despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

„Street delivery” 2019

Oamenilor le place.

Nu-s aceiași oameni care vin la parangheliie gratis ale Primăriei…

Sînt doar oameni.

Și, privindu-i, ne dăm seama, de fapt, cît de frumos e adevărul: îs aceiași oameni.

sîntem.

Se ține „Street delivery“ iar.

Nu, n-are nimic nou; e un festival matur, autosuficient – și… și cu rostul lui.

nu, nu e loc, dar ceva trebuie să facem

Conviețuirea în cartier are destule neajunsuri: în Capitală, desigur, ne confruntăm cu lipsa mare a locurilor unde oamenii se pot strînge!

Îndesirea blocurilor din anii ’70-80, urmată de creșterea înspăimîntătoare a numărului de mașini din zilele noastre, a făcut ca orice spațiu aparent liber dintre blocuri să dispară.

Iar în noile cartiere rezidențiale ivite în ultimii ani la marginile Bucureștiului lipsurile acestea-s chiar și mai mari: blocurile sînt și mai îngrămădite, aleile-s și mai strîmte iar locurile verzi și de joacă sînt minuscule.

Cu străduință se mențin – între blocurile din cartierele de locuit mai vechi – o seamă de locuri de joacă unde părinții-și pot duce copiii.

Din cauza aglomerației, aceste locuri de joacă sînt folosite în exces și primăriile de-abia prididesc să le-ntrețină și să le păstreze cît de cît curat.

După cum știm însă, odată ce se lasă seara și cei mici pleacă acasă, aceste locuri de joacă sînt preluate de adolescenți, care trebuie și ei să se-ntîlnească pe undeva; să iasă; să se adune; să facă ceva!

Ei n-au absolut nici o șansă reală de a face ceva – altceva decît să stea pe-o bancă și să spargă semințe: nu au unde să joace un fotbal, un baschet, să se-ntreacă-n figuri cu rolele: să socializeze, căci de fapt de asta au nevoie.

Și nu barul ori cîrciuma e punctul social de întîlnire alternativ care atrage tînărul, ci casa de pariuri – instituție prezentă la fiecare colț – prea accesibilă și ademenitoare.

Obtuzitatea administrațiilor noastre locale este uriașă: în tot acest timp curțile școlilor din cartiere șed sub lacăt, căci cel mai lesne lucru pentru un „gospodar” e să-nchidă și să interzică.

E atîta nevoie de flexibilitate-n folosul adolescenților: și asta-nseamă deschiderea oricărui spațiu care se poate valorifica. Uneori nici școlile nu-s amplasate prielnic, dar există în continuare loc în orașul nostru; pe timp frumos se pot găsi absolut oriunde – chiar și-n cel mai îngrămădit cvartal de blocuri de zece etaje – niște metri pătrați de alee ori de parcaj unde se pot improviza, o seară pe săptămînă prin rotație, terenuri sportive.

Nevoia aceasta este, cu siguranță, mai importantă decît cea a riveranului de a-și pune mașina la zece metri de intrarea-n bloc!

Dar e nevoie să privim altfel lucrurile; e nevoie de-o conlucrare și de acea flexibilitate de care ziceam înainte: prin asta, de exemplu, se pot găsi în colțurile terenurilor folosite de supermarketurile venite în cartiere alți metri pătrați pentru adolescenți…

Nevoia asta, în primul rînd, trebuie înțeleasă, trebuie acceptată; și poate-nsemna, de asemenea, și să facem locul accesibil: acolo unde ne dăm seama că la doi-trei kilometri de aglomerarea de blocuri zac spații optime la care nu se poate ajunge din cauza lipsei traseelor de transport public urgența este să se poată lua direct din cartier un autobuz pîn-acolo.

V V C XXIV – diverse

… hoinărind prin oraș, așa cum ne place, mai găsirăm cîteva lucrușoare mai vechi ori mai noi. Uite o plăcuță mititică de lîng-o sonerie de pe strada Caragiale – unde, la numărul 19, a locuit inginerul de la U. C. B. Marcel Solacolu și apoi fiul lui, inginerul Paul Solacolu. Găsim și urma unui căpitan Henri Solacolu pe-aici, acum 80 de ani. Cam așa de bătrînă-i și plăcuța noastră!

