despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Case căzute 292 – Str. Popa Nan 204

scris de Ando

Chiar pe colţul a două din vechile străzi ale Bucureştiului – adică Popa Nan şi Theodor Speranţia – se află „în părăsire” această clădire în formă de L, latura mare fiind paralelă cu Theodor Speranţia. Situată la doi paşi de Piaţa Alba Iulia, clădirea şi curtea ei ocupă un teren generos, aşa că nu-i exclus ca, la un viitor periplu prin zonă, să găsim altceva în loc.

mai multe despre Case căzute

Case căzute 291 – Str. Doamna Ghica 32 B – Planorama

scris de Ando

Planorama, o dramă imobiliară! Oameni ţepuiţi de bani, iluzii sfărâmate.

Aşa arată acest orgolios „proiect”, după aproape 14 ani de la startul său furtunos, larg mediatizat în acea perioadă.

 

Fără a intra în tristele şi tenebroasele amănunte juridice care înconjoară falimentul acestui complex imobiliar, la ora actuală situaţia arată astfel: din cele 4 blocuri preconizate, unul singur este finalizat (şi ăsta, atenţie, pe banii proprietarilor!), unul este la stadiul de fundaţie sau groapă pentru fundaţie – nu prea mă pricep, iar celelalte două au rămas în faza de… schelet, adăugându-se la lista despre care am mai scris – listă care şi acum, după 7 ani, este, din păcate, perfect valabilă!

mai multe despre Case căzute

Civilizație publică LXIV

Rar dai, în Capitala noastră, de-o stradă unde să vezi toate clădirile că stau înșirate cuminți, una-n rînd cu alta.

Una-i mai cîș – cine știe după ce albie veche a uliții s-o fi aliniat! – alta-i mai retrasă și următoarea chiar iese, obraznic, peste trotuar.

Dar ne-am obișnuit; ba chiar, mai în glumă, mai în serios, am făcut din asta un renume… Bine-i mai zicea, Cezar Petrescu, Căii Victoriei „tenia aceasta de stradă lungă-prelungă şi strâmbă, cotită, sucită, corcită”!

În fine – avînd atîtea clădiri la căror front nu se pupă neam – ne-am procopsit cu o droaie de colțișoare și de intrînduri; ce rost mai prielnic să aibă toate astea decît să adune necurățenii, căcăreze și bălți puturoase?

Astuparea acestor cotloane împuține l-a preocupat pe onestul gospodar de-a lungul vremii, acesta dînd de-o parte rușinea de-a încropi fel de fel de soluții pentru a-și păstra, cît de cît, casa curată:

Unde s-a găsit cum, cotloanele s-au zidit, precum vedem înfățișat la prietenul Reptilianul. Mai modești, noi ne-am uitat după cea mai la îndemînă soluție de-a goni trecătorul nesimțit – aceea de-a le îngrădi, cu două-trei fiare: dacă se poate s-aibă țepi, și mai bine. Unele au mai dispărut, ce-i drept.

   

Obiceiul s-a păstrat și-n zilele noastre; și soluția s-a aplicat și acolo unde o retragere a corpului clădirii putea lăsa deschise mici grădinițe pradă mizeriei.

lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici

Case căzute 290 – Str. Jean-Louis Calderon 72

Strada s-a mai numit Gogu Cantacuzino și Alexandru Sahia. Au trecut și trolee pe-aici pîn-acu mai bine de 30 de ani.

mai multe despre Case căzute

Case căzute 289 – Bd. General Gheorghe Magheru 33

Cînd bulevardul s-a chemat Tache Ionescu, aici s-a construit palatul Societății de Gaz și Electricitate – se mai văd, pe frontispiciu, literele.

Mai apoi bulevardul și-a schimbat numele, și aci s-au oploșit vremelnic oficii, birouri, trusturi și ministere.

mai multe despre Case căzute

Platforma Pipera – repere 2019

scris de Ando

Din când în când, fiind realmente un subiect interesant pentru Bucureşti, deci şi pentru noi, trebuie să revenim pe platforma Pipera pentru că, la urma urmei, vorbim despre un alt oraş… din oraş. Asta a fost şi asta este platforma – efectiv, un oraş al Bucureştiului. Detaliile înşirate, mai demult, rămân valabile, dar acum, atenţia s-a focalizat în special pe exteriorul perimetrului.

Pornim, aşadar, la drum şi, pentru înlesnirea parcursului virtual, am marcat cu litere diversele locuri unde am reţinut în imagini, modificări majore.

Spre vest, pe strada Gara Herăstrău, s-au cristalizat două noi zone de mare interes: A1 şi A2. După cum se vede, frontul stradal de pe tronsonul A1, este definitivat.

In tronsonul A2 , lucrul este în toi. Pe colţul cu Dimitrie Pompei (l-am marcat cu C pe harta mare) vom avea un ansamblu clădiri “pentru spaţii comerciale, conferinţe de birouri şi hotel”, un fel de… buricul pământului – dacă ne luăm după sloganul afişat: „In the center of everything that matters”!

 

Mai jos, spre şoseaua Fabrica de Glucoză, a fost „rasă” fosta clădire a ICPIL şi, în loc, se ridică „Ansamblul de birouri Equilibrium”.

Şi, uite aşa, am ajuns la şantierul lucrărilor de lărgire a şoselei Fabrica de Glucoză – pe harta mare, tronsoanele B1 si B2.

Paranteză: îmi aduc bine aminte că, prin iarna lui 1977, se discuta insistent despre această ajustare a şoselei, „la pachet” cu propunerea de realizare a unui micro cartier de-a lungul şoselei Petricani, cea de pe malul lacului Tei. Blocuri mici, cu maxim trei etaje. Văzusem şi o schiţă. A venit însă cutremurul din martie şi priorităţile oraşului au fost redirecţionate spre refacerea pagubelor… Revenim: abia acum, suntem, efectiv, la faza de redimensionare a arterei sus pomenite.

Ambele tronsoane au fost atacate. Aici sunt imagini de pe tronsonul scurt, B2, cel care leagă Barbu Văcărescu de Calea Floreasca.

Iar aici, sunt  fotografii de pe celălalt tronson – B1 – cel dintre Barbu Văcărescu şi şos. Petricani.

Călătorului îi şade bine cu drumul, zice proverbul, dar – adaugă unii – şi drumului îi şade bine… cu nişte blocuri pe margine! In consecinţă, paralel cu noul traseu al şoselei, s-a „ciupit” şi o halcă zdravănă din pepiniera Tei-Toboc (X roşu) pe care s-a ridicat, deja, un complex de blocuri. După aspect, bănuiesc că e vorba de blocuri destinate locuinţelor.

Apropo de regimul terenurilor din pepinieră, iar o dau pe… amintiri. Se întâmpla prin 1982. Intrarea principală la Aerofina, întreprinderea la care am lucrat, era amplasată pe Fabrica de Glucoză. Exact vizavi, la marginea pepinierei, era un teren viran, plin de moloz, bolovani, fiare, gunoaie. Nu ştiu ce-o fi fost acolo înainte, probabil vreo clădire administrativă, dar acum, era numai bun pentru amenajarea unei parcări suficiente pentru cca. 40 de maşini. Aproape un an şi jumătate au durat tratativele dintre conducerea întreprinderii şi cei de la „spaţii verzi”, de care ţinea pepiniera, pentru a ne ceda, atenţie! doar în folosinţă, acest teren. Problema s-a rezolvat abia după ce s-a intervenit de la „nivel superior” (asta pentru că la Aerofina lucrau şi o mulţime de… piloşi). Bineînţeles că amenajarea ulterioară s-a facut în regie proprie, prin munca după program a salariaţilor întreprinderii.

Tot ceea ce se întâmplă acum cu şos. Fabrica de Glucoză are o importanţă sporită pentru că la capăt de drum, adică la intersecţia cu şoseaua Petricani, avem deja finalizat nodul de legătură cu autostrada A3 – Bucureşti-Ploieşti.

Apropo de acest nod, nu comentez soluţia temporară aplicată pentru rezolvarea traficului dar, pentru că tot am ajuns aici, e momentul să mă întreb cum vor  fi rezolvate, din punct de vedere al circulaţiei auto, celelalte două intersecţii importante, adică: Fabrica de Glucoză cu Barbu Văcărescu, în primul rând, apoi Fabrica de Glucoză cu Calea Floreasca. Pentru că lărgirea de care am vorbit până acum, e doar o parte a soluţiei. O intersecţie prost gândită şi prost organizată anulează tot efortul de redimensionare a arterei, iar ambuteiajele vor persista.

Revenim la platforma propriu zisă, care îşi urmează, oarecum, nestingherită, viaţa trepidantă. De fiecare dată când ajung aici, senzaţia este că, urbanistic vorbind, totul pare scăpat de sub control. Greu de crezut, dar între clădirile existente – nici ele prea vechi, tot se mai găseşte câte un petec de teren ca să se ridice o nouă cutie din beton şi sticlă. Aşa s-a umplut, de exemplu, şi „golul” de pe Dimitrie Pompei, adică terenul „D”- cum l-am marcat pe harta veche.

