despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Salonul de artă al copiilor

E la ediția a treia și vernisajul e azi după-masa la ora 5.

Da, deci se poate și mai tîmpit!

Ia de vezi!

alt monument public pus în valoare cu stîlpi!

Tot în sectorul 5.

Este în piațeta dintre Uranus și Rahova și închipuie un… dac.

Care zici că se pregătește să facă duș!

Pe vremuri era un veceu public aici.

Era mai cinstit.

săracu Tudor

… cînd credeam că lucrurile nu pot fi mai nasoale pentru amărîtul de Tudor Vladimirescu – cel care s-a procopsit cu statuie nouă-n sectorul 5 – uite că realitatea-mi dete una peste ochi!

Pot fi mai nasoale.

Ca să se vază pandurul frumos și noaptea, trebuie s-aibă niscai becuri, nu-i așa?

Și ca să fim cu toții ecologiști – pesemne că și Tudor însuși s-ar fi luptat pentru salvarea planetei dacă n-ar fi avut pe cap alte tărășenii acum 200 de ani – am pus patru stîlpi eleganți cu niște panouașe solare pe ei!

Observăm cît de inspirat pun în valoare opera de artă contemporană.

Ca să fie treaba și mai eficientă, două din panurile astea-s deja ascunse de copacii care-au înfrunzit.

moartea graficii

Ca să nu se vază urît schelele folosite la renovarea fațadei Casei Centrale a Armatei (mă rog, Cercul Militar Național), acestea s-au băgat sub preș.

… pardon: sub mesh.

Se practică și nu-i un capăt de țară; dar zău că prefer o reclamă onestă, decît să văd desfășurarea asta „artistică” înspăimîntătoare.

Acest uriaș cearșaf este o umilință grafică pe care eu nu pot să o descriu. Nu am cuvinte, oameni buni.

Norod, voievozi și bravi ostași – cu toții cu privirile încremenite, tîmpe și goale, așa cum ne-a obișnuit de ani de zile trista mînă a autorului: Valentin Tănase.

Pentru cine se-ntreabă cu ce rost armia română tot recurge la sale serviciile artistice, explicația e simplă.

Valentin Tănase conduce… Studioul de arte plastice al Armatei!

De prost gust nu ne poate apăra nimeni Țara.

la Muzeul de artă recentă

E interesant pe dinafară. Unora le place. Mie, nu: un căsoi orb, un hambar cocoțat pe-un acvariu; o clădire „statement”, cu o funcționalitate nefericită.

… dar pîn-la urmă, lumea caută ceva înăuntru, nu-i așa?

Pe dinăuntru nu-i interesant.

Nu că n-am avea ce să agățăm pe pereți – că avem! – dar… dar n-a ieșit.

Nu reprezintă, nu enumeră, nu istorisește, nu explică, nu provoacă, nu inspiră.

Poate-o s-ajungă și muzeu, cînd o-nceta să fie o colecție.

Da’ poate taman agreabilul ăsta chix particular să fie și tipic artei recente, cine știe?

Plimbări pe la alte muzee: la Palatul Regal • la Aman și Zambaccian • la Muzeul Colecțiilor de artă • la Mărțișor • la Muzeul tehnic • la Muzeul Satului • la Cimitirul Bellu • la Muzeul Vîrstelor  • la Muzeul militar 

statui noi în sectorul 5

Ne procopsim cu înc-un Tudor! După cum știam, primăria din Sectorul 5 nu-l putea lăsa pe pandurul nostru drag așa, fără statuie.

Nu că așezarea e neinspirată; ba chiar mai potrivită decît cea a statuii cele vechi, făcută în anii ’30 pe strada Mihai Eminescu.

Tudorul nostru cel nou șade pe șoseaua Panduri și privește chiar spre cealaltă șosea, cea care-i poartă numele!

Dar de privit, săracul, nu privește cu mîndrie; șade cu mîna-n șold ca un precupeț ce nu prea-și vinde marfa.

Avîntul cultural al primăriei noastre de sector nu se oprește aici. În dosul Pieței de flori, în scuarul unde strada Uranus se desprinde din vechea cale a Rahovei, se montează… un cap! Un alt cap, nu ăsta:

… ce cap frumos răsare! A cui să fie oare? Bună-ntrebare!

… florăreasa necunoscută n-are încă plăcuță, așa că nu știm ce caută aici. S-o lega de Calea Rahovei? – nu cred;, de strada Uranus, nici atît – că doar n-o fi monumentul doamnei Urania – așa că trebuie să așteptăm să vedem și noi cui tăiem panglica.

din zbor

… pe lîngă monumentele mari – alea pe care le pune ici-colo Primăria și la care oamenii se uită cruciș; exemple, Doamne-iartă-mă, îs destule: căruța cu proști din fața Naționalului, săracu’ Carol pe cal, cartoful înfipt în țeapă de lîngă el – dăm și peste sumedenie de pocitanii mai mici puse te miri pe unde; galeria de voievozi călare sau pe jos, fel de fel de „obligații” de-ale unor state cu care sîntem prieteni…

Așa că am văzut multe – să ne-ajungă.

Cele mai urîte statui sînt, firește, alea puse de primăriile mici, de sector – acolo unde, cînd s-a-mpărțit bunul gust, primarii… lipseau.

În fine!

Ne facem cuvenita datorie să semnalăm un nou Ștefan: anume, la Obor, în fața Primăriei sectorului 2 (acolo unde, mulți ani, a stat monumentul Răscoalei de la 1907, mutat mai la dos de Capitală).

