despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
… tot toamnă, tot praf de plimbare pe tălpi.
O ținem și duminica asta, deci, numai într-o fîțîială:
Toamnă, da, toamnă – veritabilă; pîn-o veni vremea aia urîtă ce-o să ne ascundă, ne ținem de ce știm noi mai bine: de plimbări!
Plimbare prin trecut, și dumineca asta!
A-nceput toamna, cu pauzele ei, de care trebuie să profităm, la fel cum o facem de bogățiile sale.
Avem o colecție de demisoluri.
Ne aducem aminte de terasele de după Revoluție.
O mică istorie a platformei industriale Pipera.
O plimbare prin Primăverii – cartier fără noroc…
Să vedem cum erau lucrurile prin Istanbul și Amsterdam.
Ce viață era-n septembrie 1945 și cum se simțea Capitala-n anii ’70, văzută de Robert Janak…
… și cum a trecut Rahova prin vîltoarea războiului?
Că tot e azi ziua Capitalei noastre, s-o sărbătorim c-o plimbare frumoasă prin centru și c-o amintire a festivităților ce-au marcat, în 1949, 500 de ani de la atestarea ei.
Îi mai scotocim printre mărunțișurile-i frumoase, uitîndu-ne după locașuri unde se montau numele firmelor ce funcționau în clădiri.
Și ne distrăm cu Top 10 de agățat tătici – fiindcă un bebe e magnet de întrebări stupide… și nu din partea lui!
Dar încheiem serioși – c-așa-s și vremurile de-acuma – și nu uităm că cel mai mare pericol care ne paște ca societate e să fim inumani – doar inumani.
Vedem cum arătau primele materiale publicate pe site-ul nostru în 2008 – ce-a trecut timpul! – și ne bucurăm că n-am ostenit în căutarea culorii locale a Bucureștiului: mare lucru!
Da’ să fim cinstiți, ne-a cam plăcut să căutăm culoarea asta și prin alte locuri; și, cel puțin în anii din urmă, era momentul în care, întorși din vacanțele greco-bulgare, ne-înșiram amintirile.
2016 – cînd am revenit în preajma Kavalei…
2017 – unde-am înțeles mai bine și Stara Zagora…
2018 – cînd n-am făcut nimic alteva decît să le facem pe toate fix la fel…
2019 – unde-am văzut, în sfîrșit, și Sofia.
Nu-s multe altele de zis.
Multe, am zis – și făcut – de doișpe ani încoace.
O plimbare răcoroasă, căutînd comorile Cișmigiului, și alta – cu mai multe înțelesuri, dar nu tristă – la Cimitirul Bellu.
Vorbim, fără patimă, despre fosta Hală a Unirii.
Vedem cum a-nceput avîntul vertical al construirii contemporane: noi clădiri cu care ne-am obișnuit deja.
Ne rîdem un pic, urmărind destinul caserolei de înghețată; mai apoi, cădem pe gînduri la pojghița socială ce-i clasa de mijloc.
Ne frig tălpile… plecăm la plimbare pîn’la Brașov.
Ne-ntoarcem să vedem cum arată Bucureștiul de la etaj, din autobuzul turistic și căscăm gura la Casa Scînteii, cu toate simbolurile ei rămase.
Și ne uităm și-n jos, atenți pe ce punem piciorul, mai ridicăm ochii, spre luminile de la intrarea-n vechile clădiri bucureștene, și apoi ne mirăm de barele ornamentale montate pe aceleași clădiri.
Ne gîndim cîte alte intrări și ieșiri ar mai trebui, pentru ca metroul nostru să fie chiar civilizat și accesibil.
Privim în urmă – mult mai în urmă! – aducîndu-ne aminte de Dan Coe, de fostele magazine pentru copii și de alte afaceri ale anilor ’90.
Și – ca să ne priască lenea unei dup-amieze lungi – recitim cartea lui Alexandru Dinu: Mierea noastră cea de toate zilele.
Avem – gratis – o soluție pentru creșterea natalității.
Ne aducem aminte și de primele două episoade ale seriei plimbărilor bucureștene – între Eminescu și Ștefan cel mare și de-a lungul Bulevardului.
Hei, și dacă Ștefan avea o mamițică – nu o mamă! – altfel ar fi fost istoria.
Încă mai căutăm răcoarea – și cu ocazia asta, trecem în revistă și fîntînile arteziene ale Bucureștiului…
… asta, dacă nu mergem mai departe – cum ar fi la Iași.
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii