despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

gura păcătosului!

Frumoasă clădire, Facultatea de teologie! Mai ales cînd te uiți la ea din stradă și-i vezi eleganta, inspirata și încîntătoarea firmă de plastic, de pe care – probabil dintr-o scăpare – lipsesc doar literele „SRL”

Statuile de pe acoperiș zac și acum în buruiene, nu le-a mai pus nimenea la loc; n-are Biserica bani, maică, pentru prostii d-astea.

multe păcate!

… primim pe adresa redacției!

„Bună ziua! Vă rog să publicaţi pe site-ul şi pagina dumneavoastră articolul ataşat. Prin prezentul mesaj vă cedez toate drepturile de publicare cu rugămintea să nu specificaţi sursa. Cititorii vă vor mulţumi. Un an bun!”

Înăuntru – atașat -, lista celor 177 de păcate „ortodoxe” (pe care, de altfel, o găsim în nenumărate locuri pe internet, preluată, publicată, copiată, distribuită și așa mai departe.)

Dacă vreți – le găsiți. Dacă vreți – le și citiți. Au și partea lor firească de adevăr; au și partea lor necăutată de haz involuntar – de pildă, „am suprasolicitat animale” vine imediat după „am suprasolicitat angajații”…

Nu-i treaba mea să le comentez, nici chemarea mea să le ironizez (mai ales că, la numărul 23, e și păcatul ăsta…)

Dar poate-ar trebui să punem și cel de-al 178-lea păcat pe listă.

Anume: „am trimis mesaje nesolicitate și-am bătut oamenii la cap”…

… părerea mea.

sub cheie

Biserica Amzei s-a renovat; curată, strălucește-n soare.

Ca orice renovare a Bisericii – fie la Spiridon-Nou, fie la Boteanu – are gradul ei de brutalitate. Vegetația a fost distrusă, ciumpăvită barbar și curtea a fost împrejmuită cu firescul gard oribil.

Trecem peste; ne-am obișnuit!

De cînd mă știu am iubit faptul că puteai trece, prin curtea acestei biserici, din strada Biserica Amzei în Christian Tell. Nu era o scurtătură, ci altceva, o mica abatere, un prilej de-a te rupe de stradă și de trotuar și de lume: și ăsta-i și unul din rosturile bisericii.

Acuma, s-a-ncuiat poarta dinspre strada Biserica Amzei…

E normal doar pentru „gospodarul” care-și tine acareturile sub cheie; dar ce pierdere pentru omul care găsea tihna din curtea bisericii.

înainte de Paști, ca de obicei, sus la Mitropolie

…. știți cum e? Fiecare cu tradițiile, obiceiurile sale: sînt lucruri ce-aduc tihna aceea sufletească de care e nevoie. Cînd ești mic, de Paște-aștepți, nerăbdător, iepurașul; apoi mai crești și-i doar o ocazie de-a ieși cu prietenii. Și, cînd sfoara se va apropia de par, o să te bucuri c-ai mai prins înc-un an să molfăi niște cozonac dulce…

Făr-a fi bisericos, m-am obișnuit să trec înaintea Paștelui, în fieștecare an, sus pe la Mitropolie. O fi nevoie, o fi plăcere, nu știu. Serile astea-s cuminți și lungi mereu, și-i așa bine dup-o zi grea să te liniștești aici, departe de Oraș și ale sale!

Dar, pe an ce trece, nici dealul ăsta nu mai e cum îl știam. Încă nu l-a stricat definitiv Biserica, dar… dar – cum să zic? – l-a spurcat, l-a-ndepărtat de omul care caută aici frumusețea… Se simte. Oamenii nu mai urcă ușor, cu privirea limpede, cu bucurie, ci mohorîți. Porumbeii ce veneau la firimituri, stoluri, cine știe unde-au dispărut. Grădina ce se lăsa, umbroasă, spre linia tramvaiului – prin care-ți poți închipui că-și plimbau pașii Filaret și Acachie ai lui Damian Stănoiu – a fost terasată brutal…

Ce să mai zici de ciupeala obraznică a Bisericii? Anul trecut – de Paști – nu se găseau defel lumînări ieftine, ci numai candele de trei lei! Anul ăsta lumînările de 50 de bani care se vindeau în mod obișnuit au fost schimbate, din Vinerea Mare, cu unele mai scurte și mai subțiri, de zici că-s sicksuri – ce hoție care nu poate fi amendată!

… respect și înțeleg Biserica; și mi-i așa silă de felu-n care nu se poate opri din stricat lucrurile frumoase.

vreo șapte biserici mari

img_3051

Știe orișicine – Biserica-i bine băgată-n viața noastră. Așa a fost mereu, așa-i și-acum – și așa va fi și pe mai departe.

Biserica a fost și puternică, și bogată. Cîte sate, cîte prăvălii îi erau închinate – și de pe urma cîtor suflete-și înmulțea gologanii, transformînd arama-n aur.

Bunul nostru domn, Cuza, i-a mai dat peste nas.

O vreme, ca o mîță hușuită afară-n ploaie, Biserica a stat cuminte. S-a frecat de poala mantiei regale pînă cînd și-a dat seama că i s-a-ntors norocul.

A venit Primul Război, a venit Unirea cea mare – și Biserica s-a-ntărit și mai dihai. Popii deschideau parada, ședeau de-a dreapta conducătorilor – era de la sine-nțeles că atîta putere trebuia și arătată.

Țara însăși înflorea: și din bogăția ei se-nmulțea și bogăția Bisericii.

belvedere-5

E perioada-n care Bucureștiul însuși s-a ales cu biserici mari, monumentale. Chiar și cea mai mică parohie-și plănuia să ridice – din beton trainic – o casă a Domnului cît mai făloasă; din toată sărăcia enoriașilor se strîngea ban pe ban.

Cartierele noi, apărute-n locul grădinilor de odinioară, aveau nevoie de biserici. Și, fiindcă se construia tot mai mult, mai repede și mai înalt, la fel erau și bisericile însele. Trecuse vremea cînd doar cîteva străpungeau cerul.

Iată biserica de pe Titulescu; iat-o pe cea numită Ghencea, de la Sebastian cu 13 Septembrie; pe Sfîntul Dumitru din Colentina – dar și pe surprinzătoarea biserică Belvedere.

Apar – acum, între Războaie – biserici mari, cu veleități de catedrală, construite-ntr-un alt stil: nu mai sînt doar înalte, înguste, cu pridvor micuț. Le vezi, lățindu-se ca un spate de buldog crăcănat, pe parcele generoase, cu o vizibilitate strașnică. E Elefterie-nou, beneficiind de vederea dinspre albia gîrlei. E Cașin: imensă, urcată pe trepte, cu pridvor larg; e biserica „lui Antonescu” de la Bariera Vergului.

Istoria – mare cățea! – urma să se-ntoarcă iară, ani mai departe. Veneau persecuții și demolări.

… au trecut, toate: azi, Biserica-i iară cocoțată sus, pe sobă – la căldură.

la Domnița Bălașa cu Alexandru Bodea

… a suferit atat din trecerea timpului cat si a modificarilor arhitecturale ale Bucurestiului, dar este un monument al orasului de pe vremurile stilului neoromanesc:  Biserica Domnita Balasa, ascunsa intre blocurile Centrului Civic, dar aratand deosebit de frumos dupa atatea incercari prin care a trecut…

SAMSUNG CAMERA PICTURES SAMSUNG CAMERA PICTURES SAMSUNG CAMERA PICTURES SAMSUNG CAMERA PICTURES SAMSUNG CAMERA PICTURES SAMSUNG CAMERA PICTURES SAMSUNG CAMERA PICTURES SAMSUNG CAMERA PICTURES SAMSUNG CAMERA PICTURES SAMSUNG CAMERA PICTURES SAMSUNG CAMERA PICTURES SAMSUNG CAMERA PICTURES SAMSUNG CAMERA PICTURES SAMSUNG CAMERA PICTURES SAMSUNG CAMERA PICTURES SAMSUNG CAMERA PICTURES SAMSUNG CAMERA PICTURES SAMSUNG CAMERA PICTURES SAMSUNG CAMERA PICTURES SAMSUNG CAMERA PICTURES SAMSUNG CAMERA PICTURES SAMSUNG CAMERA PICTURES SAMSUNG CAMERA PICTURES SAMSUNG CAMERA PICTURES SAMSUNG CAMERA PICTURES SAMSUNG CAMERA PICTURES

Alte plimbări pe la biserici: la Mitropolie, la Radu Vodă, prin Neamț, pe la Iași

Pe Alexandru Bodea îl puteți citi și pe blogul său.

copiii și Biserica

… foarte des se vorbește – dar nu se discută – despre puterea Bisericii.

Că e un lucru rău; că duce la prostirea populației.

Că ora de religie creează, deci, proști – oameni care vor crește cu creierul spălat.

Eu știu un lucru: nimeni, nimeni altcineva pe lumea asta nu toarnă ceva în capul vreunui copil, decît singura persoană care are cel mai mare drept – dar și cea mai mare obligație s-o facă. Da – părintele copilului.

Explicați de-acasă copiilor ce-nseamnă Biserica. Iar dacă voi nu știți ce-nseamnă Biserica, învățați întîi singuri: și dup-aia nimeni nu vă mai poate lua prin surprindere, „spălînd creierul” copilului.

Pregătiți copilul de-acasă, deci: asta vi se cere – e mai simplu să previi decît să repari.

Ora de religie are farmecul ei și – în general – cei ce-o țin încearcă s-o facă atrăgătoare; iar dacă copilul a venit nepregătit să fie surprins plăcut de religie, nu-i vina altcuiva.

Biserica – mai mult decît religia – e o prezență mare în societatea noastră. E nevoie s-o pricepi, chiar și pentru că „nu-ți place”.

Nu-s bisericos. Nu cred să fi intrat în vreo biserică mulți, mulți – zeci – de ani; poate doar să-mi hodinesc picioarele în vreo zi călduroasă. Dar unui copil nu-i poți cere să treacă pe lîngă un edificiu cu cruce sus fără să-i spui ce-i cu el; n-o să-i ajungă, copilului, explicația că… „așa se face” – el vrea să știe „de ce”?

Și, explicîndu-i, îți dai seama că Biserica e și-o lecție de istorie, și una de artă, și una de civilizație: de explicarea civilizației, dacă vreți. Existența Bisericii e una cu existența orașului; citirea unei pisanii te-nvață multe. S-au petrecut destule-n viața instituției aceasta, de la Secularizare pîn-la demolări – și-s destule de povestit.

Copiii vor crește mari; o s-aleagă să meargă înspre Biserică – sau nu: dar, cu ajutorul celor învățate de-acasă, vor alege cu mintea lor.

Taj-mahala!

… băi fraților, voi văzurăți asta?

Eu, pîn-acum, nu! Acu’ o văzui, păcatele mele! Și nu-mi iese din cap! Văleu!

E biserica Hagiu, de peste drum de Hala Traian! Dacă hala a scăpat cît de cît nestricată de vremuri… biserica nu!

Dracu’ (Doamne-iartă-mă!) a mai văzut biserică cu scări și balcon, de parcă e palatul cămătarilor!

Catedrala Neamului

Catedrala Mîniei Neamului

… trec, dimineață după dimineață, pe lîngă Catedrala Neamului – cea care se construiește-n dealul Uranusului.

De la zi la alta, cărămidă peste cărămidă – crește.

Nu ne place.

Dar Catedrala nu ține cont de asta: ea trebuie să se facă – și se face.

E-o lecție ciudată pe care n-o-nțeleg cei ce-acuză Biserica de lipsă de smerenie. Smerenia merge mînă-n mînă cu mîndria; e timp și loc și pentru una, și pentru cealaltă. Nu smerenia-n sine e un scop; căci atuncea am ajunge să ne mîndrim cu smerenia și să ne lăudăm cu modestia.

Se pare că avem nevoie s-o construim.

Dar ce te faci cu cetățeanul care zice că „mai bine-am face altceva”? … are dreptate? Are – și n-are; pentru că acestui cetățean bun nu-i spune nimeni că trăim într-un loc și într-un timp unde trebuie să le putem face pe-amîndouă; nu trebuie s-alegem ce să facem mai degrabă.

Pune-l pe cetățean să numere cîte secții, corpuri și clădiri noi de spitale publice s-au construit în ultimii zece ani în Capitală – și va rămîne uimit: ia, se fac și spitale! Arată-i investițiile-n școli – și-o să vadă că și-n învățămînt se bagă bani!

Întreabă-l pe cetățean, însă, dacă-i convine să-i fie cerut vreun leu pentru o „Cumințenia pămîntului” – sau, mai bine, întreabă-l cum ar vedea o inițiativă din partea Guvernului prin care fiecare să poată dona leul acela pentru un spital; pentru o școală! Întreabă-l pe cetățean ce crede despre ura cu care Guvernul „nu găsește bani” pentru mame, deși bani sînt – oho! – în Țara asta!

Catedrala Mîndriei Neamului

Ar fi cazul să ne împăcăm cumva cu Catedrala; poate și cu Biserica – nu de-aici vine răul!

Da – Catedrala nu se face-mpotriva cuiva; de fiecare dată cînd am construit ceva mare – ca Basarabul, Buzeștiul, ori pasajele subterane care azi ajută oamenii să iasă din cartiere – unii s-au pus contra; și, din dușmănie, au uitat că sînt și ei oameni – cetățeni – care viețuiesc împreună cu noi.

… se construiește, în liniște, cea mai mare biserică a Țării: niciodată nu s-a ridicat ceva atît de ambițios, ceva atît de măreț: generații de oameni au visat la Catedrala asta și acum, în sfîrșit și mai ales, în vremea noastră, se construiește. O să ne pară rău că n-am vrut să știm ce desfășurare de forțe presupune înaintarea șantierului. Poate cîndva o să căscăm gura la documentare arătînd victoria inginerului, a arhitectului, și-a constructorului; poate.

Vedeți voi, oameni buni – Catedrala asta se face; vom rămîne atît cu ea, cît și cu Biserica. Și, pe măsură ce credem că devenim mai deștepți, ar fi bine să-nțelegem că toate astea nu-s doar pentru proști.

(fotografiile sînt de la Alexandru Bodea)

Puterea B.O.R.

Ne rîdem de trafaletul cu care recent a fost surprins Patriarhul sfințind studiourile postului radio al Bisericii.

E de rîs, dar eu nu m-aș rîde. M-aș uita mai cu atenție la bogăția și la puterea Bisericii. Zeci de firme, monopol pe comerțul bisericesc, agenție de turism, centru media – astea sînt doar lucrurile care se văd.

Se mai văd și altele, doar că nu prea avem noi chef să privim cu atenție:

Atît din centrul orașului nostru a acaparat Biserica – doar pentru șandramalele ei: pentru uzul său, pentru bunul său plac, pentru buna sa stare.

Mi se pare foarte, foarte mult.