Șade Ștefan tare aprig, așa cum îl știm!

… și, așa cum îi gata să puie mîna pe spadă, zici c-o să taie nădragii la vreun hoțoman care vinde telefoane sau să agațe sacoșa la o babă care vinde alifii și plasturi.

Ando l-a pozat.

Ratatouille la „Mamma Mia!”

scris de Sonia Ratatouille

„Mamma Mia!” este o piesă de teatru – un musical – cu cântecele tupei ABBA. Este o poveste despre o fata pe nume Sophie care vrea să își cunoască tatăl. Piesa s-a jucat la Sala Palatului.

Am fost foarte atentă și parcă simțeam cum se întoace cineva la mine să mă întrebe ce părere am. Mă simțeam ca și cum eu eram într-o piesă.

V-o recomand, pentru că este super să ai o senzație ca asta, plus că piesa este cu multe vedete ca Loredana și Cornel Ilie. O porție perfectă de relaxare!

Personajele erau îmbrăcate în haine de vară, iar întâmplarea se petrece în Grecia unde, dacă nu știți, am fost și eu.

Personajele dansează, cântă, râd și mereu au o dispoziție bună. Bine, nu chiar tot timpul. Mi-au plăcut costumele Donnei și ale prietenelor ei. Erau strălucitoare.

Chiar și acum îmi sună în minte una dintre melodii: Câți vor ști/Cine-i ea/Cine dansează așa/Azi rescrii/Un destin/Prins într-un dans sublim…

Sper că dacă mergeți o să vă placă la fel de mult cum mi-a plăcut mie.

Mie mi-ar fi rușine!

Bă! Mie mi-ar fi rușine – rușine rău.

Uitați-vă la afișele astea, la șușele „marilor actori”.

Caramitru, Dogaru, Mălăele, Mihăiță, Morgenstern, Popescu, Vasluianu: trecutul, prezentul și viitorul artei noastre actoricești.

Bă! Să fiu actor cu „A” mare și să-mi văd fața pe mizeriile astea grafice, pe urîțeniile astea scoase din subsolul defunctei noastre arte grafice… m-aș ascunde de rușine.

Ce diferență între ele și clasicele afișe ale spectacolelor de manele, muzică populară și scheciuri obosite?

Te apucă sila cînd vezi nonșalanța cu care alde Mălăele își promovează imaginea pe asemenea urîțenii – el care, cît de cît, se laudă că știe să smîngălească hîrtia desenînd…

Te apucă rușinea cînd vezi că afișele feluritelor evenimente publice promovate de Primărie reușesc să fie mai vesele, mai drăguțe, mai inspirate: căutînd deseori s-arate un pic altfel!

Un lucru singur e bun în umilirea asta vizuală a Capitalei: acela că de vreun an încoace s-a mai rărit lipirea ilegală a afișelor. Chiar dacă nu credeți, mergeți prin centru și verificați – s-au rărit într-adevăr.

Alte afișe bucureștene și vorbe despre ele? aici • aici • aici • aici • aici • aici • aiciaiciaici • aici

vesele și colorate

pregătit de Ando și HM

Să vedem cum s-a mai „veselit” orașul nostru în ultimii ani. Acolo unde-l știam gri-murdar, cu blocuri scorojite, a fost curățat prin reabilitarea termică din ultimul deceniu. Uneori reabilitarea a uniformizat nefericit unele zone, e drept; și deja vedem multe din blocurile primenite că-s luate-n colimatorul celor care spurcă, noapte după noapte, orașul.

Prin Centru găsim deja locuri unde, în mod tradițional, ne-am obișnuit ca „muralele” să acopere calcanele urîte. În fiecare an ne uităm curioși la ce mai apare pe strada Verona. Mai găsim și alte exemple de picturi publice de mari dimensiuni – pe strada Eremia Grigorescu, mai jos pe Berzei, pe Calea Griviței… Uneori inițiativele astea aduc controverse, precum s-a-ntîmplat acum cîțiva ani la Sfîntu Gheorghe.

Să nu lăsăm deoparte nici inițiativele particulare ale unor localuri, unde artiști vizuali au acoperit zidurile murdare cu fel de fel de chestii. Unele interesante, altele nu – dar, cu siguranță, de luat în seamă.

Ideea-i că s-a pornit, cumva, o modă: și nu-i un lucru rău.

Și – din ce vom vedea mai jos – nu-i rău nici că aceste picturi au apărut și prin dosuri; dosuri murdare și urîte. Și nu-i deloc rău că le găsim în cartierele de locuit, fiindcă acestora cu siguranță le lipsește varietatea și veselia.

De curînd avem astfel de opere pe „Magistrală”:

E o idee bună, colorarea calcanelor oarbe a blocurilor – iată ce folos s-a adus zonei, acum ceva timp, în Drumul Taberei:

Intrînd și printre blocuri, dăm peste cîteva puncte termice care au fost îmbogățite vizual – în Floreasca, pe Banu Andronache…

… și o noutate în zona intrării Galați din apropiere de Ștefan Cel Mare:

O altă inițiativă pe care-o trecem în revistă a fost cea de transformare vizuală a unor posturi de transformare electrică. Aici s-a vădit și-o oarece dorință de-a respecta locul, ca să zicem așa. În Kiseleff e vorba de aviație, în parcul Izvor și-n Cotroceni de tenis, în Pipera de invenții…

 

Toate astea aduc un mic cîștig vizual, deși ne dăm seama că n-au, ele, cine știe ce valoare artistică – dar nici nu le-o cerem; pentru că știm bine că și arta are limitele sale.