despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Din fugă: nema trotuar!

scris de Ando

Hai să vedem acum, o altă categorie de distrugători de trotuare. De data asta, avem de a face cu specia „radicaliştilor”, adică aceia care socotesc că trotuarul este un fel de apendice, total nefolositor, pus doar aşa, decorativ, pe marginea străzii. Priviţi aceste imagini de pe strada Vulturilor nr. 12-14. Aşadar, zona trotuarului de sub consola de la primul etaj al clădirii, a fost transformată fără jenă în parking, iar pietonii sunt obligaţi, practic, să meargă pe carosabil. Clădirea mea, trotuarul meu… fac ce vreau cu el!

doar una dintre «celelalte» clădiri ale Bucureștiului

Ar trebui să sară-n ochi…

Dar ce păcat, de pe colțul Splaiului cu Ștefan Furtună (azi, Constantin Noica) nu vedem decît un uriaș panou de reclamă și… ceva-n spatele lui.

Și chiar e ceva: ce altă construcție din București se poate lăuda cu ditai arcu’ de triumf pe post de poartă?

Bine-nțeles, e vorba despre complexul impresionant de clădiri pe care-l mai cunoaștem drept „Grajdurile regale”.

N-a făcut niciodată parte din zestrea arhitectonică cu care-i place Bucureștiului să se mîndrească, dar a trecut fără să-i pese de asta prin vremuri și… și uite că n-a ieșit în pierdere: oareșce armonie, detalii plăcute, un fel reușit de a se-ntinde pe atîta loc fără să plictisească omul ce trece pe-aicea.

Un pic mătăhălos și pompos – construit atunci cînd regalității îi plăcea atît de tare să impună, să pavoazeze și să umple Țara de butaforii de paradă – dar zău că place.

Destinația clădirilor a fost legată, într-adevăr, de cai; legenda însă a păstrat, nedrept, doar detaliul grajdului, aici aflîndu-se regimentul de gardă călare. Amplasarea, logică într-o zonă cu tradiție militară – doar e-n dos de Malmezon.

După ce ne-am descotorosit de regi aici au venit studenții și numele locului, devenit cămin, a fost, ani în șir, „303”. Nu-i numărul vreunei adrese; cică doar o amintire a faptului că în Război ar fi funcționat aici un spital militar cu indicativul ăsta; de altfel în partea dinspre ICECHIM a existat pînă recent o unitate spitalicească pentru copii și tineri.

Mai încoace, înainte de Revoluție, s-a mutat Institutul de Educație Fizică și Sport, odată cu demolarea sediului său din incinta stadionului Republicii (care, la-nceput, fusese al ANEF – cam aceeași instituție).

Destul de multe legende pentru locul ăsta.

Case căzute 338 – Bd. Pache Protopopescu 68

scris de Ando

Trec des pe aici, o văd, mă întristez şi, chiar dacă este părăsita de mai mulţi ani, eu tot mai am speranţa că se va găsi cineva s-o preia (cât se mai ţine „pe picioare”) şi s-o renoveze, aşa cum merită.

După Revoluție – mulți ani – a funcționat aici firma „Leaota Design”

mai multe despre Case căzute

din zbor

Nu cred să fie, în orașul ăsta, vreo casă mai frumoasă decît asta – cea proiectată de Doicescu în Grădina Botanică, ca restaurant.

Căzută în delăsare mulți ani, o găsim acum intrată într-o binemeritată renovare; doar să vedem ce-o să iasă.

Poate, cîndva, o să se-ntîmple și cealaltă minune așteptată aici: refacerea gardului!

Cu siguranță unul dintre cele mai reușite garduri, dar de prea multă vreme arătînd doar ca o însăilare din spatele blocului cu plasă „de Buzău”.

Plimbări prin Grădina Botanică: partea întîi • partea a doua • partea a treia 

Case căzute 337 – Str. Tocilei 14

Strașnică-i casa asta! O găsiți în curu’ Ferentariului, cum se zice pe la noi. Se vede din goana lui 139 – majoritatea caselor de pe-aici țin în fapt de rețeaua de străduțe cu care se interesectează strada Bachus.

mai multe despre Case căzute

V V C XXX – complexuri comerciale

de Ando și HM

Primele construcții de apartamente din anii puterii populare au fost, mai degrabă „plombe” ce umpleau goluri rămase din urma Războiului; le-au urmat fronturile întregi de blocuri de pe marile magistrale – Nord-Sud, Ștefan cel Mare, Griviței și nu în ultimul rînd ansamblul Sălii Palatului Republicii – care puteau beneficia de spații comerciale generoase la parter. Odată cu-nceperea construirii marilor ansambluri de blocuri de locuit din anii ’60, a fost aleasă soluția complexurilor comerciale „plantate” la o distanță rezonabilă între ele care să servească cît de cît mulțumitor nevoile locuitorilor.

