Hardughia nu doar că e mare, dar e din ce în ce mai mare. O vezi de peste tot.
despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul 
|
Mulți ani, sediul televiziunii „Antena 1”; acum doar o clădire dezafectată. O frumusețe inițal, dar stricată de „îmbunătățirile” aduse. Habar n-am de destinația de-nceput a clădirii și nu-mi mai aduc aminte ce-a funcționat înainte de trustul „Intact”, a cărui reclamă anacronică zace și azi pe-un perete.
Nu bag mîna-n foc că numărul e precis sau că n-ar fi fost ceva care să fi ținut de Aeroportul Băneasa, cu care se-nvecinează. Pe-nceput de ani ’90 a funcționat aici un soi de restaurant. În clădirea de lîngă ea a fost și-o poștă – demult. În față zace ruina unui chioșc, care mersese bine pe vremea cînd stația autobuzului era chiar aici.
scris de Ando Dacă marchizele şi copertinele veneau ca o completare (mai mult sau mai puţin reuşită) la intrările caselor, de data asta vom vorbi despre o soluţie integrată total în structura clădirii. Aşa cum ne-a sugerat amicul nostru, Adrian, cele prezentate mai departe, o să le numim – generic – „pridvoare” pentru că, privind şi citind despre celebra Casa Lahovary, nu e greu să ne dăm seama de provenienţa lor comună.
Realitatea de pe teren este, ca de obicei, complexă, dar ne-am încumentat să facem o oarece clasificare, cu observaţia că, din ce am văzut, de regulă, acest gen de pridvor este amplasat pe unul din colţurile caselor. Pornim, aşadar, cu modelele „clasice”, cele mai răspândite şi cele mai apropiate de modelul din arhitectura tradiţională.
Cu timpul, din varii motive, au apărut şi alte variante. Unele simplificate:
Altele, mai sofisticate, mai elaborate:
La unele clădiri, mai cu ştaif, pridvoarele s-au metamorfozat în adevărate mini galerii, mărginite spre exterior, de arcade elegante.
În paralel, am găsit cu mare plăcere, acest gen de pridvor, spectaculos adaptat şi, mai ales, păstrat la câteva clădiri mari:
Şi, pentru că veni vorba de clădiri mari, am găsit şi câteva blocuri cu acest gen de pridvor, bineînţeles mult simplificat.
Nu-i mai puţin adevărat că, la multe blocuri, după 1989, aceste pridvoare au fost închise de locatari, în general cu tâmplărie metalică şi, acum, e greu de identificat aspectul iniţial, dar, pentru ce am încercat noi să prezentăm aici, asta nu-i o mare pierdere.
Pentru încheiere, am păstrat această superbă clădire de pe Aleea Dealului Mitropoliei, clădire care sintetizează cam tot ce am vrut să spunem în modestul nostru expozeu.
În preajma nefericitului capăt al tramvaiului 5, o fostă instituție (ceva de construcții, țin minte); casa a rămas oleacă ieșită-n albia străzii cînd s-a lărgit bulevardul în anii 80.
scris de Ando Schimbările imobilare de prin oraş se succed, în ultima vreme, „pe repede înainte!” Se demolează clădiri, se construiesc alte clădiri, multe se renovează sau se modifică. De exemplu: corpul de clădire de pe Matei Millo, din spatele Palatului Telefoanelor a fost ras. Se va ridica, în loc, un nou complex.
În paralel, chiar peste drum, şantier deschis pentru un alt bloc.
În altă parte a oraşului, în septembrie 2018, pozam pentru „case căzute” această clădire de pe strada Dr. Staicovici 57. Acum câteva zile, am ajuns din nou prin zonă şi la adresa respectivă avem un nou bloculeţ.
Tare mi-e că, în curând, ca să ţinem cât de cât pasul cu modificările, va trebui să facem un nou serial. Ajungem și-n Nord, unde Cristian Malide ne-arată silueta noului bloc „Ana Tower” care s-a ridicat de curînd în locul fostei grădinițe a Casei Scînteii, vizavi de „scheletul” lui Puzdrea.
scris de Ando Unii ar spune „căcat cu moţ”, dar ăştia sunt oameni răi! Păi, cum poţi să laşi „neterminată” o asemenea mândreţe de casă nouă, adică fără să-i pui în creştet, măcar, o statuie? La ce te-ai mai apucat, dacă eşti sărac, nu-i aşa?
Se vede din șoseaua Chitilei, la intersecția cu strada Pieței. Ce se mai vede? Coaja, și-atît. Cît se mai vede? Nu știm. Ce-a fost pe-aici? Troace de-ale fostului liceu industrial mecanic cu numărul 20 și înainte de-asta o școală de meserii. Atîta am aflat.
de Ando și HM Sfîrșitul anilor ’60 înseamnă și-o preocupare pentru refacerea Lipscaniului, cu păstrarea aerului comercial și – mai ales – cu intervenții înnoitoare minime. Străzile, gîndite fiecare un specific: pe Lipscani, Șelari și Băcani comerțul era preponderent textil; pe Gabroveni, domnea cooperația meșteșugărească; pe Covaci găseam raiul anticarilor și-al consignațiilor; pe Smîrdan, articole de uz casnic… Peste 100 de unități comerciale au fost puse în valoare în perioada 1970-71. Nu eram neapărat proști în acei ani, și nu rareori găseam în presa centrală „ecouri” mai mult sau mai puțin discrete ale pripei cu care autoritățile încercau să scape de urmele trecutului.
Treaba mergea repede; s-a renovat Cafeneaua Veche…
… și-n ’71 se deschidea Hanul lui Manuc:
Chiar dacă zona Pieței Unirii era deja „condamnată” de multă vreme la sistematizare, pînă la demolările din anii ’80 partea istorică a fost bine ocrotită; a fost o mare minune că Hanul lui Manuc a scăpat – și-i bine și azi, căci a rămas o destinație turistică interesantă.
N-are nimic special: o hardughie ce-a adăpostit arhiva Ministerului Lucrărilor Publice.
|
articolele noastre sînt preluate și de: 
|
|
Copyright © 2005 - 2020 simply bucharest: a league of gentlemen Log in Powered by WordPress & Atahualpa |
||
comentarii