despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

la Muzeul de artă recentă

E interesant pe dinafară. Unora le place. Mie, nu: un căsoi orb, un hambar cocoțat pe-un acvariu; o clădire „statement”, cu o funcționalitate nefericită.

… dar pîn-la urmă, lumea caută ceva înăuntru, nu-i așa?

Pe dinăuntru nu-i interesant.

Nu că n-am avea ce să agățăm pe pereți – că avem! – dar… dar n-a ieșit.

Nu reprezintă, nu enumeră, nu istorisește, nu explică, nu provoacă, nu inspiră.

Poate-o s-ajungă și muzeu, cînd o-nceta să fie o colecție.

Da’ poate taman agreabilul ăsta chix particular să fie și tipic artei recente, cine știe?

Plimări pe la alte muzee: la Palatul Regal • la Aman și Zambaccian • la Muzeul Colecțiilor de artă • la Mărțișor • la Muzeul tehnic • la Muzeul Satului • la Cimitirul Bellu • la Muzeul Vîrstelor  • la Muzeul militar 

omenie pe jumate

… iată, în coasta bisericii Kretzulescu, o scară ce ajută pe cei ce vor să scurteze spre porticul unde se află librăriile.

Frumos, nu? Iată, se face ceva.

Dar ce păcat că în realitate și în viața cea adevărată… nu s-a făcut nimic.

Nimic: căci omul în scaun cu rotile sau omul care împinge un cărucior tot nu are cum să ajungă la librării decît coborînd cele trei trepte unde nu există nici azi o amărîtă de rampă.

statui noi în sectorul 5

Ne procopsim cu înc-un Tudor! După cum știam, primăria din Sectorul 5 nu-l putea lăsa pe pandurul nostru drag așa, fără statuie.

Nu că așezarea e neinspirată; ba chiar mai potrivită decît cea a statuii cele vechi, făcută în anii ’30 pe strada Mihai Eminescu.

Tudorul nostru cel nou șade pe șoseaua Panduri și privește chiar spre cealaltă șosea, cea care-i poartă numele!

Dar de privit, săracul, nu privește cu mîndrie; șade cu mîna-n șold ca un precupeț ce nu prea-și vinde marfa.

Avîntul cultural al primăriei noastre de sector nu se oprește aici. În dosul Pieței de flori, în scuarul unde strada Uranus se desprinde din vechea cale a Rahovei, se montează… un cap! Un alt cap, nu ăsta:

… ce cap frumos răsare! A cui să fie oare? Bună-ntrebare!

… florăreasa necunoscută n-are încă plăcuță, așa că nu știm ce caută aici. S-o lega de Calea Rahovei? – nu cred;, de strada Uranus, nici atît – că doar n-o fi monumentul doamnei Urania – așa că trebuie să așteptăm să vedem și noi cui tăiem panglica.

1948 – spectacole din presa vremii

de Ando și HM

Fiindcă-i sfîrșit de an – vreme de veselie! – privim peste umăr la atmosfera efervescentă de-acum șapte decenii. Se distrau oamenii și-atuncea; de ce n-ar fi făcut-o? Războiul trecuse. Și greutățile – cînd te saturi să lupți cu ele – mai bine să le uiți, pentru un ceas-două.

Găsim sumedenie de reclame: filme și spectacole, de la matineu pînă-n noapte. De-ajuns să se umple cîte-o pagină-ntreagă de ziar!

Artiști uitați, producători și companii teatrale, cinematografe – o bucurie să ne-ntoarcem în timp.

 

listă de articole selecționate din presa vremii – aici

din zbor

… pe lîngă monumentele mari – alea pe care le pune ici-colo Primăria și la care oamenii se uită cruciș; exemple, Doamne-iartă-mă, îs destule: căruța cu proști din fața Naționalului, săracu’ Carol pe cal, cartoful înfipt în țeapă de lîngă el – dăm și peste sumedenie de pocitanii mai mici puse te miri pe unde; galeria de voievozi călare sau pe jos, fel de fel de „obligații” de-ale unor state cu care sîntem prieteni…

Așa că am văzut multe – să ne-ajungă.

Cele mai urîte statui sînt, firește, alea puse de primăriile mici, de sector – acolo unde, cînd s-a-mpărțit bunul gust, primarii… lipseau.

În fine!

Ne facem cuvenita datorie să semnalăm un nou Ștefan: anume, la Obor, în fața Primăriei sectorului 2 (acolo unde, mulți ani, a stat monumentul Răscoalei de la 1907, mutat mai la dos de Capitală).

Șade Ștefan tare aprig, așa cum îl știm!

… și, așa cum îi gata să puie mîna pe spadă, zici c-o să taie nădragii la vreun hoțoman care vinde telefoane sau să agațe sacoșa la o babă care vinde alifii și plasturi.

Ando l-a pozat.

Elie Wiesel

scris de Ando

O nouă actualizare la serialul început de noi aici şi completat în timp.

La începutul lunii, mai precis pe 9 octombrie, a fost dezvelit monumentul marelui scriitor şi filosof român, evreu, american: Elie Wiesel,supravieţuitor al lagărelor de la Auschwitz-Buchenwald, laureat al Premiului Nobel pentru Pace.

