despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Reclama Ci-Co

de Ando și HM

Pe Pache – pe la intersecția cu Mătăsarii – știe toată lumea că-i o reclamă vopsită pe-o clădire:

Acuma, înainte de-a-nfrunzi pomii, poți s-o vezi mai bine; cît nu s-a spălat de ploaie și șters de vînt… Bine făcută – reclama – la o băutură gustoasă și răcoritoare care bătea cu mult Fanta de azi. Ohoo! – Ci-Co avea un gust așa bun de portocale; se făceau lucruri reușite.

Și, fiindcă știți cît de mult ne plac vestigiile astea șterse – că-s ele îndemnuri electorale, urme de firme industriale vechi, reclame sau lozinci – o înfățișăm azi.

Și ne-ntrebăm: oare de ce s-a vopsit tocmai aici, pe calcanul ăsta, reclama la Ci-Co? Nu-i tocmai un vad fantastic pentru o reclamă – nici măcar pentru vremea comunistă. Poate, sub ea, o fi fiind fost scris altceva, și Ci-Co a acoperit vechea inscripție? Habar n-avem.

Prăvălie… premium!

… începe, nu știu de ce, să-mi fie dor de anii ăia de-nceput – de după Revoluție – cu toate „impexurile” și „eximurile” de la fieștecare colț de stradă: cu nume noi, ușchite și pompoase.

Azi, vede oricine, dădurăm în cealaltă extremă, păstrîndu-se găunoșenia, desigur: magazinele caută să-și convingă clienții prin concepte dichisite

Așa și ăsta: prăvălie… premium!

Astea-s firmele! Și mai avem destule-n colecții – aiciaiciaici.

„Lîna de aur” călătorește

Aidoma legendei, căutarea „Lînii de aur” bucureștene-i o-ntreagă epopee…

Magazinul s-a mutat iar, tot pe Vraca, dar pe colț cu Aristide Demetriade.

de-a cîrciumarii… în presa vremii

… ca gen jurnalistic, foiletonul a degenerat în anii socialismului; dintr-o rubrică ținută cu har și haz de scriitori și reporteri, a ajuns un soi de pastilă chinuită care nu putea fi articol, nici caricatură nici măcar un soi de pamflet

Dar în ’45, foiletonul încă era simpatic, cu toate că-n spatele lui se-ntrevăd lipsurile și greutățile vremii. Avea să fie mult mai rău; și nu doar pentru crîșmari

„România liberă” – 22 Septembrie 1945.

călător în timp în București…

… călare pe-un pateu cu brînză: dugheana asta – care încă nu s-a deschis – deja are 15 ani.

Tot vine ziua Poetului, ce să mai zicem? „Era, pe cînd nu s-a deschis”…

mai avem o croitorie de la 1718, covrigi din 1939 – sau brîncovenești – pateuri din 1960 ori kebab din ’44.

„Lîna de aur” s-a mutat

„Lîna de aur” e unul dintre cele mai longevive magazine bucureștene.

Cîte-au supraviețuit și vremurilor, și schimbărilor obiceiurilor de cumpărare și a nevoilor oamenilor? – mi-e teamă să fac o socoteală… dă cu minus!

O veste tristă…

„Lîna de aur” nu mai e pe Calea Victoriei, peste drum de Capșa: clădirea ce-l adăpostește e șubredă.

Magazinul s-a mutat – nu departe, dar la dos – pe Brezoianu, colț cu Vraca și Matei Millo.

  

… dar ce tîrg frumos răsare!

… aproape incredibil – dar adevărat!

Nu mai trebuie să ne facem planuri cu fosta șină de tren ce-nsoțește cursul șoselei Progresului (cunoscută ca Trafic Greu) – jocurile sînt făcute!

img_8337 img_8329 img_8332 img_8335 img_8331

Ia te uită, cumetre, ce se plănuiește-acilișa, pe Trafic Greu, de la-ntersecția cu Năsăudu-nspre Spătaru Preda: Iarmarocul lu’ Cristina!

mici curiozități

c8Cînd explici lucruri și lămurești curiozități îți dai seama că multe din cele luate de la sine-nțelese au, în spate, o istorie. Că-s mărunte, nu contează – se cade a fi deslușite, pas cu pas.

… privind motocicleta asta, ne-am adus aminte de ce interesanta amplasare a numărului de înmatriculare pe aripa din față nu se mai folosește. De-aia; pentru că, în caz de Doamne-ferește, tabla ar fi o adevărată spadă, hăcuind pe oricine.

bilete-tramclub-tr

… azi, biletul nu mai există – ne folosim de carduri magnetice în transportul public. Bucata asta de hîrtie are și ea istoria ei, nu? Merită menționat felul-n care s-a trecut, odată cu raționalizările dinspre anii ’80, de la biletul pentru o călătorie la cel de două călătorii. Economie de hîrtie, ceea ce facem și azi; dar noi, oamenii, o simțeam atunci ca pe-o neputință a sistemului de-a asigura resurse. Biletele duble nu se mai puteau composta exact în căsuțele tipărite, acestea fiind mai mici.

Biletele se vindeau și-în „cotoare” – puteai să-ți cumperi unul de zece, să ai la-ndemînă. Cotoarele vechi erau legate cu ață. Cel mai enervant era cînd unele aparate de compostat îți înghițeau biletul, dacă nu-l țineai bine; nu prea mai puteai să-l scoți.

Ne-aducem aminte din nou faptul că pînă după Revoluție o călătorie cu tramvaiul era ieftină – un leu – una cu troleul mai scumpă – un leu și 50 de bani – și că autobuzul, consumînd motorină, costa un leu și 75 de bani; se simțea diferența!

img_7860

Pe Tramclub sînt arătate nenumărate modele de bilete vechi, din diferite vremuri, cu diferite prețuri.

… trecînd pe lîng-un magazin cu nume ciudat, ne-am oprit. Ce scria? „Furnituri pentru încălțăminte”. Nu prea mai folosim nici cuvîntul, și nici conceptul: e desuet. Micii meșteri au dispărut; micile ateliere de producție la fel; iar zona tradițională a comerțului cu furnituri s-a cam închis.

Unde era ea? În spatele Cocorului, pe segmentul de-nceput al Căii Moșilor, pîn-la intersecția cu Sfînta Vineri, la uitata piață Decebal: era frumos să intri pe-aici, în micile magazine mirosind a cauciuc, perlandez și alte chimicale, pline cu tălpi, tocuri, fețe de pantofi, ținte… Azi mai e doar un magazin care se ocupă și de asta pe-acolo; curios însă cum locul s-a reprofilat pe articole pentru drumeție, munte și altele de-astea.

Nu-i rău nici că mai sînt scoase la lumină și clădirile – renovate chiar binișor!

din zbor

Mega Image a-nchis experimentul cela cu magazinașul de produse congelate AB Cool Food – l-a făcut Shop&Go.

ce era înainte acolo IV

… ne-am pus în cap să-nfățișăm un pic din schimbările din ultimii 80 de ani din zona rahoveană și să dibuim istoria locurilor unde, azi, se desfășoară activități comerciale. Ce era înainte acolo?

… începem pe strada Năsăud, fostă șoseaua Măgurele, fostă Sălaj. Înainte de Război, puzderie de făbricuțe; printre ele, la numărul 97Mitext. Făbricuța își păstrează specificul și după Naționalizare; aici ființînd secții ale industriei textile. Ce e azi aici? Centrul comercial „Năsăud” – cel cu Penny Market.

Dintr-una dăm în alta; o altă secție din lista de mai sus se găsea pe Calea Rahovei, la numărul 240. Și aici, specificul textil avea o îndelungată tradiție de dinainte de Război.

Pesemne, la numărul ăsta, se găseau mai multe clădiri – ceva ce-am putea numi azi un mini-parc industrial. Și după Război, la fel era, după cum vedeți. Azi, aici, e locul viran de peste drum de mall-ul Liberty, dar și – retrasă, în spatele blocurilor noi – o clădire modernizată în care-și desfășoară activitatea o tipografie.

Rămînem însă în vecinătate, unde găsim angroul Chirigii– ce ține de numerele 224-226. Iată-i mai jos istoria.

Mergem în 13 Septembrie, unde Nick Centerși-a închis recent porțile. Ce fusese acolo? Habar n-am aparent, el ținea de numărul 190, despre care n-am aflat nimic; iată însă că sînt detalii despre numărul 192 – la care e clar și clădirea lipită de cele din complexul Lira, dar și niște corpuri de clădiri rămase în paragină probabil de la vreo organizare de șantier din zonă

Dac-am ajuns la Lira, să vedem că la numărul 194 dăm peste oarece continuitate în domeniul industriei lactate. Clădirea de pe șoseaua Viilor 85 despre care se menționează pasager este a fostei fabrici interbelice de cerneală „Unio-Chimica”, după Naționalizare „Ilie Pintile”; clădirea e dezafectată de la-nceputul anilor 2000, după ce trecuse printr-o extindere și o renovare foarte colorată.

La cale de-o stație după colț, unde, azi, e magazinul Lidlde pe strada Sergent Nuțu Ion, avem ditai zona industrială. Sînt și azi puzderie de clădiri vechi în care se desfășoară diferite activități. Începem însă cu vechiul I.C.A.R. și citim mai jos ce era înainte acolo.

Ce-i foarte interesant aici e cum – în 1950 – de Oficiul de Aprovizionări și Reparații” al CENTROCOOP” ținea și fabrica de oțet de pe Titu Maiorescu, despre care am mai vorbit, de-a lungul vremii! Referințele din anii viitori se fac către altă adresă, anume Aliman 15. Însă e vorba doar de o schimbare a numelui acelei străzi – schimbare care a durat pîn’ la sfîrșitul anilor 60.

După atîtea plimbări, dăm să ne-ntoarcem mai înspre unde-am plecat; trecem pe lîngă centrul comercial „Vulcan”, pe locul vechii fabrici cu același nume (foarte ciudată treaba cu strada Samuil Vulcan; înainte vreme se numea Honzig; oare, în anii ’40 i s-o fi schimbat numele ca să se potrivească mai bine cu marea fabrică „Vulcan”?) și adăstăm oleacă la intersecția Ferentarilor cu Sălajul, unde acum se construiește un „Kaufland”; dar aici fusese, înainte de Război, fabrica  „Manotehnica”- pînă-ncoace, cunoscută ca cea „de pile”.

Încheiem cam de-unde-am pornit. Dar nu chiar la Centrul comercial Năsăud, ci-n spatele lui, unde acum e alt Lidl. Aici – pe strada Doina, la numărul 8 – fusese un depozit al fabricii Flora. Fabrica interbelică se înființase cu acest nume ca fiind de conserve, dar în anii ’60 ajunsese s-aibă de-a face cu Pepsi. De altfel, și după revenirea mărcii după Revoluție, aici se găsea locul unde garau camioanele și se depozitau navetele.