despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

din zbor

… se fac cîțiva ani de cînd n-am mai văzut strada asta-n lungul ei. Pe măsură ce șantierul metroului de la Eroilor se mai strînge, se luminează și bulevardul Eroilor Sanitari: traficul poate fi reluat acușica. Mai trebuie trase la loc firele de troleu. Hai odată!

Se-ntîmplă ceva pe „Trafic Greu”, în dreptul vechii fabrici de iută. Gardul dinspre șosea s-a dat jos, jungla dindărătul lui curățată de-a lungul fostei căi ferate; vedem noi ce-o să fie – s-o construi „Dedeman” pîn’la urmă?

Îmi pare mie sau s-a curățat oleacă partea de sus a bătrînului gard ce făcea strada Mitropolit Filaret atît de pitorească? S-au tăiat niscai copaci, asta-i sigur. Nu că n-ar avea nevoie, gardul, de ceva întărire.

Platforma Pipera – repere 2019

scris de Ando

Din când în când, fiind realmente un subiect interesant pentru Bucureşti, deci şi pentru noi, trebuie să revenim pe platforma Pipera pentru că, la urma urmei, vorbim despre un alt oraş… din oraş. Asta a fost şi asta este platforma – efectiv, un oraş al Bucureştiului. Detaliile înşirate, mai demult, rămân valabile, dar acum, atenţia s-a focalizat în special pe exteriorul perimetrului.

Pornim, aşadar, la drum şi, pentru înlesnirea parcursului virtual, am marcat cu litere diversele locuri unde am reţinut în imagini, modificări majore.

Spre vest, pe strada Gara Herăstrău, s-au cristalizat două noi zone de mare interes: A1 şi A2. După cum se vede, frontul stradal de pe tronsonul A1, este definitivat.

In tronsonul A2 , lucrul este în toi. Pe colţul cu Dimitrie Pompei (l-am marcat cu C pe harta mare) vom avea un ansamblu clădiri “pentru spaţii comerciale, conferinţe de birouri şi hotel”, un fel de… buricul pământului – dacă ne luăm după sloganul afişat: „In the center of everything that matters”!

 

Mai jos, spre şoseaua Fabrica de Glucoză, a fost „rasă” fosta clădire a ICPIL şi, în loc, se ridică „Ansamblul de birouri Equilibrium”.

Şi, uite aşa, am ajuns la şantierul lucrărilor de lărgire a şoselei Fabrica de Glucoză – pe harta mare, tronsoanele B1 si B2.

Paranteză: îmi aduc bine aminte că, prin iarna lui 1977, se discuta insistent despre această ajustare a şoselei, „la pachet” cu propunerea de realizare a unui micro cartier de-a lungul şoselei Petricani, cea de pe malul lacului Tei. Blocuri mici, cu maxim trei etaje. Văzusem şi o schiţă. A venit însă cutremurul din martie şi priorităţile oraşului au fost redirecţionate spre refacerea pagubelor… Revenim: abia acum, suntem, efectiv, la faza de redimensionare a arterei sus pomenite.

Ambele tronsoane au fost atacate. Aici sunt imagini de pe tronsonul scurt, B2, cel care leagă Barbu Văcărescu de Calea Floreasca.

Iar aici, sunt  fotografii de pe celălalt tronson – B1 – cel dintre Barbu Văcărescu şi şos. Petricani.

Călătorului îi şade bine cu drumul, zice proverbul, dar – adaugă unii – şi drumului îi şade bine… cu nişte blocuri pe margine! In consecinţă, paralel cu noul traseu al şoselei, s-a „ciupit” şi o halcă zdravănă din pepiniera Tei-Toboc (X roşu) pe care s-a ridicat, deja, un complex de blocuri. După aspect, bănuiesc că e vorba de blocuri destinate locuinţelor.

