despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Case căzute 132 – Str. Vasile Lascăr 47 și 49

Rămînem pe Vasile Lascăr (de ce-or fi numit-o comuniștii Galați? – habar n-am) unde vedem și-un front decăzut de clădiri: numerele 47 și 49. A fost aici, pîn-acum cîțiva ani, și-un centru de bilete și abonamente de transport.

Dar – și asta nu se ghicește din stradă – ditai garajul; trebuie să te uiți pe-o hartă din satelit ca să vezi cît se-ntinde. Garajul „Rira”…

Se vede – spoită țipător – și frumoasa clădire adiacentă unde-și are Republica Slovacă reședința ambasadorului. Mai departe – spre intersecția cu Maria Rosetti – a fost nemernicia aceea de consulat al Austriei, unde mii și mii de oameni au fost umiliți, ca vitele, la coadă.

mai multe despre Case căzute

Garajul Mișu Sontag

Strada s-a numit Sălciilor, apoi Tomas Masaryk, apoi Julius Fucik; azi și-a recăpătat numele primulul președinte cehoslovac…

Cam pe la numărul 11, te-ai opri să vezi o casă cam căzută; și-n spatele ei o hală cu o siluetă inconfundabilă: da, e un garaj.

… de cîte ori am trecut pe-aici fără să caut să deslușesc istoria din spate! E vorba despre garajul Mihail Sontag.

Îl găsim pomenit în cărțile de telefon de la sfîrșitul anilor ’30. Inginerul Mișu Sontag fusese pilot de curse; ba chiar unul tare. A făcut echipă cu Petre Cristea la Raliul Monte Carlo, cu un an înainte ca Petre Cristea să cîștige ediția din 1936.

Ce s-o fi ales de Sontag, n-am aflat. Soarta de mai apoi agarajului e banală. Clădirea din față pare să fi fost și grădiniță.

Un garaj şi… o factură

scris de Ando

Când am făcut aceste poze, în ianuarie 2011, habar n-aveam ce reprezintă perechea de clădiri de pe strada Romulus. E vorba de aceste două imobile pe care, în lipsa unui aparat performant, e greu să le pozezi, frontal şi împreună, dată fiind lăţimea străzii. Ele sunt legate, la stradă, printr-o arcadă sofisticată dar şi comunică, în curte, printr-o pasarelă, aflată mai în spate.

 

Clădirea de la nr. 17 are o faţadă impozantă, şi o remarci imediat, chiar de la intersecţia cu Calea Călăraşilor.

Dar mie, mi-a plăcut mai ales faţada sofisticată a clădirii din stânga, de la nr. 15. Din păcate, proasta administrare a imobilului în anii comunişti şi-a lăsat amprenta, multe din elementele decorative fiind deteriorate.

 

Intre timp, pe net, au apărut destule informaţii despre cele două cladiri. Ele adăposteau „Marele Autogarage Hermann J. Rieber şi Fabrica de Trăsuri”! 

Lucrurile fiind clarificate, iar lista noastră de garaje din nou actualizată, totuşi nu mă lăsa inima să nu vă prezint o factură emisă pe 15 octombrie 1911 de firma cu pricina. Priviţi antetul! Este minunat şi, mai ales, se văd, clar reprezentate, cele două clădiri despre care vorbeam.

Sursa foto: Artmark

ce stradă vie!

… uneori nu știi unde duce un articol – subiectul fuge de tine, te plimbă prin locuri și timpuri – e frumos.

În ziua Crăciunului, porniți la plimbarea obișnuită prin orașul gol – numai al nostru și-al cîtorva turiști hăbăuci – dădurăm pe Luterană, unde ne sări-n ochi, pentru a cîta mia oară, mizeria de la fostele galerii, club, garaj: știți voi prea bine…

 

Despre istoria garajului, încercat-am a desluși cîte ceva la vremea potrivită. Clădirea – laolaltă cu celelalte care-o învecinează – ar merita cuprinsă și-n serialul nostru despre case căzute; cu siguranță va veni și vremea cînd toate vor fi date jos, pentru a clădi ceva demn de-a însoți blocul urît de toată lumea din coasta Catedralei. Mașina ce-nfruntă veacul pe frontispiciu ar merita trecută-n lista vestigiilor pe care le vedem tot mai greu – nu pentru că n-am avea tehnologia să ne apropiem detaliile orașului, ci pentru că ochiul ni-i tot mai obosit…

Și-atunci, încotro să duci povestea? Ei, uite că am dus-o pe 11 Iunie – strada mea preferată; întotdeauna mi-a fost greu să explic de ce-mi place bucata asta mică dintre parc și Mitropolie. Poate pentru că le-a avut, concentrate, pe toate: industrie, cinematograf, dughene, case socotite, necazuri, mizerie, tramvai…

Pe Luterană a ființat clubul „Salsa”; e mult însă de-atunci: mult de cînd s-a închis! Clubul ăsta însă era „Salsa 2” – pentru că fusese altul, înainte. Unde? Pe 11 Iunie, undeva cam peste drum de Gramont – unde azi te bagi într-un complex rezidențial…

Interesant loc, retras, mare: trebuie să fi fost ceva acareturi de-ale casei de cultură „Nicolae Bălcescu”, ce se găsește mai încolo pe stradă. Poate chiar vreo discotecă și înainte de Revoluție – căci erau și atunci. Imediat după, aici a funcționat clubul „You & me”, devenit curînd „Salsa You & me” – celebru în a doua jumătate a anilor 90.

Cine bate azi locurile astea, ducîndu-se în cluburile cunoscute (Fabrica, B52) s-ar mira să afle că distracția nu s-a oprit niciodată pe 11 Iunie, nu?

Oare s-ar mira și mai mult dacă ar ști că strada asta era la fel de vie și-ntre Războaie? Că găseai aici „Leul și cîrnatul”? Că actuala casă de cultură de azi era ditai restaurantul? Și că unde se-nvîrteau, acum două decenii, fete pe ritmuri sud-americane, era grădina – parcul! – „Parisiana” a lui Vasiliu?

… cu-atît mai mult îndrăgesc strada asta – și azi – așa surprinzătoare.