despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

o veste bună-n Centrul Vechi

… anul trecut mă miram ce repede merge treaba aici pe Smîrdan cu Doamnei – anul ăsta clădirea-i perfect funcțională: e hotel, un „Hilton”.

 

prin fundături XXVIX

de Ando și HM

… plecați la plimbare – fără gîndul să vînăm ceva anume – ne-au ieșit în drum două intrînduri pe care le înfățișăm aicea. Unul din strada Leonida

… și cel’lalt din Silvestru, chiar vizavi de biserică:

Hai să ne mai și depărtăm! – între Dudești și ce-a mai rămas pe hîrtie din partea de peste bulevardul Unirii a străzii Theodor Speranția, se găsește strada Andrei Bîrseanu: ea are micuța ei intrare.

Străzile astea – care unesc Dudeștiul de bulevardele Unirii și Burebista – au nenumărate bijuterii arhitectonice, în diferite grade de decrepitudine. Cartierul dintre Dudești și Călărași era un întreg – acuma-s două zone separate. Așa s-au schimbat lucrurile.

Rămînem pe-aici, pe Calea Vitan, și vedem, stînd cu spatele spre Calea Dudești și privind înspre Mall – că-n zilele noastre astea ne sînt reperele, din păcate! – cum noua albie căii Vitan curge-n dreapta noastră și strada asta, pe care-o vedem înfundîndu-se, este vechea cale – de ce s-o fi „îndreptat” șoseaua in zona asta? de ce s-a păstrat și bucata asta ciuntită? – un mister.

Case căzute 221 – Aleea Alexandru 6

O bijuterie – ce viluță, un mic pălățel! – într-o decădere surpinzătoare; și încă-n ce zonă…

mai multe despre Case căzute

Case căzute 220 – Str. Cuza Vodă 96

… nu-i mare și n-o să-i ducă nimeni lipsa; zona nu se „mișcă” așa de repede cum am crede.

mai multe despre Case căzute

1978 – planuri și proiecte pentru București și Rahova din presa vremii

de Ando și HM

Pe-nceput de ianuarie 1978 în Scînteia apărea acest articol de luat în seamă – cu atît mai mult cu cît era semnat și de Florea, fratele lui Ceaușescu: „Bucureștiul edilitar și urbanistic”. Cîte schimbări se-ntrezăreau, cîte din ele forțate de neorocirea care cutremurase Capitala anul dinainte.

Eram în avînt – avînt maxim. 50 de mii de apartamente erau plănuite: un număr uriaș, ce urmau să se dea-n folosință îndeobște în Titan, Berceni, Militari, cartiere ce urmau să fie ticsite de blocuri plantate printre cele construite aerisit în primul val… nu că Pantelimonul, Colentina, Rahova, Mihai Bravu-Iancului ori Titulescu-1 Mai ar fi stat mai prost – ori mai bine.

Blocurile – cum le știm – veneau la pachet (sau la parter) cu nenumărate spații comerciale, peste 300. Se vorbea și de ridicarea unui magazin universal uriaș în Drumul Taberei (de talia magazinului „Unirea”) dar și de unul mai micuț, în Berceni, în zona Huedin-Reșița – zonă rămasă pîrloagă; planurile astea nu s-au mai concretizat…

Aflăm și de două noi cinematografe – unu-n Berceni („Cultural”, azi transformat în supermagazin „Carrefour”) și altu-n Pantelimon: ăsta n-a mai fost să fie – tot cartierul s-a chinuit multă vreme cu sala puchinoasă „Cosmos”, aflată la mama-naibii!

Pe lîngă noile școli, creșe și grădinițe, avem policlinici, dispensare – și spitalul „Municipal” care cam era deja terminat și avea să fie inaugurat mai tîrziu, în Octombrie; mai veneau la rînd hoteluri noi – iată, se plănuia complexul hotelier „București” și… „amenajarea a încă unui hotel de mare capacitate în imobilul de pe bd. Republicii 33”– o fi vorba de fostul „Modern”, deși el e pe partea cu numere pare a bulevardului?

Metroul! Nici el nu era uitat: primul tronson urma să fie „pus la dispoziția publicului călător pentru circulație pînă la data de 1 mai” – dar n-a fost defel să fie așa; publicul mai avea de așteptat înc-un an jumate-n plus ca să poată călători cu trenul galben fără cai!

