despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Case căzute 255 – Bd. Dacia 86

scris de Ando

Ani de zile, pe faţada dezolantă a acestui bloc, aflat la doi paşi de Piaţa Spaniei, a atârnat – după cum se vede, în zadar – clasicul banner „DE VÂNZARE”… Intre timp, probabil că şi agentul imobiliar, descurajat de insucces, a renunţat şi l-a scos din oferta sa.

Dar, dacă tot suntem în zonă, nu-i lipsit de interes să semnalăm că exact vizavi, de prin primăvară, a fost scos la vânzare un alt bloculeţ: cel care a găzduit timp de şase decenii Muzeul Memorial C. I și C. C. Nottara.

din zbor

… se lucrează la fostul imobil „Petrom” de pe Calea Victoriei 109. După renovare om vedea cine vine-aici.

Civilizație publică LIII – „concierge”

de Ando și HM

Nevoia de-a ne ști casa-n siguranță ne-a însoțit dintotdeauna, adaptîndu-se odată cu vremurile. De la cîinele din bătătură pîn’la sistemul de securitate cu senzori de mișcare și camere video e o lume distanță.

Odată cu viețuirea la oraș, în comun, oamenii au descoperit că nu-i simplu să fii sigur atuncea cînd șezi la bloc.

O clădire cu apartamente nu-i un lucru ușor, mai ales cînd a fost construită înainte de apariția unor facilități care par la îndemînă: are spații comune care se cer întreținute, are nevoia de-a fi alimentată sistematic cu combustibil pentru sistemul de încălzire și – de ce nu? – trebuie, cumva, păzită.

De-aceea băgăm de seamă, la o sumedenie de blocuri interbelice, existența a fel de fel de intrări secundare, folosite pentru evacuarea gunoiului și pentru aprovizionare. Găsim, de asemenea, o sumedenie de chițimii în care ședea personalul de serviciu: îngrijitori, fochiști…

Sigur, luxul de-a avea și „concierge” era o alegere: ușile principale se pot încuia și sonerii se pot monta. Și nu știm azi dacă acel portar avea doar rol de pază; sigur dădea cu mătura, se ocupa de întreținerea ascensorului; cine știe cîte mai făcea!

Dacă cineva crede că vreodată s-a construit cu larghețe, se înșeală. Să prevezi din proiect o cămăruță-n plus te pune la cheltuieli și nimănui nu-i plac cheltuielile. Așa că nu orice bloc vechi a avut și portar – și, cu siguranță, în ziua de azi spațiile gîndite pentru pază au fost converite în mini-garsoniere, ateliere, spații de depozitare. Ce să mai zici de ferestrele zidite ori astupate…

Un lucru-i sigur: pe-atunci conta mult să se construiască frumos; și eficiența să fie deghizată în eleganță. Cînd pătrunzi în vreun hol de bloc interbelic, găsești treaba asta aplicată c-o naturalețe ce ne uimește-n ziua de azi.

Habar n-avem dacă, în exemplele înfățișate mai departe, blocurile astea aveau sau nu cămăruțe de paznic. Știm doar că, în apropierea ușii, găsim ferestruici – mascate cu stil – de unde, la o adică, se putea vedea cine dă să intre. Le-am ales în special pe cele interbelice, pentru că atunci avîntul construirii de blocuri individuale a fost maxim.

               

lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici

Case căzute 254 – Str. Episcopul Samuil Vulcan 12

… un zid ce stă să cadă, o clădire ce zace-n uitare…

Ce zonă industrială a fost, cîndva, aici! Strada asta s-a numit, la-nceput Honzig; dar după ce s-a ridicat marea fabrică „Vulcan”, numele străzii s-a schimbat: suna bine de tot, fabrica Vulcan de pe strada Vulcan!

 

Aici a ființat fabrica de dulciuri „Fraga” – pe final ca secție a „Excelentului”… Înainte de Naționalizare „Fraga” a fost celebra „Zamfirescu”.

mai multe despre Case căzute

După juma’ de an

scris de Ando

Atât a trecut de la articolul acesta şi am zis că e timpul să vedem, la faţa locului, ce se mai întâmplă.

Clădirea de pe bulevardul Primăverii, colţ cu strada Heleşteului. Aici încă se lucrează: s-a mai degajat terenul din jur, au dispărut şi ultimele rămăşiţe ale vechiului gard şi, după cum este închis parterul cu panouri, e limpede că se acţionează în special pe interior. Sus, pe unul din pereţii clădirii, este deja montată o mică firmă compusă din 3, maxim 4 litere, ascunsă, deocamdată, cu o folie de plastic negru. Intre timp, am aflat „pe surse” destul de credibile, că aici va fi o galerie de artă. Rămâne de văzut.

