despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

1958 – primul festival Enescu în presa vremii

Acum fix 60 de ani se deschidea prima ediție a festivalului Enescu. Avea să țină aproape trei săptămîni și să se-ncheie cu premiera românească de gală a operei „Oedip”

 

listă de articole selecționate din presa vremii – aici

Domnul Papuzek, pe piață

În sfîrșit, cartea Domnul Papuzek pare că-ncepe să-și facă drum spre cititori. Cu alte cuvinte, se poate cumpăra.

Se găsește pe site-ul editurii: se comandă cu 33 de lei.

Cine-i Domnul Papuzek? Papuzek cel adevărat ne-a intrat pe fereastră acum vreo 14 ani. În câteva zile a devenit de-al casei. El a trecut peste spaima noului decor, noi peste cea a gripei aviare cu care începeau la vremea aceea toate jurnalele de știri. A fost botezat aproximativ după eticheta de la cutia de boabe. A învățat să fie parte din familie, a căpătat tabieturi, ba chiar dădea impresia că stă cu grija noastră. Îi plăcea să se sfătuiască în oglindă și avea o pasiune incontrolabilă pentru pătrunjel.

Domnul Papuzek cel din carte e la fel de meticulos și grijuliu, prezentabil și optimist. El lucrează în casa unor oameni, are familie, prieteni mai mult sau mai puțin simpatici dar întotdeauna săritori și ceva necazuri din cauza unui motan complice cu o bandă de hoți. Păsările și animalele își împart responsabilitățile într-o societate ce se împletește cu cea umană după reguli pe care oamenii nici nu le bănuiesc. Domnul Papuzek și prietenii săi au multe de rezolvat pentru a păstra tihna acestei lumi și pentru a fi împreună.

Cu fiecare pagină, ne dorim ca planurile lor să reușească, așa cum ne dorim în fiecare dimineață să avem o zi frumoasă.

„Domnul Papuzek” a fost scrisă în anul 2006. Timp de zece ani a rămas în stadiu de manuscris. În anul 2016 a fost trimisă editurii Arthur, ca propunere pentru concursul anual de literatură pentru copii, unde a câștigat premiul la categoria 8-14 ani.

Mie mi-ar fi rușine!

Bă! Mie mi-ar fi rușine – rușine rău.

Uitați-vă la afișele astea, la șușele „marilor actori”.

Caramitru, Dogaru, Mălăele, Mihăiță, Morgenstern, Popescu, Vasluianu: trecutul, prezentul și viitorul artei noastre actoricești.

Bă! Să fiu actor cu „A” mare și să-mi văd fața pe mizeriile astea grafice, pe urîțeniile astea scoase din subsolul defunctei noastre arte grafice… m-aș ascunde de rușine.

Ce diferență între ele și clasicele afișe ale spectacolelor de manele, muzică populară și scheciuri obosite?

Te apucă sila cînd vezi nonșalanța cu care alde Mălăele își promovează imaginea pe asemenea urîțenii – el care, cît de cît, se laudă că știe să smîngălească hîrtia desenînd…

Te apucă rușinea cînd vezi că afișele feluritelor evenimente publice promovate de Primărie reușesc să fie mai vesele, mai drăguțe, mai inspirate: căutînd deseori s-arate un pic altfel!

Un lucru singur e bun în umilirea asta vizuală a Capitalei: acela că de vreun an încoace s-a mai rărit lipirea ilegală a afișelor. Chiar dacă nu credeți, mergeți prin centru și verificați – s-au rărit într-adevăr.

Alte afișe bucureștene și vorbe despre ele? aici • aici • aici • aici • aici • aici • aiciaiciaici • aici

vesele și colorate

pregătit de Ando și HM

Să vedem cum s-a mai „veselit” orașul nostru în ultimii ani. Acolo unde-l știam gri-murdar, cu blocuri scorojite, a fost curățat prin reabilitarea termică din ultimul deceniu. Uneori reabilitarea a uniformizat nefericit unele zone, e drept; și deja vedem multe din blocurile primenite că-s luate-n colimatorul celor care spurcă, noapte după noapte, orașul.

Prin Centru găsim deja locuri unde, în mod tradițional, ne-am obișnuit ca „muralele” să acopere calcanele urîte. În fiecare an ne uităm curioși la ce mai apare pe strada Verona. Mai găsim și alte exemple de picturi publice de mari dimensiuni – pe strada Eremia Grigorescu, mai jos pe Berzei, pe Calea Griviței… Uneori inițiativele astea aduc controverse, precum s-a-ntîmplat acum cîțiva ani la Sfîntu Gheorghe.

Să nu lăsăm deoparte nici inițiativele particulare ale unor localuri, unde artiști vizuali au acoperit zidurile murdare cu fel de fel de chestii. Unele interesante, altele nu – dar, cu siguranță, de luat în seamă.

Ideea-i că s-a pornit, cumva, o modă: și nu-i un lucru rău.

Și – din ce vom vedea mai jos – nu-i rău nici că aceste picturi au apărut și prin dosuri; dosuri murdare și urîte. Și nu-i deloc rău că le găsim în cartierele de locuit, fiindcă acestora cu siguranță le lipsește varietatea și veselia.

De curînd avem astfel de opere pe „Magistrală”:

E o idee bună, colorarea calcanelor oarbe a blocurilor – iată ce folos s-a adus zonei, acum ceva timp, în Drumul Taberei:

Intrînd și printre blocuri, dăm peste cîteva puncte termice care au fost îmbogățite vizual – în Floreasca, pe Banu Andronache…

… și o noutate în zona intrării Galați din apropiere de Ștefan Cel Mare:

O altă inițiativă pe care-o trecem în revistă a fost cea de transformare vizuală a unor posturi de transformare electrică. Aici s-a vădit și-o oarece dorință de-a respecta locul, ca să zicem așa. În Kiseleff e vorba de aviație, în parcul Izvor și-n Cotroceni de tenis, în Pipera de invenții…

 

Toate astea aduc un mic cîștig vizual, deși ne dăm seama că n-au, ele, cine știe ce valoare artistică – dar nici nu le-o cerem; pentru că știm bine că și arta are limitele sale.

din zbor

… dacă vreți – chiar vreți – să vedeți ce înseamnă tristețea – adevărata tristețe.

niște seri frumoase

Frumos weekend în București, cu adevărat frumos!

Un weekend pentru oameni, pentru oamenii care știu să iasă din casă, pentru oamenii care știu că evenimentele publice sînt prilej de a se aduna, de a se bucura împreună, de a se simți oameni printre oameni: așa cum a fost lăsat să fie.

A fost primul weekend al festivalului de teatru „B-Fit in the street”.

 

a-nceput „B-Fit in the street”

Teatru, comédii, drăcii: acolo unde li-i locul – pe stradă, printre oameni.

A-nceput o altă ediție a Festivalului de teatru stradal bucureștean. Căutați de mergeți, lăsați acasă mofturile – o să vă placă.

iar jazz!

… semn de vară și că toate-s la locul lor: festivalul public de jazz al Capitalei s-a întors, lîngă Ateneu – seară de seară, pînă duminecă.

Fiindcă ne-am obișnuit să dăm cu bolovanul în orice lucru-n care e băgată și Primăria, în cel mai bun caz ne facem că plouă: canci reacții prin presă, ciuciu relatări pe internet.

Cu toate astea, oamenii – flămînzi de lucruri drăguțe – umplu piața și se bucură de jazzul ăsta.

Oamenii au dreptate.

Mergeți la jazz gratis! E frumos și-s oameni acolo.

La Salonul de artă al copiilor

scris de Sonia Ratatouille

Orice îți place, fă din pasiune! Nu din obligație!

N-am cuvinte! O expoziție reușită, cu lucrările unor copii de la 3 la 17 ani: pe strada Mendeleev, la galeria Labyrinth, de pe 1 până pe 15 iunie.

La Salonul de artă al copiilor ne întîlnim cu lucrările unor copii talentați. Micii pictori au primit o diplomă, un cadou și un trandafir.

Încurajând copiii să facă ce le place, vom ajunge să avem expoziții, dar nu una, ci mai multe.

Cu această ocazie, am descoperit talentul celor care le place desenul.

Eu am adus șase lucrări – printre ele, „Structura fierului”, „Frize suprapuse”, „Carnavalul de la Veneția” și „Dealul Dragonului”.

Îmi place să mă gândesc la primul lucru cuvânt care din mintea mea și să încep să spun o poveste în imagini. Când pun pe foaie un lucru, tot timpul ajung la zece!

Creion, pensulă, cariocă, pix – cu orice ai în mână poți face artă; așa fac eu și îmi place mult.

Tot timpul mi-am dorit să devin pictor.

Mai vedem. Dar de pictat, tot o să pictez.

„Domnul Papuzek” se lansează azi la ora 11:30 la standul Editurii Arthur de la Bookfest