despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

1948 – pagini vesele din presa vremii

de Ando și HM

Să ne veselim oleacă – cică rîsul îngrașă, da’ nu se mai pune după atîtea sarmale, cozonac și alte bunătăți. Ne uităm la cîteva pagini vesele de-acum șapte decenii. Humorul, săracul, era-n pas cu vremea: cu ciocul mic, cum s-ar zice. Așa că nu dăm prea multă atenție la șarjele politice împotriva imperialismului și ne uităm, mai degrabă, la condei. Desenatorii erau Nell Cobar, Cik Damadian și, firește, mai tînărul Matty. Nell Cobar avea partea leului – caricatura principală a lui era.

Găsirăm și-o pagină sportivă, din care scoatem nu puține informații; citim despre refacerea sărmanei arene „cu adevărat occidentale” Venus – ea avusese, încă dinainte de Război, prima nocturnă – și nu Republicii… Cît de curînd urma să dispară: nici cinci ani și se ridica Opera: Teatrul Muzical.

Planuri de noi stadioane mai erau – unul, în „depresiunea Cuțarida”, acolo unde taman se amenaja parcul Copilului; cel’lalt era Progresul, cel ținut azi în delăsare de Banca Națională.

Mai aflăm și de nașterea echipei departamentale de fotbal Dinamo prin contopirea „oborenilor” de la fosta Unirea Tricolor cu cei de la Ciocanul – se-ntîmpla, asta, în aprilie. 1948.

listă de articole selecționate din presa vremii – aici

Deşteptareaaa !!!

scris de Ando

Pentru ceea ce se joacă zilele astea la CM de fotbal din Rusia, nici că se putea o fotografie mai bună decât cea apăruta în ziarul Scânteia din decembrie 1963.

In ea este surprins celebrul „Tudorică”.

Personaj pitoresc, simpatizat de toti microbiştii, cvasi-omniprezent, cel puţin pe stadioanele Bucureştiului, el era cel care intona din trompetă „deşteptarea”, atunci când jocul lâncezea şi spectatorii se plictiseau.

Revenind la CM, deocamdată, dezamăgirea este mare. Fotbal cu ţârâita (să nu ni se aplece), spectacol, deseori, anost. Jucători totalizând sute de milioane de euro, plictisiţi sau obosiţi, fac greşeli de nivelul… Voluntari sau Chiajna, echipe cu ştaif „legumesc” câte un 1-0 cu neica nimeni, şi ăla obţinut chinuit sau norocos.

Păcat! La nivelul ăsta, aşteptările sunt mari şi nici măcar spectacolul plin de culoare, de entuziasm şi imaginaţie al suporterilor nu poate compensa lipsa fotbalului de calitate.

 

„pentru acasă facem macaroane” II

pregătit de HM – cu C. D. Mocanu

Iacă, veni vremea să ne uităm și ce scrie-nlăuntrul programului Campionatului nostru de fotbal, ediția ’79-80, editat de Administrația de Stat Loto-Pronosport.

Întîi – Diviza A; că așa-i zicea atunci, lucrurile erau mai simple. Turul începea la mijloc de august și se termina la-nceputul iernii; de retur nu se scrie, dar noi știm că-ncepea-n martie și ținea pîn-la sfîrșit de mai. Jucau 18 echipe; din ele trei urmau să retrogradeze. Campionatul urma să fie luat de „Știința” – adică, de Universitatea Craiova. Mergea bine, chiar foarte bine, era-n anii ei maximi de care ne-aducem aminte cu drag. Steaua era pe doi – vremea ei urma să vie! – și pe trei termina Argeșul (campioana „en-titre”, cum se zice); Argeșul lui Dobrin, nu altul.

Nu găsim Rapidul – săracu’ juca-n „B” de vreo doi ani… Acolo urmau s-ajungă, în vară, și Tîrgoviștea, Satu-Mare și Buzăul.

Vînturile, valurile… cîte din echipele de-atunci s-au pierdut! E interesant să vedem și cine-și permitea să țină o echipă bună-n „A”. Erau, desigur, echipele „universitare” – Craiova, Sportul (la care încă nu venise încă Hagi, dar se-mpiedica încă alde Coraș); plus Iașiul, Timișoara, Clujul.

