despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

bicicletă 1 – pieton 0

Ăl mai prost, ăl mai slab – ăla suferă întotdeauna cel mai tare.

Ce bucurie că pe Splai biciclistul împărățește, dîndu-i-se o bandă-ntreagă numai pentru el, dacă în tot timpul ăsta prăpăditul de pieton nu mai poate să mai meargă pe trotuar, întrucît mașinile numai aicea se mai pot pripăși?

Listă de articole selecționate despre transportul public – aicilistă de articole selecționate despre infrastructură – aici

Pe două roți – ca pe roate?

Piața Victoriei, cald, pe-nserat. Lume – buluc; „ce mai vor și ăștia, de ce s-au strîns iar aici?“ dai să-ntrebi, pînă cînd vezi că se face verde și toată lumea asta o ia din loc… și te prinzi că nu era altceva decît normalitatea a zeci de oameni pe biciclete și trotinete care se duc acasă.

Grozav ce s-a schimbat lumea bucureșteană, în ultimii cîțiva ani!

Nu doar că s-au înmulțit cei care merg pe două roți, ci – mai ales – că am început să luăm aceste două roți ca pe ceva normal. Am parcurs un drum lung: biciclistul nu mai e ciudat și nici tolerat – gata!

Și totuși, ceva nu s-a schimbat: anume obtuzitatea autorităților locale.

Practicarea noilor piste de biclete apărute în Capitală a rămas jalnică; continuăm să avem loc berechet nevalorificat pe majoritatea șoselelor noastre, continuăm să avem benzi pentru automobil mult prea late – favorizînd goana și, din cauza intersecțiilor nesincronizate, opririle dese – cînd cel mai simplu ar fi să îngustăm cît mai mult benzile de pe carosabil, astfel încît să se circule mai încet, mai atent și… mult mai fluent!

M-am uitat și la experimentele benzilor dedicate traficului pe două roți din sectoarele 4 și 6. Nu trebuie să credem habotnicia că locul lor nu-i pe trotuar – la urma urmei, nu toți bicicliștii-s pricepuți și gata să-nfrunte traficul – dar culoarul rezultat e o panglică vălurită, sinuoasă, ce ocolește pomi, stîlpi și stîlpișori, casete tehnice, lanțuri ornamentale, tomberoane, stații de autobuz… cu atît mai tare e descurajat biciclistul neofit să se-avînte din cartier înspre restul orașului.

Da… e „bine că s-au făcut“… dar era bine să se facă bine!

Acolo unde trotuarul e mulțumitor de lat, benzile de biciclete noi sînt comode, precum pe Bulevard, spre Kogălniceanu.

pe Splai – bicicletele pe prima bandă

Splaiul nostru trece, în vara asta, printr-o nouă prefacere urbanistică!

Toată prima bandă va fi numai și numai pentru biciclete. Gata cu mașinile parcate, gata cu vuietul de lîngă trotuar…

Și, din păcate… gata cu banda specială, dedicată autobuzelor care circulă pe aici: linii grele, a căror atractivitate e distrusă de fiecare minut pierdut în trafic: 104, 123, 385, 336.

Încă mai cred că, pentru buna funcționare a Capitalei noastre, prioritizarea transportului public e vitală. Nu mă oftic – chiar mă bucur – cînd văd cum fratele meu pe bicicletă și trotinetă se duce pe lîngă mine cu iuțeala vîntului. Mi se pare cumplit să văd cum zeci de oameni șed prizonieri în cutii de tablă: autobuzul e acela care trebuie să treacă cel mai repede, și pe lîngă bicicletă, și pe lîngă mașină: asta trebuie să vedem că se-ntîmplă, ca să ne convingem să ne suim în transportul public.

Dacă pe noua arteră Fabrica de glucoză banda pentru biciclete e o glumă proastă, aici e, parcă… prea mare. Nu știu; simt că în continuare nu folosim tot spațiul aflat pe drumurile publice așa cum trebuie; de multe ori benzile auto îs prea late: ia să le facem mai înguste oleacă, și să vezi cum se disciplinează traficul și se mai reduce goana șoferului…

Desigur, deocamdată, noua bandă rămîne parcare – mai ales în preajma instituțiilor statului român care, pe lîngă faptul că s-au împroprietărit cu străzi și trotuare întregi, atrag trafic important.

Listă de articole selecționate despre transportul public – aicilistă de articole selecționate despre infrastructură – aici

cîteva recomandări

Trei sferturi din poporul care face mișcare se duce de-și ia lucruri din „Decathlon”. N-am inventat noi apa caldă – mergeți și prin alte orașe mari din Europa și-o să găsiți magazine dintr-astea peste tot, chiar în buricul tîrgului.

N-am cum să fiu cîrcotaș – nu s-a-ntîmplat să am vreun lucru din „Decathlon” care să mă dezamăgească; treaba e cam la fel cu „Ikea”.

