despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

o altă bucățică de Amsterdam

Tot așa, pe frînturi, și pe fugă – dar o bucățică la fel de gustoasă. Așa mi s-a părut, și cred că-i greu să pară altfel. Rămîne un oraș plăcut, vesel, deschis și prietenos – de zici că toți cei de pe-aicea prezintă Eurovisionul, nu altceva.

Îmi place ca de fiecare dată cînd revin undeva să fac ceva-n plus. Așa c-acuma mă suii într-un tramvai, s-ajung și un pic mai departe de centrul prin care deja mă tot învîrtisem. Mai apoi, fiindcă vremea era prielnică – prima zi cu Soare după o lungă perioadă ploioasă – m-am suit și pe-un barcaz, să văd orașul și de la nivelul apii. Frumos; foarte frumos; doar că, făcînd-o pe inima goală ca s-apuc și eu cît mai mult din lumina zilei, am sărit prînzul – și să te plimbi, flămînd, o oră și ceva pe lîngă restaurante din care te ademenesc mii de mirosuri de mîncare e greu de tot.

… nu că s-ar mînca cu adevărat extraordinar aici, deși se mănîncă bine; peste tot numai „argentiniene”, de parc-am uitat să mîncăm carne obișnuită. O fi și vina noastră; doar cînd te fîțîi destul prin afara Țării, te obișnuiești, cumva, cu hachițele omenești: cutare are nu’ș ce alergie, cutărică nu tolerează juma’ din meniu, așa că-n restaurante ori rumegi frunze, ori ciuguli boabe; dacă nu-ți place, n-ai decît să găsești un fast-food de modă veche și să-ți pui burta la cale!

Da – oamenii se schimbă; nu-nsemnează nici că-i rău, nici că-i bine: ci doar că-i cuminte să iei seama la ce se-ntîmplă cu ei, că din asta vine și sentimentul ăla ciudat de nepotriveală care ne-apasă, încă, în fața celorlalți.

P-aci – hai să ne-ntoarcem la oraș! – se face seară mai tîrziu ca acasă, prinzi mai mult timp să te plimbi și să faci poze. Firește, dacă te trezești dimineața la șapte – că ai și treabă! – îți vine să te bagi la loc între pături de cît de-ntuneric e… Și, să fim cinstiți, nu mereu senin și vesel: ba-i ceață, ba-i nor – așa că oamenii se-mbracă mai grosuț decît m-așteptam; la cît sînt de sportivi și grijulii cu forma lor fizică, m-aș fi gîndit să reziste mai mult la frig…

Deși-i lumină tot timpul: străzile și clădirile-s inundate în neoane și culori. Iar noaptea – cît de tîrziu o fi – oamenii merg, se plimbă, ba chiar și-aleargă. Nu prea doarme Amsterdamul.

Nu doarme și nu stă pe loc; deși centrul pare de muzeu, vezi că-i de asemenea împănat cu sute de clădiri noi, îndrăznețe – uneori ușchite, oleacă brutale – dar a căror funcționalitate e mai presus de orice-ndoială.

Felu-n care funcționează e – la fel cu atmosfera sa prietenoasă – o marcă a orașului.

 

alte călătorii: Barcelona – Milano – Paris – Londra – Istanbul – Napoli – Grecia – Budapesta – Balcic – Iași – Brașov – Sibiu – Neamț – Rîșnov – Valea Doftanei – Amsterdam – Prejmer și Sfînta Ana – Stara Zagora

Luați d-aici, bicicliștilor!

Aș putea fi rău… Și, mă rog, de ce să nu fiu rău? Sau nici măcar! Ci doar cinstit.

Ia de priviți ce mîndrețe de p… pardon! de suporturi de biciclete a montat Primăria capitalei la ea la intrare!

Nu poți zice că primarița noastră n-are standarde înalte!

o bucățică de Amsterdam

… iată-mă și pe-aici…

Am smuls cîteva ore de plimbări de seară și dimineață orașului ăsta – frumos oraș.

Cin’ te-aude că vii de-acolo, musai te-ntreabă dac-ai tras ceva-n piept, ori dac-ai fost pe-acolo, prin cartieru-cela celebru; dar nu asta-i Amsterdamul. Ci mai mult; un oraș ferice, mulțumit, bun, deschis. Nu m-așteptam să-mi placă atît.

