despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

muncă de chinez II

… se face treabă, ohoooo… uneori se face prea multă. Anul trecut s-au luat la mînă stîlpișorii ce mărginesc aleile din Cișmigiu. S-au curățat straturile de vopsea adunate de-a lungul anilor, s-au mai și completat cei lipsă…

Acum s-au apucat iar de ei:

… treabă multă; omu’ gospodar mereu face și desface.

din zbor

„din zbor” nu-nsemnează la repezeală!

E foarte la-ndemînă să tragi, așa, în trecere, cîte-o concluzie cînd îți sare ceva-n ochi. Dar să te-oprești și să deslușești dacă ai tu dreptate… asta-i greu. Ia timp!

Festivalul Enescu strînge, în toamna asta, oameni pe la Ateneu. E și liniște, e și muzică, e o atmosferă frumoasă!

În plin festival, însă, trei mașini parcate-n curte, fix în fața Ateneului! Pac – poza; gata articolul!

Ce nesimțire! Parcagii nu mai au nici o limită! Duamna primar nu vede! Huooooooooo!

Doar că – dacă stai cinci minute! – vezi că cu mașinile astea veniseră niște flăcăi care, repede-repede, au încărcat niște chestii de la festival într-un ditai camionul. Apoi și-au scos mașinile, au închis poarta și-au plecat să le descarce altundeva; treaba lor unde. Oamenii n-avuseseră-ncotro; pe lîngă Ateneu nu se găsește neam loc de parcare.

… așadar, nu face să te repezi ca rața la muci; trebuie să găsești răgazul să-nțelegi ce se-ntîmplă-n jurul tău.

Asta e!

au trecut doi ani!

… multă vreme, părculețul de lîngă Policlinica Gara de Nord a fost un loc imund unde sălășuiau aurolaci. Ei au fost scoși de-aici, dar…

… dar – iată! – „amenajările” bolnave ale acestor amărîți au rămas. Ceea ce vedeți – pietre spoite și aranjate-n cercuri – este lăsat de ei; atîta s-au priceput ca să lase impresia, cînd locuiau aici, că țin oarecum curat.

Imaginea te bagă-n sperieți.

Este incredibil cum – după doi ani de la dispariția aurolacilor – nici o primărie n-a fost în stare să arunce bolovanii ăștia și să curețe iarba!

Matei Voievod nr. 60-62 – revenire

scris de Ando

Având în vedere mulţimea comentariilor iscate de articolul de anul trecut, am socotit de cuviinţă să mai trec, din când în când, pe la faţa locului ca să vă pun la curent cu evoluţia lucrurilor.

Aşadar, după cum puteţi vedea în fotografiile făcute săptămâna trecută, lucrările la noua clădire au demarat şi, dacă toate etapele se derulează normal, la anul, pe vremea asta, blocul va fi terminat.

la Eroilor: un parc înfiorător, înspăimîntător, îngrozitor

… nu știu dacă ați avut curaj să treceți prin acest parc nenorocit aflat între monumentul Eroilor sanitari și „Municipal”…

Este înfiorător, înspăimîntător, îngrozitor.

Colcăie de gunoi, de oameni fără căpătîi…

De ce? Fiindcă așa se obișnuiește-n orașul nostru nenorocit! Cînd se plănuiește vreo lucrare mare de infrastructură – aici e șantier de metrou, știți – zona respectivă se scoate din administrarea primăriei și trece (ar trebui să treacă) în administrarea constructorului, cu obligația de-a fi adusă, la sfîrșit, în starea inițială: mai bine sau mai rău, după posibilități.

Doar că în tot acest timp – și șantierul de metrou e o trebușoară care, îndeobște, nu se cunoaște cînd se termină – zona rămîne pîrloagă. Ani de zile!!!

Primăria n-are nici o bază să intre aici să facă curat. Pe constructor îl doare-n dos.

Rezultatul e, firește, mizerie, delăsare, bube imense în oraș!

Ce-i de făcut e la mintea cocoșului pentru orișicine.

Ori constructorul ia strict bucățile de teren care-i făceau trebuință pentru șantier… lăsînd restul de parc să poată fi folosit de oameni…

… ori constructorul se-ngrijește să fie curat, civilizat, și totul să rămînă-n stare bună de funcționare.

Acest parc fusese amenajat chiar bine, pe vremea cînd Vanghelie băga bani frumoși în parcuri. Avea locuri de joacă bune, alei cochete, o fîntînă arteziană drăguță: era o oază elegantă!

Acum este doar o groapă de gunoi!

Și la fel este și peste drum, în părculețul adiacent „Municipalului”. Aici este o cloacă plină de nămol unde parchează gratis cei ce-au treabă cu spitalul.

răzbunarea lu’ nea Nicu

Io zic că nea Nicu-i mulțumit. Se uită-n jos… ăăă… în sus la noi și se distrează.

