despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Plimbări în Bucureşti XXXII – la Foișor

O zonă neterminată, nu știu cum să zic; o piață nicicînd întregită cum se cuvine; și o bucată de oraș cam mereu în paragină, căzută treptat într-o desuetudine nemeritată.

Dar dacă avem un sfert de ceas la-ndemînă, nu-i o pierdere să-i dăm roată. Bine servită de transport public și aproape de centru, ajungem numaidecît.

Sigur, cel mai frumos e să venim aici pe Ferdinand; bucata dinspre biserica grecească și Foișor e discretă și reușită: o plăcere s-o parcurgi! N-ai nici o perspectivă asupra Foișorului de foc, așa că te surprinde cînd dai de el.

Dacă vii dinspre Traian, te minunează harababura arhitectonică și neașezarea clădirilor; strada asta niciodată n-a apucat să fie aliniată și lărgită, mai dihai decît Calea Călărașilor; deja de la piațeta din vecinătate – de la intersecția cu Republicii (Carol) – vedem tentative de punere în valoare a spațiului.

Blocurile mai noi sînt mai retrase; cele vechi sînt ieșite-n stradă. Aici e stația de autobuze pentru 133 și 135; ele nu opresc în fața Spitalului de ortopedie, cum te-ai aștepta. Gărduțul bisericii era micuț și elegant pe vremuri; acuma l-au înălțat cu niște fiare urîte. Pe partea cealaltă de stradă mai vezi cîte-o căsuță-nghesuită cu detalii nemaipomenite.

 

… iar Foișorul ți se arată-n toată frumusețea lui!

Ditai piața, așadar; înainte să te-mbie priveliștea, te uiți cu atenție pe unde mergi: caldarîm, nu altceva.

Fiecare colț are frumusețea lui – și, din păcate, partea lui de mizerie. Patiseria din prima poză funcționează și azi.

 

Dînd roată piațetei, iar sar în ochi nealinierile…

… locurile virane…

… care se întind și-n cealaltă parte a scuarului ce pune-n valoare Foișorul; bucata asta e rămasă așa de cînd hăul; pe calcanul din spate se putea ghici – cu mai bine de zece ani în urmă – o reclamă veche.

 

Blocurile ce bordează bucata asta sînt frumoase, dar tare, tare neîngrijite!

Nici aici autobuzele și troleele nu fac stație-n același loc; primele opresc la patiseria de care v-am zis mai devreme iar celelalte pe Traian, înainte de a face rondul! Foișorul, demult, a fost un capăt de linie important pentru cîteva autobuze.

Dînd să părăsim piața, ne înscriem pe Traian din nou; nu înainte de a admira firma asta veche ce n-a dispărut.

Deși casele par mai îngrijite – spoite, cel puțin – nu lipsesc cele căzute și, din nou, frapează nealinierea străzii.

 

Mai mergem olecuță și ne-ntoarcem, cotind pe Dimitrie Onciul; și numaidecît ne trezim din nou cu Foișoru-n față!

Perspectiva e spurcată de matahala noului spital ce s-a construit în dosul celui vechi și de îngrozitoarea casă neterminată de pe colțul cu strada Zece mese.

 

După ce ne băgăm nasul prin fundătura Margareta, tot pe Onciul (pe aici mergea troleul 66 pe vremea cînd nu circula pe Moșilor), ieșim la loc în Ferdinand; pe colț e un imens loc viran.

Dar noi ne mai întoarcem odată, doar ca să mai admirăm Foișorul: o clădire minunată, nefolosită, negospodărită.

lista episoadelor din seria „Plimbări în Bucureşti” – aici.

Case căzute 371 – Str. Căpitan Gheorghe Preoțescu 10-12

… unul din sediile Romtelecom lăsate-n uitare:

La doi pași de 11 Iunie, o clădire surprinzător de interesantă prin multele detalii reușite și o dovadă că în acest domeniu nu prea s-a construit cu gîndul la vreo standardizare, aproape fiecare centrală telefonică avînd șpilul ei arhitectonic. Nici copertina n-arată rău.

mai multe despre Case căzute

Din fugă: „arta” cere răbdare…

scris de Ando

Când am făcut, la început de ianuarie, pozele de aici mă gândeam – ca ignorantul – că, gata, odată montată statuia de la faţadă, or să termine clădirea anul asta. Dar, nu. Aici e treabă serioasă, cu mult dichis.In afară de asta, a venit nenorocirea asta de pandemie şi totul s-a dat peste cap. Iată că, între timp, au mai căţărat pe cornişa casei două statui… deci trebuie să mai avem niţică răbdare până la final.

O întrebare, însă, s-a infiripat şi-mi dă brânci: presupunând că această clădire supravieţuieşte, să zicem 50, poate 100 de ani… oare cum or privi-o viitorii bucureşteni?

Plimbare pe Sabinelor-Sirenelor II

prima parte aici

Parafrazînd o vorbă ce se vrea cu duh, putem zice fără să greșim că-n București nu sînt locuri urîte… ci doar istorii nu-s destule. Altfel vezi un loc atunci cînd pașii ți-s însoțiți de povestea lui! De-asta am transformat fitece plimbare-ntr-un prilej mărunt de-a mai descoperi ceva din trecut.

Sînt povești și istorii care se dezvăluie cu ușurință – dar uneori e nevoie să citești cinci cărți ca s-arunci cinci vorbe-ntr-o paranteză.

Aidoma și plimbările-n sine: pașii ți se-ndreaptă parcă singuri spre locurile frumoase, dar cu ce bucurie descoperim cîte un loc mai amărît… dar care ne rămîne-n suflet! 

Nu foarte surprinzător, ne lipsesc mărturii fotografice din interiorul acestui micului cvartal Sabinelor-Sirenelor; pesemne interesul celor care au documentat distrugerea cartierelor adiacente s-a concentrat pe patrimoniul ce urma să dispară – și să fim cinstiți și să recunoaștem și că față de încîntătoarele perspective oferite de străzile în pantă ale Uranusului, străzile astea erau de-a dreptul banale; ce să vezi pe aici în afară de niscai prăvălii?

Ne-au parvenit însă cîteva imagini interbelice, prilejuite de verva campaniei de lucrări edilitare – se trăgea canalizare, se pavau străzile. Excepțional este că putem să ne dăm seama și azi de unde a fost făcută fotografia următoare. Deși aproape toate clădirile din bucata asta a străzii Sabinelor au dispărut (desigur, și atelierul de tîmplărie al lui Grigore Petrescu), casa de la 64 e încă în picioare și nu e neîngrijită. La vreme aceea numărătoarea imobilelor era alta, dar nu contează prea mult.

Cît despre atmosfera de dinaintea sistematizării străzii Sabinelor, n-ai putea zice că de un veac încoace s-au schimbat multe, nu? Casa asta ținea de numărul 36 atunci și venea pe colț cu Acvila – pe-acolo unde acum e clădirea banal renovată.

Și pe strada Epicol – azi, Gheorghieni – pitorescul rural era la el acasă.

O incursiune prin uriașa arhivă fotografică „Cartierul Uranus” ne poate arăta frumusețea imobilelor dispărute de la intersecția străzilor Sirenelor și Ion Creangă:

Tot pe Sirenelor, o imagine dintr-o sală a vechii grădinițe; clădirea ei a fost înlocuită odată cu prefacerile comuniste.

Din partea dispărută complet a zonei, ne desfătăm cu o acuarelă de pe strada Ion Creangă – povestea ei o găsim spusă de Baciu.

Hai, și-o reclamă de prin 1925 – era păcat să n-o arătăm; întreprinderea se găsea, mai mult ca sigur, în partea dinspre fabrica de bere „Bragadiru”

Alte poze cu străzile astea nu-s; reușim însă să vedem cum începea strada Sabinelor din Calea Rahovei, cu Dan Vartanian și Dan Perry.

Aruncăm și două priviri în lungul străzii Uranus, cu gardul Antrepozitelor ca personaj principal. În poza color ghicim în plan apropiat o bucată din șina de tren montată-n prelungirea căii ferate ce deservea Antrepozitele, în vederea aprovizionării șantierului Casei Republicii; aceasta a fost dezafectată imediat după Revoluție. Șinele de tramvai rămase, deși impracticabile, au dispărut mult mai tîrziu.

Prin anii 1920-30 – cînd încă tramvaiul 7 mai întorcea aici, la colțul Antrepozitelor – Uzinele Comunale București instalaseră chiar și o vespasiană-n capătul dinspre Uranus al străzii Epicol.

… tot prin minunata strădanie a proiectului „Cartierul Uranus”, refacem intersecția dintre Sabinelor și Uranus – de nerecunoscut astăzi.

 

Regretatul Iliaș Duțescu a surprins în ultimele zile de dinaintea demolărilor din zona Panduri-13 Septembrie și cîteva imagini din cealaltă ieșire a zonei, cea dinspre 13 Septembrie; ca să le putem înțelege mai bine am folosit o suprapunere a vechilor străzi pe situația actuală.

Așadar, vedem cum Acvila se deschidea din 13 Septembrie – prin stînga poștei de azi – venind din continuarea străzii Izvor. 13 Septembrie arăta ca o stradă oarecare – cel puțin pe segmentul ăsta care zici că nu-ncepea de nicăieri anume.