Se amintea și de pasajul subteran de la Obor dar și de Podul Grant, căruia-i vedeam și macheta. Mai mare dragul să trăiești acum 40 de ani, nu-i așa?

Asta era partea civilă a planurilor, ca să zic așa; că-și ițea capul și partea… civică. Urma să-nceapă prima parte de sistematizare a zonei centrale a orașului – cu „prefaceri structurale pe măsura exigențelor dezvoltării actuale și de perspectivă a Capitalei… o expresie sintetică a originalității arhitecturale și geniului creator al poporului nostru”; știm prea bine ce-a însemnat asta, din păcate!

Toate cele de pîn-acum sînt, sigur, gargară de propagandă – și încă destul de ieftină, mai mult din planuri și diorame decît din proiecte concrete.

Este interesant să vedem – mai ales noi, rahovenii – ce planuri erau cu noi, fiindcă-n articol apare și-o machetă cu viitoarea noastră Cale a Rahovei!

Aici urmau să se facă – în următorii doi ani – 3500 de apartamente.

În machetă sar în ochi, în principal, fronturile de blocuri stradale ce mărgineau viitorul bulevard-canion și cîteva din noile construcții din rîndul doi; mai în interior nu știm cum urma să șadă treaba.

Dacă e să privim macheta de la Sebastian în sus, spre Piață, vedem că s-a pus în realizare mai mult sau mai puțin fidel; noi, însă, ne uităm mai atent dinspre Sebastian în jos, spre Chirigiu – altă calimeră! În primul rînd, pe Sebastian pare a fi plănuit tramvai – ceea ce și azi ar fi folositor!

… mai apoi, blocul de pe colț – Sebastian cu Rahova – nu s-a mai ridicat; e și azi loc gol (unde-i stația de alimentare cu gaz). „Agerpres” surprinde zona opt ani mai tîrziu: vedem cum multe blocuri de pe planșeta din ’78 încă nu erau ridicate; asta deoarece „prefacerea” zonei a-nceput mai de la periferie-nspre centru și la mijlocul aniilor ’80 cam toată puterea noastră de construcție era folosită pentru necesitățile din ce-n ce mai uriașe ale căpcăunului din Centrul Civic.

….pe partea cealaltă vedem pe machetă cum frontul de blocuri de vizavi de „Electromagnetica” urma să meargă mai departe – azi se-oprește la Zamfir Olaru! Demolările începuseră.

 

Pe planșeta de-acum patru decenii, nici urmă de „Trafic Greu” (de-aceea, mai mult ca sigur, și ideea de-a duce tramvai pe Sebastian) – șoseaua asta a apărut în capetele conducătorilor mai tîrziu, cînd lăcomia i-a împins să transforme Centrul Civic într-un veritabil oraș interzis, care trebuia ocolit mai pe departe, nu pe vechiul inel Viilor-Panduri-Grozăvești…

Pîn-la urmă, după schimbarea planurilor, a răsărit o pereche de blocuri mai jos de „Trafic Greu”; și se mai eliberase ceva teren pentru a mai completa intersecția cu altele; și, mai ales, se-ncepuse construirea Circului foamei – azi, mallul „Liberty”

Dar dacă ne uităm mai departe pe planul din Scînteia, sigur că ne vine a rîde, fiindcă găsim intersecția de la Chirigiu transformată într-o piață rotundă, monumentală (zici că-i cea de azi, de la Alba Iulia), pusă-n valoare de blocuri – ba chiar și cu ditai obeliscu-nfipt în mijloc! Asta era cam prea cu gene și sprîncene, nu?

cică Calea Călărașilor.

Iute! Trebuie să ne speriem! Primăria Capitalei o să demoleze Calea Călărașilor!

Trebuie s-o salvăm! Trebuie – acum.

Bunînțeles, lucrurile șed oleacă altfel.

Primăria Capitalei, deocamdată, ar vrea să comande un studiu. Ce-o să scrie-n studiul ăla? nu știe nimeni. Așadar, toți oamenii ăia altminterea deștepți, informați și specialiști care-au speriat bucureștenii că apar buldozerele aici au mințit cu bună știință.

… vorbim de aceeași Primărie care de zece ani n-a fost în stare să puie-n lucru nici măcar un trotuar nou: aceeași primărie pe care aceiași oameni deștepți, informați și specialiști o acuză că nu face nimic; deci e la mintea cocoșului că o să fie-n stare să se-apuce de demolări chiar mîine!

Lăsînd asta la o parte, e cuminte să dăm fumul la o parte și să ne gîndim cu mintea noastră de ce se vorbește de nevoia de-a lărgi Calea Călărașilor.

… pentru că-i o dorință a Bucureștiului care trenează cam de-un secol, de exemplu?

… pentru că și-n planurile contemporane de dezvoltare este o idee ce revine constant?

… pentru că ceva trebuie să se facă, totuși, cu Calea Călărașilor?

Această axă bucureșteană pornește din Piața Unirii cu o lărgime generoasă și mai apoi începe să varieze. Ba are două benzi pe sens plus linie de tramvai, ba are o bandă plus tramvai, ba are numai linie de tramvai. De aici urîțenie, gîtuituri, haos.

Ceva e nevoie să se-ntîmple. Ceva la intersecția de la Sfînta Vineri, complet neregularizată și absolut nepractică tramvaiului. Ceva la intersecția cu Mircea Vodă și Mîntuleasa, prea largă și prea aiurită.

Dar de-aici pînă la demolări e cale lungă. Și sînt ele necesare?

Da – mda. Nu știu. Se poate și fără ele? Cum e mai bine? Cum e mai bine pentru Bucureștiul de azi? Cum e mai bine pentru Bucureștiul de mîine?

Ce vrem noi de la Calea Călărașilor? Vrem să rămînă o axă pe care tramvaiul duce repede oameni din centru spre periferie? Atunci, mă tem, e nevoie de o sistematizare – și de ceva demolări.

Se poate și fără? Străzile adiacente pot prelua destul trafic auto – dacă ar fi asfaltate și lăsarea mașinilor aiurea oprită, pe segmentul gîtuit al Căii Călărașilor ar putea circula numai și numai tramvaiul.

Dar ce-ar fi să scoatem tramvaiul de-aici? Ia să-l băgăm pe bulevardul Unirii, unde-i loc căcălău!

Nimic nu-i simplu; cu atît mai mult cu cît amărîta asta de Cale a Călărașilor e o arteră organică a Capitalei, care – așa cum e ea! – aduce aproape la fel de mult folos precum un bulevard monumental fals, ce curge paralel!

… fiindcă trăim în București, problemele astea nu-s simple; și rezolvările lor nu se pot expedia așa, într-o propoziție-două.

Trebuie și să mergem pe Calea Călărașilor ca să le-nțelegem.

Mai mult decît gîtuirea ei istorică dintre Romulus și Traian, strada asta are păcatul mizeriei – păcat și ăsta istoric.

Nu-mi aduc aminte de ea altfel, decît neîngrijită, decît sătească, decît plină de gropi; fals-pitorească și rușinoasă pentru orice oraș civilizat.

Calea Călărașilor nu s-a schimbat deloc în ani. Ne putem uita peste pozele făcute de Dan Vartanian în ’76, din care vedem decădere, case nealiniate, trotuare înguste…

Mă feresc să ilustrez articolul cu poze de azi;  cît de bine-ar sări-n ochi cum s-a păstrat mizeria! Și disfuncționalitatea arterei – prea vădită, clădirile care-ar merita rase – prea multe.

Mă feresc să am sentimente pentru bucata asta de oraș. N-am. O sistematizare moderată și înțeleaptă ar face minuni. O sistematizare brutală la fel.

Bucureștiul e prea mare, prea plin de viață și prea puternic ca să moară; o să plîngă și dup-aia o să-i treacă.

prin fundături XXVIII

de Ando și HM

Rar vezi vreo fundătură într-atît de frumoasă ca cea botezată după pictorul Nicolae Vermont. Se face din calea Moșilor-veche, pe un mic segment adiacent intersecției cu Armand Călinescu și Paleologu ce pare a fi lărgit cu gîndul la o viitoare sistematizare interbelică. Aici, în fundătură, e un regal de dulceață arhitecturală: bloculețe care au făcut din casa scării o operă de artă; detalii superbe precum casete luminoase de număr… ar putea fi o plăcere dacă mizeria din preajmă n-ar pune o pată pe atmosferă.

