despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

După juma’ de an

scris de Ando

Atât a trecut de la articolul acesta şi am zis că e timpul să vedem, la faţa locului, ce se mai întâmplă.

Clădirea de pe bulevardul Primăverii, colţ cu strada Heleşteului. Aici încă se lucrează: s-a mai degajat terenul din jur, au dispărut şi ultimele rămăşiţe ale vechiului gard şi, după cum este închis parterul cu panouri, e limpede că se acţionează în special pe interior. Sus, pe unul din pereţii clădirii, este deja montată o mică firmă compusă din 3, maxim 4 litere, ascunsă, deocamdată, cu o folie de plastic negru. Intre timp, am aflat „pe surse” destul de credibile, că aici va fi o galerie de artă. Rămâne de văzut.

In schimb, ansamblul celor două blocuri – unul cu intrarea direct din Piaţa Charles de Gaulle, celălalt din spate, prin strada Pictor Rosenthal – chiar se apropie de final.

Surprinzător, deşi era începută cel mai devreme, clădirea de pe Dorobanţi nr. 212 este înţepenită la stadiul lunii ianuarie. Aici am zbârcit-o cu previziunile dar, sper, în continuare, să nu ne pomenim cu un nou „schelet” imobiliar!

Mergem la categoria… „struţo-cămile” adică la acele clădiri „căpuşate”, folosite drept paravan, într-un fel sau altul, pentru edificarea de construcţii noi.

Mai întâi, pe strada Dumbrava Roşie, colţ cu Aurel Vlaicu. Aşa cum ne aşteptam, vechea clădire (sau mai bine zis, ce a mai rămas din ea) este deja „cocoşată” de masivitatea celei noi.

Pe strada Londra 21, deşi la o scară mai mică, avem cam aceeaşi situaţie, mai bine zis: „Consolidare. Extindere. Supraînălţare”, cum scrie în autorizaţia de construcţie.

Terminăm în strada Masaryk nr. 11, unde lucrurile sunt destul de avansate. Aici avem cele două aspecte: reamenajarea şi consolidarea clădirii vechi, cea de la stradă, şi construirea, în spatele ei, a blocului nou de locuinţe – care se vede cel mai bine din strada laterală: I. L. Caragiale.

 

Planează în continuare semnul întrebării asupra clădirii din capătul opus şantierului (pe Maria Rosetti nr. 4) care, deocamdată, e în picioare dar nu arată prea grozav.

Din fugă: lucrările la podul Mihai Bravu-Calea Văcăreşti

scris de Ando

E vorba de vechiul pod de peste Dâmboviţa, cel de sub arcul pasajului rutier finalizat anii trecuţi. Fără „net”, greu de aflat care e scopul lucrării, pentru că, pe teren, deşi am dat roată locului, nu am văzut vreun panou afişat, dar – din păcate – asta nu mai e o surpriză. Se văd clar intervenţiile asupra zonelor laterale ale podului în vederea lărgirii.

Undeva mai încolo, pe lângă barăcile organizării de şantier există un afiş dar care ne informează despre „reabilitarea colectoarelor principale de canalizare”. Să fie o legătură şi cu lucrările de la podul în discuţie? Probabil.

La fel de interesant este că, pe ambele părţi ale podului, au fost deja amplasate cele două pasarele pietonale semn că, la final, podul va fi rezervat numai pentru circulaţia auto.

valorificarea rocadelor

Ne-am obișnuit să socotim că Bucureștiul nostru se-ntinde pîn’la linia de Centură și nu-i deloc așa. În realitate, cu puține excepții, Capitala noastră-i mult mai mică: localitățile periurbane își întind hotarele cu mult dincoace de Centură.

De-asta, deși-s la un pas de metrou, sutele de blocuri noi dinspre Berceni țin de Popești – să dăm numai un exemplu.

Ce-nsemnează asta?

Simplu – că avem, între limita Bucureștiului (cea despre care zicem că-i acolo „unde-ncepea porumbul”) și Centură o zonă gri, a…. ƒnimănui.

De ce-i a nimănui? Pentru că nici Bucureștiul (prin administrația centrală ori prin sectoare) și nici localitatea vecină n-au conlucrat niciodată pentru a o dezvolta.

De cîte ori nu-ntîlnești o stradă ce iese din București că se-oprește tîmp, în cîmp – și peste cîmp, la un kilometru, străzile ce țin de Ilfov nu-i corespund?

Nu conlucrează localitățile ilfovene între ele, darămite s-o facă cu municipiul…

De asta, între București și Centură – în zona asta gri de care ziceam – e o-ncrengătură formidabilă de drumuri nevalorificate. Chiar așa le și găsim numite pe hărți – drumul cutare, drumul cutare.

Cum ar fi ca doar o parte din drumurile astea să fie deschise traficului?

Am avea, poate, ieșiri alternative din Capitală spre zonele limitrofe – și aceste ieșiri le-ar degreva pe cele existente.

Dar nu trebuie să gîndim doar radial, ci și inelar: fiindcă ar fi absolut genial ca fiecare „felie de tort” desemnată de două ieșiri tradiționale din București să fie străbătută de-un drum care să meargă paralel cu Centura. Da, dincolo de Centură există asemenea legături, dar dincoace nu!

Să luăm iar exemplul celor din Popești: dacă au treabă-nspre Jilava sînt siliți ori s-o ia pe Centură, ori să coboare prin oraș. Cu vreo două asemenea „drumuri” puse în valoare, le-ar fi așa de simplu să scutească timp, nervi, consum de carburant.

Beneficiile se văd cu ochiul liber. Chiar dacă acest trafic inelar, de rocadă, nu este chiar așa consistent, fiecare mașină mai puțin care-ncearcă să acceseze șoseaua de Centură ar conta. Ce să mai zici de fiecare mașină mai puțin care pătrunde-n București: s-ar simți inclusiv prin fluidizarea transportului public pe ieșirile din oraș tradiționale.

Cheia e, însă, la conlucrarea între administrații și consilii: între Primăria mare și cele mici; între ele și cele ilfovene; și între toate astea și executiv, deoarece acestea-s uneori investiții ce implică multe responsabilități.

Ce-i frustrant? Că nu-i inginerie atomică; că nu-i vorba de cheltuieli uriașe; că e doar o chestiune de vrut și de trecut peste niște obstacole formale…

Listă de articole selecționate despre infrastructură – aici.

1978 – noi ansambluri de locuit în presa vremii

de Ando și HM

Cu patru decenii-n urmă, Capitala era – ca azi – în plin avînt imobiliar. Cît mai mulți oameni veneau la oraș și aveau nevoie de condiții de locuit cît mai bune. Cutremurul dărîmase o droaie de clădiri centrale, în locul cărora trebuia să se construiască repede și-ntr-un fel care s-arate cît de bine își revenea societatea.

Le trece-n vedere Scînteia din 2 aprilie:

Blocurile de pe Calea Victoriei, cele de pe Magheru-Bălcescu (Grădinița, Scala), ansamblul din Piața Rosetti, blocul ce-avea să ia locul celui în care-a murit Toma Caragiu – toate-s amintite.

Ocazia reconstrucției masive era prielnică și pentru refacerea din temelii a Căii Moșilor. Intersecția ei cu Ștefan cel mare urma să fie reprezentativă.

Găsim în România Liberă din 13 septembrie detalii de lauda pentru noul ansamblu „Dunărea” ce-avea să ia locul bisericii ghinioniste Enei:

Listă de articole selecționate din presa vremii – aici.

1978 – construirea „Municipalului” în presa vremii

Acum 40 de ani Bucureștiul primea uriașul spital de pe cheiul Dîmboviței, de la Eroilor. Îi spunem și azi „Municipalul”, fiindcă așa ne-am obișnuit. Capitala avea nevoie de un spital nou, mare, modern. Poate grăbise construirea lui și nenorocirea-ntîmplată cu un an înainte – Cutremurul – cînd ne-am dat seama că sistemul public de sănătate trebuia îmbunătățit.

Astfel de spitale mari au apărut și-n alte capitale regionale din Țară; dar noi ne-ocupăm acum de ce-a scris presa vremii despre al nostru.

Întîi, îl vedem – așa cum ni-l arată România Liberă din martie:

Pe sfîrșit de vară, începem să aflăm mai multe, adică ce și cum va fi:

 

Spitalul s-a inaugurat în toamnă – pe 24 Octombrie.

Au trecut, deci, 40 de ani. S-au construit – mai ales în ultimul deceniu – o droaie de spitale și clinici private. Și se vorbește iar de construirea unor spitale publice noi.

anii ’80: munca Bucureștiului

Privim cu firească mîndrie, duioșie și invidie putirința Capitalei de-a se dezvolta în vremurile ei bune: acelea de dinainte de comunism. Trecerea de la marele sat la „micul Paris” a fost însoțită de tăieri de bulevarde, șosele și de construirea de clădiri monumentale și frumoase.

Obișnuim să ferim privirea la avîntul comunist de după Război, deși acesta a prefăcut părți uriașe din orașul mizer ce n-apucase să devie fățos pîn-atuncea.

Ne cam cuprinde rușinea cînd ne dăm seama că-n zilele noastre – cînd nimic și nimeni nu ne-ngrădește să facem minuni – de-abia de-am izbîndit să facem și noi o mînă de pasaje și să tăiem, în sfîrșit, un bulevard pe care-l voiam de cînd lumea.

Trecem sub tăcere, însă, uriașa muncă a Bucureștiului din anii 80.

Sigur! Au fost anii-n care s-au ras cartiere; anii-n care s-au distrus vieți și-n care s-a pierdut pe vecie tot ce făcuse centrul să fie frumos, uman și prielnic.

Dar faptu-i fapt: Bucureștiul a trăit un deceniu uriaș – megalomanic – în care s-au ivit străzi și legături noi și s-au redesenat străzi și legături vechi. Pe-o hartă din 1984 vedem, mai bine, mărimea acestor prefaceri.

Nu le contestăm azi; doar le-nnumărăm, ca să ne dăm seama de efortul pe noi care l-am dus în spate.

S-a tăiat bulevardul Unirii de azi, inutil și uriaș. Spre Răsărit se crăcănează în Decebal – spre Piața Muncii – și-n Burebista – care se-nfundă-n preajma Dudeștilor. Spre Apus, blocat de Casa Republicii, caută să deflueze pe Libertății și mai apoi pe Națiunile Unite ori pe prelungirea căii 13 Septembrie.

Calea Văcăreștilor – de la Timpuri Noi spre Sfînta Vineri – a dispărut și s-a creat o arteră ce urma să ocolească Centrul: Mircea Vodă, care ar fi trebuit să facă o legătură spre Miazănoapte; pentru ea apucase deja să se taie strada Armand Călinescu și – înspre noul cartier Aviației – s-a făcut, în prelungirea bulevardului Barbu Văcărescu, ieșirea spre Băneasa.

Revenin spre Centru, vedem – tot în preajma fostei Văcărești – cum strada Matei Basarab a fost făcută să corespundă bulevardului Hristo Botev și s-a purces la îndreptarea sinuoasei parți a Labirintului.

Amintim și dispariția capătului central al Dudeștiului, înlocuit de Goga, în prelungirea Mărășeștiului; ușoare reconfigurări ale albiilor Vitanului și Nerva Traian; precum și trecerea în desuetudine a străzii Lînăriei în favoarea bulevardului Șincai.

… traversînd Magistrala (bătrînă deja de trei decenii!) dăm – în vechea parte industrială a Viilor– de nașterea noii artere Trafic Greu, destinată relocării vechiului inel central; iată o șosea nouă între Gara Filaret și Răzoare, continuîndu-se apoi prin străpungerea fostului Bujoreni (azi, Timișoara) și coborînd mai departe spre Grozăvești pe-o șosea ce trebuia s-o treacă-n uitare pe cea veche de pe la Leul.

Lăudăm îndreptarea Căii Ferentarilor dar credem și azi că ruperea cursului fostei șosele Sălaj continuă să fie o prostie, deși crearea legăturii spre Spătaru Preda este folositoare.

Vedem – ajungînd în Militari – cum construirea pasajului de la Lujerul a făcut ca vechea stradă omonimă să rămînă să curgă-n paralel și cum s-a creat – mai departe – o legătură viabilă care să pună-n valoare noul Pod Grant.

Să nu uităm de lărgirea și tăierea capetelor bulevardului Dacia dinspre Moșilor și – respectiv – Grivița.

N-a fost puțin; n-a fost ușor; cu siguranță n-a fost nici bine – dar, pur și simplu… a fost; și, ca să înțelegem… trebuie să știm ce-a fost.

1978 – planuri și proiecte pentru București și Rahova din presa vremii

de Ando și HM

Pe-nceput de ianuarie 1978 în Scînteia apărea acest articol de luat în seamă – cu atît mai mult cu cît era semnat și de Florea, fratele lui Ceaușescu: „Bucureștiul edilitar și urbanistic”. Cîte schimbări se-ntrezăreau, cîte din ele forțate de neorocirea care cutremurase Capitala anul dinainte.

Eram în avînt – avînt maxim. 50 de mii de apartamente erau plănuite: un număr uriaș, ce urmau să se dea-n folosință îndeobște în Titan, Berceni, Militari, cartiere ce urmau să fie ticsite de blocuri plantate printre cele construite aerisit în primul val… nu că Pantelimonul, Colentina, Rahova, Mihai Bravu-Iancului ori Titulescu-1 Mai ar fi stat mai prost – ori mai bine.

Blocurile – cum le știm – veneau la pachet (sau la parter) cu nenumărate spații comerciale, peste 300. Se vorbea și de ridicarea unui magazin universal uriaș în Drumul Taberei (de talia magazinului „Unirea”) dar și de unul mai micuț, în Berceni, în zona Huedin-Reșița – zonă rămasă pîrloagă; planurile astea nu s-au mai concretizat…

Aflăm și de două noi cinematografe – unu-n Berceni („Cultural”, azi transformat în supermagazin „Carrefour”) și altu-n Pantelimon: ăsta n-a mai fost să fie – tot cartierul s-a chinuit multă vreme cu sala puchinoasă „Cosmos”, aflată la mama-naibii!

Pe lîngă noile școli, creșe și grădinițe, avem policlinici, dispensare – și spitalul „Municipal” care cam era deja terminat și avea să fie inaugurat mai tîrziu, în Octombrie; mai veneau la rînd hoteluri noi – iată, se plănuia complexul hotelier „București” și… „amenajarea a încă unui hotel de mare capacitate în imobilul de pe bd. Republicii 33”– o fi vorba de fostul „Modern”, deși el e pe partea cu numere pare a bulevardului?

Metroul! Nici el nu era uitat: primul tronson urma să fie „pus la dispoziția publicului călător pentru circulație pînă la data de 1 mai” – dar n-a fost defel să fie așa; publicul mai avea de așteptat înc-un an jumate-n plus ca să poată călători cu trenul galben fără cai!

Se amintea și de pasajul subteran de la Obor dar și de Podul Grant, căruia-i vedeam și macheta. Mai mare dragul să trăiești acum 40 de ani, nu-i așa?

Asta era partea civilă a planurilor, ca să zic așa; că-și ițea capul și partea… civică. Urma să-nceapă prima parte de sistematizare a zonei centrale a orașului – cu „prefaceri structurale pe măsura exigențelor dezvoltării actuale și de perspectivă a Capitalei… o expresie sintetică a originalității arhitecturale și geniului creator al poporului nostru”; știm prea bine ce-a însemnat asta, din păcate!

Toate cele de pîn-acum sînt, sigur, gargară de propagandă – și încă destul de ieftină, mai mult din planuri și diorame decît din proiecte concrete.

Este interesant să vedem – mai ales noi, rahovenii – ce planuri erau cu noi, fiindcă-n articol apare și-o machetă cu viitoarea noastră Cale a Rahovei!

Aici urmau să se facă – în următorii doi ani – 3500 de apartamente.

În machetă sar în ochi, în principal, fronturile de blocuri stradale ce mărgineau viitorul bulevard-canion și cîteva din noile construcții din rîndul doi; mai în interior nu știm cum urma să șadă treaba.

Dacă e să privim macheta de la Sebastian în sus, spre Piață, vedem că s-a pus în realizare mai mult sau mai puțin fidel; noi, însă, ne uităm mai atent dinspre Sebastian în jos, spre Chirigiu – altă calimeră! În primul rînd, pe Sebastian pare a fi plănuit tramvai – ceea ce și azi ar fi folositor!