Apropo de regimul terenurilor din pepinieră, iar o dau pe… amintiri. Se întâmpla prin 1982. Intrarea principală la Aerofina, întreprinderea la care am lucrat, era amplasată pe Fabrica de Glucoză. Exact vizavi, la marginea pepinierei, era un teren viran, plin de moloz, bolovani, fiare, gunoaie. Nu ştiu ce-o fi fost acolo înainte, probabil vreo clădire administrativă, dar acum, era numai bun pentru amenajarea unei parcări suficiente pentru cca. 40 de maşini. Aproape un an şi jumătate au durat tratativele dintre conducerea întreprinderii şi cei de la „spaţii verzi”, de care ţinea pepiniera, pentru a ne ceda, atenţie! doar în folosinţă, acest teren. Problema s-a rezolvat abia după ce s-a intervenit de la „nivel superior” (asta pentru că la Aerofina lucrau şi o mulţime de… piloşi). Bineînţeles că amenajarea ulterioară s-a facut în regie proprie, prin munca după program a salariaţilor întreprinderii.

Tot ceea ce se întâmplă acum cu şos. Fabrica de Glucoză are o importanţă sporită pentru că la capăt de drum, adică la intersecţia cu şoseaua Petricani, avem deja finalizat nodul de legătură cu autostrada A3 – Bucureşti-Ploieşti.

Apropo de acest nod, nu comentez soluţia temporară aplicată pentru rezolvarea traficului dar, pentru că tot am ajuns aici, e momentul să mă întreb cum vor  fi rezolvate, din punct de vedere al circulaţiei auto, celelalte două intersecţii importante, adică: Fabrica de Glucoză cu Barbu Văcărescu, în primul rând, apoi Fabrica de Glucoză cu Calea Floreasca. Pentru că lărgirea de care am vorbit până acum, e doar o parte a soluţiei. O intersecţie prost gândită şi prost organizată anulează tot efortul de redimensionare a arterei, iar ambuteiajele vor persista.

Revenim la platforma propriu zisă, care îşi urmează, oarecum, nestingherită, viaţa trepidantă. De fiecare dată când ajung aici, senzaţia este că, urbanistic vorbind, totul pare scăpat de sub control. Greu de crezut, dar între clădirile existente – nici ele prea vechi, tot se mai găseşte câte un petec de teren ca să se ridice o nouă cutie din beton şi sticlă. Aşa s-a umplut, de exemplu, şi „golul” de pe Dimitrie Pompei, adică terenul „D”- cum l-am marcat pe harta veche.

Blocuri aduse până la buza trotuarului, eventual garnisite cu câte o platformă mai făţoasă, „de întâmpinare”, placată cu gresie. Albastrul rece şi cenuşiul auster domină paleta de culori. Ici, colo, câte o încercare timidă de gazon sau câte o terasă cu câţiva arbuşti ornamentali nu reuşesc să ostoiască senzaţia de şantier perpetuu provocată de siluetele macaralelor şi schelelor iţite printre blocuri.

Dar să nu confundăm realităţile cu nostalgia tinereţii. Platforma Pipera a fost concepută ca zonă industrială, creată şi dezvoltată pentru a produce, unde estetica şi mediul înconjurător erau şi atunci în suferinţă. Vremurile au adus doar schimbările inerente, industriile actuale sunt de cu totul şi cu totul alt profil. A trecut timpul halelor orizontale pline cu maşini-unelte, a atelierelor de turnătorie, de vulcanizare, de vopsitorie sau de confecţii metalice. De fapt, marea problemă este, acum, diferenţa abruptă dintre dinamismul investitorilor şi amorţeala cronică a administraţiei, fie ea centrală sau locală.

Persistă, de exemplu, un contrast izbitor între clădirile noi sau transformate şi infrastructura înconjurătoare. E încă mult praf, chiar noroi pe marginile drumurilor. Vechiul bulevard Dimitrie Pompei, cu şinele şubrede pe care tramvaiul, efectiv, se târăşte scârţâind şi bălăngănid din toate încheieturile, arată de groază, fiind copleşit de vâltoarea fluxurilor de maşini.

Este exact cum spuneam cu altă ocazie: „Un loc care s-a întins în sus, ca să nu privească-n jos, să vadă murdăria”.

Nu ştiu când o să revenim pe platformă, de aceea am zis să lăsăm finalul acestui periplu sub deviza optimistă din fotografie:

Case căzute 274 – Str. Vasile Alecsandri 6

scris de Ando

Sper, sincer, să nu fiu piază-rea! De câţiva ani, de câte ori trec pe aici, această clădire îmi pare din ce în ce mai părăginită şi fără viaţă. Ar fi mare păcat să se piardă, mai ales că în zona respectivă colcăie interese imobiliare de mare calibru, interese cărora le-au căzut victime şi alte clădiri valoroase.

mai multe despre Case căzute

Civilizație publică LVIV – la poartă

de Ando și HM

Poarta se cade a fi pe măsura casei, atunci cînd te numești gospodar și ai și oarece gust. Găsim în București – pe lîngă case încîntătoare – și intrări aidoma.

Am mai remarcat cîte-o poartă mai frumoasă, de-a lungul vremii – precum cea de pe Kogălniceanu, din preajma intersecției cu Vasile Pârvan. Are, locul, o poveste – demult a fost acolo o unitate de pompieri!

 

Ne-a sărit în ochi și poarta fostei fabrici de trăsuri – și garajului – Hermann J Rieber de pe Romulus

Ei, așa că ne-am pus pe treabă: să strîngem niscaiva intrări așa, mai monumentale, mai deosebite, mai de ținut minte – și, mai ales, de admirat. Să le admirăm!

   

După cum le vedeți, unele-s mai meșteșugite, altele-s mai simple; la unele primează eficiența, la altele aspectul impresionant; unele-s doar pentru un om, altele-s pentru ditai mașina… Trecem în vedere, cu ocazia asta, și intrări cu rost de mic gang ori legătură între clădiri…

… cîteva porți-porți mai interesante…

Nu uităm trecerea sub clopotnița bisericii Sft. Silvestru – cea de care ne povestea, demult, Alexandru Dinu; și ne aducem aminte și de poarta veche de sus, de la Mitropolie…

Și, fiind cinstiți pînă la capăt, punem și cîteva intrări mai de Doamne-ajută cu care se făleau blocurile „sovietice” ridicate după Război.

lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici

Case căzute 271 – Calea Moşilor 150

scris de Ando

Pe tronsonul vechi al Căii Moşilor, la nici 100 de metri de intersecţia cu Bd. Carol I, pe stânga cum mergi spre Sf. Gheorghe, se află această clădire găunoasă. E adevărat, perdelele veştejite de soare din ferestrele de la primul etaj te derutează un pic, dând senzaţia că, măcar la acest nivel, bloculeţul este încă locuit. Dar imaginile crunte din curte te lămuresc repede şi fără dubiu despre starea şi, mai ales, despre şansele clădirii.

mai multe despre Case căzute

Case căzute 269 – Str. Duiliu Zamfirescu 9

Prin spatele Președinției, cum se zicea demult; sau în spatele Guvernului, cum se zice acum – pe colț cu Louis Blanc. Șade de mult timp așa.

mai multe despre Case căzute

Civilizație publică LVIII – monograme din metal

scris de Ando

Pe unul din traseele mele preferate de week-end, mă opresc deseori să admir această vilă de pe strada Dr. Burghele. Normal că o aşa clădire are şi un gard pe măsură, iar pe gard sunt postate aceste spectaculoase monograme, cu uşor aer medieval.

   

La o altă plimbare, mi-a atras atenţia placa de pe acest bloc Art Deco, de pe Schitu Măgureanu, vizavi de Cişmigiu: Horia şi Ion Creangă, arhitecţii clădirii. Ridicând însă privirea, am observat că acea mongramă de pe placa de marmură se repetă şi pe grilajul balcoanelor:

  

… reîntâlnim monograma, „marcă” a celor doi Creangă, și la toate elementele de feronerie ale unui bloculeț încîntător de pe strada Delavrancea:

 

Ei bine, ăsta a fost momentul care a declanşat „vânătoarea” prin oraş. Sigur, ideal ar fi fost să aflu câte ceva şi despre ce nume stau în spatele acestor litere, mai mult sau mai puţin măiestrit contorsionate şi îmbârligate. Totuşi, o poveste am aflat-o. Pozând frumoasa clădire de pe strada Nicolae Filipescu (actualmente sediul Secretariatului de Stat pentru Culte), am remarcat pe grilajele balcoanelor, perechea de litere L şi G.

Spre plăcuta mea surpriză chiar pe site-ul instituţiei este prezentat istoricul clădirii de unde aflăm, printre alte multe detalii, că arhitectul Ion Berindei a proiectat respectiva clădire pentru „Leonida Gussi, bogat antreprenor şi proprietar”.

Sigur, am dat şi peste alt gen de monograme, uşor de descifrat, unele chiar banale, ele fiind postate pe chiar pe gardurile unor stabilimente îndeobşte cunoscute:

Legat de categoria asta, îmi amintesc că – înainte de ’89 – pe porţile şi chiar pe gardurile majorităţii întreprinderilor, tronau, aproape  obligatoriu, replicile din metal fie ale siglei, fie ale mărcii de bază cu care se mândrea respectiva unitate. Iată, spre exemplu, o poză  preluată dintr-un articol al prietenul nostru, C.D Mocanu, unde vedem, încă păstrat, un grilaj cu monograma întreprinderii „Timpuri Noi”; și alta unde ghicim inițialele fostei fabrici de Ulei „Muntenia” pe strada Spătarului…

 

Nu-mi rămâne, aşadar, decât să vă prezint în continuare o parte din trofeele adunate:

 

lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici

Case căzute 266 – Șos. Mihai Bravu 225

Nici nu știu bine unde ne găsim. Cîndva-i zicea bariera Vergului; apoi lumea s-a obișnuit să-i zică Piața Muncii; mai încoace, cineva s-a gîndit că locul trebuie botezat Hurmuzaki, Hurmuzachi, ba chiar… Hurmuzachii!

Mare-i prostia omenească; și tot mare – din păcate – îi și mizeria.

Aici, la numărul 225, găsim o fostă unitate militară (după ea venea fabrica de pîine, în clădirea de la 223, azi cu alte destinații) în mare paragină.

La fel de urît se vede și din dos (dinspre zona intrării Sectorului, pînă unde se întinde)…

Prin fața ei, stradal, se ghicește vechea trasă a șoselei – se știe că segmentul sudic ducea mai înspre Bulevardul Basarabia decît o face astăzi: nu „se pupau” deloc bucațile șoselei ce se-ntîlneau aici, înaintea sistematizării și-a construcției pasajului subteran.

Ce mai încoace-ncolo! Ne aflăm într-o zonă strașnic de interesantă.

mai multe despre Case căzute

Case căzute 265 – Str. Halmeu 5

O casă cum nu credeam să mai văd aici, în București! Între Lizeanu și Reînvierea, îndărăt la Assan:

Mă face să mă gîndesc la gîndacul ăsta de căsuță, de pe Octav Cocărăscu…

mai multe despre Case căzute

prin fundături XLVI/plimbări în București XXVIII

de Ando și HM

Avem iar un episod formidabil! Pretext să și facem o plimbare frumoasă, acum cît toamna-i încă bună cu noi.

E nevoie doar să ne dăm jos din tramvai la Lizeanu și să ne-ncumetăm pe strada asta.

Zicem că-i ultima stradă vie a Bucureștiului – nicăieri altundeva nu mai găsim atîta mic-comerț. Trotuare-nguste, magazinașe prăpădite, pompe funebre, ateliere, mîncătorii și alai de mașini și tramvaie 16 care se chinuie să treacă de Ștefan cel Mare. Trebuie văzut și simțit, nu se poate trage-n poză ce-i aici!

Pe mîna stîngă se fac patru fundături – fără nimic, dar nimic interesant în sine: Depoului, Silozului, Brădetului și Vagonului.

