… deși parterul nu e nelocuit, aerul întregului e de tristețe, de părăsire.

Triste, urîte, mărunte locuri.

E partea stradală a vastelor ateliere comunale bucureștene, în ultimii ani folosite de operatorul de salurbritate „Rebu”.

Dezafectate, părăsite, se întind hăt-departe, între Știrbey și Plevnei.

Ce se va alege de ele? Sînt, desigur, și vocile care cîntă refrenul obositor: „spațiu cu funcțiuni creativ culturale și strategice mixte: de producție culturală, spații de lucru, dialog și întâlniri, expoziții, evenimente, spații destinate artelor spectacolului, de ospitalitate, spații exterioare de utilitate publică, precum și spații destinate formării profesionale în domeniul patrimoniului cultural, educației permanente, cu focus pe dezvoltare urbană și viitorul orașului, pentru a asigura un dialog esențial între administrația publică locală, mediul privat, mediul academic și sectorul asociativ.” – de-ți vine ție, ca cetățean, să te urci pe buldozer și să dărîmi mizeria.

În fine; lîngă ele – mai sus – clădirea asta pe care n-am mai văazut-o folosită de cîțiva ani. Și aici tot servicii comunale – ba salubritate, ba prestări servicii, cine să le mai țină socoteala.

Pe la Statuie, una din casele încîntătoare ale locului. De cîți ani șade tăcută? Nici nu mai știm.

Vara treci nepăsător, doar gardul urît te face să te uiți de două ori la paragina din spate.

Dar în peisaj dezolant de iarnă vezi mai bine celebra decădere de peste treizeci de ani a Casei Miclescu.

Chiar lîngă fostul restaurant „Ido Memoș”, cel care-a ars acum cinci ani.