despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
cu fotografiile lui Cristian Malide
… săracă stradă Labirint, s-a cam dus de mult; ciuntită, ciumpăvită, cu două bucăți ce poartă alte nume azi.
În preajma clădirii Primăriei Sectorului 3 au apărut – în urma tăierii arterei noi Matei Basarab – blocuri de patru etaje. Printre casele căzute a fost și cea a familiei Malide; asta o știm.
Mai privim în urmă înc-o dată, căutînd liniștea din acele locuri distruse cam cu un an înainte de Revoluție; imaginile-s mai de pe la mijlocul anilor ’80.
      
Oameni așteptînd în stație autobuzul 142. Trece și-un maxi-taxi păcătos, în care oamenii stăteau cocoșați; să fi fost 506? – cine să mai știe… O florărie „Codlea” – căutate, florile aduse de-acolo.
Nebunia demolărilor urma să vină rapid și pe strada asta așa cuminte, dar nu într-atît de liniștită pe cît am crede: de dinainte de Război, pe aici, pe Labirint…. treceau tramvaie. Strada s-a numit și Ghenadie Petrescu, mitropolitul. După ce s-au scos tramvaiele, a circulat autobuzul 38. La sfîrșitul anilor ’60 a devenit „titular” autobuzul 42, înființat ca să lege – pentru început – Titanul de… Ferentari. Cu vremea, linia i s-a scurtat, ducînd doar ba spre Rondul Coșbuc, ba spre Operetă. În ’86 s-a desființat pentru vecie.
La vremea pozelor, Bucureștiul se-mpînzise de maxi-taxiuri, cred că circulau spre 25 de linii.
Îl găsiți pe Cristian Malide și aici.
Cu cîtă bucurie am aflat de colecția lui Costică Acsinte! Și cu cît drag am urmărit orice proiect, orice inițiativă de aducere a fotografiilor vechi – neștiute! – în fața noastră.
Asociația Culturală Atelierele Albe a-nceput să să digitalizeze fototeca Muzeului Tehnic.
Deocamdată…
    
Proiectul e la-nceput; așteptăm 3000 de fotografii.
Două poze făcute de Cristian Malide-n Iunie ’92. Ce noroi, ce bălți, ce oameni umiliți și chinuiți:
 
… și ce bătaie și ce scumpete e azi în locul ăsta: intersecția Nerva Traian cu Octavian Goga.
Vremea a trecut, dar tot nu trebuie să uităm. Ceaușescu căzuse de doi ani-jumate, dar noi trăiam încă-n mizeria lăsată de pe urma lui. Ni se păreau normale șantierele și noroaiele.
Să nu uităm nici ce fusese aici: un loc cuminte, așezat, ferit de larma centrului – ras pentru totdeauna cu nici șapte-opt ani înainte.
Nebunia de-a construi un Centru Civic imens a distrus străzi mici, care însă asigurau legături organice foarte bune în tot orașul. Da: vechile artere ale Dudeștilor, Călărașilor și Văcăreștilor ar fi făcut azi față traficului la fel de bine ca uriașul bulevard zis al „Unirii”: aveau tramvaie care tăiau centrul, aveau scurgere naturală-nspre Piața Unirii.
Calea Dudești nu-ncepea, ca azi, la Poșta Vitan, ci cu mult înainte, înspre Calea Văcărești (nu-i mai corespundea direct, deși într-o perioadă veche așa s-a întâmplat; legătura dintre aceste două artere se făcea prin strada Avram Goldfaden – Colonel Orero, în perioada interbelică). Întreaga zonă a dispărut, iar traseul actual al străzii O. Goga nu se suprapune cu vechiul Dudești.
Pozele făcute de Dan Vartanian în această zonă – în ’79 – ne înfățișau o altă lume. Era destulă paragină – accentuată și de distrugerile Cutremurului – dar tot era frumos, să știți. Să ne plimbăm oleacă prin amintiri!
Intersecția cu strada Nerva Traian, semaforizată. Pe Nerva Traian trecea autobuzul 33, ulterior 133. Și azi trece, dar este singurul lucru care nu s-a schimbat. Suntem relativ în locul unde găsim clădirea intrată în anii ’90 în conștiința bucureșteană ca Blocul Connex. Pe Dudești treceau tramvaiele 18 și 19:
Vedere din Dudești înspre strada Bradului. Micuța stradă pe care fotograful a intrat se chema Asău. Fostul ei nume fusese, înainte de Război, altul: Crucea de Piatră. O Dacie albă aflată în pană și un Peugeot din Italia, lîngă un Imeseu. Se vede și însăși crucea de piatră – este vorba de acel monument de pe partea stângă a străzii, deteriorat la data la care a fost făcută fotografia:
 
