despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

un dedesubt vesel!

… iată dedesubtul pasajului de la Abator, cel îngrijit de Primăria Sectorului 4. Stîlpii se vopsesc și-arată haios. E cu siguranță cea mai inspirată intervenție de acest gen și zic că e o mare reușită.

putem să ne dăm cu părerea

Au trecut deja mai bine de patru luni de cînd vedem la lucru noile autobuze cumpărate de Primărie.

Am rîs destul de ele: de la culoarea ușchită pînă la „ziua și defectul”.

În realitate nici culoarea – deloc ciudată și nu o raritate prin vest – și nici fiabilitatea nu-s chiar așa de varză.

Autobuzele „Otokar” se mișcă bine și călătorul – mama lui de călător – șade-n ele mai bine ca-n vechile autobuze: nu are rost să mai lămurim nimic aicea.

Doar că, vedeți voi, mai sînt niște detalii care fac diferența, atunci cînd e vorba de mașini, și toți știm asta mult prea bine. Nu-i de ajuns să aibă cam același motor, aceeași cutie de viteze și aceleași anvelope. Diferența o fac plasticele, butoanele, prinderile, cauciucurile… De-aia o „Dacie” care a făcut patru ani are greierii unei „Škode” de opt ani.

Așa-i și acum. Autobuze noi și gîndite bine, „Otokar” sînt fabricate mediocru. Uși care nu se-nchid perfect uneori, plăcile de lemn aglomerat care deja s-au crăpat, scaune care scîrțîie, antifonare neuniformă: astea-s semnele care dau de înțeles că în exploatare autobuzele turcești vor fi nemulțumitoare. Sînt, de altfel, chiar lucrurile care fac mai proastă experiența călătorului – mama lui de călător.

Dar să nu ne speriem atît de mult; nu mor caii cînd vor cîinii. Problema transportului public din Capitală nu-i autobuzul „Otokar”!

Adevărata problemă e starea în care se găsește parcul de trolee și de tramvaie.

Troleele-s mizerabile, infecte, cu uși prin care bate vîntul, pe tramvaie se lipește autocolant peste rugină și mai-mai nu-s cîini morți aruncați pe sub scaune. În fiecare zi se strică un tramvai, lăsînd călătorul – mama lui de călător! – să șadă de prost prin stații.

Istoria mijloacelor de transport bucureștene din ultimii 40 de ani – aici.

Listă de articole selecționate despre transportul public – aici

pe cine ar trebui să convingă transportul public

… sînt oameni care, în lipsa mașinii personale, nici picați cu ceară nu s-ar sui nici în autobuz, nici în tramvai, nici măcar în metrou.

Și – culmea! – nu-s dintre ăia care-și permit cu adevărat taxiul; ba din contră.

Cu toate astea, fac orice ca să nu folosească transportul public!

Au înțelegeri cu taximetriști, se așteaptă și duc unii pe alții: doar să nu fie văzuți vreodată prin stații.

Mai degrabă acceptă să se-nghesuie printre alții cei care chiar cîștigă binișor, care au mașină sau care n-au nici o apăsare financiară să-și cheme una – c-o fi taxi, c-o fi «uber»…

Cum ar veni: cei care chiar au de ales la o adică înțeleg cînd merită să nu-ți folosești mașina.

Civilizație publică LXIV

Rar dai, în Capitala noastră, de-o stradă unde să vezi toate clădirile că stau înșirate cuminți, una-n rînd cu alta.

Una-i mai cîș – cine știe după ce albie veche a uliții s-o fi aliniat! – alta-i mai retrasă și următoarea chiar iese, obraznic, peste trotuar.

Dar ne-am obișnuit; ba chiar, mai în glumă, mai în serios, am făcut din asta un renume… Bine-i mai zicea, Cezar Petrescu, Căii Victoriei „tenia aceasta de stradă lungă-prelungă şi strâmbă, cotită, sucită, corcită”!

În fine – avînd atîtea clădiri la căror front nu se pupă neam – ne-am procopsit cu o droaie de colțișoare și de intrînduri; ce rost mai prielnic să aibă toate astea decît să adune necurățenii, căcăreze și bălți puturoase?

Astuparea acestor cotloane împuține l-a preocupat pe onestul gospodar de-a lungul vremii, acesta dînd de-o parte rușinea de-a încropi fel de fel de soluții pentru a-și păstra, cît de cît, casa curată:

Unde s-a găsit cum, cotloanele s-au zidit, precum vedem înfățișat la prietenul Reptilianul. Mai modești, noi ne-am uitat după cea mai la îndemînă soluție de-a goni trecătorul nesimțit – aceea de-a le îngrădi, cu două-trei fiare: dacă se poate s-aibă țepi, și mai bine. Unele au mai dispărut, ce-i drept.

   

Obiceiul s-a păstrat și-n zilele noastre; și soluția s-a aplicat și acolo unde o retragere a corpului clădirii putea lăsa deschise mici grădinițe pradă mizeriei.

lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici

o idee bună

În orașul ăsta-n nimic nu pare a merge cum se cade.

Dar, din cînd în cînd, se mai ivește și cîte-o treabă bună.

Iată: se montează un gard de protecție pentru o stație de tramvai periculoasă și destul de îngustă.

În plus, stația din imagine a fost în sfîrșit lungită, astfel încît și cei care folosesc ultimele uși să poată avea acces din peron.

M-aș bucura să devină un obicei, căci mai avem destule stații unde călătorii sînt în pericol să cadă în fața mașinilor de pe stradă.

Laolaltă cu acțiunea de separare a liniilor de tramvai cu garduri, e un lucru de lăudat.

Listă de articole selecționate despre transportul public – aici

vești tot mai proaste depre tramvaie

De curînd Societatea de Transport București a făcut publice cîteva idei de „ameliorare” ale serviciilor de tramvai.

Succint, e vorba de desființarea liniilor 8, 34, 35, 42 și 56, precum și modificarea traseelor tramvaielor 11 și 16.

Ai zice, pînă la un punct, că pare a avea o logică – s-ar mai reduce din îngrămădeala de tramvaie pe tronsoane comune de linie. Vedem de multă vreme cum unele tramvaie, pe același tronson, se grăbesc iar altele se plimbă agale, din cauza graficelor proaste și a dispecerizării deficitare. Ai zice că ideea e de a ajuta liniile mari, grele, cu mulți călători…

Doar că cea mai mare parte din aceste desființări vor aduce o îngreunare uriașă a circulației oamenilor.

8 este o linie folositoare, care ajută enorm Ferentariul în orice moment al zilei. Desființarea ei va nenoroci mulți oameni. STB și-ar dori să înființeze un traseu de autobuz care să creeze o legătură necesară Ferentari–13 Septembrie, dar acest autobuz ar sta în trafic… ar sta în orice moment al zilei!

11 va fi trimis pe Ghencea, fără să mai ajungă spre Giurgiului; nu știu dacă e cu adevărat o veste bună; la o adică, cumulat cu desființarea liniei 8, mai bine-ar fi trimis pe Ferentari.

35, deși nu și-a regăsit strălucirea de odinioară, este util – iar desființarea lui va cauza, în zona AFI Cotroceni, transbordări batjocoritoare pentru pasagerii care doresc să continue călătoria pe inelul deservit de linia 1/10!

După 34 nu plînge nimeni și nici după 42. Doar că idioțenia liniei 42 se păstrează; în locul ei se va înființa altă fantomă – 3 – care va merge spre Chitila.

Despre 56 nu știu ce să zic; cu siguranță, însă, ramurile estice ale rețelei de tramvai pot fi și ele regîndite.

Una din cele mai dezamăgitoare idei este aceea a ciuntirii liniei 16. Pe scurt: nu va mai ajunge în oraș, în Centru – se va opri la Obor. În condițiile în care Pipera este supraaglomerată, desființarea legăturii ei directe cu Centrul este de-a dreptul idioată. Soluția este optimizarea cu orice preț a traseului central, prin interzicerea totală a traficului auto pe segmentele înguste ale acestora – Moșilor și Lizeanu!

Pare a se putea găsi, în toată această bulibășeală anunțată de STB, dorința de a se renunța la trasee care, în afara orelor de vîrf, au o încărcare mai degrabă redusă. Cu toate astea la orele de vîrf tramvaiele de pe traseele actuale 8, 11, 16 și 35 sunt folosite cu adevărat de foarte mulți călători.

Nu-mi dau seama cum au fost alese aceste trasee și nu altele. Sînt, oare, mai folositoare linii ca 7 și 27 care se înfundă spre Piața Unirii? E nevoie în continuare ca tramvaiul 46 să piardă juma’ de ceas ocolind prin Piața Victoriei ca să se ducă la Gară… unde nimeni nu-l folosește?

Oameni buni, tocmai punerea pe picioare a tramvaiului ar salva Capitala. În schimb, vedem cum tramvaiul se degradează; că vagoanele sînt, de la o zi la alta, tot mai murdare, mai neîngrijite și că – mai ales! – numărul avariilor este inacceptabil de mare.

Trebuie să ne fie clar că scopul nemărturisit al acestor desființări de linii este ca STB să „jongleze” cît mai poate cu un parc de tramvaie care se degradează și se împuținează într-un ritm accelerat!

Căci mă tem sincer că vechile tramvaiele Tatra o să fie retrase din circulație pentru totdeauna: de ieri n-au mai ieșit pe trasee. Ne-am folosit de ele de 45 de ani.

Listă de articole selecționate despre transportul public – aici

un oraș de capul lui

Orizontul Capitalei s-a schimbat pentru totdeauna.

… unde privești – de oriunde privești – zarea-i străpunsă de clădiri noi, lucitoare.

Chit că nu le mai bagi în seamă – c-așa sîntem noi, cine se mai uită-n jur! – ele-s acolo.

Cînd stai într-un parc și vezi cum, peste linia copacilor, se ițesc clădiri, blocuri!

Cînd te urci pe-un delușor și privești Centrul, nu-ți mai sare-n ochi „Intercontinentalul”, ca odinioară, ci zeci de alte cutii zvelte!

Cînd te avînți pe-un pasaj rutier și vezi că nu mai e aruncat peste-un peisaj rural, ci că șerpuiește printr-un canion compact de sticlă și aluminiu!

Este Capitala noastră, noua noastră Capitală: așa cum ne-o dorim, așa cum a crescut singură… de capul ei!

Vremea marilor lucrări urbane planificate – ele însele adăugiri perspectivei vechi ale orașului – s-a oprit acum 10-15 ani; de-atunci încoace totul s-a petrecut de la sine, fără control, fără stavilă, cu lăcomia unui copilandru scăpat de părinți.

Priviți poza aleasă: le are pe toate. Are comerț – comerț mare în inima orașului, cu parcări, cu reclame -; are clădiri noi de birouri; are rămășițele vechii industrii; are apăsătoarea mărturie a umilirii orașului, care-i Casa Republicii; și mai are și silueta aurie și semeață a ambiției noastre de-a ne construi din nou ceva măreț.

Așa-i orizontul Capitalei noastre azi: să ridicăm ochii și să-l înțelegem, ca să-nțelegem viitorul.

stăm bine!

Dacă stau să mă gîndesc eu bine, nu mi s-a mai întîmplat de tare multă vreme să mănînc prost în vreun restaurant.

Nici să mănînc prost și nici să fiu servit prost!

Bag-sama, a apus vremea-n care clientul era așa, tolerat, cînd călca ușa restaurantului: ce ne mai freacă și ăsta la cap?

N-am de unde să știu cum vine treaba-n restaurantele scumpe, cu bucătari celebri și cu meniuri interesante; Butunoiu zice că stăm bine și-aici, și n-am motive să nu-l cred la trebușoara asta.

Dar știu – și văd asta-n viața de zi cu zi – că experiența clientului bucureștean este mai mult decît mulțumitoare!

Ajută mult faptul că marile restaurante din clasa medie fac parte din lanțuri, ceea ce le facilitează bune practici, stocuri, instruiri și platforme prietenoase de interacționare cu clientul (mai rămîne să se poată adăuga și bacșișul la plata cu cardul, și nu mai e nimic de reproșat).

Pare ciudat, în ziua de azi, să parcurgi meniul într-o clipă, fără să mai răsfoiești cărțulii soioase cu zeci de pagini: restaurantul modern restrînge sortimentul, mulțumindu-se să introducă sezonier și experimental cîte ceva nou.

Da: meniul standard de azi pare destul de sărăcuț, da’ e fix ce cere omul; și omul n-are decît să caute fără mare osteneală vreun restaurant mai special pentru gusturile sale speciale.

Pare dezamăgitor să nu mai primești blide pline-ochi cu haleală, dar de fiecare dată am plecat sătul de la masă; și n-aș putea zice că nu-s mîncăcios!

Și dacă la ce-i pe masă, parcă, saltul calitativ nu-i atît de vizibil, la ce se-ntîmplă-n jurul mesei ne bucurăm să putem lăuda adevăratele schimbări: servirea rapidă, veselă, prietenoasă, isteață și fără mofturi de azi e la ani-lumină depărtare de cea post-comunistă, în care clientul simțea că-i face patronului un mare favor.

A ajutat enorm faptul că Bucureștiul a devenit un oraș turistic, molipsit de ușurința de-a vedea lucrurile a omului curios și fără grijă; și a ajutat la fel de tare și bucureșteanul care-a-nceput și el să călătorească, să compare și să ceară…

E bine, e reconfortant, e civilizat să simți că oriunde te-ai abate pentru o masă, nu ieși defel în pierdere.

Stăm bine! Și stăm mai bine decît credem în domeniul restaurantelor-mîncătorii de cartier. Pe cît de ternă e mîncarea de prînz produsă industrial pentru miile de angajați bucureșteni, pe atît de reușită e cea pregătită pentru obișnuiții cartierului. Din capul străzii mele pot comanda un platou uriaș cu aripiore, șnițelașe și cartofi prăjiți de-ți lingi deștele la un preț absolut decent; și tot de-acolo-mi iau niște papanași mai buni ca oriunde. N-am nici un motiv să nu cred că fiecare cartier abundă de asemenea locșoare cinstite!

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Civilizație publică LXIII – mici plăcuțe cu numere

de Ando și HM

Scriam despre plăcuțele cu numele străzilor și istoria lor încă de-acum zece ani. Revenind asupra subiectului, tot n-am apucat să-l epuizăm

Am strîns, de astă dată, plăcuțe vechi cu numere de case care conțin – scris mititel – și numele străzii. Mici bijuterii emailate, trainice, înfruntînd de mai bine de-un veac intemperiile: aproape fiecare o mică lecție de istorie a Orașului.

             

Frumoase, dragele de ele! Și cîte ne povestesc! Strada Robert de Flers nu mai există de cînd hăul; azi poartă numele logofătului Luca Stroici. Pe aceeași suprafață minusculă de tablă a intrat ba „Nic. Filipescu”, ba „Nicolae Filipescu fostă Scaune”. În alt caz, scrie ba „strada Puțul de piatră”, ba „st. Puțu de piatră”. Ba Caragiale, ba Carageale. „Dimineței” e-n grafia veche; aleea Alexandru e ortografiată „alea. Strada Stupinei e, azi, Constantin Kirițescu. Zidarului, preot Chiriac Bidoianu…

Deși materialul folosit și epoca e alta, am cules și-o plăcuță mai dinspre zilele noastre (nu că n-o fi, totuși, de juma’ de secol, stați liniștiți!), fiindcă are și ea șarmul ei!

Și hai să mai privim odată și niscai plăcuțe stradale strînse laolaltă care și azi ne-nvață că oamenii trebuie ajutați să se orienteze nu doar prin locuri, dar și prin timpuri.

        

lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici

iese Soarele, putem porni aerul condționat!

Și veni Primăvara, și dete Soarele, drăguțul.

Cît de dor ne-a fost de vremea frumoasă, care-ți încîntă sufletul, se vede-n poza asta!

Ședem cu storurile trase, să nu ne bată soarele-n cap…

… și cu becurile aprinse!!!

Halal oameni mai sîntem!

Cred că-i momentul să-i rugăm pe arhitecți să nu se mai chinuie desenînd clădiri cu geamuri generoase!

… să nu-i mai rugăm nici pe ingineri să le gîndeasă într-așa fel încît să nu mai consume curent.

N-avem nevoie de clădiri „verzi”, nouă ne place să fugim de aer, de soare, de viață și de oameni.