Bustul lui Elie Wiesel – realizat de sculptorul american Marc Mellon – este amplasat în piaţeta cu acelasi nume, inaugurată acum doi ani, în rondul de la intersecţia străzilor Sofia cu Emile Zola, la 5 minute de mers pe jos din Piaţa Dorobanţi.

Ratatouille la „Mamma Mia!”

scris de Sonia Ratatouille

„Mamma Mia!” este o piesă de teatru – un musical – cu cântecele tupei ABBA. Este o poveste despre o fata pe nume Sophie care vrea să își cunoască tatăl. Piesa s-a jucat la Sala Palatului.

Am fost foarte atentă și parcă simțeam cum se întoace cineva la mine să mă întrebe ce părere am. Mă simțeam ca și cum eu eram într-o piesă.

V-o recomand, pentru că este super să ai o senzație ca asta, plus că piesa este cu multe vedete ca Loredana și Cornel Ilie. O porție perfectă de relaxare!

Personajele erau îmbrăcate în haine de vară, iar întâmplarea se petrece în Grecia unde, dacă nu știți, am fost și eu.

Personajele dansează, cântă, râd și mereu au o dispoziție bună. Bine, nu chiar tot timpul. Mi-au plăcut costumele Donnei și ale prietenelor ei. Erau strălucitoare.

Chiar și acum îmi sună în minte una dintre melodii: Câți vor ști/Cine-i ea/Cine dansează așa/Azi rescrii/Un destin/Prins într-un dans sublim…

Sper că dacă mergeți o să vă placă la fel de mult cum mi-a plăcut mie.

1958 – primul festival Enescu în presa vremii

Acum fix 60 de ani se deschidea prima ediție a festivalului Enescu. Avea să țină aproape trei săptămîni și să se-ncheie cu premiera românească de gală a operei „Oedip”

 

listă de articole selecționate din presa vremii – aici

Domnul Papuzek, pe piață

În sfîrșit, cartea Domnul Papuzek pare că-ncepe să-și facă drum spre cititori. Cu alte cuvinte, se poate cumpăra.

Se găsește pe site-ul editurii: se comandă cu 33 de lei.

Cine-i Domnul Papuzek? Papuzek cel adevărat ne-a intrat pe fereastră acum vreo 14 ani. În câteva zile a devenit de-al casei. El a trecut peste spaima noului decor, noi peste cea a gripei aviare cu care începeau la vremea aceea toate jurnalele de știri. A fost botezat aproximativ după eticheta de la cutia de boabe. A învățat să fie parte din familie, a căpătat tabieturi, ba chiar dădea impresia că stă cu grija noastră. Îi plăcea să se sfătuiască în oglindă și avea o pasiune incontrolabilă pentru pătrunjel.

Domnul Papuzek cel din carte e la fel de meticulos și grijuliu, prezentabil și optimist. El lucrează în casa unor oameni, are familie, prieteni mai mult sau mai puțin simpatici dar întotdeauna săritori și ceva necazuri din cauza unui motan complice cu o bandă de hoți. Păsările și animalele își împart responsabilitățile într-o societate ce se împletește cu cea umană după reguli pe care oamenii nici nu le bănuiesc. Domnul Papuzek și prietenii săi au multe de rezolvat pentru a păstra tihna acestei lumi și pentru a fi împreună.

Cu fiecare pagină, ne dorim ca planurile lor să reușească, așa cum ne dorim în fiecare dimineață să avem o zi frumoasă.

„Domnul Papuzek” a fost scrisă în anul 2006. Timp de zece ani a rămas în stadiu de manuscris. În anul 2016 a fost trimisă editurii Arthur, ca propunere pentru concursul anual de literatură pentru copii, unde a câștigat premiul la categoria 8-14 ani.

Mie mi-ar fi rușine!

Bă! Mie mi-ar fi rușine – rușine rău.

Uitați-vă la afișele astea, la șușele „marilor actori”.

Caramitru, Dogaru, Mălăele, Mihăiță, Morgenstern, Popescu, Vasluianu: trecutul, prezentul și viitorul artei noastre actoricești.

Bă! Să fiu actor cu „A” mare și să-mi văd fața pe mizeriile astea grafice, pe urîțeniile astea scoase din subsolul defunctei noastre arte grafice… m-aș ascunde de rușine.

Ce diferență între ele și clasicele afișe ale spectacolelor de manele, muzică populară și scheciuri obosite?

Te apucă sila cînd vezi nonșalanța cu care alde Mălăele își promovează imaginea pe asemenea urîțenii – el care, cît de cît, se laudă că știe să smîngălească hîrtia desenînd…

Te apucă rușinea cînd vezi că afișele feluritelor evenimente publice promovate de Primărie reușesc să fie mai vesele, mai drăguțe, mai inspirate: căutînd deseori s-arate un pic altfel!

Un lucru singur e bun în umilirea asta vizuală a Capitalei: acela că de vreun an încoace s-a mai rărit lipirea ilegală a afișelor. Chiar dacă nu credeți, mergeți prin centru și verificați – s-au rărit într-adevăr.

Alte afișe bucureștene și vorbe despre ele? aici • aici • aici • aici • aici • aici • aiciaiciaici • aici