despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

zile frumoase prin Bulgaria

De fiecare dată cînd întîlnesc un bulgar, întîlnesc un prieten.

E-un mare păcat că nu ştim nimic despre vecinii noştri – şi zic asta gîndindu-mă nu doar la bulgari. E-un mare păcat şi că nu vrem să ştim nimic despre ei.

Am aflat, dîndu-mă-n ultima vreme pe formuri şi alte locuri de discuţii, că călătoru’ român păţeşte-n Bulgaria următoarele: e furat, bătut, violat, umilit, pierdut prin coclauri, ignorat, intoxicat, pişcat de muşte… vai de curul lui! Pe bune, mai bine stai acasă decît să mergi la ei şi să te ghiftuieşti la all-inclusive.

Atîta vreme cît n-am cunoscut vreun român care să aibă curiozitatea şi respectul să-nveţe cîteva vorbe-n bulgară, care să să lase măcar o monedă de 2 leva bacşiş pe-acolo, să mă lase-n pace cu toate astea!

Unul dintre lucrurile de care sînt mîndru e că sînt filo-bulgar. N-o să uit niciodată că pentru patru-cinci ani buni bulgara a fost limba pe care-o înţelegeam la fel de bine ca româna; n-am să uit că-n 90 nu mai reuşeam să mă uit la un film titrat în română fără să mă doară ochii; n-am să uit că de fiecare dată cînd am ocazia să lucrez cu un coleg bulgar, o fac cu plăcere.

Vai, ce-am mai rîs!

Rîdeam de criza lor din anii 90 – şi rîdeam că-şi cumpără bilete de autobuz pe castraveţi. Rîdeam că au ceafa groasă. Rîdeam că se muzica lor pop e maneaua românească, Şi rîdeam… Pînă-ntr-o zi; o zi în care am aflat că o duc mai bine decît noi, deşi cîştigă mai puţin şi muncesc mai mult.

O zi în care-am aflat că numărul şefilor bulgari în multinaţionale e mai mare decît ne gîndeam…

Cum dracu?

Nu ştiu. Habar n-am. Ştiu doar că trecînd printr-un sat bulgăresc – la orice oră – nu vezi oameni hălăduind aiurea pe stradă şi la birt. Ştiu că dacă-i ceri unui bulgar să-ţi rezolve o chestie, o rezolvă.

Ştiu că se pricep la comerţ şi la servicii. Ştiu că-ţi dau restul pînă la ultima stotincă, că-ţi dau bon, că acceptă lei, lire, dolari, euro fără mofturi şi că dacă te porţi frumos cu ei, se poartă şi mai frumos cu tine.

Ştiu că au învăţat româna ca să ne simţim mai bine la ei la mare – şi ca să ne întoarcem şi la anu’.

Bulgaria fără all-inculsive

Motivul pentru care mergem – ăi mai mulţi dintre noi – în Bulgaria e simplu: e mai curat, e mai civilizat, e mai ieftin – şi cît te costă, atît plăteşti. Cu voia lui Ăl-De-Sus, după ce străbaţi ţara lor cea sălbatică, ajungi la mare, te duci la hotel – şi te bălăceşti, manînci şi bei pînă ţi se face rău.

All inclusive, motivul pentru care mergem acolo, face un pic rău Bulgariei: pentru că ai tot ce-ţi trebuie la hotel, nu trebuie să mergi în stînga şi dreapta, să vizitezi, să caşti gura la peisaje, să cauţi locuri unde se manîncă demenţial de bine şi de ieftin, să te-mprieteneşti cu oamenii; dar toate astea merită.

Merită, pentru că bulgarii au învăţat comerţ de la turci – un client e respectat, şi un client bun e răsfăţat.

Nu totul e roz

Dar nici nu trebuie să fie. Nu poţi crede că un hotel construit acum 50 de ani, oricît de renovat ar fi, este comod pentru standardul de azi. Nu te poţi aştepta ca cele trei stele ale lor să-ţi ofere mult mai mult decît trei stele ale noastre.

Dar ţine de tine să cauţi un hotel nou, construit acum trei-patru ani; ţine de tine să te uiţi dinainte la ce distanţă de plajă este; ţine de tine să citeşti review-urile de pe internet; ţine de tine să-ţi dai seama că dacă nemţi, olandezi, danezi şi francezi au scris de bine despre un hotel – atunci poţi alege hotelul ăla, chiar dacă nişte români au scris de rău. Ţine de tine să încerci să găseşti un hotel la care nu prea vin români; ţine de tine dacă vrei să alegi o cameră mai departe de alţi români.

Comentarii

Am zis că nu prea dau importanţă comentariilor proaste ale românilor – pentru că mulţi dintre ei sînt nesimţiţi, ignoranţi, prezumţioşi, cîrcotaşi.

Cel mai bine se pricepe, de obicei, mami de Vlăduţ – care, Doamne, le-a păţit pe toate! Piscina era departe, mîncarea era proastă şi Vlăduţ s-a cufurit straşnic, nisipul era rece, a trebuit să dea bacşiş la parcare…

Mami de Vlăduţ, care n-a fost toată viaţa ei decît la pensiune la Poaiana Ţapului sau la hotelul sindicatului de la Eforie, se pricepe. Vlăduţ s-a cufurit – asta e între noi – pentru că l-a lăsat să-şi bage botul în mai mult de zece feluri de mîncare deodată. Iar la hotel, Doame iartă-mă! se dă bacşiş de cînd s-a făcut lumea asta!

Pe mami de Vlăduţ, dacă vă lasă nervii să-i urmăriţi evoluţia de-a lungul vremii, o s-o găsiţi pe forumul de miresici, pe forumul de graviduţe, pe forumul de mămici – şi cu puţin ghinion pentru tati de Vlăduţ, cîndva o s-o găsiţi pe forumul de văduve şi parastase… şi peste tot, ea se pricepe.

Aşadar – dacă vreţi să vă simteţi bine în Bulgaria, ţineţi-vă deoparte de cei de-acasă.

D-aia vă zic doar c-am fost într-o staţiune mică, retrasă şi liniştită, într-un hotel nou şi curat, construit la malul mării; atît.

Vacanţă, deci

Mie mi-a plăcut mult Bulgaria şi vacanţa acolo. Foarte mult.

Drumurile sînt bune, foarte libere, suficient de semnalizate încît să n-ai nevoie deloc de GPS,  şi nimeni nu goneşte ca dementul. Am ajuns la mare-n patru ore, mergînd liniştit şi cuminte. Peisajele sînt frumoase – coasta lor e minunată – şi peste tot te simţi bine. Varna se laudă că-i cel mai plăcut oraş din toată Bulgaria, Balcicul e frumos tare – şi-ţi zici sincer că-i şade mai bine la ei decît la noi. Mîncarea lor? e o grozăvie, nu zic mai mult.

N-ar fi multe de spus. Aş putea să mulţumesc multor oameni pe care i-am cunoscut; aş vrea să mulţumesc tuturor pensionarilor germani care găseau puterea să zîmbească tot timpul copiilor – oricît de zgomotoşi  şi neastîmpăraţi erau; aş vrea să mulţumesc patronului de terasă care ne-a făcut cadou o pungă de cireşe – şi celui care ne-a făcut cinste cu-n rînd de rachiu; aş vrea să mulţumesc acelui nene care mi-a împumutat o cheie (cliuci, n-am uitat!) ca să-mi repar bicicleta; aş vrea să mulţumesc personalului de la hotel, care prinsese drag de noi şi se-ngrijea s-avem mereu cîte-o sticlă de vin în cameră.

Şi chiar mulţumesc – blagodaria!

Şi mai zic o dată: de fiecare dată cînd întîlnesc un bulgar, întîlnesc un prieten.

Balcic: restaurantul bulgăresc

Să fim cinstiţi: habar n-avem de vecinii bulgari. Nu-i ştim, nu ne interesează. Mergem la ei pe litoral, ne-ncărcăm por’bagajul la Ruse-n Metro, ne-nmatriculăm maşinile la ei ca să nu plătim taxe – dar altceva nu ne interesează.

Ne-am uitat ani de zile la televiziunea lor (mai ţineţi minte programul TV afişat în geamul agenţiei lor de transport aerian de pe Batiştei? – înainte de Revoluţie în fiecare luni cineva lipea o foaie cu programul săptămînal al Televiziunii Bulgare) – dar despre ei nu ştim nimic.

Şi eu am uitat de ei, pentru multă vreme – Bulgaria era doar o şosea, de străbătut în căutarea kebabului turcesc… şi un loc cu oameni despre care-mi făcea impresia că nu se-ntind mai mult decît le ţine plapuma.

Hai să-ncepem cu mîncarea lor, dacă vrem să aflăm ceva despre ei. Şi să mergem la singurul restaurant bulgăresc de la noi – la Balcic.

Balcic e-o surpriză tare plăcută. E mare, bine împărţit şi arată ca un soi de curte de castel – a castelului Balcic – fără să dea deloc în kitsch! Au şi-un şemineu în care ard mocnit nişte buşteni adevăraţi. Da’ hai să vedem ce au de mîncare!

Foarte multe – şi foarte bune! O groază de lucruri – şi nu toate chiar aşa de uşoare. Brînză, salate, fel-de-fel de mezeluri şi gustări calde pentru-nceput, şi ciorbe, sarmale, musaca, kebaburi – de-abia termini ce-ai în farfurie!

Poţi să bei rachiu, mastică, bere – toate de-ale lor; iar colecţia de vinuri bulgăreşti e mare rău!

Desertul – dacă mai e loc – înseamnă tort, baclava… sau, de ce nu, nuci coapte cu sare.

Înăuntru se-ascultă muzică pop bulgărească la radio – şi mi-am dat seama că după douăzeci de ani, încă mai înţeleg ceva din limba lor.

Restaurantul Balcic e la Perla; se intră prin gangul cu covrigăria.

Site-ul lor e aici.

Ca bani: merită!
Curat: da!
Servire: bună

ultima dată acolo: iarna 2011

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos