cel puţin din punct de vedere architectonic, dacă nu şi istoric.

Suntem, aşadar, pe strada Tudor Arghezi , la nr. 24,  vizavi de eternul teren în paragină din spatele ARCUB.

Pe spaţiul  marcat cu X,  în spatele clădirii „paravan”, este vizibilă deja structura noului bloc.

  

Aceasta fiind situaţia, dacă din punct de vedere estetic imaginea zonei este alterată, nu ne rămâne decât să sperăm că va fi consolidată şi reabilitată, total, impunătoarea şi deosebita clădire din faţă, care a fost afectată vizibil de aceste lucrări.

prin fundături VI

de Ando și HM

Primăvară! Chef de ducă, de iscodeală! E bine să te bagi prin fundături, pentru că descoperi felurite drăcii uitate de vreme. Și detalii frumoase.

… ne-ntoarcem pe lîngă Amzei, ca să trecem în revistă fundătura Biserica Albă:

 

… n-ar fi mare lucru de capu’ ei, dacă n-ar avea trecerea aceea ce duce, prin părculeț, spre gangurile blocurilor ce bordează piața. Încă din copilărie, mi s-a părut o șmecherie genială scurtătura asta. Vizavi de ea, mai dăm de vreo două intrări – Sibioara și Nicolae Crețulescu:

Sibioara s-a numit, cîndva, Leului; pare-se că după Război multe fundături au primit nume noi – așa, mai delicate – de sătucuri necunoscute (Filioara… Viișoara…) E drept și că aceste chiștocuri stradale primiseră pîn-atunci cu ușurință nume ba de proprietari, ba de cine știe ce obscure personalități pe care doar aceștia le cinsteau… Dacă te bagi pe-aici, poți ieși în Victoriei pe după un bloc – și dai și de una din rampele de aprovizionare ale hotelului Athenee Palace.

Cine vrea să vadă, însă, intrarea Amzei – aflată la doi pași – are niște frumoase surprize. Frontul ăsta de case cu intrările cu treptele direct din străduță e o adevărată raritate bucureșteană!

Dar și-o tăblie ruginită de atenționare a locatarilor – abaterile se vor fi adus la cunoștiința administrației numaidecît.

Ce-ar mai fi de văzut pe-aici, nu știu – așa că ne-ndepărtăm ușurel; dac-o luăm spre Ateneu, dăm de strada Constantin Esarcu, al cărei capăt dinspre Nicolae Golescu este blocat…

… iar dac-am lua-o-n cealaltă parte – spre Piața Victoriei, am dibui, abătîndu-ne doar un pic din drum, o intrare foarte echilibrată arhitectural la origine ce se lasă din Iorga, cu o clădire reușită-n fund:

 

… sau intrarea numită Toma Tomescu, mai mult un acces puchinos și prost pavat ce mărginește un bloc dărăpănat:

 

… curiosul care-și face drum pe-aici descoperă un Aro 10 care șade de ani de zile și-o tăbliță ștearsă; nu-i puțin lucru.

 

semne bune!

… uite că-mi place, totuși, cum casa asta de pe colțul străzilor George Enescu (fostă și Cosmonauților, și Alexandru Lahovari) și Biserica Albă a scăpat:

  

Chiar îmi place – nu-mi pare că mastodonții ce-o flanchează ar sufoca-o… prea tare. Poate și trecerea înaltă lăsată spre părculețul din dos ajută – cine știe.

   

… dar cît se mai construiește pe-aici, văleu…

Case căzute 131 – Str. Vasile Lascăr 54 și 56 A

Cîtă decădere se poate strînge pe-o bucată de stradă! Ne aflăm pe Vasile Lascăr, între Masaryk și Maria Rosetti… Urît e pe-aici. S-o spunem drept, găsim destulă – și prea multă! – mizerie și-n restul acestei străzi lungi, foarte lungi (unește Piața Rosetti de Șoseaua Ștefan cel Mare!) Dar unde ne-oprim azi, chiar e urît. Uite blocul ăsta de la 56A, cum stă hîd, cu geamurile oarbe! Sau casa vecină, în care a ființat una din primele terase bucureștene (parcă Felix îi zicea!) În partea stîngă-i o proprietate a cărei demolare s-a petrecut cu mulți ani în urmă deja și-n spate s-a construit ditai blocul. Mai e loc de ridicat și altele. Odată ce dispar clădirile astea de la stradă… știți voi ce-o să fie!

Ce e vizavi – în episodul viitor.

mai multe despre Case căzute

Reclama Ci-Co

de Ando și HM

Pe Pache – pe la intersecția cu Mătăsarii – știe toată lumea că-i o reclamă vopsită pe-o clădire:

Acuma, înainte de-a-nfrunzi pomii, poți s-o vezi mai bine; cît nu s-a spălat de ploaie și șters de vînt… Bine făcută – reclama – la o băutură gustoasă și răcoritoare care bătea cu mult Fanta de azi. Ohoo! – Ci-Co avea un gust așa bun de portocale; se făceau lucruri reușite.

Și, fiindcă știți cît de mult ne plac vestigiile astea șterse – că-s ele îndemnuri electorale, urme de firme industriale vechi, reclame sau lozinci – o înfățișăm azi.

Și ne-ntrebăm: oare de ce s-a vopsit tocmai aici, pe calcanul ăsta, reclama la Ci-Co? Nu-i tocmai un vad fantastic pentru o reclamă – nici măcar pentru vremea comunistă. Poate, sub ea, o fi fiind fost scris altceva, și Ci-Co a acoperit vechea inscripție? Habar n-avem.

Case căzute 130 – Calea Plevnei 52, 54 și 66

Puțin luată-n seamă, partea Căii Plevnei de la Vasile Pârvan-încolo, spre Știrbey…

Găsim aici două case căzute învecinate, una mai mică, alta mai mare – numerele 52 și 54; iar cîțiva pași mai încolo, la 66, o prăvălioară dărăpănată.

 

mai multe despre Case căzute

Din fugă: Timpuri Noi Square

scris de Ando

După ce terenul fostei întreprinderi Timpuri Noi, de pe Splai, a zăcut ani buni în pârloagă, iată câteva imagini făcute la „locul faptei” zilele trecute.

Sunt primele clădiri ale noului ansamblu Timpuri Noi Square care va ocupa, în final, cele 5 hectare de teren. Strict, din punctul meu de vedere, ca simplu privitor urban, nimic spectaculos sau neaşteptat: alte clădiri fără personalitate, insipide chiar, destinate în primul rând să aducă, cât mai repejor, profitul aşteptat de proprietar. Dacă, totuşi, vă interesează detalii, le puteţi afla aici.

Despre Lemetru și istoria zonei… avem destule de citit: Ciocolata și Apele Minerale • Nițică istorie – Lemaitre (I)Nițică istorie – Lemaitre (II) • A mai rămas ceva! • A mai rămas ceva! Sau poveste unei altei casePrin zona industrială • Săracu’ Borroczyn, săracu’ Sulzer

Opera Română în presa vremii

pregătit de Ando și HM

Opera: n-aș zice că-i o clădire taman frumoasă, dar… ne-am obișnuit cu ea, așa cum e.

 

Să vedem mai multe despre cum a apărut; și a-nceput s-apară încă din „arșița soarelui de vară” din ’51, cum ne zice articolul ăsta din… iarna lui ’52, din „Scînteia”

„Teatrul Muzical”, cum găsim numită clădirea, se-nălța ca-n poveste pe „locul viran din preajma Cotrocenilor” unde – ani înainte – visaseră alții Gara Centrală; dar ziarele publicau, deocamdată, doar machetele; vedem și alte construcții-n lucru, cum ar fi Radiodifuziunea ori Studiourile cinematografice de la Buftea.

 

Pe final de an, „România Liberă” ne poftea la o călătorie-n timp, să vedem cum va arăta noul ’53 – „al treilea fiu al cincinalului”, care venea „cu privirea ageră, plină de visuri înaripate” – Canalul, termocentrala de la Doicești, „cetatea luminii” de la Bicaz se mai apropiau cu un pas de realitate; iar Opera-și va fi deschis porțile.

Timpul n-avea răbdare. „Teatrul Muzical” trebuia deschis în vară, deși constructorii se-apucaseră de el, cu doi ani înainte, cu gîndul de a-l termina cu ocazia aniversării Revoluției din Octombrie – adică-n Noiembrie, pe 7. Dar la ușă bătea Festivalul Mondial al Tineretului din August, precedat de Congresul aferent. Pas cu pas, mai primeam cîte-o veste bună, iar imaginile de la locul șantierului luau locul schițelor și machetelor.

 

… iar vara… gata!

  

Și cam asta a fost; lucrurile au intrat în normal – iar în Ianuarie ’54 Teatrul de Operă și Balet își putea deschide, oficial, noua stagiune în casa cea nouă.

… în zilele noastre, în fața Operei e șantierul magistralei de metrou din Drumul Taberei.

 

Case căzute 129 – Str. Nicolae Iorga 12

… pe Iorga: mare, destul banală, goală.

mai multe despre Case căzute

Din nou, pe Batiştei

scris de Ando

Revenim, după şapte luni,  pe strada Batiştei.

De muncit, aşa cum scriam atunci, se munceşte în continuare, dar deja putem să tragem nişte  concluzii.

Aşadar, clădirea fostei policlinici cu plată de la nr. 27 a ieşit binişor „la lumină” şi nu arată deloc rău !

 

In schimb, vizavi la nr. 26, cum era uşor de prevăzut, noul bloc în construcţie se arată, deja, ca un vecin nepotrivit cu stilul arhitectonic al clădirilor din preajmă.