despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

V V C XXXIII

… din categoria construcțiilor pe lîngă care trecem fără să le dăm atenție, stația de tratare a apelor uzate Herăstrău de pe la Bordei: o mică bijuterie arhitectonică uitată-n mizerie.

lista episoadelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane”

pe Splai – bicicletele pe prima bandă

Splaiul nostru trece, în vara asta, printr-o nouă prefacere urbanistică!

Toată prima bandă va fi numai și numai pentru biciclete. Gata cu mașinile parcate, gata cu vuietul de lîngă trotuar…

Și, din păcate… gata cu banda specială, dedicată autobuzelor care circulă pe aici: linii grele, a căror atractivitate e distrusă de fiecare minut pierdut în trafic: 104, 123, 385, 336.

Încă mai cred că, pentru buna funcționare a Capitalei noastre, prioritizarea transportului public e vitală. Nu mă oftic – chiar mă bucur – cînd văd cum fratele meu pe bicicletă și trotinetă se duce pe lîngă mine cu iuțeala vîntului. Mi se pare cumplit să văd cum zeci de oameni șed prizonieri în cutii de tablă: autobuzul e acela care trebuie să treacă cel mai repede, și pe lîngă bicicletă, și pe lîngă mașină: asta trebuie să vedem că se-ntîmplă, ca să ne convingem să ne suim în transportul public.

Dacă pe noua arteră Fabrica de glucoză banda pentru biciclete e o glumă proastă, aici e, parcă… prea mare. Nu știu; simt că în continuare nu folosim tot spațiul aflat pe drumurile publice așa cum trebuie; de multe ori benzile auto îs prea late: ia să le facem mai înguste oleacă, și să vezi cum se disciplinează traficul și se mai reduce goana șoferului…

Desigur, deocamdată, noua bandă rămîne parcare – mai ales în preajma instituțiilor statului român care, pe lîngă faptul că s-au împroprietărit cu străzi și trotuare întregi, atrag trafic important.

Listă de articole selecționate despre transportul public – aicilistă de articole selecționate despre infrastructură – aici

cheia în care privim și înțelegem Bucureștiul

După cum știm – nefiind de nimic altceva nevoie decît să privim în jurul nostru – Bucureștiul de azi e altceva, cu totul altceva și decît cel de ieri. Și, mai ales, e altceva decît cel la care visam – la ce-ar fi putut fi, la ce-ar fi meritat să fie, la ce trebuia păstrat, reparat, îmbunătățit, umanizat.

Ghinion – a ieșit așa cum e și acum și asta n-o să se schimbe; că ne place, că nu ne place, nici nu mai contează: important e să înțelegem că el așa este: și că tot așa o să fie.

Cu siguranță cantitatea de construcții noi din ani ăștia o depășește pe cea din vremea ceaușistă, ceea ce-nseamnă că Bucureștiul e deja la al patrulea val de schimbare voluntară într-un secol, după prefacerile interbelice, avîntul muncitoresc de după Război și furia monstruoasă de dinainte de Revoluție – lăsînd la o parte și nenorocirile cutremurelor și bombardamentelor.

Asta e mult pentru un oraș și pentru cetățenii lui – atîta schimbare continuă!

… construim mult, lacom; și construim banal, mediocru, fără să ne rămînă nimic senzațional, „iconic” –  asta e diferența față de epocile de dinainte: nimica din ce a fost construit privat ori public nu ne-ndeamnă să căscăm gura și să-l transformăm într-o imagine a noii Capitale.

Oriunde ne aflăm ceva nou, înalt, mătăhălos ne iese-n cale; cu toate astea nimic nu ne rămîne-n cap, fiindcă nimic nu merită. Nici pasajele rutiere noi, nici explozia imobiliară din Pipera, nici edificarea uriașei Catedrale, nici greoaiele ansambluri rezidențiale care apar unde te-aștepți mai puțin!

ne obișnuim și cu mitocănia asta!

Credem că cea mai mare porcărie pe care sîntem siliți s-o-nghițim vine de la șofer: el parchează aiurea, el circulă pe trotuar, el dă să te calce pe zebră.

În realitate, pîn’ s-ajungi la colțul blocului unde te-așteaptă primul șofer mitocan, o iei peste bot de la alții…

Curierul pe bicicletă care-ți dă brînci, hăbăucul pe trotinetă care crede că tot orașul e al lui: tot așa.

Ne obișnuim acuma c-o mitocănie nouă; ce-i drept e una ecologică, una care-i grijulie cu viitorul.

Mitocănia scuterelor electrice de închiriat „Blinkee.city” care încep să fie lăsate absolut oriunde și cît mai deranjant cu putință.

Dacă atunci cînd îs lăsate de-an boulea pe stradă trotinetele electrice în regim de sharing pot fi ocolite, mutate sau – asta e! – aruncate peste gard, scuterele rămîn să încurce oamenii și n-ai ce le face.

Listă de articole selecționate despre conviețuirea bucureșteană – aici.

Vă e sete? poftiţi, avem şi cană…

de Ando și HM

Nu credeam că mai există, cel puţin la oraş, un astfel de model de cişmea publică, dar realitatea m-a adus cu picioarele pe pământ… adică undeva în Craiova, oraşul în care fotoreporterul Agerpres a făcut, acum câteva zile, aceste poze.

Metoda asta, a băutului „la comun”, cu aceeaşi cană (fie ea chiar din inox) este, în primul rând, neigienică, iar în actuala conjunctură pandemică, poate deveni chiar tragică şi de aia mă întreb: cum e posibil ca în secolul XXI să mai foloseşti acest sistem retrograd?

Răspunsul e simplu și vine imediat, chiar de aici, din Capitală: foarte posibil!

Iată cișmeaua din curtea bisericii Radu Vodă din București, unde cana (de porțelan, ce-i drept) e de asemenea, pentru toată lumea!

Animale – criminali.

din zbor

Interesantă piațeta dintre Berthelot și Cazzavilan, rezultată-n urma îndreptării albiei străzii Berthelot.

S-a pus aici și statuia Generalului – foarte bine că are statuie, merită.

În plus, strada deja poartă numele lui Berthelot și piațeta e, desigur, cel mai nimerit loc public pentru statuia lui.

Găsim însă în nomenclatorul stradal piațeta purtînd numele scriitorului Tudor Mușatescu…

Și zău așa, îmi pare rău că el n-are nici un monument.

listă de articole selecționate despre infrastructură – aici.

Țuști! – soluțiile de mobilitate îs uluitoare

Deloc o veste rea: „Citylink” a intrat pe piața bicicletelor de închiriat de oriunde, precum defunctul „Ape Rider”. Adăugăm posibilitatea de a lua o trotinetă „Lime” direct din contul „Uber” și apariția trotinetelor „Bolt” și ne uimește cum în conurbația noastră sugușată de ambuteiaje e tot mai la-ndemînă posibilitatea de a te deplasa cu viteza gîndului, fără să te oprească nici mașinile ce nu înaintează, nici tramvaiele ce n-au peste tot prioritate.

E mai simplu ca niciodată să te repezi de ici-colea cu bicicleta și cu trotineta – mai ales dacă nu-i a ta!

Deși vedem genul ăsta de sharing ca o drăguță șansă de a ne distra și de a petrece vremea agreabil, în realitate foloasele utilitare-i sînt indiscutabile.

Din ce în ce mai facile ca acces, aceste platforme de mobilitate presupun o infrastructură flexibilă de pe urma căreia beneficiază o largă și variată plajă socială de oameni implicați în tot ce ține de funcționarea serviciilor oferite.

Deschizi telefonul și totu-i la deștul tău: taxi, uber, mașină de închiriat, cineva care-ți aduce de mîncare, cineva care-ți face tîrguielile, cineva care-ți rezolvă actele și problemele; doar la toaletă mai trebuie – încă – să te duci personal.

s-au înmulțit pisicile

… o avea vreo legătură cu schimbarea obiceiurilor oamenilor de la-nceputul pandemiei încoace – nu știu.

Doar știu – pentru că văd – că s-au înmulțit grozav mîțele-n oraș.

De la multe la prea multe nu-i decît un pas.

Se impune o schimbare

scris de Ando

E vorba de felinarele de pe esplanada din faţa Teatrului Naţional. Arată naşpa, mai ales că sunt amplasate în preajma a două clădiri (teatrul şi Inter-ul) care au cu totul alte valenţe arhitectonice.

Nu-mi dau seama de când sunt „plantate” acolo. Am dibuit, de exemplu, pe net, o poză datată 2009, dar este evident că modelul ăsta kitschios (cu tot felul de bride din tablă, cu talerele alea prinse de tije cu o grămadă de şurubăraie) e „rudă” bună cu felinarele din curtea Parlamentului și din întreaga zonă a Centrului Civic.

Recunosc, nu le-am văzut „la lucru”, noaptea, dar oricum, la cât de jigărite arată per ansamblu, îmi menţin părerea că trebuiesc înlocuite.

a paișpea oară cu noroc

O epopee tîmpită, ce să mai zici!

Șoseaua Tudor Vladimirescu a fost refăcută de tot acum zece ani. Tot atuncea, s-au plantat iute-iute copăcei pe scuarul din mijloc, pe două rînduri.

Doi ani mai tîrziu, nici urmă de copac – dispăruseră cu toții. De-abia prin 2014 s-au pus iar alții, de data asta pe-un singur rînd:

… nici ăștia n-au fost prea norocoși – ghinion! – doar cîțiva s-au prins…

Zilele astea se plantează iar copaci, din nou pe două rînduri.

Poate acuma o fi cu noroc – cine știe?

Altminterea, primăria din sectorul 5 are, pe undeva, un simț al umorului: primăvara asta, înfrumusețînd marginea bulevardului Națiunile Unite dinspre Parcul Izvor, a plantat un aliniament întreg cu un soi de duzi – să nu mai fie, așadar, dudele numai în Casa Republicii…