despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

vesel, elegant!

d-abia acu’ băgai de samă cît de elegant făcură corpul de clădire dindosu‘ palatului Universul!

IMG_0679

… vesele, aparatele de aer condiționat văpsite-n galben!

muncă de chinez

… în sărmanul Cișmigiu sînt atîtea de făcut. Feroneria istorică ruginește, sub straturi-straturi de vopsea date de-a lungul vremii.

Deunăzi însă, micuțele gărdulețe cu lanțuri ce mărginesc aleile au început să fie reparate…

IMG_0672 IMG_0674

… luate la șmirghel, curățate, vopsite. Deocamdată se petrece asta la intrarea cea mare, dinspre Primărie.

în Cișmigiu

scris de Alexandru Bodea

Plimbarea de zilele trecute prin Cismigiu mi-a oferit ocazia sa vad trecerea macilor, dar aparitia lumanarelelor deosebit de frumos colorate. Lacul s-a umplut de barci si hidrobicilete. Norii se “framanta”, teii au inflorit, iar o ratisoara isi invata noua generatie sa traiasca. Cladirea Primariei Generale a Bucurestiului este in renovare, avand pentru moment terminata numai fatada.

Orice ar fi, unii cauta soarele, iar altii umbra, dupa cum le place…

SAMSUNG CAMERA PICTURES               

Pe Alexandru Bodea il puteti citi si pe blogul sau.

mai salvați Cișmigiu’?

Bucureșteanul iubește grădina Cișmigiului: cum să n-o iubească? Dar tot el își bate joc de ea; n-o îngrijește și lasă să fie-nconjurată de clădiri sinistre.

se-ntîmplă ceva, chiar în fața noastră:

demolare cismigiu

… ditai terenul cu vedere la parc – între Zalomit și Rigas – a fost eliberat de construcții.

Și? Și, ce?

O fi ceva de salvat?

s-a ouat un bou.

… săracu’ Cișmigiu.

Cum să nu-l iubești? Nu-mi pot închipui dup-amiază perfectă de primăvară fără să stai oleacă pe-o bancă, aici!

Da’ de ce zisăi săracu’ Cișmigiu?

De-aia; fiindcă – deși e burdușit cu comori și cotloane minunate – e batjocorit de nelăsarea și de răutatea gospodarilor.

marcă” a Cișmigiului e genul ăsta de chiup:

… văd că vreun cap sec s-a gîndit c-arată mai bine dacă spoiește unu-n roșu…

… mare dobitoc.

cîntarele din Cişmigiu

Reacţiile venite în urma materialului „din presa vremii” dintr-o Duminică trecută m-a făcut să mă gîndesc că cele trei cîntare albaste din Cişmigiu merită un mic articol, numai al lor. Aşa că le-am făcut o vizită.

Le găsiţi oarecum vizavi de Primărie, la Debarcader şi lîngă Foişor – pe la Buturugă.

Ştiţi că au mai bine de 85 de ani? Ei, da!

Ştiţi că funcţionează impecabil? Ei, da – vă spun eu, pen’ că le-am verificat pe toate: şi-arată aceeaşi greutate; cea bună. Parcă cel de la Foişor să te facă un picuţ mai slab, da’ nu mult…

De 50 de bani istorie!

… puteţi şi voi să vă cîntăriţi – cu moneda asta gălbuie veţi cinsti lucrul bun, bine-făcut, care se încăpăţînează să reziste; şi oamenii care-l fac aşa.

bătaie de joc

despre Cișmigiu – părculețul nostru cu care ne mîndrim cel mai tare – avem nenumărate lucruri de povestit. Are părți minunate. Și are părți care te fac să te iei cu mîinile de cap – pentru că sunt batjocorite constant de cei care-ar trebui să păstreze Cișmigiul așa cum e – anume, monument istoric…

Iată ce se vede din stradă – din Bulevard – cînd te uiți la Cișmigiu; un gard încîntător, o operă de artă de pe vremea cînd ce se făcea pentru public se făcea frumos, trainic, cu gust: să rămînă mărturie și peste ani.

Iată gardul…

Priviți-l! Brîul este măcinat de vreme. Ornamentele sînt rupte, distruse. Stîlpii sînt înlocuiți cu țevi care-au ruginit. Vopseaua a fost împrăștiată peste tot, în silă.

Sărmanul gard! Ți-e milă să-l privești de-aproape.

Iată și intrarea-n parc… Ornamentele stau să cadă. Porțile sînt încremenite în rugina vremii. Gunoaiele domnesc peste tot.

Făceți ceva cu gardul ăsta, măgarilor.

Cișmigiul dimineții mele

Nu există, în lumea asta, parc mai frumos decît Cișmigiul. Nu există, în lumea asta, bucureștean care să n-aibă măcar vreo amintire frumoasă legată de minunatul parc din buricul capitalei.

