despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

din zbor

Trecură sărbătorile.

Sîntem în perioada aia-n care supermagazinele se dreg și ele – le mai pleacă angajații în concediu, de stai la coadă mai rău ca de Crăciun; reînnoiesc stocuri, mai mută una-alta prin rafturi.

Cît să te enerveze că găsești cîte ceva – ori deloc… ori mutat în cel’lalt capăt de magazin!

Pentru cineva chibzuit de felul său, cu siguranță e enervant!

La fel de enervant ca și felu-n care aranjarea mărfurilor e diferită de la un magazin la altul.

Nu-i vorba de micile magazine, care trebuie să se adapteze unui spațiu asupra căruia n-au nici o putere, căci așa o fi fost închiriat…

E vorba de magazinele mari, care-s construite la fel, cam pe același tipar.

Am trei „Lidl” în apropiere… fiecare cu mărfurile puse în altă ordine.

Am trei „Kaufland” la-ndemînă… și-aici raioanele-s amplasate diferit.

Cum ar veni, atunci cînd îmi fac listă de cumpărături, trebuie să mă gîndesc înainte pentru care magazin s-o fac; fiindcă dacă mă duc în Sebastian c-o listă făcută pentru Ferentari, mă pomenesc că trebuie să mă-ntorc, să mă plimb printre rafturi, să caut la mijloc ce dincolo e pus la intrare!

Sigur, poți trăi cu asta – să fim serioși! Dar căcățiș cu căcățiș se-adună și-ți face tot mai mare silă să mergi la cumpărături.

Și se cam resimte lipsa de personal – nu doar la case, ci și în încetineala cu care mărfurile sînt aduse din depozit și puse în raft. Dimineața devreme ori seara mai tîrziu – cînd ai zice că e mai liber să mergi în magazin – e cumplit să găsești ce ai nevoie.

Pe unde să te-abaţi cînd ţi-e poftă XI

Ce bucurie, să știm și anul ăsta că avem încă de unde alege, cînd ne gîndim la lucruri bune – cofetării, patiserii, gogoșerii, restaurante, pizzerii, magazine…

Ca-ntotdeauna, toate-s arătate pe-o hartă – și la fel și zonele comerciale.

Cîteva vorbe, mai mult sau mai puțin cu gura plină:

  • O laudă nouă! – restaurantului chinezesc Pengyou de pe strada Occidentului.
  • Păcat, Moudy’s Kitchen a dispărut prea repede.
  • Șaormeria La Haleală a stat închisă cîteva luni bune, da-și revine.
  • Ne-am readus aminte cu drag de cofetăria Piticot.
  • O surpriză plăcută-n Rahova e Story Pizza, nu doar pentru pizza – mîncarea e bună.
  • Mari magazine nu s-au mai prea deschis și nici nu-s în plan, bătaia e la îndesirea celor mai mici – Lidl e campionul.
  • Rămîne ciudată lipsa marelui comerț pe ieșirea din București dinspre Giurgiu; nici un hipermarket, nimic…
  • În continuare e dezamăgitoare și lipsa magazinelor în partea unde se-nfundă Giuleștiul.

La cît mai multe.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Este enorm

Anul trecut era la 4 lei și 50 de bani…

Anul ăsta s-a scumpit cu mai bine de doi lei.

E o scumpire uriașă pentru o pîine.

O fi ea „boierească“, dar trebuie să fii boier s-o cumperi?

turcești: mai bune

„Eti” e o marcă de dulciuri care ne-a însoțit de la primii pași ai comerțului liber de după Revoluție. Laolaltă cu atîtea alte dulciuri turcești – „jeliboane” și alte alea – ne-arătat că dulciurile pot fi colorate, gustoase, fine și, în sfîrșit… dulci.

„Eti” e bine ancorată și azi în piața noastră, și nu doar cu produsele cu care ne-am obișnuit de-atîția ani, precum „Puf”.

De-abia ce-am lăudat marca de napolitane „Dare”, căreia-i facem vînzare bunicică. Găsim, însă, de ceva vreme și alte produse noi – pe care merită să le-ncercăm.

Știți? toate dulciurile astea care vin de pe altă filieră decît cea a mărcilor proprii ale hipermarketurilor ori a marilor firme care monopolizează industria au alt gust: mai puțin fad, mai puțin prefabricat – cum să-l descriem?

După atîtea dulciuri produse prin țările est-europene, cele turcești chiar sar în evidență.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

o recomandare

Nu ocoliți marca asta de ciocolată.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

doar lucruri noi

Am petrecut ceva timp, recent, prin marile magazinele de materiale de construcții, purtat de nevoile unor renovări casnice.

Pare simplu – intri, îți alegi ce-ai nevoie, pleci.

E simplu atunci cînd te apuci de ceea ce s-ar putea numi „proiect mare” – fiindcă toate magazinele astea cam pe astea merg.

Fiindcă și oamenii lucrează pe „mari proiecte” în ziua de azi: azi, o casă nouă înseamnă numai și numai lucruri noi; azi, o renovare presupune înlocuirea în totalitate a lucrurilor vechi: o adevărată frenezie, adusă – ce-i drept! – și de cea a construcțiilor de locuințe.

Dar ce te faci cînd ai nevoie nu să schimbi tot, ci doar să repari, să îmbunătățești, să peticești un lucru bun care nu trebuie schimbat?

Atunci, fraților, îți dai seama că bați magazinele aiurea, pierzi vreme, cauți prin rafturi – și ajungi tot prin dosuri de piețe, acolo unde mai subzistă felurite magazinașe unde oamenii cu minte găsesc mărunțișurile de care au nevoie.

Pare așa o rușine să repari – nu mai e semn de semn chibzuială, ci de sărăcie, de cîrpeală.

cofetărie pentru oameni ocupați

… să fim sinceri, una din cele mai frumoase părți ale cumpăratului e uitatul.

Știi ce ai nevoie, știi ce vrei, știi sortimentul… cu toate astea, nu te poți opri: te mai uiți odată-n plus în galantar, cine știe ce-ți face cu ochiul.

În tot iureșului comerțului online, atît de confortabil, experiența asta lipsește – și-ți dai seama că, într-adevăr, ai nevoie de ea.

Puține locuri se potrivesc uitatului precum cofetăria! Mereu ceva pare bun; mereu ceva pare proaspăt; mereu ceva arată de milioane!

În fiecare an obișnuiesc să tratez cu migală cumpăratul de prăjituri de ziua mea: ce cofetărie să aleg de data asta?… ce bunătăți merită prietenii?

Nu-i deloc un eveniment ușor; aleg platouri mari, mijlocii și mici, fiecare cu destinatarul clar – iar fetele din cofetărie, ca să umple cartoanele, petrec și-un sfert de ceas.

Cu siguranță e neplăcut pentru cei ce au ghinion să șadă la coadă după mine!

Fiindcă ne-am obișnuit să fim eficienți cu timpul nostru, am început de cîțiva ani să ne comandăm prăjiturile online – și noi doar ne ducem să le ridicăm de la cofetărie. Ce poate fi mai simplu și mai rapid?

De asta propășesc cofetării precum „Alice” – fiindcă au avut inspirația să creeze, la timp, site-uri funcționale unde clientul să poată comanda cu mare ușurință – și să facă ridicarea prăjiturilor comandate lesnicioasă!

Întîlnim trendul și la altele – bunăoară, „Constance”, acolo unde experiența cumpărării direct din cofetărie îți ia timp din greu.

Cu toate astea încă întîlnim multe cofetării bune, de încredere și chiar scumpe care n-au nici măcar un site de prezentare.

Oamenii ocupați, însă, deja au ales cum și de unde cumpără.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

ultimul must

Totuși este trist pe lume, vorba poetului: „Vinul Nostru” tocmai a adus ultimul must din anul ăsta.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

să facem oameni din dobitoace

Cred că a sosit vremea să facem încă un pas mic pentru civilizație: anume, să-i învățăm și pe cei „de la privat” să nu mai trateze clientul ca pe vită.

Știu că legendele-s cu totul altele, dar realitatea momentului e că angajații de la Stat au devenit – cu greu, cu timpul – mai amabili și mai drăguți. „Bună ziua”, „luați loc aici”, „vă rugăm să aia, să ailaltă…”, „ne pare rău că nu avem acum…”

De foarte multe ori am plecat plăcut surprins din interacțiunile cu un reprezentant al Administrației!

Fiindcă mitocănia din societatea noastră trebuie să se menție, cumva, constantă, asta se contrabalansează prin mitocănia crescută a angajatului „de la privat”.

M-a ferit Dumnezeu de păcatul de-a trata oamenii ca pe servitori. Vînzătorii, angajații de la relații cu clienții, agenții de pază nu-s sclavi; cel puțin nu sclavii mei.

M-a ferit Dumnezeu și de păcatul de-a fi arțăgos, sîcîit, chițibușar…

… dar dacă-ți zic „bună ziua” și nu-mi răspunzi, crede-mă: ziua ta n-o să mai fie bună.

… dacă-ți fac loc, te ajut, și nu te duce capul să-mi mulțumești, am grijă să-ți aduc aminte ce nu te-a-nvățat mă-ta cînd aveai trei ani.

… dacă nu te duce mintea să ceri iertare cînd m-ai făcut să aștept, o să te duci peste juma’ de oră la farmacie să-ți iei ceva pentru dureri de cap.

… dacă ești vreun șefuleț și-ți zici că nu mai e nevoie să pui și tu mîna la treabă cînd oamenii se strîng la coadă, sau că te faci că plouă cînd un coleg nu face față, zic să te gîndești mai bine.

M-am cam săturat de angajații „de la privat” cu privire bovină și cu lipsuri comportamentale elementare. De dobitoace!

M-am cam săturat de țîfna că trebuie să lucreze și sîmbăta și duminica și de tendința să mă pedepsească pe mine pentru că patronul nu-i tratează cum se cuvine.

Și m-am cam săturat de angajații ăștia care nu pun mîna să-nțeleagă ce vrea și ce așteaptă omul care interacționează cu ei.

Odată cu depersonalizarea comerțului, vînzătorii buni s-au pierdut; dacă vedeți o casieră de supermarket că știe să ia clienții, că-i rezolvă și că se mișcă repede e o mare șansă ca ea să fi lucrat înainte la un butic, la un magazin de cartier: acolo a învățat cum să se descurce cu oamenii.

Fiindcă cei mai mulți dintre noi n-avem nici timp și nici chef să le facem reclamații – asta e, lăsăm de la noi! – dobitoacele rămîn tot dobitoace. E greșit.

o recomandare

… din Kaufland – bune și dulci; tare dulci.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos