despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

prin depresiune II

depresiune 2

… trecură – iată – cinci ani de cînd n-am mai văzut nici Branul, nici Rîșnovul!

Aveam nevoie de-o plimbare, de-o schimbare de aer, așa c-am ajuns iară p-aci – locuri de care chiar mi-era dor…

Frumoase locuri; minunate: păcat că-s locuite, nu-i așa? De fapt, păcat că-s aglomerate; tare aglomerate, prea aglomerate!

Dar s-o luăm cătinel, cu drumul. Bine-am zis cătinel – dac-alegi să pleci pe Valea Prahovei, știi ce te-așteaptă prin preajma stațiunilor: stai. Și stai. Te mai bagi pe cîte-o stradă paralelă, da’ nu te-ajută decît așa, un pic. Și stai.

Tot pe Rucăr-Bran e mai bine. Cu tot drumul cunoscut, oribil, plin de șleauri și gropi, e mai puțin obositor! Ce rușine; nu trece sfîrșit de săptămînă fără că Poliția să-ndrume șoferii s-o apuce pe drumul ăsta: și șoferii chiar ar lua-o pe aici, dacă nu și-ar nenoroci mașinile.

Dar dacă-i vorba de nenorocit mașini, trebuie neapărat să te plimbi între Bran și Rîșnov; șoseaua e mai proastă ca oricînd, mai ruptă ca niciodată.

Băi, fraților – astea-s stațiuni, localități turistice care atrag mii și mii de oameni; dar drumul dintre ele-i ca pe vremea cînd căruțele sașilor treceau pe-aici, la vămuială….

Și știți ce? Atît Branul, cît și Rîșnovul, sînt două așezări pe care turistul le poate face-mpreună, cum se zice. Pe turist îl poate durea-n cur că-s separate, că au primării separate, că au interese separate; turistul ar vrea s-ajungă iute dintr-un loc într-altul, să simtă că nu-i batjocorit de ambuteiaje și pus să se frece de garduri și case, în lipsa trotuarelor.

Rîșnovul – cel puțin în centru – s-a mai dichisit, da’ Branul e tot mai mizer.

Localitate care altminterea se laudă cu-naintași gospodari – nu? – Branul turistic și central e decăzut și împuțit, o țigăneală uriașă: însăși Primăria-i zace-n mijlocul talciocului de la intrarea-n Castel.

Branul n-are trotuare. Branul n-are parcări îndestulătoare. Branul n-are multe: și mai ales, Branul nu mai are chef să se poarte frumos cu turistul.

S-o fi săturat de oamenii care-l asfixiază, dar de luat banii, le ia! Cu dispreț, dar le ia banii. Restaurante cu chelneri idioți; cafenele închise în plină oră de dever; magazine scumpe; și – peste toate – un Castel lacom, hrăpăreț.

Scump să intri, mult să stai la coadă la casă, și – mai ales – mai nimic de văzut: e atît de multă lume, că vezi doar spinări și funduri. Proprietarii castelului „lui Dracula” – că lumea nu vine-aici ca să-nvețe istorie – numără banii, veseli, și tu – turist – n-apuci decît să-ți faci poze cu-n cetățean costumat în vampir, care de la atîta oboseală sîsîie ca un gînsac și n-apucă să bea nici o gură de apă, bietul om.

Păcat de loc, păcat de tihna serii, păcat de dealuri, păcat de păduri – e așa păcat: pentru că-ntreaga zonă e-ncîntătoare! Ca nicăieri altundeva, asfințiturile de Soare-s blînzi iar stelele par aproape pe cerul nopții – cum se mai vede Calea Laptelui…

Rîșnovul – cum am spus – s-a mai spălat o țîră. În Centru, doar acolo; unde s-a construit un soi de „pietonal” standard, care-a cam făcut pierdut aerul de orășel cuminte de mai demult. Rîșnovul aduce oameni gîrlă; unii vin la Peșteră, alții urcă la Castel – și familiile se duc la Dino Parc. E chiar frumos la Dino Parc, și mie mi-a plăcut! Ce-i nasol pe partea asta? – lipsa unui drum pe care să poată merge pietonii; mica șosea ce duce apoi spre Poiană e-ngustă, fără trotuar, iar sutele de mașini care parchează unde-apucă (parcarea amenajată fiind neîndestulătoare) încurcă și mai rău lucrurile.

Un lucru rămîne, peste ani, bun la Rîșnov: restaurantul „Intim” unde se mănîncă cel mai bine din toată partea asta de lume…

Nu poți să nu vezi lucrurile care trebuie ori făcute, ori făcute mai bine pe aici. Și-s atîtea care trenează, de zeci și zeci de ani!

… cum ar fi un transport public dinspre gara Predealului, ca să nu mai fii obligat s-ocolești pe după Brașov!

… cum ar fi o șosea asfaltată între Bran și Rîșnov – ba chiar una c-o pistă frumoasă de biciclete, ca să te poți plimba cuminte zece kilometri și să te simți bine!

… cum ar fi trotuare măcar; o stradă care s-ocolească Branul, ca să-i lase centrul gol și oamenii să poată respira!

Deci, mai mult ca orice, transformarea acestor stațiuni în locuri unde turistul să poată veni și să se poată fîțîi fără să aibă nevoie de mașină!

Doamne, ce frumos ar putea fi pe-aici dac-ar fi mai mulți oameni care chiar să-și dea seama pe ce comori și-au pus dosurile.

Ratatouille la Bran

branscris de Sonia Ratatouille

Dac-ați fost de curând la vreo fermă de animale, vă spun: Bran e același lucru. Vezi: vaci, cai, câini, pisici, măgari, oi, cocoși și găini.

Toate animalele astea sunt cu miile, pe bune!

Vă recomand: Dino Parc, Castelul lui Dracula – dar cel mai minunat este să te urci pe dealuri!

Ratatouille și Dracula

Dracula are o grămaaaaaadă de lucruri: salon de muzică și artă, balcoane mari, camera de tortură.

Ratatouille la Dino Parc

Am văzut cei mai mari dinozauri; bineînțeles, sunt și mari, și mici.

Dacă vă faceți bagajele, puteți ajunge și voi la Dino Parc. Acum știu cum este să stai printre dinozauri.

20160805_154854 20160805_154954 20160805_162515 IMG_6190 IMG_6183 IMG_6179 IMG_6177 IMG_6162 IMG_3325 IMG_3322 IMG_3314 IMG_3297 IMG_3289 IMG_3275 IMG_3265 IMG_3228 IMG_3130 IMG_3122 IMG_3206 IMG_3198 IMG_3194 IMG_3171

prin depresiune

Cînd îl apucă pe bucureştean dorul de ducă, păi se duce; şi se duce oriunde – adică ori la mare, ori la munte.

Ori la depresiune – sau ce-o fi pe la Rîşnov, acolo.

Şi se-ntoarce cu mai multe de zis.

Drumul, oamenii, ţara

Mie-mi place s-o iau prin Tîrgovişte, şi mai apoi pe Rucăr-Bran. Centura Tîrgoviştei e, în continuare, într-un mare hal de degradare, aşa că aş spune că-i mai cuminte să tai oraşul prin centru; mai ales că partea sa veche e drăguţă. Şi-apoi, puţin respect pentru o capitală a Ţării Româneşti ar trebui să arătăm cu toţii, nu?

Ar fi interesant dac-ar fi în Tîrgovişte şi-n împrejurimi un soi de traseu sau de circuit-ceva cu ultimele rătăciri ale lui Ceauşescu în ziua de 22 Decembrie 89; părerea mea.

Părăsind Tîrgoviştea şi apropiindu-te de Cîmpu-Lung, dai de o porţiune pocită (dar pocită rău!) de drum; ţine doar vreo trei kilometri şi e prin zona localităţii Cetăţeni. Urîte locuri! Şi vezi satele de oameni harnici aşezate lîngă cele cu oameni fără căpătîi. Cîrciumile sînt pline de bărbaţi în putere, îndobitociţi şi înrăiţi de băutură şi de şmecherii mărunte. Şi vezi cum singurii oameni care mai muncesc sînt nişte moşi micuţi şi nişte babe pipernicite, şi-ţi dai seama că ţara asta s-a cam dus naibii.  Ăi bătrîni umblă de colo-colo pe biciclete vechi de 40 de ani şi cară una-alta la animale, îngrijesc grădinile; oamenii ăştia nu-şi doresc altceva decît să trăiască simplu şi să moară (cînd o fi) repede şi fără să umble prin spitale.

Oamenii ăştia nu aşteaptă nimic de la noi, şi nici noi nu putem să le facem nimic; e o mare prăpastie în ţara asta între noi toţi.

Pe măsură ce drumul începe să şerpuiască pe munte, te loveşti de ăia care-o lasă cu 20 la oră; se uită la peisaje, le e frică pe serpentine, merg la consum… Îţi vine să-i arunci în prăpastie, pentru că ţin în spatele lor 30 de maşini; n-ar trage un pic pe dreapta, pentru juma’ de minut, nici să-i împuşti.

N-am avut niciodată ipocrizia să pretind că sînt un şofer exemplar; îmi place să conduc în Bucureşti; da – mă încadrez dinamic; da – îmi bag şi-mi scot; dar, să fiu al naibii! dacă te văd în spate că vrei să treci, păi îţi fac loc! Poate ai treabă, cine sînt eu să te judec? Socot că foarte multe accidente se petrec din cauza inconştienţilor care merg mai încet decît trebuie. Aş vrea să-i văd amendaţi în aceeaşi măsură în care sînt amendaţi şi vitezomanii.

… după ce scapi de Argeş, drumul devine bun şi plăcut bucşăraiei; şi ajungi, cătinel, la Bran.

Între Bran şi Rîşnov sînt numai gropi; însă drumul dintre Rîşnov şi Predeal e proaspăt reparat şi e o plăcere să mergi pe serpentine. Am văzut şi că Braşovul şi-a făcut un soi de centură mişto; oricum, după Cristian intri ca-n brînză în oraş.

Branul

Branul e o mizerie plină de şmechereală; a ajuns un loc unde nu ai ce face, decît să stai în curtea pensiunii şi să mănînci şi să bei; e aglomerat şi un loc de parcare în centru e 3 lei şi 50 de bani ora. Castelul – săracul de el – e frumos ca întotdeauna; însă se închide la 6 seara; nici acuma, în toiul verii, cînd e bulucul de pe lume, nu se gîndesc să-l ţie deschis mai mult. Eu numesc asta nesimţire.

Bine, mereu e cîte un tîrg/paranghelie pe la Bran, deci ceva-ceva tot se petrece pe-acolo.

În rest, s-a construit enorm în ultimii ani – în stil mare. Cred că Branul o s-ajungă prima staţiune românească cu veleităţi de all-inclusive.

Braşovul

…. fain oraş. Oare ar merita să te muţi aici, măcar după ce ieşi la pensie?

Măcar ai ce mînca – Sergiana are magazine peste tot; deşteaptă reclama lor locală:

Nu ştiu dac-aş putea supravieţui în Braşov; e prea civilizat. Îmi place cum se circulă şi cum sînt sensurile unice; îmi place cum e valorificat Oraşul Vechi; îmi plac multe – dar nu-mi plac aparatele de parcare pe care trebuie să le alimentezi cu monede; un oraş cu pretenţii ar trebui să-ţi dea posibilitatea să plăteşti şi cu bancnote – să nu mai zic de card, ce mama-naibii!

N-aveam monede – şi n-am de gînd să-ncep să strîng metal doar de dragul Braşovului; aşa că am stat să mă gîndesc ce-i de făcut, fiindcă, spre deosebire de dragul meu Bucureşti, nu s-a ivit nici un ţigan care să-mi găsească un loc de parcare. Trebuia să mă descurc singur. Aşa că m-am gîndit aşa: ‘dac-aş fi acasă, unde-aş parca?’ – şi atunci Cerul s-a luminat şi un minut mai tîrziu lăsam maşina parcată absolut regulamentar, absolut gratis, şi absolut în Centru. P-onoarea mea.

Pe bune – mă scuzaţi c-o ţin langa cu chestia asta – dar dacă eşti civilizat, păi fii pînă la capăt! Pune panouri la intrarea în oraş şi scrie aşa:

BUN VENIT ÎN BRAŞOV! VĂ RUGĂM SĂ AVEŢI MONEDE DE 50 DE BANI LA DUMNEAVOASTRĂ!

Rîşnovul

… dragul de el! Totdeauna am avut o slăbiciune pentru Rîşnov!

E un orăşel deştept, Rîşnovul. Un pic în afara timpului – am regăsit cu plăcere vechile indicatoare casetate din sticlă şi străduţele din coasta dealului:

În Rîşnov am stat la Casa Contelui, unde am dormit ca-n puf; de mîncat, vă recomand restaurantul Intim – au acolo şi-o cafea la ibric, de vis. Iar omleta lor ţărănească e perfectă pentru o plimbare de dimineaţă.

N-am văzut altundeva mîţe mai mari ca-n Rîşnov; motanul ăsta se alinta pe un pervaz, duminica dimineaţa:

… e plin internetul de poze de pisici; acuma e rîndul meu să-l poluez, dar nu m-am putut abţine.

Ziceam că e un oraş deştept; trăieşte de pe urma Cetăţii şi încasează de la fiecare vizitator 10 lei. Ceea ce nu-ţi spune nimeni de jos e că muzeul de sus din cetate e-nchis, şi asta e dezamăgitor, cel puţin dezamăgitor. Primăria a adus două titicare cu care poţi urca la cetate (un drum e 3 lei, dus-întors), ba chiar a năimit şi un ţigan care să cînte pasagerilor la vioară.

Cetatea e aproape aceeaşi; are şi kitsch (se poate altfel?) – uite coşurile de gunoi:

… şi cică poţi coborî în fîntînă cu un soi de scripete, dacă te ţin balamalele (pe tine, că scripetele pare solid).

Însă de sus… Doamne, ce fain se vede!

Tot Rîşnovul şi-a tras şi peşteră modernă; sună ca dracu’, dar aşa e; vechii peşteri Valea Cetăţii i-au lărgit intrarea, i-au pus becuri, poartă şi casă de bilete. Au amenajat şi un drum direct din şoseaua spre Poiană, pe care urci doar 10 minute.

Vara, peştera e deschisă pînă la 8 seara; însă Cetatea închide la 7 – bizar, nu?

Oricum, peştera e destul de mişto; cînd se sting luminile, pentru cîteva secunde, ai ocazia să vezi ce e ăla întuneric absolut. 10 lei intrarea, fireşte; şi-i frig înăuntru.

Stările de fapt

… pe măsură ce bat partea turistică a ţării ăsteia, mă conving tot mai mult de dezastrul lăsat de comunism în noi. Am întîlnit lideri civici şi formatori de opinie, cei pe care seara îi ştiu de la televizor cu mutre îngrijorate şi grave, de parcă şi-ar fi pariat toţi banii pe însănătoşirea societăţii noastre şi ştiu c-o să-i piardă pe toţi… I-am întîlnit pe oamenii ăştia prin restaurante, pensiuni şi hoteluri, lipindu-se de cîrduri de babe străine de diferite sexe; le-am văzut pantalonii stropiţi de băutura scursă în grabă din paharele lăsate pe mese; le-am văzut felul în care fac instrucţie cu chelnerii şi – credeţi-mă – comuniştii ăştia împuţiţi, lingăii utecişti de cursă lungă, atîrnache la toate uşile sînt sărutul Satanei pentru orice afacere onestă; turiştii obişnuiţi îşi lasă mîncarea neatinsă, se ridică şi pleacă, doar ca să nu-i vadă pe ăştia cum aleargă prin holuri şi bucătării, împrăştiind frică şi pretinzînd respect.

Cînd îi vedeţi la uşa voastră, făcîndu-vă cu ochiul şi gîngăvind: ocupă-te de mine şi o să am şi eu grijă de tine, om te fac! scuipaţi-i în faţă.