despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Din fugă: mai avem un Papă!

scris de Ando

Nu intraţi în panică! De fapt, este vorba de o nouă completare la mai vechea noastră listă cu „străinii Bucureştiului” imortalizaţi în marmură sau bronz. Pe prima parte a acestei liste, figura bustul Papei Ioan Paul al II-lea, dezvelit în august 2011. Zilele trecute, şi tot pe Bd. Schitu Măgureanu, dar mai jos, la intersecţia cu strada Grigore Cobălcescu, s-a adăugat bustul Papei Francisc.

Lucrarea (autor: Darie Dup) reprezintă o amintire permanentă a vizitei istorice din 2019 în România a Suveranului Pontif”.

Fragmente din memoria unui ziar (6)

scris de Ando

Citiți primul primul episod • citiți al doilea episod • citiți al treilea episod • citiți al patrulea episod • citiți al cincilea episod

Epilog

Nu putem pune capăt periplului nostru, fără a aminti că ziarul Libertatea s-a apropiat, încă de la primele sale apariţii, de ceea ce putem numi, într-un singur cuvânt, cultură – cu multiplele ei faţete: teatru, muzică, film, literatură etc. Şi a făcut-o într-un stil propriu, atractiv, fără patimă, acoperind chiar multe subiecte fierbinţi (dar, oare ce nu „frigea” în România acelor ani?). Incă mirosea a praf de puşcă în Bucureşti şi, în numărul din 29 decembrie 1989, apărea un prim semnal de alarmă: „S.O.S. Cultura!” – iar, peste câteva zile, pe 3 ianuarie 1990, chiar pe prima pagină, acolo între titlurile apăsate, gen „lozincă”, îşi găsea loc un omagiu la centenarul morţii marelui nostru Ion Creangă, semnat de criticul Alexandru Piru sub titlul „Triumful valorilor”.

Şi tot Libertatea a pornit, din 4 ianuarie 1990, publicarea „în foileton, a uneia dintre cele mai celebre (interzisă la noi) cărţi ale literaturii de „political fiction“ de după război: „O mie nouă sute optzeci şi patru“ de George Orwell”.

A urmat apoi, acea frumoasă perioadă a „recuperărilor”…. regizorii Andrei Şerban şi Lucian Giurchescu, dirijorul Sergiu Celibidache, graficianul Eugen Mihăescu, scriitorul Petru Popescu sau coregraful Constantin Duţu – am ales doar câteva din multele nume grele care reveneau în ţară după perioade de tristă şi forţată absenţă din peisajul nostru cultural.

Să mai precizăm că graficianul Eugen Mihaescu, viitor membru de onoare al Academiei, va deveni chiar consilierul artistic al ziarului.

Cum e firesc, din toptanul de articole, interviuri, anchete sau cronici publicate de ziar, am preluat (recunosc, de-a valma şi subiectiv) doar unele secvenţe cu care am încercat să creionez preocuparea reală şi consistentă a ziarului pentru subiectele din domeniu.

P.S. Trist este că, după ce am recitit articolul unde Octavian Andronic spune:Această fractură dintre Libertatea și mine m-a făcut ca acum să donez Bibliotecii Municipale colecția Libertatea din 22 decembrie până în 1995. Am salvat-o atunci când era pe cale să fie dată la reciclare când ne-am mutat din strada Brezoianu”, ne întoarcem – fatalmente – la mizeria… digibuc!

Citiți primul primul episod • citiți al doilea episod • citiți al treilea episod • citiți al patrulea episod • citiți al cincilea episod

Poate trebuia altfel…

scris de Ando

Acum o lună şi ceva, în decembrie, anul trecut, pe străduţa din faţa Teatrului de Comedie, s-a inaugurat „Aleea Comediei”.

De la bun început, vreau să fie clar: rândurile de mai jos nu vor să umbrească sub nicio formă această idee frumoasă, generoasă, mai ales că, printr-o fericită coincidenţă temporală, chiar în preajma emoţionantei inaugurări, scriam cât de mult a însemnat, pentru mine personal, acest teatru.

E vorba, aşadar, de un necesar „remember” dacă ne gândim ce puţin a făcut oraşul pentru a păstra amintirea marilor actori care au trudit pe scenele teatrelor sale.

Nedumerirea mea provine, însă, din alte motive. E vorba de actuala materializare a proiectului, dar mai ales din intenţia (declarată) de completa aleea cu alte personaje, lucru absolut firesc având în vedere lista cvasi interminabilă de mari actori şi regizori legaţi de acest teatru.

Aşa că, întreb: în ce fel se va face această „completare”? Se vor adăuga alte asemenea cuburi din piatră la cele existente? Dar, cum se vede, locul nu prea permite o atare extindere… Câte să adaugi, ele fiind destul de masive? Maxim, încă şase. Apoi?

Poate ar fi fost nimerit să se ia în considerare, de exemplu, o variantă de acest gen, adică un fel e zid curbat pe care să fie înscrise numele.

Sigur, „după razboi…” e mult mai uşor să-ţi dai cu părerea, dar – la urma urmei- e vorba de un monument de for public şi măcar nişte întrebări merită puse.

statuia Ecaterinei Teodoroiu

Taman ce s-a inaugurat statuia Ecaterinei Teodoroiu.

Se poate vedea – mai degrabă din fuga mașinii ori tramvaiului – în părculețul amenajat recent de Primăria sectorului 5 pe Coșbuc, peste drum de fosta fabrică de bere „Bragadiru”.

Statuia, cum ne-am obișnuit deja: pitită, ștearsă, modestă, fără ceva monumental, fără să transmită nimica din eroismul Ecaterinei. Să fie făcută-acolo, cum se zice.

Alte „monumente” noi din sectorul 5: Tudor VladimirescuRegina Mariaun dac

O bună precizare

scris de Ando

Mă tânguiam, nu demult, de soarta bustului lui Ştirbei Vodă, dar nu mi-a dat, atunci, prin cap, să mai fac câţiva paşi, să intru în curtea muzeulu şi să întreb de soarta lui. Sigur, l-aş fi remarcat!

In schimb, doamna Ana Ungurianu de la Secţia Comunicare a Muzeului Național de Artă mi-a răspuns cu promptitudine la întrebarea adresată pe mail:

“Bustul domnitorului Barbu Știrbei a fost mutat, pentru o mai bună vizibilitate, în curtea muzeului, chiar langă intrarea în Galeria Națională”. 

Aşa că, pe post de… autocritică, am revenit şi am pozat bustul pe noul său amplasament.

e vară, e jazz!

Nu-i vară dacă nu-i jazz gratis!

Mergeți cu inima deschisă – e pentru oamenii care știu să se bucure.

Îi zice „Bucharest Jazz Festival”.

E la locul știut – lîngă Ateneu.

Salonul de artă al copiilor

E la ediția a treia și vernisajul e azi după-masa la ora 5.

«Romanian Design Week», mai bine

… fără nici o urmă de exagerare, ediția de anu’ ăsta a «Romanian Design Week» e un uriaș pas înainte.

Designul românesc a reușit să renunțe la… paleții de lemn.

Că i-a înlocuit cu niște cărămizi, e doar așa, o cîrcoteală; un chițibuș.

Altminterea înăuntru, în expoziție, e-aceeași tristețe binecunoscută.

Aceeași plafonare, aceeași plictiseală, aceeași fugă de adevăratul miez al cuvîntului „creativ” și aceeași lipsă de interes.

… dar ne-am obișnuit prea bine cu toate astea!

Ce-i frumos însă – și un cîștig veritabil – e locul unde se ține evenimentul: anume în palatul Băncii Comerciale de la Universitate.

Că se puteau spăla geamurile – măcar cîteva – asta altă cîrcoteală; alt chițibuș este.

Da’ măcar poți căsca gura prin palat, o clădire altminterea necunoscută pe dinăuntru: merită. Adrian Crăciunescu a scris mai multe despre ea.

Da, deci se poate și mai tîmpit!

Ia de vezi!

alt monument public pus în valoare cu stîlpi!

Tot în sectorul 5.

Este în piațeta dintre Uranus și Rahova și închipuie un… dac.

Care zici că se pregătește să facă duș!

Pe vremuri era un veceu public aici.

Era mai cinstit.

săracu Tudor

… cînd credeam că lucrurile nu pot fi mai nasoale pentru amărîtul de Tudor Vladimirescu – cel care s-a procopsit cu statuie nouă-n sectorul 5 – uite că realitatea-mi dete una peste ochi!

Pot fi mai nasoale.

Ca să se vază pandurul frumos și noaptea, trebuie s-aibă niscai becuri, nu-i așa?

Și ca să fim cu toții ecologiști – pesemne că și Tudor însuși s-ar fi luptat pentru salvarea planetei dacă n-ar fi avut pe cap alte tărășenii acum 200 de ani – am pus patru stîlpi eleganți cu niște panouașe solare pe ei!

Observăm cît de inspirat pun în valoare opera de artă contemporană.

Ca să fie treaba și mai eficientă, două din panurile astea-s deja ascunse de copacii care-au înfrunzit.