 

… Depoului corespunde-ntr-una din troacele setebiste ce se-ntind pe-aici (de la ele-și și trage numele); Silozului și Brădetului se-nfundă de-a dreptul. Silozului trebuie c-are ceva de-a face cu vechile acareturi ale Morii lui Assan, azi într-o uriașă decădere. Numele unei străduțe din apropiere – Vaporul lui Assan – ce-a mai rămas din ea; „vaporul” era, firește, mașina cu aburi a morii, prima din București.

Intrarea Vagonului, însă, are ceva al ei, care trebuie văzut mai de-aproape.

Nu pentru că-i accesul spre depou și atelierele S.T.B. – ci pentru că bucata asta-i o urmă a vechii căi ferate industriale ce traversa Capitala: o legătură directă dinspre Herăstrău-Aviației (pe o parte din traseul liniei tramvaiului 5) și Gara Obor.

Vedem și-n ziua de azi pe hartă o intrare a Vagonului care se prelungește de la Lizeanu spre dosul Parcului Circului! Și o să pornim puțin pe urmele ei – este traseul vechii șine, desigur.

Acest traseu feroviar să tot fi apărut pe la 1904; nevoia sa era impresionantă. Să ne gîndim la toate fabricile care ființau deja în zonă și care trăgeau folos de pe urma transportului pe drum de fier: Tonola (1865 – de cărămizi, pe locul ei și-a gropii aferente apărînd, înspre zilele noastre, Circul de Stat cu parcul său); morile – azi demolate și devenite „rezidențiale” – Olmazu (1862) și Viața (1892) ; Atelierele S. T. B. (apărute la 1909 pe locul unei alte cărămidării, mărite cu mai bine de trei hectare prin ’27); Moara și fabrica de ulei Assan (1853 – extinsă spre secolul XX cu fabrică de vopseluri); Manutanța Comunală (1878 – de la ea-și trage numele strada Mașina de pîine, cea care trece pe sub un bloc); tabloul se-ntregește mai încoace – spre lacuri – cu fabrica de glucoză și spirt; mai încolo – după șoseaua Colentina – cu cea de săpun Stella (pe la 1883-84)… și să nu uităm de Spitalul Colentina, apărut la 1858!

Dar chiar spre anii ’20 deja se se înțelegea că trenurile nu mai aveau ce căuta într-atît de înăuntrul orașului.

De fapt, în orașul modern care-și dorea să fie Bucureștiul, însăși industria care de dezvoltase aici nu mai avea cum să-și găsească locul.

Linia nu fusese doar pentru mărfuri; în prima ei jumătate de veac au circulat trenuri de călători. Apoi traficul a fost doar industrial, tot mai redus, tot mai local; traseul feroviar dinspre Herăstrău a fost scos din uz după mijlocul anilor ’80. Înainte de asta, odată cu lărgirea și modernizarea șoselei Colentina, se dezafectase traversarea feroviară spre dosurile Oborului.

Cînd spui cale ferată, spui barieră; spui macaz; spui canton. Vedem și azi unul aici, la intersecția străzii Lizeanu cu Vagonului/Reînvierii:

Firește că-i abandonat, dar ne aduce aminte că pe-aici trecea trenul, traversînd strada Lizeanu și mergînd spre Colentina, pe lîngă cimitir.

Azi e linie de tramvai pe Reînvierii; ea s-a pus pe la mijlocul anilor ’70, pentru ca tramvaiele să ocolească prin Lizeanu-Turmelor intersecția cea mare de la Obor, unde se construia pasajul subteran. Mai circulă 36 pe-aici, din an în Paște; rar vine!

Ne-ntoarcem la calea ferată: o ramificație deservea, mai încolo, Moara Assan. Mai departe, alta ducea-nspre Manutanță. În direcția opusă, o altă ramificație se făcea pentru folosul Atelierelor S. T. B. – trenul însă nu cotea, ci trebuia să dea cu spatele ca să intre spre ateliere.

Noi, însă, o să urmărim șina-nspre Circ; pentru asta-i nevoie să mergem pe strada Pîrgarilor: nu mult – și unde se ițește, într-o curte, alt canton părăsit, știm că pe-aici traversa strada calea ferată! După oprirea traficului, șinele au mai putut fi văzute cîțiva ani buni; urmele lor în asfalt s-au mai ghicit și-n urmă cu-n deceniu.

Regăsim traseul șinei mai departe, la intersecția străzilor Șoltuzului cu Sfîntul Niceta. Un alt fost canton, tot într-o curte; dar mai dichisit.

Nu prea-s urme ale șinei între Șoltuzului și Pîrgarilor; cel mult vreo două curți mai ciudate ne lasă impresia că trecuse pe-aicea. Linia era dublă, pentru ușurarea manevrelor, a garării și-a aprovizionării.

Dar, dacă te-ndrepți mai departe, o să vezi o cărăruie. Dac-o apuci pe ea, te afli iar pe traseul vechii căi ferate – azi trecut pe hartă tot ca intrarea Vagonului. Cărarea se lărgește și-i plină de mizerii!

Odată ce te obișnuiești cu mizeria, începe să ți se pară pitoresc și privești cu interes droaștele vechi ce zac prin buruiene.

La doi pași, trece strada Sfînta Ana, dar nu corespunde intrării Vagonului. În nici trei minute, am și ajuns în strada Turnătorilor; după ce trecem de ea, ajungem numaidecît în Județului.

De-aici, șina se ducea mai departe, prin spatele Parcului Circului; un ultim canton e, pesemne, transformat radical într-o casă de locuit extinsă. Aici, a fost, foarte demult, o ramificație pentru deservirea feroviară a fostelor mori și fabrici OlmazuViața și Tonola.

Calea ferată străbate, deci, cartierul în diagonală; trama stradală era de dinaintea punerii șinelor. Străzile, la-nceput, purtau mai toate nume de sfinți: mai apoi – între Războaie – au fost botezate după felurite denumiri de dregătorii. Doar strada Turnătorilor și-a păstrat numele peste timp; doar că prima dată se chema Turnătoriei, după cine știe ce făbricuță pesemne.

Canalizarea s-a introdus aici în 1934-35; după aceea au urmat fireștile lucrări de pavare.

Spre deosebire de alte segmente ale căilor ferate ce străbăteau Capitala, această bucată nu merita nici păstrată, și nici reconvertită într-un coridor urban destinat ori transportului public, ori traficului auto. Cu oareșce osteneală însă, s-ar găsi, pe-acest traseu al intrării Vagonului, rost de-a crea o pistă de biciclete către Parcul Circului.

Face mult s-alegi o zi frumoasă pentru plimbarea pe-aici; altminterea-i tare, tare urît!

Fiindcă orice plimbare-i și una printre amintiri, ne-aducem aminte că sînt – pe forumuri – și poze cu șina, de cînd încă nu dispăruse. Cele alb-negru sînt de prin 1983, cele color de prin ’85.

 

Odată terminată treaba și ieșiți din bălării, e cazul să ne uităm în tihnă la tot cartieru-n care ne găsim. Bulevardul Ghica-Tei (o stradă, în fapt, numele e cam lăudăros!) și străzile adiacente, cu case-tip (nu prea mai găsești două la fel azi) au o atmosferă cuminte; ieșind din parcelarea tipizată născută înainte de al doilea Război, dăm și peste căsuțe amărîte, și peste bloculețe cochete, și peste viluțe cu-n strașnic aer de conac! Cînd ajungi în Maica Domnului, o să te mire puzderia magazinelor cu piese electronice; e un paradis cunoscut pentru pasionații de șurubăreală.

Și nu te-oprește nimeni să mai cauți și alte fundături – chiar mai sînt vreo două: Scheiului, din strada Scheiul de Jos (e și strada Scheiul de Sus) și Pîrgarilor, acolo unde strada cu-același nume face cot cu Județului.

 

… acesta este episodul XXVIII din seria „Plimbări în Bucureşti”; lista episoadelor – aici