despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

cinci mici recomandări

Ce se mai poate procura din unitățile de servire a populației ale comerțului particular?

Încă mai e – doar în magazinele „Lidl” – marmelada asta produsă de „Râureni” care nu se găsește altminterea niciodată pe nicăieri. Chiar e marmeladă.

Niște jeleuri care au gust de jeleuri – fără tușa aceea chimică îngrozitoare. Sînt de la fabrica „Feleacul”, care în zilele noastre nu mai e la Cluj, ci la Sibiu și ține de marele producător „Boromir”.

Tot de pe-acolo, un parizer de vită de la „Scandia” – bun.

Nu ocoliți produsele fabricii „Solomonescu” – și dacă vreți un unt gras și gustos, încercați-l pe cel de 80 la sută.

La final, o surpriză plăcută de la „Bonito” – salata de macrou afumat.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

din zbor

… cîteva mici recomandări din ultima vreme.

La mine-n Rahova, pe Crăișorului colț cu Mărgeanului, un magazinaș cu haine unde chiar poți găsi haine – altceva decît în ofertele standardizate din malluri. Îi zice Ishy Outlet și-i mișto.

Mi se pare dezamăgitor că-i așa de greu să putem cumpăra haine și încălțăminte care s-arate bine fără să coste prea mult așa că o vizită la cîteva zile într-un Mini Prix face bine la moral, fiindcă se prea poate să-ți sară-n față ceva mai deosebit.

S-au rărit enorm magazinele de piese auto; doamne-ferește să cauți ceva mărunt că n-ai de unde să cumperi. Benzinăriile vînd cafele și sandvișuri, hipermarketurile vînd odorizante; șoferul nu mai are nevoie de altceva, pesemne. Din fericire, s-au înmulțit enorm magazinele online cu piese auto și nu rareori poți primi comanda-n cîteva ore. Cînd se-ntîmplă, însă, să ai nevoie de cîte ceva care nu se află pe stoc, n-ai de unde să știi cine-ți găsește și-ți aduce mai repede și mai ieftin piesa – așa că m-a bucurat, deunăzi, interacțiunea cu magazinul Secco Center.

Matache-n lumea sa

Prima piață-n care-am pus piciorul vreodată – se fac 40 de ani de-atunci! – a fost Matache; vechea piață Matache. Iureș în toate părțile, țărani cu „arpagic, arpagic, și mai mare, și mai mic”, langoși pe care-i luai c-o monedă de trei lei și, cîtu-i ziulica de lungă, oameni care veneau și cumpărau de toate – fiindcă de toate se găseau aici, în piață și-n preajma ei.

Zeci de dughene, birturi, cinematografe, tramvaie-n sus și-n jos, provinciali năuciți, mizerie cît cuprinde: țin minte toate astea și nu mi-e dor de ele și nici de vremurile alea.

După cum știm prea bine, acum un deceniu zona Matache a fost condamnată definitiv. Odată cu construirea bulevardului cel nou toate s-au schimbat.

A dispărut hala, s-au închis magazinașele din zonă, casele s-au depopulat iar „afacerile” au regresat grav – și nici azi nu putem zice că locul și-a revenit.

De un an s-a deschis o clădire de birouri pe Grivița colț cu Buzești și m-am întrebat dacă asta are vreun impact asupra Pieței Matache. N-aș zice.

S-or face aicea cocoace și alte produse de panificație reușite, da’ corporatiștii fug de ele, că-i îngrașă; și nici măcar grătarul – deși merge bine! – n-a ajuns să primească eticheta aceea pe care scrie „frecventabil”, precum în Obor. S-au deschis vreo două mici bistrouașe, dar atît: piața în sine zici că-i din altă lume – moare încet, trist, în stilul ei.

De fiecare dată cînd am zis să-i dau o șansă și să caut să cumpăr ceva din puzderia de magazine din hală, am plecat dezamăgit: marfă puțină, proastă, nepotrivită; cine să-și rupă din pauză ca să vină pîn-aici ca să ia ceva? Nimeni. E un clivaj uriaș între Matache și restul orașului; corporatiștii-și fac pașii mai degrabă în căutarea hranei înspre mîncătoriile de la Polizu ori chiar de lîngă Gară și n-au de ce să intre-n piață…

Fronturile-ntregi de spații comerciale părăginite de pe Griviței, Buzești, Berzei, Cameliei și Atelierului nu te-mbie cu nimica.

 

din zbor

Cu pași împleticiți, începe și la noi să se poată face plata cumpărăturilor în regim de „self-service” – n-o să dureze mult și toate hipermarketurile o să aibă case unde tu – clientul – o să-ți scanezi și plătești singur tîrguielile.

Însemnează, firește, că se reduce numărul caselor tradiționale – se cheamă progres, eficiență și așa mai departe.

N-am stat să văd cum se mișcă treaba-n toate magazinele mari care-ți dau posibilitatea să faci treaba singur. În Carrefour sistemul mi se pare simplu, intuitiv și mai ales fără posibilitatea de-a o zbîrci; dar în Kaufland mi se pare taman invers: pîn-acuma n-am reușit încă să termin vreo cumpărătură fără să fie nevoie de-ajutorul unui angajat. Pe la alte magazine nu ajung și Lidl încă n-are case „self-service”, așa că n-am ce povesti.

De fapt, de povestit aș avea – altceva. Simt c-am început s-aleg magazinul de unde cumpăr luînd în calcul din ce-n ce mai mult cît timp pierd la casă.

Am trei Kauflanduri în proximitate, dar deseori îl aleg pe cel care mi-e mai peste mînă, întrucît treaba la casă se mișcă iute-ntotdeauna. La fel și-n Lidl, mă-ndeamnă inima să m-abat unde mă enervez cît mai puțin la casă.

Vedeți voi, ne-nchipuim că angajații din magazine n-au altă treabă decît să dea fuga la case, cînd văd că se face coadă, dar nu-i așa; în realitate ați văzut prea bine că mai niciodată casele închise nu se deschid „de la sine”, ci numai după ce vreun client se enervează și cere asta.

din zbor

oameni mici, probleme mici…

„Mega Image” renunță la pungile de plastic mai solide pe care le avea-n magazinele mari; de-acum găsim aceleași pungi slabe, zise biodegradabile, peste tot – nu doar în magazinașele „Shop & Go”.

Pungile din supermarketurile „Mega Image” îs, așadar, mai proaste, doar că prețul lor e rămas tot 70 de bani, ca la pungile de dinainte care erau mai bune.

pe termen lung

A trecut și perioada năucitoare a umblatului prin magazine și nelipsita discuție despre „nevoia” de-a scoate marile magazine și aglomerări comerciale în afara orașului.

Oleacă cam prea complicat, ținînd cont că orașele însele au ieșit în afara orașelor, comerțul și imobiliarele fiind de capu’ lor.

Chiar dacă pare greu de-nghițit, zic că ne putem obișnui destul de bine cu actuala stare de lucruri, cea-n care ai la-ndemînă o sumedenie de hipermarketuri, centre comerciale și malluri, pe pofta inimii!

Conurbația bucureșteană atipică și neprietenoasă nu prea lasă loc altei abordări: pur și simplu, comerțul trebuie să fie aproape atît de casă cît și de drumurile de zi cu zi între casă, școală și serviciu.

Păi dacă oriunde m-aș afla mă găsesc la cinci minute distanță de un mare magazin, asta-nsemnează că nu merg mai mult decît alea cinci minute – ceea ce-mi aduce mai mult timp liber, mai multă libertate, și mă scutește pîn’la urmă de fîțîială nefolositoare: toată lumea pare că iese-n cîștig.

Dar, da, ceva se poate face – dar nu ține numai de „retail” în sine, ci de nevoia noastră omenească și cetățenească de-a trăi mai bine!

Se va trăi mai bine cînd zonele comerciale dinăuntrul orașului vor atrage oamenii dispuși să vină pe jos ori – mai ales! – cu transportul public

Această nevoie, atîta vreme cît nu este dusă la nivelul unei politici administrative susținute, firește că n-are cum să fie satisfăcută de una singură.

Pe unde să te-abaţi cînd ţi-e poftă XII

Un nou an, cam aceleași recomandări – n-aș putea zice că-s mari schimbări în ceea ce ne place.

Patiseria bucureșteană e-n vădit regres, ajungînd în era monopolurilor și-a francizelor: „Luca” și „Petru” peste tot. S-a terminat și cu tentativa din anii precedenți, de-a produce ici-colea chestii oareșcum mai fine – erau scumpe și nu-ntotdeauna chiar atît de bune. Nici genul acela de patiserii ce-și zic „tradiționale” n-au propășit – și-astea-s scumpe, nici astea nu fac mereu cine știe ce bunătăți.

Cofetăriile staționează – prăjiturile bucureștene rămîn bune, așa cum ne-am obișnuit; rarele experimente din domeniu sînt legate mai mult de torturi.

Șaorma nu s-a stricat, mîncătoriile-s în regulă, grătarele din spatele piețelor vînd de n-au aer…

Stăm din ce-n ce mai bine la restaurante: oriunde-am merge ne place. Nu-nseamnă că avem cine știe ce lucruri extraordinare-n meniu, ceva atît de special și de reușit încît să te facă să vii și să revii într-un loc anume – poate vom face și pasul ăsta-n anii viitori – dar stăm bine.

Ar fi fost o bucurie să dăm peste magazine și magazinașe bune – nu contează specificul ori mărimea! – și, întrucît lipsa lor se-ntinde deja de ani mulți, ne-ntrebăm dacă-și va reveni cîndva comerțul ăsta.

Cam asta e; recomandările-s pe hartă – la fel și zonele comerciale bucureștene.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Din fugă: avem Auchan şi la Bucur Obor!

scris de Ando

De data asta, după câteva luni de aşteptare, lucrăm pe bază… de certitudini.

De o săptămână, la subsolul vechiului magazin universal, funcţionează un nou supermarket Auchan.

Cu ocazia asta, am văzut că se lucrează de zor şi la platforma din faţa magazinului!

Asfaltul este înlocuit cu dale.

Din ce am văzut adesea prin oraş, îmi este clar că este o soluţie păcătoasă, sau – mai bine zis – nici acum nu ştim să pardosim trotuarele şi aleile încât plăcile respective să nu înceapă să „clămpăne”, dar – evident – trebuie cumva cheltuiţi nişte bani!

harta zonelor comerciale

din zbor

• „Pikandy Plus” de pe Sebastian a renunțat la partea de servire la mese – îi ia locul o măcelărie. Pizzeria rămîne-n funcțiune: livrează acasă.

• Avem înc-un „Lidl” în Rahova, la cîțiva pași de cel de pe Năsăud (dar ce, n-avem tot aici două „Kauflanduri” la două stații distanță unul de cel’lalt?). E chiar pe Calea Rahovei, imediat după „Electromagnetica” și o să ia clienții care n-au răbdare să ocolească și să se-mpotmolească prin „Vulcan”. Următorul magazin cu care „Lidl” chiar o să-mpînzească sectorul va deservi zona periferică Sălaj-Humulești.

• S-a deschis și cofetăria „Victoria” de peste drum de Piața 1 Mai: bună, da’ scumpă, nenică!

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

magazinul nu pierde, clientul nu cîștigă

Ni-i din ce în ce mai lesne să ne cumpărăm toate cele fără să mai călcăm prin magazin. Dăm cu deștu’ pe telefon și ne pomenim acasă cu tot ce ne trebuie: chiar orice. În lumea asta – care nu-i nicidecum una rea! – totul pare simplu.

Sigur, e cuminte să știi, să fii pregătit, să cunoști ce vrei să cumperi; experiența probăluielii din magazinul de odinioară se-nlocuiește cu cea a review-ului; și, pîn’la urmă, dacă nu-ți vine și nu-ți convine ce-ai comandat, n-ai decît să faci retur, nu-i așa?

Și, ca să fim noi foarte cinstiți, nici în magazin nu ședeam întotdeauna cu ochii-n patru la raft, să verificăm gramaje, ingrediente, termene de expirare…

Ai zice că magazinul tradițional de bunuri electrocasnice și articole pentru casă ar trebui, cumva, să-și schimbe abordarea clientului, pentru că pe undeva se vede că o bună parte a celor care încă mai ies din casă pentru a cumpăra ceva, o fac pentru că vor să vadă produsul dinainte; și nu doar să-l vadă, ci să-l și poată proba.

M-aș fi așteptat să văd asta întîmplîndu-se, dar nu; nu-i așa.

Am intrat, de curînd, într-un magazin de televizoare „Flanco” unde nu puteai să vezi cum se văd posturile de televiziune… la televizor. Și-atunci, de ce-n magazinul ăsta televizorul se vinde mai scump decît într-un magazin exclusiv online care mi-l și aduce gratis acasă? Ce experiență-mi oferă, mie – clientului – ca să plătesc mai mult?

Cea mai mare parte a magazinelor astea-s un soi de struțocămile: n-au, firește, niciodată îndeajuns loc pentru a ține toate produsele, așa că nu-ți poți lua orice de la ele; uite „Jysk” – țin mereu o parte din mobilierul lor la vînzare exclusiv online, așa că nu-l poți cumpăra direct, deși ți-ar fi mai la îndemînă așa.

Ce nu-mi mai place – deși, cînd o pot face, profit desigur de asta – este prețul diferit din magazin față de cel de pe site.

Nu rar prețul online e mai mic; dar clientul trebuie să caște ochii foarte bine, căci prețul acela mic poate fi exclusiv online. Odată, aflîndu-mă într-un „Flanco”, am comandat produsul pe site cu ridicarea chiar din acel magazin – a însemnat cîteva minute-n plus și vreo 30 de lei în minus.

Da, clientul trebuie să caște bine ochii la prețul din magazin, pentru că acesta – pur și simplu! – se poate să nu fie aliniat cu cel online! Săptămîna trecută am cumpărat ceva din „Altex” și, dacă la casă nu le arătam de pe telefon prețul online care era cu vreo 50 de lei mai mic, mi-ar fi luat banii ăștia bine-mersi.

Și-atunci, de ce să se chinuie magazinul tradițional să schimbe ceva în atitudine? Clientul intră oricum, ba chiar e dispus să lase banii; și, mai ales, nu oricine poate cumpăra online; sînt oameni care n-au carduri, care n-au acces la anumite soluții de plată și-s captivi magazinului.

Așa că, deși prin alte țări magazinele încep să o ducă rău în fața online-ului, la noi nu-s în primejdie deocamdată.