Veneau echipele „departamentale” – Steaua și Dinamo, dar și A.S.A. Tîrgu-Mureș – ele erau puternice datorită puterii Armatei și-a Miliției. Sigur că marile centre industriale aveau ambiții mari și făceau tot ce se poate ba s-aducă cîte-un antrenor bun, ba cîte vreo doi-trei jucători mai mari, aflați ba la apus de carieră, ba-n urma vreunei probleme prin București, unde călcaseră pe bec…

Juca și păcătoșenia din Scornicești – F.C. Olt – echipă împinsă cu sila-n fotbalul mare, ca să aibă și Ceaușescu o mîndrie, Scorniceștiul fiind localitatea sa de baștină. Nu multe echipe au avut aura aceasta scîrboasă-n vremurile alea; poate doar „Victoria”, echipa Miliției din București, care ajungea – ani mai tîrziu – pe podiumuri, tot așa, prin furăciuni și mizerii. Cine nu-i disprețuia pe „azoreii” milițieni?

Mai departe, sigur – Divizia B. Ca să fie mai lesne deplasarea echipelor – hîța-hîța cu autobuzul – campionatul ăsta era-mpărțit geografic, pe trei regiuni. Cîștigătoarea fiecărei serii urma să intre-n „A”. Era un sezon important, fiindcă din toamna viitoare urma să-nceapă povestea ambițioasă a Corvinului și să promoveze, pentru scurt timp, „echipa frizerilor” – Progresul: o echipă cu care mulți bucureșteni, dezgustați de mînăriile granzilor, alegeau să țină. Brașovul urma să intre și el în „A”.

Din restul echipelor care jucau, atunci, la matineu, merită să amintim mica ambiție a Autobuzului de-a se descurca onorabil; dar nu regăsim încă echipa „lui Nicușor Ceaușescu” – Inter Sibiu.

Rapidulețul – după cum am zis – ședea înc-o tură, departe de prima divizie; de-abia peste vreo trei ani urma să se-ntoarcă unde-i era locul…

Găsim scrise mai la sfîrșit – pentru chibițul cu vreun lapsus – și cîștigătoarele cupelor internaționale; și cărticica se-ncheia cu ce-o să le-aștepte pe echipele noastre care-or să se bată-n Europa; și nu se băteau chiar fără oareșce folos. Era, cum am zis, vremea „Științei”; peste cîțiva ani urma să vină vremea Stelei; ba chiar și-a lu’ Dinamo. Nu era, însă, vremea Naționalei – multe ediții de Mondiale și Europene le-a văzut doar la televizor!

Se dădeau la televizor meciuri? Da – încă da. În fapt, chiar și-n anii urîți și plini de lipsuri de dinainte de Revoluție, meciurile importante se vedeau. Deși emisia televiziunii era de două-trei ore (seara), pentru meciuri se făceau excepții; desigur că nu se menționau de dinainte în programul TV. Oamenii se fofilau – de la serviciu, de la școală – spre case, așteptînd să aibă surprize plăcute. Rar s-a-ntîmplat să nu se dea vreun meci european important al echipelor noastre. În pauze – ca să umple timpul – intra un soi sărac de publicitate (la „loto”, la ceva stațiuni de turism autohton).

Meciurile – ce să zici? – erau comentate, cele mai multe, de Țopescu (la un moment dat, e drept, a fost scos din schemă și lăsat să fie doar crainicul de stadion al Stelei). Fără să simtă cu adevărat jocul trăgea de vreme prezentînd culorile tricourilor și șorturilor „pentru telespectatorii care aveau aparate alb-negru”. În anii aceia orice comentator era preocupat să nu scape vreun porumbel în direct; altceva nu prea conta. Mai țineți minte ghinionul fotbalistului Gheorghe Ceaușilă care era botezat, la Radio, numai C. (Ce) Gheorghe?

Oamenii citeau – ce să facă? – și urmăreau în „Sportul” de la-nceput de săptămînă care-ce cronici apăreau după meciuri. După cîte vreun campionat mondial, toată lumea vîna-n librării cuvenita carte scrisă de Ioan Chirilă (pesemne că se-apuca de ea dinainte să plece-n avion că și-așa era numai citate și înflorituri). Nu m-am omorît niciodată după stilul cronicarului de fotbal din anii aceia; și stilul ăsta s-a rostogolit ghebos și-n zilele noastre, intoxicînd cu aforisme, eufemisme și considerații lăcrimoase pe toată lumea – de parcă n-am avut, cîndva, condeie inspirate (G. Călinescu, Camil Petrescu) care făceau din genul acesta efemer un mic regal literar.

„pentru acasă facem macaroane”

pregătit cu C. D. Mocanu

Printre atîtea lucruri și lucurșoare care se strîng într-o viață de om, răsar surprize frumoase, care-ți înfățișează mai bine vremurile trecute. Ne-ntoarcem cu-aproape patru decenii-n urmă ca să vedem cum pasiunea pentru fotbal n-a fost niciodată mică… mai ales atunci cînd posibilitățile distracțiilor erau cît de cît mai limitate.

Pe vremea aia – deși-ar părea incredibil – nu se făceau pariuri; cine voia să-și joace șansele ghicind rezultatele trebuia să participe la concursurile organizate de Administrația de stat Loto-Pronosport, completînd bilete la desele agenții Loto. Așa că, înainte de-nceperea turului campionatului de fotbal, se editau fel de fel de reviste, broșurele ori suplimente cu informații și programe trebuincioase. Cel pe care vi-l arătăm este scos de Loto-prono însăși și costa un leu și 50 de bani; puțin! Drept e că nici cîștigurile nu prea mai erau la fel de mari ca-n anii de dinainte.

În 32 de pagini – le publicăm în episoadele viitoare! – găseam programul diviziilor A și B, precum și listele cîștigătoarelor principalelor competiții internaționale. S-a schimbat fotbalul nostru de-atunci încoace; ce numim azi Liga I se chema Divizia A. Divizia B avea trei serii, împărțite geografic, ca să nu se chinuie echipele mici cu transportul de la un meci la altul prin toată țara.

Meciurile se jucau într-o singură zi – sîmbăta ori dumineca, dar și-n cîte-o miercuri – și toate de la aceeași oră; excepții făceau cîte-o nocturnă ori cîte-un „cuplaj”, cînd se nimerea ca toate cele patru mari echipe bucureștene ale vremii să joace-ntr-o etapă în Capitală; atuncea amîndouă meciurile se jucau, unul după altul, pe „23 August” – fosta arenă națională de-atuncea. Cine n-apuca să meargă la meci asculta la Radio emisiunea „fotbal minut cu minut” în care se transmitea-n direct de pe toate stadioanele; probabil că-n vremea aceea n-o mai realiza Ghițulescu ci Minoiu…

Și fotbalul european era altfel: aveam Cupa Campionilor Europeni, unde jucau numai cîștigătoarele din campionatele europene, Cupa Cupelor, firește cu echipele care „luau cupa” în țările lor și – de-abia pentru echipele care prindeau cîte-un loc doi-trei – Cupa UEFA…

Noi jucam în C.C.E cu Argeșul; era campioana și echipa lui Dobrin; Steaua luase cupa – amîndouă aveau să joace vreo două tururi; iar Dinamo și Știința urmau să joace-n UEFA… ultima urma să urce pînă-n optimi.

Privind înapoi cu duioșie, ne dăm seama ce obiect valoros era acest mic program pentru proprietar: reiese din scrupulozitatea cu care – cel puțin la-nceput! – nota rezultatele, chiar și pronosticul notat în interior privind campioana de toamnă… (campionatul urma să fie cîștigat de Craiova, aflată-n forma sa maximă.) Cu timpul, se transforma-n mică agendă, într-un notes și pe spate mai scăpa cîte-un calcul de coșniță; dar cu adevărat delicios e mesajul scris de soția lui înăuntru. Ca să-l deslușim e nevoie să-ntoarcem foaia.

 

Acuma, spuneți și voi! Pe vremea-aceea nu existau telefoane, sms-uri și nici bilețele, post-it-uri – unde să-i lași cîteva rînduri cuiva și să fii sigur-sigur c-o să le citească?

… în singurul loc unde e sigur că se uită!

Și ce-i scria domului Tică, doamna? Uite așa: „Să iei alea 2 ouă și unt și să-ți cumperi pîine și 100 cafea. Pentru acasă facem macaroane”

A fost… Dan Coe

autograf DAN COE_1970

scris de Ando

Discutând recent cu un coleg, rapidist înverşunat, despre soarta tristă a clubului giuleştean mi-am adus aminte că, acum… 46 de ani, într-o dimineaţă înnorată de primăvară, l-am zărit, din tramvai, lângă un chioşc de ziare din preajma Gării de Nord, pe Dan Coe, faimosul fundaş al Rapidului şi al naţionalei.

L-am recunoscut imediat. Era favoritul meu – eu nefiind, nicidecum, rapidist. Dar pe el îl admiram cel mai mult deşi în acea vreme, când ziceai Rapid, automat, gândul de microbist te ducea la… “primadona” echipei,  adică la cuplul de senzaţie Ion Ionescu- Nichi Dumitriu.

Ţin bine minte: era îmbrăcat elegant, pantalon gri-fer, sacou bleumari-închis, cravată. Cam ca în poza asta:

instantaneu_Dan Coe_cu umbrela

Bineînţeles că am coborât urgent şi l-am rugat să-mi dea un autograf. Manierat, binevoitor şi fără fasoane de vedetă, s-a conformat.

Vă daţi, probabil, seama cu cât a mai crescut atunci Dan în ochii mei! Aveam autograf de la cel pe care îl urmăream de ani de zile. Cu Rapidul care, orice ar zice unii, era sarea şi piperul campionatului nostru, sau cu naţionala…

N-am să uit, de exemplu, acel meci cu scântei de la Sofia, din 1964, unde s-a jucat calificarea pentru Olimpiada de la Tokyo. Ce cuplu ermetic şi eroic au făcut atunci, în apărare, Dan cu Nelu Nunweiller – alias “câine roşu”! Da, da,  eroic, pentru că, aproape două treimi din meci, Nunweiller a jucat cu arcada spartă – pe atunci, nefiind permise schimbări în meciurile oficiale!

Dan Coe era genul de fotbalist care “ardea” total pe teren, nu trişa fotbalul. Nu era perfect. Nu era din categoria fundaşilor “rafinaţi” – gen Sandu Boc sau, mai târziu, Belodedici. Dar, nici nu juca “la rupere”, chiar şi când avea unele perioade mai slabe. Nu ţin minte să fi accidentat grav vreun adversar.

De aceea, pentru mine a trecut mult timp ca să accept sfârşitul lui tragic, ilogic, nemeritat şi, din păcate, nici până acum desluşit.

Căutând prin tot felul de vechituri petecul de hârtie pe care era scris cu pastă roşie autograful de care vă pomeneam, am găsit mai multe fotografii, majoritatea, din revista SPORT, fotografii pe care am socotit de cuviinţă să le adaug aici, azi 8 septembrie, ziua de naştere a celui care a fost Dan Coe.

Dan _imaginea deziluziei_no 12-iunie 1971 Dan Coe - cowboy Dan Coe_inainte de Mexico_rev Sport_ n10_mai 1970  triunghiul de fier_Lausanne 1969La Lausanne _ ca leii_nr8_aprilie 1969Romania-Elvetia 0-1  Dan _meciu cu Grecia_nov 1969_Scinteia la aeroportul Baneasa_ nr.2_ian 1970 lot RAPID_1965_66

Progresul: in amintire

Se demoleaza case vechi, geamuri de cristal se scot din tocuri, garduri turnate-n fier acum un secol se pun jos intr-o dup-amiaza; pe fiecare strada gasim un ceausescu mititel si meschin. Mai conteaza ca unul dintre cluburile de fotbal ale Bucurestiului s-a desfiintat?

Da, Progresul nu mai este. A fost condus prost, e criza, dar cui sa-i pese? Cui sa-i pese de-o echipa care oricum juca-n B, care mai avea si ghinionul sa joace pe cel mai central stadion din oras, stadion administrat de Banca Nationala? Si-apoi, la ce-ti trebuie un stadion in Cotroceni? La fel si-o fi zis si Ceausescu, cind a desfiintat Stadionul Republicii (fost ANEF, ridicat in 1926, peste drum de Progresul) si l-a inglobat in parcarea subterana a Casei Poporului…

Progresul s-a infiintat dupa razboi si in 1960 a cistigat Cupa Romaniei. Recent, in 2001-2002, cu Olaroiu antrenor era cit pe ce sa devina campioana – se numea FC National atunci.

Insa de-acum, echipa frizerilor si-a functionarilor bancari nu mai este.

Update (thanks narcis!) Progresu’ trăieşte şi joacă-n Liga a patra!