Întîi de toate… chiar, cum s-o iei? – o iei încetișor. Aterizezi, nu? Aterizezi. Nu m-omor defel după aeroporturi, da’ Schiphol mi-a plăcut; mi s-a părut prietenos. Și mai prietenos decît aeroportul e felu-n care ajungi de la el în oraș. Fuge trenu’ care te duce-n Gara Centrală, ceva de speriat; și te lasă-mai în buricul tîrgului ca nicăieri altundeva în nici dooj de minute. Și dac-ai ajuns la Gară, ai ajuns unde trebuie – de-acolo, la pas ori cu tramvaiul, ești în mijlocul lucrurilor.

Cu toată fuga trenului, apuci deja să te prinzi de ce-i așa frumos pe-aici. Olandezul care s-așează lîngă tine te salută, cel pe care-l oprești pentru deslușiri îți zîmbește; deși-i vezi pe oamenii ăștia mergînd în treaba lor, pedalînd eficient chiar și cînd nu-s pe bicicletă, au bogăția de-a-ți arăta un gest mic de omenie.

Atmosfera asta te pătrunde imediat; și, repet, asta face Amsterdamul așa plăcut.

Cum zisăi, n-apucai să văd prea multe; nu m-am depărtat prea tare, dar m-am îmbîrligat pe străzi, străduțe, treceri, cheiuri, podețe – fiindcă-i o risipă de asemenea chestii. Treci o apă, mai treci una, și-ncă una, apoi alta; dar nimic din asta nu-i monoton, deși peisajul nu diferă: case, căsuțe – toate vesele și curate, unele mai cîș, altele mai drepte. Multă apă, deci; dar și loc, spațiu – oamenii nu-s siliți să se-nghesuie: au cum și să se-odihnească, și să facă poze, și să caște gura, și să umble-n ritmul lor.

E tare drăguț!

Și, da – biciclete. Bicicleta nu-i un „cult” aici, ci mai degrabă un lucru făr’ de care omul nu poate să se descurce. Nu-i ca la noi, cu bicle scumpe care s-arate că biciclistul nu-i vreun amărît; cei mai mulți au niște fierătanii de factor poștal de la sat – dar gonesc cu ele fără să le pese de ce-au sub fund. Mașini, îs puține, sigur că da – dar nu le privește nimeni cu ură, înțelegeți.

Firește, sînt grămezi – la propriu grămezi – de biciclete parcate; unele par lăsate de ani de zile; și nu m-am prins dacă și ei s-or îmbuba, dimineața, cînd nu găsesc un loc prielnic să-și lege țoacla-n parcare…

Olandezul care, însă, n-are chef să dea la pedale ia tramvaiul și trenul. Mamă, ce mai fug astea! Unele iute și celelalte și mai iute. N-aș zice, însă, că tramvaiul lor e un model de confort interior – nu e! – dar la eficiență nu-l întrece nimeni. Și călătorii, cuminți, dau cu cardul și cînd urcă – și cînd se scoboară.

Cu atîta apă, firește că-s și vapoare, vaporașe și feriboturi. Vase uriașe de croazieră – matahale ce se ițesc peste acoperișurile blocurilor; vaporașe cu care turistul se plimbă; și feriboturi ce duc oamenii de pe-un mal pe altul – și multe maluri sînt! – pe gratis.

E frumos; da – e foarte frumos.

… și plăcut – iar asta îți sare-n față mereu. Ce deosebire față de alte orașe turistice – aici sînt magazine de unde-ți poți lua apă, lucruri, fără să fii tîlhărit; Amsteram nu-i chiar scump, așa cum te-ai speria. Poți mînca; poți mînca chiar mîncare, ca să zic așa: lucruri gustoase, bine făcute. Și dulciuri – multe dulciuri și multe locuri cu multe dulciuri; și mai ales, dulciuri care-s dulci, grele – nu sărăcii sfoiegite, pline cu aer… Și berea aia răcoritoare și gustoasă care mult bine-i face turistului!

Și brînză, cașcaval – lactate grase, gustoase, grele; oamenii ăștia care aleargă, pedalează și transpiră cu zîmbetul pe buze se hrănesc – nu-s ca alți vestici zgîrciți, drămuiți și vani care trăiesc pentru aparențe.

Frumos e, cînd te-ntorci dintr-un loc frumos, să aduci acasă ceva de-acolo – și util e ca lucrul ăla s-ajute cu adevărat acasă. E o lecție olandeză, firește – și nu-i aia că olandezul merge cu bicicleta. Lecția e bunăstarea, mulțumirea, eficiența care merge mînă-n mînă cu omenia; lecția e adecvarea, găsirea locului; și vă rog să mă credeți că nu mă supără cocălărismul celor ce „ne fac de rîs” pe-afară, ci felu-n care cei care ar putea învăța – deștepți, plătiți bine, umblați – rămîn vite; vite nefolositoare nimănui, triste și fără să-și găsească niciodată, nicăieri, nici locul, nici mulțumirea.

 

alte călătorii: Barcelona – Milano – Paris – Londra – Istanbul – Napoli – Grecia – Budapesta – Balcic – IașiBrașovSibiuNeamț – Rîșnov – Valea Doftanei

„La pedale” nu mai e

… anul ăsta nu s-a mai deschis centrul de închiriere de biciclete din Sectorul 1 – cel care funcționa în parcul Kiseleff sub numele de „La pedale”.

Păcat. Da: înainte de toate, bicicleta ar trebui să fie și un mijloc de transport public, și nu doar un moft de dat prin parc…

… dar aici puteai să-ți iei gratis o biclă mare ori mică și să te vînturi două ore nestingherit: era bine, chiar era.

Era plăcut.

din zbor

… un pic mai bine – dar mai e mult pînă departe.

Serviciul de bike-sharing bucureștean a mai deschis cîteva stații  (la Hanul lui Manuc în spate, la Magazinul Unirea – și-n cealaltă parte a orașului la Arcul de Triumf; urmează să ajungă și-nspre partea corporatistă a zonei Aurel Vlaicu).

… ba am văzut chiar și oameni pe bicicletele astea: ceea ce-i încurajator.

Îmi place mai ales faptul că poți merge, acum, 45 de minute – iar intervalul de timp între două închirieri a scăzut la un sfert de ceas.

Ceea ce-nsemnează că… că merită; că te poți repezi c-o treabă prin centru fără să te mai scobori la metrou, de pildă.

Bicicleta, încet, trebuie să ajungă un mijloc de transport public.

… cine-a zis că e ușor?

Iată găliganul călare pe-o biclă mai scumpă decît mașina mea, îmbrăcat în costum de ciclist mai scump decît bicla mea… iată-l în parc, dumineca… frînă… stai… ocol… frînă… ocol.

Desigur, nu poți opri pe nimeni să se dea cu bicla-n parc, și nici nu trebuie. Doar că… la ce-ți folosește să te chinui tu și să-i chinui și pe ceilalți?

Dar nu-i vina oamenilor!

Este însă vremea să ne gîndim cu folos la conviețuirea noastră – s-o facem cît mai plăcută!

Să facem din bicicletă atît un mijloc de transport public bun cît și-un mijloc de distracție bun!

Poate-ar fi, deci, vremea să descurajăm închirierea de biciclete în parcuri doar pentru plimbare – și să încurajăm închirierea de biciclete pentru deplasarea de colo-colo.

În parc ar fi ideal să poți închiria biciclete pentru toți – dar toți – mari, mici și mititei: n-ai fi nevoit să-ți iei mașina cu tine, încărcînd-o cu bicle pentru toată familia. Și-ar fi cu adevărat ideal ca pe sfîrșit de săptămînă să extinzi parcul, oprind circulația rutieră pe cite-o arteră adiacentă, pentru ca lumea să aibă cît mai mult loc de vînturat…

Și da – cu adevărat ideal ar fi să poți ajunge, lesne, atît cu bicla, cît și cu transportul public în parc!

bike-sharing inutil

… contrar așteptărilor, peste iarnă centrele automate de bike-sharing au stat deschise – cu accentul pus pe stat.

Că nu le-a folosit nimenea—

Am mai zis de ce, și nu mă pot opri să nu reiau: așa prostie bucureșteană n-am văzut. Ai centre de luat bicla la Universitate, la Palat, la Romană, în Victoriei – dar cînd îți vine chef să iei și tu o biclă prima dată trebuie să-ți faci un card, și-l poți face numai la Aviatorilor ori la Șincai (e drept – după ce-l faci, ți-e ușor să-l reîncarci online).

Zilele-nsorite de-nceput de martie m-au făcut să mă plimb mult prin centru. Biciclete peste tot, ți-era mai mare dragul. Niciuna, însă, închiriată; niciuna.

Nu că n-ar fi fost mușterii interesați. Veneau și se uitau la ecranele informative – unii încercau să bage un card bancar să plătească, alții se uitau prinprejur după cineva care să deservească activitatea asta…

Și oamenii plecau: s-ar fi plimbat cu bicla juma’ de oră prin oraș, dar n-aveau cum.

