despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Domnul Papuzek, pe piață

În sfîrșit, cartea Domnul Papuzek pare că-ncepe să-și facă drum spre cititori. Cu alte cuvinte, se poate cumpăra.

Se găsește pe site-ul editurii: se comandă cu 33 de lei.

Cine-i Domnul Papuzek? Papuzek cel adevărat ne-a intrat pe fereastră acum vreo 14 ani. În câteva zile a devenit de-al casei. El a trecut peste spaima noului decor, noi peste cea a gripei aviare cu care începeau la vremea aceea toate jurnalele de știri. A fost botezat aproximativ după eticheta de la cutia de boabe. A învățat să fie parte din familie, a căpătat tabieturi, ba chiar dădea impresia că stă cu grija noastră. Îi plăcea să se sfătuiască în oglindă și avea o pasiune incontrolabilă pentru pătrunjel.

Domnul Papuzek cel din carte e la fel de meticulos și grijuliu, prezentabil și optimist. El lucrează în casa unor oameni, are familie, prieteni mai mult sau mai puțin simpatici dar întotdeauna săritori și ceva necazuri din cauza unui motan complice cu o bandă de hoți. Păsările și animalele își împart responsabilitățile într-o societate ce se împletește cu cea umană după reguli pe care oamenii nici nu le bănuiesc. Domnul Papuzek și prietenii săi au multe de rezolvat pentru a păstra tihna acestei lumi și pentru a fi împreună.

Cu fiecare pagină, ne dorim ca planurile lor să reușească, așa cum ne dorim în fiecare dimineață să avem o zi frumoasă.

„Domnul Papuzek” a fost scrisă în anul 2006. Timp de zece ani a rămas în stadiu de manuscris. În anul 2016 a fost trimisă editurii Arthur, ca propunere pentru concursul anual de literatură pentru copii, unde a câștigat premiul la categoria 8-14 ani.

„al meu copil să citească o carte”

Dacă-i să-ntrebi pe oricine, nu-i nimica mai folositor și mai înălțător decît „al meu copil să citească o carte”.

Așa zic părinții, așa zic învățătorii – și-i mai și vezi distribuind o droaie de citate și de poze motivaționale.

Numai că…

Numai că, vedeți voi, dragii moșului, cititul nu-i chiar așa, o „activitate” – că grozav ne mai place ca „ai noștri copii” să aibă activități!

Cititul e și-o stare; ca să te-apuci de-o carte, frumos se să te-așezi undeva, să lenevești puțin rupîndu-te de ce făceai și fără gînduri la ce mai ai de făcut după aia.

Numai că, dacă privim drept, copiii noștri nu-și văd capul de „activități”.

Și multe dintre ele li-s băgate pe gît ca să aibe părinții cu ce să se laude: Doamne-ferește să pomenești că „al tău copil” se bucură făcînd ceva simplu, cu drag… și mai ales ieftin!

Și cu la fel de multe-s otrăviți de „dascăli”: după ce-i cocoșează pe copii c-o cîrcă de teme, de lucrări și de fișe cotcodăcesc mirați că nu mai au chef, timp și resurse „să pună mîna pe-o carte”!

Dar, vaaai: ce bine, ce frumos, ce înălțător îi cititul!

anii ’90 XXII – librăria de la Dalles

Cît de tare și cosmopolit îmi suna, în copilărie, numele Sălii Dalles! Cu totul altfel decît puzderia de domnitori și eroi comuniști care confiscaseră majoritatea denumirilor publice.

Sala Dalles avea nu doar un nume – ci și un renume, așa cum ne spunea, cîndva, și Alexandru Dinu

După Revoluţie unul dintre vechii mei prieteni reuşise să-şi încropească o afacere ale cărei produse le vindea în sala Dalles de câteva ori pe an, când acolo se organiza un fel bazar al micilor meşteşugări, că altfel nu ştiu cum să-i spun. Când eram copil, de câte ori se întâmpla să fiu cu ai mei prin preajmă sălii intram să vedem expoziţiile respective. Prin ani, devenind un obicei, am continuat să fecventez sala. Pentru cei mai tineri, aflaţi că Sala Dalles devenise culmea artei plastice româneşti. Nota de distincţie, luxul chiar ce caracteriză o expunere acolo, erau de negăsit altundeva în oraş. O expoziţie la Dalles era visul oricărui pictor sau sculptor român. Expoziţiile de artă adunau un public numeros, şi cunoscători dar şi dornici de cunoaştere, artişti, critici, ziarişti. Adică erau evenimente culturale de seamă în viaţa oraşului, iar sala arăta aşa cum trebuie să arate un aşezământ ce găzduieşte asemenea evenimente culturale. Ce am găsit? Nimic din ce a fost. Ca mai tot ce înseamnă cultura românească după 1989, dintr-un stindard al artelor, sala a ajuns ca vai de ea, deşi sunt sigur că de s-ar mai expune lucrări de arta, din snobism şi dorinţa de etichetă, parveniţii Bucureştiului ar cumpăra exponatele fără să clipească, singura condiţie ar fi că numele „Dalles” să aibă greutatea necesară.

După Revoluție, cînd totul s-a „privatizat”, nici Sala Dalles nu putea rămîne mai presus. Tîrguri de mărțișoare, tîrguri de Crăciun; dar și prima librărie din Capitală care arăta cu totul și cu totul altfel: unde mirosea a carte frumoasă, a copertă lucioasă, a hîrtie bună, a cerneală de tipar de calitate.

Acum 25 de ani apărea „librăria de la Dalles”: mare, ticsită cu cărți și albume – nu cu lumînări și săpunuri cum ne-am obișnuit în zilele noastre. Librărie cum trebuie.

A fost un reper al Bucureștiului de sfîrșit de ani ’90!

… și a rămas o librărie unde merita cu adevărat să te-oprești multă vreme, pîn-acum patru ani, cînd s-a închis.

De-atunci locul este pustiu. Gol – vitrinele-s chioare și murdare, praful zici că trece-n stradă din ele. S-au mai ținut vreo cîteva „expoziții” de artă… și atît. Oamenii trec repede, întorcîndu-și privirea de la necurățenie și paragină; nu mai stă nimeni s-aștepte pe cineva la intrare, nu mai cască nimeni gura la ceva interesant.

Locu-i mort; cît de păcat să ai locuri moarte-n inima unui Oraș viu!

lista articolelor din seria anilor ’90

„Domnul Papuzek” se lansează azi la ora 11:30 la standul Editurii Arthur de la Bookfest

alt concurs cu Domnul Papuzek!

… știți deja – „Domnul Papuzek” se lansează sîmbătă, pe 2 Iunie, la Bookfest!

Ne vedem la ora 11:30 la standul Editurii Arthur.

Începem să ne obișnuim și cu personajele, și cu locurile.

Nu-i frumos să le vedem așternute pe-o hartă?

Ba da.

În plus, avem trei cărți de dat la Bookfest – trebuie doar să vreți una: comentați sau scrieți direct pe simplybucharest@outlook.com; mîine anunțăm cîștigătorii.

„Domnul Papuzek” e scris de Cornel Vlaiconi și ilustrat de Irina Motroc.

concurs!

Pe „Roata Mare”, un concurs-fulger cu Domnul Papuzek!

Citiți un fragment și răspundeți la o-ntrebare.

Cîștigați o carte.

Domnul Papuzek – o specie pe cale de apariție

Papuzek cel adevărat ne-a intrat pe fereastră acum vreo 14 ani. În câteva zile a devenit de-al casei. El a trecut peste spaima noului decor, noi peste cea a gripei aviare cu care începeau la vremea aceea toate jurnalele de știri. A fost botezat aproximativ după eticheta de la cutia de boabe. A învățat să fie parte din familie, a căpătat tabieturi, ba chiar dădea impresia că stă cu grija noastră. Îi plăcea să se sfătuiască în oglindă și avea o pasiune incontrolabilă pentru pătrunjel.

Domnul Papuzek cel din carte e la fel de meticulos și grijuliu, prezentabil și optimist. El lucrează în casa unor oameni, are familie, prieteni mai mult sau mai puțin simpatici dar întotdeauna săritori și ceva necazuri din cauza unui motan complice cu o bandă de hoți. Păsările și animalele își împart responsabilitățile într-o societate ce se împletește cu cea umană după reguli pe care oamenii nici nu le bănuiesc. Domnul Papuzek și prietenii săi au multe de rezolvat pentru a păstra tihna acestei lumi și pentru a fi împreună.

Cu fiecare pagină, ne dorim ca planurile lor să reușească, așa cum ne dorim în fiecare dimineață să avem o zi frumoasă.

„Domnul Papuzek” a fost scrisă în anul 2006. Timp de zece ani a rămas în stadiu de manuscris. În anul 2016 a fost trimisă editurii Arthur, ca propunere pentru concursul anual de literatură pentru copii, unde a câștigat premiul la categoria 8-14 ani.

Lansăm cartea sîmbătă, la „Bookfest” – Editura Arthur, ora 11:30.

Recomandare (III)

scris de C. D. Mocanu

Am primit deunăzi  spre lectură (la mâna a doua) câteva reviste literare, de cultură și de istorie. Se întâmplă de câteva ori pe an având astfel ocazia practicării unei profitabile îndeletniciri.

Autori cu notorietate, profesioniști de vârf, oamemi de ispravă, știuți și recunoscuți între hotarele României și dincolo de ele, academicieni, profesori, scriitori, slujitori ai bisericii, ziariști, istorici, alături de autori mai puțin cunoscuți dar, cu știință de carte, aștern în pagină „povești” pentru mintea și sufletul cititorului.

Celor dispuși să-și ridice ochii din calculator, din tabletă sau din telefonul de ultimă generație (care trebuie musai mângâiat pentru a funcționa), câteva dintre publicațiile primite de mine le vor răsplăti îndrăzneala! Iată-le:

Pentru a marca Centenarul Marii Uniri, Agenția Națională de Presă AGERPRES, cea mai  veche, cea mai puternică și mai serioasă instituție de profil, a realizat  documentarul video „Marea Unire – România la 100 de ani” și albumul fotografic „România: Evoluție”. Lansate cu ceva timp în urmă, ambele sunt demne de laudă.

Albumul, tipărit în condiții grafice de excepție, este astfel prezentat chiar pe prima sa pagină: „Imaginile din Arhiva Fotografică AGERPRES, pe care vă invităm să le descoperiți, sunt adevărate opere de artă, care vă vor conduce printr-o călătorie în timp, spre istoria României.”

Și chiar așa este! Încercați să-l găsiți! Merită efortul!

A apărut la începutul lui octombrie trecut săptămânalul CERTITUDINEA, revistă de „cultură, identitate, atitudine”, varianta tipărită a revistei  online cu același nume, Este girată și asumată de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din Romania. Își propune să susțină „demnitatea de a fi român în locul rușinii de a fi român”. Dificilă misiune și mai ales importantă! De urmărit! Veți descoperi abordări interesante, deslușiri argumentate ale realităților frământatei noastre democrații.

„Magazinul actualității culturale românești”, revista CLIPA, apare de opt ani și a ajuns la numărul cincizeci și nouă. Este editată de Arhiepiscopia Râmnicului și de Fundația  Națională pentru Civilizație Rurală „Niște Țărani”. Director fondator: Dinu Săraru.

Publicația, de o impecabilă ținută intelectuală, nu are nevoie de prezentare. Citiți-o doar! Veți descoperi comori de cuget românesc. Varianta tipărită se distribuie gratuit dar, poate fi găsită și în varianta  online.

Revista „DACOROMANIA” Serie nouă apare din anul 1999 fiind editată de Fundația „Alba Iulia 1918 pentru unitatea și integritatea României”.

Puțin cunoscută în București, publicația ține vie flacăra istoriei și a simțirii românești în orașul Marii Uniri dar și în Republica Moldova, în Ucraina, în Transnistria sau în Ungaria. O revistă de istorie care merită mai mult. Măcar să se știe că există!

… Pavlovič!!!

Bă, fraților!

Bă, pe cetățeanu’ ăsta nu-l cheamă așa cum ați scris voi pă copertă!

E rus săracu’ …

… nu sîrb!

Noi zicem Pavlovici.

Nu Pavlovič și nici măcar Pavlovich.

… Pavlovici!

Recomandare (II)

scris de C. D. Mocanu

A ieșit în lume la sfârșitul anului trecut, „pentru a nu uita energeticienii români și faptele lor”, primul volum al ciclului „Tezaurul energeticii – o istorie trăită a sistemului energiei electrice și termice din România” aflat sub egida Asociației Generale a Inginerilor din România – AGIR.

Parte a unui proiect mai cuprinzător și ambițios, inițiat de doi entuziaști incurabili, ing. Zonel H. VASILIU și ing. Cătălin Dan MARINESCU, volumul este dedicat asociațiilor profesionale inginerești din sistemul energiei electrice și termice prezentând istoria și realizările acestora de la înființare până în prezent.

Celelalte volume ale Tezaurului, aflate în diverse faze de pregătire sunt:

  • Conducerea, organizarea și evoluția sistemului energiei electrice și termice
  • Formarea specialiștilor sistemului energiei electrice și termice
  • Concepția și realizarea sistemului energiei electrice și termice
  • Sursele energetice ale sistemului energiei electrice și termice
  • Producerea „curată” a energiei electrice și termice
  • Funcționarea sistemului energiei electrice și termice, rețelele electrice și conducerea operativă
  • Cu și despre personalități ale sistemului energiei electrice și termice

La elaborarea acestora au participat voluntar peste o sută de specialiști implicați direct în efortul de materializare a gândirii inginerești care a condus la ceea ce astăzi este Sistemul Energetic Național. Pe lângă informația tehnică, puțin sau deloc cunoscută de cei din afara domeniului, autorii prezintă realitățile sistemului energiei electrice și termice din România așa cum au fost ele, cu bune și rele, cu izbânzi și eșecuri, cu bucurii și tristeți, cu îndoieli, cu regrete, cu renunțări, cu sacrificii, cu satisfacții. Ca-n viață! Se justifică astfel atributul de „istorie trăită”.

Pasionații de istorie industrială au astfel la dispoziție o sursă valoroasă de informații despre energetica românească.

Sarcina dificilă a editării celor opt volume care însumează peste 5.000 de pagini și care cuprind mai bine de 1.000 de ilustrații și-a asumat-o Editura Asociației Generale a Inginerilor din România.

În curând, la sfârșit de Cireșar, va apare volumul al doilea: „Formarea specialiștilor din sistemul energiei electrice și termice”. Acesta spune „povestea” pregătirii celor care dau forța Sistemului Energetic Național – oamenii săi „ la care s-au evidențiat mereu calitatea profesională, rigoarea respectării normelor tehnice și de muncă, dăruirea și conștiința lucrului bine făcut, dublate, în multe situații limită, de spiritul de sacrificiu”.