despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

prin fundături XLIII

de Ando și HM

Ne cam pregătim să ne luăm tălpășița din zona distrusă de Ceaușescu între piețele Unirii și Alba Iulia. Mai avem, însă, o fundătură de bifat: Clucereasa Maria.

O găsim prin cvartalul adiacent Teatrului Evreiesc, rămas cumva în picioare pe sfîrșit de ani ’80. Bloculețele – din păcate părăginite – fac dovada stilului zonei. Clucereasa Maria a fost mereu fundătură, dar odată cu prefacerile ceaușiste a primit o deschidere mititică spre noua arteră largă numită Sfînta Vineri.

 

La doi pași de această fundătură, i se găsea o pereche numită Olteni; a dispărut după Revoluție, odată cu-nceperea construirii unei biserici noi, în locul celei demolate de la Sfînta Vineri.

Schimbăm binișor zona! Ajungem iar între Grivița și 1 Mai. Mai jos de vechea Cuțaridă, din strada Lainici te poți băga pe fundătura Lotru: ea se-oprește-ndărătul blocurilor ce bordează Calea Griviței.

Mai trecem la socoteală vreo două curți-intrări care ne-au sărit în ochi; una pe strada Jules Michelet – stradă care-i ea însăși închisă traficului, întrucît are ghinionul să adăpostească ambasada Marii Britanii…

… și cealaltă găsită pe strada Răspîntiilor.

prin fundături XLII

de Ando și HM

N-am mai trecut de multă vreme pe străzile cu nume de țări și capitale! Pe Roma am găsit și-o mică intrare, din care se vede dosul blocurilor vechi de pe Londra:

Iar mai departe, înspre piața Dorobanților, mai dăm – tot din Roma – de două intrînduri consecutive, între numerele 41 și 47.

Dacă tot sîntem la plimbări pe-aici, ia să ne ocupăm și de cîteva străzi mai cu moț.

Cum ar fi fosta alee Vulpache – azi botezată Venezuela. Ea este închisă traficului între aleile Modrogan și Alexandru, fiindcă Ministerul de Externe s-a făcut stăpîn peste ea cu ditai curtea…

Și ne-aducem aminte, mai spre Piața Victoriei, de-o străduță fără nume dispărută recent, în zilele noastre.

Făcea o legătură între strada Paris și bulevardul Aviatorilor; pe locul ei s-a ridicat „clădirea de birouri cu buruieni

prin fundături XLI

de Ando și HM

Ne preumblăm pe și pe lîngă strada Vulturilor. Urîtă zonă: putredă; putredă rău!

În fine, n-avem noi de ales, așa că ne ocupăm de poveștile locului.

… străzile din preajmă poartă nume de zburătoare: Turturelelor, Canarului, Hulubilor, Rîndunelelor. Nu-i singura zonă bucureșteană pe care-am întîlnit-o așa. Pe lîngă Duzilor au fost străzi care aminteau de îndeletnicirea făcutului mătăsii – Gogoșilor, Gîndacilor, Frunzei; ne-am mai plimbat pe alte străzi cu nume de meserii și ocupații; și le știm pe cele cu nume de „funcții” boierești de pe lîngă Clucerului….

Hai să vedem fundăturile! Hulubulilor e lunguță și șerpuită!

Iacă și Canarului – un drumeag pe lîngă care-ai trece, confundîndu-l cu vreo curte deschisă.

Între ele, hop și una numită Licurici!

Se face pe lîngă un rînd de bloculețe și se duce, tooot duce, pîn-la un pas de Maximilan Popper. Locul viran adiacent e rezultat din demolarea unor rînduri de case îngrozitoare, de unde au fost date afară multe familii cu probleme. Recent s-a demolat și altă clădire mare din vecinătate –  parcă te-ai gîndi că urmează, în timp, o preschimbare masivă a frontului ăsta de stradă.

Dacă ți-ai pune-n cap s-ajungi dinspre Popper spre Vulturilor, te-ai putea înfunda pe Avram Zenovie, rămasă dintr-un micuț cvartal neafectat de demolările ceaușiste.

Fiindc-am trecut deja pe Maximilian Popper, găsim aici și două foste fundături. Peste drum de ce-a rămas din Spitalul Caritas aflăm intrările Popper și Wilhelm Filderman. Odată cu construirea blocurilor ce mărginesc bulevardul Victoria Socialismului (azi, Unirii) acestea au fost deschise, corespunzînd altor alei și parcaje. Numele străzilor astea-s date de felurite personalități evreiești; Maximilan Popper fusese Trinității; Filderman, Agrișelor.

Nu se poate să nu-ncheiem și cu uriașa curte înfundată ce se face la intersecția străzilor Parfumului cu Popper – știe toată lumea cum arată șirul de case ce se-ntinde-nspre fostul spital:

Este o murdărie de nedescris: una din cele mai oribile fundături din Capitala noastră.

prin fundături XL

de Ando și HM

Iată-ne prin preajma Kiseleffului – strașnică zonă!

Întîi, revenim în parcelarea Delavrancea: și descoperim că strada principală a acestui cartier încîntător este, la un moment dat… fundătură – imediat după ce trece de micul scuar de la intersecția cu Petöfi Sándor.

Am mai trecut dincolo de Clucerului, găsind străduțe ce poartă nume de-ndeletniciri boierești: Serdarului, Paharnicului, Pivnicerului, Medelnicerului, Șetrarului; ce-or fi căutînd Docenților pe-aicea, habar n-avem. Dar găsim pe hărți mai vechi o intrare din Clucerului, oarecum spre Delavrancea – se numise Chelarului.

… traversăm șoseaua Kiseleff și, cum ne uităm înspre Triumf, ne sare-n ochi cartierul cochet și aerisit ridicat pentru nomenclatura comunistă, cu blocuri-vile – unele terasate. E ditai locul: se duce-n Mareșal Prezan, bulevard botezat la vremea aceea Aleea Trandafirilor!

E aici o alee numită „intrare” – Peru – care nu se-nfundă, ci se-ascunde prin desișurile ce-nconjoară blocurile astea. E multă delăsare: uși ruginite, tencuieli scorojite – semne de oameni care-au fost ceva dar n-au fost oameni.

Iese-n strada Uruguay (puțea dacă s-ar fi numit Brîncuței, ca pe vremurile vechi), din care – oleac’ mai încolo – înainte de o semi-piațetă unde Maior Șonțu o ia-nspre Prezan, se face o stradă al cărei nume nu l-am dibuit; pesemne nici n-are…

 

Ca să vedeți ce bine o duceau scîrbele comuniste, aici se găsesc cinci parcări subterane!

Rămînem să ne-nvîrtim pe-aici și vedem strada Gheorghe Brătianu – cea cu o bucată încă pavată cu lespezi trainice de piatră cubică și cu Rondul Francis – care are și ea o coadă ciuntită; așa a rămas mereu, se pare. Strada s-a numit Kogălniceanu și – mai încoace – Dăniceni.

Tot aicea-i și mica stradă botezată după arhitectul Burcuș: ea-i un covrig ce iese și se-ntoarce în Gheorghe Brătianu. Are și-o mică „intrare” la mijloc, ca să rupă un pic monotonia; intrarea nu-i deloc fundătură, ci mai degrabă alee…

prin fundături XXXIX

de Ando și HM

Ne-ntoarcem prin zona adiacentă Căii Călărașilor, fără gîndul să terminăm cu ce-i pe-aici în episodul de azi. Pentru că… e!

Pe Lucaci (Lucaciu) avem chiar două fundături. Una cu niște bloculețe destul de drăguțe…

… care are și nume: care altul decît cel al străzii principale? și încă una, la cîțiva metri; în fapt, un drum de servitute între numerele 51 și 53.

Din Parfumului, o altă fundătură.

… la fel, din Ceauș Radu.

prin fundături XXXVIII

de Ando și HM

Azi, să nu fim cîrcotași, vorbim doar de-o singură fundătură.

Este Șoseaua Nordului!

Una din cele mai scumpe artere bucureștene, fiindcă-i adiacentă Herăstrăului și-a devenit o oază de lux. Bine, cînd dai să intri pe-aici te gîtui printre mașini care n-au unde să-ncapă; clădirile noi se-nghiontesc una pe ailaltă și-n plus, mai ai de-a face și cu traficul care se scurge spre zona corporatistă a Piperei.

Dar ea-n sine – șoseaua – după ce lasă-n urmă aglomerația dintre Bordei și Roata Mare din parc devine chiar o stradă liniștită și goală; și, cîțiva pași mai încolo, se-nfundă-n șina de tren a Constanței.

Cel ce vrea să vină pe-aici dinspre Băneasa o face pe un segment botezat după Revoluție Elena Văcărescu; într-alte vremi toată șoseaua purtase numele voievodului Mihai.

De ce-i azi șoseaua asta fundătură? Fiindcă acum vreo treizeci de ani trecerea ei peste calea ferată s-a-nchis, odată ce s-a construit atît Pasajul Aviației, cît și noua rocadă urbană Aerogării – Barbu Văcărescu.

Mulți au murit, forțînd trecerea la barieră la care se stătea mult, mult de tot

Așa că șoseaua asta și-a pierdut rolul de legătură; și o bună vreme a stat – imediat după Revoluție – în pustieșag. Pînă a-nceput să se construiască „Satul francez” urmat de sutele de vile și bloculețe ce au împănat toată bucata dintre Herăstrău și noul cartier Aviației.

Pe-aici, dinspre Bordei spre calea ferată, nu circulă transportul public-nimic, da’ se pare că nu se sinchisește nimeni.

Loc să se strecoare, zău c-ar fi: dacă-ncap Rolls-urile!…

Șoseaua – pe vremea cînd funcționa bariera – era străbătută de autobuzul-fantomă 112. La-nceput de ani ’90 a fost o-ncercare cu autobuzul 135, dus să-ntoarcă aici, la intrarea dinspre Roata Mare a Herăstrăului; n-a ținut mult. Tot aici a-ntors și troleul 83; venea taman din Berceni, dar a dispărut odată cu desființarea transportului de suprafață central survenită inaugurării metroului spre Pipera. Prin ’95 s-a înjgebat și-un traseu de autobuze direct spre Romană, dar n-a avut viață lungă, fiindcă nu le vedea nimeni circulînd.

Cu siguranță că am putea face vreo cinci-șase episoade numărînd toate intrările, fundăturile și cioturile dintre Nordului și Nicolae Caranfil! Și ne-am umple de bube văzînd toate barierele, semnele de „interzis” și tăbliile cu „stradă privată”!! Așa că, pur și simplu, nu vreau să le iau la puricat! Sînt; le știm că sînt; să le lăsăm în plata Domnului…

Dar așa-i pe aici; și multitudinea de fundături o dibuim și pe hărțile vechi, chit că-s de dinainte de Război… sau de Revoluție!

 

… și nu stăm altminterea nici în bucata dintre șoseaua Pipera și lacuri; și pe-aici găsim multe fundături… prea multe ca să merite osteneala.

S-a construit prea mult; prea lacom; prea fără cap și fără respect pentru orice frîntură de urbanism! Toată partea asta-i o zonă falsă, detestabilă, moartă – tot cartierul ăsta nou e-n sine doar o fundătură.

prin fundături XXXVII

de Ando și HM

Săptămîna trecută am explorat cîteva fundături adiacente străzii Matei Voievod; ne-a rămas să ne mai depărtăm olecuță. Înspre Sud, din strada Mieilor se găsește fundătura cu-același nume. Se va-mbogăți c-o clădire nouă.

 

Spre Nord, din Ilarie Chendi, dăm de intrarea Soldat Gheorghe Mina – păzită de-un pisoc precaut.

    

Plecăm în bejenie, dînd peste cîteva-nfundături care n-au primit nume.

Una, din Popa Soare, peste drum de biserică; alta, din Ștefan Mihăileanu; încă una pe Tunari, pe lîngă școală.

  

Încheiem central, cu intrarea Blaj – ea se face din G-ral Constantin Coandă și ne-a scăpat cînd am bătut zona înainte vreme.

prin fundături XXXVI

de Ando și HM

Revenim prin preajma străzii Matei Voievod! Ne-am mai plimbat pe-aici și-am văzut intrările Elina Matei Voievod și Galenei.

Cea mai frumoasă fundătură de pe-aici este, cu siguranță, Baritonului!

 

Le luăm la rînd și pe celelalte, însă; iată intrarea Teleajen

  

Rondă – ai zice că-i doar un loc de parcare…

 

și Mecet.

prin fundături XXXVIII

de Ando și HM

Vedem două fundături care-ar mai avea uite-atîta și s-ar uni. Dar nu se unesc. E vorba de Arpaș (din Traian) și Vișinilor (din Vișinilor)… mare ciudățenie!

Să le și vedem; Arpaș:

  

– și Vișinilor:

   

Nu departe, din strada Popa Nan se face o intrare frumoasă.

    

De-aici, Calea Călărașilor-i la cîțiva pași; în preajma ei dăm de intrările Patrulei și Platon.

… pe care le luăm la fel – pe rînd.

      

… deși, la prima vedere, te-ai gîndi că-s rezultatele sistematizării ceaușiste, nu-i așa; sînt fundături vechi – așa au rămas dintotdeauna.

   

prin fundături XXXV

de Ando și HM

Intrarea Galaţi se face din Vasile Lascăr (fostă Galați), la doi paşi de intersecţia acesteia cu şoseaua Ştefan cel Mare. Impropriu numită intrare, în fapt, este o alee gen „potcoavă” care face înconjurul a două blocuri, având acces din Vasile Lascăr la ambele capete.

Una din laturile acestei intrări, cea cu restaurantul chinezesc „Templul Soarelui”, se continuă cu strada Sergent Năstase Pamfil, stradă care se intersectează, apoi, pe rând, cu străzile Ghiocei şi Tunari.

Pe Sergent Năstase Pamfil, tronsonul cuprins între intrarea Galaţi-Ghiocei, dăm de două intrări. Prima – Docherilor – deşi marcată clar pe hartă, pe teren e… inaccesibilă. Materializată doar de plăcuţele rămase pe ziduri, ea este, practic, o curte închisă cu o masivă poartă metalică!

La doi paşi mai încolo, găsim şi cealaltă intrare: Bicaz, semnalizată din belşug, dar nu mai mare decât o intrare de bloc!

Afundîndu-ne olecuță mai mult în cartier, găsim – din strada Erou Ion Călin – și intrarea cu-același nume:

… chiar frumușică!

Încheiem cu intrarea Țibana (fostă Păun Popescu), care se face din Toamnei, cam vizavi de strada Coloniei; o intrare simplă, cu rondoul cuvenit în capăt.