Sistemul – inteligent și funcțional în sine! – se oprește, din păcate, la testul utilității.

Trebuie neapărat să ai cum să-ți faci un card pe loc, în apropierea centrelor de închiriere.

e frumos, dar scoate capul dintre urechi

Așa deci; în sfîrșit, Baba Iarna-și va lua catrafusele. E cald, e Soare: pîn-o să vie păsările călătoare-napoi, au ieșit pe străzi  oamenii.

Și – printre ei – și șoferii care n-au mai scos mașina de la Crăciun… motocicliștii care-au ținut pînă ieri motoru-n garaj… bicicliștii care-au uitat că țuști! nu e mereu scăparea… și pietonii care, scapînd de lunecușul de pe jos, îs cu ochii-n Soare.

Pînă s-o reobișnui toată lumea cu Orașul, nu strică un pic de cumințenie.

bike-sharing

img_5447

… iată, trecu aproape o lună de bike-sharing.

Bună idee – dar mai e de șlefuit la ea.

O lună de zile: și n-am văzut decît o singură dată pe altul dîndu-se pe una din bicicletele astea.

Sistemul, în sine, funcționează: n-am avut parte niciodată de vreun panou defect; bicicletele, mereu în stare bună (dacă-s nefolosite!)

Bun; a fost testat – acuma… ce trebuie să se-ntîmplate ca să și-l folosească oamenii?

În primul și-n primul rînd, oamenii trebuie să aibă cum să-și facă card mult mai ușor. Degeaba ai stație de biciclete și la Universitate, și la Palat, și-n Romană, și-n Victoriei… dacă nu poți să-ți faci abonament practic nicăieri. Turiștii dau roată stațiilor – unii-s obișnuiți să folosească bicicleta în vacanță – și pleacă dezamăgiți. Ce să mai zic de tinerii noștri? – nici măcar de curiozitate nu pot încerca sistemul….

A doua chestie? Abonamentul lunar… poate fi mai ieftin decît 35 de lei.

A treia? Răspîndirea; dar deocamdată cum poți cere asta unei firme particulare? Răspîndirea eficientă se face cu implicarea Primăriei. Cum poate susține o firmă răspîndirea sistemului înspre cartiere? Nu poate; iar succesul unui astfel de sistem e chiar accesul în tot orașul. Poate cu stații în fiecare hipermarket (Kaufland – sponsor deja – e băgat și-n promovarea stațiilor de încărcare a mașinilor electrice)… la fiecare mall… la facultăți…

Restu-s doar detalii. Panourile-s cam puse cu ecranu-nspre Soare, și uneori te chiorăști grozav bunghindu-te la ele – dar am văzut deja unul mutat invers, mai confortabil; intervalul de 30 de minute între două închirieri e excesiv; și faptul că vine iarna și se-nchide… e trist. De-acum mai bine de jumate din biciclete par a fi retrase-n magazie.

Pentru la primăvară, au început să dubleze numărul de locuri de biciclete din stații. E semn c-or să-ndesească și stațiile.

bravo: bike-sharing!

img_5447

În sfîrșit – s-a-ntîmplat și la noi. Avem cum să folosim bicicleta publică deștept: luînd una de la Universitate și lăsînd-o la Victoriei. Nu-i un exemplu; deocamdată cam pe-atîta putem face. Dar nu-i rău.

Bicicletele-s bune, rapide și cu frîna la pedală. Le poți lua ușor din rastel; sistemul e-n regulă – cei care l-au făcut au avut vreme să vadă ce și cum merge în alte orașe. Îți trebuie însă un abonament, pe care trebuie să-l iei fizic de la un centru de închiriat biciclete din parcuri – ori la Aviatorilor, ori la Șincai. Însă nu poți lua o astfel de bicicletă de la aceste centre, deocamdată! Cardul, în sine, costă: 7 lei.

Nici serviciul nu-i gratis: o lună, iată, e 35 de lei. Poți să-ți faci abonament anual, dar… n-ai la ce să-l folosești peste iarnă.

Deocamdată serviciul e doar lansat – deși funcțional; părerea mea e că acum, cît mai e deschis înainte de venirea vremii rele, o să se vadă ce merge, ce nu merge și ce poate să meargă mai bine – urmînd ca de la primăvară să nu fie bube deloc.

Îmi place: îi țin pumnii.