despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Poate trebuia altfel…

scris de Ando

Acum o lună şi ceva, în decembrie, anul trecut, pe străduţa din faţa Teatrului de Comedie, s-a inaugurat „Aleea Comediei”.

De la bun început, vreau să fie clar: rândurile de mai jos nu vor să umbrească sub nicio formă această idee frumoasă, generoasă, mai ales că, printr-o fericită coincidenţă temporală, chiar în preajma emoţionantei inaugurări, scriam cât de mult a însemnat, pentru mine personal, acest teatru.

E vorba, aşadar, de un necesar „remember” dacă ne gândim ce puţin a făcut oraşul pentru a păstra amintirea marilor actori care au trudit pe scenele teatrelor sale.

Nedumerirea mea provine, însă, din alte motive. E vorba de actuala materializare a proiectului, dar mai ales din intenţia (declarată) de completa aleea cu alte personaje, lucru absolut firesc având în vedere lista cvasi interminabilă de mari actori şi regizori legaţi de acest teatru.

Aşa că, întreb: în ce fel se va face această „completare”? Se vor adăuga alte asemenea cuburi din piatră la cele existente? Dar, cum se vede, locul nu prea permite o atare extindere… Câte să adaugi, ele fiind destul de masive? Maxim, încă şase. Apoi?

Poate ar fi fost nimerit să se ia în considerare, de exemplu, o variantă de acest gen, adică un fel e zid curbat pe care să fie înscrise numele.

Sigur, „după razboi…” e mult mai uşor să-ţi dai cu părerea, dar – la urma urmei- e vorba de un monument de for public şi măcar nişte întrebări merită puse.

statuia Ecaterinei Teodoroiu

Taman ce s-a inaugurat statuia Ecaterinei Teodoroiu.

Se poate vedea – mai degrabă din fuga mașinii ori tramvaiului – în părculețul amenajat recent de Primăria sectorului 5 pe Coșbuc, peste drum de fosta fabrică de bere „Bragadiru”.

Statuia, cum ne-am obișnuit deja: pitită, ștearsă, modestă, fără ceva monumental, fără să transmită nimica din eroismul Ecaterinei. Să fie făcută-acolo, cum se zice.

Alte „monumente” noi din sectorul 5: Tudor VladimirescuRegina Mariaun dac

O bună precizare

scris de Ando

Mă tânguiam, nu demult, de soarta bustului lui Ştirbei Vodă, dar nu mi-a dat, atunci, prin cap, să mai fac câţiva paşi, să intru în curtea muzeulu şi să întreb de soarta lui. Sigur, l-aş fi remarcat!

In schimb, doamna Ana Ungurianu de la Secţia Comunicare a Muzeului Național de Artă mi-a răspuns cu promptitudine la întrebarea adresată pe mail:

“Bustul domnitorului Barbu Știrbei a fost mutat, pentru o mai bună vizibilitate, în curtea muzeului, chiar langă intrarea în Galeria Națională”. 

Aşa că, pe post de… autocritică, am revenit şi am pozat bustul pe noul său amplasament.

e vară, e jazz!

Nu-i vară dacă nu-i jazz gratis!

Mergeți cu inima deschisă – e pentru oamenii care știu să se bucure.

Îi zice „Bucharest Jazz Festival”.

E la locul știut – lîngă Ateneu.

Salonul de artă al copiilor

E la ediția a treia și vernisajul e azi după-masa la ora 5.

«Romanian Design Week», mai bine

… fără nici o urmă de exagerare, ediția de anu’ ăsta a «Romanian Design Week» e un uriaș pas înainte.

Designul românesc a reușit să renunțe la… paleții de lemn.

Că i-a înlocuit cu niște cărămizi, e doar așa, o cîrcoteală; un chițibuș.

Altminterea înăuntru, în expoziție, e-aceeași tristețe binecunoscută.

Aceeași plafonare, aceeași plictiseală, aceeași fugă de adevăratul miez al cuvîntului „creativ” și aceeași lipsă de interes.

… dar ne-am obișnuit prea bine cu toate astea!

Ce-i frumos însă – și un cîștig veritabil – e locul unde se ține evenimentul: anume în palatul Băncii Comerciale de la Universitate.

Că se puteau spăla geamurile – măcar cîteva – asta altă cîrcoteală; alt chițibuș este.

Da’ măcar poți căsca gura prin palat, o clădire altminterea necunoscută pe dinăuntru: merită. Adrian Crăciunescu a scris mai multe despre ea.

Da, deci se poate și mai tîmpit!

Ia de vezi!

alt monument public pus în valoare cu stîlpi!

Tot în sectorul 5.

Este în piațeta dintre Uranus și Rahova și închipuie un… dac.

Care zici că se pregătește să facă duș!

Pe vremuri era un veceu public aici.

Era mai cinstit.

săracu Tudor

… cînd credeam că lucrurile nu pot fi mai nasoale pentru amărîtul de Tudor Vladimirescu – cel care s-a procopsit cu statuie nouă-n sectorul 5 – uite că realitatea-mi dete una peste ochi!

Pot fi mai nasoale.

Ca să se vază pandurul frumos și noaptea, trebuie s-aibă niscai becuri, nu-i așa?

Și ca să fim cu toții ecologiști – pesemne că și Tudor însuși s-ar fi luptat pentru salvarea planetei dacă n-ar fi avut pe cap alte tărășenii acum 200 de ani – am pus patru stîlpi eleganți cu niște panouașe solare pe ei!

Observăm cît de inspirat pun în valoare opera de artă contemporană.

Ca să fie treaba și mai eficientă, două din panurile astea-s deja ascunse de copacii care-au înfrunzit.

Străinii Bucureştiului 2: Gagarin şi… ceilalţi

scris de Ando

Aşadar, din 14 aprilie, avem un nou nume pe lista noastră începută acum câţiva ani. Este vorba de bustul primului cosmonaut care a cucerit spațiul cosmic, Iuri Gagarin.

Asta se întâmpla acum 58 de ani, pe 12 aprilie 1961.

Amplasat în parcul Herăstrău, destul de aproape de părculeţul de distracţii pentru cei mici, de la Roata Mare, “bustul de bronz este opera sculptorului Alexei Leonov, un cadou oferit de fondul caritabil «Dialogul culturilor – o lume unită», cum zice comunicatul Centrului Rus de Știință și Cultură din Bucureşti.

Bun. Cu ocazia asta ne-am zis să facem şi niţică ordine în acest serial care, fără să ne dăm seama, s-a întins în timp, devenind mai greu de urmărit.

Deci: avem primul episod, cel de bază, iar în cel de azi am postat fotografiile cu toate statuile personalităţilor care s-au adăugat în Bucureşti, de-a lungul celor cinci ani: Ismail Qemal Vlora, generalul AndranikLéopold Sédar Senghor, Rainier al III-lea, Elie Wiesel, Henri Mathias BerthelotJosé Martí și Alexander Dubček

    

moartea graficii

Ca să nu se vază urît schelele folosite la renovarea fațadei Casei Centrale a Armatei (mă rog, Cercul Militar Național), acestea s-au băgat sub preș.

… pardon: sub mesh.

Se practică și nu-i un capăt de țară; dar zău că prefer o reclamă onestă, decît să văd desfășurarea asta „artistică” înspăimîntătoare.

Acest uriaș cearșaf este o umilință grafică pe care eu nu pot să o descriu. Nu am cuvinte, oameni buni.

Norod, voievozi și bravi ostași – cu toții cu privirile încremenite, tîmpe și goale, așa cum ne-a obișnuit de ani de zile trista mînă a autorului: Valentin Tănase.

Pentru cine se-ntreabă cu ce rost armia română tot recurge la sale serviciile artistice, explicația e simplă.

Valentin Tănase conduce… Studioul de arte plastice al Armatei!

De prost gust nu ne poate apăra nimeni Țara.