despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

să mai și dăm ceva înapoi

Vrem și că ne place s-avem puzderie de malluri, de centre comerciale și de hipermarketuri în inima orașului.

Ne cumpărăm de toate ușor; ne cumpărăm orice iute-iute; și sîntem gata să acceptăm prețul – anume, acela de-a trăi mai anevoios, chinuiți de traficul și de iureșul produs de mașinile cu care mergem „la cumpărături”.

Că nu e chiar bine, știm și noi – dar am înghițit gălușca, din lăcomie.

Lăcomie nu doar a comerciantului care deschide cît mai multe magazine uriașe în oraș, dar și lăcomie a cumpărătorului care le vrea în oraș.

Cu toate astea, în sinea noastră știm că e, pe undeva, greșit.

Cred c-ar fi momentul ca acest comerț care ne năpădește să se-apuce să mai dea ceva și omului, cetățeanului.

Aș vrea să văd, de exemplu, marile parcări ale hipermarketurilor folosite și pentru alte lucruri – nu doar pentru corturi cu vînzări sezoniere, alde „tîrguri tradiționale”, circuri ambulante și cu inerentele mașini vîndute de samsari.

Ar fi bine!

Ar fi bine să poți veni la cumpărături și înainte să-ți umpli portbagajul cu pungi și plase, să ți-l poți goli de gunoaiele sortate în casă, bune de reciclat. Ar fi minunat să se dezvolte stații publice de bike-sharing, ca să-ți poți lua o bicicletă aproape de casă. Ar fi așa cuminte să se transforme un colțișor din betoanele așternute într-un loc unde să se strîngă cei din zonă, să bată mingea.

Ar fi bine, deci, ca marele comerț să-nceapă să facă lucruri mici, dedicate oamenilor – nu doar acțiuni de PR, dintr-acelea care dau frumos la televizor dar nu se traduc în nici o utilitate.

De ce? Fiindcă – dacă tot am acaparat bucăți uriașe dinlăuntrul orașului – ar cam fi bine să mai și dăm ceva înapoi.

din zbor

Nu-i rea lauda asta de sine, de pe punga de napolitane: „produs în Timișoara de peste 20 de ani”…

 

… fiindcă napolitanele astea – Joe – dinainte să fie preluate și produse de Nestlé – au fost una din cele mai bune lucruri făcute-n Țara noastră după Revoluție. Se numeau Joe I.B.C. și cele cu vanilie se vindeau în ambalaj albastru și cele cu cacao-n ambalaj auriu. Pe sfîrșit de ani ’90 erau delicioase. Și – tot pe-atunci – napolitanele glazurate Dănuț (marcă tradițională, încă de pe vremea industriei socialiste) făceau toți banii; nu le-am mai văzut apoi pe nicăieri.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Civilizație publică XLVI – prăvălii vechi

de Ando și HM

Una din mărcile Capitalei noastre a fost dintotdeauna comerțul. Nu doar fiindcă – vrînd-nevrînd – așa se-ntîmplă-n inima Țării, ci și pentru că așa a fost mereu firea bucureșteanului.

Nemulțumit, nestatornic, neobosit – mereu c-o idee-n cap.

Ne-o fi frapat atmosfera efervescentă de după Revoluție, în care au apărut puzderie de buticuri, magazinașe, chioșcuri, tarabe – dar era doar o reîntoarcere la făgașul tradițional. Bucureșteanul s-a-mpăcat greu cu îngrădirile comunismului – și avea nevoie doar de-un îndemn ca să se-apuce de trebușoarele sale: ia, să ne aducem aminte de perioada de relaxare din vremea mandatarilor

Dacă ne plimbăm pe străzile liniștite și așezate din orice cartier bucureștean cu case, o să ne sară și azi în ochi sute de prăvălii. Cele mai multe, desigur, pe colț, dar nu numai. Mai mici: doar cu un ochi de geam și-o ușă; mai mari: adevărate magazine. Construite – cele mai multe – în anii dintre cele două Războaie.

Jumătate de secol au funcționat ca magazine de stat ori de-a cooperației, ca centre de pîine, ca ateliere meșteșugărești – păstrînd grilaje, storuri și feronerii montate „pe vremuri”. Cu dușumele scîrțîind din ce-n ce mai tare și mirosind a gaz – parchet pus să ție-o viață. Azi, picate, cele mai multe, în mizerie și uitare – nemaifiind căutate din cauza vechimii și-a șubrezimii clădirilor. Pe unele le știm deja, fiindcă-s în case căzute despre care-am tot scris.

Am cules și-am ales – din cele mai amărîte, mai îndeosebi. Ca să nu uităm Bucureștiul nostru vechi – la fel de neliniștit ca cel de azi.

                    

Civilizație publică: lista episoadelor

fractură logică

din zbor

…. fel de fel de mesaje simpatice care-ncearcă să te facă să te-oprești. Uneori funcționează.

se-ntoarce „Lîna de aur”

… chiar nu m-așteptam!

„Lîna de aur” revine la locul său, pe Calea Victoriei, vizavi de „Capșa”.

mizeria continuă

Mizerie cu „M” mare: toaletele restaurantelor unde-s montate fel de fel de reclame cu conținut sexual clar. Sigur că-s – în capul publicitarilor – „atrăgătoare”; dar în toaletele astea intră nu doar adulți, ci și copii: de ce trebuie forțați copiii să vadă fotografia unei pule agățată pe perete?

————-

…. un nou set de reclame scîrboase de la „Hornbach” – taman cînd ești pe cale să crezi că mai scîrbos decît scîrbosul nu este. Te-nșeli: este!

Nu vi le arăt: e plin orașul de ele, ba le vedem și la televizor. Un nene care-ncropește o coșmelie care cade pe el și care iese dintre dărîmături cu capul spart, rîzînd ca tîmpitul de bucurie că poate s-o ia cu bricolatul de la capăt… o tanti care ciumpăvește o tufă de trandafiri, toată numai răni – n-a dus-o capul să se deie cu spirt și să-și puie niște leucoplast pe deasupra… și mai sînt – mai sînt!

Da: bucuria de a face treabă, ați zice!

Da’ de unde; e mizeria de-a face treabă urît, fără cap; niște reclame nemțești la o atitudine atît de românească…

Reclama Ci-Co

de Ando și HM

Pe Pache – pe la intersecția cu Mătăsarii – știe toată lumea că-i o reclamă vopsită pe-o clădire:

Acuma, înainte de-a-nfrunzi pomii, poți s-o vezi mai bine; cît nu s-a spălat de ploaie și șters de vînt… Bine făcută – reclama – la o băutură gustoasă și răcoritoare care bătea cu mult Fanta de azi. Ohoo! – Ci-Co avea un gust așa bun de portocale; se făceau lucruri reușite.

Și, fiindcă știți cît de mult ne plac vestigiile astea șterse – că-s ele îndemnuri electorale, urme de firme industriale vechi, reclame sau lozinci – o înfățișăm azi.

Și ne-ntrebăm: oare de ce s-a vopsit tocmai aici, pe calcanul ăsta, reclama la Ci-Co? Nu-i tocmai un vad fantastic pentru o reclamă – nici măcar pentru vremea comunistă. Poate, sub ea, o fi fiind fost scris altceva, și Ci-Co a acoperit vechea inscripție? Habar n-avem.

Prăvălie… premium!

… începe, nu știu de ce, să-mi fie dor de anii ăia de-nceput – de după Revoluție – cu toate „impexurile” și „eximurile” de la fieștecare colț de stradă: cu nume noi, ușchite și pompoase.

Azi, vede oricine, dădurăm în cealaltă extremă, păstrîndu-se găunoșenia, desigur: magazinele caută să-și convingă clienții prin concepte dichisite

Așa și ăsta: prăvălie… premium!

Astea-s firmele! Și mai avem destule-n colecții – aiciaiciaici.

„Lîna de aur” călătorește

Aidoma legendei, căutarea „Lînii de aur” bucureștene-i o-ntreagă epopee…

Magazinul s-a mutat iar, tot pe Vraca, dar pe colț cu Aristide Demetriade.