… mai apoi, blocul de pe colț – Sebastian cu Rahova – nu s-a mai ridicat; e și azi loc gol (unde-i stația de alimentare cu gaz). „Agerpres” surprinde zona opt ani mai tîrziu: vedem cum multe blocuri de pe planșeta din ’78 încă nu erau ridicate; asta deoarece „prefacerea” zonei a-nceput mai de la periferie-nspre centru și la mijlocul aniilor ’80 cam toată puterea noastră de construcție era folosită pentru necesitățile din ce-n ce mai uriașe ale căpcăunului din Centrul Civic.

….pe partea cealaltă vedem pe machetă cum frontul de blocuri de vizavi de „Electromagnetica” urma să meargă mai departe – azi se-oprește la Zamfir Olaru! Demolările începuseră.

 

Pe planșeta de-acum patru decenii, nici urmă de „Trafic Greu” (de-aceea, mai mult ca sigur, și ideea de-a duce tramvai pe Sebastian) – șoseaua asta a apărut în capetele conducătorilor mai tîrziu, cînd lăcomia i-a împins să transforme Centrul Civic într-un veritabil oraș interzis, care trebuia ocolit mai pe departe, nu pe vechiul inel Viilor-Panduri-Grozăvești…

Pîn-la urmă, după schimbarea planurilor, a răsărit o pereche de blocuri mai jos de „Trafic Greu”; și se mai eliberase ceva teren pentru a mai completa intersecția cu altele; și, mai ales, se-ncepuse construirea Circului foamei – azi, mallul „Liberty”

Dar dacă ne uităm mai departe pe planul din Scînteia, sigur că ne vine a rîde, fiindcă găsim intersecția de la Chirigiu transformată într-o piață rotundă, monumentală (zici că-i cea de azi, de la Alba Iulia), pusă-n valoare de blocuri – ba chiar și cu ditai obeliscu-nfipt în mijloc! Asta era cam prea cu gene și sprîncene, nu?

Clădiri şi… „cochilii”

scris de Ando

Fiind „zi cu soare în ianuarie”, m-am grăbit să trec pe la câteva dintre ţintele mele imobiliare mai vechi. Să începem cu clădirea de pe bulevardul Primăverii, colţ cu strada Heleşteului. Este, după cum se vede, încă în lucru:

… dar chiar şi aşa, ne putem face deja o idee despre cum va arăta. O construcţie mai ciudată. Se vrea a fi un fel de „remake” al vechii clădiri cocoţată, acum, pe un parter generos ca înălţime. In opinia mea, culoarea este total nefericită şi dă, aşa, un aer general de… hală industrială.

Mergem în Piaţa Charles de Gaulle, unde noul bloc de lângă clădirea Bazaltin a progresat binişor şi cred că nu va arăta rău la final.

Semn bun şi pe Calea Dorobanţilor la nr. 212. Cum arătam, în locul celor două vechi case, complet compromise, sunt şanse ca noua construcţie să se termine anul acesta.

Să zăbovim, acum, puţin mai mult asupra unui aspect care tinde să se extindă. Ca să evite cât mai mult posibil avalanşa de opinii şi păreri „contra” pe care o declanşează – în genere – demolarea unor clădiri vechi, nu neapărat clasate ca monumente, dar fiind din zone protejate, dezvoltatorii imobiliari recurg mai des la varianta, să-i zicem, „cochilie”. Concret: se păstreaza un zid sau două din vechea clădire, iar în spatele acestora se ridică noua construcţie – vezi cazul de pe Maria Rosetti 38.

De obicei, autorizaţia afişată cuprinde termeni destul de vagi, dar acoperitori: consolidări, modificări, amenajări interioare, tranformare, extinderi… Iată şi câteva exemple elocvente:

– pe Dumbrava Roşie la  nr. 18

 

– pe strada Londra la nr. 21

Un caz mai deosebit este cel din strada Thomas Masaryk nr. 11. S-a plecat de la această situaţie:

… şi, practic, s-a lucrat (şi se lucrează) pe două fronturi :

– modificarea totală a vechii clădiri

– în paralel, se ridică un masiv bloc pe spaţiul din spate, spre Maria Rosetti:

Aici, aşa cum se vede şi în această captură, rămâne în suspans soarta clădirii de pe Maria Rosetti 2 despre care am scris noi.

1988 – o vizită de lucru în presa vremii

de Ando și HM

„Astăzi, 19 august 1988, în al 2060-lea an de la formarea statului dac centralizat și independent, al 44-lea an de la victoria revoluției de eliberare socială și națională a poporului român și al 23-lea an de la Congresul al IX-lea al Partidului Comunist Român, am inaugurat lucrările de construcție la Centrul Consiliilor Naționale ale Democrației Muncitorești-Revoluționare, nou și monumental edificiu ce se adaugă marilor ctitorii ale acestei epoci de puternică înflorire economică, socială și culturală a patriei noastre socialiste”

… așa scria la gazetă, în vara de-acum trei decenii. Mai bine zis, așa scria pe pergamentul pus – într-un cilindru de oțel – la temelia viitoarei construcții.

Viitorul n-a mai fost așa cum credeau ei; nu s-a mai construit complexul uriaș, ci ditai Mallul unde se duce cu bucurie tot bercenarul.

Sus, pe colina Văcărești – unde de-abia se demolase pușcăria/mănăstire – Tovarășul și Tovarășa erau, deci, în vizită de lucru.

August torid, ajun de zi națională – prilej bun să bată orașul inspectînd realizărili

… care erau nu puține! Lacul, deja aflat în „ritmuri înalte de lucru” precum și amenajarea complexă a rîului Dîmbovița erau la un pas, așa că vizita a continuat la podurile Mihai Bravu și Vitan; ultimul fiind și cel mai mare, „destinat să faciliteze navigația”.

După ce-a mai dat niscaiva „recomandări menite să faciliteze grăbirea ritmului de execuție” și mai jos de poduri, alaiul s-a-ntors spre oraș „străbătînd cîteva cartiere noi” ca să vază bulevardul Victoria Socialismului și Casa Republicii – reținînd „arhitectura viguroasă și armonioasă a întregului ansamblu care contureaza noul și elegantul bulevard, de evidentă originalitate urbanistică”.

Ura – și la gară! Și-au plecat însuflețiți de saluturile unui „mare număr de bucureșteni aflați la acea oră pe marile artere ale Capitalei”.

Nu-i de mirare că tovarășii nu pridideau cu indicățiile adresate oamenilor muncii – să facă planul, să grăbească ritmurile de execuție, se se mobilizeze – dacă pe oriunde se duceau, dădeau numai de oameni pe stradă!

V-am mai povesti despre vizita asta, da’ n-avem lămîie și-i cam grețos; dar om mai da și peste alte articole din trecut: căutînd, cu oarece metodă, prin ziare de-acum fix 30, 40, 50, 60 și chiar 70 de ani.

Din fugă: pe la podul Ciurel…

scris de Ando

Trec destul de rar prin zonă aşa că, pentru mine, ce-am văzut şi pozat – zilele trecute – reprezintă ceva nou. Când mai treceam, nu vedeam din tramvai decât pilonul de beton menit să susţină structura hobanată. Aveam, tot timpul o senzaţie de lucrare abandonată! A prins, aşadar, contur serios tronsonul de pod peste albia Dâmboviţei, parte componentă a mult discutatei şi comentatei „penetraţie Splaiul Independenţei—Nod Ciurel—Autostrada Bucureşti-Piteşti”.

Cum stau lucrările pe partea cealaltă a şoselei, spre întâlnirea cu autostrada, nu ştiu.

Acum vine, zic eu, hopul cel mare: montarea elementelor care vor supra traversa Şos. Virtuţii, fără a tulbura serios traficul auto şi mersul tramvaiului 41!

În opinia mea, perioada de vară era optimă pentru această operaţie (concedii, vacanţe adică un trafic auto diminuat, ziua lungă, posibilitatea de a lucra şi noaptea etc), dar, mă rog, alţii decid. Cert este că atunci când am facut pozele, adică în plină zi lucrătoare, nu era nicio mişcare pe şantier… Aşadar, nici despre un termen final, bătut în cuie, cred că nu poate fi vorba.