despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

o propunere excelentă

Cea mai rușinoasă neputință a Capitalei rămîne neconectarea liniilor de tramvai din Piața Unirii. Între Mitropolie și Sfînta Vineri nu circulă nimic.

Atîta timp pierdut, atîta mizerie aruncată peste oameni!

Asociația „Metrou Ușor” prezintă o propunere care ne arată… cît de simplu ar fi s-o facem.

Da, atît de simplu.

Și știți ce? Dacă ne-am apuca de treabă cît mai repede, am da șansa Capitalei ca, după 40 de ani, să recapete legătura est-vest.

Link direct către fișier (pdf)

listă de articole selecționate despre transportul public – aici • listă de articole selecționate despre infrastructură – aici

la Răzoare – pînă cînd?

Bun! Metroul din Drumul Taberei merge de juma’ de an.

Pe dedesubt, cum ar veni, treaba-i cam gata.

Dar pe deasupra?

Mai ales la Răzoare, cea mai nenorocită zonă afectată de lucrări, unde a fost cel mai mare șantier.

… și încă este!

Și ce-i mizerabil e că nu se-ntîmplă nimic: nu se refac străzile deviate, nu se repornesc troleibuzele, oamenii nu au pe unde traversa în siguranță.

Zi de zi ne uităm: poate, totuși, se-apucă de treabă… cineva.

Bucureștiul trage de aproape un deceniu de improvizațiile practicate aici și s-a cam săturat.

nici un coteț nu trebuie lăsați să facă ăștia

Duceți-vă acasă!

La Eroilor s-a proiectat o stație de metrou cu un oareșce dichis: cu luminatoare și cu niște cocoașe care, cîndva, ar trebui să arate armonios, elegant, să fie îmbrăcate-n iarbă iar omului să-i tresalte inima de bucurie cînd le vede.

Cînd colo… ce-a ieșit? Asta!

După ce le-au construit și-au dat seama că-s, totuși, periculoase. Așa că uite: le montează garduri! Nu-i așa că deja ne-am mai procopsit cu un căcăt urban?

Nebunia trebuie oprită

Devine vital pentru viața bucureșteanului să se oprească nebunia primăriilor de sector.

Primăria Sectorului 3 își dorește – pentru „creșterea mobilității urbane” – să construiască două pasaje pe sub Mihai Bravu: unul la Vitan și celălalt la Dudești.

Iar pentru „reducerea punctelor de conflict dintre pieton – vehicul” să sape un pasaj pietonal la stația de tramvai Laborator.

Doamne, e atît de greșită, de nefericită, soluția asta de a favoriza bulevardele, de a crea șosele în inima unui oraș! Atît de împotriva oamenilor – tuturor oamenilor.

Pietonii trebuie să poată traversa cît mai ușor, fără să urce, să coboare, fără să ocolească cu zecile de metri.

Șoseaua Mihai Bravu trebuie să aibă doar două benzi pe sens pentru traficul auto. E de ajuns. Viteza mașinilor trebuie neapărat să scadă. 50 la oră e deja prea mult.

Primăria Municipiului București să se opună din răsputeri acestor proiecte nebunești care se nasc în sectoare.

listă de articole selecționate despre transportul public – aici • listă de articole selecționate despre infrastructură – aici

(sursa)

ăia care nu.

Faptul că beștelim Primăria nu ne scutește să fim cetățeni buni: ba chiar ne obligă.

Mai mult: încercăm să fim și cetățeni folositori.

Și pentru ca folosul ăsta să fie complet și plăcut, înțelegem că nu-i nimenea obligat să-l înghită.

Sîntem, fără îndoială, parte din ceea ce numim „societatea civilă”.

Așa cum ne place – de fapt, nu; nouă nu ne place – să înfățișăm problemele și disfuncționalitățile administrației, tot așa trebuie să ne purtăm cu ceea ce greșim noi, societatea civilă.

Greșim. Ne-am luat mîna de pe București, nu ne preocupăm de el, nu-l înțelegem.

Cît l-a condus Firea, am privit orașul cu ură, dispreț și dezinteres, de parcă al ei era – și nu al nostru.

Acum, că-l conduce Dan, nu ne-am schimbat optica: fiindcă nu ne place cum comunică și n-avem încredere în el și-n ceilalți oameni cu care vrea să lucreze, ne proiectăm dezamăgirile – din nou! – asupra Bucureștiului.

Noi: societatea civilă, adică oameni și entități ce influențăm pe alții.

Noi: societatea civilă, adică ăia care nu mergem cu tramvaiul, nu mergem pe jos, nu ne băgăm printre oameni și n-am mai avut nici un proiect, nici un plan, nici o inițiativă civică.

Nu sîntem de folos nimănui dacă ne facem, separat, societățile noastre, în care ne purtăm ca niște useri, ca niște clienți. Nu sîntem de folos nimănui dacă din deșteptăciunea noastră Capitala nu e mai bună.

„Podul Constanța”

… una din cele mai rușinoase gîtuiri din Capitală rămîne, desigur, Podul Constanța. Silit să preia – pe o bandă-jumate și fără trotuar – traficul din ce-n ce mai mare dinspre Chitila și Bucureștii-Noi, e chinuitor pentru șofer și pieton.

Să zicem că, măcar, nu mai e periculos – l-au reparat oleacă anii trecuți.

Da’ altceva nu-mi dă mie pace.

Anume – de ce-i el cunoscut ca „Podul Constanța”? Adică, de ce taman el, și nu podul de la Miorița? Doar au fost construite cam în aceeași perioadă: după mijloc de ani ’30. De ce unul s-a-nșurbat atît de bine-n nomenclatorul subiectiv al bucureșteanului, iar cel’lalt niciodată n-a avut un nume clar: ba Miorița, ba Băneasa – ca să nu mai spui că-l încurci și cu podul peste lac din apropiere.

Habar n-am!

Poate pentru că ieșirea asta din București, spre fosta capitală Tîrgoviște, fusese multă vreme destul de importantă; poate chiar mai importantă decît cea spre Ploiești care a „crescut” tot mai mult odată cu era automobilului, cu dezvoltarea interbelică a aviației și a activităților recreaționale din Băneasa și Snagov; să nu uităm de șoseaua dispărută spre Mogoșoaia, care se desfăcea din actuala șosea București-Ploiești și-o ținea înainte, pe unde-i azi Casa Scînteii.

o serie de intervenții urbane nefericite

Cu toate ambițiile lor, locul primăriilor mici – de sector – e tot la coada măturii.

Hai să facă ele treaba pe care cetățeanul o vrea făcută: să măture, să repare garduri, să strîngă gunoaie, să dreagă, să cîrpească, să se-ngrijească de mașini lăsate aiurea, să nu țină cetățeanul la coadă la ghișeu… atît! Atît, zău așa, e de-ajuns.

Doar că e mai de efect și mai lucrativ să se bage în prefaceri urbanistice: cu cît mai drastice, cu atît mai bine.

Nu asta-i treaba lor și – din păcate – exemplele bucureștene din ultimii ani o dovedesc.

Primăriile de sector nu se pricep, n-au resursele, strategia și perspectiva de a duce la capăt asemenea lucrări dezlînate ce schimbă fața și viața întregului oraș, nu doar a unui cartier și a unui sector. Costul beneficiului imediat e vătămarea civilizației și armoniei urbane unitare pe termen lung.

O transformare recentă a cochetei artere Maior Coravu a transformat-o într-o veritabilă parcare. Mașinile circulă pe o bandă, printre stîlpi, indicatoare, borduri și o colecție de tufe, copăcei și boschetăraie. Trotuarele însă au rămas meschine și chiar dacă riveranii se pot bucura că au unde să-și lase mașinile, ar fi fost mult mai potrivit ca refacerea stradală să cuprindă o pistă pentru biciclete.

La doi pași, bulevardul Decebal a trecut printr-un șantier intensiv: dedesubt s-a construit o parcare. Lucrările de refacere nu-s gata, dar putem deja să băgăm de seamă că o să fie mai puțini copaci – dar mai multe tufe – și că bulevardul a rămas inutil de larg; senzația de arteră socialistă s-a amplificat. Cît despre asfaltul așternut acum vreo trei săptămîni, e plin de valuri și denivelări: nu poți merge zece metri fără să te zguduie.

Ajungem pe șoseaua Olteniței. Fiecare centimetru pătrat liber a fost valorificat. Parcările de reședință s-au extins și peste tot sînt numai alei și alte alei de acces, marcate brutal și agresiv. Cel ce trece pe aici are în stînga gardul de apără linia tramvaiului și-n dreapta un alt gard din tablă care delimitează noile parcări care au ocupat fostele trotuare și spații verzi – nimic care să te facă să te simți bine, vesel, ca într-un oraș ce-și respectă oamenii.

Ne alegem cu un magazinaș cu de toate, dar cu nimica din ce avem nevoie.

nu mai repede – ci mai sigur

În toate aspectele vieții de zi cu zi există un „pas următor” – ceva ce presupune evoluție, reașezarea și îndreptarea lucrurilor care se dovedesc că nu aduc nici o mulțumire oamenilor.

Așa e și traficul auto din Capitală.

Bucuroși că avem mașini pe care le putem folosi, ne-am pomenit că fără ele sîntem neputincioși, ajungînd să le fim sclavi în orice deplasare.

Că nu mai merge așa, se vede la orice oră – dar ca să trecem cumva peste starea-n care ne găsim, e nevoie să ne gîndim la ce-i de făcut.

Sigur, îmbunătățirea transportul public, respectarea regulilor de circulație, creșterea deplasărilor trotineta și cu bicicleta îs rețete verificate și nu greu de pus în practică.

Dar traficul auto cu mașinile personale nu o să se reducă, nu-i așa?

Și atunci oamenii trebuie să se gîndească că mai trebuie ceva – ceva în plus: o schimbare de atitudine.

Traficul nu trebuie să fie rapid!

Scopul deplasării dintr-un punct într-altul nu e să ajungi mai repede dintr-un punct într-altul: în oraș lucrurile nu funcționează așa, fiindcă în oraș trăiesc nu șoferi, ci oameni.

În oraș scopul deplasării e să ajungi cît mai în siguranță dintr-un punct într-altul: siguranță pentru șofer, și pentru cei ce merg pe trotuar, ce traversează, ce așteaptă în stații; și prin siguranță înțelegînd nu doar limitarea pericolelor, ci și creșterea predictibilității deplasării.

Ce-ar fi să n-ai voie să-i dai mai mult de 40 la oră nicăieri prin oraș? Ce-ar fi dacă pe toate șoselele și bulevardele autoturismele ar avea la dispoziție cel mult două benzi, în loc de trei sau patru?

S-ar circula mai încet, dar s-ar ajunge mai sigur: iar asta e un cîștig pentru toți oamenii.

listă de articole selecționate despre transportul public – aici • listă de articole selecționate despre infrastructură – aici

viitorul e pe șine

Rostogolim în gură concepte frumoase și generoase legate de viitorul transportului public. Autobuzul nu se poate să fie altfel decît electric, uitînd că, pe lîngă noi, avem deja o chestie care-și face treaba și o să-și facă treaba ani și ani de-acu-nainte: îi zice troleibuz.

Cît despre tramvai, continuăm păguboasa „poziționare” a acestui splendid mijloc de transport – rămîne ceva pe care-l folosesc amărîții.

Păi nu-i așa: viitorul Capitalei vine atît pe firele troleului, cît și – mai ales! – pe șinele tramvaiului.

Îndelung batjocorit din ceaușism încoace, e vremea ca transportul electric să se răzbune.

Tramvaiul trebuie să ajungă cît mai departe în periferii, acolo unde-s localități care s-ar bucura de el; cine spune că nu poate să meargă-n Ilfov?

  • Să ajungă la Chitila.
  • Să ajungă la Bragadiru
  • Să ajungă din nou la Jilava
  • Să ajungă la Pipera, din Petricani.
  • Să ajungă la Pantelimon

Tramvaiul trebuie să unească zone și să creeze legături rapide acolo unde nu sînt:

  • din Delfinului spre Doamna Ghica și mai departe
  • din Dămăroaia spre Băneasa
  • dinspre Timpuri Noi spre Sfînta Vineri
  • să revină pe șoseaua Gării Cățelu, și mai departe, spre noua zonă rezidențială a Policolorului…
  • dacă rămînea linia de pe șoseaua Berceni-Iriceanu, acum ne puteam folosi de ea ca să valorificăm noua relație care se creează spre Titan, prin spatele I. M. L.
  • dacă rămînea tramvai pe Iuliu Maniu puteam duce, acum, tramvai spre Chiajna.

Avem cele patru capete de linii centrale care nu-s legate între ele: Vasile Pârvan, Regina Maria, Sfînta Vineri și Sfîntu Gheorghe – unirea rețelelor de tramvaie din centru este e vitală.

Tramvaiul poate îmbunătăți legătura părții de vest cu adevăratul centru – Ghencea și Drumul Taberei ar putea ajunge la Unirii direct, prin 13 Septembrie.

Oameni buni – Bucureștiul crește, se-ndesește: nevoile de transport și – cum ne place să vorbim azi – mobilitate cresc; cresc și nevoile îndreptățite de transport civilizat.

Numai tramvaiul poate face Bucureștiul viitorului.

listă de articole selecționate despre transportul public – aici • listă de articole selecționate despre infrastructură – aici

faptul că funcționează nu e de ajuns

Șoc și groază – noul pasaj de la Ciurel e aglomerat.

Foarte bine – înseamnă doar un singur lucru, și nimica altceva – că într-adevăr are succes și că într-adevăr era nevoie de el.

Altfel nu-l folosea nimeni: e la mintea cocoșului.

Dar…

Ne lăudăm de fiecare dată cînd construim ceva – o stradă, un pod, un pasaj, niște stații de metrou – și nu putem trece mai departe de argumentul „bine că merge”.

… „bine că merge” nu mai e de ajuns în orașul în care oamenii trebuie să trăiască mulțumitor și să le priască viața împreună.

Ne uităm la străzile noi: își fac treaba, într-adevăr; dar oamenii care merg pe ele nu-s mulțumiți: betoane pe mijloc, trotuare strîmbe și strîmte; se cheamă că nu-și fac treaba bine!

Ne uităm la poduri și pasaje: bune, ajutînd șoferii să treacă mai lesne; dar pietonii și călătorii-s siliți să stea mai mult la traversări, să ocolească; se cheamă că folosul lor e pe jumătate!

Ne uităm la noul metrou: ia că merge; dar stațiile-s finisate oribil, cu placări mizerabile, cu diferențe vizuale, cu rosturi și tăieturi de neconceput; se cheamă că omului i se face silă cînd se coboară-n stație!

… „bine că merge” e greșit – avem nevoie să meargă bine.