Soluția este întîlnită, în special, în Drumul Taberei, Balta Albă, Berceni, Militari și Pajura.

Așadar, avem blocuri de locuit – doar de locuit – și concentrări cu specific comercial la care locuitorii ajungeau relativ lesne, pe jos, în cel mult șapte-opt minute.

Specificul vremii este respectat și în arhitectura complexurilor comerciale. Blocurile însele se construiau răsfirat, nu rareori obținînîdu-se veritabile curți interioare liniștite care, zeci de ani, au fost nederanjate cu nimica. Complexurile comerciale sînt pe măsură: copertine, ganguri, retrageri, patio-uri, trotuare generoase – o adevărată risipă de loc, fără a se face însă rabat la capitolul eficiență. Accesul subteran pentru aprovizionare nu este o raritate și nici folosirea subsolului drept parcaj.

Din multitudinea complexurilor care-s de referință pentru acea perioadă amintim doar Favorit, Orizont, Drumețului și Rîndunica din Drumul Taberei, Rucăr, Gloria și Potcoava din Balta Albă, Diham dinspre Pantelimon, Dridu din Pajura, Răzoare și Nițu Vasile din marile ansambluri de locuit din Sudul Capitalei, Apusului și Veteranilor din Militari. Lista lor e, desigur, mai mare. Colocvial, ici-colea le-am cunoscut și ca „Geamuri-multe”.

     

Fără îndoială, ne aflăm într-o perioadă în care întregul cartier este gîndit de la bun început ca un tot armonios. Chiar dacă complexurile erau date în folosință poate mai tîrziu după ridicarea blocurilor de locuit (știm că aprovizionarea inițială s-a făcut improvizat, din barăci, remorci amenajate ori magazine mobile) unitatea arhitecturală a raionului e indiscutabilă. Azi nu mai avem dovezi fotografice, dar pînă și refugiile stațiilor de troleu și autobuz se încadrau în peisajul general, fiind construcții acoperite, cu mini-spații comerciale incluse.

Exemplificăm, mai jos, atmosfera păstrată și astăzi în genul ăsta de complexuri, dînd atenție și detaliilor constructive ce îmbogățeau aspectul vizual.

 

Larghețea asta cu care s-a construit în anii ’60 urma să dispară odată cu faza următoare, în care cartierele de blocuri aveau să se-ntindă și mai mult spre periferie. Se preferă deja soluția blocurilor de zece etaje cu șiruri de magazine la parter – și ele „plantate” judicios astfel încît locuitorii să nu meargă prea mult. Pentru o mai mare ușurătate a aprovizionării cu pîine și lapte, mai subzistă chioșcuri între blocuri și încă se mai practică lăsatul navetelor cu sticle pe trotuar, oamenii pur și simplu servindu-se.

Nu se renunță în totalitate la construirea de complexuri comerciale, dar acestea sunt inferioare din punct de vedere arhitectural – conglomerate de clădiri banale – și încercările arhitecturale din anii ’70 nu se ridică deloc la cele din deceniul precedent. Cu siguranță spațiul începe să fie folosit mai cu zgîrcenie pe orizontală: dispar părțile pietonale, copertinele, terasele.

Reprezentative ar fi clădirile de la Dimitrov și de la Iancului (complexul „Mediaș”), precum și complexul mai generos Matei Ambrozie:

  

Este vădită „sărăcia” arhitecturală pe care o întîlnim la complexul dintre Racoviță și D-tru Petrescu, la extinderea modernă de la Străduinței dinspre Metalurgiei ori în Pantelimon, la „Cosmos”.

 

Nevoile de consum ale populației se satisfac și prin construirea de magazine mari, departamentale, în conceptul „BIG” – Băcănie-industriale-gospodina; foarte interesant cum, în Titan, la o distanță de cîteva minute de mers pe jos, apar două mari construcții comerciale – magazinul „BIG” și magazinul „Titan” (îl mai țineți minte, după Revoluție, ca „Titan Mercato”). La construcția magazinului similar din Drumul Taberei s-a renunțat. În Berceni, pe lîngă „BIGul” arhicunoscut – inaugurat la 22 februarie 1975 -, se plănuia încă unul, în zona Reșița,

 

Odată cu sfîrșitul anilor ’70 sîntem martorii unei îndesiri excesive a blocurilor de locuit și magazinele-fanion mari de pe fronturile stradale deseori sunt etajate, noile artere avînd un caracter comercial vădit.

Totul se schimbă-n anii ’80, cînd, odată cu spațiile rezultate în urma demolărilor excesive apare conceptul cunoscut de bucureșteni ca „Circul foamei” – o duzină de complexuri agro-alimentare uriașe.

  

Surse foto: Berceni de poveste, Silviu PescaruBucureștiul în imagini

Lista episoadelor din seria Civilizaţie publică • Lista episodelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane”

Case căzute 336 – Str. Olimpului 21 și 32

Lîngă biserica Flămânda, două case care n-ar putea fi mai diferite… deși-s peste drum una de alta: așa-i Bucureștiul ăla vechi pe care-l ținem la suflet.

