despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Case căzute 274 – Str. Vasile Alecsandri 6

scris de Ando

Sper, sincer, să nu fiu piază-rea! De câţiva ani, de câte ori trec pe aici, această clădire îmi pare din ce în ce mai părăginită şi fără viaţă. Ar fi mare păcat să se piardă, mai ales că în zona respectivă colcăie interese imobiliare de mare calibru, interese cărora le-au căzut victime şi alte clădiri valoroase.

mai multe despre Case căzute

Civilizație publică LVIV – la poartă

de Ando și HM

Poarta se cade a fi pe măsura casei, atunci cînd te numești gospodar și ai și oarece gust. Găsim în București – pe lîngă case încîntătoare – și intrări aidoma.

Am mai remarcat cîte-o poartă mai frumoasă, de-a lungul vremii – precum cea de pe Kogălniceanu, din preajma intersecției cu Vasile Pârvan. Are, locul, o poveste – demult a fost acolo o unitate de pompieri!

 

Ne-a sărit în ochi și poarta fostei fabrici de trăsuri – și garajului – Hermann J Rieber de pe Romulus

Ei, așa că ne-am pus pe treabă: să strîngem niscaiva intrări așa, mai monumentale, mai deosebite, mai de ținut minte – și, mai ales, de admirat. Să le admirăm!

   

După cum le vedeți, unele-s mai meșteșugite, altele-s mai simple; la unele primează eficiența, la altele aspectul impresionant; unele-s doar pentru un om, altele-s pentru ditai mașina… Trecem în vedere, cu ocazia asta, și intrări cu rost de mic gang ori legătură între clădiri…

… cîteva porți-porți mai interesante…

Nu uităm trecerea sub clopotnița bisericii Sft. Silvestru – cea de care ne povestea, demult, Alexandru Dinu; și ne aducem aminte și de poarta veche de sus, de la Mitropolie…

Și, fiind cinstiți pînă la capăt, punem și cîteva intrări mai de Doamne-ajută cu care se făleau blocurile „sovietice” ridicate după Război.

lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici

Case căzute 271 – Calea Moşilor 150

scris de Ando

Pe tronsonul vechi al Căii Moşilor, la nici 100 de metri de intersecţia cu Bd. Carol I, pe stânga cum mergi spre Sf. Gheorghe, se află această clădire găunoasă. E adevărat, perdelele veştejite de soare din ferestrele de la primul etaj te derutează un pic, dând senzaţia că, măcar la acest nivel, bloculeţul este încă locuit. Dar imaginile crunte din curte te lămuresc repede şi fără dubiu despre starea şi, mai ales, despre şansele clădirii.

mai multe despre Case căzute

Case căzute 269 – Str. Duiliu Zamfirescu 9

Prin spatele Președinției, cum se zicea demult; sau în spatele Guvernului, cum se zice acum – pe colț cu Louis Blanc. Șade de mult timp așa.

mai multe despre Case căzute

Civilizație publică LVIII – monograme din metal

scris de Ando

Pe unul din traseele mele preferate de week-end, mă opresc deseori să admir această vilă de pe strada Dr. Burghele. Normal că o aşa clădire are şi un gard pe măsură, iar pe gard sunt postate aceste spectaculoase monograme, cu uşor aer medieval.

   

La o altă plimbare, mi-a atras atenţia placa de pe acest bloc Art Deco, de pe Schitu Măgureanu, vizavi de Cişmigiu: Horia şi Ion Creangă, arhitecţii clădirii. Ridicând însă privirea, am observat că acea mongramă de pe placa de marmură se repetă şi pe grilajul balcoanelor:

  

… reîntâlnim monograma, „marcă” a celor doi Creangă, și la toate elementele de feronerie ale unui bloculeț încîntător de pe strada Delavrancea:

 

Ei bine, ăsta a fost momentul care a declanşat „vânătoarea” prin oraş. Sigur, ideal ar fi fost să aflu câte ceva şi despre ce nume stau în spatele acestor litere, mai mult sau mai puţin măiestrit contorsionate şi îmbârligate. Totuşi, o poveste am aflat-o. Pozând frumoasa clădire de pe strada Nicolae Filipescu (actualmente sediul Secretariatului de Stat pentru Culte), am remarcat pe grilajele balcoanelor, perechea de litere L şi G.

Spre plăcuta mea surpriză chiar pe site-ul instituţiei este prezentat istoricul clădirii de unde aflăm, printre alte multe detalii, că arhitectul Ion Berindei a proiectat respectiva clădire pentru „Leonida Gussi, bogat antreprenor şi proprietar”.

Sigur, am dat şi peste alt gen de monograme, uşor de descifrat, unele chiar banale, ele fiind postate pe chiar pe gardurile unor stabilimente îndeobşte cunoscute:

Legat de categoria asta, îmi amintesc că – înainte de ’89 – pe porţile şi chiar pe gardurile majorităţii întreprinderilor, tronau, aproape  obligatoriu, replicile din metal fie ale siglei, fie ale mărcii de bază cu care se mândrea respectiva unitate. Iată, spre exemplu, o poză  preluată dintr-un articol al prietenul nostru, C.D Mocanu, unde vedem, încă păstrat, un grilaj cu monograma întreprinderii „Timpuri Noi”; și alta unde ghicim inițialele fostei fabrici de Ulei „Muntenia” pe strada Spătarului…

 

Nu-mi rămâne, aşadar, decât să vă prezint în continuare o parte din trofeele adunate:

 

lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici

Case căzute 266 – Șos. Mihai Bravu 225

Nici nu știu bine unde ne găsim. Cîndva-i zicea bariera Vergului; apoi lumea s-a obișnuit să-i zică Piața Muncii; mai încoace, cineva s-a gîndit că locul trebuie botezat Hurmuzaki, Hurmuzachi, ba chiar… Hurmuzachii!

Mare-i prostia omenească; și tot mare – din păcate – îi și mizeria.

Aici, la numărul 225, găsim o fostă unitate militară (după ea venea fabrica de pîine, în clădirea de la 223, azi cu alte destinații) în mare paragină.

La fel de urît se vede și din dos (dinspre zona intrării Sectorului, pînă unde se întinde)…

Prin fața ei, stradal, se ghicește vechea trasă a șoselei – se știe că segmentul sudic ducea mai înspre Bulevardul Basarabia decît o face astăzi: nu „se pupau” deloc bucațile șoselei ce se-ntîlneau aici, înaintea sistematizării și-a construcției pasajului subteran.

Ce mai încoace-ncolo! Ne aflăm într-o zonă strașnic de interesantă.

mai multe despre Case căzute

Case căzute 265 – Str. Halmeu 5

O casă cum nu credeam să mai văd aici, în București! Între Lizeanu și Reînvierea, îndărăt la Assan:

Mă face să mă gîndesc la gîndacul ăsta de căsuță, de pe Octav Cocărăscu…

mai multe despre Case căzute

prin fundături XLVI/plimbări în București XXVIII

de Ando și HM

Avem iar un episod formidabil! Pretext să și facem o plimbare frumoasă, acum cît toamna-i încă bună cu noi.

E nevoie doar să ne dăm jos din tramvai la Lizeanu și să ne-ncumetăm pe strada asta.

Zicem că-i ultima stradă vie a Bucureștiului – nicăieri altundeva nu mai găsim atîta mic-comerț. Trotuare-nguste, magazinașe prăpădite, pompe funebre, ateliere, mîncătorii și alai de mașini și tramvaie 16 care se chinuie să treacă de Ștefan cel Mare. Trebuie văzut și simțit, nu se poate trage-n poză ce-i aici!

Pe mîna stîngă se fac patru fundături – fără nimic, dar nimic interesant în sine: Depoului, Silozului, Brădetului și Vagonului.

 

… Depoului corespunde-ntr-una din troacele setebiste ce se-ntind pe-aici (de la ele-și și trage numele); Silozului și Brădetului se-nfundă de-a dreptul. Silozului trebuie c-are ceva de-a face cu vechile acareturi ale Morii lui Assan, azi într-o uriașă decădere. Numele unei străduțe din apropiere – Vaporul lui Assan – ce-a mai rămas din ea; „vaporul” era, firește, mașina cu aburi a morii, prima din București.

Intrarea Vagonului, însă, are ceva al ei, care trebuie văzut mai de-aproape.

Nu pentru că-i accesul spre depou și atelierele S.T.B. – ci pentru că bucata asta-i o urmă a vechii căi ferate industriale ce traversa Capitala: o legătură directă dinspre Herăstrău-Aviației (pe o parte din traseul liniei tramvaiului 5) și Gara Obor.

Vedem și-n ziua de azi pe hartă o intrare a Vagonului care se prelungește de la Lizeanu spre dosul Parcului Circului! Și o să pornim puțin pe urmele ei – este traseul vechii șine, desigur.

Acest traseu feroviar să tot fi apărut pe la 1904; nevoia sa era impresionantă. Să ne gîndim la toate fabricile care ființau deja în zonă și care trăgeau folos de pe urma transportului pe drum de fier: Tonola (1865 – de cărămizi, pe locul ei și-a gropii aferente apărînd, înspre zilele noastre, Circul de Stat cu parcul său); morile – azi demolate și devenite „rezidențiale” – Olmazu (1862) și Viața (1892) ; Atelierele S. T. B. (apărute la 1909 pe locul unei alte cărămidării, mărite cu mai bine de trei hectare prin ’27); Moara și fabrica de ulei Assan (1853 – extinsă spre secolul XX cu fabrică de vopseluri); Manutanța Comunală (1878 – de la ea-și trage numele strada Mașina de pîine, cea care trece pe sub un bloc); tabloul se-ntregește mai încoace – spre lacuri – cu fabrica de glucoză și spirt; mai încolo – după șoseaua Colentina – cu cea de săpun Stella (pe la 1883-84)… și să nu uităm de Spitalul Colentina, apărut la 1858!

Dar chiar spre anii ’20 deja se se înțelegea că trenurile nu mai aveau ce căuta într-atît de înăuntrul orașului.

De fapt, în orașul modern care-și dorea să fie Bucureștiul, însăși industria care de dezvoltase aici nu mai avea cum să-și găsească locul.

Linia nu fusese doar pentru mărfuri; în prima ei jumătate de veac au circulat trenuri de călători. Apoi traficul a fost doar industrial, tot mai redus, tot mai local; traseul feroviar dinspre Herăstrău a fost scos din uz după mijlocul anilor ’80. Înainte de asta, odată cu lărgirea și modernizarea șoselei Colentina, se dezafectase traversarea feroviară spre dosurile Oborului.

Cînd spui cale ferată, spui barieră; spui macaz; spui canton. Vedem și azi unul aici, la intersecția străzii Lizeanu cu Vagonului/Reînvierii:

Firește că-i abandonat, dar ne aduce aminte că pe-aici trecea trenul, traversînd strada Lizeanu și mergînd spre Colentina, pe lîngă cimitir.

Azi e linie de tramvai pe Reînvierii; ea s-a pus pe la mijlocul anilor ’70, pentru ca tramvaiele să ocolească prin Lizeanu-Turmelor intersecția cea mare de la Obor, unde se construia pasajul subteran. Mai circulă 36 pe-aici, din an în Paște; rar vine!

Ne-ntoarcem la calea ferată: o ramificație deservea, mai încolo, Moara Assan. Mai departe, alta ducea-nspre Manutanță. În direcția opusă, o altă ramificație se făcea pentru folosul Atelierelor S. T. B. – trenul însă nu cotea, ci trebuia să dea cu spatele ca să intre spre ateliere.

Noi, însă, o să urmărim șina-nspre Circ; pentru asta-i nevoie să mergem pe strada Pîrgarilor: nu mult – și unde se ițește, într-o curte, alt canton părăsit, știm că pe-aici traversa strada calea ferată! După oprirea traficului, șinele au mai putut fi văzute cîțiva ani buni; urmele lor în asfalt s-au mai ghicit și-n urmă cu-n deceniu.

Regăsim traseul șinei mai departe, la intersecția străzilor Șoltuzului cu Sfîntul Niceta. Un alt fost canton, tot într-o curte; dar mai dichisit.

Nu prea-s urme ale șinei între Șoltuzului și Pîrgarilor; cel mult vreo două curți mai ciudate ne lasă impresia că trecuse pe-aicea. Linia era dublă, pentru ușurarea manevrelor, a garării și-a aprovizionării.

Dar, dacă te-ndrepți mai departe, o să vezi o cărăruie. Dac-o apuci pe ea, te afli iar pe traseul vechii căi ferate – azi trecut pe hartă tot ca intrarea Vagonului. Cărarea se lărgește și-i plină de mizerii!

Odată ce te obișnuiești cu mizeria, începe să ți se pară pitoresc și privești cu interes droaștele vechi ce zac prin buruiene.

La doi pași, trece strada Sfînta Ana, dar nu corespunde intrării Vagonului. În nici trei minute, am și ajuns în strada Turnătorilor; după ce trecem de ea, ajungem numaidecît în Județului.

De-aici, șina se ducea mai departe, prin spatele Parcului Circului; un ultim canton e, pesemne, transformat radical într-o casă de locuit extinsă. Aici, a fost, foarte demult, o ramificație pentru deservirea feroviară a fostelor mori și fabrici OlmazuViața și Tonola.

Calea ferată străbate, deci, cartierul în diagonală; trama stradală era de dinaintea punerii șinelor. Străzile, la-nceput, purtau mai toate nume de sfinți: mai apoi – între Războaie – au fost botezate după felurite denumiri de dregătorii. Doar strada Turnătorilor și-a păstrat numele peste timp; doar că prima dată se chema Turnătoriei, după cine știe ce făbricuță pesemne.

Canalizarea s-a introdus aici în 1934-35; după aceea au urmat fireștile lucrări de pavare.

Spre deosebire de alte segmente ale căilor ferate ce străbăteau Capitala, această bucată nu merita nici păstrată, și nici reconvertită într-un coridor urban destinat ori transportului public, ori traficului auto. Cu oareșce osteneală însă, s-ar găsi, pe-acest traseu al intrării Vagonului, rost de-a crea o pistă de biciclete către Parcul Circului.

Face mult s-alegi o zi frumoasă pentru plimbarea pe-aici; altminterea-i tare, tare urît!

Fiindcă orice plimbare-i și una printre amintiri, ne-aducem aminte că sînt – pe forumuri – și poze cu șina, de cînd încă nu dispăruse. Cele alb-negru sînt de prin 1983, cele color de prin ’85.

 

Odată terminată treaba și ieșiți din bălării, e cazul să ne uităm în tihnă la tot cartieru-n care ne găsim. Bulevardul Ghica-Tei (o stradă, în fapt, numele e cam lăudăros!) și străzile adiacente, cu case-tip (nu prea mai găsești două la fel azi) au o atmosferă cuminte; ieșind din parcelarea tipizată născută înainte de al doilea Război, dăm și peste căsuțe amărîte, și peste bloculețe cochete, și peste viluțe cu-n strașnic aer de conac! Cînd ajungi în Maica Domnului, o să te mire puzderia magazinelor cu piese electronice; e un paradis cunoscut pentru pasionații de șurubăreală.

Și nu te-oprește nimeni să mai cauți și alte fundături – chiar mai sînt vreo două: Scheiului, din strada Scheiul de Jos (e și strada Scheiul de Sus) și Pîrgarilor, acolo unde strada cu-același nume face cot cu Județului.

 

… acesta este episodul XXVIII din seria „Plimbări în Bucureşti”; lista episoadelor – aici

Case căzute 261 – Bd. Pache Protopopescu 109

… un fost institut de cercetare unde, acum mai bine de 20 de ani, a-nceput să funcționeze televiziunea Pro TV. Ce-a-nsemnat Pro TV pentru Țara asta – atunci – e greu de descris și încă de înțeles.

Clădirea e abandonată de cîțiva ani; au rămas – urît, murdar, mizerabil – cîteva troace care să ne-amintească de gloria momentului în care televiziunea cobora în stradă; pe-un zid se mai deslușește scris „Cabina Pro TV”…

 

Televiziunea Pro TV s-a mutat doar două case mai jos – la 105 -, pe locul unde ființase o făbricuță de dulciuri, a cărei istorie o deslușim din terfeloage, așa cum ni-i felul; ocazie cu care vedem și brambureala numerelor poștale de pe-aici…

… și mai demult, s-ar părea că-n locul fabricii de produse zaharoase ar fi fost una de ciorapi. Pe locul unde s-a ridicat clădirea părăsită pe care-am prezentat-o-n episodul de azi a fost o casă cu funcțiune administrativă și înainte, și după Război.

mai multe despre Case căzute • lista articolelor din seria anilor ’90 • Lista episodelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane”

Case căzute 259 – Str. Dr. Nicolae Staicovici 57

scris de Ando

E vizavi de intrarea la Arenele BNR, deci cartier…de cartier. O fi ea „obiectiv protejat”, dar dacă mă uit cum arată şi, mai ales la bloculeţul din spate, nu prea am dubii în ce priveşte soarta ei.

mai multe despre Case căzute