In schimb, ansamblul celor două blocuri – unul cu intrarea direct din Piaţa Charles de Gaulle, celălalt din spate, prin strada Pictor Rosenthal – chiar se apropie de final.

Surprinzător, deşi era începută cel mai devreme, clădirea de pe Dorobanţi nr. 212 este înţepenită la stadiul lunii ianuarie. Aici am zbârcit-o cu previziunile dar, sper, în continuare, să nu ne pomenim cu un nou „schelet” imobiliar!

Mergem la categoria… „struţo-cămile” adică la acele clădiri „căpuşate”, folosite drept paravan, într-un fel sau altul, pentru edificarea de construcţii noi.

Mai întâi, pe strada Dumbrava Roşie, colţ cu Aurel Vlaicu. Aşa cum ne aşteptam, vechea clădire (sau mai bine zis, ce a mai rămas din ea) este deja „cocoşată” de masivitatea celei noi.

Pe strada Londra 21, deşi la o scară mai mică, avem cam aceeaşi situaţie, mai bine zis: „Consolidare. Extindere. Supraînălţare”, cum scrie în autorizaţia de construcţie.

Terminăm în strada Masaryk nr. 11, unde lucrurile sunt destul de avansate. Aici avem cele două aspecte: reamenajarea şi consolidarea clădirii vechi, cea de la stradă, şi construirea, în spatele ei, a blocului nou de locuinţe – care se vede cel mai bine din strada laterală: I. L. Caragiale.

 

Planează în continuare semnul întrebării asupra clădirii din capătul opus şantierului (pe Maria Rosetti nr. 4) care, deocamdată, e în picioare dar nu arată prea grozav.

Case căzute 253 – Str. Erou Ion Călin 5

Vizavi de scheletul unei clădiri ce nu s-a mai terminat, aflată pe scuarul dintre Eminescu, Aurel Vlaicu și strada de care pomenim mai sus.

mai multe despre Case căzute

Excepţii

scris de Ando

Deseori, nu mi-am ascuns dezamăgirea faţă de aspectul construcţiilor noi (în special a blocurilor de locuinţe) care s-au ridicat în Bucureşti după 1989. Poate că după avalanşa de cartiere-dormitor, fără personalitate, care au împânzit oraşul, cu acele artere-canion, uniforme şi cenuşii, multe denumite, entuziast, „bulevarde”, aşteptările au fost prea mari dar, cu riscul de a fi antipatic, îmi menţin părerea exprimată aici.

Aşa se face că mă bucură în mod special când găsesc şi altceva, adică acel plus de imaginaţie care scoate din anonimat o clădire.

Iată un exemplu: la doi paşi de unde locuiesc, pe strada Avrig, pe lângă alte construcţii noi, au apărut recent două blocuri.

Unul este terminat:

Celălalt e în curs de finalizare:

Îmi plac şi le consider, strict ca privitor al străzii, o reuşită, deşi ambele suferă o mare… nedreptate: amplasarea înghesuită, foarte aproape de trotuar le răpeşte mult din perspectivă. Iată, de exemplu, cum, la primul bloc, consolele balcoanelor depăşesc jumătatea trotuarului!

Mă opresc pentru că, de aici, intrăm într-o altă zonă a discuţiilor legate de teren, eficienţă, adică profit etc, etc.

V V C XXI

Unde-ar putea zace mai bine acest ceas decît într-una din cele mai degradate intrări cu care ne-ntîmpină Capitala noastră?

Îl găsiți pe șoseaua Alexandriei…

Este un vechi ceas public, amplasat aici undeva pe la începutul anilor ’80. Mecanismul – care nu mai funcționează de cînd hăul – a fost produs de I.C.P.E.

Lista episodelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane” – aici.

din zbor

… dacă vreți – chiar vreți – să vedeți ce înseamnă tristețea – adevărata tristețe.

Case căzute 252 – Bd. Iancu de Hunedoara 40-42

Pe vremea cînd șoseaua se numea Bonaparte la numărul 42 ființa un depozit farmaceutic al Casei centrale de asigurări sociale. Cînd se numea Ilie Pintilie la numărul 40 se construia fabrica „Galenica”.

Azi șoseaua se cheamă Iancu de Hunedoara și clădirea, în paragină, ține de „Biofarm”.

mai multe despre Case căzute