 

mai multe despre Case căzute

așa am fost mereu!

Mie-mi place cum ne facem că nu-nțelegem că Bucureștiul nostru e un haos și-o aiureală de oraș nu pentru că „așa e azi” – ci pentru că „așa e Bucureștiul!”

Niciuna din metehnele astea nu-i neapărat o expresie a vremurilor contemporane nouă, ci ceva pripășit din trecut, rămas în obicei, în tradiție, în felu’ de-a fi.

Să luăm, bunăoară, arhitectura de azi și felu-n care își bate joc de „micul Paris”, că așa zicem cu toții: și că-și bate joc, și că, pe undeva, am fost un Paris mai mic.

Stați liniștiți. Bucureștiul a fost mereu lacom și neiertător cu el însuși – nu doar azi.

Mi-e de ajuns să mă uit la cum se construise un palat monumental lipit de-alt palat monumental în vremea aceea pe care ne-am obișnuit s-o considerăm ca cea „de aur” a dezvoltării Capitalei.

imagini Agerpres

Civilizație publică LXXIII – pasarele

de Ando și HM

A venit primăvara, Soarele strălucește, pomii înverzesc… dar nu despre păsărele vorbim acum, ci de pasarele – ca piese de legătură dintre două clădiri. Tot în sus trebuie să te uiți după ele – asta-i clar.

Le-ntîlnim ca facilitate mic-industrială, uite una care se ghicește mai în spate, la făbricuța „Sekurit” de pe Agricultori:

… și, pe Romulus, unind clădirile de la numerele 15 și 17, unde a funcționat, demult, „Marele Autogarage Hermann J. Rieber şi Fabrica de Trăsuri”:

Venind mai încoace, descoperim pasarela ca soluție practică – și nu rareori elegantă – în arhitectura de după Război. Iată celebra pasarelă a Televiziunii Române, între clădirea turn și studiouri…

… cea care leagă, peste stradela botezată după Jean Georgescu, complexul ministerial al fostului Comitetul Central al Partidului Comunist de sărmana sală „Omnia” în care după Revoluție a funcționat Senatul…

… încă una pe care o vedem din strada Maximilian Popper, unind corpurile construite în diferite perioade ale fostului spital „Caritas”.

Remarcăm și legătura dintre clădirile noi ale Academiei de Studii Economice, dinspre Calea Dorobanților, peste străduța – acum înfundată – Macedonschi și, mai ales, pasarela cea nouă ce duce înspre clădirea veche. Pasarela nouă se poate admira din strada Stanislas Cihoschi de unde, dacă căscăm bine ochi, mai găsim încă una… mai mică.

Fiindcă ne-am apropiat mult de zilele noastre, nu putem să nu amintim și pasarela dintre fostul mall construit la Șura Mare și parcarea adăugată ulterior!

Să ne-ntoarcem acum înapoi în timp, căutînd cu Ando urmele unei pasarele dispărute!

… încă îmi aduc bine aminte că peste strada Gheorghe Danielopol (cea care leagă Poenaru Bordea cu cheiul Dâmboviţei), între corpul de aici al clădirii mari a Palatului de Justiţie (actuala Curte de Apel Bucureşti) şi clădirea mai mică de vizavi (actualmente Judecatoria sector 1) exista, tot aşa, o pasarelă. Vorbesc aici de anii 1958-60 când, copil fiind, am frecventat adesea un cabinet medical aflat în apropiere, de unde vedeam acea pasarelă. Când a dispărut, nu ştiu şi – din păcate – cu toate strădaniile, nu am reuşit să găsesc o imagine sau o relatare despre ea. Bănuiesc că a fost îndepărtată după cutremurul din martie 1977 care a afectat serios clădirea Palatului.

Rămînem în preajma marelui cutremur, cînd s-a prăbușit corpul central al Centrului de calcul de pe lîngă Ministerul Transporturilor:

Dovezile de asemenea lipsesc, dar nu cumva clădirile fuseseră legate – soluție, după cum vedeți, practicată în vremea respectivă? Dacă-i așa, pasarela nu s-a mai refăcut odată cu reconstruirea ulterioară a Centrului de calcul.

lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici

Case căzute 335 – Bd. Alexandru Nasta FN

Genul de casuță-conac ce-mi place mult de tot! Mă-ntreb dacă nu ține de Aleea Privighetorilor; cin’ să știe!

E-n „tărîmul nimănui” dintre șoseaua București-Ploiești și Pădurea Băneasa, amintind de cine știe ce vremuri cînd se-ntindeau pe-aici ferme și livezi. Mereu mi-am închipuit că pe-aici-pe-undeva trebuia să fi fost… ferma Coțofana Veselă de care scria Radu Tudoran. Mai ales c-are și-un cocoș pe acoperiș.

mai multe despre Case căzute