Pe aici se obișnuise să se paveze cu piatră cubică doar mijlocul părții carosabile, benzile de lîngă trotuar fiind cu piatră de rîu. Trotuarele aveau pavele elegante, modelul clasic bucureștean.

O privire-n aruncată pe Calea 13 septembrie, în locul rămas și azi în mintea noastră ca „Puișor” (deși ne e mai simplu să-i zicem „la Marriott”): în stînga se ghicește strada Puișor ce puțin mai departe, în jos, urma să se-ntîlnească cu strada Izvor. Din păcate nu-i vedem cealaltă parte, cea care se ducea înspre Sirenelor; accesul străzii Puișor în 13 Septembrie a fost închis cu front de blocuri și s-a practicat o deschidere nouă – Ion Popescu Gopo – care iese dinspre strada Lanțului pe lîngă poștă. Apropo de poștă (care azi e-n renovare): în poză-i recunoaștem și silueta.

… dacă ne băgăm nasul în spatele blocului unde funcționează – ironic! – „Chicken Staff” mai găsim, totuși, o bucată ciuntită a străzii Puișor; se folosește pe post de parcare!

O imagine-document care ne arată ieșirea străzii Sabinelor în 13 Septembrie: clădirile pe care le vedem urmau să fie demolate numaidecît; s-au scurs 40 de ani de la nenorocirile astea.

La vremea aceea ieșirea era poziționată mai spre intersecția cu Panduri, și nu vizavi de celebrul local de după Revoluție „Sexy Club”- alt toponim ce se-ncăpățînează să dăinuie; pe lîngă legendarele porcării care se petreceau înăuntru, localul era recunoscut și pentru statuia „ruginită” din față, care purta diferite nume deloc onorabile; azi, demontată, nu se mai știe pe unde-a ajuns.

Dintre străzile astea două – pe care, fie vorba-ntre noi, mereu o să-ncurc – Sabinelor e cea principală: mai lată, avînd și o bucată cu copaci pe margini și mai lungă, din Calea Rahovei-veche pînă în 13 Septembrie; Sirenelor începe din Uranus și se termină la intersecția cu Sabinelor și Cedrilor, unde se află și un mic părculeț neîngrijit. Pe Sabinelor e sens unic dinspre Uranus iar pe Sirenelor sensul unic e-n celaltă direcție.

Înainte de Război pe Sabinelor, o vreme, a circulat un autobuz, 45 – iar din 1960 și pînă la demolări, altul: 33 (133), chiar cel care avea un traseu ce-nconjura centrul orașului; capăt de linie era socotit la Piața Puișor. Pe toate cele trei artere mari adiacente (13 Septembrie, Tudor Vladimirescu și Uranus) au funcționat tramvaiele. Poate cîndva vom fi mai deștepți, reintroducînd transport public pe strada Uranus.

Recitiți articolele lui Gilly Graur despre Uranus: Istoria tragică a cartierului Izvor • Străzile în pantă din cartierul Uranus • Uranus – o stradă pentru eternitate
și nu uitați de plimbările sale din 2013: Sabinelor (I) • Sabinelor (II) • Sirenelor (I) • Sirenelor (II) • Gheorghieni
Găsiți articolele scrise de Raiden – Întoarcere pe Maidanul AcademieiComorile ascunse de pe maidanul Academiei
Revedeți fotografiile lui Adrian Mureşan din cartierul Izvor–Mihai Vodă: partea întîi • partea a doua • partea a treia • partea a patra

Plimbare pe Sabinelor-Sirenelor I

cu Sonia Ratatouille și HM

„Ce noroc a avut bucățica asta”, ai zice, gîndindu-te că-n jurul ei totul a fost distrus odată cu ridicarea Centrului Civic!

Dar ce ghinion, cu tot norocul ăsta – fiindcă, deși rămasă-n picioare, azi n-a mai… rămas mare lucru din ea.

Furiei demolatoare i-a urmat, în anii delăsării postrevoluționare, o uriașă degradare.

Casele s-au depopulat, au fost lăsate pradă intemperiilor, în multe s-au mutat oameni fără căpătîi: zona putea fi considerată periculoasă, sau cel puțin nefrecventabilă.

Rare au fost intervențiile majore, întrucît o lungă perioadă de vreme a fost foarte greu pentru oamenii obișnuiți să primească o autorizație pentru a demola și a construi altceva-n loc în acest sector bucureștean.

Desigur, odată ce impedimentul ăsta a fost înlăturat, s-a pornit tăvălugul rezidențial.

S-au curățat curți întregi, s-au mutat multe din familiile care locuiau fără voie și s-a construit: blocuri mari, lungi, pe măsura parcelelor generoase.

Micile magazine și-au tras obloanele; au rămas să funcționeze firme fel de fel, multe grădinițe particulare, o droaie de „hosteluri”; însă nu au prins deloc restaurantele.

Cine se plimbă azi pe aici – nu-i o plimbare frumoasă și nici una confortabilă, dar merită făcută – vede toate lucrurile astea bine.

Prea multe case care mai au un pic și cad pe ele: Acvila 34, Sirenelor 36, 57 și 70, Sabinelor 37 și 73…

   

… nu puține avînd un potențial imobiliar formidabil, precum bloculețul ascuns de pe Sirenelor 43, conacul din capătul fundăturii Acvila și proprietatea de pe Sabinelor 63!

 

Cum ne temeam, le regăsim în aceeași stare și pe cele despre care-am povestit deja în serialul „caselor căzute”: Luceafărului 11 și 12, Sabinelor 32, 57 și 103, Uranus 134:

Sabinelor 53 (unde fusese cooperativa de mucava „Stăruința”, urmată de un depozit al Întreprinderii de desfacere a produselor chimice) deja s-a demolat; și în prezent se construiește altceva pe Sirenelor 93 și pe întreg colțul intersecției acestor două străzi cu Cedrilor.

Vreo două intervenții și adaptări – dar nu mai multe – ba chiar ici-colea și-o veste care putea fi mai bună (dacă renovarea nu era cumplit de banală), precum pe colț, Acvila cu Sabinelor; la doi pași, pe Acvila 25 deocamdată s-a renovat doar gardul.

 

Una peste alta, e încîntător să-ți iasă-n față ba o prăvălie veche, ba o căsuță minusculă, ba cîte o proprietate îngrijită, ba chiar cîte una ce zici că se huruie – chit că fiecare e apăsată de noile blocuri… sau de uriașa catedrală ce se ițește la răspîntii.

 

Locuri virane peste care se apleacă noile clădiri și noile clădiri însele – unele banale, unele ușchite, unele cu mici dichisuri, unele căutînd să se-nghesuie de parcă le e frig…

   

Zona e împresurată de șantiere. Dinspre Tudor Vladimirescu și Gheorghieni (complexul care se ridică pe locul fostelor garaje e botezat „Catedral Residence”!) se construiește, dinspre Uranus vin alte hardughii – și o să mai vină.

   

Nu s-a schimbat mare lucru în segmentul de început al străzii Sabinelor – dinspre fosta fabrică de bere „Bragadiru” – unde clădirile fabricilor de ciorapi și textile au rămas în aceeași stare.

Măcar în părculețul de vizavi au rămas în picioare stîlpii care, fără tăgadă, sînt un monument istoric!

 

Tot istoric, și falnicul gard al Antrepozitelor – să nu uităm de el cînd dăm să plecăm!

Rămînem cu toate astea-n suflet și, firește, cu poveștile pe care căutăm să le deslușim – dar asta în episodul viitor.

… acesta este episodul XXXI din seria „Plimbări în Bucureşti”; lista episoadelor – aici.

Case căzute 370 – Str. 11 Iunie 51

Rămasă de prea multă vreme-n coasta complexului rezidențial construit pe locul fostei discoteci, casa asta nu dispare.

mai multe despre Case căzute

Case căzute 369 – Str. Popa Savu 21 A

O stradă reușită ce curge pe lîngă Aviatorilor, dar cu nesurprinzătoare locuri părăginite – precum ăsta.

mai multe despre Case căzute

Case căzute 105 – Str. Constantin Bosianu 27 – cum iese

Ce a fost la-nceput…

… ce a rămas după demolare…

… și ce iese:

cîte nu știm

Plimbîndu-mă – cu piciorul și cu gîndul – prin oraș și culegînd locuri și blocuri ce-mi plac mult, mi-am dat seama că sînt clădiri în București pe care unii oameni nu le-au văzut niciodată!

Cum așa? Fiindcă de ani și ani de zile sînt acoperite de cearșafuri publicitare.

Proprietarii cîștigă bine și nici nu trebuie să se mai sinchisească de îngrijirea fațadei.

Dar uite așa habar n-avem cît de frumos arată bucăți întregi din Centrul nostru.

Ia, de pildă, mergînd pe Magheru, ne e ascunsă de tot extraordinara deschidere dinspre colțul străzii Jules Michelet a fostei Case de Credit și de Asigurare a Magistraților.

O splendidă realizare a lui Duiliu Marcu pe care, pur și simplu, n-o putem vedea.

Ne mulțumim doar să-i admirăm frumoasa retragere a magazinelor de la parter, unde oamenii se pot adăposti și azi de intemperii cînd dau să traverseze.

puteți citi mai multe despre clădire aici

Case căzute 368 – Str. Ion Brezoianu 23, corpul C

Fosta casă a lui Cazzavillan, deși reparată și renovată de vreo cinci ani de zile, zace… zace neterminată. Tristă soartă.

mai multe despre Case căzute