despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
Ne-ntrebăm și-n ziua de azi de ce tramvaiele n-au stație-n Pasajul Victoria. D-aia!
Măcar – atunci cînd vorbim de transportul public – s-au schimbat multe-n bine în zona preorășenească.
Cînd e vorba de locuri publice și cinstirea lor după vremelnice figuri, bucureșteanul a fost mereu… căcăcios.
Luînd asta la propriu, iată și o mică incursiune-n istoria toaletelor publice… ba chiar încă una.
O colecție de chioșcuri de ziare și alta de pridvoare. Revedem cîntarele cele vechi din Cișmigiu.
Cîteva schelete imobiliare celebre.
Două rămășițe mai puțin cunoscute de la Lemaître/Timpuri Noi: blocul de pe Foișorului și cel de pe Dudești!
Despre cărți și librării, acum mai bine de 90 de ani.
Și, fiindcă pe vremea asta – dar în 1990 – începea să emită primul post particular de radio, să ne mai aducem aminte înc-o dată de vremurile alea… eterice.
Ca să-ncepem cu adevărat folositor, ia să vedem cum scăpau măcelarii de mahmureală. Uneori, nici un drum la cofetărie nu face rău – doar să știm ce să luăm!
Acuma – c-avem mintea limpede – să fim atenți! De unde și cum ne vin informațiile, atunci cînd par prea ușor de crezut. Să nu „ne rîdem” prea ușor de ceilalți – că poate și ei au motive… să rîdă de noi.
În căutarea iernilor grele de altădată… ne-am cocoloșit.
Ne dăm seama ca, printre celelalte lucruri care-i lipsesc Bucureștiului, e și faptul că nu știe să-și spună poveștile. Așa că ne mai aducem noi aminte de povestea Circului de Stat, de decretul criminal privind interzicerea întreruperilor de sarcină și de… Sergiu – unul a fost Sergiu!
Prin ale Bucureștiului, un ceas uitat pe Cuțitul de argint, o colecție de havuzuri și fîntînițe, un recensămînt al scuarurilor și rondurilor și mizeria rămasă-n Centru de pe urma comunismului; nu că-n ziua de azi am fi mai breji: Herăstrăul e o ruină, cartierul Henri Coandă e încă neterminat și retailul contemporan ne pune să plătim un preț mai mare decît credem.
Halal an – nici la dușmani să nu-l dorești – dar nu nenorocirile lui 2020, ci nebănuitele resurse și progresul omenirii să ne rămînă!
Aici, în mica noastră publicație, n-am lăsat nimica să ne-oprească: fiece zi a venit cu ceva nou, bun, interesant – ia să ne gîndim numai, ne-ndreptăm spre zece mii de materiale publicate. Cu atît mai greu să strîngem, acuma cînd tragem linie, doar cîte ceva din toată strădania anului.
Ne-am adus obolul civic, mutînd din loc nu munții, ci stîlpii – și mutatul stîlpilor, oameni buni, e mai greu decît credeați.
Nu-i de mirare că această campanie, pentru demontatul stîlpilor periculoși, a fost cea mai urmărită temă a anului. La fel de larg interes s-a dovedit și discuția despre oportunitatea troleibuzelor survenită deciziei moscovite de-a desființa acest mijloc de transport.
Ne-am și relaxat, ce să zicem; am bătut cît am putut de mult Capitala, ba pe pe la Foișor, pe Sirenelor-Sabinelor (în prezent și-n trecut), pe la niște blocuri interesante și pe la institutele și clădirile administrative bucureștene, pe Trafic Greu și am descoperit cît de urît arată dosurile clădirilor neîngrijite din Centru.
Prea departe n-am mai fost; dar ne-a ieșit o vacanță-n Gorj, de numa-numa!
Cît am mai stat priponiți pe-acasă, ne-am întors spre vremurile mai vechi, căutînd monumentalitatea goală a Capitalei, regăsind atmosfera din anii ’90 în fragmente din memoria ziarului „Libertatea”, din mii de mărunțișuri ce răzbat din imaginile vremii și o colecție de elemente utilitare ale autoturismelor; ne-am mai dumirit ce căutau turcii în Vitan, ne-am luat după Leon Vodă și-am sărit gardul Ateneului.
Dintre descoperirile anului amintim terasa-surpriză a cinematografului „Ileana” și pasajul subteran de la „Mecanica Fină”.
Și-apoi, alte și alte detalii pe lîngă care ne-a plăcut să trecem, cu pasul și cu gîndul: o colecție de moțoflendere, o lecție de cum să „termini” un stîlp, am luat la puricat substațiile electrice ale transportului public, punctele termice dintre blocuri și alte lucruri dintr-astea pe lîngă care trecem… fără să le băgăm în seamă.
Ne-am uitat la pridvoare… ceva între copertine și mansarde, ne-am băgat pe sub arcade și coloane și pe sub pasarelele bucureștene și-am întocmit o mică istorie a complexurile comerciale și chiar a Poștei Române.
Și, cum ne place nouă ca la sfîrșit să ieșim mereu în cîștig, uite că ne-am îmbogățit, luîndu-l pe Vlad Slavici.
… cine zice că-n vacanța de iarnă nu obișnuim să publicăm materiale interesante? E burta plină, da’ mintea nu-i goală.
Așadar, să purcedem!
Că tot e după colț ziua Republicii noastre – o dragă sărbătoare – cîteva deslușiri despre două abdicări.
Lucruri bucureștene de pe ziduri și căutarea altor și altor înțelesuri din pozele lui Șerban Lăcrițeanu.
Și o incursiune-n trecut prilejuită de mica blănărie Star & Cohn, despre care, cu ajutorul prietenilor, am aflat apoi mai multe.
Cumpărături, nu-i așa? Lumea, proastă – se bulucește? Așa-i oriunde-n lume. Ce bine-i că noi sîntem deștepți.
Angrourile bucureștene din anii ’90: ca să nu li se piardă de tot urma.
… pornind pe urma unei fotografii, C. D. Mocanu s-a lăsat provocat… pe strada Nicolae Jitniță (partea întâi • partea a doua)
Acum șapte ani dădeam drumul mașinilor pe Buzești-Berzei: na!
O plimbare tristă pe Coșbuc – nimic nou și bun n-a apărut între Unirii și Rahova -; și o plimbărică mai veselă pe 11 Iunie.
O colecție de grătare de aerisire.
Vedem care-i treaba cu Moș Gerilă și cu Moș Crăciun.
Ca să nu uităm: niște povești de-ale noastre, despre Revoluție: le puteți reciti aici.
Și – peste toate – să ne facem timp pentru lucrurile frumoase.
Înapoi în timp și – tot fiind duminecă cu alegeri – începem c-o colecție de îndemnuri electorale vechi.
După ce ne plictisim de ele, ne-ndreptăm atenția spre dosurile fostelor cinematografe bucureștene, vedem culorile orașului nostru și numărăm străzile noi pe care ne-am învrednicit să le facem în zilele noastre.
A-nceput, cum se zicea pe vremuri, „luna cadourilor”, prilej să ne bulucim prin magazine, să ne băgăm prin cofetării – Crăciunul, cînd vine, trebuie să fie îndestulat.
Ne uităm pe Almanahul turistic din 1961 și tot de pe-atunci vedem ce vindea industria producătoare de mobilă.
Pornim pe urma „Neptunului” de marmoră de pe actuala stradă Vulcănescu.
Și – peste toate – încercăm să rămînem oameni; oameni așa cum trebuie, care atunci cînd văd nemernicia lumii nu-și feresc privirea.
ce citim azi?
Avem, pentru dumineca asta, cuvenitele amintiri:
 Ce avem azi?
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii