Să fim cinstiţi: habar n-avem de vecinii bulgari. Nu-i ştim, nu ne interesează. Mergem la ei pe litoral, ne-ncărcăm por’bagajul la Ruse-n Metro, ne-nmatriculăm maşinile la ei ca să nu plătim taxe – dar altceva nu ne interesează.

Ne-am uitat ani de zile la televiziunea lor (mai ţineţi minte programul TV afişat în geamul agenţiei lor de transport aerian de pe Batiştei? – înainte de Revoluţie în fiecare luni cineva lipea o foaie cu programul săptămînal al Televiziunii Bulgare) – dar despre ei nu ştim nimic.

Şi eu am uitat de ei, pentru multă vreme – Bulgaria era doar o şosea, de străbătut în căutarea kebabului turcesc… şi un loc cu oameni despre care-mi făcea impresia că nu se-ntind mai mult decît le ţine plapuma.

Hai să-ncepem cu mîncarea lor, dacă vrem să aflăm ceva despre ei. Şi să mergem la singurul restaurant bulgăresc de la noi – la Balcic.

Balcic e-o surpriză tare plăcută. E mare, bine împărţit şi arată ca un soi de curte de castel – a castelului Balcic – fără să dea deloc în kitsch! Au şi-un şemineu în care ard mocnit nişte buşteni adevăraţi. Da’ hai să vedem ce au de mîncare!

Foarte multe – şi foarte bune! O groază de lucruri – şi nu toate chiar aşa de uşoare. Brînză, salate, fel-de-fel de mezeluri şi gustări calde pentru-nceput, şi ciorbe, sarmale, musaca, kebaburi – de-abia termini ce-ai în farfurie!

Poţi să bei rachiu, mastică, bere – toate de-ale lor; iar colecţia de vinuri bulgăreşti e mare rău!

Desertul – dacă mai e loc – înseamnă tort, baclava… sau, de ce nu, nuci coapte cu sare.

Înăuntru se-ascultă muzică pop bulgărească la radio – şi mi-am dat seama că după douăzeci de ani, încă mai înţeleg ceva din limba lor.

Restaurantul Balcic e la Perla; se intră prin gangul cu covrigăria.

Site-ul lor e aici.

Ca bani: merită!
Curat: da!
Servire: bună

ultima dată acolo: iarna 2011

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos