despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Urme ale trecutului (II) Calendare de buzunar 1966 (V)

de C. D. Mocanu și HM

Partea leului, cum s-ar zice – avem și-o reclamă ai celor care se ocupau de aceste reclame de pe calendare, anume „Recom”.

După o masă gustoasă și consistentă din pastele făinoase mergea un desert hrănitor și bogat în vitamine – gemul de gutui. Și, ca să stingem setea, apa minerală era băutura ideală; și aveam multe ape minerale și-atunci: Biborțeni, Bodoc, Boholt, Borsec, Buziaș, Covasna, Harghita, Lipova, Matild, Poiana Coșnei, Șaru Dornei, Poiana Negri, Vîlcele, Vîrghiș, Zizin și Poiana Vinului!

Va urma!

Urme ale trecutului (IV) – Culegeri…

scris de C. D. Mocanu

… de exerciții și probleme de algebră și geometrie pentru școala generală sau de exerciții și probleme de matematică pentru examenul de admitere în licee și școli profesionale.

Sunt de pe vremea când, nu numai în liceu ci și în școala profesională, se intra prin concurs. I se spunea examen dar locurile se ocupau în ordinea rezultatelor obținute la prima verificare serioasă a nivelului de pregătire a unui absolvent de școală generală.

Cea alcătuită de Grigore Gheba a apărut la Editura Didactică și Pedagogică în 1967.

  

Eram în clasa a șaptea, știam ce ne așteaptă. Sub îndrumarea inimoasei noastre profesoare de matematică am început prin a ne împrieteni cu un nou instrument de pregătire și am sfârșit prin a lucra serios cu acesta.

Un an mai târziu, în 1968, a apărut o nouă culegere, cea elaborată de Aurelia și Viorel Arimescu. Am folosit-o și pe aceasta cu intensitate sporită.

Munceam pe rupte și nimeni nu se văicărea că ar fi prea mult. Nici elevii, nici părinții, nici profesorii. Pe atunci eșecul înregistrat la examen nu era justificat prin „ne-a dat prea greu” nici de elevi, nici de părinți, nici de profesori.

Urme ale trecutului (II) Calendare de buzunar 1966 (IV)

de C. D. Mocanu și HM

… iar cu gîndul la vacanțe!

Va urma!

Jurnalul realităţii (XXXIII) – Prețul prostiei (II)

scris de C. D. Mocanu

Precizare: Crâmpeiele de viaţă surprinse în jurnal NU sunt rodul fanteziei autorului.

Prostia nu este un dat al naturii, nu ne naștem proști. Este o boală contagioasă pe care omul o dobândește negreșit, într-o măsură mai mare sau mai mică, dacă nu este vaccinat. Vaccinul conține două elemente esențiale: instruire și educație. Cei instruiți și educați produc civilizație. Civilizația generează la rându-i instruire și educație performante întărind rezistența la prostie. Și tot așa…! În ruralul ilfovean (dar nu numai), acțiunea de vaccinare, aflată în responsabilitatea familiei și a școlii, este sublimă dar, lipsește cu desăvârșire. Chiar dacă doare, e cazul să ne asumăm realitatea ca prim pas pe drumul anevoios și costisitor al imunizării.

Jumătatea lunii martie, 2019

O șosea asfaltată, pe care trec cincizeci de mașini pe zi, între două sate ale unei comune, o tânără de vreo douăzeci de ani care se deplasează pe marginea din dreapta a șoselei, cu căștile pe urechi și cu ochii în telefon, un maxi-taxi care se apropie din urmă și care rulează cu viteză excesivă, un șofer tânăr care conduce cu o mână și vorbește la telefonul mobil sprijinit de ureche cu cealaltă, o lovitură aplicată fetei în cap, din spate, cu oglinda retrovizoare și…

Ce muritor e omul din popor!

De când există aburi şi benzină,

Eu nu cunosc ceva mai muritor

Ca omul, când îl calcă o maşină…”

  • Dacă tânăra s-ar fi deplasat pe partea stângă a șoselei;
  • Dacă s-ar fi concentrat doar la drum nu la muzica din căști și la mesajele din telefon;
  • Dacă mașina s-ar fi deplasat cu viteza legală în localitate;
  • Dacă șoferul ar fi folosit un dispozitiv „hands free” pentru a purta conversații interminabile la telefon și ar fi manevrat volanul cu ambele mâini;
  • Dacă ………..

Dacă cei doi erau instruiți și educați, azi și-ar fi văzut fiecare de ale lui. Dar nu a fost așa. Au plătit prețul maxim al prostiei netratate de familie și de școală la momentul potrivit. Păcat! Mare păcat!

Urme ale trecutului (II) Calendare de buzunar 1966 (III)

de C. D. Mocanu și HM

Igienă și curățenie, pentru azi: produsele fabricii de detergenți „Azur” din Timișoara – Far, Trial, Perlan alb și albastru – precum și pastele de dinți spumoase.

Va urma!

Urme ale trecutului (II) Calendare de buzunar 1966 (II)

de C. D. Mocanu și HM

Ce ne-a adus Iepurașul?

Deșteptătorul Victoria – întotdeauna punctual; discuri Electrecord – muzica preferată; radioreceptoare cu tranzistori Electronica S631T – selective și sensibile; mașina de cusut Ileana – practică, utilă, garantată;  și covoare produse la fabrica Dumbrava din Sibiu – aspectuoase și durabile.

Calendarul cu covoare are și-un mic centimetru pe margine.

Va urma!

Urme ale trecutului (II) Calendare de buzunar 1966 (I)

de C. D. Mocanu și HM

Mai trece un an… sîntem în ’66. Primele calendare ne laudă serviciile… service-urilor auto ale Uniunii cooperativelor meșteșugărești de consum și magazinele cooperației. Magazinul universal Victoria – interesantă clădire! are propriul calendar; sîntem îndemnați să cumpărăm confecțiile din teron: rezistente, neșifonabile, moderne și ușor de întreținut.

Calendarele, parcă mai vesele, în culori mai vii.

Va urma!

Urme ale trecutului (III) – Cartea verde

scris de C. D. Mocanu

Un film documentar foarte bine realizat de Viasat History despre evoluția Chinei de la Al Doilea Război Mondial până în prezent, mi-a adus aminte de Învățăturile lui Mao, veneratul conducător chinez, adunate în vestita și mult comentata Cărticică roșie. În anii ’80 m-am străduit să capăt un exemplar dar se pare că nu m-am străduit suficient. Nu am avut succes iar după ’89 mi-a pierit interesul.

În schimb, am reușit cam tot pe atunci să intru în posesia unei alte cărți faimoase. Este vorba de Cartea verde scrisă de ciudatul, excentricul și controversatul Muammar Al Qadhafi (7 iunie 1942 – 20 octombrie 2011), conducătorul Libiei (Marea Jamahiriye Arabă Libiană Populară și Socialistă) între 1969 și 2011.

Știam că opera colonelului Qadhafi era tradusă în multe limbi și atent analizată de unele universități din Europa dar nu mă așteptam să găsesc o versiune în română.

Pontul mi-a fost vândut de niște băieți informați. Asta le era meseria. Mi-au explicat că circulația cărții în România este tolerată, nefiind oficial editată de Editura Politică. O distribuia, ca material de promovare (!!!!) agenția companiei Libyan Arab Airlines care opera și la București din 1979. Avea sediul pe bulevardul Magheru, între strada Biserica Amzei și Piața Romană. Am fost avertizat că pentru a o primi va trebui să explic  convingător la ce o voi folosi.

***

Autoritățile n-au interzis cărticica, deși în raport cu ideologia oficială ar fi avut motive să o facă. Interesele noastre economice în Libia erau mult prea mari. Prin Întreprinderea de cooperare economică cu străinătatea ROMPETROL, România avea concesiunea mai multor perimetre petrolifere în care desfășura activități de explorare, dezvoltare și exploatare iar prin ROMELECTRO construia linii electrice și stații de transformare.