Fiindcă spori pofta oamenilor pentru mersul cu bicicleta, și sport în general, magazinul vinde de rupe; și, avînd deja prin casă o samă de lucruri luate de-aici, nu strică să las mărturie că-s reușite.

Trotinetele „Oxelo” – alea simple, fără farafastîcuri, care-s pînă-n trei milioane – îs trainice și țin la tăvăleală; un adult mai pirpiriu le poate folosi fără grijă.

O bicicletă de apartament „Domyos” – care, la cinci milioane, ține o familie-ntreagă-n formă.

O surpriză-i bicicleta pliabilă „B’twin” – am ales-o fiindcă intră lesne-n portbagaj, lăsînd loc îndeajuns și pentru alte troace plus cumpărături; poate s-o facă și s-o desfacă și-un copil; iar un adult – chiar și găligan – o să stea comod pe ea și chiar o să prindă ceva viteză.

Oleacă mai scumpă uneori decît echivalentul disponibil în hipermarketuri ori online, marca proprie „Decathlon” e – în utilizare – bună și simplă; ușor de scos din cutie și gîndită bine.

din zbor

Abonamentul pe un an de zile la I’Velo s-a scumpit la 150 de lei – cu 50 de lei.

Un milion-jumate, cum ar veni… deja cam mult!

Și nu mai poți să-ți faci abonamente pe trei luni ori pe juma’ de an.

Da’ măcar durata unei închirieri a crescut la două ore.

din zbor

Toamna asta s-a reușit terminarea pistei de biciclete de pe toată Calea Victoriei, deci și între Bulevard și Splai.

… n-a murit nimeni dintre șoferi odată cu pierderea unei benzi pentru circulația auto.

Iată, avem o dovadă-n plus că în centrul Capitalei e loc destul și pentru a lărgi trotuare, și pentru a face loc bicicletelor, rolelor și trotinetelor, și pentru a crea culoare numai pentru transportul public.

Dacă-mi dați voie să simplific cît mai mult lucrurile, cred că pentru orice arteră două benzi pentru circulația auto particulară e mai mult decît îndestulător – punct.

Asta-nsemnează, de exemplu, că de la Otopeni pînă-n Tineretului e de-ajuns loc să fie o bandă separată numai pentru autobuz.

Și cu siguranță bulevardele centrale, așa cum sînt ele acum – prea largi, prea neomenești -, și-au mîncat mălaiul.

O să se-ntîmple.

I’velo: trotinete

În pas cu mersul lucrurilor, I’velo începe să-nchirieze și trotinete. N-am dibuit informații despre ce și cum – cred că treaba se face mai degrabă din aplicație, nu merge din card la stațiile de-nchiriere.

„Citylink” – biciclete de-nchiriat

După-nchiderea „Aperider”, uite o tentativă nouă pe piața bucureșteană de-nchiriat biciclete: „Citylink”.

Deocamdată-s doar trei centre: în Victoriei – lîngă Muzeul de geologie -, pe la Scînteia și-n Bucureștii-Noi, în parc.

Sistemul, e, firește fix – ești legat de returnarea biclei, nu poți s-o lași unde vrei… și nici prea multe centre nu-s. Și, cu siguranță, n-au cum să fie amplasate decît acolo unde-s locuri goale, ferite, mărginașe: adicătelea parcuri, scuaruri – așa că „Citylink” pare ceva de umplut timpul liber și în nici un caz o soluție de mobilitate!

Funcționarea e cam struțocămilă: îți faci cont și plătești online, dar bicla ți-o dă fizic cineva care stă la centrul de-nchiriat. Cu toate astea, chiar dacă persoana aceea stă toată ziua acolo, nu poate să te lase să-nchiriezi doar „cu buletinul”…

Serviciul nu funcționează noaptea.

Ce nu-i rău deloc, e că văd că poți lua o biclă-n plus – pentru ăl mic, să zicem – pe același cont.

ce e adevărat deranjant

… nu cred că mai e cineva care-n acest moment mai speră la reactivarea serviciului de „bike-sharing” de vara trecută – „Ape rider”.

Asta e: în lume nu e loc de filotimii, dacă o afacere nu merge, pui lacăt și gata – cu toții știm asta.

Dar toți sîntem, totuși, clienți și utilizatori și nu ne place cînd ni se dă flit!

Fiindcă am așteptat „Ape rider” din martie… din aprilie… din mai… din iunie…

Felul ăsta-n care „antrepenorul” înțelege să tragă tacit obloanele prin amînări, promisiuni, minciuni și ascunzișuri este, în realitate, lucrurul de care ni-i cel mai scîrbă – mai scîrbă decît atunci cînd Statul își bate joc de noi.

Totuși, exagerat!

Jumatea lui Mai! Și serviciul „Ape rider” șade încă închis. E de înțeles că nu-i ușor să ai în grijă închirierea de biciclete care pot fi lăsate absolut oriunde pe stradă, dar dacă nu merită, nu-i nici o rușine: falimentul e una din opțiunile varietății capitaliste. Altminterea, pînă și Statul e uneori mai isteț în furnizarea de servicii publice.