despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

dar dați-mi adresa

Cred că nu mai e nevoie să ne chinuim. Prima după megaimaj, treci de parcare, la centrala termică faci stînga, după aia a doua dreapta, că prima e fundătură,  și lîngă blocul de pe colț vezi o casă verde—

De-ajuns.

Waze știe tot, Google Maps știe tot… Se descurcă din ce-n ce mai bine – oricît de sucit ne-o fi nouă orașul și oricît de sucit ni-l facem în continuare.

Dați-mi adresa și mă descurc.

Sunt cu totul dezamagit de aspectul stradal al capitalei noastre

scris de Alexandru Bodea

Nu pot suferi amestecatura de reclame, puse aproape, foarte aproape, aflate pe fatadele blocurilor/cladirilor. Asa se face ca unele se bat cap in cap… ducand privitorul in graba intr-o interpretare spre comic.

Inteleg – reclama este sufletul comertului, dar cateodata  reclamele alaturate devin de-a dreptul haioase…

Asa am descoperit prin oras panouri pentru reclame stradale goale dar cu neoanele acolo), sau vitrine de la magazine/restaurante inchise, si care acuma sunt decorate cu afise de la concerte, unele neactualizate…

Daca E-on a avut grija de punctele de transformare si a invitat la pictura talentatii, cei de la RADET au lasat in pustiu microcentralele dintre blocuri, ajungand in paragina si prada lucrului rau facut, de parca nu ar fi utile si in zilele de astazi…

Pe Lipscani am dat peste un magazin parasit, dar care ne imbia cu “cautati un magazin de incaltaminte – l-ai gasit”….

Sunt cu totul dezamagit de aspectul stradal al capitalei noastre, care a candidat la Capitala culturala europeana – 2020….

Ce sa mai spuna cei care locuiesc la marginea orasului – cu cismeaua de apa la capatul strazii  si de unde nu s-a ridicat gunoiul de zeci de ani…???

Sa mai adaug la acestea cosurile de cunoi agatate pe stalpi, dar cu parti din ele lipsa… Oare cat o fi costat un asemenea cos de gunoi stradal, daca nu tine nici o luna…??

Au avut primarul care este, dar nu s-a miscat nimica, in afara parcului Sebastian… sa fie loc de mici si bere la evenimente culturale sau electorale…

Va las sa va faceti o parere si poate cine conduce orasul isi va da seama ca este vorba la urma urmei de grija pentru ce ne inconjoara, de mediul in care traim.

Pe Alexandru Bodea il puteti citi si pe blogul sau.

Cinematografele Bucureştiului – alte liste, alte întrebări

scris de Ando

Fără îndoiala că cine va descâlci zbuciumata istorie a sălilor de cinema din Bucureşti poate fi numit… doctor. Să ne amintim numai ce zbatere a fost până am depistat unde se afla grădina cinematografului LIRA!

Iată un alt exemplu. Avem două programe de filme: unul din 1967, celălalt e chiar din 22 decembrie 1989.

 

Vizibil, numărul cinematografelor diferă substanţial, chiar dacă ţinem socoteala că, în respectivul interval de timp, unele săli vechi fuseseră deja demolate. De fapt, mai ales după 1980, se mergea… pe blat. Pentru că şi acea întreprindere de difuzarea filmelor trebuia să-şi îndeplinească planul de încasări, la unele săli se băgau filme vestice (chiar dacă mai vechi, dar de success la public), dar care săli nu erau trecute în programul de la ziar!

Ţin minte că aveam o listă de telefoane şi astfel mă interesam ce film rulează la cutare cinematograf sau grădină!

Acestea fiind zise, publicăm două interesante liste, primite de la arh. Cristian Brăcăcescu, liste care aduc o rază de lumină şi ne mai scot din încurcătură.

Prima cuprinde situaţia extinsă a cinematografelor active înainte de 1950, dar şi a sălilor de cinema care, fie au căpătat o altă destinaţie, fie pur şi simplu au fost demolate.

Cea de a doua prezintă situaţia cinematografelor active la nivelul anilor 1987-1988. Bineînţeles că, lucrurile fiind în mişcare, apar enumerate şi cinematografele nou construite: Luceafărul, Modern, Flamura, Griviţa, Excelsior, Favorit, Melodia, Gloria, Floreasca.

Asta nu înseamnă nicidecum că am scăpat de încurcături. De exemplu: sala Înfrăţirea între popoare din Bucureştii Noi nu apare pe niciuna din liste!?

Deci, până la… doctorat, hai să vedem şi câteva anunţuri la filmele care rulau prin sălile anilor 1946-47.

   

alții!

… sînt bătrîn, uneori; fricos; nu-mi găsesc locul. Pîn-la anii tinereții nu m-aș fi gîndit niciodată să călătoresc, să văd și să-nțeleg restul lumii; n-aș fi încercat să vorbesc, să cer – să fiu liber să vorbesc și să cer.

E greu să devii liber, cînd n-ai crescut așa!

Cine nu-nțelege cît rău a făcut comunismul ăsta nenorocit, mare greșeală face.

Trăim de mai bine de-un sfert de veac într-o societate mai bună, în care omul simte democrația și libertatea – da, simte!

Copiii de azi – ăia pe care-i vedem „doar cu nasu-n telefon” – îs cu totul alte ființe.

N-au prins răul, și nu-l pot înțelege cînd li se explică… Deja unii din părinții lor sînt născuți după!

Mai bine!

Ei nu știu că ieșitul afară a fost o umilință; ei știu doar normalitatea unei lumi întregi.

Habar n-avem cît de altfel înțeleg ei lumea mare; cît de simplu li se pare să umble prin orașe și țări străine, fără complexul de-a se face de rîs.

Léopold Sédar Senghor între… „străinii oraşului”

scris de Ando

De curând, o figură nouă a venit să completeze lista noastră pe care am numit-o, sui-generis, „străinii oraşului”.

Aşadar, pe 20 martie, de Ziua Franconfoniei, în piaţeta cu acelaşi nume de la intersecţia bulevardului Libertăţii cu Calea 13 Septembrie, a fost dezvelit bustul lui Léopold Sédar Senghor, donaţie a statului Senegal.

Preşedinte al Senegalului timp de două decenii (1960-1980), poet, politician, ideolog, Léopold Sédar Senghor a fost, fără îndoială, o personalitate politică și culturală de anvergură internaţională. Părinte cofondator al Francofoniei instituționale, Léopold Sédar Senghor a fost şi primul african primit în rândurile Academiei Franceze.

am crescut mult!

… ce-ar mai fi de zis, nu știu. Or fi coșuri de gunoi pentru uriași. Poate-s bune și pentru baschet. Poate-s puse doar în batjocură…

… sau poate le-au urcat la mai bine de un metru optzeci ca să se poată-nghesui, parcînd pe trotuar, mașinile?

Reclama Ci-Co

de Ando și HM

Pe Pache – pe la intersecția cu Mătăsarii – știe toată lumea că-i o reclamă vopsită pe-o clădire:

Acuma, înainte de-a-nfrunzi pomii, poți s-o vezi mai bine; cît nu s-a spălat de ploaie și șters de vînt… Bine făcută – reclama – la o băutură gustoasă și răcoritoare care bătea cu mult Fanta de azi. Ohoo! – Ci-Co avea un gust așa bun de portocale; se făceau lucruri reușite.

Și, fiindcă știți cît de mult ne plac vestigiile astea șterse – că-s ele îndemnuri electorale, urme de firme industriale vechi, reclame sau lozinci – o înfățișăm azi.

Și ne-ntrebăm: oare de ce s-a vopsit tocmai aici, pe calcanul ăsta, reclama la Ci-Co? Nu-i tocmai un vad fantastic pentru o reclamă – nici măcar pentru vremea comunistă. Poate, sub ea, o fi fiind fost scris altceva, și Ci-Co a acoperit vechea inscripție? Habar n-avem.

Garajul Mișu Sontag

Strada s-a numit Sălciilor, apoi Tomas Masaryk, apoi Julius Fucik; azi și-a recăpătat numele primulul președinte cehoslovac…

Cam pe la numărul 11, te-ai opri să vezi o casă cam căzută; și-n spatele ei o hală cu o siluetă inconfundabilă: da, e un garaj.

… de cîte ori am trecut pe-aici fără să caut să deslușesc istoria din spate! E vorba despre garajul Mihail Sontag.

Îl găsim pomenit în cărțile de telefon de la sfîrșitul anilor ’30. Inginerul Mișu Sontag fusese pilot de curse; ba chiar unul tare. A făcut echipă cu Petre Cristea la Raliul Monte Carlo, cu un an înainte ca Petre Cristea să cîștige ediția din 1936.

Ce s-o fi ales de Sontag, n-am aflat. Soarta de mai apoi agarajului e banală. Clădirea din față pare să fi fost și grădiniță.

lupta cu oamenii

… vara trecută, mă miram de jignirea ce răzbate din anunțurile astea:

Jignirea – ascunsă-n pasivitatea asta agresivă cu litere mici – continuă…

nu mai e ca-n staul!

E prima veste bună pe care-o pot da din „Orășelul Copiilor”.

Nu-nțelegeam de ce mă simt așa bine – așa firesc – așa liber pe-aici, acum. Și dup-aia mi-am dat seama:

… au fost scoase toate gărdulețele metalice ce mărgineau aleile parcului. Ce diferență uriașă:

Nu te mai simți ca-n staul. Sper din toată inima că rămîne așa.