 

Nu părăsim prea tare zona, deși ne cam mută nasul. Apropiindu-ne de centru, găsim un cot al străduței Ivo Andrić:

… și, dacă tot avem ceva vreme, merită să trecem – între Moșilor și Cavafii Vechi – pe Biserica Răzvan; nu-i o fundătură, da-i o-mbîrligătură de alee ce trece pe lîngă biserica cu-același nume:

Între Circu-foamei, magazinul Unirea și bulevardul Victoria Socialismului au reușit să rămîie-n picioare cîteva case, pe ce-a mai rămas din strada Mămulari. Dăm chiar și de o mică fundătură, frumoasă la origine.

   

… din ea, azi, se poate ajunge în strada Negru Vodă (ea însăși, tehnic, o fundătură, căci se oprește direct în dosul magazinului Unirea) printr-un gang practicabil auto și printr-altul în trepte.

 

Case căzute 219 – Str. Alexandru Bălăşanu 2, str. Cuza Vodă 104

… la colțul străzilor astea, o casă lungă și tristă.

 

mai multe despre Case căzute

Case căzute 218 – Bd. Regina Maria 10, 12 și 16

… de fapt, cam de-aicea am pornit povestea noastră cu casele căzute…

E cea mai putredă și mai infectă bucată de bulevard central; incredibil cum imobilele astea stau așa de atîția ani. E așa de strigător la cer.

mai multe despre Case căzute

pentru o înfrumusețare a axelor centrale

Să zicem că Bucureștiul – pe lîngă faptul că s-a mai și suit în trenul istoric greșit – a mai și pierdut alte trenuri bune.

Se vede cu ochiul liber! Distrugerea centrului, demolările nenorocite au schimbat ireversibil fața Capitalei. Și – în zilele noastre – lenea, ura și nepăsarea publică au stricat și mai mult.

E de-ajuns să te plimbi pe cele două mari axe centrale: de la nord la sud și de la est la vest (c-vem noroc, măcar, cu Calea Victoriei, a cărei amenajare a pus-o în valoare și i-a oferit o dimensiune omenească!)

Ce s-ar putea face – nu într-atît de costisitor și împovărător – ca să mai iasă ceva bun din șoselele astea centrale?

Să vedem, pas cu pas.

Axa nord-sud: Lascăr Catargiu

Avem norocul de-a avea, aici, un bulevard armonios, încîntător, cu scuar central care – deși îngust – e umbros, cu platani care încep să creasă frumos. Singurul ghinion e că trotuarele sînt folosite pentru parcarea riveranilor; dacă s-ar opri asta cu desăvîrșire, lățimea lor ar permite și circulația fără necaz a bicicliștilor.

Axa nord-sud: Gheorghe Magheru, Nicolae Bălcescu

Făcînd abstracție de toate cuvenitele plombe apărute în anii de după Război…

   

… frumusețea blocurilor interbelice este copleșitoare. La fel și decăderea lor, bine-nțeles! Cum pleci din Romană, treci pe lîngă trei-patru imobile părăsite, șubrede; mai departe te apasă urîțenia neîngrijirii clădirilor Aro și Ciclop. Este îmbucurătoare tendința recentă de-a reface o parte din blocurile părăginite, dar asta nu face aceste bulevarde cu mult mai prietenoase.

Ce supără omul aici este îngustimea trotuarelor și lărgimea carosabilului; supără lipsa arborilor pe margini. Avem, totuși, noroc că pe partea dreaptă – cum mergem spre Universitate – găsim bretea de parcare și trotuare duble, generoase. Nu putem să ne plîngem prea tare de reamenajarea lor din ultimii ani; dar ne putem plînge de felu-n care reamenajarea asta s-a păstrat…

Deoarece pe aici se circulă mult și cu viteză, zgomotul este uriaș, mersul pe trotuar este obositor, chinuitor. Cu siguranță n-ar fi un capăt de țară să renunțăm, cumva, la vreo două benzi de bulevard pentru a crea mai mult loc pietonului și biciclistului.

 

… ar fi de-ajuns? Le-ar face mai frumoase, mai prietenoase? Sau n-ar fi – poate – mai nimerit să se creeze pe mijloc un scuar pe care să fie plantați copaci, care să mai îndulcească brutalitatea inutilă a lărgimii bulevardului?

Știți? – se vorbește neîncetat de importanța descurajării tranzitului auto central; și dacă vrem asta chiar trebuie să îngustăm bulevardele Magheru și Bălcescu. Știm prea bine că ocolirea Centrului e o chestiune anevoioasă, întrucît așa-zisul „inel” nu e funcțional; dar Bucureștiul are încă o rețea de străzi secundare pe care s-ar putea circula mai bine dac-am începe să folosim cu cap spațiile risipite pentru parcarea și lăsarea mașinilor.

Axa nord-sud: Ion C. Brătianu

Nu cred că există vreo altă bucată de arteră mai pocită, mai neprietenoasă, mai proastă ca cea dintre Universitate și Unirii! Fiindcă acest bulevard s-a tăiat tîrziu, e neprietenos, nefericit, amestecat, nearmonios.

Iar între Colței și Lipscani trotuarul pentru oameni este o glumă proastă pe ambele părți!

Cele două lindicuri de scuaruri centrale sînt ridicole; chiar dacă s-au replantat copăcei, tot nu ajută defel la crearea unei aparențe omenești, prietenoase. Chiar nu știu de unde s-ar mai putea face loc pe-aici, dar e nevoie de loc pentru oameni; mai ales fiindcă ne aflăm în plină centru; mai ales fiindcă sîntem la intrarea-n zona de atracție turistică a Centrului vechi…

O reconfigurare curajoasă trebuie să îngusteze partea centrală a bulevardului de la două benzi pe sens la una singură; și spațiul cîștigat trebuie oferit bicicletei – fiindcă azi, practic, nu se poate merge pe două roți între piețele Unirii și Victoriei!

Axa est-vest: Carol I

O plimbare dinspre Calea Moșilor spre Universitate ar putea fi o încîntare… dacă n-ar frapa putoarea, zoaiele și gunoiul. Sînt de-acord că nu prea-i mare lucru de făcut pe-aici, din punct de vedere al infrastructurii. Bulevardul e deja potrivit de-ngust, trotuarele-s îndestulător de largi pentru pietoni; însă-i drept că nu știu cum e mai bine să facem ca să găsim loc bun și sigur pentru biciclete. În zona aceasta e mai importantă revitalizarea locuirii și curățarea imobilelor comerciale prăpădite și abandonate. Zona Pieței Rosetti ar putea oferi mai mult – în acest moment statuia din scuar este pur și simplu nimicită de stîlpii uriași ai rețelei de troleu. Clădirile ce mărginesc segmentul dinspre palatul Ministerului Agriculturii sînt uimitor de căzute, iar trotuarele prea mici față de lățimea bulevardului.

 

Axa est-vest: Elisabeta

Coborînd spre Cișmigiu, trecem pe lîngă clădiri spectaculoase, monumentale, intercalate de bucăți coclite de oraș. Cu oarece noroc, pare c-am avea trotuare mai late, dar ne supără lipsa copacilor frumoși și egali care-ar schimba aspectul știrb de azi. Dispariția scuarurilor din preajma celor patru statui de la Universitate e tristă, cumva – dar e foarte drept că s-a născut un spațiu liber, prielnic oamenilor care vor să șadă, să se adune, să piardă vremea; cu ceva mai multă stăruință s-ar putea păstra curat, elegant și folositor.

  

Să nu uităm, însă, că-n viitor metroul va trece pe-aici, pe dedesubt. Chiar dacă viitorul ăsta nu-i imediat, într-un fel, „n-are rost” să te-apuci de înfrumusețări, de investiții – dar partea proastă-i că în tot acest timp vom sta pe loc.

Și să nu uităm că ne aflăm în Centrul nostru unde se înfundă – ce rușine! – atîtea capete de tramvaie care nu-s nicidecum legate: Vasile Pârvan, Piața Unirii, Sfînta Vineri, Sfîntu Gheorghe. Și Sfîntu-așteaptă.