Bucureștiul are prea multe priorități de care nu se-ocupă nimeni, așa c-ar părea ridicol să ne ocupăm și de parcuri.

Pîn’la urmă, avem destule parcuri – așa cum sînt ele! – și-am putea să ne declarăm mulțumiți… că sînt.

Din păcate, așa cum sînt ele, nu-s deloc bune.

În București sînt două feluri de parcuri.

Avem parcurile de care se-ngrijesc primăriile de sector – I.O.R., Orășelul Copiilor, Lumea Copiilor, Drumul Taberei, ca să dăm niscai exemple. Întîlnim aici o grijă obositoare, costisitoare care are tendința să le transforme în țarcuri, nu în locuri libere și vesele.

… și avem parcurile de care „se ocupă” primăria cea mare – Herăstrău, Cișmigiu, Tineretului, Carol, Izvor. Găsim aici o delăsare uriașă, o minimă gospodărire – noroc că nu-s bucureștenii chiar așa mitocani precum ne speriem și nu strică și mai rău.

În lumina acestor realități, pare-a fi o veste excelentă ambiția sectorului 4 de-a lua și Parcul Tineretului spre transformare, curățire și aducere la lumină.

Dar ar fi, pe undeva, păcat: l-ar transforma într-un țarc corect, curat și colorat… și, din păcate, nu doar asta ar trebui să fie un parc.

Este vremea să-ncepem să ne gîndim serios la ce trebuie să scoatem din parcurile astea. Nu toate trebuie să colcăie de atracții și tiribombe; nu toate trebuie să găzduiască concerte și spectacole!

Dar asta presupune o oarece știință de-a desparte nevoia de distracție de cea de recreere… Și, mai ales, înțelegerea ideii că nu mai e nevoie ca un loc public chiar „să le aibă pe toate” – nu trebuie defel să fie așa.

Ia, bunăoară, să ne uităm la Herăstrău – la peluzele uriașe neîngrijite, la cotloanele pline de mizerie și paragină, la balta coclită care-nconjoară Insula Trandafirilor. Să ne îngrozim cum, seara, se aud bubuiturile muzicii peste lac – tu intri liniștit pe la Piața Scînteii și auzi zgomotul uriaș ce se rostogolește dinspre Bordei, de la toate terasele ce s-au întins pe mal. La aproape un veac de cînd parcul ăsta a fost creat, zic că a sosit și vremea să-l refacem, să-l reinventăm; să delimităm clar zonele unde se pot ține evenimente, să curățim părțile căzute.

Săracu’ Cișmigiu! – de aici ar trebui să dispară pentru totdeauna tîrgurile tradiționale, căsuțele, concertele; să i se păstreze izul de grădină, de loc cochet, de oază cuminte.

Iar frumosul parc Carol ar avea nevoie de-o redefinire prin care să i se pună-n valoare amprenta istorică, pe lîngă cuvenita reîmprospătare…

Cumva, trebuie să ne dăm seama cît folos am putea trage din aceste parcuri, dac-am renunța să le mai tratăm ca iarmaroace.