despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

o recomandare

… cînd e vorba de covrigei, n-avem ce-alege mare lucru.

Ori dăm de-un fel de variațiuni ai celor numiți „de Buzău” în care-ți șubrezești caninii, ori de cine știe ce alte sărăcii care-s făcute – așa, la modă – ba cu ulei de măsline, vin, boabe și tărîțe

E drept și că asta-i oferta marelui comerț, acela care ține un monopol nefiresc și gîtuie mici producători care n-apucă niciodată s-ajungă la cei mai mulți dintre consumatori.

De-asta-mi și place să mai intru și prin micul magazin care subzistă, cu greu, printre blocuri: mult-hulitul butic, pe care-am fi destul de deștepți dacă l-am ajuta mai des.

Aici, în buticul ținut de cineva care-și știe clientul, mereu găsești și altceva – poate mai bun; și sigur mai altfel decît ce-a hotărît marele „retail” că vrem noi să cumpărăm…

Ca de pildă covrigeii ăștia.

Buni, gustoși, fragezi – cu totul altceva.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Aşa fac unii comerţ…

scris de Ando

Acum doi ani, eram în Franţa, undeva prin Alsacia. Din goana maşinii, observ pe marginea şoselei un afiş mare: „Fraises”( căpşuni)! Cum, eu unul, sunt mort după căpşuni, încetinesc şi văd un grup de maşini parcate, undeva la circa 100 de metri, în câmp. O iau şi eu pe drumeagul respectiv şi ajung la rulota proprietarului, lângă care erau înşirate circa 15 maşini. Pasagerii acestora erau deja răspândiţi prin căpşunărie… la cules.

Mă uit pe afişele din rulotă. Aşadar: preţul căpşunilor, gata culese: 2,90 sau 3,00 euro 250 grame, funcţie de calitate. Dacă însă le culegeai chiar tu, preţul era… 2,90 euro kilogramul, adică de 4 ori mai ieftin!

Vă daţi seama că nu am stat pe gânduri. Am luat o casoletă pe care, în circa un sfert de ceas, am umplut-o. Aş vrea să priviţi şi cum arăta pe jos căpşunăria. Folie de plastic, paie uscate între rânduri ca să nu se facă noroi de la irigarea culturii.

La plecare, după cântărire şi plată, am primit şi bonul fiscal: 1,380g x 2,90 euro + 0,10 euro casoleta, total: 4,10 euro.

Discutând, la întoarcere, cu gazda la care eram cazaţi, aceasta mi-a spus că metoda este foarte răspândită în zonă, nu numai pentru fructe dar şi pentru legume şi zarzavaturi, fiind multe astfel de ferme unde te duci şi îţi culegi singur ceea ce ai nevoie, la preţuri foarte bune, comparativ cu magazinele.

Episodul ăsta mă duce mereu la acea haioasă reclamă pentru Cava D’Oro şi la constatarea finală, rostită în zeflemea de un sătean la adresa grupului de francezi rămas în pană de automobil, undeva pe la noi: „Ce vrei, bă?… Nişte ţărani!”? Da, dar uite că ţăranii lor ştiu cum să facă şi comerţ civilizat.

o recomandare

La „Mega Image” se vinde o pîine tare gustoasă, cu usturoi. E o baghețică – costă patru lei – și o găsiți la raionul de pîine-patiserie.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

„nu-i treaba mea”

… trec de ani și ani pe lîngă panoul ăsta publicitar, c-o reclamă vizibilă din 2006.

O fi „treaba cuiva” să-l vadă și să-i sară-n ochi.

Au, toate primăriile, o droaie de pîndari pe străzi!

Cu toate astea, niciodată nu-i păsă nimănui.

Și-i greșit să credem că nepăsarea asta se regăsește numai și numai la Stat și-n Administrație.

O-ntîlnim peste tot.

Acu’ vreo săptămînă casiera dintr-un mare hipermagazin bucureștean se chinuia să scaneze mezelurile împachetate și etichetate de către cei de la raionul cu servire la vitrină. Etichetele se tipăreau cîș; codul de bare nu apărea complet – casiera era nevoită să tasteze de fiecare dată numărul corespunzător codului de bare. Se chinuia și pierdea timp, da’ n-a pus mîna pe telefon să-i anunțe pe cei din raion să potrivească rola de etichete cum trebuie în imprimantă.

Nu era treaba ei.

Vracuri de calitate? Nu.

Început de primăvară!

Cu toate ale lui: frumoase și așteptate.

A fost Mărțișorul, e ziua Femeii: e-un adevărat iureș peste tot.

Cine vrea să vadă viață și oameni trebuie să se ducă – zilele astea – la Piața de Flori. O, e un zumzet uriaș acolo.

Sau prin magazine – după cadouri, după bomboane, după lucruri și lucrușoare.

Fiindcă, cu aceste ocazii, vin și-anumite obligații. Nu că-s împovărătoare – nu; dar trebuie rezolvate și ele.

Învățătoare, profesoare, colege – așa-s lucrurile lăsate, și nu-s lăsate urît!

E momentu-n care vezi și cum magazinele vin în întîmpinarea clienților – să le fie oamenilor mai ușor, mai lesne. Kilometri-ntregi de rafturi de cutii de bomboane-mbietoare; din care s-alegi? din care să iei?

E frumos să ai de unde-alege!

Dar și mai frumos e cînd îți dai seama cum magazinele astea – pîș-pîș – îți bagă pe gît unele lucruri.

Ia duceți-vă de vedeți ce mai găsiți la raioanele unde se vînd dulciuri… la vrac!

Sau – mai bine – duceți-vă de vedeți dacă mai sînt raioane de-astea! C-au început să dispară!

Lipsa sortimentelor de vracuri de calitate este chiar un lucru care mă dezamăgește.

… pasul următor?

Lucrurile-s clare. Gogoașa a murit, merdeneaua nu se simte prea bine; covrigul ce-o mai duce cît de cît (dacă e brănduit elegant, desigur)

Cam așa stau lucrurile pe frontul alimentației publice de stradă.

Cu toate astea, nicicînd parcă omul n-a fost mai dispus să scoată din buzunar nu un leu, nu doi, ci cel puțin cinci ca să-și ia ceva!

Este absolut sigur – și dacă omul nu dă banii ăștia nici pe covrig, nici pe merdenea… atunci pe ce-i dă? Și mai ales… cui îi dă?

… căci în industria asta se-nvîrt bani, ohoho!

Obiceiurile consumatorului sînt în pas cu vremurile.

Pare a renunța la pîine, la cocă; pare a se preocupa să mănînce verde, proaspăt, sănătos. N-ar timp să-și ia pachet de-acasă; mai mult, n-are nici timp să-și gătească; nici unde – bucătăriile de azi sînt tot mai de decor.

Vedem cu ochiul liber cît s-au extins vitrinele cu salate, cu semipreparate și cu mîncăruri gătite din supermagazine.

Vedem ce vînzoleală-i în Mega Image dimineața – oamenii-și iau de aici diverse lucruri mai degrabă decît să se-oprească la patiserie. Vedem la prînz ce iureș e pe la „mîncătorii”

Vedem și mai bine seara: cîți oameni iau la repezeală ceva din supermarket, ceva ce mai trebuie doar încălzit acasă? Cîți oameni șed un sfert de ceas la coadă la grill la Kaufland?

Nu mai trebuie dovedit că oamenii dau bani pe mîncare – și că dau chiar bani mulți pe mîncare.

Nu-i păcat că-i dau doar la Mega Image?

Nu-i păcat că patiseriile noastre n-au inventat ceva nou care s-atragă iar consumatorul de azi?

Ce?

Poate nu-i de inventat doar un ce… poate-i de inventat și un cum!

Patiseriile noastre – și cele mici, dar și cele mai mari, de lanț – își opresc motoarele dup-amiaza. Seara nu mai găsești la ele decît cîteva merdenele sleite, decît ștrudele reci.

De cîte ori mi-aș lua seara, pentru acasă, o plăcintă bună și fierbinte! Sau o felie de pizza proaspătă!

Cineva trebuie să riște și să cîștige și consumatorul de seară, cel care se duce acasă cu plasa de cumpărături plină, cel care vine cu ceva bun la copii, cel care simte nevoia să se răsfețe dup-o zi lungă.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Mega Image la Garajul Cobălcescu

Ghici ce?

Fostul garaj de pe Cobălcescu n-a stat prea mult nefolosit! După ce reprezentanța auto și service-ul au părăsit clădirea, ai fi zis c-o să aibă trista soartă a „Ciclopului” – mai ales că se-apucase să se ție aici și niscaiva „evenimente artistice”

Noroc că s-a deschis – ce altceva? – un Mega Image. Chiar genul ăla de Mega Image numit „concept store” – adică cu sortiment variat și extins de mărfuri, bașca și niscai rarități scumpe. Așa-s toate supermagazinele: cîteva din unitățile mari au un regim special: aici se fac experimentele comerciale, aici se aplică inovațiile.

Se-ntinde la etajele doi și trei, deci e mărișor. Lipsa vadului nu pare-a fi chiar un așa mare necaz – oricum pare-a fi destinat celui care vine cu mașina: parcarea-i jos și, dacă nu te descurci, găsești și vreo doi flăcăi pe post de valeți care să-ți găsească un loc.

Ce-a fost aici? Garaj, reprezentanță auto de la bun început; după Război, cînd lucrurile au ieșit din matca lor, garajul stației de Salvare, al Sfatului Popular și mai încolo de-al taximetrelor Capitalei.

Clădirea-i făcută c-o ieșire și-nspre strada Berzei și – ce să zic? – e bine că-i folosită.

minute care se-adună

… mereu marile magazine încearcă să vie cu ceva nou.

După cum poate știți, Kaufland era mai degrabă genul de comerciant care-ncuraja cumpărăturile cu hurta, așa că rar vedeai coșuri; numai și numai cărucioare.

Ei, de curînd s-a schimbat calimera.

Au început s-aducă și cărucioare mai mici, mai ușor de manevrat pentru cei ce nu țin să ia baxuri mari. Și coșuri – multe coșuri! – dintr-alea cu mîner și rotile, de care te-mpiedici printre rafturi, cînd sînt tîrîte de mitocani. Coșurile au succes.

Dar cu ocazia asta s-a cam spulberat și motivul acela secret care-mi dădea ghes să cumpăr din Kaufland.

Știți? Cine cumpără cu căruțul se mișcă mai iute la casă decît acela care cumpără cu coșul.

Pentru că, odată plătite, cumpărăturile sînt puse-n căruț – și omul pleacă-n treaba lui, și nu-i mai pasă nimănui unde le pune-n plase și cît timp pierde cu asta.

Dar omul care cumpără cu coșul șade la casă pînă-și rînduiește toate lucrușoarele-n pungi, plase și sacoșe. Și șade – oricît de repede s-ar mișca… șade!

Așa că, de-acuma, face să caști ochii nu doar la ce casiere-s de serviciu – cunoscîndu-le pe cele mocaite și îmbrobodite – și nu doar la cîte lucruri au clienții pe bandă, ci și… dacă sînt cu căruț ori cu coș.

E vorba, deci, de minute care se-adună și care contează.

Pe unde să te-abaţi cînd ţi-e poftă X

A venit timpul celei de-a zecea ediții a recomandărilor noastre de cofetării, patiserii, gogoșerii, restaurante, pizzerii, magazine și… și ce-o mai fi; tot ce ne place.

Așa cum știm, toate-s arătate pe-o hartă – și la fel și zonele comerciale.

Ne face mare bucurie, pe lîngă toate cele știute

… și să tragem nădejde c-or mai fi destule lucruri bune de dibuit și de lăudat.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

să mai și dăm ceva înapoi

Vrem și că ne place s-avem puzderie de malluri, de centre comerciale și de hipermarketuri în inima orașului.

Ne cumpărăm de toate ușor; ne cumpărăm orice iute-iute; și sîntem gata să acceptăm prețul – anume, acela de-a trăi mai anevoios, chinuiți de traficul și de iureșul produs de mașinile cu care mergem „la cumpărături”.

Că nu e chiar bine, știm și noi – dar am înghițit gălușca, din lăcomie.

Lăcomie nu doar a comerciantului care deschide cît mai multe magazine uriașe în oraș, dar și lăcomie a cumpărătorului care le vrea în oraș.

Cu toate astea, în sinea noastră știm că e, pe undeva, greșit.

Cred c-ar fi momentul ca acest comerț care ne năpădește să se-apuce să mai dea ceva și omului, cetățeanului.

Aș vrea să văd, de exemplu, marile parcări ale hipermarketurilor folosite și pentru alte lucruri – nu doar pentru corturi cu vînzări sezoniere, alde „tîrguri tradiționale”, circuri ambulante și cu inerentele mașini vîndute de samsari.

Ar fi bine!

Ar fi bine să poți veni la cumpărături și înainte să-ți umpli portbagajul cu pungi și plase, să ți-l poți goli de gunoaiele sortate în casă, bune de reciclat. Ar fi minunat să se dezvolte stații publice de bike-sharing, ca să-ți poți lua o bicicletă aproape de casă. Ar fi așa cuminte să se transforme un colțișor din betoanele așternute într-un loc unde să se strîngă cei din zonă, să bată mingea.

Ar fi bine, deci, ca marele comerț să-nceapă să facă lucruri mici, dedicate oamenilor – nu doar acțiuni de PR, dintr-acelea care dau frumos la televizor dar nu se traduc în nici o utilitate.

De ce? Fiindcă – dacă tot am acaparat bucăți uriașe dinlăuntrul orașului – ar cam fi bine să mai și dăm ceva înapoi.