despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

din zbor

Nu-i rea lauda asta de sine, de pe punga de napolitane: „produs în Timișoara de peste 20 de ani”…

 

… fiindcă napolitanele astea – Joe – dinainte să fie preluate și produse de Nestlé – au fost una din cele mai bune lucruri făcute-n Țara noastră după Revoluție. Se numeau Joe I.B.C. și cele cu vanilie se vindeau în ambalaj albastru și cele cu cacao-n ambalaj auriu. Pe sfîrșit de ani ’90 erau delicioase. Și – tot pe-atunci – napolitanele glazurate Dănuț (marcă tradițională, încă de pe vremea industriei socialiste) făceau toți banii; nu le-am mai văzut apoi pe nicăieri.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Civilizație publică XLVI – prăvălii vechi

de Ando și HM

Una din mărcile Capitalei noastre a fost dintotdeauna comerțul. Nu doar fiindcă – vrînd-nevrînd – așa se-ntîmplă-n inima Țării, ci și pentru că așa a fost mereu firea bucureșteanului.

Nemulțumit, nestatornic, neobosit – mereu c-o idee-n cap.

Ne-o fi frapat atmosfera efervescentă de după Revoluție, în care au apărut puzderie de buticuri, magazinașe, chioșcuri, tarabe – dar era doar o reîntoarcere la făgașul tradițional. Bucureșteanul s-a-mpăcat greu cu îngrădirile comunismului – și avea nevoie doar de-un îndemn ca să se-apuce de trebușoarele sale: ia, să ne aducem aminte de perioada de relaxare din vremea mandatarilor

Dacă ne plimbăm pe străzile liniștite și așezate din orice cartier bucureștean cu case, o să ne sară și azi în ochi sute de prăvălii. Cele mai multe, desigur, pe colț, dar nu numai. Mai mici: doar cu un ochi de geam și-o ușă; mai mari: adevărate magazine. Construite – cele mai multe – în anii dintre cele două Războaie.

Jumătate de secol au funcționat ca magazine de stat ori de-a cooperației, ca centre de pîine, ca ateliere meșteșugărești – păstrînd grilaje, storuri și feronerii montate „pe vremuri”. Cu dușumele scîrțîind din ce-n ce mai tare și mirosind a gaz – parchet pus să ție-o viață. Azi, picate, cele mai multe, în mizerie și uitare – nemaifiind căutate din cauza vechimii și-a șubrezimii clădirilor. Pe unele le știm deja, fiindcă-s în case căzute despre care-am tot scris.

Am cules și-am ales – din cele mai amărîte, mai îndeosebi. Ca să nu uităm Bucureștiul nostru vechi – la fel de neliniștit ca cel de azi.

                    

Civilizație publică: lista episoadelor

fractură logică

din zbor

…. fel de fel de mesaje simpatice care-ncearcă să te facă să te-oprești. Uneori funcționează.

se-ntoarce „Lîna de aur”

… chiar nu m-așteptam!

„Lîna de aur” revine la locul său, pe Calea Victoriei, vizavi de „Capșa”.

mizeria continuă

Mizerie cu „M” mare: toaletele restaurantelor unde-s montate fel de fel de reclame cu conținut sexual clar. Sigur că-s – în capul publicitarilor – „atrăgătoare”; dar în toaletele astea intră nu doar adulți, ci și copii: de ce trebuie forțați copiii să vadă fotografia unei pule agățată pe perete?

————-

…. un nou set de reclame scîrboase de la „Hornbach” – taman cînd ești pe cale să crezi că mai scîrbos decît scîrbosul nu este. Te-nșeli: este!

Nu vi le arăt: e plin orașul de ele, ba le vedem și la televizor. Un nene care-ncropește o coșmelie care cade pe el și care iese dintre dărîmături cu capul spart, rîzînd ca tîmpitul de bucurie că poate s-o ia cu bricolatul de la capăt… o tanti care ciumpăvește o tufă de trandafiri, toată numai răni – n-a dus-o capul să se deie cu spirt și să-și puie niște leucoplast pe deasupra… și mai sînt – mai sînt!

Da: bucuria de a face treabă, ați zice!

Da’ de unde; e mizeria de-a face treabă urît, fără cap; niște reclame nemțești la o atitudine atît de românească…

Reclama Ci-Co

de Ando și HM

Pe Pache – pe la intersecția cu Mătăsarii – știe toată lumea că-i o reclamă vopsită pe-o clădire:

Acuma, înainte de-a-nfrunzi pomii, poți s-o vezi mai bine; cît nu s-a spălat de ploaie și șters de vînt… Bine făcută – reclama – la o băutură gustoasă și răcoritoare care bătea cu mult Fanta de azi. Ohoo! – Ci-Co avea un gust așa bun de portocale; se făceau lucruri reușite.

Și, fiindcă știți cît de mult ne plac vestigiile astea șterse – că-s ele îndemnuri electorale, urme de firme industriale vechi, reclame sau lozinci – o înfățișăm azi.

Și ne-ntrebăm: oare de ce s-a vopsit tocmai aici, pe calcanul ăsta, reclama la Ci-Co? Nu-i tocmai un vad fantastic pentru o reclamă – nici măcar pentru vremea comunistă. Poate, sub ea, o fi fiind fost scris altceva, și Ci-Co a acoperit vechea inscripție? Habar n-avem.

Prăvălie… premium!

… începe, nu știu de ce, să-mi fie dor de anii ăia de-nceput – de după Revoluție – cu toate „impexurile” și „eximurile” de la fieștecare colț de stradă: cu nume noi, ușchite și pompoase.

Azi, vede oricine, dădurăm în cealaltă extremă, păstrîndu-se găunoșenia, desigur: magazinele caută să-și convingă clienții prin concepte dichisite

Așa și ăsta: prăvălie… premium!

Astea-s firmele! Și mai avem destule-n colecții – aiciaiciaici.

„Lîna de aur” călătorește

Aidoma legendei, căutarea „Lînii de aur” bucureștene-i o-ntreagă epopee…

Magazinul s-a mutat iar, tot pe Vraca, dar pe colț cu Aristide Demetriade.

de-a cîrciumarii… în presa vremii

… ca gen jurnalistic, foiletonul a degenerat în anii socialismului; dintr-o rubrică ținută cu har și haz de scriitori și reporteri, a ajuns un soi de pastilă chinuită care nu putea fi articol, nici caricatură nici măcar un soi de pamflet

Dar în ’45, foiletonul încă era simpatic, cu toate că-n spatele lui se-ntrevăd lipsurile și greutățile vremii. Avea să fie mult mai rău; și nu doar pentru crîșmari

„România liberă” – 22 Septembrie 1945.