… tot de pe ziduri, o săgeată indicatoare spre gura de apă cea mai apropiată „în fața casei cu no. 6 – oblic 10 metri” plus o tăbliță c-o avertizare.

 

Ridicînd privirea, iată și urma altei săgeți, de data asta scheletul vreunei reclame rămase din cine știe ce vremuri pe la Sfîntu-Gheorghe.

Admirăm patru „ciuperci” zvelte și elegante, rămășițe ale intrării în Patinoarul Floreasca.

Și nu ignorăm și eficiența acestor soluții de-a proteja stîlpii porților; că-s din beton, că-s din fier, își fac treaba!

Încheiem c-o splendidă surpriză lîngă o intrare de imobil – uite cît de frumoasă e fanta asta practicată pentru cutiile poștale.

Lista episodelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane” – aici.

din zbor

… se fac cîțiva ani de cînd n-am mai văzut strada asta-n lungul ei. Pe măsură ce șantierul metroului de la Eroilor se mai strînge, se luminează și bulevardul Eroilor Sanitari: traficul poate fi reluat acușica. Mai trebuie trase la loc firele de troleu. Hai odată!

Se-ntîmplă ceva pe „Trafic Greu”, în dreptul vechii fabrici de iută. Gardul dinspre șosea s-a dat jos, jungla dindărătul lui curățată de-a lungul fostei căi ferate; vedem noi ce-o să fie – s-o construi „Dedeman” pîn’la urmă?

Îmi pare mie sau s-a curățat oleacă partea de sus a bătrînului gard ce făcea strada Mitropolit Filaret atît de pitorească? S-au tăiat niscai copaci, asta-i sigur. Nu că n-ar avea nevoie, gardul, de ceva întărire.

Mulțumesc și cu plăcere

Ce bucurie pe Capitală, să-l primească iar pe Papa de la Roma!

Așa sîntem noi, ne plac oaspeții și cînd nu ne-aduc nimic de mîncat.

Zilele astea chiar a fost sărbătoare; și asta se poate zice fără a folosi vorbe sforăitoare, întrucît ne-a priit cu Papa pe-aicea.

Căci sărbătoarea astea ne-a-nvățat și o lecție: și nu-i aceea că ne pot ieși lucruri dacă ne prindem cum să le facem temeinic. Nu: e lecția că putem să fim împreună în Capitală, uniți și cu priviri deschise, vesele.

Ce deosebire față de alegerile din urmă cu cîteva zile, în care polițiștii și jandarmii băteau străzile cu căutături mohorîte – iată-i acum, politicoși și încrezători că fac ceva bine, că ajută la ceva frumos.

… circulația a fost oprită, bulversată, centrul închis și sfînta parcare interzisă; dar, spre deosbire de alte ocazii în care ni s-au mai impus dintr-astea, nu ne-am necăjit: nu știu cum naiba, dar s-a putut asigura și circulația transportului public fără mari sincope – omenește, adică!

Îți stă mintea-n loc: pentru ca un căprar îngîmfat să-și facă paradă cu mașinile sale roșii de pompieri, s-a închis un sfert de oraș, dar pentru Papa de la Roma oamenii au fost lăsați să circule, ba chiar ajutați: da, poliția poate să fie și de partea pietonului, călătorului și șoferului bucureștean!

Oamenii, știți, își dau seama: simt cînd cineva-și bate joc de ei și cînd altcineva-i vede ca ceea ce sînt: oameni.

D-aia ne plăcu de Papă, d-aia ne plăcu cu el aci; și de-asta-n tot orașul auzeai peste tot „mulțumesc” și cu „plăcere”.

îmblînzirea junglei

S-au făcut recent cîțiva pași pentru înfrumusețarea lacurilor Capitalei prin aducerea la lumină a unor bucăți bune a malurilor din zone ca Bordei și Floreasca în special.

Adăugînd umanizarea Căii Floreasca de-acum zece ani putem zice că progresul se simte.

Dar să nu ne amăgim: nu se poate merge pe lîngă lac peste tot; în continuare malurile-s blocate pe sute de metri de „riverani” și asta nu cred că se va schimba vreodată. Dar fitece petec amenajat e un cîștig.

Și cînd te uiți, așa, cu bunăvoință, n-arată chiar rău!