Mamă, ce le-o mai trage capitaliștilor și azi.

E vorba de aceia ce vin să viziteze Casa Poporului!

Vai de curu lor.

Kilometri prin soarele nimicitor, prin pustieșagul apăsător ce-nconjoară imensa clădire!

Îi vezi, sleiți, istoviți, stacojii la față – cîrduri, perechi, găști, cu ghizi sau cu hărți, cu sticlele de apă golite (firește că nu e vreun loc pe aici să-și cumpere altele) – cum ocolesc zidul prost și urît, privind cu speranțe la intrările auto de pe colțuri… aici? pe aici s-o intra? Nu… mai e de mers juma’ de kilometru! Ba mai sînt și nenorociții care ajung – cine știe cum! – pe partea opusă, cea din 13 Septembrie…

Și nea Nicu… vă zic io! Se distrează, acolo unde e! Ohohoo!

Așa-s toate, cu dus și-ntors. Noi ne simțim bine în parcul Izvor, transformînd mausoleul urban în loc de veselie – dar purceaua-i în continuare moartă-n coteț.

Și ce mai coteț! – al Poporului.

pasarela peste Herăstrău e gata

… n-a interesat pe nimeni că pasarela peste lacul Herăstrău este gata și oamenii o pot folosi!

Da – e gata. O lucrare ambițioasă, demnă de o Capitală măreață… sau o încropeală care salvează vieți, dar – așa prăpădită cum pare – ajută și bicicliștilor, și celor ce-mping cărucioare să traverseze lacul în zona podului CFR Băneasa.

despre lucrurile drăguțe

… călătorindu-ne pe alte meleaguri, adesea ne-a lovit multitudinea de lucruri drăguțe și simpatice gratis care se petrec pe-acolo: chestii mărunte și vesele pe stradă, cîntece prin parcuri, întîlniri, tururi…

Culmea e că străinii care ne vizitează orașul nostru sînt uimiți de… de aceleași lucuri care se-ntîmplă la noi!

Doar că noi – fraieri și morocănoși – nu le vedem! Sau… nu le-nțelegem!

Da, dom’le: în București se petrec grămezi de lucruri drăguțe, vesele și folositoare…

… doar că noi le vedem altfel!

Mergem în centru la fel de fel de evenimente culturale autentice și de succes… dar le zicem cu dispreț „pomeni de-ale primăriei”…

În parcuri găsim spectacole de teatru, ateliere și cluburi pentru copii – dar ce ghinion! – unele-s sponsorizate și organizate de vreo fundație de-a unui „penal”…

Vă pute? Faceți voi chestii drăguțe „curate”… numai faceți!

Între timp, orașul ăsta vrea să fie drăguț și vesel: na!

se face ceva.

După ani de zile – nu glumesc, ani, cu adevărat ani – s-a găsit o cale să se repare bucățica asta de trotuar aflată în fața turnului BRD din Victoriei.

Deci, după ani de zile – pe bune, cu adevărat ani de zile – în care oamenii și-au rupt picioarele în dalele rupte, măcinate și lipsă… se face ceva.

e vară – și ce-i cu asta?

… tare-am ajuns niște plîngăcioși.

„nimic nu mai e ca pe vremuri” – iarna nu mai e iarnă, primăvara nu mai e primăvară – cît despre vară, să nu-ndrăznești să zici nimic.

Deși-mi aduc aminte de ierni cu adevărat năpraznice, de primăveri ciufute care se duceau într-o dup-amiază… dar și de veri cumplite, grele, apăsătoare.

De zeci de ani – și ani dintr-ăia-n care nu știam de aer condiționat în autobuz, de climă în mașină, de clădiri complet controlate termic, de dormitoare izolate! – vara bucureșteană-i mereu așa: grea, violentă… dar dulce.

Ne-am cocoloșit, nu-i așa? Ce ne mai speriem uitîndu-ne la Busu cum ne zice de coduri portocalii, disconfort termic și alte prăpăstii…

În fiecare an îmi sare asta-n ochi; în fiecare an mă uit la noi: cum ne ascundem, cum fugim de șansa de-a ne bucura de Soare, de aer, de ceilalți, de libertatea verii și de frumusețea ei…

Nu zic că nu-i cald; e! E caniculă, se cade să te aperi și să ai grijă; se cade să fii cuminte – avem atîția oameni care suferă cu adevărat de cald și care pot ieși din casă doar pe răcoare – dar… dar scriu asta pentru ăștia tineri, zdraveni, care altminterea țin la tăvăleală: ia nu vă mai plîngeți atîta!