despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

și eficient, și frumos; și prost, și nesimțit

În sfîrșit, ceva s-a mișcat în Capitala noastră. Ceva s-a făcut bine: ceva care să transforme tramvaiul din cenușăreasă în ceea ce trebuie să fie: mijlocul de transport eficient și rapid care taie orașu-n două.

S-au îngrădit liniile de tramvai, aia s-a-ntîmplat: s-au îngrădit pe Colentina – și 21 fuge de rupe. S-au îngrădit pe Ștefan cel Mare, pe la APACA – și 1 zbîrnîie. Asta, cînd nu se defectează vreun tramvai sau nu se blochează vreo intersecție. Căci au rămas încă zone și trasee care încă-s omorîte de traficul auto… și răbdăm!

Nu poți spune c-arată frumos – e vorba, totuși, de garduri! – dar nici haosul de pe șine nu era frumos; dimpotrivă.

Cu alte cuvinte, putem sacrifica ceva din ale esteticului, ca să tragem pe noi plapuma eficienței. Tramvaiele merg mai iute; chiar dacă în continuare vin la fel de rar, măcar merg.

Asta nu-nseamnă cîtuși de puțin că trebuie să-nghițim urîtul. Iată: după sectorul 3, începem să punem iarbă verde peste bolovanii dintre șinele de tramvai și-n sectorul 5.

Cît de mult contează să ieși pe stradă și să vezi că e frumoasă, că e curată, că-n loc de cale ferată dai de o peluză!

Dar și-o idee atît de bună poate da chix. Pe Calea Rahovei s-a dovedit că gazonul e prea înălțat pe segmentele de linie cu șinele strîmbe, pe unde tramvaiele dansează și agață iarba. Și e nevoie de refacerea gazonului…

Dar nu se ia nimeni de adevărata problemă din Rahova – adevărata problemă nu e iarba, ci faptul că șinele sînt strîmbe, denivelate, ondulate, lăsate. De ani de zile, Regia de transport le-a neglijat; de ani de zile tramvaiul 32 dansează ca barca pe valuri!

Ideea-i că tramvaiul să devină nu doar frecventabil, ci și ales – și pentru asta e nevoie și de eficiență, și de siguranță, și de încredere, și de confort, și de cît mai puțină urîțenie.

unu, doi, trei, patru!

Învățăm să numărăm!

Azi nu mai numărăm țîșnitorile lipsă din București! Cele care lipsesc din Centrul Vechi, de pe la Universitate, de la Ateneu, de pe Calea Victoriei și restul bulevardelor centrale!

Azi numărăm țîșnitorile din… Piața Unirii!

Odată cu refacerea fîntînilor (frumos au ieșit – bravo!) compania de apă a montat PATRU țîșnitori.

PATRU!

Nu una, nu două, nu trei – ci patru, să fie!

… două cîte două, la margine de bulevard; să bea tot poporul apă gratis.

Frumoasă risipă, frumoasă bogăție: în timp ce-n restul orașului mori de sete, aici ai patru țîșnitori.

așa ar trebui să fie toată gîrla!

Bucureștiul n-are nici un cîștig de pe urma Dîmboviței.

N-ai pe unde să te plimbi, seara, de mînuță, s-admiri asfințitul; n-ai pe unde să te-aduni, lîngă apă, și să stai cu prietenii; trotuarul splaiului e lat de-un metru, plin de bălării-ntr-o parte – și-n cealaltă cu mașinile care gonesc pe lîngă tine, năucindu-te.

Cît despre albia de beton, ce să zici? Elegantă! … pentru un canal de irigații.

Să faci o plimbare cu bărcuța? Să se țină evenimente drăguțe nu doar odată-n an? Ar ajuta: dar n-avem.

Și totuși, pe-o bucată de cîteva sute de metri – cale de-o stație de autobuz – gîrla a devenit un spațiu încîntător.

Copaci, trotuar lat, loc de tîndălit pe mal, terase discrete una după alta – cu burgeri mari, limonade la borcan și chelneri care fac glume – mai mare dragul să te abați pe-aici în ceas de seară.

 

De la Unirii pînă-nspre Biblioteca Națională, gîrla e așa cum ar putea – și ar trebui! – să fie și-n restul orașului: vie, veselă, atrăgînd Oamenii.

de la cine să mai învățăm?

Mergem pe stradă și ni se toacă creierii, ni se macină simțul estetic: amenajări de spații verzi greoaie, obositoare, nefolositoare ne sar în ochi peste tot, pe oriunde ne-am uita.

Piedonisme, cum s-ar zice – deși prostul gust al lui Piedone a fost demult depășit…

Ne-ntrebăm, oare, de ce? Unde-s specialiștii, ăia care – la o adică – ar putea să ne dea un sfat privind amenajările publice?

Unde-s ăia care-ar ști cum să puie-n valoare o peluză, cu ce s-o orneze și dacă e nevoie s-o orneze?

Unde-s ăia care, treziți din somn la trei dimineața, ar putea să ne spună cu ce flori, boscheți și pomi să-nfrumusețăm orașul?

Ne-am putea gîndi, cu toată sinceritatea, la specialiștii Grădinii Botanice: unde să fie locul cel mai nimerit să iei lecții despre cum să faci ceva frumos cu plante, cu flori?

Și ne ducem la Grădina Botanică și vedem… vedem asta din poză.

Dacă pe cei de-aici atîta-i duce capu’ să facă, noi ce pretenții să mai avem de la primari, de la adepeuri, de la parcuri?

Plimbări prin Grădina Botanică: partea întîi • partea a doua • partea a treia 

La Grădina Botanică au omorît peștii.

Grădina Botanică e unul dintre cele mai mizerabile spații publice ale Capitalei. Paragina ei e uriașă. Sărăcăcioasă și neîngrijită, e un loc unde vedem pe viu cum totul decade.

Lăcușorul a fost ani de zile o cloacă galbenă. Puțea de murdar și de coclit ce era.

Văd c-a fost golit. O parte din apă a fost scoasă cu pompele și aruncată-n peluze. A ajuns și-n grădina cu trandafiri, înecînd-o.

… te uiți mai bine și vezi, în nămolul care se-ntărește, și peștii morți. I-au tras din lac și-au ajuns aici:

Mi se pare una din culmile mizeriei, a nesimțirii și-a nepăsării. Cum poți să-i lași așa, în văzul tuturor?

… și vorba aia, nu ești decît  „botanică” – un locșor luminat, care ține aprinsă flacăra iubirii de natură.

Plimbări prin Grădina Botanică: partea întîi • partea a doua • partea a treia 

Civilizație publică LVII – „Paznicii” tăcuţi ai demisolurilor

scris de Ando

Foarte multe din blocurile vechi (dar şi destule clădiri, să le zicem, „clasice”, dar mai pricopsite) au la demisol pe lângă anexe (gen boxe) şi diverse spaţii de locuit – camere sau chiar apartamente. Cum s-a ajuns la această soluţie e mult de discutat.

Viaţa locatarilor de la demisol este, la fel, un subiect complex, delicat şi probabil că se pot scrie romane pe marginea lui.

Oricum, pentru clădirile poziţionate direct la trotuar, unul din dezavantajele evidente îl constituie amplasarea ferestrelor, care – din păcate – devine foarte tentantă pentru „musafirii nepoftiţi”.

Aşa se face că, deşi să priveşti lumea de afară printre gratii, nu-i tocmai o fericire, fie direct din construcţia iniţială, fie în timp, s-a recurs, ca mijloc de protecţie, la soluţia simplă şi destul de eficace a barierelor metalice.