Blocuri aduse până la buza trotuarului, eventual garnisite cu câte o platformă mai făţoasă, „de întâmpinare”, placată cu gresie. Albastrul rece şi cenuşiul auster domină paleta de culori. Ici, colo, câte o încercare timidă de gazon sau câte o terasă cu câţiva arbuşti ornamentali nu reuşesc să ostoiască senzaţia de şantier perpetuu provocată de siluetele macaralelor şi schelelor iţite printre blocuri.

Dar să nu confundăm realităţile cu nostalgia tinereţii. Platforma Pipera a fost concepută ca zonă industrială, creată şi dezvoltată pentru a produce, unde estetica şi mediul înconjurător erau şi atunci în suferinţă. Vremurile au adus doar schimbările inerente, industriile actuale sunt de cu totul şi cu totul alt profil. A trecut timpul halelor orizontale pline cu maşini-unelte, a atelierelor de turnătorie, de vulcanizare, de vopsitorie sau de confecţii metalice. De fapt, marea problemă este, acum, diferenţa abruptă dintre dinamismul investitorilor şi amorţeala cronică a administraţiei, fie ea centrală sau locală.

Persistă, de exemplu, un contrast izbitor între clădirile noi sau transformate şi infrastructura înconjurătoare. E încă mult praf, chiar noroi pe marginile drumurilor. Vechiul bulevard Dimitrie Pompei, cu şinele şubrede pe care tramvaiul, efectiv, se târăşte scârţâind şi bălăngănid din toate încheieturile, arată de groază, fiind copleşit de vâltoarea fluxurilor de maşini.

Este exact cum spuneam cu altă ocazie: „Un loc care s-a întins în sus, ca să nu privească-n jos, să vadă murdăria”.

Nu ştiu când o să revenim pe platformă, de aceea am zis să lăsăm finalul acestui periplu sub deviza optimistă din fotografie:

Case căzute 288 – Str. Maior Alexandru Câmpeanu 17

O stradă plină: o măcelărie de toată isprava, o fundătură, o casă cu ceva istorii, încă una – mai căzută – și destule dărăpănături care, în anii următori, sigur vor face loc dezvoltării imobiliare.

La numărul 17, o căsuță cu un gard frumos.

mai multe despre Case căzute

un oraș de capul lui

Orizontul Capitalei s-a schimbat pentru totdeauna.

… unde privești – de oriunde privești – zarea-i străpunsă de clădiri noi, lucitoare.

Chit că nu le mai bagi în seamă – c-așa sîntem noi, cine se mai uită-n jur! – ele-s acolo.

Cînd stai într-un parc și vezi cum, peste linia copacilor, se ițesc clădiri, blocuri!

Cînd te urci pe-un delușor și privești Centrul, nu-ți mai sare-n ochi „Intercontinentalul”, ca odinioară, ci zeci de alte cutii zvelte!

Cînd te avînți pe-un pasaj rutier și vezi că nu mai e aruncat peste-un peisaj rural, ci că șerpuiește printr-un canion compact de sticlă și aluminiu!

Este Capitala noastră, noua noastră Capitală: așa cum ne-o dorim, așa cum a crescut singură… de capul ei!

Vremea marilor lucrări urbane planificate – ele însele adăugiri perspectivei vechi ale orașului – s-a oprit acum 10-15 ani; de-atunci încoace totul s-a petrecut de la sine, fără control, fără stavilă, cu lăcomia unui copilandru scăpat de părinți.

Priviți poza aleasă: le are pe toate. Are comerț – comerț mare în inima orașului, cu parcări, cu reclame -; are clădiri noi de birouri; are rămășițele vechii industrii; are apăsătoarea mărturie a umilirii orașului, care-i Casa Republicii; și mai are și silueta aurie și semeață a ambiției noastre de-a ne construi din nou ceva măreț.

Așa-i orizontul Capitalei noastre azi: să ridicăm ochii și să-l înțelegem, ca să-nțelegem viitorul.

Case căzute 287 – Calea Dudești 101

scris de Ando

Clădirea se află la doi paşi (fiind, practic, vecine) de fosta Poştă Vitan (care, şi ea, zace în părăsire de numai ştiu câţi ani). Vara, de bine, de rău, e mascată de iedera bogată şi, la repezeală, nu prea te prinzi ce e cu ea, dar acum, dezgolită de veşmântul vegetal, descoperi cu tristeţe starea de paragină în care se află.

mai multe despre Case căzute

Case căzute 286 – Bd. Primăverii 6

În realitate, Primăverii e un cartier îmbîcsit, îngrămădit, prin care omul n-are chef să treacă. La doi pași de Aviatorilor, pe primul colț, o hardughie tristă și rece, încolțită de tot mai mult inox, sticlă și plastic.

mai multe despre Case căzute