***

Și s-a întâmplat întocmai. M-a întâmpinat o tânără româncă. Auzind ce mă aduce acolo a chemat o  doamnă care părea a fi șefa agenției. Ceva mai vârstnică, vreo patruzeci de ani, chipeșă, zâmbitoare, îmbrăcată elegant, parfumată cam excesiv, mi s-a adresat într-o română stricată dar plăcută, chiar distractivă. După formulele de politețe a trecut direct la subiect întrebând ce voi face cu Cartea verde. Fusesem prevenit și aveam răspunsul pregătit. I-am spus că sunt cursant la Academia de Studii Sociale și Politice „Ștefan Gheorghiu” și că voi elabora o lucrare privind particularitățile ideologiei socialiste în diferite zone ale lumii. Era evident o minciună însă una care conținea un sâmbure de adevăr. În acea periodă urmam cursurile Centrului de Perfecționare a Cadrelor de Conducere din Economie (CEPECA) de pe lângă „Ștefan Gheorghiu”. Legitimația o dovedea fără putință de tăgadă. În mod obligatoriu petreceam acolo câte o lună pe an pentru a învăța tehnici, metode și mijloace moderne de organizare și conducere a întreprinderilor. Explicația a fost credibilă. Frumoasa doamnă a deschis sertarul biroului, a scos două exemplare cu dimensiuni diferite și m-a întrebat pe care îl prefer. Scurta mea ezitare a determinat-o să mi le întindă pe amândouă. Așa am intrat în posesia cărțuliilor.

Conducătorul libian a fost exponentul „socialismului islamic”, o ideologie originală care aduna într-un amestec nefiresc naționalismul arab, unele concepte capitaliste și „democrația populară”. Cred că idealurile acestei filozofii politice erau cuprinse în Cartea verde. N-am reușit să citesc mai mult de două pagini. Îmi erau suficiente aberațiile autohtone. Cele libiene nu mai încăpeau.

Muammar Al Qadhafi și-a condus țara timp de patruzeci și doi de ani. A avut parte de un sfârșit cumplit. Libia, altădată bogată și prosperă, este în prezent devastată de un îndârjit război civil. Cui o fi folosind? Colecția mea de urme ale trecutului s-a îmbogățit cu o piesă interesantă.

Nițică istorie – Primăverii – precizări (II)

scris de C. D. Mocanu

Historia est lux veritatis.

Să ne întoarcem la istorie!

Toamna anului 1933 (13 noiembrie) a marcat începerea lucrărilor de asanare a bălților de pe cursul Colentinei și transformarea acestora în lacuri cu o folosință complexă. Visul îndrăzneț al directorului Uzinelor Comunale București (U.C.B.) Nicolae Caranfil, transformat în realitate de o mână de excepționali ingineri (Dorin Pavel, D.R. Corbu, Gh. Vladimirescu, A.G. Vuzitas, Theodora Curelea, Al. Aricescu), a îmbogățit zestrea Bucureștiului cu lacurile Băneasa, Herăstrău, Floreasca, Tei, Fundeni, Pantelimon, Cernica așa cum le știm azi. Pe malurile acestora au apărut zone verzi destinate publicului (parcuri, grădini, ștranduri, terase, baze sportive).

În 1935 lucrările din zona Herăstrău – Floreasca intrau în faza finală. Lacul Herăstrău a fost umplut în septembrie, simultan cu amenajarea parcului dimprejurul acestuia. Nicolae Caranfil vizita cu regularitate șantierul. Atunci, se pare, că i-a venit ideea de a construi în vecinătate un cartier, probabil, pentru funcționarii U.C.B. Momentul era favorabil și energicul director nu a ezitat.

Efectele Crizei economice, pornite de departe în 1929, s-au răspândit ca ciuma și au ajuns și pe meleaguri bucureștene. Banca Marmorosch – Blank, una dintre cele mai mari, a început să nu se mai simtă bine  îndată după prăbușirea marilor bănci germane și austriece. Administrarea incorectă a fondurilor acumulate, încălcarea regulilor de conduită bancară și a moralității, microbi locali foarte rezistenți, i-au pecetluit soarta.

„Ziua neagră” a băncii a fost miercuri, 21 octombrie 1931 când strada Doamnei s-a umplut cu o mare de oameni care încercau să ajungă la ghișee. Aflată în incapacitate de plată nu a mai putut face față cererilor de restituire a depozitelor și la sfârșitul lunii octombrie banca Marmorosch – Blank a solicitat acordarea „concordatului preventiv”. Practic, a intrat în lichidare.

În așteptarea unor „minuni” salvatoare, administratorii au decis să vândă o parte din active. Între acestea se găsea și un teren, cu suprafața de circa 13 ha, parte din vechea Grădină Bordei, delimitat la nord și la est de Lacul Floreasca, la sud de Calea Dorobanților – Șos. La Fabrica Popovici, și la vest de șos. Jianu care a fost cumpărat de Primărie în 1932. Tranzacția, discutabilă chiar scandaloasă, a fost „influențată” de Carol al II-lea. Primarul Dem I. Dobrescu cedează și plătește un preț cu mult peste valoarea reală a terenului.

Pentru a-și recupera măcar suma investită, Primăria încearcă să-i găsească utilitatea. În aval de ecluza Herăstrău, pe malul Lacului Floreasca, amenajează Parcul Bordei (3,3 ha) inaugurat în 1938. Este cel care, mai de curând, a făcut obiectul unui scandal public, încă nefinalizat. Diferența (circa 10 ha) a fost rezervată parcelării și apoi vânzării pentru construirea de locuințe. Este Parcelarea Bordei.

Nicolae Caranfil, director al S.G.G.E. dar și al U.C.B., pune la punct un aranjament financiar cu Primăria (primar Alexandru Gh. Donescu) și în 1935 obține, inițial pentru U.C.B., un teren în partea de nord a parcelării.

Zona adiacentă şoselei Jianu(bulevardul Aviatorilor), delimitată de străzile R. (Herăstrău), S. (Armindenului), N. (Jean Monnet), A. (Mircea Eliade) ajunge astfel cunoscută ca Parcelarea U.C.B. sau Parcelarea (Parcul) Jianu care include şi străzile Q. (Heleşteului) şi P. (Crângului).

Proiectarea ansamblului a fost încredinţată arhitectului Octav Doicescu care a avut ca beneficiar… Societatea Generală de Gaz şi de Electricitate, al cărei angajat era din 1932, şi nu Uzinele Comunale aşa cum s-ar putea crede.

Arhivele păstrează, cu siguranţă, motivul schimbării.  Putem doar bănui că este vorba de capacitatea financiară şi organizatorică redusă a U.C.B.

În plus, la Gaz şi Electricitate Nicolae Caranfil se simţea acasă. Să nu uităm că era „electrician” şi că de compania din bulevardul Tache Ionescu nr. 33 se leagă cele mai importante realizări tehnice, organizatorice şi administrative ale acestuia.

Este mai cunoscut ca director al U.C.B. deoarece rezultatul lucrărilor de asanare a bălţilor de pe cursul Colentinei, spectaculos dealtfel, a fost vizibil pentru toată lumea. Extinderea reţelei electrice şi parţial a celei de gaz, în tot oraşul, în comunele suburbane şi în localităţile din preajma Bucureştiului a presupus eforturi financiare şi tehnice foarte mari. Soluţiile de finanţare imaginate şi negociate cu mână sigură de Caranfil, soluţiile tehnice moderne, îndrăzneţe, ingenioase care ne situau în lumea bună a electroenergeticii europene, nu erau cunoscute de cei care beneficiau de progresul adus de electricitate.

Parcelele au fost puse la dispoziția lucrătorilor/funcționarilor de nivel mediu și înalt sprijiniți financiar, în condiții foarte avantajoase, să-și construiască locuințe printr-un sistem propriu al Societății Generale de Gaz și de Electricitate.

Octav Doicescu a proiectat mai multe tipuri de case unifamiliale, inclusiv pe a sa (str. A. (Mircea Eliade) nr. 2 colț cu str. R. (Herăstrău)) sau pentru cel mult două familii, parter şi etaj, cuplate sau independente, amplasate pe parcele de circa 400 m² şi înconjurate de mici grădini. Clădirile albe, tencuite cu praf de piatră, erau acoperite cu ţiglă roşie. Elemente de arhitectură tradițională, stilizate și modernizate (balcoane sau logii din lemn, ornamente discrete, coloane sculptate) le înfrumuseţau. Gardurile joase, construite din plasă metalică, permiteau trecătorilor să le admire. Străzile, pavate decorativ cu piatră cubică, nu aveau trotuare şi erau iluminate cu lămpi „Zürich” susţinute de stâlpi Mannesmann tip lampadar.

Coeficientul scăzut de ocupare a terenului, vegetația bogată, unitatea, coerența urbanistică și arhitecturală au dat cartierului un confort deosebit.

Willy Pragher a surprins în 1941 un colţ al Parcului Jianu. Este strada R. (Herăstrău) şi intersecţia acesteia cu strada S. (Armindenului). Comentariul original precizează: „Bucureşti: Cartierul Societăţii (Întreprinderii) de Gaz şi Electricitate, Jianu”.

Reprezentativă pentru nivelul de locuire al clasei de mijloc, expresie a progresului și modernizării societății, zona păstrează încă elemente de civilizație rurală. Vacile scoase la păscut pe terenurile libere, căruța trasă de cai, negustorul desculț care aducea la ușa clientului legume, fructe, zarzavaturi, verdețuri în coșuri transportate cu cobilița erau prezențe pitorești dispărute împreună cu proprietarii caselor îndată ce un nou regim politic și social s-a instalat în România.

Locul le-a fost luat de niște „săraci”, reprezentanți ai clasei muncitoare, ajunși doar pentru atât în fruntea celor mai importante dregătorii. Și pentru că numele de Parcelarea (Parcul) Jianu nu le plăcea, ba le mai și amintea de istoria recentă a zonei, au rebotezat acel colț de oraș Primăverii. Ce s-a întâmplat după aceea este îndeobște cunoscut.

Autori dornici de notorietate, de senzațional, l-au numit „Cartierul Interzis” și au scris „un fel de ghid prin faimosul și încă enigmaticul cartier al „Epocii de Aur” cunoscut drept Cartierul Primăverii”. În realitate, acesta nu a fost niciodată al „Epocii de Aur”, ci al S.G.G.E. și al lucrătorilor ei iar lucrarea nu este un ghid al cartierului, ci al unora „dintre cei mai cunoscuți locatari care au făcut parte din nomenclatura de partid din România de la venirea la putere a Partidului Comunist” .

Primăverii nu a fost un cartier interzis în înțelesul cuvântului. Era o zonă specială, cu un regim special determinat de faptul că acolo locuiau cei mai importanți conducători de partid și de stat. Într-o anumită parte, accesul era restricționat temporar în anumite momente ale zilei sau atunci când importanții locatari desfășurau diverse activități în aer liber. Restul cartierului era atent supravegheat dar niciodată accesul nu a fost interzis. Am trecut nestingherit, de zeci de ori, pe străzile din preajmă, atunci când mă îndreptam spre Restaurantul Bordei sau spre Pescăruș. S-a întâmplat, mai ales seara, să fiu legitimat de mililțienii care patrulau în zonă și întrebat ce interese mă poartă pe acolo. Totdeauna mi-am continuat drumul fără incidente.

După decembrie 1989, în Parcul Jianu s-au înstăpânit „bogații” capitalismului românesc sau cei veniți de aiurea, mânați de mirosul prăzii lăsate fără apărare și s-au apucat să modifice după gustul lor, de cele mai multe ori îndoielnic, mândrețea de case desenate de Octav Doicescu. Au ignorat, la adăpostul impunității garantate chiar de reprezentanți ai autorităților, restricțiile specifice unei zone protejate, regulile și reglementările legale. Ca-n junglă! Un număr mic de imobile mai păstrează încă stilul și aspectul originale.

Mai vârstnicul meu coleg, inginerul Lucian C., a revendicat la momentul potrivit casa pe care tatăl lui, directorul C. de la Gaz și Electricitate, a construit-o pentru familia sa pe strada Heleșteului. Nea Lucică și-a petrecut acolo primii ani ai copilăriei. I-am pierdut urma și n-am reușit să-l găsesc. Sunt curios să aflu dacă nenumăratele demersuri pe care a fost obligat să le parcurgă s-au finalizat cu bine. Eu cred că NU!

A osteninţei mele răsădire şi odrăslire.

Un păcat de povestariu, 

C. D. Mocanu

Urme ale trecutului (II) Calendare de buzunar 1965 (VII)

de C. D. Mocanu și HM

Se simte că se-apropie zilele libere, vacanțele!

Șapte calendare scoase de O. N. T. «Carpați» cu frumusețile Patriei: litoralul, munții, Capitala, stațiunile balneo-climaterice – excursii și concedii în toate sezoanele. Încă se obișnuia să ne pocim în engleză ca „Rumania”.

Va urma!