N-are cum, domnule! Cișmigiul – oricît s-ar da peste cap lumea – rămîne o bijuterie…

Firește, fiecare-și are Cișmigiul lui; dar – mie – cel mai drag mi-i de Cișmigul pe care-l am numai și numai pentru mine, la primele ceasuri ale dimineții…

Mai ales cînd Toamna-i în toată puterea ei stăpînă peste București, Cișmigiul dimineții e minunat. Soarele – cînd apucă să iasă! – bate cîș și violent în ochi și-i frig; roua stă să-nghețe pe frunze; și-i ierți, părculețului, toate urîțeniile pe care omul i le-a făcut. Ce oază-i, aici.

Pozele, le-am făcut în urmă c-o săptămînă; cu atît mai mult acum, cînd vremea e pocită şi-ngrozitoare, mă uit peste ele şi m-apucă o tristeţe – vorba poetului – iremediabilă…

Cișmigiul bun

Dragii mei, ziceam și deunăzi – Cișmigiul e minunat. Scuip pe cei care-l degradează, care nu-i respectă comorile.

Cîtă vreme aceste comori mai există încă, se cade să le admirăm și să le cunoaștem.

Cea mai potrivită vreme pentru a descoperi Cișmigiul ascuns este dimineața. Nu-ți trebuie decît o oră liberă – și oricine dintre noi poate găsi, cumva, o astfel de oră; merită.

De cum intri în parc găsești ceva frumos; și asta se întîmplă, pe oriunde ai alege să intri!

… coborînd scările din Știrbey Vodă și lăsînd de-o parte izvorul mocirlos zis și a-lui-Eminescu, ajungi în grădina de trandafiri – o știți, e în partea de nord, în coasta Conservatorului, și Insula trandafirilor din Herăstrău o copia foarte frumos. E primăvară, e devreme, găsim doar iarbă și tufele de buxus…

… totul, aici, a fost perfect – a fost creat perfect. Stîlpii – cu lanțurile pe care se puteau cățăra rozele – pavajul fără moarte, băncile reci dar atît de comode…

Azi, locul e umbrit de clădirea cretină construită de Conservator; un bloc idiot, urît, banal: un exemplu perfect de cum se cacă pe valoarea orașului nu investitorii cei răi și inculți, ci entități publice de la care te-ai aștepta să aibă pe undeva cultură…

Fiecare pas poate fi pe ceva care să-și strige vechimea:

Orice detaliu vechi al Cișmigiului făcut odinioară este desăvîrșit. Mă uit la frumusețea din fiecare bucată a unui gard vechi. Feronerie peste care s-au așternut – oare cîte? – straturi, straturi de vopsea groasă, verde…

Cît de frumos ar fi ca toate aceste comori – da, comori sînt, fără a arunca vorbe sforăitoare! – ar fi îngrijite, recondiționate, păstrate și pentru alte vremuri!

Cișmigiul rău

Cine nu iubește Cișmigiul? Așa cum e el, mic, aglomerat – rămîne o bijuterie.

Nu-mi pot închipui o dup-amiază perfectă de primăvară fără o plimbare în parcul ăsta.

Așadar, așa rămîne: toată lumea iubește Cișmigiul; cu excepția, desigur, a celor care trebuie să și dovedească iubirea asta concret: anume Administrația Parcurilor.

Pentru că atîta dispreț, atîta ură față de parcul ăsta se vede din felul în care Cișmigiul e îngrijit!

Acești neterminați contemporani, acești impotenți adminstrativi urăsc istoria și frumusețea cea veche a Cișmigiului; o urăsc, pentru că ei nu sînt în stare – azi – să creeze ceva atît de elegant, de folositor, de trainic…

De aceea Cișmigiul de azi este umilit de cei care trebuie să-l îngrijească.

Priviți această alee, de exemplu:

Vă spun eu ce nu se vede aici: nu se vede nici o bancă. Cișmigiul, parcul acela în care vii să stai la soare și să te umpli de un moment de tihnă, a rămas fără mai bine de jumătate dintre băncile din partea sa nordică. Bravos!

Gospodarul – Doamne, cît pot să urăsc vorba asta, gospodarul; desemnează nu primarul-vizionar, nu administratorul curajos și priceput, nu managerul deștept și respectuos cu ceea ce-i aduce profitul, ci căprarul care spoiește cu var să se vadă frumos – gospodarul, deci, a hotărît însă că, în parcul celebru pentru lucrările sale de feronerie delicate dar și fără moarte e nevoie de un gard nou; care să ție la distanță de orătaniile de apă pe curioșii vizitatori:

Cu gardul ăsta poți să împrejmuiești un loc de casă, un șantier, o groapă de gunoi – dar nu-l poți pune în cel mai frumos parc din București!

… ba poți, dacă ești imbecil.