De aici, a fost un pas la explozia de modele de grilaje, din care multitudine am selecţionat şi noi câteva pentru că, dacă ne gândim bine, oricât de jos sunt poziţionate, sunt totuşi elemente care contribuie la estetica generală a unei clădiri.

lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici

A ieșit bine – bine c-a ieșit

Fuga-fuguța, să prindă inaugurarea fastuoasă, s-au făcut și fîntînile de la Unirii.

Toată lumea a văzut cît de frumos și spectaculos arată, seara tîrziu, jocurile de ape și lumini – ne-a ieșit!

Dar folosul estetic adus pieței, peste zi, este cu adevărat imens: mai ales după atîția ani de secetă și mizerie.

Minunea-minunilor, am văzut chiar și o țîșnitoare pusă pentru stîmpărarea setei oamenilor!

Totul arată vesel, drăguț – ca nou.

Da: se simte că s-a lucrat iute; că ici-colo plăcile de marmoră-s aliniate cîș; că se vede prea clar unde s-a reparat și unde s-a refăcut… dar nu-i chiar așa rău, pentru standardele bucureștene.

… rămâne să vedem cum o să arate după ce trece timpul: după prima iarnă, după primele mîzgăleli, după primele defecțiuni.

cîtă frumusețe batjocorită

Minunata Cale a Victoriei; cel mai frumos loc de plimbare al Capitalei; cu o minunăție la fiecare pas.

Fac ce fac și trec pe-aici cu orice prilej; și cînd n-am prilej, mi-l creez.

Pot zice că am nevoie să trec pe Calea Victoriei.

… cîtă frumusețe!

… și cîtă frumusețe batjocorită.

Cîte minunății ținute departe de oameni, din cauza „gospodarului” îngrămădit și obtuz…

Priviți încîntătorul palat al Casei de Economii și Consemnațiuni – și priviți și lanțul idiot cu care-i îngrădită intrarea sa principală din Calea Victoriei.

Rușine.

Veniți și voi în orașul nostru.

E ziua Orașului meu.

La mulți ani!

Frumos mai pică, acum pe-nceput de toamnă – unde-o fi mai frumoasă toamna… și mai toamnă decît în Orașul ăsta?

Unde-i mai frumos să te plimbi? Unde-ți mai încălzește Soarele cu așa drag spinarea dimineața? Unde te poți simți – chiar și pentru cinci minute – mai în trecere, mai liber?

E ziua Orașului meu! Mi-ar fi plăcut să pot zice „orașului nostru”, dar sînt atîția care și-au întors fața de la frumusețea Capitalei. Bieții de ei!

… încruntați, constipați – cei care-au uitat să se bucure, ce milă mi-e de ei!

Ce bine-ar fi să ne facem nouă un cadou – azi, de ziua Bucureștiului – și, dacă măcar nu redevenim cetățeni, măcar să fim niște oameni care știu să se bucure de Oraș!

Să ne bucurăm, să ne folosim de București, să ni-l facem al nostru: fiindcă-i al nostru, nu al lor – indiferent de cine-or fi ăilalți!

Să ne bucurăm: fiindcă nu-i nimic greșit să ne bucurăm la ziua cuiva drag.

Nu-i nimic greșit să ne bucurăm de multitudinea de sărbători, de serbări, de zile festive care se țin toamna-n București: sînt doar prilejuri pentru noi – pentru noi, Oamenii – să ne găsim împreună, să ne-ntîlnim, să ne vedem și fețele vesele!

Veniți și voi în orașul nostru.

o dimineață încîntătoare-n sectorul 5

Ce bucurie, să te trezești într-o dimineață-nsorită de toamnă și să ai surpriza nemaipomenită să găsești un lucru făcut frumos!

… și cît de frumos arată acum „Trafic greu”, cu șinele de tramvai proaspăt îmbrăcate-n iarbă verde!

Acțiunea continuă pe Rahova și Ferentari. E primul lucru frumos care se-ntîmplă-n sectorul 5 după atîția și atîția ani.

Nu poți să te faci că nu vezi!