Se oglindesc, nepăsătoare, noile clădiri ce au schimbat pentru totdeauna orizontul

Nu pot decît să laud sobrietatea și decența amenajării – lipsită de încărcarea inutilă și apăsătoare pe care o găsim în parcurile refăcute de primăriile de sector.

Dar e păcat, însă, că se fac în continuare aceleași greșeli de gîndire.

Aleile astea late de nici trei metri nu fac decît să chinuie și să enerveze oamenii. A apus vremea cînd omul se plimba prin parc: acuma aleargă, merge cu bicla, cu rolele, cu trotineta, împinge cărucioare. Aleile nu mai trebuie să fie puchinoșenii ca cele ce duc spre ghena blocului, ci spații largi, generoase, îmbietoare cu loc pentru toată lumea și pentru toate ritmurile ei.

Cred, de asemenea, că trebuie să fie scoase din parcuri marile cluburi, terase și restaurante și înlocuite cu spații mai mici – dar nu mai puține! – unde să nu se poată ține paranghelii, nunți, cumetrii și evenimente: ideea e ca oamenii să se poată aduna și simți bine, într-o experiență care include întreg parcul.

din zbor – „Lime”

… o merge, n-o merge, o da chix precum „Ape rider” – nu știm. Ce-i sigur e că se pot închiria trotinete electrice prin serviciul „Lime”.

ce de mizerie.

Fuse un weekend plin în București, așa cum îi șade lui bine acuma, pe-nceput de vreme călduroasă. Se ținu „Noaptea muzeelor”, fură concerte, mitinguri – e la mintea cocoșului că atîta amar de populație care iese pe stradă face nu doar buluceală, ci și mizerie.

Nu se poate altminterea: oamenii vor să se simtă bine, să bea un suc, să-și cumpere ceva delicios!

Ca urmare, duminecă seara centrul era plin de gunoaiele nestrînse cum trebuie.

Mă oprii în frumoasa grădină a Ateneului, acolo unde iureșul orașului se stinge frumos, la ceasul asfințitului.

Și mă-ngrozii de uriașa cantitate de mizerie aruncată pe jos, pe lîngă coșurile de gunoi pline.

Și să mă iertați: mă-ngrozii de nenumăratele cutii de ecleruri cumpărate de la „French revolution”, magazinașul celebru de lîngă Ateneu.

Nu, nu erau aruncate pe jos nici cartoane de mici, nici cutii de bere ieftină, nici coji de salam, nici pungi de semințe – erau cutii de ecleruri dintr-acelea care se vînd cu 16 lei bucata!

Nu-nțeleg, îmi pare rău că nu-nțeleg: cine are bani să dea 16 lei pe un ecler bun înseamnă că nu-i chiar așa, un fitecine. Ai putea zice, fără să-ți chinui prea mult creierul, că cine-și permite această mică tratație înțelege că nu trebuie s-arunci nimic pe jos!

La dracu: e coșul de gunoi plin? Ghinion: te duci o sută de metri mai încolo și-oi găsi altul care nu-i plin.

sigur merita!

Cît de discret a trecut Paștele în Capitală!

Mai anii trecuți obișnuiam să ne plîngem de puzderia de ouă-mpodobite uriașe risipite prin piețe, de iepuroii veseli atîrnați prin intersecții, de organizarea de tîrguri, parade pe Calea Victoriei; anul ăsta – nimic.

Nimic; parcă nici n-a fost Sărbătoare.

Pesemne că cineva s-o fi gîndit că nu face osteneala, fiindcă cu toată puntea dintre Paște și Unu Mai, bucureștenii au fugit care-unde, departe.

Asta e o prostie: sărbătorirea Paștelui nu trebuia trecută cu vederea!

Bucureșteanul e flămînd după evenimente drăguțe și niciodată nu trebuie să ne fie rușine să cheltuim bani pentru organizarea lor!

… nici o ocazie de care ne putem folosi pentru a ieși din casă, pentru a ne regăsi printre concetățeni, pentru a ne bucura că sîntem împreună nu trebuie pierdută.

de departe, n-arată rău

… cătinel, cătinel, se pune la loc gardul Cișmigiului. E vopsit de vai de mama lui, cu-n pospai verde care-i deja zgîriat și julit.