Între Nerva Traian și Poșta Vitan… Mici meșteșuguri într-același loc: remaiat ciorapi și reparații încălțăminte. Senzația de tihnă și de mic-oraș de pe partea asta dispărută a Dudeștiului este uluitoare:
 
Îl găsiți pe Cristian Malide și aici.
scris de Ando
… o spun, fără a greşi, “de zile mari”, vine să completeze de minune articolul nostru de acum doi ani despre bisericuţa Sfântul SpiridonVechi
Este făcută în luna mai 1935 şi, aşa cum ne-am obişnuit deja, când vorbim despre pitorescul Bucureştiului vechi, autorul este neobositul Willy Pragher.
Imaginea este preluată de pe site-ul Deutsche Digitale Bibliothek / Landesarchiv Baden-Württenberg.
Covrigăriile noastre-și revendică tradiții străbune… chiar dacă ceea ce cumpărăm noi cu un leu e-un flecușteț congelat care de-abia-ți ajunge pe-o măsea, tradiția e importantă.
… poate tradiția găurii, mai degrabă…
În fine, dacă vreți să știți cam cît ar trebui să fie un covrig de mare – așa, din punct de vedere tradițional, vedeți în imaginea de mai jos:
fotografie din fantastica colecție Costică Acsinte
mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos
de Alexandru Bodea
Zilele trecute, un prieten m-a provocat, iar eu am stat si am analizat fiecare imagine, trecand astfel prin cateva momente importante ale anului tocmai incheiat.
Intrebat fiind daca am ales fotografia pe care o consider ca fiind cea mai reusita, i-am raspuns ca dupa parerea mea fotografia “cea mai reusita” inca nu am facut-o, urmand sa continui sa fotografiez cat mai mult si divers, spre a putea sa-mi dovedesc – intai mie apoi si altora -, daca experienta fotografica inceputa la doar 9 ani cu un aparat cu pelicula format 6 x 9 cm si 15 pozitii se reflecta astazi cand am ajuns la pensie si fotografiez cu camera digitala.
Am trecut personal prin toate etapele fotografiei, de la fotografiat la developat filme si fotografii alb/negru pe hartie foto.
Am ramas totusi de-alungul timpului, cu dorinta de a surprinde imagini cat mai instantanee, devenind un impatimit al fotografiei contralumina, care fotografie stiu ce greu este de realizat.
Sunt momente in viata cand doresti sa ti minte un loc, un moment placut, o imagine frumoasa si pe care sa le poti revedea ori de cate ori doresti, iar asta se poate realiza numai prin fotografiere…
Pentru asta as indemna pe toti parintii sa puna camerele foto in mainile fragede ale copiilor, dandu-le astfel posibilitatea de a se dezvolta si sub aspectul esteticii imaginii, ducand in final la aparitia de noi generatii de fotografi pasionati…
Totul este munca, foarte multa munca – dar poate deveni o placere; iar cand esti si apreciat atunci se poate ca esti in randul celor cu talent.
Pe Alexandru Bodea il puteti citi si pe blogul sau.
                                                                             
 scris de Alexandru Bodea
Saptamanile trecute cautam iarna dar nu am gasit-o…
Pana si Decembrie 2015 a fost o luna cu vreme calma, poate prea calma, semanand mai mult a toamna tarzie. Vitrinele magazinelor sunt oarecum decorate “la zi” a iarna… Doar patinoarul din Parcul Cismigiu (unde am fotografiat eu) mai aduce aminte de vremurile de iarna, oferind distractia patinajului in aer liber, adevarate momente de sanatate si placeri patinatorilor… In afara acestuia mai este si patinoarul din cartierul “Drumul Taberei”.
Barcile plimbate pe luciul lacului tot sezonul estival sunt trase pe mal, iar locul lor este acum luat de distractiile de iarna… cam putine si cam nedecorative, ca anul trecut. Pana si fantana arteziana din mijlocul lacului, care anul trecut era impodobita “a pom de Craciun”, este acum lasata asa cum este. Locuri pe banci sunt din belsug, cu toate ca soarele se arata. Chioscuri exista numai pentru inchirierea de patine, cele cu ceai cald sau vin fiert nu mai sunt prezente.
Sa asteptam deci iarna, ca doar este timpul ei sa vina, sa ne arate ce poate, sa ne ofere ce este specific iernii…
                  
N-am avut de asteptat prea mult…
In seara de Dumnica 3 Ianuarie 2016 a inceput sa ninga, frumos ba potolit dar si viscolit, aratand ca asta-i iarna nu doar asa cum visam cand eram mai mici…
Stiti cum se spune, “noaptea toate pisicile sunt negre”…, ei, asa acuma dupa ninsoarea de asta-noapte, se poate spune ca “toate masinile parcate sunt albe”. Din loc in loc se mai vede cate un gospodar curatind zapada proaspata de pe trotuar si ferind astfel pe ceilalti de neplacerile alunecusului sau al unei fracturi.
Nu de alta, dar pana cadeau frunzele din copaci, treceau si de cateva ori pe zi oamenii de la salubritate sa le curete, dar acuma niciunul….
Dambovita nu a rezistat la gerurile de noptile trecute si a inghetat, dand de furca pescarusilor care-si cauta mai cu greu de mancare…
Totusi principale artere de circulatie sunt “la negru” cum se zice, asa ca circulatia nu da batai de cap soferilor atenti. Si asta spun, intrucat pentru zilele viitoare se anunta ger si ploi care vor deveni polei, facand iarna un anotimp periculos.
Dar suntem de-abia in Ianuarie, asa ca mai avem ceva de fotografiat, pana sa treaca iarna…
       
Pe Alexandru Bodea il puteti citi si pe blogul sau.
Puține imagini îți trezesc atîtea senzații ca asta.
Cristian Malide a făcut poza, prin ’80. Se cheamă autobuz 31 la stop.
De fiecare dată cînd apare cineva, plîngînd vremurile bune de dinainte de Revoluție, îmi vine să-i bag pe gît astfel de imagini – să vadă, să revadă cît de bine era.
NU era.
Ce vedem în poză? Oameni umiliți, agățați de barele unui autobuz atît de plin, încît stătea într-o rînă. Oameni cu mîinile înghețate pe bare, cu obrajii ca de sticlă din cauza frigului, oameni cu picioarele bocnă după cine știe cît stătuseră s-aștepte nenorocitul ăsta de autobuz, în cine știe ce stație. Parcă simțim și noi frigul ăla.
Ce vedem? Un oraș pustiit, un oraș orb, mort. Mergeți azi pe Magheru și lăsați-vă inundați de Lumină – și apoi întorceți-vă înapoi în timp, să văd cum vă place.
NU era bine.
Și, în 1980, ÎNCĂ era bine! Încă se mai circula pe Magheru: încă mai mergeau autobuzele și troleele, unind Nordul de Sud, ajutînd omul să ajungă de la Gară în Berceni, din Vitan în 1 Mai, ori din Băneasa în Unirii! Încă autobuzele mai aveau nițică motorină în rezervoare – urmau să mai treacă mai puțin de cinci ani pînă cînd urmau să primească buteliile acelea cu gaz. Bieții oameni mai puteau să urce în autobuz, chiar dacă ușile nu se închideau – urmau să mai treacă vreo șapte-opt ani pînă cînd să se interzică în mod eficace acest obicei criminal.
Să nu mai credeți că era bine – dacă ar fi fost, am fi vrut să fi trăit și azi la fel. Dar n-am mai vrut.
NU era bine; iar argumentul că nici azi încă nu e bine e o prostie. N-are legătură lipsa binelui de atunci cu lipsa binelui de acum; acum ține doar de noi să facem să fie mai bine.
Toamnă urîtă.
Să vedem o poză, făcută de Cristian Malide în anii ’70, pe Dinicu Golescu. Cum te uiți înainte, ai intersecția cu Mircea Vulcănescu – stradă care pe-atunci se numea Ștefan Furtună.
În albumul lui Cristian Malide, fotografia este numită „apus”. Dar nu apusul a fost fotografiat – n-avea cum. La apus, toamna, Soarele nu este în față – înspre Berzei – , ci undeva în spate, spre Witting.
Mai degrabă, deci, e un răsărit, nu-i așa?
Tot Cristian Malide a surprins și un coș de gunoi. Pare a scrie pe el „A.D.P.7”; de ce?
Pînă-n ’79, Bucureștiul avea încă opt sectoare, nu șase. Deci ne aflam în sectorul 7 al Capitalei – fostul raion Gheorgiu-Dej – sectorul 6 de azi.
Dar Sectorul 6 se oprește, în zilele noastre, la Calea Plevnei. Granițele dintre sectoare s-au mai mutat, în timp.
Mai vedem și un autobuz Ikarus „Ik4”. A-nceput să circule în București în 1973, acest model. Putea să fie un autobuz al liniei 76 (azi dispărută), ori 78 (azi 178)…
Tramvaiul este un „V56”. Urma să dispară de pe străzi la-nceputul anilor ’80; dar cu un deceniu-nainte mai aveam destule, destule vagoane. Ce linie să fie fost? Poate un 2, poate un 12 – sau poate chiar un 26? Eu n-am de unde ști…
Mai găsim în imagine și un indicator de parcare pe trotuar, cu o siluetă de automobil mai așa, de modă veche. În timp, odată cu modernizarea designului auto, și indicatoarele au ținut pasul cu… lumea, după cum vedeți mai jos…
Toamna, pe Dinicu Golescu, undeva-n anii ’70, nu era mai veselă…
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii