despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

prin fundături XIV

de Ando și HM

Am ales pentru azi, în principal, cîteva fundături care nu-s taman fundături, fiindcă se pot străbate. Pe lîngă ele, însă, am mai găsit și cîteva intrări veritabile, desigur.

Prima dintre ele se cheamă 1 Mai; nu și-a schimbat numele odată cu botezarea bulevardului adiacent în Ion Mihalache. Se deschide din strada Radu Boiangiu (e-o mare încrengătură de străduțe pe-acolo) și pur și simplu șerpuiește, ca un semn de întrebare, pe după garduri. Dar beneficiază și de-un acces direct în bulevard, printr-un gang.

Remarcabilă vila asta de la intrare – cam părăsită, din păcate. Cristian Malide ne-a trimis pe-aici.

O intrare care – odată cu schimbările zonei – a devenit aproape circulabilă este micuța Prepeliței:

    

Se face din străduța Suvenir și i-a purtat, cîndva, numele.

Să vedem și intrarea Aaron (Aron) Florian – din strada I. L. Caragiale:

 

Ai zice că se-nfundă-n clădirea de birouri de la interscția străzilor Batiștei cu Vasile Lascăr, dar… nu:

 

Peste drum de ea, lăsîndu-se tot din strada Caragiale, dăm și peste fundătura Caragiale.

Schimbăm zona, ajungînd undeva prin preajma Căii Plevnei, de unde ai crede că te-ai înfunda pe intrarea Măgirești.

… doar că plăcuța minte – Măgirești este o stradă, și ajunge în Vespasian (din Vespasian merită pomenită și intrarea Institutul Medico-Militar)

Măgirești s-a numit, demult, Ghețarului. Ea are o soră mai mică, care dă din Plevnei și se cheamă…. Protonilor!

Nu facem prea mulți pași și descoperim – între străzile Virgiliu și Macedonia – străduța îngustă și cotită numită Dimitrie Gusti:

Aproape gata; pe lîngă ea – desprinzîndu-se din strada Lipova – este fundătura… Difuzorului. De ce i-or fi rebotezat-o așa, cînd numele ei fusese – în ton cu tot cvartalul unde mai avem Făgăraș, Maramureș, Dobrogei – Sucevei?

prin fundături XIII

de Ando și HM

Dacă ne plimbăm oleac’ prin preajma Mitropoliei, vedem – din 11 Iunie – o stradelă ce se-nfundă-n acareturile popimii. Poartă numele lui Miron Costin; înainte era cunoscută, simplu, ca – Mitropoliei și – după ce s-a-naintat în grad instituția – Patriarhiei:

Nu-i singura fundătură cauzată de popime; aceeași tărășenie-i și dinspre Ienăchiță Văcărescu. Dacă-i să fim drepți, ambele capete ale străzii Ienăchiță Văcărescu-s înfundate; cel’lalt e blocat în urma construirii blocurilor de „Centru Civic” ce mărginesc Piața Unirii…

De fapt, avem aici – în josul Mitropoliei – intrări interzise oamenilor: deși ar fi așa de frumos și normal să-i lași să intre-n curtea Palatului Patriarhiei! Ia, uite, mai e un acces oprit – din Principatele Unite…

Să rămînem prin zonă de-acum, fiindcă-i destul de bine garnisită cu fundături. Un intrînd fără nume, din Muzelor; din 11 Iunie, mai jos de Rondul cel mare de la Carol, avem intrarea Ovidiu.

 

Din strada Căpitan Gheorghe Preotescu, intrarea cu același nume – și vizavi de ea, micuța Drăgușa:

 

… dar cea mai frumoasă plimbare printr-o fundătură o poți face băgîndu-te din Principatele Unite pe-aici – pe Titus:

Din stradă, nu-ți zice nimic, nu te-mbie cu nimic; dar înăuntru e o mică parcelare cochetă și discretă, o alee care se-ncheie-ntr-un dreptunghi – ia, de vedeți!

prin fundături XII

de Ando și HM

Mergem un pic prin spatele magazinului „Muzica”. Ce-i aici, din strada Cîmpineanu (fostă și 13 Decembrie)…

… întorcîndu-se tot în aceeași stradă Cîmpineanu?

O scurtătură-n trepte; și nu numai – ci și un soi de rămășiță a unei treceri uitate de vreme. Cîndva, între Cîmpineanu și Calea Victoriei, ființase un pasaj – Pasajul Român.

Mai mergem oleacă prin Cotroceni, să vedem ce fundături ne-au mai rămas! Prima se cheamă doctor (firește!) Nicolae Vicol:

Se-nfundă undeva între strada Carol Davila și frontul secund de blocuri ce mărginesc bulevardul Eroilor, și nu-mi dau seama dacă înainte de construirea acestora dădea-n bulevard.

Din strada sus-menționată, dar înspre capătul ei din șoseaua Cotrocenilor, se ivește și intrarea Carol Davila.

Iată o continuare a străzii Doctor Grecescu, care se-nfundă-n Arenele de tenis; așa a fost de cînd lumea, fundătură – se vede cît de veche e după platanii uriași – dar, odinoara, probabil că dădea mai degrabă-nspre Ștrandul Bragadiru:

Și-un fund de sac fără nume, din strada Pasteur.

Schimbăm cartierul; din Calea Rahovei veche – azi botezată George Georgescu – se vede fundătura Eliza Moroiu:

… data viitoare, dăm tîrcoale mai mult primprejur.

prin fundături XI

de Ando și HM

… o-ntreagă colecție de fundături găsim în dosul Televiziunii Române.

Parcelarea plănuită și-ncepută doar dinainte de Război a fost taman bună pentru ridicarea clădirilor frumoase ale Televiziunii. Să luam, un pic, la rînd și fundăturile – toate se fac din strada Muzeului Zambaccian. Avem Colonel Constantin Blarenberg – cu acces auto pentru Televiziune… Ing. Nicolae Costinescu

… avem prelungirea străzii Zola – c-o plăcuță pe care numele scriitorului e scris Zolla.

 

… mai e și intrarea Nicolae Starostescu Cucu, unde deja curbura străzii, ce-ar fi trebuit s-o urmeze pe cea a Căii Dorobanților, se vede și mai bine; și încheiem cu Arhitect Grigore Cherchez.

Din piațeta dintre străzile Paris și Washington dăm să intrăm, curioși, într-un cotlon ce se-nfundă-n depoul Bonaparte; ar putea fi chiar strada Mexicului – asta dacă nu s-ar pierde printre încrengătura șinelor de tramvai…

… peste drum – peste Iancu de Hunedoara adică – dibuim, între două schelete de bloc neterminate, micuța intrare numită Geneva:

O fundătură care-a rămas în urmă la schimbarea numelui străzii principale este V. I. Miciurin – o găsim, cuminte, lîngă Triumf, dînd din Mareșal Averescu:

Încheiem c-o pereche de fundături fără mari farafastîcuri din bulevardul Alexandru Ioan Cuza: Sagna și Gădinți.

 

prin fundături X

de Ando și HM

… revenim! Am strîns multe, multe fundături și pornim iar prin poveștile lor – acolo unde le-am și dibuit.

Iată intrarea Ezăreni, ce se face din Berzei, jos, pe la Vasile Pârvan; dar ea s-a numit Socec la-nceput.

… din Calea Dorobanților – în coasta fostului hotel cu același nume, azi Sheraton – se face o fundătură numită Urali. S-a numit și Slătineanu – aleea Slătineanu.

Rămînem în zona centrală, încercînd să vedem dacă se poate merge din strada Ion Ghica, pe lîngă fosta clădire a Asigurării Românești, în strada Doamnei.

… nu! nu se poate…

 

Începem să ne depărtăm – iată-ne explorînd două fundături din zona vechii Căi a Rahovei – una care continuă strada Poiana Florilor

… și alta, numită Gladiolelor, care dă din strada… Gladiolelor.

Ne-oprim, pentru acum, de-abia pe la Răzoare, unde intrăm – curioși – pe străduța Nicolae (Nicu) Dobrin:

… ea dă din strada Sergent Nuțu Ion și merge-nspre șina de tren ce mărginește actuala șosea pe care-o numim noi Trafic Greu; dar, în capătul ei se face-o trecere cam puchinoasă prin care oamenii ajung direct la intersecția cea mare de la Răzoare. 

prin fundături IX

de Ando și HM

Dăm un pic ocol Cișmigiului – multe străduțe avem pe-aici, înfundîndu-se-n parc. Intrarea Rigas (ce-o fi Rigas?), intrarea Victor Eftimiu (demult, Dr. Marcovici) – mare lucru n-ar fi de văzut prin ele. Însăși piața Valter Mărăcineanu-i, în fapt, și-o fundătură. După ea avem, însă, străduța cu numele așa de frumos de Șipotul fîntînilor, care cotește, înfundîndu-se-nspre dosul Conservatorului:

… ea se continuă – spre Piața Sălii Palatului – cu altă stradă cu nume frumos: Poiana narciselor. Sărmana! A fost înfundată odată cu construirea ansamblului de blocuri.

Amîndouă se-ntretaie cu Brezoianu, unde a fost și-o benzinărie, în apropierea piațetei Iosif Sava.

Vedem acum una din cele mai șmechere fundături din orașul nostru; atît de șmecheră, că are propria ei fundătură!

E vorba de intrarea Iulia Hasdeu (Julia Hăjdeu, pe plăcuțele vechi) din care se-abate și intrarea Marin Alexe – cin’ să fi fost el?

Ne-ntoarcem iar în plin centru – avem strada Patriei, ce se-nfundă-n dosul Cocorului:

 

… înaintea sistematizării axei Nord-Sud, încrengătura de străzi de pe-aici arăta altfel, bun-înțeles. Strada Patriei corespundea Pieței Sfîntul Anton; ehei – de-acolo pornea și Calea Moșilor! Azi ieși de la Sfîntul Anton spre bulevard printr-un gang murdar…

Iar la un pas de Sfîntu-Gheorghe, iată și cum se-nfundă și strada Sfînta Vineri, pe un segment care s-a numit și Decebal.

prin fundături VIII

de Ando și HM

Am ales pentru azi niște artere-nfundate mai curioase. Cum ar fi trecerea asta din Cotroceni, dintre străzile Carol Davila și Iatropol:

Nu-nțeleg de ce nu este stradă-stradă; dacă a fost deschisă de tot sau nu; știu doar că pe ea nu poți pătrunde decît cu piciorul. Un alt mister, ca și cel al străzii Nanu Muscel. Nici construirea complexului Cotroceni de aici nu mi-e tocmai limpede: ce fusese înainte acolo? ce s-o fi demolat? și de ce s-o fi construit aici?

Lăsăm de-o parte întrebările fără răspuns și ne-ntoarcem la străduța de mai sus; incredibil, ea are și-un nume: farmacist Aurel Țipeiu. Interesat de persoana acestuia, n-am dat decît peste un anunț găsit într-o foaie din 1914 – „Românul” (ocazie cu care-am mai descoperit și alte cîteva resurse digitale, anume ale Bibliotecii Universitare din Cluj):

Iacătă înc-o stradă necăjită…

… este vorba de strada Italiană; sau de ce-a rămas din bucata ei ce corespundea bulevardului Carol I. Ce s-a-ntîmplat aici? A fost tăiată strada Armand Călinescu, în ideea de a uni strada Vasile Lascăr (Galați, la vremea respectivă) de Paleologu.

… așa că vechia albie a Italianei a rămas stingheră și-nfundată, pe post de parcare. E-n continuare pavată cu piatră cubică și e separată de noua arteră ceaușistă de-un scuar. Ba, ca să fim cinstiți, are și-o fundătură mică, numai a ei:

Să traversăm doar! Pentru că, în dreptul fostului hotel Modern, dăm de o altă mică fundătură. E un ciot din vechia albie a străzii Armenească; nu te-ai gîndi că, de fapt, strada asta se lasă din Calea Moșilor și că doar taie bulevarul Carol I. Ca să fim drepți, se poate circula, totuși, prin fața clădirii (azi de birouri) Modern.

 

O altă stradă mai lungă decît am fi tentați a crede este Arthur Verona. Nu se-oprește defel la Patria, ci continuă peste Magheru, pînă-n strada Nicolae Golescu. Doar că bucata asta e doar o altă fundătură…

Lăsăm la sfîrșit una dintre cele mai nefericite străzi tăiate din București. Care alta – decît Lipscani? Pentru mulți e doar un loc de plimbare între Sfîntu-Gheorghe și Magazinul Victoria, dar…

… dar Lipscani unește Calea Moșilor de Dîmbovița. Este cam tăiată de bulevardul Brătianu, săraca de ea – poți continua plimbarea spre centrul vechi doar prin pasaj…

 

… iar de din jos de Victoria este blocată de vecinătatea apăsătoare a Inspectoratului de Poliție.

 

prin fundături VII

de Ando și HM

… fuserăm pe-aici deja, cînd am văzut intrarea Cantilli. Ne-ntoarcem. Lîngă ea e Flioara:

 

E-o adevărată rețea de alei puchinoase și întortocheate aici, între Dorobanți și Căderea Bastiliei. N-are rost să pozăm fieștecare intrare ori curte lungită: Fabulistului, Moneasa, Căderea Bastiliei, Grigore Alexandrescu. Ne-oprim, totuși, pe Anasonului, ca să vedem cît s-a-ntins dihania cea nouă ce corespunde-n rondul de la Povernei

 

Amintim și intrarea Macedonski, ciuntită de construirea ASE-ului și ne oprim să ne uităm la o clădire rămasă cam neterminată de foarte, foarte multă vreme, ce corepunde străzilor Slătineanu și Crăciun:

 

Dar ce-i aici e floare la ureche; să te păzească Ăl-de-Sus să treci Dorobanțiul, înspre Polonă. La-nceput pare simplu; e intrarea Camil Petrescu, și lîngă ea strada Emmanuel David; prima s-a mai numit Gaillac, iar a doua Colonel Grigore Ion. În ruptul capului eu nu-nțeleg de ce strada asta – Emmanuel David –  a fost închisă la ieșirea în Polonă… sau poate n-a fost deplin deschisă:

… interesant de pozat e casa asta cu intrarea-gang-scară:

Altfel (pen’că-i cam gălăgioasă atmosfera-n casa asta), strada asta-fundătură e liniștită.

Lucrurile-ncep să se complice numaidecît: nici nu știi cîte-nfundături găsești pe Polonă! M-am mai plimbat pe-aici, căutînd odinioară străduțele-nguste. Te bagi și te-ntorci – și tot parcă nu te-ai băgat peste tot; ciudată parte de oraș, meschină și bogată totodată. Pe partea dreaptă, cum mergi spre Ștefan cel Mare ai Bravurii – care încă mai arată a stradă:

… coridoarele – că altfel n-ai cum să le spui! – Nicorești și Buciumeni?

 

… sau Slătinița – care-i mai mult o fîșie mărginită de-o parcare…

Pe ceal’laltă parte a străzii, mai mult ghicești, îndărătul unei porți, intrarea Lacul Roșu, și, în apropiere, perechea de fundături Bogdănița și Jijia:

 

Așa-i că-i aiuritor? Dar, ce – parcă între Dorobanți și Floreasca e mai bine? Aiurea – dar de văzut, poate altcîndva.

prin fundături VI

de Ando și HM

Primăvară! Chef de ducă, de iscodeală! E bine să te bagi prin fundături, pentru că descoperi felurite drăcii uitate de vreme. Și detalii frumoase.

… ne-ntoarcem pe lîngă Amzei, ca să trecem în revistă fundătura Biserica Albă:

 

… n-ar fi mare lucru de capu’ ei, dacă n-ar avea trecerea aceea ce duce, prin părculeț, spre gangurile blocurilor ce bordează piața. Încă din copilărie, mi s-a părut o șmecherie genială scurtătura asta. Vizavi de ea, mai dăm de vreo două intrări – Sibioara și Nicolae Crețulescu:

Sibioara s-a numit, cîndva, Leului; pare-se că după Război multe fundături au primit nume noi – așa, mai delicate – de sătucuri necunoscute (Filioara… Viișoara…) E drept și că aceste chiștocuri stradale primiseră pîn-atunci cu ușurință nume ba de proprietari, ba de cine știe ce obscure personalități pe care doar aceștia le cinsteau… Dacă te bagi pe-aici, poți ieși în Victoriei pe după un bloc – și dai și de una din rampele de aprovizionare ale hotelului Athenee Palace.

Cine vrea să vadă, însă, intrarea Amzei – aflată la doi pași – are niște frumoase surprize. Frontul ăsta de case cu intrările cu treptele direct din străduță e o adevărată raritate bucureșteană!

Dar și-o tăblie ruginită de atenționare a locatarilor – abaterile se vor fi adus la cunoștiința administrației numaidecît.

Ce-ar mai fi de văzut pe-aici, nu știu – așa că ne-ndepărtăm ușurel; dac-o luăm spre Ateneu, dăm de strada Constantin Esarcu, al cărei capăt dinspre Nicolae Golescu este blocat…

… iar dac-am lua-o-n cealaltă parte – spre Piața Victoriei, am dibui, abătîndu-ne doar un pic din drum, o intrare foarte echilibrată arhitectural la origine ce se lasă din Iorga, cu o clădire reușită-n fund:

 

… sau intrarea numită Toma Tomescu, mai mult un acces puchinos și prost pavat ce mărginește un bloc dărăpănat:

 

… curiosul care-și face drum pe-aici descoperă un Aro 10 care șade de ani de zile și-o tăbliță ștearsă; nu-i puțin lucru.

 

prin fundături V

de Ando și HM

… una dintre cele mai lungi fundături ale Bucureștiului pare Soldat Grigore Răducanu. Să tot aibă vreo 200 de metri, între strada Frosa Sarandy și spatele blocurilor noi ce bordează Primăria Sectorului 1. Habar n-am cît și dacă a apucat să fie, și ea, stradă. Hărțile vechi – de dinaintea ridicării Primăriei – o înfățișează înfundîndu-se într-un smîrc aidoma Cuțaridei. Chiar și mai apoi e trecută ca fundătură: pe numele Gherase…

   

Dar pe străduța asta cîte-am mai găsit! O căsuță căzută; un garaj; vreo patru rable din care azi a mai rămas numai una; și-un restaurant de care lumea-și aduce aminte cu drag și-acum, la mai bine de cinci ani după ce s-a-nchis…

Tot lungă-i și intrarea Portocalelor, despre care v-am scris mai demult, lăudîndu-i căsuțele liniștite:

Ne-ntoarcem la ale noastre; cele obișnuite. Iată intrarea General Christian Tell:

Cum te bagi în ea, lăsînd de-o parte coaja rămasă nedemolată de-acum trei ani, te uimește frumoasa clădire a vechii școlii franceze.

Dacă te-i plimba pe strada Episcopul Radu – poate căutînd casa cu cavaleru-n armură pe acoperiș – te poți opri să vezi cîteva fundături, cum ar fi cea care poartă chiar numele străzii, cu un bloculeț frumos la intrare, și chiar binișor restaurat…

 

… sau Monahului: p-onoarea mea dac-am văzut vreo intrare mai colorată ca asta!