despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

JYSK – mai bine

S-au mai schimbat în bine, cu timpul, lucrurile cu magazinele „JYSK”. Partea cu livrarea s-a mai spălat – dar asta fiindcă s-au îmbunătățit condițiile generale ale firmelor de curierat (cu care se lucrează, „JYSK” neavînd nici acum serviciu propriu de livrare).

Produsele rămîn bune, la fel de ușor de asamblat (sau de greu, depinde cîte mîini stîngi ai) ca cele din „IKEA” și nu fac rabat la trăinicie. Chiar nu!

E bine că magazinașele „JYSK” sînt risipite peste tot, la-ndemîna tuturor; și cel mai bine e că foarte des apar felurite promoții, care se pot dovedi de mare folos.

Ce-i complicat – fără să fie neapărat vina firmei – e ridicarea personală a mobilei; de obicei se face din depozitul care se află-n dosul centrelor comerciale în care-s magazinele și pentru asta te poți învîrti aiurea, dînd roată parcărilor gîndite prost și încurcîndu-te alegînd ieșirile greșite – dar te înveți, n-ai ce să faci.

Aiureli de vară

scris de Ando

Aparent, nimic deosebit: un afiş cu conţinut, evident, „demobilizator”, un supravieţuitor din categoria celor gândite, pesemne, să elimine corupţia din noi încă „din faşă”. Amuzant este că l-am găsit postat pe geamul unei… covrigării.

 

Acum, stau şi mă gândesc: cărui om normal la cap i-a trecut prin minte să dea bacşis la covrigi sau la merdenele? De ce şi pentru ce? Sau, mai ştii? Nu e exclus şi un astfel de dialog: „Cât e covrigul? Un leu cinzeci… Ia doi lei şi dă-mi-l pe ăla din spate, cel mai prăjit”.

Priviţi acum acest pachet de şerveţele umede de la Mega Image şi observaţi cât de greu se distinge semnul de unde se trage clapeta de deschidere (l-am marcat eu cu o săgeata galbenă pe imaginea a doua).

 

Cât de neisprăvit să fii, încât să nu foloseşti o altă culoare? Dacă nu te duce capul, măcar te uită un pic la cum fac alţii.

bravo, asta se poate.

Bine că asta se poate.

Firește, știm că fiecare-i stăpîn în bătătura lui.

… așa că dacă un hipermarket are chef să puie-n parcare rulote, chioșcuri, corturi, mașini de vînzare și alte troace, e fix treaba lui!

Mai ales că n-o face pe degeaba.

Firește, putem înghiți și că troacele astea se pun cît se poate de intrarea-n magazin, ajungîndu-se ca oamenii să fie siliți să-și lase mașina-n fundul parcării și să-mpingă cărucioarele cît mai mult.

Parcarea hipermarketului e un iarmaroc.

Și-n continuare nu vedem nici un folos pentru cetățenii din cartier, cărora spațiile astea de care – iată! – se pare că ne putem dispensa le-ar fi de mare ajutor dacă s-ar transforma în mici locuri de socializare și sport.

Din fugă: ofensiva PROFI?

scris de Ando

26 iunie, inaugurare magazin PROFI CITY. Nu ştiu cum e în alte cartiere, dar aici, pe unde locuiesc, pe distanţa unei staţii de tramvai (Bucur Obor – bd. Ferdinand) este, deja, al treilea de acest gen.

cu cine făcurăm treabă

Se cuvin mulțumiri dup-atîta vreme-n care stăturăm așa, mai pe lîngă cășile noastre.

Și laude – ca-ntre vecini buni.

Uite magazinul de unde ne-am luat de toate: și la-nceput, cînd lumea se bulucea-n hipermarketuri după provizii, și mai apoia, cînd se ducea cu țidula-n buzunar după de-ale gurii.

E magazinul „Mega Image” de pe Petre Ispirescu cu Mărgeanului: mare, aerisit, aprovizionat bine (fără farafastîcuri, ce-i drept) și cu băieți și fete de ispravă.

A făcut minuni și apropierea de măcelăria turcească „Ayt” de pe Sebastian – cu chiftelele, kebabii, burgerii ei dar și cu lipiile cu brînză, măslinele pe grătar, brînza la fir, rahatul și baclavalele pe care le vinde.

Acasă – fără mari haiducii – ne-am lins deștele cu cea mai bună pizza cu quattro formaggi adusă de la „Pizza Ka”.

Székely falat – produse bune

Pe românește, vine de-nseamnă bunătăți din secuime; și-s, fără doar și poate, printre cele mai gustoase lucruri care se pot găsi-n galantarele magazinelor cu mezeluri.

Din păcate, în Capitală nu se distribuie decît o mică parte din bunătățile astea – ajung mai ales cele ambalate și feliate.

N-are a face; urmăriți prin marile magazine marca și – cînd o dibuiți – cumpărați cu încredere.

Fabrica folosește cu succes porc mangalița și produce și sortimente cu carne de cal și vînat.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

cinci mici recomandări

Ce se mai poate procura din unitățile de servire a populației ale comerțului particular?

Încă mai e – doar în magazinele „Lidl” – marmelada asta produsă de „Râureni” care nu se găsește altminterea niciodată pe nicăieri. Chiar e marmeladă.

Niște jeleuri care au gust de jeleuri – fără tușa aceea chimică îngrozitoare. Sînt de la fabrica „Feleacul”, care în zilele noastre nu mai e la Cluj, ci la Sibiu și ține de marele producător „Boromir”.

Tot de pe-acolo, un parizer de vită de la „Scandia” – bun.

Nu ocoliți produsele fabricii „Solomonescu” – și dacă vreți un unt gras și gustos, încercați-l pe cel de 80 la sută.

La final, o surpriză plăcută de la „Bonito” – salata de macrou afumat.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

din zbor

… cîteva mici recomandări din ultima vreme.

La mine-n Rahova, pe Crăișorului colț cu Mărgeanului, un magazinaș cu haine unde chiar poți găsi haine – altceva decît în ofertele standardizate din malluri. Îi zice Ishy Outlet și-i mișto.

Mi se pare dezamăgitor că-i așa de greu să putem cumpăra haine și încălțăminte care s-arate bine fără să coste prea mult așa că o vizită la cîteva zile într-un Mini Prix face bine la moral, fiindcă se prea poate să-ți sară-n față ceva mai deosebit.

S-au rărit enorm magazinele de piese auto; doamne-ferește să cauți ceva mărunt că n-ai de unde să cumperi. Benzinăriile vînd cafele și sandvișuri, hipermarketurile vînd odorizante; șoferul nu mai are nevoie de altceva, pesemne. Din fericire, s-au înmulțit enorm magazinele online cu piese auto și nu rareori poți primi comanda-n cîteva ore. Cînd se-ntîmplă, însă, să ai nevoie de cîte ceva care nu se află pe stoc, n-ai de unde să știi cine-ți găsește și-ți aduce mai repede și mai ieftin piesa – așa că m-a bucurat, deunăzi, interacțiunea cu magazinul Secco Center.

Matache-n lumea sa

Prima piață-n care-am pus piciorul vreodată – se fac 40 de ani de-atunci! – a fost Matache; vechea piață Matache. Iureș în toate părțile, țărani cu „arpagic, arpagic, și mai mare, și mai mic”, langoși pe care-i luai c-o monedă de trei lei și, cîtu-i ziulica de lungă, oameni care veneau și cumpărau de toate – fiindcă de toate se găseau aici, în piață și-n preajma ei.

Zeci de dughene, birturi, cinematografe, tramvaie-n sus și-n jos, provinciali năuciți, mizerie cît cuprinde: țin minte toate astea și nu mi-e dor de ele și nici de vremurile alea.

După cum știm prea bine, acum un deceniu zona Matache a fost condamnată definitiv. Odată cu construirea bulevardului cel nou toate s-au schimbat.

A dispărut hala, s-au închis magazinașele din zonă, casele s-au depopulat iar „afacerile” au regresat grav – și nici azi nu putem zice că locul și-a revenit.

De un an s-a deschis o clădire de birouri pe Grivița colț cu Buzești și m-am întrebat dacă asta are vreun impact asupra Pieței Matache. N-aș zice.

S-or face aicea cocoace și alte produse de panificație reușite, da’ corporatiștii fug de ele, că-i îngrașă; și nici măcar grătarul – deși merge bine! – n-a ajuns să primească eticheta aceea pe care scrie „frecventabil”, precum în Obor. S-au deschis vreo două mici bistrouașe, dar atît: piața în sine zici că-i din altă lume – moare încet, trist, în stilul ei.

De fiecare dată cînd am zis să-i dau o șansă și să caut să cumpăr ceva din puzderia de magazine din hală, am plecat dezamăgit: marfă puțină, proastă, nepotrivită; cine să-și rupă din pauză ca să vină pîn-aici ca să ia ceva? Nimeni. E un clivaj uriaș între Matache și restul orașului; corporatiștii-și fac pașii mai degrabă în căutarea hranei înspre mîncătoriile de la Polizu ori chiar de lîngă Gară și n-au de ce să intre-n piață…

Fronturile-ntregi de spații comerciale părăginite de pe Griviței, Buzești, Berzei, Cameliei și Atelierului nu te-mbie cu nimica.

 

din zbor

Cu pași împleticiți, începe și la noi să se poată face plata cumpărăturilor în regim de „self-service” – n-o să dureze mult și toate hipermarketurile o să aibă case unde tu – clientul – o să-ți scanezi și plătești singur tîrguielile.

Însemnează, firește, că se reduce numărul caselor tradiționale – se cheamă progres, eficiență și așa mai departe.

N-am stat să văd cum se mișcă treaba-n toate magazinele mari care-ți dau posibilitatea să faci treaba singur. În Carrefour sistemul mi se pare simplu, intuitiv și mai ales fără posibilitatea de-a o zbîrci; dar în Kaufland mi se pare taman invers: pîn-acuma n-am reușit încă să termin vreo cumpărătură fără să fie nevoie de-ajutorul unui angajat. Pe la alte magazine nu ajung și Lidl încă n-are case „self-service”, așa că n-am ce povesti.

De fapt, de povestit aș avea – altceva. Simt c-am început s-aleg magazinul de unde cumpăr luînd în calcul din ce-n ce mai mult cît timp pierd la casă.

Am trei Kauflanduri în proximitate, dar deseori îl aleg pe cel care mi-e mai peste mînă, întrucît treaba la casă se mișcă iute-ntotdeauna. La fel și-n Lidl, mă-ndeamnă inima să m-abat unde mă enervez cît mai puțin la casă.

Vedeți voi, ne-nchipuim că angajații din magazine n-au altă treabă decît să dea fuga la case, cînd văd că se face coadă, dar nu-i așa; în realitate ați văzut prea bine că mai niciodată casele închise nu se deschid „de la sine”, ci numai după ce vreun client se enervează și cere asta.